BAC threshold proof via prospective blood alcohol and evidentiary insufficiency challenge in drunk driving conviction

Şedinţa publică din data de 23 decembrie 2021

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 82/F din data de 23 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 336 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de consilierul de probaţiune;

- va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- va comunica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4 sau a B..

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.

Totodată, în baza art. 274 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2018 din 20.12.2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare, în esenţă, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 21.10.2016, în jurul orelor 23:00, inculpatul A. a condus un autovehicul marca x, iar la intersecţia străzilor C. Vasile cu Alexandru Obregia a provocat un accident rutier, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Situaţia de fapt menţionată anterior a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă:

- proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante;

- buletin testare etilotest (depus şi în fotocopie, la dosar, dat fiind lizibilitatea în timp din pricina imprimării termice a scrisului pe hârtie);

- concluziile buletinului de analiză toxicologică nr. x din 24.10.2016 emis de INML Mina Minovici, eliberat la data de 23.06.2017, din pricina circumstanţelor expuse;

- cerere de analiză a probelor biologice şi proces-verbal de recoltare a probelor biologice din 22.10.2016;

- declaraţiile martorului C.;

- declaraţiile martorului D.;

- raport de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei nr. 1251 din 30.09.2019;

- înscrisurile detaliate în cadrul situaţiei de fapt, în limitele expuse (adrese şi răspunsuri INML Mina Minovici, cereri inculpat, înscrisuri depuse de acesta, procese-verbale întocmite de către procuror, şi de către organele de poliţie, copii ale declaraţiilor persoanelor implicate în evenimentul rutier, date la Biroul de Accidente Uşoare);

- declaraţiile inculpatului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II - a Penală la data de 23 decembrie 2019, sub nr. x/2019.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 16.06.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II - a Penală au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de către inculpatul A., iar în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a fost constatată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 20.12.2019 emis în dosarul nr. x/2018 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii. Încheierea menţionată a rămas definitivă prin încheierea nr. 675 din data de 22 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

În şedinţa din data de 23.02.2021, potrivit art. 374 C. proc. pen., Curtea a dat citire pe scurt actului de sesizare a instanţei, aducând la cunoştinţa inculpatului A. învinuirea ce i se aduce, drepturile prev. de art. 374 alin. (2) C. proc. pen., dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. De asemenea, i s-a pus în vedere inculpatului A. că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, fiindu-i aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Poziţia inculpatului după aducerea la cunoştinţă a dispoziţiilor menţionate a fost în sensul că nu recunoaşte comiterea infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată şi doreşte să fie judecat potrivit procedurii de drept comun, aspecte consemnate în încheierea de şedinţă. Totodată, inculpatul a arătat că nu doreşte să dea declaraţii în acel moment procesual.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa de fond a încuviinţat cererea reprezentantului Ministerului Public de audiere a martorilor C. şi D., precum şi cererea inculpatului de administrare a probei cu înscrisuri în circumstanţiere şi de audiere a martorilor E. şi F..

În baza art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., instanţa a respins cererea inculpatului de administrare a probei cu înscrisuri, având ca teză probatorie cunoaşterea de către agenţii de poliţie a calităţii sale de executor judecătoresc, precum şi cererea de a pune în vedere D.G.P.M.B. - B.P.R. să prezinte buletinul de verificare metrologică a aparatului etilotest utilizat în data de 21.10.2016. De asemenea, în baza aceluiaşi temei juridic, prima instanţă a respins cererea inculpatului de efectuare a unui raport de expertiză medico-legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei.

La termenul de judecată din data de 23.03.2021, s-a procedat la audierea martorilor C., D. şi F., conform disp. art. 120 - 122 C. proc. pen., declaraţiile acestora, semnate după citire, fiind ataşate la dosarul cauzei.

La acelaşi termen de judecată, apărătorul ales al inculpatului A. a învederat instanţei că acesta doreşte să dea declaraţie, astfel că, potrivit art. 378 rap. la art. 109- 110 C. proc. pen., instanţa a procedat la audierea acestuia, declaraţia sa fiind ataşată la dosarul cauzei .

La termenul din data de 20.04.2021, s-a procedat la audierea martorului E., declaraţia sa fiind ataşată la dosarul cauzei . La acelaşi termen de judecată au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, fiind stabilit termen de pronunţare la data de 23.04.2021. Inculpatul A., prin apărător ales, a depus la dosarul cauzei concluzii scrise .

Inculpatul a fost asistat de apărători aleşi pe parcursul procedurii de cameră preliminară şi a judecăţii în primă instanţă.

Pe parcursul procesului penal nu au fost dispuse măsuri preventive asupra inculpatului.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 21.10.2016, în jurul orelor 23:10, organele de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere au fost sesizate prin dispecerat că la intersecţia străzilor C. Vasile şi Alexandru Obregia, Bucureşti, a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate un număr de patru autovehicule.

Organele de poliţie au fost direcţionate la locul accidentului de către dispecerul unităţii la orele 23:20, ajungând potrivit fişei de sesizare la orele 23:45, pentru ca la orele 23:50 să fie demarate procedurile de identificare a conducătorilor auto implicaţi în accident.

S-a constatat din declaraţiile luate la faţa locului că numitul A., conducător al autoturismului marca x seria x, cu număr de înmatriculare x, a avariat un număr de trei autovehicule la semaforul intersecţiei menţionate.

În urma testării cu aparatul etilotest în data de 22.10.2016, la orele 00:04, a rezultat că inculpatul A. avea o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, instituţie al cărui sediu se află în apropierea producerii evenimentului rutier, în vederea recoltării probelor biologice de sânge.

Inculpatul a refuzat să semneze procesul-verbal întocmit de către organele de poliţie cu privire la împrejurările constatate la faţa locului şi testarea cu aparatul etilotest, fără a menţiona vreun motiv sau vreo obiecţie în acest sens, precizând însă oral că a consumat băuturi alcoolice, între orele 22:00-23:00, respectiv aproximativ un litru de bere, fără aport alimentar, iar apoi s-a urcat la volanul maşinii, în direcţia străzii C. Vasile, unde s-a produs evenimentul rutier.

Procesul-verbal de constatare a infracţiunii a fost redactat în ziua de 22.10.2016, între orele 00:20-00:50, aspectele consemnate fiind certificate de martorul C., autoturismul său fiind unul dintre cele trei avariate de către inculpat.

În cauză a fost audiat în calitate de martor numitul D., unul dintre poliţiştii aflaţi la faţa locului, care a precizat că, deşi nu îşi aminteşte circumstanţele din cazul de faţă, dat fiind perioada de timp scursă, procesele-verbale se redactau la sediul INML, pentru că acolo exista logistica necesară, de regulă fiind scrise între prima şi a doua probă recoltată persoanei în cauză.

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, martorul D. a relatat, în esenţă, aceleaşi aspecte, făcând precizarea că, ulterior recoltării probelor biologice la sediul INML, conducătorii auto care erau implicaţi în accidente de circulaţie erau conduşi la Biroul Accidente Uşoare şi că au existat situaţii în care procesul-verbal era întocmit în acel sediu.

Curtea a mai reţinut că ulterior conducerii inculpatului A. la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, acestuia i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în ziua de 22.10.2016, la orele 00:10 şi 01,10, conform procedurii consemnate în procesul-verbal de recoltare din 22.10.2016. Acesta din urmă a fost semnat de către inculpat, menţinând consumul şi timpul declarat iniţial, de un litru de bere între orele 22:00-23:00, în ziua de 21.10.2016.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x din 24.10.2016 emis de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, inculpatul A. avea o alcoolemie de 1,70 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată (orele 00,10), respectiv 1,60 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua (orele 01,10).

Potrivit raportului de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei nr. 1251 din 30.09.2019, calculul retroactiv al alcoolemiei se poate efectua numai dacă consumul a încetat cu cel puţin 90 de minute înaintea evenimentului rutier, în cazul consumului pe mâncate, sau cu 45 de minute, în cazul consumului pe nemâncate, condiţii ce nu erau întrunite în cauză potrivit variantei de consum declarate de către inculpat, constând într-un litru de bere pe nemâncate în intervalul orar 22:00-23:00, în raport de o oră potenţială a producerii evenimentului rutier estimată a fi fost 23,25. Totodată, în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală s-a concluzionat că, dat fiind intervalul mare de consum şi valorile mari ale alcoolemiilor stabilite la analiză, se poate estima că în data de 21.10.2016, la ora 23:25, inculpatul A. avea o alcoolemie situată peste limita legală de 0,80 g/l, ce provine dintr-un consum mai mare decât cel declarat.

Instanţa de fond a reţinut că datele privind intervalul de consum la care s-a raportat expertiza medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei sunt chiar cele furnizate de către inculpat la momentul producerii evenimentului rutier, astfel cum au fost consemnate de procesul-verbal de constatare a infracţiunii şi în procesul-verbal de recoltare a probelor biologice.

Din declaraţiile date la Biroul de Accidente Uşoare al Serviciului Rutier de numiţii G., H. şi C., persoane ale căror autoturisme au fost avariate de către inculpat, a rezultat că evenimentul rutier a avut loc în seara zilei de 21.10.2016, orele 23:00. În aceste condiţii, organele de urmărire penală au emis o adresă către INML Mina Minovici, pentru a lămuri dacă se menţin concluziile raportului de expertiză a calculului retroactiv al alcoolemiei, în condiţiile în care evenimentul rutier s-ar fi produs la ora 23:00, iar nu la ora 23:25, astfel cum se stabilise iniţial.

Prin adresa din data de 18.12.2019, INML Mina Minovici a comunicat că îşi menţine concluziile iniţiale, inculpatul A. având o alcoolemie superioară nivelului de 0,80 g/l alcool pur în sânge şi în ipoteza în care accidentul rutier s-ar fi produs la ora 23:00, având în vedere intervalul de consum de 60 de minute, faptul că alcoolemia maximă ar fi fost atinsă la 30-45 minute de la ora evenimentului rutier şi valorile mari ale alcoolemiilor determinate la analiză, ce provin dintr-un consum mai mare de băuturi alcoolice, nerecunoscut.

În cauză a fost audiat şi martorul C., care a declarat în data de 18.07.2019 că l-a văzut pe inculpat ieşind din curtea unui imobil cu terasă, fără să se asigure, în strada x, moment în care a acroşat autoturismul martorului, însă cu toate acestea nu a oprit, continuând să meargă până la semafor, unde nu a pus frână şi a intrat în coliziune cu celelalte autoturisme. A mai arătat martorul că după producerea accidentului, până la venirea poliţiştilor, inculpatul a rămas în maşină cu uşile blocate şi cu capul aşezat pe volan, iar persoanele prezente la faţa locului au încercat să pătrundă în maşină pentru a verifica dacă se simte bine, fără a primi vreun răspuns de la acesta.

Având în vedere că în declaraţia din 18.07.2019 martorul C. a prezentat o succesiune temporară a evenimentelor care nu se corobora cu înscrisurile aflate la dosar, acesta a fost reaudiat la data de 22.07.2019. Cu această ocazie, martorul a revenit asupra ordinii şi duratei perioadei împrejurărilor petrecute în noaptea zilei de 21 spre 22.10.2016, menţionând că din cauza intervalului de timp scurs nu şi le mai aminteşte exact, adăugând că nu a văzut ca inculpatul să fi consumat alcool după producerea accidentului şi că a păstrat contactul vizual cu acesta.

Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, martorul C. a relatat, în esenţă, aspecte similare, arătând că în seara de 21.10.2016, fără a mai putea preciza ora exactă, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada x, apropiindu-se de intersecţia cu Bd-ul. Alexandru Obregia, a observat că din parcarea unui restaurant din zonă a ieşit un autoturism x de culoare albă fără a se asigura, astfel încât a acroşat maşina condusă de martor, iar apoi şi-a continuat drumul, lovind alte două autoturisme staţionate la semafor. A arătat că în momentul producerii accidentului în spatele său se afla un echipaj de poliţie, fără a putea preciza dacă aceştia i-au anunţat pe poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere să vină la faţa locului sau dacă aceştia din urmă au fost sesizaţi de altcineva. A încercat să discute cu şoferul autoturismului respectiv, însă acesta nu a vrut să iasă, rămânând în maşină cu mâinile şi capul pe volan.

