Abuse of office trial: prohibition on reopening finalized preliminary hearing phase despite absolute nullity claims

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Judecata în primul ciclu procesual

I. Prin sentinţa penală nr. 12 din data de 30 ianuarie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, în baza art. 50 raportat la art. 40 alin. (1) şi la art. 48 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală competenţa de soluţionare a cauzei privind rechizitoriul nr. x/2010 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii A., B. şi C..

Declinarea a fost dispusă având în vedere că la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2017, inculpatul A. a depus la dosar copia Hotărârii Camerei Deputaţilor din data de 16 ianuarie 2017, privind validarea unor mandate de deputat şi copia extrasului de pe site-ul Camerei Deputaţilor, din care a rezultat că inculpata C. a fost aleasă ca deputat în Parlamentul României, validarea mandatul de deputat al inculpatei fiind făcută la data de 16 ianuarie 2017.

Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă, printre altele, infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi membrii din România în Parlamentul European.

De asemenea, s-a arătat că art. 48 din C. proc. pen. stabileşte că dobândirea unei anumite calităţi de către un inculpat după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1) din C. proc. pen.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, Curtea a apreciat că dobândirea de către inculpata C. a calităţii de deputat în Parlamentul României determină schimbarea instanţei competente să soluţioneze în primă instanţă prezenta cauză, instanţa competentă fiind la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

La data de 3 februarie 2017 cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penal.

Judecata în fond la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a debutat la data de 15 martie 2017 şi s-a încheiat la data de 29 octombrie 2018.

II. Prin sentinţa penală nr. 699 din 04 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, în majoritate, a fost schimbată încadrarea juridică, dintr-o infracţiune unică legală de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, reţinută în sarcina inculpatului B., prevăzută de art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 309 şi art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (cu privire la încheierea contractelor de servicii nr. x/16.05.2008, nr. y/16.05.2008, nr. z/06.05.2008, a 8 contracte şi a unui act adiţional de consultanţă juridică şi contabilă, precum şi cu privire la înstrăinarea bunurilor imobile din cadrul activului "Ciuperceasca", prin încheierea a 9 contracte de vânzare-cumpărare), în două infracţiuni unice legale, astfel:

- abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 309 şi art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (cu privire la încheierea contractelor de servicii nr. x/16.05.2008 şi nr. y/16.05.2008, precum şi la înstrăinarea bunurilor imobile din cadrul activului "Ciuperceasca");

- abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (referitoare la încheierea contractului nr. x/06.05.2008, a celor 8 (opt) contracte şi a unui act adiţional de consultanţă juridică şi contabilă).

1. În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 [referitoare la încheierea contractului nr. x/06.05.2008 şi a celor 8 (opt) contracte şi a unui act adiţional de consultanţă juridică şi contabilă].

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată.

2. În temeiul art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 309 şi art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave (10.717.081 RON).

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

3. În temeiul art. 47 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave (10.674.784 RON).

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

4. În temeiul art. 48 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea la art. 309 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata C. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, care a produs consecinţe deosebit de grave (10.674.784 RON).

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei C. pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

5. Au fost menţinute măsurile asiguratorii instituite în sarcina inculpaţilor B., A. şi C. prin Ordonanţa din data de 15 decembrie 2015, astfel:

• B., asupra acţiunilor/părţilor sociale deţinute la S.C. D. S.A. respectiv 103.600 acţiuni (49.2698%) în valoare de 259.000 RON; S.C. E. S.R.L. cu sediu social în mun. Ploieşti, respectiv 19 părţi sociale (95%) în valoare de 190 RON, până la concurenţa sumei de 10.717.081 RON.

• A. asupra terenului situat în mun. Câmpina, jud. Prahova în suprafaţă măsurată de 8747 mp, ID electronic x şi părţilor sociale deţinute la S.C. F. S.R.L. cu sediul social în jud. Prahova, respectiv 4.199 părţi sociale (44.2%) în valoare de 41.990 RON; S.C. G. S.R.L. cu sediul social în mun. Câmpina, jud. Prahova, respectiv 40 părţi sociale (40%) în valoare de 2.000 RON; S.C. H. S.R.L. cu sediul social în jud. Prahova, respectiv 10 părţi sociale (50%) în valoare de 100 RON, până la concurenţa sumei de 10.674.784 RON.

• C., asupra apartamentului situat în Bucureşti, achiziţionat conform actului notarial nr. x/19-12-2014 emis de I.; apartamentului situat în Bucureşti, achiziţionat conform actului notarial nr. x/19-12-2014 emis de I.; apartamentului situat în Bucureşti, achiziţionat conform actului notarial nr. x/19-12-2014 emis de I., până la concurenţa sumei de 10.674.784 RON.

6. În baza art. 19, art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de S.C. J. S.A şi obligă inculpaţii B., A. şi C., la plata, în solidar, către partea civilă a sumei de 10.674.784 RON, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a înstrăinării bunurilor imobile din cadrul activului "Ciuperceasca".

A fost reţinută contribuţia egală la producerea acestui prejudiciu în sarcina inculpaţilor B. şi A., în cote de câte 40% şi în cotă de 20% pentru inculpata C..

În baza art. 19, art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de S.C. J. S.A şi a obligat pe inculpatul B. să plătească părţii civile suma de 42.297 RON, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii contractelor de servicii nr. x/16.05.2008 şi nr. y/16.05.2008.

