Domestic violence and stalking: Marital status does not constitute a legitimate interest justifying repeated surveillance causing fear

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra apelurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 99 din 16 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 13 iulie 2020, pronunţată în acelaşi dosar, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. , avocat în Baroul Bucureşti, divorţat, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. (fapta din 14.07.2017).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. (fapta din 14.11.2017).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de locul de muncă al persoanei vătămate pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat o treime din totalul celorlalte pedepse, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen. - interzicerea dreptului de a se apropia de locul de muncă al persoanei vătămate pe o perioadă de 5 ani - alături de pedeapsa principală rezultantă.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a interzis exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere stabilit pentru inculpat, acesta va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 100 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sau B., ce va fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 22 din Legea nr. 217/2003, a fost obligat inculpatul să participe la programe speciale de consiliere organizate de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

În temeiul art. 19 raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1346 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 1495 RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 191/P/2018 din data de 31.01.2019, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. , avocat în Baroul Bucureşti, divorţat, fără antecedente penale, pentru săvârşirea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, în concurs real prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. (violenţa în familie), cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi o infracţiune de hărţuire prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerile penale formulate de persoanele vătămate:

- C. (plângere formulată la data de 07.12.2017) cu privire la săvârşirea infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., fapta presupus comisă de numitul A., avocat în Baroul Bucureşti, întrucât fapta nu există;

- D. (plângeri formulate la datele de 12.12.2017, 13.12.2017 şi 19.01.2018) cu privire la săvârşirea infracţiunii de hărţuire prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., fapta presupus comisă de numitul A., avocat în Baroul Bucureşti, întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;

- C. şi D. (plângeri formulate la data de 14.03.2018, respectiv la datele de 12.12.2017, 13.12.2017 şi 19.01.2018) cu privire la săvârşirea infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., fapte presupus comise de numitul A., avocat în Baroul Bucureşti, întrucât faptele nu există.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 14.07.2017, în jurul orei 16:30, în timp ce se afla în scara A a blocului 43 situat în Bucureşti, Calea x, inculpatul A. a agresat-o fizic pe soţia sa de la acel moment, numita C., strângând-o de gât de mai multe ori, lovind-o cu palmele şi cu picioarele în diferite zone ale corpului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale (reprezentând prima faptă de lovire sau alte violenţe).

În data de 14.11.2017, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla în imobilul situat în Bucureşti, str. x, inculpatul A. a agresat-o fizic pe numita C., strângând-o de gât, lovind-o cu pumnii şi cu picioarele în diferite zone ale corpului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale (reprezentând a doua faptă de lovire sau alte violenţe).

În perioada 25.08.2017 - 23.01.2018, în mod repetat, inculpatul A. a urmărit-o pe soţia sa, C., fără drept sau fără a avea un interes legitim, la locul de muncă al acesteia, Compartimentul de Informare pentru Cetăţeni Baba Novac - Rucăr - Direcţia Comunicare din cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti, situat din Bucureşti, str. x, respectiv sediul Primăriei Sector 3 Bucureşti din Calea x, Sector 3 şi pe traseul urmat de aceasta către domiciliul din Bucureşti, Calea x, cauzându-i o stare de temere. În plus, starea de temere a fost accentuată şi de acţiunea supravegherii locului de muncă al acesteia din str. x, de către inculpat (reprezentând fapta de hărţuire).

