Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 314/A/2021 AI generated

Limits of simplified trial procedure in rejecting factual objections to conviction for bribery and forgery

Case Number Decizia nr. 314/A/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of three police officers, thereby upholding the lower court’s convictions and sentencing them to suspended prison terms for bribery and intellectual forgery. The case involved a systematic scheme where multiple traffic police agents in Romania solicited bribes from drivers for speed limit violations and falsified traffic violation reports to conceal the actual infractions; the appellants challenged their convictions and sentencing, with one officer arguing that the speed limit was actually respected and another seeking a reduction in penalty. The Court rejected these arguments, holding that the procedural requirements for a simplified trial based on the defendant's confession were met and that the audio-video evidence sufficiently proved the forgery and bribery offenses. Key legal grounds included the application of the simplified trial procedure under Article 396(10) of the Code of Criminal Procedure, which reduces sentencing limits by one-third upon a full confession, alongside the specific criminal statutes for receiving bribes (Art. 289) and intellectual forgery (Art. 321), confirming that the evidence from the preliminary investigation was sufficient to sustain the convictions without further probative acts.

Legislator headnote

AI generated

art. 289 alin. (1) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 65 C. pen, art. 321 alin. (1) C. pen, art. 38 alin. (1) C. pen; Limits of simplified trial procedure in rejecting factual objections to conviction for bribery and forgery: , s-a reţinut că faptele inculpatului A., mai sus descrise, constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (23 acte materiale săvârşite în perioada cuprinsă între 26.04.2016 şi 18.05.2016, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale).

Keywords

AI generated
bribery code of criminal procedure procedural preliminary objections simplified procedure grounds for cassation police officers

Cited Legislation

AI generated
art. 289 alin. (1) C. pen
pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
art. 35 alin. (1) C. pen
78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 396 alin. (10) C. proc. pen
şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
art. 65 C. pen
În conformitate cu prevederile art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului A.
art. 321 alin. (1) C. pen
de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
art. 38 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art.
art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen
pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A.
art. 45 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra apelurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 23 din data de 4 februarie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 15 februarie 2021, pronunţată în acelaşi dosar, s-au hotărât următoarele:

1. A fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (23 de acte materiale săvârşite în datele de 26.04.2016, 09.05.2016, 10.05.2016, 16.05.2016 şi 18.05.2016).

În conformitate cu prevederile art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

A fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (2 acte materiale - 26.04.2016 şi 18.05.2016).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani şi 9 luni închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, pedeapsa principală rezultantă fiind de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultantă complementară - 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultantă accesorie - interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei principale rezultante durata măsurii reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la 09.11.2016 până la 12.04.2017.

În temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 3 ani.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit că inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

2. A fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (4 acte materiale săvârşite în datele de 06.05.2016 şi 18.05.2016).

În conformitate cu prevederile art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

A fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, pedeapsa principală rezultantă fiind de 2 ani şi 11 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa rezultantă complementară - 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa rezultantă accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 11 luni închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 3 ani.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

3. A fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .

În temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Bodeşti, judeţul Neamţ sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

4. A fost condamnat inculpatul D. , la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .

În temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

5. În conformitate cu prevederile art. 16 lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului E., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., întrucât a intervenit decesul inculpatului.

6. A fost condamnat inculpatul F. , la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .

În temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Bacău în colaborare cu instituţiile comunitare.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Comunei Letea veche, judeţul Bacău sau la Primăria mun. Bacău - activităţi administrativ gospodăreşti.

7. A fost condamnat inculpatul G., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .

În temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

8. A fost condamnat inculpatul H., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .

În temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Poiana Teiului, judeţul Neamţ sau la Primăria mun. Piatra Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

9. A fost condamnat inculpatul I. , la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .

În temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

10. A fost condamnat inculpatul J., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .

În temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Crăcăoani, judeţul Neamţ sau la Primăria mun. Piatra Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

11. A fost condamnat inculpatul K. , posesor al CI seria x nr. x, eliberat de SPC Piatra Neamţ, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Piatra Neamţ - Biroul Rutier, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (un act material - 15.05.2016).

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului K. pedeapsa accesorie - interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 3 ani.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

12. A fost condamnat inculpatul L., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .

În temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Suceava în colaborare cu instituţiile comunitare.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Hânţeşti, judeţul Suceava sau la Primăria mun. Suceava - activităţi administrativ gospodăreşti.

13. A fost condamnat inculpatul M., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .

În temeiul dispoziţiilor art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit art. 92 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Bacău în colaborare cu instituţiile comunitare.

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Balcani, judeţul Bacău sau la Primăria mun. Bacău - activităţi administrativ gospodăreşti.

14. Au fost desfiinţate procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, întocmite în fals de către inculpaţii A. şi B., respectiv seria x nr. x, PNTX nr. x şi PNTX nr. x.

15. În temeiul art. 112 lit. a) C. pen. cu referire la art. 289 alin. (3) C. pen., s-au confiscat de la inculpaţi sumele obţinute prin infracţiune (cu titlu de mită), după cum urmează:

- de la inculpatul A., suma de 1102,5 RON;

- de la inculpatul B., suma de 255 RON şi 10 euro;

- de la inculpatul K., suma de 50 RON;

16. În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţii B., I., J., D., C., G., F., H., A., K., L. şi M. la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În conformitate cu prevederile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu privire la inculpatul E. au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A - Serviciul Teritorial Bacău, înregistrat sub nr. x/2017 la Curtea de Apel Bacău, au fost trimişi în judecată, în vederea tragerii la răspundere penală:

- inculpatul N., cu privire la săvârşirea:

- infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (52 acte materiale, săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016, 29.04.2016 şi 30.04.2016);

- infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 2 acte materiale;

- infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale);

- inculpatul A., cu privire la săvârşirea:

- infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (23 acte materiale, săvârşite în datele de 26.04.2016, 09.05.2016, 10.05.2016, 16.05.2016 şi 18.05.2016);

- infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);

- inculpatul O., cu privire la săvârşirea:

- infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (31 acte materiale, săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 29.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016 şi 12.05.2016);

- infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 2 acte materiale;

- inculpatul B., cu privire la săvârşirea:

- infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, săvârşite în datele de 06.05.2016 şi 18.05.2016);

- infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

- inculpatul C., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul D., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul P., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul Q., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul R., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul E., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul F., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul G., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul S., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul H., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul T., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul U., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul I., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul J., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .

Prin rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A - Serviciul Teritorial Bacău, înregistrat sub nr. x/2017 la Tribunalul Neamţ, au fost trimişi în judecată, în vederea tragerii la răspundere penală:

- inculpatul O., cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (un act material săvârşit în data de 15.05.2016);

- inculpatul K., cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (un act material săvârşit în data de 15.05.2016);

- inculpatul V., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul L., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul M., cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a procedat la reunirea celor două dosare penale, iniţial cauza fiind soluţionată prin sentinţa penală nr. 14 din data de 14.02.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia penală nr. 52/A/19.02.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Q., M., F., I., E., U., A., B., V., N., O., K., L. şi S. împotriva sentinţei penale nr. 14 din 14 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie. A fost desfiinţată, în tot, sentinţa penală atacată şi trimisă cauza la Curtea de Apel Bacău, pentru rejudecare de către un complet specializat, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În rejudecare, ulterior citirii în extras, de către grefierul de şedinţă, a actului de sesizare, în baza art. 374 alin. (1) C. proc. pen., instanţa i-a întrebat pe inculpaţi dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-le la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Inculpaţii A., B., I., F., D., C., G., H., K., L. şi M. au declarat în mod expres că recunosc săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată şi că înţeleg să fie judecaţi în conformitate cu dispoziţiile art. 374 şi art. 375 C. proc. pen., doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunosc şi pe care şi le însuşeşc în integralitate. Totodată, aceştia şi-au exprimat consimţământul în sensul că sunt de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în eventualitatea în care vor fi condamnaţi.

După punerea în discuţia părţilor a cererilor inculpaţilor, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 374 alin. (4) şi art. 375 alin. (1) C. proc. pen. şi a admis cererile formulate de aceştia.

Astfel, cu privire la manifestarea de voinţă a inculpaţilor în sensul judecării cauzei potrivit procedurii speciale, instanţa a reţinut că unul dintre principiile care stau la baza procedurii penale, astfel cum este statuat în cuprinsul art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, îl constituie dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil a cauzei, iar conform art. 3 lit. d) din Convenţia europeană, referitor la drepturile persoanelor acuzate, se prevede că acestea pot:

"să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării".

În atare situaţie, în prezenţa declaraţiei de recunoaştere a învinuirii, de însuşire a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a solicitării de a fi judecaţi doar pe baza acestora, fără administrare de probatorii noi ori de readministrare în mod nemijlocit, de către instanţa de judecată, a probatoriului din cursul urmăririi penale, inculpaţii A., B., I., F., D., C., G., H., K., L. şi M. nu vor putea reclama ulterior vătămarea dreptului la un proces echitabil sau încălcarea dreptului la apărare (Cauza Brandstetter contra Austriei - hotărârea CEDO din 28 august 1991).

În faza de judecată, privitor la inculpaţii menţionaţi, ca urmare a admiterii cererilor acestora, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluţionată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor în circumstanţiere depuse de inculpaţi.

În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) C. proc. pen., pentru a nu se tergiversa judecata faţă de inculpaţii care au optat pentru procedura simplificată, curtea de apel a procedat la disjungerea judecăţii pentru inculpaţii care nu au recunoscut învinuirea (V., N., U., R., T., O. şi S.), cât şi faţă de inculpaţii care nu şi-au precizat poziţia procesuală (Q. şi P.).

S-a mai reţinut, referitor la inculpatul E., că la data de 13.04.2019 a intervenit decesul acestuia, la dosar aflându-se certificatul de deces, context în care s-a pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. f) C. proc. pen.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, declaraţiile inculpaţilor şi înscrisurile prezentate la judecată, în condiţiile art. 375 C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:

1. Referitor la inculpatul A., în condiţiile în care instanţa a admis solicitarea acestuia privind judecata în procedura simplificată, probele administrate în cursul urmăririi penale au relevat, în mod indubitabil, săvârşirea următoarelor fapte:

- în data de 26.04.2016, în intervalul orar 15:37-19:55, inculpatul A. a primit suma totală de 1005 RON, 20 euro, pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea limitei de viteză maxim admise şi încălcarea altor norme privind circulaţia pe drumurile publice;

- în data de 09.05.2016, în intervalul orar 9:57-12:36, împreună cu agentul de poliţie rutieră W., a primit suma totală de 360 RON, pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea vitezei maxime admise şi pentru aplicarea unei sancţiuni mai blânde, pentru alte contravenţii;

- în data de 10.05.2016, în intervalul orar 09:17-13:04, împreună cu agentul de poliţie rutieră O., a primit suma totală de 250 RON, de la trei conducători auto, pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea vitezei maxime admise;

- în data de 16.05.2016, în intervalul orar 16:38-17:25, împreună cu agentul de poliţie rutieră X., a primit suma totală de 480 RON, de la cinci conducători auto, pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea vitezei maxime admise;

- în data de 18.05.2016, împreună cu agenţii de poliţie rutieră X. şi B., a primit de la un conducător auto neidentificat, oprit în trafic pentru depăşirea limitei de viteză, în intervalul 09:21:14 - 09:38:43, suma de 110 RON, în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării acesteia.

Pretinderea şi primirea de bani rezultă cu evidenţă din analiza proceselor-verbale de redare a convorbirilor purtate de inculpaţii N. şi A., la data de 26.04.2016.

Se poate observa cum o persoană de sex feminin, sancţionată contravenţional, scoate din portofel două bancnote în cupiură de 100 RON şi le remite agentului de poliţie N., pe care acesta le ia şi le pune în buzunarul interior al portierei din stânga faţă. Persoana de sex feminin pleacă din dreptul portierei stânga faţă a autospecialei de poliţie, după care agentul N. ia cele două bancnote din buzunarul portierei stânga faţă şi le înmânează agentului A., care le pune în torpedo.

La aceeaşi dată, 26.04.2016, cei doi agenţi de poliţie opresc în trafic şi alţi conducători auto, urmare a împrejurării că aparatul radar de pe autospeciala de poliţie cu nr. de înmatriculare x indica acustic depăşirea vitezei legale.

De asemenea, se observă cum A. pune în torpedoul autospecialei de poliţie două bancnote de 50 RON.

La sfârşitul schimbului, conform procesului-verbal de redare, cei doi inculpaţi împart sumele de bani primite cu titlu de mită în timpul serviciului.

Totodată, din procesele-verbale de redare sunete şi imagini din data de 09.05.2016, rezultă că inculpatul A., împreună cu W., au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi în trafic pentru a nu aplica sancţiunile corespunzătoare depăşirii limitei de viteză constatate. Astfel, Y. figurează ca fiind sancţionat contravenţional în data de 09.05.2016, fără aplicarea vreunei sancţiuni complementare, pentru următoarele contravenţii - defecţiuni tehnice - lipsă elemente caroserie, nesolicitarea documentelor de constatare a avariilor, lipsa documentelor prev. de art. 35 alin. (2), cu amendă în cuantum de 500 RON, în baza procesului-verbal nr. x Y. a recunoscut că a dat inculpatului A. suma de 50 RON şi a semnat procesul-verbal de sancţionare a contravenţiilor, cunoscând că are menţiuni false referitoare la contravenţia săvârşită.

La ora 10:46:06, A. primeşte prin geamul deschis al portierei o folie transparentă pliată cu documente, pe care o desface şi ia din interiorul acesteia mai multe bancnote (între care se pot observa o bancnotă de 100 RON şi una de 10 RON), pe care le numără, după care împătureşte folia şi o restituie înapoi prin geamul portierei, bancnotele rămânând în mâna lui stângă.

