Drug sharing with roommate fails to meet "offering" requirement for trafficking conviction

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 242 din 30 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2019, printre altele, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an, care se execută conform art. 68 C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin hotărâre şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 lună închisoare, rezultând pedeapsa de 1 ani şi 5 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an, care se execută conform art. 68 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă şi pe durata executării acesteia, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului A. şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 C. pen., care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligaţiile prevăzute de lit. b) şi c) ale acestui articol, respectiv să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Floreşti sau a Parohiilor Ortodoxe de pe raza comunei Floreşti, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Cluj.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a cantităţilor de 1,2 g, 0,8 g şi 0,3 g de cannabis depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O. conform dovezilor x/21.11.2018 şi x/21.11.2018, aflate la dosarul nr. x/2019.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, instanţa de fond a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că, la data de 15 septembrie 2018, cu ocazia punerii în executare a măsurii de supraveghere tehnică constând în supravegherea audio, video şi prin fotografiere a inculpatului B., s-a stabilit că, în jurul orelor 20:17, în parcarea magazinului C. situat în Cluj-Napoca, Calea x, a avut loc o tranzacţie între acesta şi conducătorul autoturismului marca x de culoare neagră cu numărul de înmatriculare x. În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate în acest context (inclusiv a percheziţiei domiciliare ce a avut loc la 06 octombrie 2018), s-a constatat că adevăratul proprietar al autoturismului x cu nr. x nu este numitul D., ci inculpatul A., care îşi procura substanţe interzise de lege, în mod repetat, de la inculpatul B., pe care îl cunoştea de mai mulţi ani.

Ca urmare, au fost emise ordonanţele din 06 octombrie 2018 având ca obiect percheziţia autoturismului x cu nr. x şi, respectiv, predarea de către numitul A. a substanţelor ce se află în posesia sa şi a căror deţinere este interzisă de lege. Cu prilejul percheziţionării autoturismului, inculpatul a predat o cutie de plastic în care se aflau în total 0,6 g cannabis ce conţine THC, iar, separat, din apartamentul în care locuia, în baza ordonanţei de predare substanţe, a predat două hârtii de staniol şi un pliculeţ cu ziplock în care se găsea o cantitate totală de 2,4 g cannabis ce conţine THC.

La aceeaşi dată, a fost audiat inculpatul A. în calitate de martor, acesta relatând că este consumator de substanţe etnobotanice de prizat pe care le procura de la B., de la care îşi cumpărau astfel de substanţe şi prietenii săi E. şi F.. A mai învederat că îl cunoaşte pe inculpatul G., care este prieten cu inculpatul B. şi care i-a propus să îi vândă etnobotanice de prizat, dar la un preţ mai mare decât cel din urmă. Inculpatul A. nu a precizat nimic cu ocazia acestei audieri cu privire la natura substanţelor predate, la faptul că ar consuma cannabis sau că martorii F. sau Pop ar consuma, la rândul lor, o astfel de substanţă.

Din succesiunea temporală a evenimentelor relatată de martorul E. şi raportat la faptul că, în cursul urmăririi penale, martorul a menţionat că, la momentul audierii, locuia cu inculpatul A., observând şi declaraţiile acestuia din urmă date pe parcursul procesului penal, tribunalul a reţinut că se probează faptul că, în cursul anului 2018, inculpatul A. a oferit lui E. de mai multe ori, cu titlu gratuit, cannabis pentru a-l consuma.

S-a mai observat că inculpatul A. a fost constant în susţinerile făcute cu privire la relaţia sa cu martorul E. şi la modul în care aceştia au consumat împreună cannabis, învederând, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, că, în perioada în care au locuit împreună, procurau amândoi cannabis, pe care îl ţineau la comun şi din care consumau când doreau fiecare. Prima instanţă a apreciat că aceste acţiuni ale inculpatului A., de a pune, în mai multe rânduri în cursul anului 2018, la dispoziţia martorului E. cannabis pentru consum atunci când doreşte, reprezintă o oferire de cannabis în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, săvârşită, la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, astfel că aceste acte materiale au fost reţinute în conţinutul infracţiunii de trafic de droguri de risc de care inculpatul a fost acuzat.