7. Inculpaţii B., A. şi C. au fost obligaţi la plata a câte 12.650 RON, cu titlu de cheltuielile judiciare către stat (cuantum total de 37.950 RON: 6.000 RON aferente fazei de urmărire penală; 6.450 RON aferente judecării în camera preliminară şi în fond; 25.500 costul expertizei judiciare din cursul judecăţii).

8. Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cursul camerei preliminare, în cuantum de 300 RON pentru fiecare dintre cei 3 (trei) inculpaţi asistaţi, precum şi pentru apărătorii desemnaţi din oficiu în faţa instanţei de fond, ale căror delegaţii au fost menţinute şi după prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 360 RON, pentru fiecare dintre cei 3 (trei) inculpaţi, au rămas în sarcina statului.

~Opinia separată a fost în sensul următor:

1. În temeiul art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (cu privire la încheierea contractelor de servicii nr. x/16 mai 2008 şi nr. 462/16 mai 2008, cu un prejudiciu total de 42.279 RON), prin schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani.

În temeiul art. 65 C. pen., aplicarea inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. va fi obligat a respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen. şi obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără încuviinţarea instanţei, conform art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., fiind obligat să presteze şi muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la S.C. Servicii de gospodărire urbană Ploieşti S.R.L. sau Administraţia Parcului memorial "Constantin Stere".

Au fost menţinute măsurile asiguratorii luate asupra bunurilor inculpatului B. până la concurenţa sumei de 42.279 RON.

Inculpatul B. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 5.000 RON.

2. În temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii A. şi C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 47 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 309 C. pen., respectiv art. 48 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 309 C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asiguratorii luate faţă de cei doi inculpaţi.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Înalta Curte, secţia Penală a reţinut, în esenţă, că întregul ansamblu probatoriu este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi demonstrează elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă pentru:

-instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, combinat cu art. 297 alin. (1) cu referire la art. 309 şi art. 5 C. pen., în cazul inculpatului A.;

- abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 C. pen., cu referire la art. 309 şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., în cazul inculpatului B.;

- complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., în cazul inculpatei C..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a reţinut cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, combinat cu art. 297 alin. (1) cu referire la art. 309 şi art. 5 C. pen., de către inculpatul A., că acesta, cu intenţie, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, în cursul anului 2008, l-a determinat pe inculpatul B. să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi a emis Procura specială nr. 536/25.03.2008 cu depăşirea competenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 104 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, art. 106 si art. 109 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 577/2002, prin care l-a împuternicit să vândă activul "Ciuperceasca" la preţuri subevaluate, deşi cunoştea că este obligatorie organizarea unei licitaţii, acţiuni în urma cărora inculpatul B., în perioada 11.06.2008 - 04.07.2008, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a încheiat ilegal un număr de 9 (nouă) contracte de vânzare-cumpărare, având ca rezultat cauzarea unui prejudiciu cu consecinţe deosebit de grave în sumă de 10.674.784 RON.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, faptele inculpatului B., constând în aceea că, în perioada 11.06.2008 - 04.07.2008, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie la S.C. J. S.A., cu prerogative de director general, la îndemnurile inculpatului A. - preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, cu intenţie, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, deşi cunoştea că procura emisă de către inculpatul A. este ilegală fiind emisă cu depăşirea competenţei şi că este necesară organizarea unei licitaţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, art. 106 si art. 109 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 577/2002, a semnat un număr de 9 (nouă) contracte de vânzare-cumpărare, prin care a înstrăinat activul "Ciuperceasca" către S.C. K. S.R.L. Ploieşti, S.C. L. S.R.L. Ploieşti, S.C. M. S.R.L. Ploieşti, S.C. N. S.R.L. Băneşti, S.C. O. S.R.L. Ploieşti, S.C. P. S.R.L. Ploieşti, S.C. Q. S.A. Câmpina, S.C. R. S.R.L. Blejoi, S.C. S. S.R.L. Băneşti la valori subevaluate ce au avut ca rezultat cauzarea unui prejudiciu cu consecinţe deosebit de grave în sumă de 10.674.784 RON, realizează conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 C. pen., cu referire la art. 309 şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte acuzaţiile reţinute în sarcina inculpatei C., Înalta Curte, secţia Penală a constatat că faptele acesteia, în calitate de notar public, care, la solicitarea inculpatului B., cu intenţie, cunoscând că nu a fost organizată o licitaţie pentru vânzarea activului "Ciuperceasca", aşa cum impunea legea prin dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, art. 106 si art. 109 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 577/2002, şi că preţurile de vânzare sunt subevaluate, în perioada 11.06.2008 - 04.07 2008, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a autentificat 9 (nouă) contractele de vânzare-cumpărare încheiate de S.C. J. S.A. reprezentată de inculpatul B. şi S.C. L. S.R.L. Ploieşti, S.C. M. S.R.L. Ploieşti, S.C. O. S.R.L. Ploieşti, S.C. P. S.R.L. Ploieşti, S.C. Q. S.A. Câmpina şi S.C. S. S.R.L. Băneşti, contribuind la cauzarea unui prejudiciu cu consecinţe deosebit de grave în sumă de 10.674.784 RON, realizează conţinutul complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 699 din 04 decembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă S.C. J. S.A. şi inculpaţii B., C. şi A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 februarie 2020, sub nr. x/2020.