În actul de sesizare au fost indicate următoarele mijloace de probă: declaraţii inculpaţi/învinuiţi, declaraţii martori, înscrisuri (declaraţiile persoanelor vătămate C. şi D. şi înscrisurile depuse de acestea; declaraţiile martorilor E., F.; G., H., I., J., K., L., M., N., O.; proces-verbal de confruntare din data de 14.08.2018 între persoana vătămată C. şi martorul M.; raportul de expertiza medico-legală nr. x emis de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" la data de 31.07.2017; certificatul medico-legal nr. x/15.11.2017 eliberat de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" la data de 05.12.2017; certificatul medico-legal nr. x/24.12.2015 eliberat de Institutul Naţional de Medicina Legală "Mina Minovici" la data de 05.12.2017; adresa emisă de P., Bucureşti, prin administrator N., la data de 12.20.2018, de înaintare, în fotocopie, a mai multor înscrisuri; raportul de expertiză criminalistică nr. 326.437/14.12.2018 întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic - Laboratorul de psihologie Criminalistică; adresa nr. x/14.12.2018 emisă de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic - Laboratorul de psihologie Criminalistică; adresa nr. x/2018 din data 21.06.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, de înaintare a înscrisurilor transmise de Primăria Sectorului 3 Bucureşti prin adresa nr. x/15.06.2018; adresa nr. x/2018 din data 21.06.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, de înaintare a înscrisurilor transmise de Primăria Sectorului 3 Bucureşti prin adresa nr. x/15.06.2018;

înscrisuri din dosarul nr. x/2018 având ca obiect ordin de protecţie al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă; adresa nr. x/07.06.2018 emisă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 Bucureşti din cadrul Consiliului Local Sector 2, de înaintare, în fotocopie, a raportului de evaluare nr. x/07.05.2018; adresa nr. x/29.11.2018 emisă de Cabinetul Individual de Psihologie Q.; adresa nr. x/26.04.2018 emisă de Primăria Sectorului 1 Bucureşti - Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă - Biroul nr. 1 de Evidenţă Informatizată, de înaintare, în fotocopie, înscrisuri; proces-verbal din data de 26.04.2018 de redare rezumativă a conţinutului înregistrărilor video datând din 14.07.2017, depuse de persoana vătămată C.; proces-verbal din data de 03.09.2018 de redare rezumativă a înregistrărilor audio depuse de persoana vătămată C.; proces-verbal din data de 24.10.2018 de redare rezumativă a înregistrărilor audio depuse de persoana vătămată C.; proces-verbal din data de 03.10.2018 de redare rezumativă a înregistrărilor audio depuse de numitul A.; declaraţie a numitului A., în calitate de inculpat, din data de 02.10.2018 şi înscrisuri depuse de acesta .

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 14.02.2019, sub nr. x/2019.

Prin încheierea de şedinţă din 23.04.2019, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2019, a respins, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A. şi, în temeiul art. 346 C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

Inculpatul A. a formulat contestaţie împotriva încheierii din 23.04.2020, care a fost respinsă, ca nefondată, prin încheierea nr. 331 din 20.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

La data de 03.09.2019, persoana vătămată C. a depus la dosar o cerere prin care a menţionat că se constituie parte civilă cu suma de 80.000 RON reprezentând daune morale şi 2000 RON reprezentând daune materiale, conform dispoziţiilor art. 1387 alin. (1) C. civ. (cheltuieli necesare îngrijirilor medicale, taxe de expertiză medico-legală, consiliere psihologică şi angajare apărător).

La data de 01.10.2019, persoana vătămată C. a formulat precizări cu privire la pretenţiile formulate pe latură civilă, în sensul că daunele materiale sunt reprezentate de cheltuielile necesare îngrijirilor medicale - consiliere psihologică.

La dosar au fost ataşate: declaraţia părţii civile C.; declaraţiile martorilor I., H., G., F., D.; D., E., M., J., K., N., O.; declaraţia inculpatului A. şi supliment la declaraţie; ordonanţa din 23.08.22019 emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.; copie cazier judiciar pe numele inculpatului A.; caracterizări, diplome şi certificate, înscrisuri în circumstanţiere.

În cauză a fost audiat inculpatul A., declaraţiile fiind consemnate şi ataşate la dosar.

Au fost audiaţi martorii I., H., G., F., D., E., M., J., K., N. şi O..

Inculpatul A. a depus la dosar, la data de 18.05.2020, cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei din data de 14.07.2017, din infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. raportat la art. 199 alin. (1) C. pen.

La termenul din 18.05.2020, instanţa a respins cererea formulată de inculpat, apreciind că, în fapt, nu este o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, ci o cerere de achitare, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni prin care a produs părţii civile leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale.

Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 14.07.2017, în jurul orei 16:30, în timp ce se afla în scara A a blocului 43 situat în Bucureşti, Calea x, inculpatul A. a agresat-o fizic pe soţia sa de la acel moment, numita C., strângând-o de gât de mai multe ori, lovind-o cu palmele şi cu picioarele în diferite zone ale corpului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, în data de 14.11.2017, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla în imobilul situat în Bucureşti, str. x, inculpatul A. a agresat-o fizic pe numita C., strângând-o de gât, lovind-o cu pumnii şi cu picioarele în diferite zone ale corpului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, în perioada 25.08.2017 - 23.01.2018, în mod repetat, inculpatul A. a urmărit-o pe soţia sa, C., la locul de muncă al acesteia, Compartimentul de Informare pentru Cetăţeni Baba Novac - Rucăr - Direcţia Comunicare din cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti situat din Bucureşti, str. x, respectiv sediul Primăriei Sector 3 Bucureşti din Calea x, Sector 3 şi pe traseul urmat de aceasta către domiciliul din Bucureşti, Calea x, cauzându-i o stare de temere. În plus, starea de temere a fost accentuată şi de acţiunea supravegherii locului de muncă al acesteia din str. x, de către inculpat (reprezentând fapta de hărţuire).

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţă, a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă:

- cu privire la fapta de lovire din data de 14.07.2017: declaraţia persoanei vătămate; raportul de expertiză medico-legală nr. x emis de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" la data de 31.07.2017 (prin care s-a concluzionat că numita C. prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce astfel: cele de la pct. A - braţ drept 1/2 inferioară faţă posterioară echimoză roşietic-violacee de 12/5 cm cu axul mare vertical, buza inferioară 1/3 laterală dreapta faţă vestibulară echimoză violacee de 1,5/1 cm - prin lovire cu corpuri dure, putând data din 14.07.2017 şi necesitând 1-2 zile de îngrijiri medicale, iar cele de la pct. B - braţ drept faţă anterioară 1/3 medie 3 echimoze verzui cafenii de 1,2/1 cm, 1/0,8 cm, respectiv 0,4/0,3 cm, cu privire la care persoana vătămată a declarat că a fost strânsă cu mâna de braţul drept în urmă cu 3-4 zile - prin comprimare manuală, putând data de 3-4 zile, fără a necesita zile de îngrijiri medicale; prin raportul menţionat s-a mai precizat că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa susnumitei, nu au determinat infirmitate post-traumatică sau prejudiciu estetic grav şi permanent; raportul de expertiză atestă realitatea traumatismului, mecanismul de producere, natura agentului traumatic, data probabilă a traumatismului şi gravitatea traumatismului exprimată prin criteriul numărului de zile de îngrijire medicală necesare pentru vindecare); înregistrările video de pe camerele de supraveghere amplasate în scara imobilului (din vizionarea cărora rezultă că, în prezenţa fiicei lor, persoana vătămată este bruscată de mai multe ori de inculpat, acesta strângând-o de gât, respectiv trăgând-o de mâini şi de gât, lovind-o cu piciorul în zona dorsală, în timp ce aceştia poartă un dialog; totodată, se mai poate observa faptul că, în timpul discuţiilor purtate, inculpatul o trage de o parte pe fiica lor, R., care asista la evenimentul în cauză şi încerca să intervină între părinţii săi, imaginile fiind vizionate în şedinţa publică din data de 24.02.2020), declaraţiile martorilor J., K., D. şi E., apreciate ca probe indirecte întrucât martorii nu au asistat în mod direct la incident, dar fie au observat urmele loviturilor pe corpul părţii civile imediat după eveniment, fie au aflat despre acestea de la partea civilă.

De asemenea, prima instanţă a avut în vedere şi declaraţiile inculpatului, care a recunoscut parţial săvârşirea faptei, în sensul că a agresat-o pe partea civilă, însă într-o modalitate temperată, care nu ar fi fost de natură a produce leziunile constatate de raportul de expertiză medico-legală şi care au avut nevoie de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, susţinând că aceste leziuni s-au produs ca urmare a unui accident provocat de partea civilă, care a tras de cămaşa sa şi care s-a lovit în cădere de balustradă.