A susţinut martorul că poliţiştii de la Brigada Rutieră au ajuns destul de repede la faţa locului, probabil în maximum 15 minute, moment în care a coborât şi inculpatul din autoturism. A mai arătat martorul că inculpatul se afla în stare de ebrietate, fapt pe care l-a perceput ca urmare a reacţiilor acestuia, a faptului că mergea împleticit şi a modului în care vorbea.

Totodată, martorul C. a relatat că la scurt timp după accident a fost condus la sediul Biroului Accidente Uşoare de către organele de poliţie împreună cu inculpatul şi cu ceilalţi proprietari ai maşinilor avariate, însă inculpatul a rămas puţin timp acolo, fiind dus imediat la sediul INML pentru recoltarea probelor biologice, întrucât rezultatul etilotestului indica faptul că acesta consumase alcool peste limita de la care fapta este considerată infracţiune. A susţinut martorul că inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest la sediul Biroului Accidente Uşoare. A apreciat martorul că de la momentul producerii accidentului rutier şi până în clipa în care inculpatul a suflat în etilotest nu a trecut mai mult de jumătate de oră.

În cuprinsul aceleiaşi declaraţii, martorul C. a susţinut că nu l-a văzut pe inculpat să consume alcool în timp ce acesta se afla în autoturism, precizând că în tot acest interval a păstrat contactul vizual cu inculpatul, precum şi că autoturismul acestuia nu avea geamuri fumurii. Totodată, a relatat că poliţiştii din echipajul care se afla chiar în spatele său în momentul producerii evenimentului rutier au încercat să-l convingă pe inculpat să iasă din autoturism, însă nu au reuşit.

La solicitarea inculpatului, în cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi şi martorii F. şi E.. Astfel, martorul F., aflat în relaţii de amiciţie cu inculpatul A., conform propriei declaraţii, a relatat că la rugămintea unui prieten a luat legătura cu un ospătar pe nume "I.", care lucra la restaurantul Berceni, solicitându-i acestuia să-i închirieze localul inculpatului pentru a organiza parastasul soţiei sale, care decedase cu câţiva ani în urmă. A susţinut că inculpatul dorea să închirieze restaurantul, fără însă a achiziţiona băuturile şi produsele alimentare de la acel local, pentru a cheltui o sumă de bani mai mică.

Astfel, martorul a declarat că l-a pus pe inculpat în legătură cu ospătarul pe nume "I.", context în care acesta s-a deplasat la restaurant în seara producerii evenimentului rutier pentru a negocia condiţiile în care putea închiria localul. Martorul a afirmat că în jurul orelor 22:00 a fost sunat de către inculpat, care l-a rugat să vină şi el la restaurant pentru a-l convinge pe acel ospătar să-i închirieze localul în condiţiile dorite de inculpat, martorul acceptând solicitarea acestuia, cu atât mai mult cu cât locuia în vecinătatea restaurantului respectiv, la aproximativ 100 metri distanţă.

Martorul F. a mai relatat că în aproximativ 10-15 minute a ajuns în faţa localului, respectiv la intersecţia străzii C. Vasile cu Bd. x, unde a constatat că se produsese un accident rutier în care era implicat şi inculpatul A.. Apropiindu-se de autoturism, martorul a constatat că inculpatul se afla cu capul pe volanul autoturismului său, spunând: "Doamne, ce am făcut, m-am nenorocit". A mai susţinut martorul că la un moment dat a observat că inculpatul a luat de sub bancheta din spatele autoturismului, dintr-o plasă, o sticlă de votcă, şi a băut din ea, după care a pus sticla între scaune. A afirmat martorul că poliţia rutieră a sosit la faţa locului după aproximativ 40-45 de minute, iar în acest interval a observat că inculpatul a mai băut o dată din sticla de votcă. A mai arătat că înainte ca poliţia rutieră să ajungă, la locul producerii accidentului a sosit un echipaj de la poliţia însărcinată cu ordinea publică. A mai declarat că nu i s-a părut că inculpatul s-ar fi aflat în stare de ebrietate.

Martorul E. a susţinut că în urmă cu aproximativ 5 ani, la restaurantul Berceni, pe care îl patronează, a venit inculpatul A., pentru a discuta cu el în legătură cu organizarea unui parastas pentru soţia sa decedată. A susţinut că inculpatul a ajuns în jurul orelor 21:30, iar discuţia pe care au purtat-o nu a durat mult, după mai puţin de 30 de minute acesta părăsind restaurantul. A precizat că în acest interval de timp inculpatul a consumat 2 sticle de bere de 0,5 litri, fără aport alimentar. În continuare, martorul E. a relatat că, la aproximativ 5 minute după ce inculpatul a plecat, a părăsit la rândul său localul, moment în care a constatat că inculpatul fusese implicat într-un accident rutier cu autoturismul personal, acesta lovind alte trei maşini. A susţinut martorul că după ce s-a apropiat de autoturismul inculpatului a constatat că acesta a luat din spate o sticlă de aproximativ 0,7 litri ce conţinea un lichid incolor şi că a încercat să o desfacă, însă nu a observat dacă a băut din acea sticlă, întrucât s-a îndepărtat. A mai observat că la faţa locului era prezent şi un echipaj de poliţie, însă nu de la Brigada Rutieră, precizând că poliţia rutieră a ajuns după aproximativ 40 de minute de la accident, iar în acest interval inculpatul a rămas în autoturism.

A mai declarat că la un moment dat la geamul autoturismului a venit un bărbat care părea că îl cunoaşte pe inculpat şi care îl certa, martorul susţinând însă că personal nu-l cunoştea pe acesta. A menţionat martorul că l-a cunoscut pe inculpat chiar în ziua producerii acestui eveniment prin intermediul unui ospătar care lucra la restaurantul său, pe nume J.. A precizat că nu-l cunoaşte pe martorul F. şi că în intervalul de timp în care a discutat cu inculpatul în restaurant nu a observat ca acesta să vorbească la telefon. A declarat că în restaurant nu mai era prezentă nicio altă persoană.

În faza de urmărire penală, inculpatul A. şi-a rezervat dreptul la tăcere.

În declaraţia dată în faţa Curţii de apel, inculpatul A. a susţinut că în seara zilei de 21.10.2016, în jurul orelor 22:00, s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală la restaurantul Berceni pentru a discuta în legătură cu închirierea acelui spaţiu în vederea organizării unui parastas pentru pomenirea soţiei şi a tatălui său, ambii decedaţi. Inculpatul a afirmat că a stat în local aproximativ 30 de minute, discutând cu persoana responsabilă de închirierea localului, însă nu s-a înţeles cu aceasta. A precizat că în acest interval a consumat două beri şi o cafea. În continuare, a arătat că a plecat în jurul orelor 22:30, urcându-se la volanul autoturismului său, care era parcat în faţa unei curţi aflate în pantă, astfel încât, atunci când a coborât către intersecţie, o mapă de plastic care se afla pe scaunul din dreapta a căzut sub pedala de frână, provocând blocarea acesteia. A susţinut că din acest motiv nu a putut frâna, intrând astfel în coliziune cu autoturismele menţionate în dosar.

Inculpatul a afirmat că din cauza şocului suferit a consumat aproximativ 100 - 150 ml de votcă dintr-o sticlă pe care o avea în maşină. A susţinut că a fost testat cu aparatul etilotest la ora 0:04, fără a putea preciza dacă acest lucru s-a întâmplat la locul producerii accidentului sau la Biroul Accidente Uşoare şi că prima probă de sânge i-a fost recoltată după ora 0:30. A mai arătat că la locul producerii accidentului era prezent martorul F., pe care îl sunase în jurul orei 22:20, întrucât nu se înţelegea cu ospătarul cu care negocia închirierea restaurantului, şi încă câţiva amici de-ai săi, al căror nume nu şi le aminteşte.

Evaluând probatoriul administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în etapa cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a apreciat că acesta este apt să dovedească dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

În acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere următoarele mijloace de probă:

- concluziile raportului de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei nr. 1251 din 30.09.2019 şi adresa din data de 18.12.2019 emisă de Institutul Naţional de Medicină Legală, însoţită de formula de calcul în privinţa estimării valorii alcoolemiei, probe cu caracter ştiinţific, care relevă că inculpatul A. avea la momentul producerii accidentului o alcoolemie situată peste limita legală de 0,80 g/l;

- procesul-verbal de recoltare din 22.10.2016 (semnat de inculpat fără obiecţiuni) şi buletinul de analiză toxicologică nr. x din 24.10.2016, din care rezultă că inculpatul A. avea o alcoolemie de 1,70 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată, respectiv 1,60 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua;

- rezultatul testării cu aparatul etilotest, care relevă faptul că inculpatul avea o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat;

- procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, care relevă împrejurările constatate la faţa locului şi conţine inclusiv declaraţia orală a inculpatului privind consumul de băuturi alcoolice şi intervalul în care acesta s-a produs;

- declaraţiile martorului C. (cu relevanţă în privinţa dinamicii producerii evenimentului rutier, a faptului că inculpatul se afla în stare vizibilă de ebrietate, dar şi a faptului că acesta nu a consumat alcool ulterior producerii accidentului);

- declaraţiile martorului D. (cu relevanţă indirectă asupra orei prelevării probelor biologice, în condiţiile în care a afirmat că de regulă procesele-verbale se redactau la sediul INML, fiind redactate între recoltarea primei şi celei de-a doua probe de sânge);

- declaraţiile numiţilor date la Biroul de Accidente Uşoare al Serviciului Rutier de numiţii G., H. şi C., persoane ale căror autoturisme au fost avariate de către inculpat, din care rezultă că evenimentul rutier a avut loc în seara zilei de 21.10.2016, orele 23:00;

- declaraţia inculpatului A. dată la Biroul de Accidente Uşoare al Serviciului Rutier, prin care recunoaşte că evenimentul rutier a avut loc în seara zilei de 21.10.2016, orele 23:00;

- declaraţia inculpatului A. din faza de judecată (care a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de a conduce autoturismul).

S-a reţinut că apărările inculpatului au încercat să acrediteze ideea existenţei unui dubiu cu privire la împrejurarea că acesta ar fi avut la momentul conducerii autoturismului un nivel al alcoolemiei situat peste limita de la care fapta capătă relevanţă penală, de 0,80 g/l alcool pur în sânge. În acest sens, inculpatul a contestat orele consemnate în procesul-verbal de recoltare a probelor biologice, dar şi ora producerii evenimentului rutier, susţinând că intervalul dintre săvârşirea faptei şi momentul recoltării a fost mai mare. De asemenea, a susţinut că a consumat băuturi alcoolice inclusiv după producerea accidentului rutier, fapt ce a influenţat nivelul alcoolemiei depistate în sânge.

S-a precizat de către instanţă că este evident că pentru a determina dacă inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., este necesar să se stabilească dacă la momentul când a condus autoturismul proprietate personală şi a fost implicat în producerea evenimentului rutier din data de 21.10.2016 acesta avea o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, având în vedere că norma de incriminare în discuţie trebuie să fie interpretată în consonanţă cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014, publicată în M. Of. nr. 69/27.01.2015. Or, s-a apreciat că probatoriul administrat în cauză demonstrează fără putinţă de tăgadă faptul că inculpatul A. avea la momentul respectiv o îmbibaţie alcoolică care depăşea limita legală.