II. Prin decizia penală nr. 88 din data de 16 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, s-a dispus, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de partea civilă S.C. J. S.A. şi de inculpaţii B., C. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 699 din 04 decembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015.

A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Înalta Curte-Completul de 5 Judecători, a apreciat că este necesară examinarea motivelor de apel care au adus în discuţie neregularităţi procedurale sancţionabile cu nulitate absolută şi care, potrivit Deciziei nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale ar fi impus desfiinţarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a reţinut că, în timpul judecării apelurilor ce formează obiectul cauzei, Curtea Constituţională a României a pronunţat Decizia nr. 417/2019 din data de 03 iulie 2019 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte.

După publicarea deciziei Curţii Constituţionale, atât reprezentantul Ministerului Public, cât şi intimaţii inculpaţi au solicitat să se constate că decizia este obligatorie şi produce efecte asupra hotărârii apelate, întrucât completul de trei judecători care a pronunţat-o nu a fost specializat în materie de corupţie, conform articolul 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ceea ce atrage, în interpretarea dată de Curtea Constituţională, sancţiunea nulităţii absolute a sentinţei atacate.

În acest context, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a arătat că, prin Decizia nr. 417/2019, Curtea Constituţională, în majoritate, a admis sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat că "a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de articolul 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003."

Conform dispozitivului deciziei, "cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condiţiile articolului 421 punct 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit articolului 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003."

Pentru a dispune în acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că "judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia specializat, atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii astfel pronunţate" (paragraful 138), având în vedere că "articolul 354 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că instanţa judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de lege. Or, în ipoteza dată, compunerea, respectiv alcătuirea instanţei cu judecătorii care pot face parte din complet, trebuie raportată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, atât din perspectiva existenţei unui corp de judecători specializaţi în materia infracţiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, cât şi din cea a obligaţiei legale de a organiza completuri specializate. Sancţiunea nerespectării acestei norme juridice este nulitatea absolută, articolul 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. stabilind expressis verbis că - Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată." (paragraful 139).

Mai mult, a subliniat că, instanţa de control constituţional a constatat că prin "neconstituirea completurilor specializate în domeniul judecării, în primă instanţă, a infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel încât completurile care s-au considerat competente să judece astfel de cauze nu au fost constituite potrivit legii, nesocotindu-şi misiunea constituţională prevăzută de art. 126 alin. (4) din Constituţie, ceea ce în planul drepturilor fundamentale echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, sens în care devin aplicabile cele statuate de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, cu privire la reglementarea prin lege a instanţei judecătoreşti.

În consecinţă, judecarea în primă instanţă a cauzelor subsumate Legii nr. 78/2000 aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către completuri de judecată nespecializate prin translarea proprio motu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acestei competenţe de judecată către completurile cu competenţă generală reprezintă, în principal, un act de opunere la lege, ceea ce înseamnă că, sub aspectul judecării în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, completul astfel rezultat nu a fost stabilit prin lege, ci prin voinţa contra legem a puterii judecătoreşti, reprezentată, în cazul de faţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Or, este evident că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate ea însăşi refuza aplicarea unei norme juridice, ci doar competenţa de a o interpreta şi aplica; prin refuzul aplicării/neagrearea art. 29 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezavuat voinţa legiuitorului, a ignorat obligaţia sa de a constitui completuri specializate şi a redimensionat competenţa de judecată a completurilor cu competenţă generală de la nivelul său. Prin urmare, noua competenţă rezultată a acestor completuri generaliste nu este prevăzută de lege, astfel că judecarea cauzelor la care face referire art. 29 din Legea nr. 78/2000 apare ca fiind realizată, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului antereferite, de către un organ judiciar neprevăzut de lege. În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asumându-şi o competenţă contrară art. 61 alin. (1) şi art. 126 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, a încălcat art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti." (paragraful 167)

Aşadar, a menţionat că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Textul constituţional nu distinge în funcţie de tipul de decizie sau în funcţie de atribuţia în exercitarea căreia a fost pronunţată.

Ca urmare, şi deciziile prin care Curtea Constituţională soluţionează un conflict juridic de natură constituţională au acelaşi regim juridic stabilit de norma juridică mai sus enunţată.

În acest punct de analiză, Înalta Curte-Completul de 5 Judecători a reţinut că este incontestabil că dezlegarea instanţei de contencios constituţional are caracter obligatoriu, conform dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, şi, în virtutea acestui caracter, de la data publicării deciziei, este exclusă orice altă interpretare a prevederilor legale supuse analizei.

În raport de considerentele şi dispozitivul deciziei instanţei de control constituţional mai sus - menţionate, în opinie majoritară, Înalta Curte-Completul de 5 Judecători a constatat că sentinţa penală nr. 699 din 04 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015 a fost pronunţată de un complet nespecializat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Totodată, a reţinut că, potrivit prevederilor art. 280 din C. proc. pen., încălcarea dispoziţiilor legale, care reglementează desfăşurarea procesului penal, atrag nulitatea actului atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

În atare situaţie, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., care prevăd că o hotărâre pronunţată de un complet care nu a fost legal constituit este lovită de nulitate absolută, în majoritate, a apreciat că, atât sentinţa penală menţionată, cât şi toate actele efectuate de completul nelegal constituit în timpul cercetării judecătoreşti în fondul cauzei, sunt lovite de nulitate, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei a cărei hotărâre s-a desfiinţat, în raport cu dispoziţiile art. 421 pct. (2) lit. b) din C. proc. pen., "desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată (…) când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută".