Dincolo de faptul că această variantă nu a fost atestată de alte mijloace de probă administrate în cauză, instanţa a constatat că atât declaraţia părţii civile, cât şi imaginile înregistrate pe camera de supraveghere atestă faptul că inculpatul a strâns-o de gât, a tras-o de mâini şi de gât, prinzând-o de braţe în mod repetat, astfel că aceste mijloace de probă se coroborează cu expertiza medico-legală ce constată leziuni pe braţul drept 1/2 inferioară faţă posterioară (echimoza roşietic-violacee de 12/5 cm cu axul mare vertical) şi pe buza inferioară (1/3 laterală dreapta faţă vestibulară echimoza violacee de 1,5/1 cm). De altfel, imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din scara blocului au confirmat faptul că inculpatul a sărutat-o pe partea civilă în mod repetat împotriva voinţei sale, i-a pus mâna peste gură (minutul 15:57:02, minutul 15:58:12) şi a lovit-o peste faţă cu palma (minutul 16:00:11), neputând fi reţinută varianta susţinută de acesta.

Cu privire la incidentul invocat de inculpat ca fiind legat temporal de momentul în care partea civilă i-ar fi reproşat că i-a sustras actele de stare civilă, aceasta din urmă a precizat că s-a întâmplat anterior incidentului din scara blocului, cu câteva zile în urmă, declaraţie ce se coroborează cu aspectele constatate de raportul de expertiză medico-legală ce constată şi leziuni mai vechi, ce pot data de 3-4 zile: braţ drept faţă anterioară 1/3 medie 3 echimoze verzui cafenii de 1,2/1 cm, 1/0,8 cm, respectiv 0,4/0,3 cm - cu privire la care persoana vătămată a declarat că a fost strânsă cu mâna de braţul drept în urma cu 3-4 zile, produse prin comprimare manuală.

În raport de aceste considerente, coroborate şi cu indicii ce rezultă din manifestările violente anterioare ale inculpatului faţă de partea civilă, astfel cum au fost confirmate de declaraţiile acesteia şi ale martorilor, precum şi din certificatul medico-legal nr. x/24.12.2015 ce atestă că aceasta a suferit leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, posibil la data de 22.12.2015, leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, instanţa de fond a apreciat că acţiunile de agresare de către inculpat a părţii civile i-au produs leziunile constatate de raportul de expertiză medico-legală şi care au avut nevoie pentru vindecare de îngrijiri medicale, înlăturând parţial declaraţia inculpatului întrucât nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. De altfel, cu privire la leziunile de pe buza inferioară, inculpatul nu a fost în măsură să ofere o explicaţie plauzibilă.

- cu privire la fapta de lovire din data de 14.11.2017: declaraţia persoanei vătămate; certificatul medico-legal nr. x/15.11.2017 emis de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" la data de 05.12.2017, prin care s-a concluzionat ca numita C. prezintă leziuni traumatice, care s-au putut produce la data de 14.11.2017, prin lovire cu corp dur şi comprimare - zgâriere, necesitând 3-4 zile de îngrijiri medicale (examenul fizic a fost efectuat în data de 15.11.2017, ora 10:35, rezultând următoarele leziuni, constatate obiectiv: echimoză suborbital dreapta roşiatică-violacee de 1,5/1 cm; câte o echimoză violacee dispusă longitudinal în regiunea cervicală cu traiect oblic dinspre supero-posterior către infero-anterior, având extremitatea superioară retromandibular pe partea laterală dreapta, de 7/0, 7-0,8 cm şi pe partea laterală stangă, de 12/1 - 1,5 cm; echimoză în regiunea unghiului mandibular stâng violacee-roşiatică de 3,5/2,5 cm cu mici excoriaţii supraiacente; la braţul drept câte o echimoză albăstruie: în 1/3 medie faţă postero-internă de 3/1 cm şi în 1/3 inferioară faţă internă de 2/1 cm; la mâna stângă faţă posterioară în regiunea metacarpiană câte o echimoză albăstrui-roşiatică: metacarpian I distal de 1/0,8 cm, metacarpian II 1/3 medie de 1,2/1 cm şi metacarpian III 1/3 medie de 1/0,9 cm; echimoză la nivelul coloanei lombosacrate de aspect violaceu-albăstrui, neuniformă de 7/4 cm; echimoză la coapsa stângă faţă laterală 1/3 superioară de aspect albăstrui-violaceu de 5/2,5 cm dispusa longitudinal; raportul de expertiză atestă realitatea traumatismului, mecanismul de producere, natura agentului traumatic, data probabilă a traumatismului şi gravitatea traumatismului exprimată prin criteriul numărului de zile de îngrijire medicală necesare pentru vindecare); declaraţiile martorilor J., K. şi D. (apreciate ca probe indirecte întrucât martorii nu au asistat în mod direct la incident, dar fie au observat urmele loviturilor pe corpul părţii civile imediat după eveniment, fie au aflat despre acestea de la partea civilă).