Astfel, instanţa de fond a considerat că din coroborarea probatoriului administrat în cauză rezultă că accidentul rutier în care a fost implicat inculpatul în data de 21.10.2016 s-a produs în jurul orelor 23:00, astfel cum în mod corect s-a reţinut în actul de sesizare. În acest sens, instanţa a avut în vedere menţiunile din procesul-verbal de constatare a infracţiunii privind ora la care organele de poliţie au fost sesizate prin dispecerat cu privire la producerea accidentului (23,10), declaraţia orală a inculpatului privind intervalul în care a avut loc consumul de băuturi alcoolice (22,00 - 23,00), astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal de constatare a infracţiunii, declaraţiile date la Biroul de Accidente Uşoare al Serviciului Rutier de către inculpat şi numiţii G., H. şi C., persoane ale căror autoturisme au fost avariate de către inculpat, în care au menţionat că evenimentul rutier a avut loc în seara zilei de 21.10.2016, orele 23:00, procesul-verbal de recoltare a probelor biologice din 22.10.2016 semnat de către inculpat fără obiecţiuni, în cuprinsul căruia s-a consemnat cantitatea de alcool şi intervalul de timp în care aceasta a fost consumată (un litru de bere între orele 22:00-23:00, în ziua de 21.10.2016).

De asemenea, s-a menţionat că aceste mijloace de probă trebuie coroborate cu declaraţiile martorului C. şi cu declaraţia inculpatului, din care rezultă că evenimentul rutier s-a produs imediat după ce acesta din urmă a părăsit localul unde a consumat băuturi alcoolice, ceea ce relevă faptul că intervalul dintre încetarea consumului şi producerea accidentului a fost extrem de redus.

Totodată, prima instanţă a constatat că în declaraţia dată în faza de judecată inculpatul A. şi-a schimbat poziţia exprimată oral la locul producerii accidentului şi consemnată în procesul-verbal întocmit de organele de poliţie, dar şi în procesul-verbal de recoltare, privind intervalul în care a consumat băuturi alcoolice, susţinând că a consumat 2 beri între orele 22:00 şi 22,30, fără a justifica în vreun fel această modificare.

Referitor la orele de prelevare a probelor biologice, instanţa de fond a reţinut că acestea nu au fost contestate iniţial, procesul-verbal întocmit în acest sens fiind semnat de către inculpat fără obiecţiuni. În schimb, în declaraţia dată în faţa instanţei inculpatul a susţinut că prima probă de sânge i-a fost recoltată după ora 0:30, apărările sale axându-se pe ideea că intervalul de timp dintre testarea cu aparatul etilotest (consemnată a fi fost efectuată la ora 0:04) şi prelevarea primei probe (de la ora 00:10) este neverosimil.

Instanţa de fond a apreciat că apărările formulate în acest sens de către inculpatul A. au un caracter speculativ, cu atât mai mult cu cât sediul Institutului de Medicină Legală Mina Minovici se află la o distanţă mică de locul producerii accidentului (3,5 km), care putea fi parcursă cu uşurinţă în câteva minute de către organele de poliţie, ţinând cont de traficul redus de la ora respectivă, dar şi de faptul că autospecialele de poliţie au un regim de circulaţie prioritar, fiind dotate cu semnale acustice şi luminoase de avertizare a celorlalţi participanţi la trafic şi nefiind supuse restricţiilor de viteză atunci când se deplasează în acţiuni de interventie sau în misiuni cu caracter de urgenţă.

Chiar şi în ipoteza în care testarea inculpatului cu etilotestul nu s-a realizat la faţa locului, ci la sediul Biroului Accidente Uşoare (situat în Splaiul Unirii nr. 311), astfel cum a afirmat martorul C., considerentele exprimate în paragraful anterior îşi păstrează valabilitatea, în condiţiile în care distanţa dintre această instituţie şi Institutul de Medicină Legală Mina Minovici (Şoseaua x) este chiar mai mică (2,4 km), cele două artere de circulaţie pe care acestea se află intersectându-se.

Aşadar, instanţa de fond a apreciat că nicio probă administrată în cauză nu relevă elemente obiective de natură să conducă la concluzia că orele consemnate în procesul-verbal de recoltare a probelor biologice nu ar fi reale, motiv pentru care apărările inculpatului A. nu pot fi reţinute.

S-a mai avut în vedere că inculpatul, prin apărătorul său, a mai susţinut că împrejurarea că a doua probă a relevat o variaţie a alcoolemiei în descreştere demonstrează că momentul încetării consumului de alcool era unul îndepărtat în timp, însă s-a apreciat că şi această apărare are un caracter pur speculativ, fără a fi susţinută de actele medico-legale aflate la dosar ori de vreo altă probă cu caracter ştiinţific. De altfel, curba de variaţie în timp a alcoolemiei (curba Widmark) depinde de mai mulţi parametri (cantitatea de alcool pur consumată, greutatea corporală, rata individuală de eliminare a alcoolului etc.), relevantă în acest sens fiind formula de calcul comunicată de Institutul Naţional de Medicină Legală, astfel încât faptul că alcoolemia inculpatului era în descreştere nu este de natură să evidenţieze că între momentul săvârşirii faptei şi cel al recoltării probelor biologice ar fi trecut un interval de timp mai mare decât cel reţinut în actul de sesizare.

De altfel, s-a menţionat că inclusiv adresa din data de 18.12.2019 emisă de INML Mina Minovici relevă faptul că alcoolemia maximă ar fi fost atinsă la 30-45 minute de la ora evenimentului rutier, fiind astfel firesc ca la momentul recoltării probelor biologice nivelul alcoolemiei să fie în descreştere.

Mai mult decât atât, instanţa de fond a constatat că INML Mina Minovici a comunicat prin adresa din data de 18.12.2019 că îşi menţine concluziile că inculpatul A. avea la momentul săvârşirii faptei o alcoolemie superioară nivelului de 0,80 g/l alcool pur în sânge, astfel încât şi în ipoteza, nesusţinută de probatoriul administrat în cauză, în care ar exista anumite neconcordanţe în actele dosarului din perspectiva orei la care s-a produs accidentul şi a celei la care a avut loc recoltarea probelor biologice (care în orice caz nu pot fi decât unele minore), acestea nu sunt apte să ridice vreun dubiu cu privire la împrejurarea că inculpatul A. avea o alcoolemie care depăşea limita de la care fapta constituie infracţiune.

De asemenea, faptul că în cauză nu a fost posibilă determinarea valorii alcoolemiei prin efectuarea calculului retroactiv, având în vedere că intervalul dintre încetarea consumului şi cel al săvârşirii faptei a fost extrem de redus, nu poate conduce la concluzia că infracţiunea nu este probată. Astfel, s-a menţionat că ţinând cont de perioada de eliminare a alcoolului din sânge, de intervalul de aproximativ o oră şi zece minute până la prima probă de sânge prelevată, de raportul dintre valoarea etilotestului şi rezultatul probelor prelevate, este cert că în momentul în care inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului şi a fost implicat într-un accident rutier avea o alcoolemie în sânge care depăşea limita de la care fapta constituie infracţiune. S-a apreciat că relevantă în acest sens este şi formula de calcul comunicată de Institutul Naţional de Medicină Legală în privinţa estimării valorii alcoolemiei, un simplu calcul matematic evidenţiind concluzia că nivelul alcoolemiei inculpatului ar fi fost de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge chiar şi în varianta privind intervalul de consum şi ora producerii accidentului susţinută de acesta în faza de judecată.

Referitor la faptul că este imposibil ca inculpatul să fi avut la momentul producerii evenimentului rutier un nivel al alcoolemiei situat sub limita prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., s-a menţionat că acest aspect rezultă cu puterea evidenţei atât din rezultatul etilotestului (0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind îndeobşte cunoscut că valoarea alcoolemiei din sânge este cel puţin dublă), cât şi din valorile de alcoolemie determinate cu ocazia prelevării probelor biologice (1,70 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată, respectiv 1,60 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua). Or, în condiţiile în care valoarea alcoolemiei depistată în sânge era cel puţin dublă faţă de limita de la care fapta este considerată infracţiune, este exclus ca acesta să fi avut la momentul săvârşirii faptei o alcoolemie fără relevanţă penală, acesta fiind şi principalul motiv pentru care INML Mina Minovici a comunicat prin adresa din data de 18.12.2019 că îşi menţine concluziile că inculpatul A. avea la momentul săvârşirii faptei o alcoolemie superioară nivelului de 0,80 g/l alcool pur în sânge în orice abordare temporală.

Deşi reprezintă aspecte mai degrabă cu caracter circumstanţial, în condiţiile în care întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. se analizează prin raportare la un element de natură obiectivă (valoarea alcoolemiei în sânge), iar nu la o stare de natură subiectivă (starea de ebrietate), s-a menţionat că instanţa nu poate să ignore nici faptul că efectele consumului de alcool asupra inculpatului la momentul săvârşirii faptei erau mai mult decât evidente, având în vedere că a fost implicat într-un accident rutier provocat din culpa sa exclusivă imediat după ce a părăsit curtea restaurantului, acroşând alte trei autoturisme, dintre care două staţionau la semafor.

S-a apreciat că susţinerile inculpatului privind dinamica producerii accidentului de circulaţie, în sensul că acesta ar fi fost provocat de împrejurarea că autoturismul său era parcat în faţa unei curţi aflate în pantă, astfel încât, atunci când a coborât către intersecţie, o mapă de plastic care se afla pe scaunul din dreapta a căzut sub pedala de frână, provocând blocarea acesteia, se află în contradicţie cu probatoriul administrat în cauză şi nu pot fi reţinute de instanţă.

S-a considerat că relevantă în privinţa stării în care se afla inculpatul după producerea evenimentului rutier este şi declaraţia martorului C. din faza de judecată, acesta precizând că inculpatul se afla în stare de ebrietate, fapt pe care l-a perceput ca urmare a reacţiilor acestuia, a faptului că mergea împleticit şi a modului în care vorbea.

Totodată, în declaraţia scrisă personal de inculpat la sediul Biroului de Accidente Uşoare, se constată prezenţa unor litere sau grupuri de litere inutile, de genul "eramam, şi alte menţiuni eliptice în cuprinsul celor scrise, aspecte ce conturează o posibilă stare de ebrietate a inculpatului inclusiv la orele 01:20, după mai bine de două ore de la încetarea consumului de băuturi alcoolice, când valoarea alcoolemiei era în scădere.

Referitor la declaraţiile martorilor F. şi E., audiaţi la propunerea inculpatului A., evaluându-le în contextul ansamblului probator administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat că acestea sunt vădit mincinoase, evidenţiindu-se mai multe neconcordanţe, dar şi afirmaţii cu un grad redus de verosimilitate. Astfel, dacă martorul F. a susţinut că închirierea restaurantului Berceni a fost negociată de către inculpat cu un prieten de-ai săi pe nume "I.", care lucra la acest local ca ospătar, martorul E. a afirmat că în calitate de patron al restaurantului a negociat personal cu inculpatul în legătură cu organizarea unui parastas la restaurantul său şi că l-a cunoscut pe inculpat chiar în ziua producerii acestui eveniment prin intermediul unui ospătar care lucra la restaurantul său, pe nume J.. Practic, s-a menţionat că se observă că relatările celor doi martori sunt similare până la un punct, însă numele pretinsului ospătar implicat în intermedierea închirierii restaurantului diferă. Totodată, este greu de crezut că această neconcordanţă a fost determinată de o simplă confuzie a unuia dintre cei doi martori, în condiţiile în care martorul F. a precizat că era prieten cu numitul "I." şi că i-a solicitat personal acestuia să-i închirieze localul inculpatului pentru a organiza parastasul soţiei sale, iar martorul E. a susţinut că cel care i l-a prezentat pe inculpat este numitul J., iar nu "I.". De asemenea, E. a susţinut că nu-l cunoaşte pe F., astfel încât nu se pune problema nici ca acesta din urmă să-l fi confundat pe prietenul său pe nume "I." cu martorul E..

Caracterul nesincer al declaraţiilor celor doi martori rezultă şi din împrejurarea că, în timp ce numitul F. a afirmat că a fost sunat de către inculpat în timp ce acesta se afla în restaurant şi negocia cu ospătarul pe nume "I.", martorul E. a susţinut că în intervalul de timp în care a discutat cu inculpatul în restaurant nu a observat ca acesta să vorbească la telefon, precum şi că în restaurant nu mai era prezentă nicio altă persoană.