Prin urmare, faţă de cele arătate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în opinie majoritară, a constatat că în urma desfiinţării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desfiinţate de drept şi toate actele procedurale întocmite, precum şi actele şi măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanţei.

În acest context, a dispus ca rejudecarea cauzei să înceapă de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii din data de 21.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2015, urmare a respingerii, ca nefondate a contestaţiilor formulate de inculpaţii A., B. şi C., prin încheierea nr. 721/17.05.2016 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul penal nr. x/2015

În plus, a apreciat că procedura de cameră preliminară este o fază distinctă a procesului penal şi nu o etapă a judecăţii, astfel că rejudecarea nu va putea avea în vedere decât reluarea acestei din urmă faze procesuale.

De asemenea, un alt aspect analizat de instanţa de control judiciar, în contextul pronunţării deciziei de trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, a vizat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cauzelor după calitatea persoanei, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 40 din C. proc. pen.

În acest sens, a reţinut şi dispoziţiile art. 48 C. proc. pen. potrivit cărora dobândirea unei anumite calităţi de către un inculpat după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1) C. proc. pen.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, Înalta Curte-Completul de 5 Judecători a constatat că instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă prezenta cauză este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală ca urmare a calităţii de deputat în Parlamentul României a inculpatei C..

B. Judecata în cel de-al doilea ciclu procesual

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07 septembrie 2020, sub nr. x/2015*.

I. Prin sentinţa penală nr. 15 pronunţată la data de 20 ianuarie 2021, în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a admis excepţia necompetenţei după calitatea persoanei invocată de inculpata C..

S-a dispus trimiterea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, privind pe inculpaţii C., A. şi B., la Curtea de Apel Ploieşti, spre competentă soluţionare.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că instanţa de control judiciar a indicat expressis verbis în considerentele deciziei prin care s-a dispus rejudecarea cauzei că "în urma desfiinţării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desfiinţate de drept şi toate actele procedurale întocmite, precum şi actele şi măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanţei. În acest context, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii din data de 21.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2015, urmare a respingerii, ca nefondate a contestaţiilor formulate de inculpaţii A., B. şi C., prin încheierea nr. 721/17.05.2016 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul penal nr. x/2015"

S-a arătat că în raport de îndrumările obligatorii ale instanţei de control judiciar pe care Înalta Curte, secţia Penală trebuie să le respecte întru-totul, judecata cauzei se va relua de la momentul imediat următor celui al finalizării procedurii de cameră preliminară, iar, având în vedere limitele în care instanţa de rejudecare urmează a proceda la reevaluarea cauzei, s-a analizat competenţa după calitatea persoanei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În raport de baza factuală descrisă în actul de sesizare, precum şi reţinerea în drept a pretinselor fapte săvârşite de inculpata C., Înalta Curte a constatat că niciunul dintre cele două cazuri prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. proc. pen. nu este incident în cauză, astfel încât nu există motive pentru prorogarea competenţei după calitatea persoanei în favoarea instanţei supreme.

Astfel, întrucât în urma îndrumării instanţei de control judiciar se reia judecata cauzei de la momentul imediat următor celui al finalizării procedurii de cameră preliminară, Înalta Curte a constatat că pierderea calităţii de deputat a inculpatei C. a intervenit înainte de citirea actului de sesizare a instanţei şi având în vedere că nu s-a început cercetarea judecătorească în cauză, a apreciat că excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a instanţei supreme invocată de inculpata C., prin apărător ales, este întemeiată, competenţa de judecare a cauzei revenind Curţii de Apel Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 17.02.2021 sub nr. x/2015*.

II. Prin sentinţa penală nr. 79 din 08 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 281 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 29 din Legea nr. 78/2000, a constatat nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară desfăşurată în dosarul înregistrat sub nr. x/2015 la Curtea de Apel Ploieşti şi a dispus, înaintarea cauzei serviciului Registratură în vederea repartizării unui complet de judecător de cameră preliminară specializat în soluţionarea cauzelor de corupţie.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a reţinut că potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, pentru judecarea în primă instanţa a infracţiunilor prevăzute în această lege, se constituie complete specializate.

Însă articolul citat are această formă din anul 2006, când era în vigoare vechiul C. proc. pen., care nu reglementa instituţia camerei preliminare. Între timp a intrat în vigoare noul C. proc. pen., fără ca legiuitorul să intervină asupra normei procesuale din legea specială.

Curtea a apreciat că prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000 sunt aplicabile inclusiv completului format din judecătorul de cameră preliminară.

S-a arătat că, un prim argument în acest sens este faptul că în perioada în care era în vigoare vechiul C. proc. pen. atribuţiile judecătorului de cameră preliminară erau exercitate de către judecătorul care soluţiona fondul cauzei, nefiind prevăzută instituţia camerei preliminare. Astfel, sintagma "primă instanţă" privea inclusiv aspectele care la acest moment constituie obiectul procedurii de cameră preliminară, art. 300 din vechiul C. proc. pen. impunând instanţei de judecată obligatia de a verifica, din oficiu regularitatea actului de sesizare.