Inculpatul, care a consimţit a da declaraţii după efectuarea cercetării judecătoreşti de către instanţă şi administrarea tuturor celorlalte mijloace de probă, nu a recunoscut săvârşirea faptei:

"Nu recunosc că aş fi lovit-o pe partea civilă în data de 14.11 la domiciliul din str. x adevărat că a venit acolo pentru a o lua pe fetiţa noastră în jurul orelor 17-18, dar nu a stat mai mult de 10 minute. Nu am lovit-o cu pumnii şi picioarele şi nu am strâns-o de gât şi nici nu i-am luat cheile pentru a nu putea pleca. Martora M. era, de altfel, acolo."

Martora M. a declarat că s-a aflat la domiciliul inculpatului în fiecare zi în perioada septembrie - octombrie 2017, când a ajutat la renovarea casei acestuia, fiind posibil ca lucrările să se fi prelungit până în lunile noiembrie - decembrie 2017, plecând în fiecare zi, inclusiv sâmbătă şi duminică, în jurul orelor 22:30 - 23:00 şi că nu a observat în niciuna dintre aceste zile vreo agresiune a inculpatului asupra părţii civile. Martora nu a oferit însă declaraţii precise cu privire la perioada în care s-a aflat zilnic la locuinţa inculpatului, pentru a stabili cu certitudine dacă ziua incidentului este cuprinsă în această perioadă, iar instanţa a apreciat că este puţin credibil ca un martor să îşi aducă aminte cu precizie ce a făcut sau nu în fiecare zi în urmă cu 3 ani. De altfel, cu privire la acest incident şi contradicţiile existente între declaraţiile acestei martore şi ale părţii civile, în cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize pentru detecţia comportamentului simulat, iar prin raportul de expertiză criminalistică nr. 326.437/14.12.2018 întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic - Laboratorul de psihologie criminalistică s-a concluzionat că răspunsurile persoanei vătămate C. la întrebările relevante cauzei (referitoare la prezenta numitei M. în data de 14.11.2017, în jurul orei 18:00, în imobilul din str. x, Sector 1) nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat, în timp ce martora M. nu s-a prezentat la examinare, invocând starea de sănătate, astfel că nu s-a putut verifica veridicitatea celor susţinute de aceasta în declaraţia sa.

Instanţa de fond a apreciat că prin declaraţia martorei se tinde la dovedirea unui fapt negativ nedeterminat (că partea civilă nu a fost niciodată lovită în ziua de 14.11.2017 de către inculpat), încercându-se atenuarea inadmisibilităţii probei prin susţinerea prezenţei continue a martorei la domiciliul inculpatului, valoarea probatorie a declaraţiei fiind redusă, pe de o parte, ca urmare a faptului că martora a susţinut că îşi poate aminti că a fost prezentă la domiciliului inculpatului în data de 14.11.2017 (în urmă cu 3 ani), fiind doar o probabilitate dedusă dintr-un comportament similar pe o perioadă mai mare de timp (aspect care nu exclude, însă, o derogare de la acesta în ziua incidentului), pe de altă parte, aspectele precizate venind în contradicţie cu cele susţinute de partea civilă (care a afirmat că la momentul acestui incident martora nu era prezentă la domiciliul inculpatului) şi fiind confirmate de raportul de expertiză criminalistică, ce nu a detectat modificări specifice comportamentului simulat, motiv pentru care s-a înlăturat declaraţia martorei.