Totodată, judecătorul fondului a considerat că, din succesiunea cercetărilor efectuate în cauză, nu s-a decelat nicio bănuială cu privire la o posibilă lipsă de loialitate a organelor de urmărire penală cu prilejul audierii martorilor E. şi F., aşa cum a insinuat apărarea inculpatului A., nerezultând că ar fi fost încălcat dreptul acestora de a se autoincrimina ori că martorii ar fi fost determinaţi să relateze aspecte cu privire la cel din urmă. Astfel, s-a reţinut că, la momentul audierii celor doi martori, se desfăşura urmărirea penală cu privire la comiterea de către mai multe persoane a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, pe această cale ajungându-se şi la inculpatul A., care se aproviziona de la numitul B. cu substanţe etnobotanice. Cu ocazia primei sale audieri, în calitate de martor, inculpatul A. i-a indicat pe numiţii E. şi F. ca fiind consumatori de astfel de substanţe şi nu de cannabis, însă, prin depoziţiile lor, cei doi martori au relatat că au consumat cannabis şi că cel dintâi le-a oferit acest tip de drog de risc. În raport cu aceste noi informaţii, organele de urmărire penală au extins cercetările şi faţă de inculpatul A. cu privire la infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Având în vedere declaraţiile martorului F., instanţa de fond a înlăturat actele materiale ale infracţiunii de trafic de droguri de risc reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpatului A. prin raportare la acest martor.

Deopotrivă, s-a constatat că, în cursul anului 2018, fără a se putea stabili cu exactitate data primului act material, inculpatul A. a deţinut în vederea consumului droguri de risc, respectiv cannabis, pe care le-a consumat de mai multe ori şi pe care le procura din diferite surse. În acel interval de timp, inculpatul a consumat cannabis sub formă de ţigări confecţionate artizanal, singur sau împreună cu alte persoane, în diferite locaţii de pe raza judeţului Cluj.

S-a mai reţinut că, la data de 06 octombrie 2018, inculpatul A. a predat, din locuinţa sa şi din autoturismul pe care îl folosea, marca x nr. x, două bucăţi de staniol împăturite, în interiorul cărora se afla o substanţă vegetală de culoare verde oliv, şi un plic din nailon transparent prevăzut cu ziplock, conţinând tot o substanţă vegetală de culoare verde oliv, bunuri care au fost ridicate de organele de poliţie judiciară şi ambalate într-un plic de hârtie, sigilat cu sigiliul MAI nr. x.

Ulterior, substanţele respective au fost înaintate Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B. C. civ..O. Cluj pentru a se stabili natura acestora. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 11 octombrie 2018 întocmit de instituţia menţionată, a rezultat faptul că proba nr. 1 ridicată de la inculpat a fost constituită din cantitatea de 1,4 grame cannabis, iar proba nr. 2 din cantitatea de 1,0 grame cannabis. În concluziile raportului s-a menţionat faptul că, în urma analizelor chimice de laborator, a rămas cantitatea de 1,2 grame cannabis din proba nr. 1 şi cantitatea de 0,8 grame cannabis din proba nr. 2, cantităţi care au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul MAI nr. x, fiind predate organelor de poliţie judiciară şi ulterior depuse la camera de corpuri delicte.

S-a mai arătat că, în cursul cercetărilor efectuate în cauză, au fost audiaţi martorii E. şi F., declaraţii din care a rezultat faptul că inculpatul A. a deţinut fără drept, pentru propriul consum, diferite cantităţi de cannabis, aspect care, de altfel, a fost recunoscut şi de către acesta.

Ca atare, instanţa de fond a apreciat că probele administrate demonstrează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, comiterea de către inculpatul A. a infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată.

În drept, s-a considerat că faptele inculpatului A. constând în aceea că, în cursul anului 2018, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a oferit cu titlu gratuit martorului E. cannabis pentru consum, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Deopotrivă, s-a reţinut că faptele aceluiaşi inculpat care, în cursul anului 2018, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a procurat cannabis pentru propriul consum, iar, la data de 06 octombrie 2018, a deţinut în acelaşi scop 2,4 g cannabis în locuinţa sa, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

La individualizarea sancţiunilor penale ce au fost aplicate inculpatului A. au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv limitele stabilite de legiuitor pentru infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modalitatea de comitere a faptelor, circumstanţele personale ale acuzatului, care este la primul contact cu legea penală şi este integrat social, precum şi împrejurarea că de la momentul activităţii infracţionale imputate au trecut mai mult de 2 ani.