În prezent această obligatie revine judecătorului de cameră preliminară, procedură reglementată de art. 342 şi următoarele din C. proc. pen.

Faptul că legiuitorul a înţeles să reglementeze o procedură distinctă prin care este verificată legalitatea trimiterii în judecată corelată cu o inadvertenţă legislativă, nu exclude incidenţa dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, s-a apreciat că sunt relevante precizările Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 417/2019 care indică faptul că judecarea în primă instanţă a unei cauze presupune ca în mod primar judecătorul să fixeze cadrul procesual, să determine principalele probleme de drept şi de fapt ridicate şi să realizeze o evaluare a acestora, aspecte ce, la nivelul instanţei supreme, pot fi realizate prin mijlocirea completurilor specializate, în schimb, în căile de atac se realizează deja controlul judiciar, care evaluează caracterul legal şi temeinic al hotărârii primei instanţei.

Or, s-a apreciat că faza camerei preliminare face parte din judecarea cauzei în primă instanţă, legiuitorul urmărind, prin reglementarea distinctă a acesteia asigurarea unui "filtru" de specialitate a sesizarii instantei printr-un control mai riguros al legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de cercetare penală, fapt ce impune specializarea completului format din judecătorul de cameră preliminară.

O interpretare contrară, şi anume că judecătorul de cameră preliminară nu trebuie să fie specializat ar presupune că o cauză care are ca obiect infracţiuni de corupţie ar putea fi repartizată unui judecător de cameră preliminară care nu este specializat. Or, potrivit art. 346 alin. (7) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii va exercita şi funcţia de judecată în cauză. Însă, dacă s-ar aprecia că art. 29 din Legea nr. 78/2000, nu este aplicabil judecătorului de cameră preliminară, ar însemna că acesta nu va putea fi şi judecătorul fondului, lipsind de efect prevederile art. 346 alin. (7) din C. proc. pen. care stabilesc că judecătorul de cameră preliminară va fi şi judecătorul fondului, deşi legiuitorul nu a prevăzut nicio exceptie .

În consecinţă, Curtea a apreciat că prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000 impun inclusiv specializarea completului format din judecătorul de cameră preliminară, nu doar specializarea completului care va judeca fondul cauzei.

În sprijinul acestei interpretări Curtea a avut în vedere şi Decizia nr. 17/2019 a Presedintelui Curţii de Apel Ploiesti prin care se decide infiinţarea începând cu data de 15 februarie 2019, în cadrul secţiei Penale a 18 complete judecător de cameră preliminară specializate în soluţionarea cauzelor de corupţie.

Potrivit răspunsului dat la solicitarea adresată de completul de judecată Cabinetului Preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti, nu a existat nicio altă decizie, în intervalul 15.02.2014, data intrării în vigoare a noului C. proc. pen.- 15 februarie 2019- data Deciziei anterior mentionate prin care să se infiinteze, la nivelul Curţii de Apel Ploieşti complete de judecător de cameră preliminară specializate în soluţionarea cauzelor de corupţie, toate deciziile ataşate vizând infiintarea de complete de judecată specializate şi nu de judecător de cameră preliminară

S-a apreciat că, din emiterea Deciziei mentionate, că şi la nivelul conducerii Curţii de Apel s-au interpretat dispozitiile art. 29 din Legea nr. 78/2000 în sensul că este necesară infiintarea unor complete de judecător de cameră preliminară specializate în solutionarea cauzelor de corupţie.

S-a apreciat că luarea acestei decizii cu o intârziere de 4 ani nu poate justifica nelegala compunere a completului ce a soluţionat camera preliminară prin încheierea de sedinţă din data de 21.03.2016.

Curtea a mai reţinut că, că prin Decizia nr. 417/2019, Curtea Constituţională a arătat că " judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia specializat, atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii pronuntate (par. 138) având în vedere că art. 354 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că instanţa judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de lege" . Or, în cauză, compunerea completului de judecator de cameră preliminară trebuie raportată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, "sanctiunea nerespectării acestei norme determină întotdeauna aplicarea nulităţii referitoare la încălcarea dispozitiilor privind compunerea completului de judecată -art. 281 alin. (1) lit. a) Cod pr penală" (par. 139).

Referitor la termenul în care nelegala compunere a completului poate fi invocată, art. 281 alin. (3) din C. proc. pen. precizează că nulitatea absolută poate fi invocată în orice stare a procesului, fără a face vreo distincţie.

În acest sens, Curtea a invocat Decizia nr. 88/2019 a Curtii Constituţionale pronunţată ca urmare a ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen.. Critica formulată de către autorul excepţiei a fost în sensul că articolul în discuţie aduce atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât limitează până la momentul închiderii procedurii de cameră preliminară invocarea nulităţii absolute determinată de lipsa asistării de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie, ocazie cu care Curtea Constituţională a analizat regimul juridic al nulităţii absolute. Or, din considerentele hotărârii reiese că instanţa constituţională apreciază că nulităţile absolute pot fi invocate în orice stadiu al procesului penal, chiar dacă încălcarea a avut loc în procedura de cameră preliminară.