La ora 12:50:54, autospeciala fiind în mişcare, A. deschide torpedoul, caută între filele carnetului şi scoate mai multe bancnote (dintre care se pot observa bancnote de 100 şi de 50 de RON), apoi încearcă să închidă torpedoul, mai răsfoieşte încă o dată filele carnetului, după care închide torpedoul.

Aşează în mâini bancnotele pe cupiuri, pune o parte dintre ele pe scaun între picioare, le numără pe cele rămase în mâini (se observă că este şi o bancnotă de 200 de RON) şi mai pune pe scaun alte bancnote.

La data de 10.05.2016, agenţii de poliţie rutieră O. şi A., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, au primit de la trei conducători auto depistaţi în trafic, pentru depăşirea limitei de viteză, în intervalul 09:17 - 13:04, suma de 250 RON, după cum rezultă din procesul-verbal de redare a înregistrărilor audio-video din data menţionată.

La ora 09:21:08, A. ia de la unul din cei doi bărbaţi aflaţi afară o sumă de bani, pe care o pune peste carnetul de procese-verbale şi îi restituie actele.

La ora 09:21:20, A. ia suma de bani (două bancnote de 50 RON) de pe mapă şi o introduce într-o carte din compartimentul torpedo.

Din procesul-verbal de redare sunete şi imagini rezultă că, la data de 10.05.2016, ora 13:09:32, în timp ce autospeciala condusă de O. se afla în mişcare, A. deschide compartimentul torpedo şi din cartea ce se afla în interiorul acestuia scoate o sumă de bani.

Inculpatul A. îi dă inculpatului O. o bancnotă de 100 RON şi una de 50 RON şi el îşi păstrează trei bancnote de 50 RON.

Inculpatul O. introduce bancnotele în buzunarul de la piept al gecii cu care era îmbrăcat.

Inculpatul A. scoate din buzunarul pantalonilor o sumă de bani pe care o pune împreună cu cele trei bancnote de 50 RON.

La data de 16.05.2016, agenţii de poliţie rutieră A. şi X., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, au primit de la cinci conducători auto depistaţi în trafic, pentru depăşirea limitei de viteză, în intervalul 16:38 - 17:25, suma de 480 RON, în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării prin aplicarea amenzii contravenţionale pentru încălcarea vitezei.

La data de 16.05.2016, ora 17:33:30, în timp ce autospeciala se afla în deplasare, X. deschide compartimentul torpedo şi din carte scoate mai multe bancnote de 100, 50 şi 10 RON. Cei doi ocupanţi ai autospecialei, fără să vorbească, stabilesc prin semne împărţirea banilor. X. extrage din teancul de bancnote una de 50 RON, pe care o reintroduce în carte, după care continuă cu numărarea banilor. Îi înmânează lui A. mai multe bancnote de 100 şi 10 RON. Ulterior, scoate din carte bancnota de 50 RON şi i-o dă lui A.. Acesta din urmă introduce banii în buzunar (17:35:35).

În data de 18.05.2016, inculpatul A., în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu - agent de poliţie rutieră - împreună cu inculpaţii B. şi X., au primit suma de 110 RON de la un conducător auto, depistat în trafic pentru depăşirea limitei de viteză, în intervalul 09:21:14 - 09:38:43, în scopul neaplicării sancţiunii corespunzătoare. În intervalul orar menţionat erau oprite pentru control mai multe autovehicule - după cum rezultă din înregistrările audio-video corespondente temporal - context în care inculpatul A. a avut o discuţie cu Z. - conducător auto oprit în trafic - care relevă întocmirea în fals a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x, încheiat de inculpatul A., prin menţionarea altor contravenţii decât cea privind depăşirea limitei legale de viteză, şi anume: nefolosirea centurii de siguranţă şi nesemnalizarea virajului la stânga.

Din înregistrarea video rezultă că, la ora 12:31:49, A. ţine în mâna stângă mai multe bancnote, între care se observă bancnote de 10 RON, în timp ce B. are şi el în mâna stângă alte bancnote.

B. le introduce într-un buzunar de la piept, iar A. scoate din buzunarul lateral drept al pantalonilor săi alte bancnote, le aşează pe toate la un loc şi le introduce apoi în acelaşi buzunar al pantalonilor.

Cele ce preced au fost probate cu înregistrările audio-video, procesul-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrătorii de poliţie, respectiv B., A. şi X., ce au activat pe autospeciala de poliţie x în data de 18.05.2016 - vol. 5 d.u.p., fl. 366-376; planşa fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio-video din data de 18.05.2016 privind lucrătorii de poliţie A., B. şi X., ce au activat pe autospeciala de poliţie x - vol. 5 d.u.p., fl. 377-385; procesul-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrătorii de poliţie, respectiv N. şi A., ce au activat pe autospeciala de poliţie x în data de 26.04.2016 - vol. 4, fl. 134-174; procesul-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrătorii de poliţie, respectiv W.

şi A., ce au activat pe autospeciala de poliţie x în data de 09.05.2016 - vol. 5, fl. 237-271; planşa fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio-video din 09.05.2016 privind lucrătorii de poliţie W. şi A., pe autospeciala de poliţie x - vol. 5, fl. 272-286; procesul-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrătorii de poliţie, respectiv O. şi A., ce au activat pe autospeciala de poliţie x în data de 10.05.2016 - vol. 5, fl. 287-297; planşa fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio-video din data de 10.05.2016 privind lucrătorii de poliţie O.

şi A., ce au activat pe autospeciala de poliţie x - vol. 5, fl. 298-306; procesul-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrătorii de poliţie, respectiv A. şi X., ce au activat pe autospeciala de poliţie x în data de 16.05.2016 - vol. 5, fl. 321-326; planşa fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio-video din data de 16.05.2016 privind lucrătorii de poliţie A. şi X., ce au activat pe autospeciala de poliţie x - vol. 5, fl. 327-339.

Acestea se coroborează cu declaraţiile inculpatului A. din cursul urmăririi penale - 09.11.2016 - vol. VI, f.260-263, respectiv din faza de judecată, prin care recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată la acest capăt de acuzare, în acelaşi sens fiind şi declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor B. şi X., cât şi ale inculpaţilor N. şi O. din cursul urmăriririi penale.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului A., mai sus descrise, constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (23 acte materiale săvârşite în perioada cuprinsă între 26.04.2016 şi 18.05.2016, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale).

Totodată, în sarcina inculpatului a fost reţinută şi săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale din 26.04.2016 şi 18.05.2016).

În acest sens, a fost avut în vedere că, la data de 26.04.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x, cu ocazia întocmirii acestuia, prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto AA., verificat în intervalul orar 15:37:08-15:56:30 şi prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv traversarea prin loc nepermis şi fără să se asigure, iar la data de 18.05.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x, cu ocazia întocmirii acestuia, prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto Z., verificat în intervalul orar 09:21:14 - 09:38:43.