În plus, raportat la gravitatea concretă a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (care este una diminuată, având în vedere că inculpatul A. a deţinut la comun cu martorul E. cannabis, din care consumau fiecare atunci când doreau), prima instanţă a apreciat că, în privinţa acesteia, se impune reţinerea faţă de inculpat a circumstanţei atenuante reglementate de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Ca urmare, ţinând seama de criteriile mai sus menţionate, tribunalul a considerat că, pentru atingerea scopului legii penale, se impune aplicarea faţă de inculpatul A. a unor pedepse orientate spre minimul limitelor stabilite de textul de incriminare, şi anume de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, printre alţii, inculpatul A., solicitând, în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de droguri de risc în forma oferirii, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. b) C. proc. pen., iar pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în principal, încetarea procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. raportat la art. 14 din Legea nr. 143/2000, şi, în subsidiar, renunţarea la aplicarea pedepsei.

În acest sens, s-a învederat că declaraţiile unicului martor al acuzării, E., conţin o serie de inadvertenţe şi nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Astfel, la dosar nu există nicio dovadă că inculpatul a locuit împreună cu martorul anterior efectuării percheziţiei din 08 octombrie 2018, cel din urmă indicând în acest sens perioada 2015-2016, care este diferită de cea reţinută în rechizitoriu. De asemenea, din materialul probator nu rezultă indubitabil că, în perioada cât au locuit împreună la adresa din Floreşti, martorul ar fi consumat din cantitatea de cannabis cumpărată de inculpat, nu se cunoaşte cine cumpăra mai mult şi cine fuma mai concentrat şi dacă ambii colocatari erau de faţă când unul lua din rezervele celuilalt. În plus, niciunul dintre cei doi nu a descris vreo acţiune care să poată fi încadrată în definiţia "oferirii" de droguri din literatura de specialitate.

Totodată, invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a subliniat că declaraţia unui singur martor sau a unui inculpat nu poate constitui temei exclusiv pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare.

O altă critică a vizat faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra raportului de constatare tehnico-ştiinţifică extrajudiciară efectuat la 04 decembrie 2020 de psihologul autorizat în evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf, H., mijloc de probă ce nu este interzis de lege, încadrându-se în cele la care face referire art. 97 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., şi care infirmă declaraţia martorului E..

Totodată, inculpatul A. a solicitat reţinerea cauzei de nepedepsire reglementată de art. 14 din Legea nr. 143/2000 în privinţa infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, arătând că, prin declaraţia dată în calitate de martor în 06 octombrie 2018, coroborată cu predarea de bunăvoie (fără a exista o autorizaţie de percheziţie a imobilului) a unei cantităţi de aproximativ 2 g cannabis pe care o deţinea în reşedinţă, s-a autodenunţat ca deţinător de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

De asemenea, în sprijinul solicitării de renunţare la aplicarea pedepsei, formulată în subsidiar, a invocat practica Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., în cauzele în care suspecţii au deţinut o cantitate infimă de droguri în vederea consumului propriu şi au recunoscut faptele comise.

Prin decizia penală nr. 92/A din 28 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 242 din 30 iulie 2021 a Tribunalului Cluj, apelantul fiind obligat, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a decide în acest sens, efectuând propria analiză a materialului probator administrat pe parcursul procesului penal, Curtea a constatat că instanţa de fond a evaluat şi coroborat în mod judicios probele din cauză, reţinând, în mod corect, situaţia de fapt dedusă judecăţii şi încadrarea juridică a acesteia, cu consecinţa condamnării inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, s-a reţinut că faptele inculpatului A. care, în cursul anului 2018, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a oferit cu titlu gratuit martorului E. cannabis pentru consum întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., iar faptele aceluiaşi inculpat care, în cursul aceluiaşi an (2018), în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a procurat cannabis pentru propriul consum şi, la data de 06 octombrie 2018, a deţinut 2,4 g cannabis în acelaşi scop în locuinţa sa realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a subliniat că, în mod corect, au fost eliminate din conţinutul infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, actele materiale reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. faţă de martorul F., având în vedere declaraţiile constante ale acestuia din urmă pe parcursul procesului, în sensul că a consumat de două ori cannabis din ţigările rulate de inculpat în anul 2014 şi nu în anul 2018, aşa cum a susţinut acuzarea.