Se arată în cadrul deciziei că "Curtea constată că prin instituirea unui termen înăuntrul căruia se poate ridica excepţia nulităţii absolute în cazul neasistării de către un apărător în faza procedurii camerei preliminare, deşi legea prevedea obligativitatea acestui lucru, legiuitorul goleşte de conţinut însuşi dreptul fundamental la apărare, asigurat prin asistarea de către un avocat numit din oficiu, în cazurile expres prevăzute de lege. Astfel, deşi nerespectarea obligaţiei de către organul judiciar este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, sancţiunea aplicabilă apare ca fiind lipsită de eficienţă în condiţiile instituirii unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care se poate invoca nulitatea absolută ce decurge din nerespectarea în faza camerei preliminare a dispoziţiei referitoare la obligativitatea asistării de către avocat".

S-a apreciat că, această decizie este pe deplin aplicabilă şi în prezenta cauză,o limitare în timp a posibilităţii de invocare a nelegalei compuneri a completului de judecător de cameră preliminară până la încheierea procedurii de cameră preliminară conducând la situaţia ca, pentru o parte a procesului penal, principiul legalităţii impus de art. 2 din C. proc. pen. să fie ignorat.

Curtea Constituională a reţinut în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, şi Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017) că procedura de cameră preliminară are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului. Or, având în vedere importanţa acestei etape, Curtea a constatat că reglementarea unei noi faze a procesului penal nu reprezintă un motiv întemeiat, care să justifice legiferarea unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care încălcarea dispoziţiilor legale intervenită în procedura camerei preliminare să poată fi invocată.

Prin urmare, împrejurarea că procedura de cameră preliminară a fost încheiată mai inainte de invocarea nulităţii absolute nu trebuie să reprezinte un impediment pentru restabilirea legalităţii procesului penal în prezenta cauză, mai ales că Decizia nr. 417/2019 a Curtii Constitutionale care stă la baza interpretării dispozitiilor legale incidente în prezenta cauză, a intervenit după închiderea procedurii de cameră preliminară, dar mai inainte de judecarea definitivă a prezentei cauze, astfel că nu poate exista niciun temei legal care să împiedice aplicarea acestei decizii.

Curtea a apreciat că nu se poate reţine în cauză existenta autorităţii de lucru judecat, astfel cum a susţinut reprezentantul parchetului, având în vedere că nicio hotărâre din prezenta cauză nu a analizat aspectele referitoare la specializarea completului de judecător de cameră preliminară.

De asemenea, s-a reţinut că, inserarea, în cuprinsul deciziei de casare nr. 88/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a mentiunii "În acest context, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare" nu poate reprezenta un impediment pentru invocarea nulităţii absolute a procedurii de cameră preliminară câtă vreme acest aspect nu a fost analizat, în condiţii de contradictorialitate în cadrul apelului.

Împotriva sentinţei penale nr. 79 din 08 iulie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

În susţinerea apelului, parchetul a invocat, în esenţă, încălcarea normelor de ordine publică prin care este reglementată competenţa materială şi funcţională a curţii de apel, apreciind că judecătorul fondului a desfiinţat încheierile pronunţate în cameră preliminară, deşi soluţia pronunţată în procedura de cameră preliminară este definitivă cu consecinţa închiderii cu autoritate de lucru judecat a procedurii de cameră preliminară.

De asemenea, procurorul a făcut referire la considerentele sentinţei penale nr. 5 din 20 ianuarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală prin care s-a arătat că instanţa de apel a trasat limitele rejudecării arătând că rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare.

Astfel, a considerat că prin hotărârea atacată Curtea de Apel Ploieşti a lipsit de efecte hotărârea definitivă pronunţată de Înalta Curte în procedura de cameră preliminară cu încălcarea competenţei materiale prin exercitarea controlului judecătoresc asupra unor hotărâri definitive ale unei instanţe superioare.

În egală măsură, parchetul a invocat faptul că judecătorul fondului a încălcat şi competenţa funcţională prin însuşirea unor atribuţii care depăşesc funcţia judiciară.

A considerat că nu este admisibilă constatarea, în faza de judecată, a unor eventuale nulităţi absolute ale hotărârilor judecătoreşti definitive din etapa camerei preliminare întrucât acestea din urmă nu pot fi desfiinţate decât în căile de atac prevăzute expres de lege. Curtea de Apel Ploieşti nu a fost investită cu o cale extraordinară de atac şi avea obligaţia să respecte decizia penală nr. 88 din 16 iunie 2020 pronunţată în apel de Înalta Curte - Completul de 5 judecători.

Procurorul a apreciat că nu sunt aplicabile nici argumentele deduse de către judecătorul fondului, în legătură cu Decizia nr. 88/2019 a Curţii Constituţionale. Inculpaţii au fost asistaţi de apărători în procedura decameră preliminară şi au avut posibilitatea să invoce toate excepţiile, dar considerentele deciziei instanţei de control constituţional nu au legătură cu prezenta cauză întrucât nulitatea dedusă din administrarea probelor în lipsa apărătorului nu are nicio legătură cu eventuala nulitate absolută a hotărârilor judecătoreşti, nulitate ce poate fi invocată şi înlăturată numai în căile expres prevăzute de lege.

Totodată, prin motivele de apel, s-a invocat nelegala trimitere a cauzei în camera preliminară cu încălcarea funcţiei de judecată şi a obligaţiei judecătorului de a judeca.