Faptele reţinute în sarcina inculpatului A. au fost probate cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio-video şi planşele fotografice cu imagini corespondente datelor de 26.04.2016, respectiv 18.05.2016, care se coroborează cu declaraţiile conducătorilor auto AA., Z. şi ale inculpatului J., precum şi declaraţia inculpatului A., de recunoaştere necondiţionată a faptelor, în condiţiile art. 374 C. proc. pen.

Cum vinovăţia inculpatului A. a fost pe deplin dovedită, instanţa de fond a dispus o soluţie de condamnare, pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii fiecărei infracţiuni săvârşite, respectiv a periculozităţii infractorului, gradul de pericol social concret ridicat al faptelor, raportat la valorile sociale ocrotite de norma penală, dar şi, în sens favorabil inculpatului, conduita pozitivă anterioară săvârşirii faptelor, poziţia procesuală corectă, de cooperare cu organele judiciare, împrejurarea că acesta a recunoscut faptele în condiţiile art. 374 C. proc. pen., situaţie care a impus reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3, în condiţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Pedepsele aplicate au fost contopite în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Faţă de inculpat au fost aplicate şi pedepse complementare şi accesorii, în conformitate cu prevederile art. 45 C. pen., respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

Observând că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 91 C. pen., instanţa de fond a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, chiar şi fără executarea efectivă a acesteia, neexistând date că persoana condamnată ar mai putea comite şi alte infracţiuni, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.

Pe durata termenului de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., inculpatului i s-au impus o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen.

Având în vedere şi acordul inculpatului, acesta a fost obligat la prestarea de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen.

2. Referitor la inculpatul B.:

În data de 06.05.2016, inculpatul B., în calitate de agent de poliţie rutieră, se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu împreună cu agentul de poliţie BB., ocazie cu care a primit de la trei conducători auto suma de 400 RON şi 20 euro pentru a nu-i sancţiona contravenţional pentru săvârşirea contravenţiei privind depăşirea limitei legale de viteză pe sectorul de drum pe care conduceau autovehiculele. În concret, din înregistrările video obţinute prin mijloace de supraveghere tehnică autorizate de Tribunalul Neamţ, a rezultat că inculpatul B., la ora 09:19:31, a ieşit din autospeciala MCV şi s-a îndreptat spre autovehiculul oprit, condus de CC.; la 09:20:20, inculpatul B. scoate dintre filele carnetului cu procese-verbale o bancnotă de 20 euro, pe care o introduce într-o carte în torpedo.

La 10:13:51, în data de 06.05.2016, a fost oprit în trafic conducătorul auto DD., după semnalul acustic al aparatului radar instalat pe autospeciala pe care lucra inculpatul B.. Acesta din urmă a coborât din autospecială şi s-a îndreptat spre autovehiculul menţionat şi a revenit la 10:14:17; la ora 10:20:09, inculpatul B. iese din autospecială, având asupra sa o mapă tip clipboard şi se îndreaptă spre autovehiculul oprit; revine la 10:22:13, deschide compartimentul torpedo şi introduce într-o carte o sumă de bani.

DD., conducătorul autovehiculului oprit, la 16.12.2016 a declarat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional şi că a semnat procesul-verbal întocmit de lucrătorul de poliţie, cunoscând că este fals.

În data de 06.05.2016, ora 10:32:49, după semnalul acustic al aparatului radar instalat pe autospeciala pe care lucra inculpatul B., au pornit semnalele acustice care au determinat oprirea unui autovehicul.

La 10:35:33, inculpatul B. coboară din autospecială şi merge la autovehiculul oprit, după care revine cu actele conducătorului auto; conducătorul autovehiculului oprit a venit la autospeciala de poliţie şi i-a dat inculpatului B. un carnet de culoare roşie, pe care l-a introdus în maşină şi, după ce i l-a arătat agentului BB., a scos din el o sumă de bani, pe care a lăsat-o să cadă între scaune.

În data de 18.05.2016, inculpatul B., X. şi A., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, au primit suma de 110 RON; la ora 12:31:49, inculpatul A. ţine în mâna stângă mai multe bancnote, între care se observă bancnote de 10 RON, în timp ce inculpatul B. are şi el în mâna stângă alte bancnote; acesta din urmă le introduce într-un buzunar de la piept, iar inculpatul A. scoate din buzunarul lateral drept al pantalonilor săi alte bancnote, le aşează pe toate la un loc şi le introduce apoi în acelaşi buzunar al pantalonilor.

Faptele descrise au fost indubitabil probate cu înregistrările audio-video din 06.05.2016, respectiv 18.05.2017, autorizate prin mandatul de supraveghere tehnică nr. 197/UP/20.04.2016, emis de Tribunalul Neamţ, redate în procesele-verbale nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrătorii de poliţie, respectiv BB. şi B., ce au activat pe autospeciala de poliţie x în data de 06.05.2016 - vol. 5 d.u.p., fl. 180-188; planşa fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio-video din data de 06.05.2016 privind lucrătorii de poliţie BB. şi B., ce au activat pe autospeciala de poliţie x - vol. 5 d.u.p., fl. 189-198; procesul-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrătorii de poliţie, respectiv B., A. şi X., ce au activat pe autospeciala de poliţie x în data de 18.05.2016 - vol. 5 d.u.p., fl. 366-376; planşa fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio-video din data de 18.05.2016 privind lucrătorii de poliţie A., B. şi X., ce au activat pe autospeciala de poliţie x - vol. 5 d.u.p., fl. 377-385, care se coroborează cu declaraţiile inculpatului B. de recunoaştere a faptelor care constituie capetele de acuzare şi declaraţiile conducătorilor auto opriţi în trafic - DD., CC..

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului B. constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale săvârşite în datele de 06.05.2016 şi 18.05.2016, comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale).

Totodată, fapta inculpatului B. constând în aceea că, la data de 06.05.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x, cu ocazia întocmirii acestuia, prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto DD., verificat în trafic în jurul orei 09:16 şi a atestat împrejurarea necorespunzătoare adevărului cu privire la valoarea vitezei cu care circula acesta, respectiv viteza de 75 km/h, în condiţiile în care din înregistrarea audio-video rezultă că viteza de deplasare era de 99 km/h., constituie infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În condiţiile în care vinovăţia inculpatului B. a fost pe deplin dovedită, instanţa de fond a dispus o soluţie de condamnare, pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii fiecărei infracţiuni săvârşite, respectiv a periculozităţii infractorului, gradul de pericol social concret ridicat al faptelor, raportat la valorile sociale ocrotite de norma penală, dar şi, în sens favorabil inculpatului, conduita pozitivă anterioară săvârşirii faptelor, poziţia procesuală corectă, de cooperare cu organele judiciare, împrejurarea că acesta a recunoscut faptele, în condiţiile art. 374 C. proc. pen., situaţie care a impus reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3, în condiţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Pedepsele aplicate au fost contopite în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Faţă de inculpat au fost aplicate şi pedepse complementare şi accesorii, în conformitate cu prevederile art. 45 C. pen., respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

Observând că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 91 C. pen., instanţa de fond a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, chiar şi fără executarea efectivă a acesteia, neexistând date că persoana condamnată ar mai putea comite şi alte infracţiuni, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 11 luni închisoare.