S-a constatat că atât declaraţia părţii civile, cât şi declaraţiile martorilor se coroborează cu expertiza medico-legală ce constată leziuni în zona feţei, a braţelor, a spatelui şi a picioarelor.

În raport de aceste considerente, coroborate şi cu indicii ce rezultă din manifestările violente anterioare ale inculpatului faţă de partea civilă (astfel cum sunt confirmate de declaraţiile acesteia şi ale martorilor, precum şi de certificatul medico-legal nr. x/24.12.2015 ce atestă că aceasta a suferit leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, posibil la data de 22.12.2015, leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale), instanţa de fond a apreciat că acţiunile de agresare a părţii civile au fost comise de inculpat, înlăturând parţial declaraţia acestuia întrucât nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

- cu privire la fapta de hărţuire din perioada 25.08.2017 - 23.01.2018: declaraţia persoanei vătămate, declaraţiile martorilor D., E., F., H. şi I..

A fost avut în vedere că starea de temere produsă persoanei vătămate este evidentă din reacţiile acesteia, confirmate, de altfel, de martori: a solicitat schimbarea locului unde muncea, să fie însoţită de colege până în staţia RATB, a solicitat şi obţinut un ordin de protecţie împotriva inculpatului.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1033/01.02.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2018, executorie, rămasă definitivă prin respingerea apelului prin decizia nr. 504A/14.02.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a dispus admiterea, în parte, a cererii formulate de reclamanta C., emiterea ordinului de protecţie în favoarea reclamantei şi împotriva pârâtului A., dispunându-se, cu caracter provizoriu, pe o durată de 6 luni, obligarea pârâtului să păstreze o distanţă de 100 metri faţă de reclamantă, faţă de locuinţa în fapt a acesteia din Bucureşti, Calea x, Sector 2 şi faţă de locul său de muncă din Bucureşti, str. x. Prin aceeaşi sentinţă, s-a mai stabilit, pe durata ordinului de protecţie, locuinţa minorei R. la mamă.

Instanţa de judecată a apreciat comportamentul pârâtului faţă de reclamată, manifestat prin lovire, îmbrâncire, ştrangulare, prin prezenţa acestuia la locul de muncă al reclamantei, pe o perioadă de aproape un an şi cu o frecvenţă foarte ridicată, ca fiind de natură să trezească reclamantei teamă pentru integritatea sa corporală şi să o afecteze psiho-emotional, îmbrăcând forma violenţei fizice şi psihologice, în sensul art. 4 lit. b) şi c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

În ce priveşte violenţa psihologică, instanţa a apreciat ca depunerea înscrisurilor denumite "notificări" a reprezentat un pretext pentru a da posibilitatea pârâtului sa se afle în prezenţa reclamantei, profitând de caracterul public al profesiei acesteia. Caracterul şicanator şi repetat al acestor vizite a rezultat şi din cuprinsul plângerilor formulate de colegii de serviciu ai reclamantei din lunile decembrie 2017 - ianuarie 2018.

Totodată, instanţa a mai menţionat că violenţa fizică a pârâtului faţă de reclamantă (constatată prin vizionarea înregistrărilor video datând din 14.07.2017) poate crea o stare de pericol deosebit pentru starea fizică, psihică şi chiar pentru viaţa acesteia.

Starea de temere provocată de supravegherea constantă a părţii civile nu a fost infirmată de încercările acesteia de a menţine o aparenţă de normalitate a relaţiilor cu fostul soţ pentru protejarea fiicei lor minore, mai ales în condiţiile în care inculpatul nu se manifesta violent faţă de ea decât atunci când erau singuri (niciunul dintre martori nu a fost de faţă personal la vreunul dintre episoadele de agresiune fizică săvârşite de inculpat asupra părţii civile).