S-a apreciat că Decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale nu poate conduce la reluarea procedurii de cameră preliminară întrucât decizia se referă numai la faza de judecată.

Procedura de cameră preliminară este o fază distinctă a procesului penal şi nu o etapă a judecăţii, funcţiile judiciare distincte corespund unor faz procesuale separate, finalizate cu hotărârile subsumate dublului grad de jursidicţie, ce intră în puterea lucrului judecat.

S-a menţionat că prin interpretarea curţii de apel s-a adăugat la lege, în sensul aplicării prevederilor art. 29 din Legea nr. 78/2000 şi procedurii de cameră preliminară, în condiţiile în care legiuitorul a stabilit fără echivoc limitarea acestuia numai la faza de judecată, utilizând sintagma "judecarea în primă instanţă".

Analizând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia inadmisbilităţii căii de atac invocată de inculpaţii B. şi C., Înalta Curte reţine că în exercitarea funcţiei de judecată, instanţa se pronunţă conform art. 370 alin. (1), (2) şi (3) din C. proc. pen. prin sentinţe, decizii sau încheieri.

Prin sentinţa penală nr. 79 din 08 iulie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară desfăşurată în dosarul înregistrat sub nr. x/2015 la Curtea de Apel Ploieşti şi a dispus, înaintarea cauzei serviciului Registratură în vederea repartizării unui complet de judecător de cameră preliminară specializat în soluţionarea cauzelor de corupţie.

În acest sens, se are în vedere că potrivit art. 370 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezinvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă.

Înalta Curte constată că prin sentinţa apelată Curtea de Apel Ploieşti s-a dezînvestit mai înainte de judecarea cauzei apreciind că nu mai este posibilă continuarea activităţii judiciare. În cauză, instanţa de fond s-a dezînvestit fără a opera o declinare de competenţă, cum în mod eronat a susţinut apărarea.

De asemenea, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel dacă legea nu prevede altfel.

Faţă de aceste aspecte, se constată că sentinţa nr. 79 din 08 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie poate face obiectul evaluării instanţei de control judiciar în calea de atac a apelului.

În ceea ce priveşte apelul Ministerului Public, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 425 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de apel, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea apelului.

În acest sens, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel asupra problemelor de drept dezlegate şi a limitelor rejudecării sunt obligatorii pentru instanţa de fond. În caz de trimitere, instanţa care urmează să rejudece cauza trebuie să procedeze numai în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare.

Instanţa de control judiciar constată că în considerentele deciziei nr. 88 din 16 iunie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători prin care au fost admise apelurile inculpaţilor, s-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a reţinut că în urma desfiinţării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desfiinţate de drept şi toate actele procedurale întocmite, precum şi actele şi măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanţei. În acest context, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii din data de 21.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2015, urmare a respingerii, ca nefondate a contestaţiilor formulate de inculpaţii A., B. şi C., prin încheierea nr. 721/17.05.2016 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul penal nr. x/2015

Astfel, se reţine că instanţa de apel a indicat expressis verbis procedura de urmat în rejudecarea fondului cauzei, prima instanţă neavând nicio posibilitate de a deroga de la cercetarea judecătorească stabilită prin decizia de rejudecare. Dispoziţiile instanţei superioare prin care se stabilesc limitele rejudecării au caracter imperativ şi nu lasă la latitudinea judecătorului fondului să aprecieze dacă aplică sau nu o hotărâre judecătorească.

Mai mult, prin sentinţa penală nr. 15 din 20 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală prin care s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploieşti spre competentă soluţionare s-a reţinut, de asemenea, că instanţa este ţinută de limitele rejudecării stabilite de instanţa de control judiciar arătându-se că în raport de îndrumările obligatorii ale instanţei de control judiciar pe care Înalta Curte, secţia Penală trebuie să le respecte întru-totul, judecata cauzei se va relua de la momentul imediat următor celui al finalizării procedurii de cameră preliminară, iar, având în vedere limitele în care instanţa de rejudecare urmează a proceda la reevaluarea cauzei, s-a analizat competenţa după calitatea persoanei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Hotărârea instanţei de control judiciar trasează în mod expres momentul de la care se reia cauza, procedura ce se impunea efectuată în rejudecare. În considerarea argumentelor instanţei de control judiciar şi a dispoziţiei acesteia se impunea rejudecarea cauzei de la momentul imediat următor celui al finalizării procedurii de cameră preliminară. Aprecierea judecătorului fondului că stabilirea limitelor rejudecării de către instanţa de control judiciar nu poate reprezenta un impediment pentru invocarea nulităţii absolute a procedurii de cameră preliminară şi nu îndrituieşte instanţa de fond să respecte această obligaţie, este total eronată şi încalcă dispoziţiile art. 425 din C. proc. pen.

În acest punct de analiză, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului n-a respectat dispoziţiile imperative ale instanţei de apel şi nu a parcurs procedura impusă în mod imperativ de instanţa de control judiciar.

În egală măsură, dispoziţiile art. 424 alin. (4) din C. proc. pen., prevăd că atunci când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la are procesul penal trebuie să-şi reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desfiinţate de drept.