Pe durata termenului de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., inculpatului i s-au impus o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen.

Având în vedere şi acordul inculpatului, acesta a fost obligat la prestarea de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen.

3. Referitor la inculpatul C.:

Din probele administrate la urmărire penală - procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat, coroborat cu verificările actelor întocmite de inculpaţii N. şi X. - agenţi de poliţie rutieră, a rezultat că, în data de 30.04.2016, în intervalul orar 16:06:39 - 16:15:00, inculpatul C. a fost oprit în trafic pentru depăşirea vitezei legale, urmând a fi sancţionat contravenţional. Inculpatul C. a dat suma de 200 RON inculpaţilor N. şi X. - agenţi de poliţie rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, în scopul neconstatării contravenţiei şi neaplicării sancţiunii corespunzătoare pentru încălcarea vitezei.

Inculpatul C. a recunoscut fapta comisă, prevalându-se de dispoziţiile procedurii simplificate, în condiţiile art. 374 C. proc. pen.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului C., mai sus descrisă, constituie infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului C. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiunii săvârşite, respectiv a periculozităţii infractorului, situaţia familială şi socială.

În condiţiile în care inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, de cooperare cu organele judiciare, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată într-un cuantum spre minimul special, redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Conduita bună a inculpatului C. anterior săvârşirii infracţiunii, exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal, relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere, au indus concluzia că îndreptarea acestuia poate avea loc şi fără privarea de libertate, aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea sa.

În aceste condiţii, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului C., în condiţiile art. 91 C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., inculpatului i s-au impus o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen.

Având în vedere şi acordul inculpatului, acesta a fost obligat la prestarea de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen.

4. Referitor la inculpatul D.:

Urmare a analizei probatoriului administrat în faza de urmărire penală, în condiţiile în care instanţa a admis solicitarea inculpatului privind judecata în procedură simplificată, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 30.04.2016, în intervalul orar 14:44:33 - 14:47:20, inculpatul D. a fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră, inculpaţii N. şi X., pentru depăşirea limitei legale de viteză. Inculpatul D. a dat celor doi agenţi de poliţie - N. şi X. - suma de 200 RON, pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat au rezultat cele ce preced.

Astflel, din procesul-verbal de redare a rezultat că, la data de 30.04.2016, ora 14:44:33, se declanşează aparatul radar şi N., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice, după care opreşte autospeciala pe sensul opus şi coboară.

În spatele autospecialei se observă o persoană de sex masculin (identificată ca fiind inculpatul D.) care deschide portiera unei maşini. La 14:46:34 N. revine în autospecială. X. închide portiera.

La geamul portierei din partea stângă vine bărbatul ce fusese oprit. N. primeşte de la bărbatul respectiv două bancnote de 100 RON, pe care i le dă lui X., care le introduce în cartea din compartimentul torpedo.

Inculpatul D., în declaraţia din 13.12.2016 (d.u.p), cât şi în declaraţia de la instanţa de judecată, a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie N. şi X. suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului D., care, în data de 30.04.2016, în intervalul orar 14:44:33 -14:47:20, fiind oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă, pe sectorul respectiv de drum, a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliţie N. şi X. din cadrul Poliţiei mun. Piatra Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită, realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul a recunoscut fapta comisă, prevalându-se de dispoziţiile procedurii simplificate, în condiţiile art. 374 C. proc. pen.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului, mai sus descrisă, constituie infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiunii săvârşite, respectiv a periculozităţii infractorului.

În condiţiile în care inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, de cooperare cu organele judiciare, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată într-un cuantum spre minimul special, redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii, exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal, relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere, au indus concluzia că îndreptarea acestuia poate avea loc şi fără privarea de libertate, aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea sa.

În aceste condiţii, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului C., în condiţiile art. 91 C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., inculpatului i s-au impus o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen.

Având în vedere şi acordul inculpatului, acesta a fost obligat la prestarea de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen.

5. Referitor la inculpatul E., având în vedere că la data de 13.04.2019 a intervenit decesul acestuia, astfel cum rezultă din certificatul de deces aflat la dosar, instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. f) C. proc. pen.

6. Referitor la inculpatul EE., probele administrate în faza de urmărire penală, avute în vedere în mod exclusiv la stabilirea situaţiei de fapt, faţă de recunoaşterea vinovăţiei de către inculpat, au relevat, fără dubii, că în data de 30.04.2016, în intervalul orar 14:54:45 - 15:00:45, acesta a fost oprit în trafic pentru depăşirea vitezei legale, urmând a fi sancţionat contravenţional. Inculpatul EE. a dat suma de 50 RON inculpaţilor N. şi X. - agenţi de poliţie rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, în scopul neconstatării contravenţiei şi neaplicării sancţiunii corespunzătoare pentru încălcarea vitezei.

În acest sens, au fost avute în vedere procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat, coroborat cu verificările actelor întocmite de inculpaţii N. şi X..

Inculpatul a recunoscut fapta comisă, prevalându-se de dispoziţiile procedurii simplificate, în condiţiile art. 374 C. proc. pen.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului, mai sus descrisă, constituie infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiunii săvârşite, respectiv a periculozităţii infractorului.

În condiţiile în care inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, de cooperare cu organele judiciare, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată într-un cuantum spre minimul special, redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C C. proc. pen.

Conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii, exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal, relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere, au indus concluzia că îndreptarea acestuia poate avea loc şi fără privarea de libertate, aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea sa.

În aceste condiţii, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în condiţiile art. 91 C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., inculpatului i s-au impus o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen.

Având în vedere şi acordul inculpatului, acesta a fost obligat la prestarea de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen.

7. Referitor la inculpatul G., pe baza probelor administrate la urmărire penală - procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat, coroborat cu verificările actelor întocmite de inculpaţii FF. şi GG. - agenţi de poliţie rutieră, a rezultat că, în data de 05.05.2016, în intervalul orar 23:50:54 -23:53:40, acesta a fost oprit în trafic pentru depăşirea vitezei legale, urmând a fi sancţionat contravenţional. Inculpatul G. a dat suma de 150 RON inculpaţilor FF. şi GG. - agenţi de poliţie rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, în scopul neconstatării contravenţiei şi neaplicării sancţiunii corespunzătoare pentru încălcarea vitezei.

Inculpatul a recunoscut fapta comisă, prevalându-se de dispoziţiile procedurii simplificate, în condiţiile art. 374 C. proc. pen.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului, mai sus descrisă, constituie infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiunii săvârşite, respectiv a periculozităţii infractorului.

În condiţiile în care inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, de cooperare cu organele judiciare, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată într-un cuantum spre minimul special, redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii, exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal, relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere, au indus concluzia că îndreptarea acestuia poate avea loc şi fără privarea de libertate, aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea sa.