Pe lângă aceste neconcordanţe, instanţa de fond a avut în vedere şi caracterul total neplauzibil şi pro causa al declaraţiilor martorilor propuşi de inculpat, care au încercat să acrediteze ideea că inculpatul ar fi consumat băuturi alcoolice imediat după producerea accidentului, în timp ce se afla în interiorul autoturismului în aşteptarea organelor de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere, ipoteză care nu a fost confirmată de nicio altă persoană prezentă la faţa locului. Această versiune este cu atât mai greu de crezut cu cât la faţa locului, anterior sosirii poliţiei rutiere, se afla şi un echipaj de poliţie care asigura ordinea publică, iar o împrejurare de natura celei relatate de către inculpat şi de martorii propuşi de aceştia cu siguranţă nu ar fi trecut neobservată de conducătorii autoturismelor avariate în urma accidentului şi nici de către poliţişti.

De altfel, chiar şi în ipoteza în care această împrejurare ar fi reală, s-a apreciat că ea nu ar fi de natură să modifice cu nimic starea de fapt reţinută anterior şi este lipsită de relevanţă din perspectiva întrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii deduse judecăţii, având în vedere că, potrivit art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., dispoziţie legală care era în vigoare şi la momentul săvârşirii faptei de către inculpatul A., "(1) Conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, instructorului auto atestat care se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorului autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicaţi într-un accident de circulaţie, le este interzis consumul de alcool sau de substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice. (2) În situaţia în care nu sunt respectate dispoziţiile alin. (1), se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului."

Practic, s-a considerat că inculpatul invocă în favoarea sa propria turpitudine, respectiv încălcarea unei prevederi legale care instituie interdicţia pe care un conducător auto o are de a consuma băuturi alcoolice în intervalul cuprins între producerea unui accident de circulaţie şi testarea cu etilotestul sau recoltarea probelor biologice, cu scopul de a evita răspunderea penală, fiind evident că o astfel de apărare nu poate fi reţinută.

Revenind la declaraţiile martorilor F. şi E., Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că inclusiv detaliile oferite de către aceştia din punct de vedere temporal ridică suspiciuni asupra credibilităţii lor, fiind neverosimil să-şi amintească atât de amănunţit aspectele de ordin temporal ale speţei după aproape 5 ani de la desfăşurarea evenimentelor, mai ales în contextul în care n-au fost implicaţi în producerea accidentului şi nici nu se aflau în relaţii apropiate cu inculpatul, conform propriilor declaraţii. În opinia instanţei de fond, caracterul vădit nesincer al declaraţiilor martorilor reiese inclusiv din reacţiile şi gesturile acestora de pe durata audierii (tonul vocii, postura corpului, lipsa contactului vizual, starea de agitaţie), elemente care pot fi avute în vedere la aprecierea credibilităţii persoanelor audiate, cu atât mai mult cu cât una dintre raţiunile administrării probei testimoniale în şedinţă publică, în mod nemijlocit şi în condiţii de oralitate, este tocmai observarea de către judecătorul cauzei a unor elemente de comunicare non-verbală, care, alături de aspecte de natură obiectivă ce rezultă din modul în care depoziţiile se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, sunt apte să contureze gradul de fiabilitate a probei şi forţa sa probantă.

În acest context, s-a menţionat că instanţa nu va avea în vedere la pronunţarea soluţiei declaraţiile martorilor F. şi E., apreciind că acestea nu sunt apte să servească la aflarea adevărului în cauză.

În concluzie, raportat la considerentele exprimate anterior, instanţa a apreciat că materialul probator administrat în cauză demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, fiind întrunite în mod cumulativ condiţiile pentru tragerea sa la răspundere penală.

Astfel, s-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A., care la data de 21.10.2016, în jurul orelor 23:00, a condus un autovehicul marca x, nr. x, iar la intersecţia străzilor C. Vasile cu Alexandru Obregia a provocat un accident rutier, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Întrucât fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, atrăgând răspunderea penală conform art. 15 alin. (2) C. pen., instanţa a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, s-a ţinut seama de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de periculozitatea inculpatului, evaluate după criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că infracţiunea săvârşită de către inculpat este una destul de gravă, raportat la importanţa valorii sociale protejate prin norma de incriminare, respectiv siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, dar şi la împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, ţinând cont sub acest aspect de valoarea mare a alcoolemiei (cel puţin dublă în raport cu limita de la care fapta capătă relevanţă penală), de faptul că inculpatul a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarierea a altor trei autoturisme, (ceea ce relevă că din cauza consumului de alcool îşi pierduse în mare măsură reflexele şi abilităţile de a conduce autovehiculul în condiţii de siguranţă, constituind un pericol real pentru ceilalţi participanţi la trafic), dar şi de locul şi timpul săvârşirii infracţiunii (pe o arteră destul de circulată din municipiul Bucureşti, pe timp de noapte, într-o noapte de vineri spre sâmbătă, când traficul este, de regulă, intens).

De asemenea, la individualizarea pedepsei, s-a menţionat că nu poate fi ignorat contextul general referitor la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice din ultima perioadă. Astfel, la nivelul Uniunii Europene, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost identificată ca fiind cea de-a doua cauză generatoare de accidente rutiere fatale, după excesul de viteză, conform Programului de siguranţă rutieră 2011-2020, adoptat de către Comisia Europeană la Bruxelles, la 20 iulie 2010. Şi la nivel naţional se înregistrează o creştere a numărului infracţiunilor comise în astfel de circumstanţe, România aflându-se pe primul loc la nivelul statelor Uniunii Europene în privinţa mortalităţii generate de evenimente rutiere. În mod evident, aceste consecinţe sunt cauzate de efectele consumului de alcool la volan şi riscurile pe care le implică această stare, precum: scăderea capacităţii de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dificultatea de a îndeplini mai multe sarcini în acelaşi timp, dereglarea sau lipsa răspunsului la stimulii optici şi auditivi, scăderea activităţii sistemului nervos central, a concentrării, a atenţiei, a reflexelor şi a vitezei de execuţie a mişcărilor.

În pofida efectelor sus-indicate, aşa cum s-a arătat şi în concluziile "Studiului privind atitudinile în trafic ale conducătorilor auto" al Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, cuprins în Strategia naţională pentru siguranţă rutieră pentru perioada 2016-2020, s-a constatat şi existenţa unei percepţii eronate pe care şoferii o au asupra comportamentelor de risc în trafic, inclusiv subestimarea efectelor alcoolului asupra neurofiziologiei umane, indiferent de cantitatea ingerată.

Referitor la circumstanţele personale ale inculpatului A., instanţa de fond a constatat că acesta are vârsta de 55 de ani, este executor judecătoresc în cadrul BEJ A. şi nu este cunoscut cu antecedente penale. Inculpatul a avut o atitudine procesuală necorespunzătoare în faza de urmărire penală, tergiversând soluţionarea cauzei, în condiţiile în care a omis să aducă la cunoştinţă organelor de urmărire penală faptul că deţine calitatea de executor judecătoresc, care atrăgea necesitatea efectuării urmăririi penale de către o altă unitate de parchet decât cea iniţial sesizată, atitudine care, coroborată cu lipsa unor verificări mai amănunţite din partea organelor de anchetă, a determinat tergiversarea cauzei timp de aproximativ 1 an şi jumătate. Această atitudine s-a manifestat şi ulterior, prin neprezentarea în mod repetat la chemarea organelor de urmărire penală, ceea ce a condus la necesitatea emiterii unor mandate de aducere.

În faţa instanţei de judecată, inculpatul A. a avut o atitudine vădit nesinceră, negând săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa. Cu toate că inculpatul a susţinut că a consumat alcool în contextul în care dorea organizarea unui parastas în memoria soţiei sale decedate, instanţa a considerat că inclusiv această aserţiune este nereală, având în vedere că din certificatul de deces depus la dosar reiese că decesul soţiei sale a survenit în iulie 2011, iar fapta a fost săvârşită în data de 21 octombrie 2016 (vineri seara), dată care este una mai apropiată de ziua sa de naştere, respectiv 25 octombrie (în următoarea zi de marţi), astfel încât consumul de alcool a fost mai degrabă prilejuit de acest eveniment.

Faţă de aspectele reţinute mai sus, având în vedere gravitatea concretă a infracţiunii, împrejurările comiterii acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege (închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda), atitudinea procesuală, necesitatea responsabilizării inculpatului şi îndreptării acestuia, în vederea atingerii scopului educativ şi preventiv al pedepsei, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, aceasta fiind proporţională cu gravitatea faptei şi periculozitatea inculpatului şi, deopotrivă, aptă să asigure atât caracterul de exemplaritate necesar, dar şi posibilitatea reinserţiei sociale a inculpatului.

De asemenea, instanţa a apreciat că nu se impune aplicarea pedepsei amenzii sau amânarea aplicării pedepsei închisorii faţă de inculpat, modalitatea concretă de săvârşire a faptei relevând o atingere semnificativă a valorii sociale apărate prin norma de incriminare prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., respectiv siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. În acest sens, prin natura lor şi urmările pe care le pot produce, infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice sunt fapte a căror gravitate nu poate fi ignorată, mai ales în contextul în care încălcarea normelor de circulaţie rutieră poate avea consecinţe deosebit de grave, care să se repercuteze inclusiv asupra vieţii participanţilor la trafic. În mod particular, fapta de a conduce un autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita de la care fapta constituie infracţiune, de 0,80 g/l alcool pur în sânge, prezintă un pericol deosebit de ridicat atât pentru integritatea fizică a conducătorului auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, cât şi asupra celorlalte persoane.

În privinţa circumstanţelor personale favorabile ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale, precum şi faptul că este o persoană integrată din punct de vedere social), s-a menţionat că instanţa le va da eficienţă prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, având un cuantum situat spre minimul special prevăzut de lege.

Raportat la aceste considerente, s-a considerat că pentru responsabilizarea inculpatului şi pentru preîntâmpinarea săvârşirii de către acesta a unor fapte de aceeaşi natură, aplicarea pedepsei amenzii sau amânarea aplicării pedepsei închisorii nu sunt apte să asigure cu aceeaşi eficienţă atingerea scopului educativ-preventiv al sancţiunii penale.

În schimb, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 91 alin. (1) C. pen., pe un termen de supraveghere care se calculează conform art. 92 C. pen., apreciind că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenţie pentru îndreptarea inculpatului prin prisma argumentelor expuse anterior, cu atât mai mult cu cât acesta va executa efectiv pedeapsa în cazul în care în termenul de supraveghere va săvârşi o nouă infracţiune.

Totodată, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pozitive prevăzute de art. 91 alin. (1) C. pen., (pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată), dar şi condiţiile negative prevăzute de art. 91 alin. (3) C. pen., astfel încât nu există niciun impediment legal pentru dispunerea acestei modalităţi de individualizare a executării pedepsei.

Prin urmare, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, cu stabilirea măsurilor de supraveghere conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., prin apărător, solicitându-se în principal, admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei penale nr. 82 F/23.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, urmând a se dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, întrucât judecata în fond s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor privind aplicarea sancţiunii procedurale a nulităţii absolute şi în subsidiar, în primul rând s-a solicitat achitarea inculpatului întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi lit. c) C. proc. pen. şi în al doilea rând, să se dispună renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei.

În esenţă, printr-un prim motiv de apel formulat, apărarea inculpatului A., în aplicarea art. 6 CEDO în materie penală, a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate pentru efectuarea defectuasă a cercetării judecătoreşti, criticând faptul că inculpatul nu a avut posibilitatea să probeze inexistenţa faptei, întrucât instanţa de fond nu a procedat la administrarea unei expertize de calculare retroactivă a alcoolemiei la data şi ora producerii evenimentului, ci a avut în vedere drept probe privind nivelului alcoolemiei rezultatul etilotestului precum şi buletinul de analiză întocmit ca urmare a recoltării probelor biologice.