Rezultă că în urma desfiinţării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desfiinţate de drept şi toate actele procesuale, precum şi actele şi măsurile procesuale pe care acestea le reflectau întocmite în timpul cercetării judecătoreşti.

În acest context, în urma îndrumării instanţei de control judiciar, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii penale din 21 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, urmare a respingerii, ca nefondate, a contestaţiei prin încheierea nr. 721 din 17 mai 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În acest punct de analiză, Înalta Curte reaminteşte că procedura de cameră preliminară este o fază distinctă a procesului penal şi nu o etapă a judecăţii, astfel că rejudecarea nu va putea avea în vedere decât reluarea acestei din urmă faze procesuale.

Dispoziţiile art. 3 din C. proc. pen. reglementează principiul separaţiei funcţiilor judiciare, în cuprinsul alin. (1) al art. 3 fiind enumerate funcţia de urmărire penală, funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi funcţia de judecată.

Funcţiile judiciare distincte (funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi funcţia de judecată) corespund unor faze procesuale separate, finalizate cu hotărârile subsumate dublului grad de jurisdicţie, ce intră în puterea lucrului judecat.

Deşi funcţia judiciară de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, totuşi funcţia de judecată nu mai poate repune în discuţie soluţii definitive asupra cărora s-a statuat în camera preliminară, întrucât ar însemna ca instanţa să revină asupra hotărârilor anterioare, cu consecinţa dezvoltării insecurităţii juridice.

Potrivit dispoziţiilor art. 347 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., împotriva încheierilor pronunţate în procedura de cameră preliminară se poate formula contestaţie, care se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară. Soluţia pronunţată în contestaţie este definitivă, cu consecinţa închiderii, cu autoritate de lucru judecat, a procedurii de cameră preliminară.

Prin luarea în considerare a exigenţelor art. 3 din C. proc. pen. privind separarea funcţiilor judiciare, Înalta Curte constată că prezenta cauză este evaluată prin prisma funcţiei de judecată, iar nu prin prisma celei prealabile judecăţii, supusă exclusiv controlului jurisdicţional distinct al judecătorului de cameră preliminară competent, fază procesuală închisă cu autoritate de lucru judecat.

În egală măsură, instanţa de control judiciar are în vedere şi jurisprudenţa instanţei supreme sub acest aspect, în sensul că rejudecarea dosarelor de către completele specializate în primă instanţă vizează exclusiv faza de judecată, nicidecum reluarea procedurii de cameră preliminară (Decizia penală nr. 265 din 12.11.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încheierea din data de 05 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Astfel, sub acest aspect, Înalta Curte constată că rejudecarea cauzei începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, întrucât faza procesuală a camerei preliminare se epuizează prin rămânerea definitivă a încheierii judecătorului de cameră preliminară. Astfel cum s-a arătat, procedura de cameră preliminară nu constituie o etapă a judecăţii, ci o fază procesuală distinctă, iar rejudecarea priveşte exclusiv faza procesuală a judecăţii.

Instanţa de control judiciar apreciază că interpretarea contrară ar încălca principiul separaţiei funcţiilor judiciare prevăzut de art. 3 C. proc. pen., autoritatea de lucru judecat a încheierii finale de dezînvestire pronunţate în etapa camerei preliminare şi ar depăşi limitele sesizării în apel, instanţa de apel fiind abilitată să cenzureze exclusiv hotărârea pe fond, conform art. 421 din C. proc. pen.

În egală măsură, se are în măsură că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 care prevede specializarea judecătorilor în cauzele de corupţie se referă la "judecarea în primă instanţă a infracţiunilor", exprimare care face referire în mod expres, aşadar fără echivoc şi în mod limitativ, la faza procesuală a judecăţii în primă instanţă.

De altfel, Legea nr. 78/2000 a fost modificată cu ocazia adoptării C. proc. pen. pentru a fi pusă în acord cu acesta, ocazie cu care, dacă legiuitorul ar fi apreciat că textul trebuie să aibă în vedere şi o altă fază procesuală decât cea la care textul se referă, ar fi intervenit expres, menţionând-o şi pe aceea de cameră preliminară. Faptul că nu a făcut-o înseamnă că a apreciat că cerinţa se aplică numai fazei în care se soluţionează în primă instanţă acţiunea penală, nu şi altora.

Totodată, această concluzie se desprinde de altfel şi din considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 417/2019, care, stabilind modul în care trebuie aplicat menţionatul art. 29, a indicat expres şi consecinţele asupra proceselor în curs:

"în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condiţiile articolului 421 punct 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate" (par. 170).

În acest punct de analiză, se are în vedere că însăşi instanţa de contencios constituţional se referă doar la dispoziţiile legale care, subsecvent admiterii apelului, determină reluarea judecăţii în primă instanţă. În cazul în care ar fi considerat că se impunea reluarea din camera preliminară, Curtea Constituţională ar fi subliniat că efectele deciziei se produc şi asupra procedurii de cameră preliminară.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 79 din data de 08 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015, pe care o va desfiinţa şi va dispune continuarea judecăţii în primă instanţă de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 868 RON, va rămâne în sarcina statului şi onorariul partial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. şi C., în cuantum de câte 300 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 79 din data de 08 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015, pe care o desfiintează.

Dispune continuarea judecăţii în primă instanţă de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 868 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul partial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. şi C., în cuantum de câte 300 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2021.