În aceste condiţii, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în condiţiile art. 91 C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., inculpatului i s-au impus o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen.

Având în vedere şi acordul inculpatului, acesta a fost obligat la prestarea de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen.

8. Referitor la inculpatul H., din probele administrate la urmărire penală - procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat, coroborat cu verificările actelor întocmite de inculpaţii FF. şi W. - agenţi de poliţie rutieră, a rezultat că, în data de 01.05.2016, în intervalul orar 2:33:25 - 02:39:18, acesta a fost oprit în trafic pentru depăşirea vitezei legale, urmând a fi sancţionat contravenţional. Inculpatul H. a dat suma de bani - două bancnote - inculpaţilor FF. şi W., agenţi de poliţie rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, în scopul neconstatării contravenţiei şi neaplicării sancţiunii corespunzătoare pentru încălcarea vitezei.

Inculpatul a recunoscut fapta comisă, prevalându-se de dispoziţiile procedurii simplificate, în condiţiile art. 374 C. proc. pen.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului, mai sus descrisă, constituie infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiunii săvârşite, respectiv a periculozităţii infractorului.

În condiţiile în care inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, de cooperare cu organele judiciare, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată într-un cuantum spre minimul special, redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii, exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal, relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere, au indus concluzia că îndreptarea acestuia poate avea loc şi fără privarea de libertate, aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea sa.

În aceste condiţii, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în condiţiile art. 91 C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., inculpatului i s-au impus o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen.

Având în vedere şi acordul inculpatului, acesta a fost obligat la prestarea de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen.

9. Referitor la inculpatul I., din probele administrate în cursul urmăririi penale - procesele-verbale de redare a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecată, instanţa a reţinut, în fapt, următoarele:

În data de 30.04.2016, în intervalul orar 15:49:12 - 15:55:20, inculpatul I. a fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră N. şi X., pentru depăşirea limitei legale de viteză. Inculpatul I. a dat celor doi lucrători de poliţie - N. şi X. - suma de 200 RON, pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat au rezultat cele ce preced.

Astfel, din procesul-verbal de redare a rezultat că, la data de 30.04.2016, ora 15:49:12, se declanşează aparatul radar şi N., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice, întoarce şi opreşte pe dreapta pe inculpatul I..

La 15:52:42, la autospecială vine bărbatul cu actele solicitate. N. merge cu bărbatul în spatele autospecialei.

La 15:54:18, bărbatul vine le autospecială având în mână documente pe care i le dă lui N.. În interiorul documentelor se afla o sumă de bani, pe care N. o ia şi i-o dă lui X. (se observă două bancnote de 100 RON). Acesta din urmă introduce suma de bani primită în compartimentul torpedo.

La 15:55:16, X. deschide compartimentul torpedo şi introduce suma de bani primită în carte.

Inculpatul I., în declaraţia din 15.12.2016 (d.u.p), cât şi în declaraţia de la instanţa de judecată, a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie N. şi X. suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului, mai sus descrisă, constituie infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiunii săvârşite, respectiv a periculozităţii infractorului.

În condiţiile în care inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, de cooperare cu organele judiciare, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată într-un cuantum spre minimul special, redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii, exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal, relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere, au indus concluzia că îndreptarea acestuia poate avea loc şi fără privarea de libertate, aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea sa.

În aceste condiţii, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în condiţiile art. 91 C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., inculpatului i s-au impus o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen.

Având în vedere şi acordul inculpatului, acesta a fost obligat la prestarea de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen.

10. Referitor la inculpatul J., din probele administrate la urmărire penală - procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat, coroborat cu verificările actelor întocmite de inculpaţii N. şi A. - agenţi de poliţie rutieră, a rezultat că, în data de 26.04.2016, în intervalul orar 15:37:08 - 15:56:30, acesta a fost oprit în trafic pentru depăşirea vitezei legale, urmând a fi sancţionat contravenţional. Inculpatul J. a dat suma de 150 RON inculpaţilor N. şi A., agenţi de poliţie rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, în scopul neconstatării contravenţiei şi neaplicării sancţiunii corespunzătoare pentru încălcarea vitezei; agenţii de poliţie l-au sancţionat pe fiul inculpatului J. cu amendă în cuantum de 210 RON, pentru altă contravenţie, şi anume traversare prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Inculpatul J., atât în cursul urmăririi penale (declaraţia din 15.12.2016 d.u.p.), cât şi în cursul judecăţii, a recunoscut săvârşirea faptei menţionate, care constituie capătul de acuzare împotriva sa, în concret, că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 50 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului, mai sus descrisă, constituie infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiunii săvârşite, respectiv a periculozităţii infractorului.

În condiţiile în care inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, de cooperare cu organele judiciare, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată într-un cuantum spre minimul special, redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii, exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal, relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere, au indus concluzia că îndreptarea acestuia poate avea loc şi fără privarea de libertate, aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea sa.

În aceste condiţii, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în condiţiile art. 91 C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., inculpatului i s-au impus o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen.

Având în vedere şi acordul inculpatului, acesta a fost obligat la prestarea de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen.

11. Referitor la inculpatul K., din probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale, avute în vedere în mod exclusiv la stabilirea situaţiei de fapt, faţă de recunoaşterea vinovăţiei, în condiţiile art. 374 C. proc. pen., au rezultat următoarele:

În data de 15.05.2016, inculpatul K., împreună cu inculpatul O., în calitate de agenţi de poliţie, au primit de la conducătorul auto HH., verificat în intervalul orar 09:31:40 - 09:58:49, suma de 100 RON, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia constând în neacordare de prioritate.

În acest sens este elocvent procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat, care surprinde discuţia dintre cei doi agenţi, din data de 15.05.2016.

Astfel, se observă că, la 09:37:24, în dreptul portierei din stânga faţă îşi face apariţia o persoană de sex masculin, agent de la poliţia locală, cu care cei doi lucrători de poliţie poartă o discuţie ce nu are relevanţă în cauză. La momentul 09:38:14, cei doi agenţi coboară din autospeciala de poliţie.

Inculpatul K., la 09:42:23, revine în autospeciala de poliţie pe locul din dreapta faţă, fiind însoţit de o persoană de sex masculin. În acest timp agentul O. se află afară, în partea din spate a autospecialei de poliţie, iar la 09:42:57 se observă cum agentul K. primeşte de la conducătorul auto o sumă de bani, fiind vizibilă o bancnotă în cupiură de 50 RON, pe care acesta o introduce în torpedoul autospecialei de poliţie. Apoi lucrătorul de poliţie începe să completeze un document aflat pe mapa tip clipboard pe care o ţine pe genunchi.

Inculpatul K. pune pe bord mapa de culoare albastră tip clipboard şi coboară din autospeciala de poliţie având în mână mai multe documente.

La 09:58:29 inculpatul K. deschide torpedoul şi scoate dintre paginile unei cărţi o sumă de bani, fiind vizibile două bancnote în cupiură de 50 RON; îi remite lui O. o bancnotă în cupiură de 50 RON; ambii inculpaţi pun apoi sumele de bani în buzunarul de la piept al uniformei.