S-a arătat că prin adresa având nr. x/09.08.2019, emisă de INML Mina Minovici, s-a procedat la inducerea în eroare a instanţei cu privire la imposibilitatea de efectuare a expertizei medico legale de recalculare a alcoolemiei, întrucât în realitate Normele metodologice menţionate de INML stabilesc imposibilitatea de efectuare a expertizei medico legale privind estimarea retroactivă a alcoolemiei dacă suntem în prezenta unei diferente mai mici de 0,10%, iar nu dacă diferenţa este egală cu 0,10%.

Astfel, în opinia apărării, estimarea făcută de către INML, prin care a precizat faptul că inculpatul ar fi avut o alcoolemie mai mare decât 0,80% nu putea fi efectuată, întrucât situaţia dedusă judecăţii nu se încadrează în niciuna din situaţiile mai sus arătate. În concret, valorile alcoolemiei au fost de 1,70% şi 1,60%, ceea ce înseamnă că diferenţa nu este mai mică de 0,10%, iar valorile alcoolemiei sunt în descreştere şi nu în creştere.

Prin urmare, s-a apreciat că în baza acestei concluzii eronate, inculpatul a fost privat de posibilitatea de a putea dovedi valoarea reală a alcoolemiei prin intermediul unei expertize medico-legale privind efectuarea calcului retroactiv al alcoolemiei.

Faţă de această situaţie, întrucât inculpatului i-a fost refuzat în mod nejustificat administrarea probei cu expertiza medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, din perspectiva dispoziţiilor art. 6 CEDO şi având în vedere că lipsa unei cercetări judecătoreşti complete, respectiv lipsa unei motivări corespunzătoare, atrage sancţiunea nulităţii absolute, fiind încălcate: dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea de arme şi principiul dublului grad de jurisdicţie, apărarea inculpatului a susţinut că se impune anularea sentinţei atacate.

Al doilea motiv de apel vizează împrejurarea că instanţa de fond nu a sancţionat nulitatea absolută a urmăririi penale derulate de la data înregistrării dosarului pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 şi până la 16.05.2018 - data declinării cauzei la organul competent.

Sub acest aspect, s-a susţinut că instanţa poate constata nulitatea absolută a actelor de urmărire penală şi să se pronunţe asupra excepţiei nulităţii absolute a urmăririi penale invocată de inculpat, determinată de necompetenţa organului de urmărire penală după calitatea persoanei, raportat la prevederile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

A arătat apelantul inculpat că la data de 15.02.2018 s-a procedat la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect. După ce dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a constatat caracterul nelegal al urmăririi penale şi au fost exluse actele de urmărire şi probele administrate între cele două momente, însă nu s-a constatat nulitatea actelor de urmărire penală efectuate între momentul începerii urmăririi penale in rem şi cel al începerii urmăririi penale in personam, arătându-se faptul că abia de la acest din urmă moment, organul de urmărire penală ar fi ţinut să îşi verifice competenţa după calitatea persoanei, în cazul dedus judecăţii nefiind îndeplinită obligaţia prevăzută de art. 294 C. proc. pen. raportat la art. 58 C. proc. pen.

În consecinţă, s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală până la data de 16.05.2018.

Prin al treilea motiv de apel formulat de apelantul inculpat A., s-a criticat faptul că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt ce nu coincide cu realitatea. Sub acest aspect, apărarea inculpatului a făcut referire la declaraţiile martoriilor audiaţi (martorii F., C., D., E.), criticându-se aprecierea primei instanţe în sensul că declaraţiile martorilor F. şi E., audiaţi la propunerea inculpatului A., "sunt vădit mincinoase, evidenţiindu-se mai multe neconcordanţe, dar şi afirmaţii cu un grad redus de verosimilitate". În opinia apărării apelantului inculpat, această concluzie este neîntemeiată, câtă vreme martorii au detaliat aspecte concrete raportat la elementele de fapt percepute în seara evenimentului, în mod greşit reţinându-se ca fiind neverosimilă afirmaţia martorilor în sensul că după producerea accidentului inculpatul a consumat băuturi alcoolice, determinat de stresul emoţional în care se regăsea.

A mai susţinut apelantul inculpat că ora săvârşirii faptei nu a fost determinată în mod corect. Astfel, s-a arătat că Ministerul Public a determinat, iar prima instanţă a preluat că ora producerii evenimentului a fost în jurul orelor 23:25, însă acest moment a fost determinat eronat, câtă vreme nu există aspecte care să conducă la concluzia că accidentarea celor trei autovehicule s-a produs la această oră. Sub acest aspect, apărarea a făcut referire la faptul că Ministerul Public, după momentul la care a dispus în cauză o expertiză privind recalcularea alcoolemiei, care nu a putut să stabilească prin analiză ştiinţifică nivelul alcoolemiei inculpatului la orele 23:25, a solicitat INML să comunice dacă la orele 23:00 inculpatul avea peste 0,8 g/l alcool în sânge. Or, în contextul în care, INML comunică imposibilitatea de stabilire prin metode reglementate legal nivelul alcoolemiei, dată fiind neîndeplinirea condiţiei ca consumul să fi încetat cu cel puţin 45 de minute anterior, rezultă cu puterea evidenţei faptul că adresa ulterior emisă în cauză reprezintă tot o pură supoziţie, fără a fi bazată pe cercetare ştiinţifică de specialitate. Cu atât mai mult, INML a arătat prin răspunsul la adresa parchetului că indiferent de oră, inculpatul avea peste 0,8 g/l în sânge. S-a mai susţinut că de acelaşi viciu de legalitate suferă şi estimarea INML, care nu respectă standardele legale în materia efectuării expertizelor de recalculare a alcoolemiei, fapt ce pune atât instaţa, cât şi părţile în imposibilitatea verificării temeiniciei celor cuprinse în Buletinul de analiză toxicologică. Practic, în opinia apărării, condamnarea inculpatului s-a făcut în baza unei estimări/presupuneri că nivelul alcoolemiei la o anumită oră era de peste 0.8% alcool în sânge.

Tot cu privire la ora săvârşirii faptei, apărarea inculpatului a făcut referire la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, concluzionând că "dat fiind faptul că este posibil ca incidentul să fi avut loc mai devreme, respectiv în jurul orei 22, rezultă că implicit şi nivelul alcoolului rezultat în sânge la momentul săvârşirii faptei era diferit."

De asemenea, prin motivele de apel formulate apărarea a mai susţinut faptul că în raport de probele administrate, alcoolemia de la momentul producerii accidentului a fost stabilită greşit.

Astfel, s-a apreciat că timpul determinat de instanţa de fond între testarea cu etilotestul şi recoltarea primei probe biologice este mult prea scurt şi nerealist prin raportare la cronologia evenimentelor din 21.10.2016 -22.10.2016, fiind imposibil ca probele de sânge să fi fost recoltate la orele 00:10 şi 01:10. Totodată, faptul că prima recoltare a probelor de sânge nu putea să se realizeze la orele 00:10 este confirmat de coroborarea Procesului-verbal de constatare a faptei potrivit căruia incidentul s-a produs la 23:50, cu depoziţia martorului C. Vasile.

A menţionat apărarea inculpatului că raportat la înscrisurile întocmite de organele de constatare şi depoziţiile martorului, desfăşurarea evenimentelor a avut următoarea cronologie:

- în intervalul 22:30-23:50 s-au produs coliziunile;

- conform Procesului-verbal de constatare a faptei, data sesizării echipajului de poliţie rutieră a fost 23:50, care ar fi ajuns la faţa locului în jurul orei 00:10-00:15;

- în jur de 00:00-00:10 ajunge poliţia la faţa locului;

- de la locul faptei se deplasează la Biroul Accidente uşoare (durata deplasării este de aproximată de martor la 10 minute), unde s-a ajuns în jurul orei 00:20. Martorul C. declară că acolo au fost testaţi cu etilotestul. Din aceeaşi depoziţie rezultă de la Biroul de Accidente uşoare inculpatul a fost dus Ia INML, sens în care testarea cu etilotestul a fost efectuată după ora 00:35, la fel si recoltarea primei probe de sânge;

- la ora 00:04 are loc testarea cu etilotestul (cf. procesului-verbal) la Biroul Accidente uşoare;

- la ora 00:10 are loc recoltarea primei probe de sânge la INML, conform buletinului de analiză;

- la ora 00:20 se întocmeşte procesul-verbal în care se precizează faptul că activităţile concrete au început la orele 00:20 şi s-au încheiat la 00:50;

- până la 01:10 are loc recoltarea celei de-a doua probă de sânge la INML, conform buletinului de analiză;

- la Biroul de Accidente uşoare s-a stat aproximativ 2 ore, până în jurul orei 02:00.

În opinia apărării, având în vedere cronologia prezentată, rezultă că în mod obiectiv, nu există posibilitatea ca la orele 00:10 să se fi recoltat prima probă de sânge, iar la 01:10 cea de-a doua, după cum relevă Buletinul de analiză toxicologică.

Totodată, faptul că probele de sânge nu au fost recoltate la orele înscrise în Buletinul de analiză toxicologică rezultă inclusiv din faptul că prima probă a relevat o alcoolemie mai crescută, iar a doua o alcoolemie mai scăzută. Aceasta înseamnă că variaţia alcoolemiei inculpatului se afla pe curba de descreştere, adică momentul încetării consumului de alcool era unul îndepărtat în timp. Dacă în mod real probele ar fi fost recoltate la inverval de o oră de la testarea cu etilotestul, curba variaţiei alcoolemiei trebuia să fie în sens de creştere, adică prima probă să prezinte o concentraţie mai scăzută decât a doua, ceea ce nu a fost cazul în speţă.

Având în vedere aspectele învederate, apărarea inculpatului a considerat că proba administrată este netemeinică şi nu dovedeşte dincolo de orice îndoială rezonabilă că la data producerii accidentului inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l.

A mai susţinut apelantul inculpat A. prin motivele de apel formulate că infracţiunea reţinută de instanţa de fond este neprobată. Sub acest aspect, apărarea inculpatului a făcut referire la raportul de expertiză medico-legală, susţinându-se că acesta nu este teminic şi nu susţine acuzaţia Parchetului. S-a arătat că primul raport de expertiză medico-legală a fost dispus prin ordonanţa procurorului prin care se solicita calcularea retroactivă a alcoolemiei la ora 23:25, astfel că acest raport se pronunţă cu privire la ora 23;25, ora indicată prin ordonanţa procurorului, şi nu ora 23:00, ora producerii accidentului. În opinia apărării, punctul de vedere al comisiei de calcul retroactiv al alcoolemiei este lipsit de valoare juridică şi fără fundament ştiinţific, comisia subliniind faptul că "respectivele concluzii se păstrează, în orice abordare temporal persoana având o alcoolemie superioară", iar în realitatea prin adresa depusă la dosar, se estimează/speculează, fără a se explica raţionamentul ştiinţific în urma căruia se ajunge la concluzia că inculpatul ar fi deţinut peste 0.8 g/l alcool în sânge.

În apărare, s-a mai arătat că prin probele administrate în faţa instanţei de fond s-a dovedit faptul că ulterior producerii accidentului şi anterior prelevării probelor în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul a consumat alcool, însă consumul de alcool, ulterior producerii accidentului nu poate agrava răspunderea inculpatului.

Totodată, cu privire la incidenţa principiului in dubio pro reo, inculpatul a susţinut că s-a aflat în imposibilitatea de a determina alcoolemia pe baza unei expertize de calculare retroactivă a alcoolemiei la data şi ora producerii evenimentului, având în vedere modul eronat de interpretare a Normelor metodologice cu privire la expertiza medico-legală efectuată pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei aprobate prin Hotărârea nr. 2/18.09.2015 a Consiliului Superior de Medicină legală.