S-a mai arătat că aspectele referitoare la pretinsa lipsă de loialitate a organelor de urmărire penală cu prilejul audierii martorilor E. şi F. şi al efectuării percheziţiei domiciliare ori la lipsa de claritate a rechizitoriului au fost analizate şi soluţionate definitiv în procedura de cameră preliminară, prin încheierea penală nr. 38/CP/2019 a Tribunalului Cluj, în cuprinsul căreia s-a menţionat că nu se pot decela elemente din care să rezulte concluzii în sensul celor susţinute de apărare.

De asemenea, s-a subliniat că nici prin motivele de apel nu s-a invocat şi nici instanţa de control judiciar nu a identificat existenţa vreunui caz de nulitate absolută care să poată fi luat în considerare din oficiu.

În plus, martorii esenţiali din cauză nu şi-au schimbat declaraţiile date în faza de urmărire penală, ci au învederat că îşi menţin în totalitate acele declaraţii. În acest sens, s-a arătat că martorul E. a declarat în faţa instanţei de fond că îşi menţine declaraţiile date la poliţie, unde a spus adevărul. În cursul urmăririi penale, martorul a declarat că a fumat "iarbă" cu inculpatul A. de mai multe ori, iar drogul îl aducea fie acesta, fie primul şi că nu i-a plătit inculpatului nimic pentru iarba pe care o fumau, declaraţii în raport cu care s-a apreciat că modalitatea oferirii de droguri a fost corect reţinută în cauză.

Raportându-se la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de apel a considerat că, în mod corespunzător, judecătorul fondului a analizat faptele imputate inculpatului prin raportare la perioadele de timp indicate de martori în declaraţiile date pe parcursul anchetei penale, moment mai apropiat de săvârşirea activităţii infracţionale.

În ceea ce priveşte raportul de constatare tehnico-ştiinţifică extrajudiciară întocmit de psihologul H., autorizat în evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf, Curtea a reţinut că această probă nu este reglementată de C. proc. pen., astfel că prima instanţă nu era ţinută a-l analiza.

Deopotrivă, s-a arătat că, în mod judicios, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 143/2000 nu sunt incidente, de vreme ce textul de lege menţionat are în vedere situaţii de fapt necunoscute organelor judiciare, pe care denunţătorul le sesizează benevol, or, în cauză au fost administrate mai multe mijloace de probă care au condus la identificarea inculpatului A. şi, mai apoi, la formularea unei acuzaţii penale împotriva sa. Astfel, la data de 05 octombrie 2018, cu ocazia punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 275/UP/2018, s-a stabilit că, în parcarea magazinului C. situat în Cluj-Napoca, Calea x, a avut loc o tranzacţie între inculpatul B. şi conducătorul autoturismului cu număr de înmatriculare x, al cărui proprietar a fost identificat ca fiind inculpatul D.. Acesta din urmă a declarat că, deşi autoturismul este înmatriculat pe numele său, în fapt aparţine inculpatului A.. După identificarea inculpatului A., s-a stabilit că acesta îl cunoştea de mai mulţi ani pe inculpatul B., de la care îşi procura substanţe interzise de lege, şi că ar putea deţine astfel de substanţe. Ca urmare, a fost emisă ordonanţa din 06 octombrie 2018 a D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj, prin care s-a dispus predarea substanţelor deţinute de inculpatul A. către lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul B. C. civ..O. Cluj.

În acest context, s-a apreciat că predarea de către inculpatul A. a substanţelor interzise de lege, după ce a fost întrebat de organele de poliţie judiciară dacă deţine astfel de substanţe, nu echivalează cu un autodenunţ în sensul art. 14 din Legea nr. 143/2000, deoarece fapta a fost descoperită în urma probatoriului administrat în legătură cu inculpatul B. şi alte persoane.

În consecinţă, s-a arătat că nu poate fi primită solicitarea inculpatului A. de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. raportat la art. 14 din Legea nr. 143/2000 pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