Conducătorul auto HH., audiat în calitate de inculpat, a recunoscut comiterea faptei, relatând împrejurările concrete de comitere, iar la data de 24.04.2017, a procedat la încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului, mai sus descrisă, constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiunii săvârşite, respectiv a periculozităţii infractorului, gradul de pericol social concret ridicat al faptei, raportat la valorile sociale ocrotite de norma penală, dar şi, în sens favorabil inculpatului, conduita pozitivă anterioară săvârşirii faptelor, poziţia procesuală corectă, de cooperare cu organele judiciare, împrejurarea că acesta a recunoscut faptele, în condiţiile art. 374 C. proc. pen., situaţie care a impus reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3, în condiţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Faţă de inculpat au fost aplicate şi pedepse complementare şi accesorii, în conformitate cu prevederile art. 45 C. pen., respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

Observând că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 91 C. pen., instanţa de fond a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, chiar şi fără executarea efectivă a acesteia, neexistând date că persoana condamnată ar mai putea comite şi alte infracţiuni, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare.

Pe durata termenului de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., inculpatului i s-au impus o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen.

Având în vedere şi acordul inculpatului, acesta a fost obligat la prestarea de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen.

12. Referitor la inculpatul L., din probele administrate în cursul urmăririi penale, avute în vedere în mod exclusiv la stabilirea situaţiei de fapt, faţă de recunoaşterea vinovăţiei de către inculpat, în condiţiile art. 374 C. proc. pen., s-a reţinut că, în data de 29.04.2016, în intervalul orar 19:16:58 - 19:24:23, acesta a fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră O. şi N., pentru depăşirea gabaritului permis de lege pentru tipul de autovehicul condus. Inculpatul L. a dat celor doi agenţi de poliţie, O. şi N., suma de 100 RON, pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

Relevant este procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat, din care a rezultat că, la data de 29.04.2016, ora 19:16:58, aparatul radar indică acustic depăşirea vitezei legale de către un autovehicul. Imediat agentul de poliţie O. efectuează semnal acustic pentru oprirea autovehiculului depistat.

La 19:17:30, autospeciala de poliţie se opreşte, iar agentul O. coboară. Agentul N. rămâne pe locul de la volan, iar la 19:19:01 coboară şi acesta din autospeciala de poliţie.

La 19:20:13, agentul O. revine pe locul din dreapta faţă a autospecialei de poliţie având în mână mai multe documente, moment în care se observă că agentul N. se află în spatele autospecialei de poliţie unde este oprită o autoutilitară de culoare albastră. După ce închide portiera, agentul O. pune pe genunchi o mapă de culoare albastră şi începe să completeze un document. La 19:23:00 revine pe locul de la volan şi agentul N., care este însoţit de o persoană de sex masculin.

La 19:24:23 se observă cum agentul O. are în mână o sumă de bani, în bancnote în cupiură de 50 RON, pe care o pune între paginile unei cărţi pe care o scoate din torpedo.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului, mai sus descrisă, constituie infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiunii săvârşite, respectiv a periculozităţii infractorului.

În condiţiile în care inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, de cooperare cu organele judiciare, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată într-un cuantum spre minimul special, redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii, exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal, relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere, au indus concluzia că îndreptarea acestuia poate avea loc şi fără privarea de libertate, aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea sa.

În aceste condiţii, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în condiţiile art. 91 C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., inculpatului i s-au impus o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen.

Având în vedere şi acordul inculpatului, acesta a fost obligat la prestarea de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen.

13. Referitor la inculpatul M., din probele administrate în cursul urmăririi penale - procesele-verbale de redare a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecată, instanţa a reţinut că, la data de 02.05.2016, în intervalul orar 07:30:03 - 07:36:06, acesta a fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră W. şi FF., pentru depăşirea limitei legale de viteză. Inculpatul M. a dat celor doi agenţi de poliţie - W. şi FF. - suma de 200 RON, pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

Relevant este procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat, din care rezultă că, la data de 02.05.2016, ora 07:30:03, se declanşează aparatul radar şi W., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice, făcând semn unui conducător auto, de pe sensul opus, să oprească. W. întoarce autospeciala, opreşte în dreptul autovehiculului oprit şi îi solicită conducătorului auto să-i urmeze.

La 07:31:01 autospeciala se opreşte, iar W. coboară şi revine la 07:33:10. La autospecială vine conducătorul auto oprit.

La 07:35:57 W. porneşte şi pune în mişcare autospeciala în timp ce FF. se apleacă (07:36:06) şi ridică de pe podeaua maşinii o bancnotă de 200 RON, pe care o introduce în cartea din compartimentul torpedo.

Inculpatul M., în declaraţia din 15.05.2017 (d.u.p), cât şi în declaraţia de la judecată, a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie W. şi FF. suma de 200 RON, pentru a nu fi sancţionat contravenţional. Din verificarea bazei de date DEPABD, a rezultat că acesta nu figurează sancţionat contravenţional în data de 02.05.2016.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului, mai sus descrisă, constituie infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiunii săvârşite, respectiv a periculozităţii infractorului.

În condiţiile în care inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, de cooperare cu organele judiciare, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă orientată într-un cuantum spre minimul special, redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii, exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal, relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere, au indus concluzia că îndreptarea acestuia poate avea loc şi fără privarea de libertate, aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea sa.

În aceste condiţii, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în condiţiile art. 91 C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., inculpatului i s-au impus o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. pen.

Având în vedere şi acordul inculpatului, acesta a fost obligat la prestarea de muncă în folosul comunităţii, în condiţiile art. 93 alin. (3) C. pen.

Având în vedere că în cauză a fost reţinută vinovăţia inculpaţilor A. şi O. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, cu privire la întocmirea în fals a proceselor-verbale de contravenţie nr. x, PNTX nr. x şi PNTX nr. x, s-a dispus anularea acestora.

Totodată, în raport cu dispoziţile art. 112 lit. a) C. pen., cu referire la art. 289 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea sumelor obţinute prin infracţiunile de luare de mită, după cum urmează:

- de la inculpatul A., suma de 1102,5 RON;

- de la inculpatul B., suma de 255 RON şi 10 euro;

- de la inculpatul K., suma de 50 RON.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au declarat apel inculpaţii A., B. şi K., calea de atac fiind înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 martie 2021.

Apelantul inculpat B. a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reducerea pedepsei pentru infracţiunea de luare de mită.

În motivele scrise şi în susţinerile orale s-a solicitat a se constata că infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. nu există, impunându-se achitarea inculpatului conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., procesul-verbal de contravenţie încheiat cu privire la martorul DD. fiind unul corect, întocmit cu respectarea dispoziţiei nr. 2.942.204/S1/MM/25.07.2013 a I.G.P.R - Direcţia Rutieră, în sensul că, dacă există o inadvertenţă generată de aparatul radar, raportarea vitezei se face la valoarea cea mai mică, de la lit. T), iar nu la valoarea de la lit. L).