S-a menţionat de către apărarea inculpatului că în cazul în care probele referitoare la vinovăţie nu sunt certe, sigure şi complete, ci există îndoiala cu privire la vinovăţia inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluţia ce se impune este achitarea inculpatului de către instanţa de judecata.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate de către instanţa de fond, apelantul inculpat A. a susţinut că instanţa de fond a individualizat pedeapsa pe baza unor circumstanţe de fapt greşit înţelese şi interpretate, sub acest aspect făcându-se referire în esenţă la următoarele împrejurări: producerea accidentului a fost puternic influenţată de starea de bulversare în care se regăsea inculpatul, determinată de organizarea parastasului, în amintirea soţiei sale; autoturismele nu au fost avariate grav şi nu au existat victime; nu există o probă clară care să indice concentraţia de alcool care exista la momentul producerii accidentului; nu sunt corecte aprecierile instanţei în sensul că inculpatul ar fi ascuns calitatea de executor judecătoresc; pretinsa neprezentare repetată la chemările organelor de judecată a fost justificată inclusiv în depoziţiile date în faţa organelor de urmărire penală; fără niciun fel de dovadă instanţa de fond a reţinut că inculpatul nu urmărea să organizez un parastas; inculpatul nu are cazier judiciar, fapta petrecută în urmă cu 5 ani reprezentând un incident izolat şi unic în viaţa sa.

În subsidiar, prin motivele de apel formulate, inculpatul a solicitat să se dispună renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei.

În sprijinul acestei cereri şi făcându-se referire la condiţiile cerute de art. 80 alin. (1) C. pen. privind renunţarea la aplicarea pedepsei, apelantul inculpat a solicitat să se aibă în vedere că inculpatul este o persoană bine integrată în societate, în vârstă de 56 de ani, care se bucură de respectul colectivităţii în cadrul profesiei în care activează (executor judecătoresc); fără antecedente penale; care a manifestat o atitudine procesuală de colaborare cu organele penale, prezentându-se la chemările autorităţilor şi în faţa instanţei de judecată; care şi-a exprimat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. De asemenea, s-a solicitat să se aibă în vedere atât circumstanţele personale ale inculpatului, că incidentul dedus judecăţii reprezintă o greşeală pe care o regretă, că fapta contravine normelor sociale, că inculpatul nu are cazier şi nu a fost implicat în alte fapte similare, cât şi consecinţele pe care această decizie le va avea asupra persoanei sale, câtă vreme pronunţarea unei soluţii de condamnare, inclusiv de amânare a aplicări pedepsei echivalează cu excluderea din profesia de executor judecătoresc.

Totodată, în subsidiar, pentru aceleaşi motive exprimate anterior, apelantul inculpat A. a solicitat să se dispună o soluţie de amânare a aplicării pedepsei, apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen.

În apel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 25.05.2021, fiind stabilit prim termen de soluţionare la data de 05.10.2021, când la solicitarea apelantului inculpat, pricina a fost amânată pentru termenul din 02.11.2021, faţă de cererea acestuia de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător ales.

Pentru termenul acordat, apelantul inculpat A., prin apărător ales, avocat K., a depus la dosarul cauzei cerere de probe şi motive de apel, .

La termenul din 02.11.2021, apărătorul ales al apelantului inculpat, având cuvântul asupra cererii de probe, a precizat că renunţă la administrarea probei cu expertiză medico-legală privind calcularea retroactivă a alcoolemiei la data şi ora producerii evenimentului, înţelegând să solicite în apărare doar administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere.

Înalta Curte, după deliberare, a încuviinţat apelantului inculpat A. proba cu înscrisuri în circumstanţiere, constatându-se administrată proba prin depunerea actelor la dosarul cauzei.

Totodată, la acest termen, faţă de manifestarea de voinţă a inculpatului, instanţa de apel a procedat la audierea inculpatului A., declaraţia acestuia fiind ataşată la dosarul cauzei .

Cu prilejul dezbaterilor asupra apelului declarat în cauză, ce au avut loc la termenul din data de 02.11.2021, s-au luat concluziile reprezentantului parchetului şi ale apărării apelantului inculpat, acestea fiind redate pe larg în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.

Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu,sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, instanţa de control judiciar constată că ansamblul circumstanţelor obiective în care a fost comisă fapta dedusă judecăţii a fost corect reţinut de către instanţa de fond astfel încât, în analiza coroborată a materialului probator administrat în cursul procesului penal, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod legal şi temeinic a stabilit situaţia de fapt, precum şi îndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată.

Realizând o analiză proprie a ansamblului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că întreg probatoriul conduce la concluzia certă că fapta imputată inculpatului A. există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie cerută de lege. În cauză, în mod corect prima instanţă a reţinut că fapta săvârşită de inculpatul A., constând în aceea că la data de data de 21.10.2016, în jurul orelor 23:00, inculpatul a condus autovehiculul marca x, nr. x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar la intersecţia străzilor C. Vasile cu Alexandru Obregia a provocat un accident rutier, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte criticile din apel formulate de inculpatul A., prin apărător ales, Înalta Curte constată următoarele:

Instanţa de control judiciar constată că prin apelul formulat, sub un prim aspect, inculpatul A. a solicitat desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, pentru nerespectarea dispoziţiilor privind aplicarea sancţiunii procedurale a nulităţii absolute, cu referire la dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., coroborat cu art. 6 CEDO şi art. 2 din Protocolul 7 la Convenţie. Astfel, inculpatul a susţinut că lipsa unei cercetări judecătoreşti complete şi lipsa unei motivări corespunzătoare atrag sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii, sub acest aspect criticându-se probele dosarului, cu referire în special la faptul că instanţa de fond nu a procedat la administrarea unei expertize de calculare retroactivă a alcoolemiei la data şi ora producerii evenimentului, luând în considerare explicaţiile INML Mina Minovici referitoare la imposibilitatea stabilirii cu exactitate a valorii alcoolemiei prin efectuarea calcului retroactiv, prin adresa nr. x/09.08.2019. În acest fel, s-a arătat că inculpatul a fost privat de posibilitatea de a putea dovedi valoarea reală a alcoolemiei prin intermediul unei expertize medico-legale privind efectuarea calculului retroactiv al alcoolemiei. Din această perspectivă, inculpatul a considerat că i-au fost încălcate dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, principiul egalităţii de arme şi principiul dublului grad de jurisdicţie, solicitând în temeiul art. 6 CEDO desfiinţarea sentinţei apelate pentru efectuarea defectuoasă a cercetării judecătoreşti.

Cu privire la acest motiv de apel Înalta Curte reţine că susţinerile inculpatului în sensul că nu a avut posibilitatea să probeze inexistenţa faptei întrucât instanţa de fond nu a procedat la administrarea unei expertize de calculare retroactivă a alcoolemiei la data şi ora producerii evenimentului nu constituie încălcări a unor dispoziţii procesuale susceptibile să atragă sancţiunea nulităţii absolute, ci în realitate reprezintă critici referitoare la probele administrate în cauză şi modalitatea în care aceste au fost evaluate de către prima instanţă. Or, potrivit art. 103 C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. În aceste condiţii, împrejurarea că în cauză nu a fost posibilă efectuarea unei expertize de recalculare a alcoolemiei, din motive ce ţin de circumstanţele în care aceasta putea să fie realizată, nu conduce la o nelegalitate a hotărârii pronunţate în cauză, nefiind identificată vreo dispoziţie legală încălcată, iar evaluarea ansamblului probator de către prima instanţă este supusă controlului judiciar determinat de exercitarea apelului de către inculpat.

În ceea priveşte critica referitoare la lipsa motivării hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că nici aceasta nu este fondată, sentinţa pronunţată de prima instanţă cuprinzând elementele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei pronunţate. Astfel, din cuprinsul hotărârii rezultă că instanţa de fond a administrat un amplu probatoriu şi în baza propriei analize, a reţinut ca fiind dovedită baza factuală care a condus la aprecierea în sensul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. şi întrunirea condiţiilor angajării răspunderii penale.

Dispoziţiile legale în materia conţinutului şi întinderii motivării nu impun şi o anumită amploare a expunerii ori un anumit stil de redactare, ci numai evocarea clară a raţionamentului pe baza sumei argumentelor şi nu se opun unei prezentări esenţializate, dacă aceasta cuprinde toate argumentele care au condus la soluţia instanţei. Câtă vreme judecătorul de fond a arătat explicit starea de fapt, probele analizate în dovedirea acesteia şi a arătat motivat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii sesizate, Înalta Curte constată că sunt atinse standardele de conţinut ale hotărârii atacate. Astfel, considerentele expuse prin sentinţa atacată sunt de natură să permită inculpatului să cunoască motivele pe care s-a întemeiat instanţa de fond pentru a pronunţa hotărârea de condamnare, iar instanţa de apel dispune de elemente suficiente pentru a exercita controlul judiciar în cadrul unei căi de atac devolutive.

În concluzie, analizând hotărârea atacată, prin prisma acestor critici formulate de apelantul inculpat A., prin apărător, vizând lipsa unei cercetări judecătoreşti complete şi lipsa unei motivări corespunzătoare, având în vedere prevederile art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., pe de o parte şi prevederile art. 6 alin. (1) din CEDO, precum şi jurisprudenţa instanţei europene, pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută existenţa unor deficienţe în privinţa hotărârii atacate care să determine adoptarea unei soluţii de desfiinţare a acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin al doilea motiv de apel, criticând sentinţa instanţei de fond, inculpatul A. a susţinut că prima instanţă nu a dat eficienţă sancţiunii nulităţii absolute a urmăririi penale derulate de la data dispunerii începerii urmăririi penale în cauza aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 şi până la 16.05.2018 - data declinării cauzei la organul competent.

În raport cu înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte reţine că în realitate, inculpatul solicită constatarea nulităţii absolute a întregii urmăriri penale ca efect al nulităţii absolute a ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem, pe care o apreciază ca fiind nelegală în raport cu normele de competenţă după calitatea persoanei.

Înalta Curte reţine că la data de 22.10.2016 a fost întocmit procesul-verbal de constatare de către organele de poliţie din cadrul DGPMB Brigada Rutieră (care nu aveau şi calitatea de organe de cercetare penală), din conţinutul acestuia rezultând că a vizat constatarea unei infracţiuni flagrante şi că inculpatul A. nu şi-a declinat vreo calitate la momentul efectuării constatării. De asemenea, la acelaşi moment, organele de constatare au întocmit un proces-verbal de verificare a autoturismului şi a persoanei care l-a condus, din conţinutul acestuia rezultând că nu au fost identificate menţiuni operative, fără să fie făcută vreo referire la ocupaţia sau profesia persoanei verificate.

Procesul-verbal menţionat a fost întocmit de către organe de poliţie care nu au calitatea de organe de cercetare penală, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen. În raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că în mod corect organele de poliţie au procedat la constatarea infracţiunii şi au procedat la înaintarea actelor încheiate organului de urmărire penală.

Prin ordonanţa nr. 9096/P/21.11.2016 organul de cercetare penală a constatat că actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi nu există vreunul dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, astfel încât a adus la îndeplinire obligaţiile procesuale prevăzute de art. 305 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

Fără a fi efectuate alte acte de urmărire penală sau administrată vreo probă, prin ordonanţa din data de 27.09.2017 s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., fiind avute în vedere: procesul-verbal de sesizare, bon etilotest, cererea de analiză, proces-verbal de recoltare mostre biologice şi buletinul de analiză toxicologică.

Contrar susţinerilor apelantului-inculpat, care a încercat să acrediteze ideea administrării de probe anterior începerii urmăririi penale în cauză, Înalta Curte reţine că proba, în sensul dat de art. 97 C. proc. pen., respectiv existenţa unei îmbibaţii alcoolice în sângele inculpatului, preexistă în mod natural începerii urmării penale şi se concretizează în proba biologică ce poate fi recoltată făptuitorului. În ceea ce priveşte procedeul probatoriu pentru obţinerea probei şi modalitatea în care aceasta se concretizează într-un mijloc de probă, dat fiind specificul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. şi imperativul analizelor toxicologice asupra unei mostre biologice supusă degradării în mod natural, dispoziţiile art. 190 alin. (8) C. proc. pen. instituie o situaţie de excepţie de la cadrul general în materia probelor, stabilind că recoltarea de probe biologice se realizează în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale. Soluţia legislativă menţionată apare ca fiind una firească în raport cu aspectele expuse privind urgenţa prelevării şi analizării mostrelor biologice, iar impunerea realizării procedeului probatoriu şi obţinerii mijlocului material de probă condiţionat de momentul începerii urmării penale ar face imposibilă probarea unei fapte de acest tip. Administrarea propriu-zisă a probei se va realiza însă în toate cazurile în cursul urmăririi penale, prin introducerea înscrisului în rândul probelor administrate şi oferire posibilităţii persoanei acuzate de a contesta menţiunile sau concluziile acestuia.