De asemenea, a fost considerată nefondată şi solicitarea inculpatului de renunţare la aplicarea pedepsei pentru această infracţiune, arătându-se că, prin raportare la întreaga activitate infracţională ce i-a fost reţinută în sarcină, ce denotă, în ansamblu, un grad de pericol social ridicat, în privinţa sa nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 80 C. pen. pentru a se lua o astfel de măsură.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate, s-a subliniat că instanţa de fond a făcut o corectă analiză a criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., reţinând că inculpatul A. a comis fapte de o gravitate redusă, fiind consumator, în principal, de substanţe etnobotanice, dar şi de cannabis, scop în care a deţinut, pe parcursul anului 2018, acest din urmă tip de substanţe în locuinţa şi autoturismul său, însă într-o cantitate mică. De asemenea, s-a subliniat că fapta de trafic de droguri s-a realizat faţă de o persoană cu care ţinea la comun cannabis pentru consum.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv "a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În acest sens, a învederat că a fost trimis în judecată pentru aceea că "în cursul anului 2018, în mod repetat (...), fără a se putea stabili cu exactitate data, a oferit numitului E. spre consum cannabis, sub forma unor ţigarete confecţionate artizanal, pe care le-au consumat împreună". Instanţa de apel a apreciat că nu există probatoriu care să confirme "oferirea sub forma unor ţigarete confecţionate artizanal", astfel că a modificat situaţia de fapt imputată prin actul de sesizare, reţinând că "inculpatul şi martorul ar fi locuit împreună în anul 2018, procurându-şi fiecare din surse diferite cannabis pentru consum propriu, pe care îl ţineau la comun şi din care consumau când doreau fiecare". Curtea de Apel Cluj a subliniat (la fila x paragraful 7 din decizia recurată) că "fapta de trafic de droguri s-ar fi realizat faţă de o persoană cu care ţinea la comun cannabis pentru consum".

În atare condiţii, recurentul a considerat că fapta reţinută în sarcina sa, comisă prin modalitatea "punerii în comun", nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, lipsind elementul material al laturii obiective, întrucât, atâta timp cât nu s-a stabilit dacă vreuna din cele două persoane care ţineau cannabisul la comun a consumat peste cantitatea cumpărată, nu s-a clarificat care dintre acestea a "oferit" celeilalte persoane şi care s-a limitat la consumul propriei cantităţi procurate. De altfel, nici în rechizitoriu şi nici în hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză nu se menţionează că s-ar fi demonstrat că o anumită cantitate de cannabis (gram sau diviziune a gramului) ar fi fost oferită de A. lui E., ci, dimpotrivă, din probatoriul administrat reiese situaţia inversă, respectiv că cel dintâi ar fi apelat uneori la rezervele de cannabis ale celui de-al doilea.

Mai mult decât atât, s-a subliniat că, potrivit jurisprudenţei şi doctrinei, oferirea (care este gratuită şi constă într-o acţiune, o atitudine activă de a dărui droguri), ca modalitate incriminată de săvârşire a infracţiunii de trafic de droguri, este, prin definiţie, dedicată atragerii unor viitori consumatori, or, martorul E. consuma în mod constant astfel de substanţe încă din anul 2014, astfel că nu se poate susţine că inculpatul A. l-ar fi putut racola pe acesta în scopul cerut de legiuitor.

Pentru motivele arătate, s-a apreciat că situaţia de fapt descrisă în hotărârile judecătoreşti nu se încadrează în nicio modalitate alternativă de săvârşire a infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, astfel că se impune achitarea inculpatului A. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din 31 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 92/A din 28 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac. În acest sens, s-a reţinut că, din punct de vedere formal, sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. în ceea ce priveşte criticile circumscrise motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Aşa cum s-a menţionat şi în cuprinsul încheierii de admitere în principiu din 31 mai 2022, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţelor inferioare, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021).

În speţă, se constată că inculpatul A. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că faptele sale, ce au fost circumscrise de organele judiciare infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., reţinută de către instanţa de apel că ar fi fost săvârşită în modalitatea "punerii în comun", nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, neputând fi subsumate "oferirii" ca variantă alternativă de realizare a elementului material al laturii obiective.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2018, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a oferit cu titlu gratuit martorului E. cannabis pentru consum.