Pentru contravenţia constatată, deşi la lit. L), în acea locaţie, apărea viteza de 99 km/h, în realitate, la lit. T), viteza cea mai mare era de 75 km/h.

Ca atare, apreciindu-se necesară administrarea de probe, respectiv copia înregistrării video realizată de aparatul radar, s-a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pe de altă parte, apărarea a arătat că pronunţarea unei hotărâri de achitare nu este incompatibilă cu procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, aspect care rezultă cu evidenţă din analiza dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei, având în vedere circumstanţele săvârşirii faptelor, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Apelanţii inculpaţi A. şi K. au criticat hotărârea pentru netemeinicie, solicitând desfiinţarea acesteia şi, în cadrul rejudecării, reducerea pedepselor.

S-a făcut trimitere, pe de o parte, la conduita exemplară a acestora, iar pe de altă parte, la necesitatea diferenţierii pedepselor în raport cu numărul actelor materiale reţinute în rechizitoriu.

Înalta Curte, examinând apelurile declarate, conform art. 420 şi următoarele din C. proc. pen., constată ca acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.:

"Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (11) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. (...)"

Din analiza textului rezultă că, în ipoteza judecării cauzei potrivit procedurii simplificate, inculpatul trebuie să recunoască în totalitate faptele descrise în rechizitoriu. Aşadar, dacă faptele nu sunt recunoscute în totalitate, procedura simplificată nu poate fi aplicată.

Caracteristica esenţială a acestei proceduri constă în aceea că inculpatul - pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă - trebuie să recunoască toate faptele de care este acuzat şi să adopte o conduită procesuală din care să rezulte că a înţeles efectele aplicării procedurii simplificate.

În raport de limitele acestei proceduri, instanţa de judecată are atributul de a verifica consimţământul dat în deplină cunoştinţă de cauză al inculpatului, dar şi aprecierea asupra suficienţei probelor administrate în faza de urmărire penală, de natură a forma convingerea, dincolo de orice bănuială rezonabilă, că inculpatul a săvârşit faptele descrise în actul de sesizare a instanţei. Limitările impuse de norma de procedură penală au drept scop aducerea la cunoştinţa inculpatului, în mod corect, complet, de către instanţa de judecată, despre această posibilitate şi că luarea consimţământului este realizată în mod corespunzător, oferind garanţiile că provine de la inculpat.

În condiţiile în care inculpatul solicită aplicarea procedurii simplificate, arătând că recunoaşte faptele, dar solicită administrarea de probe, altele decât înscrisurile, atunci nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi, ca atare, vor fi administrate probe pentru stabilirea unei stări de fapt corecte şi a unei încadrări juridice corespunzătoare.

Procedura simplificată nu exclude însă posibilitatea pronunţării unei hotărâri de achitare, atunci când, din probele administrate în faza de urmărire penală şi din înscrisurile noi depuse în cursul judecăţii, instanţa constată incidenţa unei cauze care împiedică exercitarea acţiunii penale.

Însă, în ipoteza în care instanţa a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, nu este posibilă pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) C. proc. pen. (acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, respectiv nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea).

În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, după trimiterea cauzei spre rejudecare, în al doilea ciclu procesual, instanţa i-a întrebat pe inculpaţii A., B. şi K. dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-le la cunoştinţă prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Inculpaţii A., B. şi K. au declarat, în mod expres, că recunosc săvârşirea faptelor, solicitând judecarea cauzei doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunosc şi pe care şi le însuşesc în integralitate .

Instanţa de fond a dat curs manifestării de voinţă a inculpaţilor, fără a proceda la administrarea de probe noi şi fără a readministra probe în mod nemijlocit.

De altfel, Înalta Curte constată că, pentru o parte dintre inculpaţi (V., N., U., R., T., O., S., Q. şi P.), s-a dispus disjungerea cauzei, în condiţiile în care aceştia nu au recunoscut faptele.

În atare condiţii, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute vicii sub aspectul consinţământului inculpaţilor de a fi judecaţi în procedura simplificată.

În ceea ce priveşte solicitarea apelantului inculpat B. de a se dispune achitarea, conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. - constând în aceea că, la data de 06.05.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x, cu ocazia întocmirii acestuia, prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto DD., verificat în trafic în jurul orei 09:16, atestând împrejurarea necorespunzătoare adevărului cu privire la valoarea vitezei cu care circula acesta, respectiv viteza de 75 km/h, în condiţiile în care din înregistrarea audio-video rezultă că viteza de deplasare era de 99 km/h - Înalta Curte constată că probele administrate în faza de urmărire penală converg spre reţinerea acestei fapte, astfel cum a fost statuat în hotărârea atacată.

În concret, faptele descrise au fost probate cu înregistrările audio-video din 06.05.2016, respectiv 18.05.2017, autorizate prin mandatul de supraveghere tehnică nr. 197/UP/20.04.2016, emis de Tribunalul Neamţ, redate în procesele-verbale nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrătorii de poliţie, respectiv BB. şi B., ce au activat pe autospeciala de poliţie x în data de 06.05.2016 - vol. 5 d.u.p., fl. 180-188; planşa fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio-video din data de 06.05.2016 privind lucrătorii de poliţie BB. şi B., ce au activat pe autospeciala de poliţie x - vol. 5 d.u.p., fl. 189-198; procesul-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrătorii de poliţie, respectiv B., A. şi X., ce au activat pe autospeciala de poliţie x în data de 18.05.2016 - vol. 5 d.u.p., fl. 366-376; planşa fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio-video din data de 18.05.2016 privind lucrătorii de poliţie A., B. şi X., ce au activat pe autospeciala de poliţie x - vol. 5 d.u.p., fl. 377-385, care se coroborează cu declaraţiile inculpatului B. de recunoaştere a faptelor care constituie capetele de acuzare şi declaraţiile conducătorilor auto opriţi în trafic - DD. şi CC..

Sub aspectul cuantumului pedepselor şi al modalităţii de executare a acestora, Înalta Curte apreciază că sunt just individualizate de către prima instanţă.

Conduita procesuală a inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale, cooperarea cu organele judiciare, au fost evaluate de instanţa de judecată prin raportare la valorile sociale prevăzute de norma de incriminare, dar şi la săvârşirea faptelor în formă continuată, astfel încât nu se impune modificarea pedepselor, nici sub aspectul cuantumului şi nici în ceea ce priveşte modalitatea de executare a acestora.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi K. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 4 februarie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat K. şi pentru intimaţii inculpaţi G., J., M., F., I., U., R., T., N., Q., P., O., D., L., S., C., H. şi V., în cuantum de câte 1253 RON, precum şi pentru apelanţii inculpaţi A. şi B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 313 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi K. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 4 februarie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Obligă apelanţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat K., precum şi pentru intimaţii inculpaţi G., J., M., F., I., U., R., T., N., Q., P., O., D., L., S., C., H. şi V., în cuantum de câte 1253 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi A. şi B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 313 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 decembrie 2021.