Revenind la criticile formulate de inculpat privind succesiunea actelor de urmărire penală, Înalta Curte reţine că prin ordonanţa din data de 28.09.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost confirmată efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A., calitatea de suspect fiindu-i adusă la cunoştinţă la data de 15.02.2018.

Potrivit menţiunilor procesului-verbal din data de 28.03.2018, cu ocazia declaraţiilor date în calitate de suspect, A. a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală că are calitatea de executor judecătoresc, astfel încât prin ordonanţa din data de 16.05.2018 s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin ordonanţa nr. 406/P/03.12.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 304 C. proc. pen. s-a dispus infirmarea ordonanţelor de efectuare a urmăririi penale faţă de A. şi a celei de confirmare a acestei măsuri, constatându-se că în raport cu calitatea de executor judecătoresc a acestuia, competenţa revenea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Totodată, declaraţiile date de către acesta în calitate de suspect în zilele de 15.02.2018 şi 28.03.2018 au fost eliminate fizic din dosar, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22/2018.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte constată că susţinerile inculpatului A. în sensul că sancţiunea nulităţii absolute este incidentă şi cu privire la ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem sunt nefondate, iar urmărirea penală efectuată în cauză după data de 03.12.2018 s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, vătămarea procesuală produsă prin actele de urmărire penală dispuse anterior fiind remediată.

În concret, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen. organele de constatare din cadrul Brigăzii Rutiere aveau obligaţia de a constata infracţiunea flagrantă cu privire la care au fost sesizaţi şi în mod corect au înaintat actul de sesizare organului de urmărire penală. De asemenea, conform art. 305 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 306 alin. (2) C. proc. pen., organul de urmărire penală avea obligaţia de a efectua actele de cercetare care nu suferă amânare, chiar dacă ar privi o cauză pentru care nu au competenţa de a efectua urmărirea penală. Întrucât actul de sesizare se referea la o infracţiune flagrantă şi îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, în mod corect organul de urmărire penală a dispus începerea urmăririi penale in rem, tocmai pentru a determina cadrul procesual necesar pentru administrarea probelor.

Înalta Curte reţine, în acord cu cele expuse prin hotărârea atacată, că la nici unu dintre momentele care s-au circumscris constatării infracţiunii, inculpatul A. nu a adus la cunoştinţa organelor de cercetare penală faptul că are calitatea de executor judecătoresc, iar susţinerile sale în sensul că această împrejurarea putea fi stabilită facil prin căutarea pe internet sau verificarea altor surse, apare ca fiind nefondată. Nicio împrejurare legată de fapta în concret constatată de către organele de poliţie nu a condus la suspiciunea că persoana care părea a fi responsabilă de comiterea accidentului rutier deţine vreo calitate specială care să determine incidenţa normelor de competenţă după calitatea persoanei, astfel încât o impunerea unei verificări din oficiu în raport cu toate posibilele calităţi care se circumscriu dispoziţiilor procesual penale ar părea excesivă.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că imediat după ce inculpatul A. a comunicat organelor de urmărire penală faptul că deţine calitatea de executor judecătoresc, acestea s-au conformat exigenţelor dispoziţiilor art. 294 C. proc. pen. şi art. 301 C. proc. pen. şi au dispus declinarea competenţei în favoarea organului de urmărire penală competent.

În aceste condiţii, întrucât în cauză actul de sesizare a vizat comiterea unei infracţiuni flagrante, iar din informaţiile existente la acel moment nu au rezultat date cu privire la deţinerea vreunei calităţi a persoanei bănuite de comiterea faptei, în cauză dispunerea începerii urmăririi penale in rem s-a făcut în mod legal, fiind incidente dispoziţiile art. art. 306 alin. (2) C. proc. pen.

Revenind la motivele de apel formulate de inculpatul A., Înalta Curte reţine că acesta a criticat netemeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă, invocând mai multe aspecte legate de cercetarea judecătorească efectuată în cauză, probele dosarului şi situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, pentru motivele expuse pe larg, anterior redate, susţinându-se în esenţă că:

- instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt ce nu coincide cu realitatea (sub acest aspect, apărarea inculpatului a făcut referire la declaraţiile martoriilor audiaţi - F., C., D., E.);

- ora săvârşirii faptei nu a fost determinată în mod corect - s-a susţinut că reţinerea instanţei că ora producerii evenimentului a fost în jurul orelor 23:25, a fost determinată eronat, câtă vreme nu există aspecte care să conducă la concluzia că accidentarea celor trei autovehicule s-a produs la această oră;

- alcoolemia de la momentul producerii accidentului a fost stabilită greşit - s-a susţinut că timpul determinat de instanţa de fond între testarea cu etilotestul şi recoltarea primei probe biologice este mult prea scurt şi nerealist prin raportare la cronologia evenimentelor din 21.10.2016 -22.10.2016, fiind imposibil ca probele de sânge să fi fost recoltate la orele 00:10 şi 01:10;

- infracţiunea reţinută de instanţa de fond este neprobată - sub acest aspect, apărarea inculpatului a făcut referire la raportul de expertiză medico-legală, susţinându-se că acesta nu este temeinic şi nu susţine acuzaţia Parchetului. În opinia apărării, punctul de vedere al comisiei de calcul retroactiv al alcoolemiei este lipsit de valoare juridică şi fără fundament ştiinţific, iar prin adresa depusă la dosar INML estimează/speculează, fără a se explica raţionamentul ştiinţific în urma căruia se ajunge la concluzia că inculpatul ar fi deţinut peste 0.8 g/l alcool în sânge;

- probele administrate în faţa instanţei de fond dovedesc faptul că ulterior producerii accidentului şi anterior prelevării probelor în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul a consumat alcool, însă consumul de alcool, ulterior producerii accidentului nu poate agrava răspunderea inculpatului;

- în cauză este incident principiul in dubio pro reo, inculpatul susţinând că s-a aflat în imposibilitatea de a determina alcoolemia pe baza unei expertize de calculare retroactivă a alcoolemiei la data şi ora producerii evenimentului. În opinia sa, în cazul în care probele referitoare la vinovăţie nu sunt certe, sigure şi complete, ci există îndoiala cu privire la vinovăţia inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluţia ce se impune este achitarea inculpatului de către instanţa de judecată.

Totodată, în cuprinsul motivelor de apel s-au formulat critici cu privire la individualizare a pedepsei stabilite în sarcina inculpatului. S-a susţinut că instanţa de fond a individualizat pedeapsa pe baza unor circumstanţe de fapt greşit înţelese şi interpretate, în esenţă, menţionând că producerea accidentului a fost puternic influenţată de starea de bulversare în care se regăsea inculpatul, determinată de organizarea parastasului, în amintirea soţiei sale; autoturismele nu au fost avariate grav şi nu au existat victime; inculpatul nu are cazier judiciar.

Analizând hotărârea atacată prin prisma acestor motive de apel, Înalta Curte constată că motivele de apel formulate sunt nefondate.

Referitor la situaţia de fapt, în raport cu probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că, la data de 21.10.2016, în jurul orelor 23:00, inculpatul A. a condus un autovehicul marca x, nr. x, iar la intersecţia străzilor C. Vasile cu Alexandru Obregia a provocat un accident rutier, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Înalta Curte constată că în mod constant, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, inculpatul a încercat să acrediteze ideea unor neconcordanţe între momentele la care au fost efectuate diverse activităţi, neconcordanţe care suprapuse peste susţinerile fluctuante ale acestuia privind cantitatea de alcool ingerată şi momentul acestui consum ar fi condus în viziunea sa la incidenţa principiului in dubio pro reo.

Contrar susţinerilor inculpatului, Înalta Curte constată că din înscrisurile depuse la dosar coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat următoarea succesiune a evenimentelor: între orele 22:00 şi 23:00 inculpatul a consumat băuturi alcoolice (un litru de bere potrivit propriilor susţineri, infirmate însă de rezultatele analizei toxicologice), între orele 23:00 - 23:10, inculpatul a condus autoturismul şi provocat evenimentul rutier, la ora 23:10 a avut loc sesizarea telefonică a organelor de poliţie, la ora 23:50 echipajul de poliţie a ajuns la faţa locului, a procedat la identificarea inculpatului şi s-a procedat la luarea primelor măsuri, la ora 00:04 s-a realizat testarea alcoolului în aerul expirat, la ora 00:10 a fost recoltată prima probă biologică, iar la ora 01:10 a fost recoltată ce-a de-a doua probă biologică. În mod cert, intervalele orare reţinute prin actul de sesizare a instanţei şi prin hotărârea atacată au un grad de aproximare, având în vedere că procesul-verbal de constatare a fost întocmit ulterior derulării evenimentelor, însă acesta nu are o asemenea amploare încât să modifice concluziile derivate din analiza probelor administrate. Ceea ce este însă cert în cauză este faptul că inculpatul a consumat băuturi alcoolice şi a condus un autoturism pe drumurile publice în jurul orei 23:00, cu o aproximaţie de câteva minute, iar probele cu caracter ştiinţific administrate în cauză confirmă că la o oră de la acel moment, acesta avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,70 gr.%0. În aceste condiţii, aşa cum se va arăta în continuare, reţinând că în realitate inculpatul a consumat o cantitate de alcool mai mare decât cea declarată, indiferent de imprecizia stabilirii orelor şi minutelor în care s-au derulat evenimentele, acesta avea la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice o îmbibaţie alcoolică în sânge mai mare decât limita de 0,80 gr.%0.

În concret, accidentul rutier în care a fost implicat inculpatul A. în data de 21.10.2016 s-a produs în jurul orelor 23:00, relevante fiind sub acest aspect menţiunile din procesul-verbal de constatare a infracţiunii privind ora la care organele de poliţie au fost sesizate prin dispecerat cu privire la producerea accidentului rutier, (23.10), declaraţia orală a inculpatului privind intervalul în care a avut loc consumul de băuturi alcoolice (22.00 - 23.00), astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal de constatare a infracţiunii, declaraţiile date la Biroul de Accidente Uşoare al Serviciului Rutier de către inculpat şi numiţii G., H. şi C., persoane ale căror autoturisme au fost avariate de către inculpat, aceştia arătând că evenimentul rutier a avut loc în seara zilei de 21.10.2016, orele 23:00, procesul-verbal de recoltare a probelor biologice din 22.10.2016 semnat de către inculpat fără obiecţiuni, în cuprinsul căruia s-a consemnat cantitatea de alcool şi intervalul de timp în care aceasta a fost consumată (un litru de bere între orele 22:00-23:00, în ziua de 21.10.2016).

Dincolo de aserţiunile inculpatului privind greşita stabilire a orei producerii evenimentului rutier sau intervalul de timp scurs până la momentul prelevării de probe biologice, Înalta Curte reţine că în cauză au fost administrate probe şi există înscrisuri din care rezultă mai presus de orice îndoială că datele reţinute prin actul de sesizare sunt unele corecte. Astfel, ora producerii evenimentului rutier în care a fost implicat inculpatul rezultă cu certitudine din menţiunile procesului-verbal de constatare privind momentul în care organele de poliţie au fost sesizate cu privire la producerea unui accident rutier, coroborate cu declaraţiile martorilor G., H. şi C.. Totodată, criticile inculpatului cu privire la ora conducerii sale la I.N.M.L. şi ora recoltării de probe biologice nu sunt fundamentate pe nicio împrejurare de fapt verosimilă, care să permită punerea la îndoială a datelor înscrise în actele întocmite la acel moment, iar modificarea declaraţiilor acestuia asupra cantităţii de alcool consumate nu a fost justificată în mod credibil. Apare ca fiind certă împrejurarea că la momentul recoltării de probe biologice, inculpatul a susţinut că a consumat un litru de bere între orele 22-23, acest aspect fiind consemnat atât în procesul-verbal de constatare, cât şi în cel de recoltare a probelor biologice. Inculpatul nu a oferit o explicaţie plauzibilă pentru modificarea declaraţiilor sale în sensul că ar fi consumat alcool după producerea accidentului şi, în acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că declaraţiile martorilor F. şi E. nu se coroborează cu nicio altă probă administrată, existând dubii consistente cu privire la veridicitatea aspectelor relatate de aceştia.