Pentru a reţine această situaţie de fapt instanţele de fond şi de apel s-au raportat atât la declaraţia inculpatului A., cât şi la cea a martorului E., însuşindu-şi susţinerile acestora în sensul că substanţa procurată de fiecare dintre ei era pusă la comun, martorul consumând atunci când dorea. În acest sens, s-a avut în vedere că "inculpatul A. a fost constant în susţinerile făcute cu privire la relaţia sa cu martorul E. şi la modul în care aceştia au consumat împreună cannabis, învederând … că pe perioada în care cei doi au locuit împreună procurau amândoi cannabis pe care îl ţineau la comun şi din care consumau când doreau fiecare", precum şi că "martorul a declarat că a fumat «iarbă» cu inculpatul A. de mai multe ori, iar drogul îl aducea fie inculpatul A., fie martorul, că nu i-a plătit nimic pentru iarba pe care o fumau" (paginile 4 şi 17 din decizia atacată). Instanţele de fond şi apel au considerat că acţiunile inculpatului A. reprezintă oferire de cannabis în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice stabilite şi configurarea legală a infracţiunii de trafic de droguri, Înalta Curte constată, în acord cu susţinerile recurentului, că acţiunile ce i-au fost reţinute în sarcină şi pentru care a fost condamnat, astfel cum au fost stabilite cu titlu definitiv de către instanţele de condamnare în urma analizării probatoriului administrat în cauză, nu întrunesc toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, constituie infracţiune, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Oferirea, ca modalitate de realizare a elementului material al acestei infracţiuni, constă în fapta unei persoane de a dărui/de a pune la dispoziţia altei persoane, în mod gratuit, un drog ce este supus controlului naţional.

În doctrină, s-a subliniat că oferirea de droguri în mod gratuit unei persoane este o practică des uzitată de către traficanţii de droguri, tocmai pentru a-şi atrage viitorii consumatori, având în vedere că, după câteva doze, aceste substanţe creează dependenţă şi, în felul acesta, se pune în mişcare mecanismul implacabil al cererii şi ofertei de droguri pentru consum, de pe urma căruia respectivii traficanţi obţin venituri foarte mari (Traficul şi consumul ilicit de droguri. Studiu de legislaţie, doctrină şi jurisprudenţă, Ioan Gârbuleţ, Editura Hamangiu, 2008; Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ediţia 4, coord. Mihai-Adrian Hotca, Editura C.H. Beck, 2017).

Aşadar, pentru a avea relevanţă penală, activitatea autorului trebuie să se concretizeze printr-o acţiune de oferire, de dăruire a unor droguri, care să vizeze o persoană care nu consumă, în mod obişnuit, astfel de substanţe.

În speţă, însă, aşa cum rezultă din situaţia de fapt reţinută de către instanţele de condamnare pe baza probatoriului administrat în cauză, care nu mai poate fi reexaminată în calea extraordinară de atac, atât inculpatul A., cât şi martorul E. erau de mai mult timp consumatori de droguri, iar în perioada în care au locuit împreună au "pus la comun" drogurile pe care le procurau fiecare separat.

Or, câtă vreme nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au constatat o activitate efectivă de dăruire, acţiunea inculpatului A. de a "pune la comun" drogurile achiziţionate, fără, însă, a oferi din acestea martorului, nu se circumscrie noţiunii de "oferire" la care face trimitere art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi nici altei modalităţi alternative prevăzute de textul de lege, motiv pentru care nu realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de droguri.

Faţă de cele ce preced, constatând că fapta inculpatului A. ce a fost circumscrisă de organul de urmărire penală infracţiunii de trafic de droguri nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, împrejurare care atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite recursul în casaţie formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 92/A din 28 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 242 din 30 iulie 2021 a Tribunalului Cluj, secţia penală, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., şi, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv: pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Va înlătura sporul de 1 lună închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Va menţine dispoziţiile din sentinţă referitoare la aplicarea art. 91 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., cele privind măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de supraveghere, precum şi cele referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 91 alin. (4) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate şi ale sentinţei penale nr. 242 din 30 iulie 2021 a Tribunalului Cluj, secţia penală, care nu contravin prezentei hotărâri.

Totodată, va dispune anularea formelor de executare emise în privinţa inculpatului A. în baza sentinţei penale nr. 242 din 30 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din 28 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, precum şi emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 92/A din 28 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 242 din 30 iulie 2021 a Tribunalului Cluj, secţia penală, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Înlătură sporul de 1 lună închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Menţine dispoziţiile din sentinţă referitoare la aplicarea art. 91 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în formă continuată, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

Menţine dispoziţiile din sentinţă privind măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite în sarcina inculpatului A. pe durata termenului de supraveghere şi cele referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 91 alin. (4) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate şi ale sentinţei penale nr. 242 din 30 iulie 2021 a Tribunalului Cluj, secţia penală, care nu contravin prezentei hotărâri.

Dispune anularea formelor de executare emise în privinţa inculpatului A. în baza sentinţei penale nr. 242 din 30 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din 28 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, precum şi emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2022.