Referitor la îmbibaţia alcoolică din sângele inculpatului la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, Înalta Curte reţine că din probele administrate a rezultat dincolo de orice îndoială că inculpatul avea la momentul producerii accidentului rutier din data de 21.10.2016 o alcoolemie care depăşea limita legală.

Relevante sub acest aspect sunt concluziile raportului de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei nr. 1251 din 30.09.2019 şi adresa Institutului Naţional de Medicină Legală din data de 18.12.2019, însoţită de formula de calcul în privinţa estimării valorii alcoolemiei, probe cu caracter ştiinţific, care relevă că inculpatul A. avea la momentul producerii accidentului o alcoolemie situată peste limita legală de 0,80 g/l; procesul-verbal de recoltare din 22.10.2016 (semnat de inculpat fără obiecţiuni) şi buletinul de analiză toxicologică nr. x din 24.10.2016, din care rezultă că inculpatul A. avea o alcoolemie de 1,70 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată, respectiv 1,60 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua; rezultatul testării cu aparatul etilotest, care relevă faptul că inculpatul avea o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat; deopotrivă declaraţiile martorilor G., H. şi C. - persoane ale căror autoturisme au fost avariate prin accidentul produs de inculpat, din care rezultă că evenimentul rutier a avut loc în seara zilei de 21.10.2016, orele 23:00; precum şi declaraţia inculpatului A. dată la Biroul de Accidente Uşoare al Serviciului Rutier, prin care recunoaşte că evenimentul rutier a avut loc în seara zilei de 21.10.2016, orele 23:00.

În consecinţă, în acord cu cele constatate de prima instanţă, Înalta Curte reţine că din probele administrate în cauză a rezultat că la momentul producerii evenimentului rutier inculpatul a avut un nivel al alcoolemiei situat peste limita prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., prin raportare la ora la care s-a produs accidentul şi ora la care a avut loc recoltarea probelor biologice, în condiţiile în care rezultatul testării cu aparatul etilotest a relevat faptul că inculpatul avea o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat (ora 00:04), care se coroborează cu valorile de alcoolemie determinate cu ocazia prelevării probelor biologice, care au relevat că inculpatul A. avea o alcoolemie de 1,70 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată (ora 00:10), respectiv 1,60 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă recoltată(ora 01:10).

Imposibilitatea efectuării calculului retroactiv al alcoolemiei nu exclude constatarea că inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică ce depăşea limita legală la momentul producerii evenimentului rutier şi nici nu este de natură să genereze un dubiu cu privire la acest aspect, mai ales că această imposibilitate a fost determinată de susţinerile inculpatului, care şi-a modificat declaraţiile privind cantitatea de alcool ingerată şi orele de consum. De altfel, I.N.M.L. a menţionat iniţial că valoarea alcoolemiei constatată în urma recoltării probelor biologice provine în mod cert dintr-un consum de alcool cu o valoare superioară şi nedeclarată, fapt care întăreşte concluziile expuse anterior privind lipsa de sinceritate a inculpatului privind acest aspect.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că singura valoare certă a alcoolemiei, respectiv cea rezultată în urma recoltării de probe biologice, de 1,70 gr.%0, este una mult superioară limitei de o,80 gr.%0, iar intervalul de timp scurs între momentul evenimentului rutier şi cel al prelevării probei exclude o fluctuaţie a îmbibaţiei alcoolice de o asemenea manieră încât să genereze un dubiu rezonabil în favoarea inculpatului.

În acelaşi sens au fost şi concluziile INML Mina Minovici, care prin adresa din data de 18.12.2019, a comunicat faptul că îşi menţine concluziile că inculpatul A. avea la momentul săvârşirii faptei o alcoolemie superioară nivelului de 0,80 g/l alcool pur în sânge în orice abordare temporală, astfel încât susţinerile apărării inculpatului că ora accidentului şi ora prelevării probelor biologice nu ar fi întocmai cele reţinute de acuzare, sunt pe de o parte, nefondate, nefiind susţinute de probatoriul cauzei, iar pe de altă parte, aşa cum în mod temeinic a reţinut şi instanţa fondului, nu sunt apte să ridice vreun dubiu cu privire la împrejurarea că inculpatul A. ar fi avut la momentul producerii evenimentului rutier un nivel al alcoolemiei situat sub limita prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

Având în vedere că întreg probatoriul administrat în cauză este apt să dovedească dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa de control judiciar constată că toate criticile formulate de apărarea apelantului inculpat prin motivele de apel referitoare la efectuarea defectuoasă a cercetării judecătoreşti de către prima instanţă, sunt nefondate, în cauză fiind administrat un amplu probatoriu, instanţa de fond reţinând în mod temeinic în urma cercetării judecătoreşti dar şi pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, ca fiind dovedită baza factuală care a condus la reţinerea întrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

Susţinerile apelantului vizând efectuarea defectuoasă a cercetării judecătoreşti de către prima instanţă, în raport de care s-a considerat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO, se referă la împrejurarea că instanţa i-a respins cererea de administrare a probei cu expertiză medico-legală de privind calculare retroactivă a alcoolemiei sau că în opinia inculpatului instanţa nu trebuia să ia în considerare concluziile Institutul National de Medicină Legală comunicate prin adresa din 09.08.2019 prin care inculpatul consideră că instanţa de fond a fost indusă în eroare privind interpretarea Normelor metodologie invocate de INML. Or, faptul că instanţa de judecată a respins motivat o cerere de probe formulată în cauză sau interpretarea dată unei probe de la dosar nu echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Deopotrivă, nu constituie aspecte care să conducă la concluzia încălcării dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil, egalitatea de arme şi principiul dublului grad de jurisdicţie, aşa cum a susţinut inculpatul motivat de faptul că acesta nu a avut posibilitatea să probeze inexistenţa faptei întrucât instanţa de fond nu a procedat la administrarea unei expertize de calculare retroactivă a alcoolemiei la data şi ora producerii evenimentului, fiind în realitate vorba de nemulţumirea apelantului inculpat cu privire la starea de fapt reţinută de instanţă şi de soluţia dispusă în cauză.

Prin urmare, în raport de situaţia de fapt pe larg expusă în hotărârea atacată şi având în vedere mijloacele de probă administrate atât în cursul urmării penal, cât şi în cursul judecăţii, Înalta Curte reţine că în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului A., constând în aceea că la data de 21.10.2016, în jurul orelor 23:00, a condus un autovehicul marca x, nr. x, iar la intersecţia străzilor C. Vasile cu Alexandru Obregia a provocat un accident rutier, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte însă criticile apelantului inculpat A. vizând individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată de prima instanţă, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate.

Astfel, într-o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., Înalta Curte reţine că deşi aspectele reţinute prin sentinţa atacată sunt în principiu corecte, aplicarea unei pedepse în cuantum de 1 an şi 8 luni închisoare apare ca fiind disproporţionată în raport cu scopul acesteia.

În mod evident, finalitatea oricărei pedepse nu trebuie redusă la ideea sancţionării conduitei neconforme cu dispoziţiile legale, ci trebuie să vizeze şi componenta referitoare la conştientizarea de către condamnat a conduitei reprobabile, a consecinţelor încălcării normelor legale şi a reintegrării lui sociale.

În cauza de faţă, chiar dacă fapta concret săvârşită prezintă un grad ridicat de pericol, potenţial prin natura incriminării şi concretizat prin producerea unui eveniment rutier de către inculpat, soldat cu avarierea mai multor autovehicule, Înalta Curte consideră cu în procesul de individualizare a pedepsei nu pot fi omise împrejurările în care fapta a fost săvârşită şi datele care caracterizează persoana inculpatului, astfel, din datele aflate la dosar a rezultat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită corespunzătoare anterior, exercitând o profesie care implica şi o componentă de respectare a legii şi a autorităţii hotărârilor judecătoreşti, iar din declaraţiile acestuia a rezultat că la momentul comiterii faptei era marcat de preocuparea organizării unui eveniment privind comemorarea decesului unei persoane apropiate. Deşi acest aspect nu justifică în sine comiterea infracţiunii de care este acuzat, coroborat cu aspectele la care s-a făcut referire mai sus privind conduita anterioară a inculpatului, Înalta Curte constată că aplicarea unei pedepse cu închisoare la nivelul minimului special prevăzut de lege, respectiv un an, apare ca fiind suficientă.

Înalta Curte constată că potrivit art. 336 alin. (1) C. pen., fapta imputată inculpatului se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă şi evaluând coroborat ansamblul criteriilor menţionate anterior, constată că se impune admiterea apelului declarat de acesta şi reducerea pedepsei aplicate, de la 1 an şi 8 luni închisoare la 1 an închisoare, aceasta din urmă fiind aptă să conducă la atingerea scopului preventiv şi educativ al sancţiunii.

În acord cu aspectele expuse de prima instanţa, Înalta Curte reţine că aplicarea pedepsei este suficientă pentru realizarea scopului preventiv al acesteia şi că nu se impune executarea acesteia, perspectivele de îndreptare ale inculpatului fiind unele reale şi consistente, astfel încât se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei şi impunerea anumitor obligaţii de a fi respectate de către inculpat pe o perioadă de 2 ani.

Cu referire la aspectele expuse anterior, Înalta Curte constată că solicitările formulate, în subsidiar, prin motivele de apel în sensul de a se dispune renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, nu pot fi primite.

Înalta Curte nu poate avea în vedere solicitarea formulată de apelantul inculpat A. de a i se aplica instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. referitoare la gravitatea faptei comise, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, fapta acestuia de a conduce un autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita de la care fapta constituie infracţiune, de 0,80 g/l alcool pur în sânge, prezintă un pericol ridicat, concretizat în producerea unui eveniment rutier soldat cu avarierea mai multor autoturisme, astfel încât condamnarea inculpatului la o pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pe un termen de încercare, este oportună în raport cu fapta comisă de inculpat şi asigură finalitatea acesteia.

Totodată, Înalta Curte nu consideră întemeiată solicitarea apelantului inculpat A. de aplicare a dispoziţiilor ce reglementează amânarea aplicării pedepsei, ca formă de individualizare judiciară a executării acesteia, întrucât, deşi formal sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen., referitor la cuantumul pedepsei stabilite, lipsa antecedentelor penale, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, îndeplinirea acestora nu creează pentru inculpat un drept la beneficiul măsurii amânării pedepsei, ci doar o vocaţie la aceasta. Însă, în contextul concret al cauzei, faptei săvârşită de inculpatul A. fiind o infracţiune de pericol ce aduce atingere unor valori ce vizează siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, se apreciază că amânarea aplicării pedepsei nu şi-ar atinge scopurile, în raport cu gravitatea faptei, modalitatea concretă de comitere a acesteia, consecinţele acesteia şi conduita inculpatului.

În raport cu aspectele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 82/F din data de 23 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului şi astfel, reţinând cauza spre rejudecare în aceste limite, în fond, va reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., de la 1 an şi 8 luni închisoare la 1 an închisoare.

Va menţine măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează conform art. 92 C. pen.

Totodată, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 82/F din data de 23 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A..

Reţine cauza spre rejudecare în aceste limite, şi în fond:

Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., de la 1 an şi 8 luni închisoare la 1 an închisoare.

Menţine măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează conform art. 92 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.12.2021.