Ca atare, instanţa de fond a apreciat că situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului A., astfel cum a fost prezentată, rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, dispunând condamnarea acestuia pentru două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. (faptele din 14 iulie 2017 şi 14 noiembrie 2017) şi o infracţiune de hărţuire prev. de art. 208 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare din partea specială a C. pen., circumstanţele reale în care s-au săvârşit faptele, circumstanţele personale ale inculpatului (care nu este cunoscut cu antecedente penale, este în vârstă de 46 ani, are studii superioare, de profesie avocat, în prezent divorţat), comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, caracterizat printr-o poziţie oscilantă faţă de faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, în cursul urmăririi penale negând faptele, iar în cursul judecăţii, după administrarea integrală a probatoriului, recunoscând parţial o acţiune de agresare a părţii civile, fără a recunoaşte, însă, leziunile ce au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru vindecare şi nici infracţiunea de hăţuire, pentru justificarea căreia a invocat exercitarea unor pretinse drepturi.

În acelaşi timp, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 91 C. pen. şi a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Totodată, a obligat inculpatul să participe la programe speciale de consiliere organizate de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti, având în vedere manifestările compulsive şi lipsa de autocontrol pe care acesta le-a dovedit atât în perioada infracţională reţinută în actul de sesizare, cât şi ulterior acestui moment.

În ceea ce priveşte latura civilă, prima instanţă a constatat că persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând sumele de 80.000 RON daune morale şi 2000 RON daune materiale, reprezentând cheltuielile necesare îngrijirilor medicale şi consiliere psihologică, însă nu a făcut dovada prejudiciului material pretins.

În ceea ce priveşte repararea prejudiciului moral pretins a fi fost cauzat de către inculpat prin săvârşirea faptei şi a cărui reparare este reclamată de către partea civilă, instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită - infracţiunile de lovire şi hărţuire, prejudiciul - rezultatul negativ suferit de partea vătămată ca urmare a încălcării drepturilor subiective şi nepatrimoniale ocrotite prin legea penală, prejudiciul cert (cuantumul fiind stabilit cu respectarea principiului disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă chiar şi atunci când este alăturată acţiunii penale) şi nereparat încă, legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, vinovăţia sub forma intenţiei.

S-a reţinut că premisa angajării răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul nepatrimonial produs părţii civile este îndeplinită în prezenta cauză, faptele ilicite săvârşite de către inculpatul A. având aptitudinea de a cauza puternice suferinţe morale părţii civile.

În concret, au fost avute în vedere următoarele aspecte: prejudiciul suferit de partea vătămată prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial (dreptul la integritate şi inviolabilitate fizică) este de natură morală, astfel încât despăgubirile civile pe care aceasta urmează a le primi nu reprezintă o modalitate de repunere în situaţia anterioară săvârşirii faptelor, ci o modalitate prin care se urmăreşte a se compensa echitabil valoarea de care a fost privată, în raport de modalitatea în care a resimţit impactul incidentelor în viaţa sa obişnuită, ţinând seama că orice durere fizică este resimţită cu ajutorul creierului, este corticalizată, astfel că orice durere fizică presupune o suferinţă psihică, de faptul că partea vătămată nu a fost internată pentru îngrijirea leziunilor, iar supravegherea sa cvasi-permanentă de către inculpat la locul de muncă şi pe traseul spre casă, ca şi manifestările acestuia violente verbal şi emoţional i-au determinat o puternică stare de temere şi un disconfort psihic accentuat.

Având în vedere soluţia de condamnare a inculpatului, activitatea de judecată, mijloacele de probă administrate şi cheltuielile stabilite pentru faza de urmărire penală prin rechizitoriu (2000 RON), în baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa l-a obligat pe acesta la plata sumelor reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au declarat apel inculpatul A. şi apelantul S., calea de atac fiind înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 1 iulie 2020.

În motivele scrise ce fundamentează calea de atac şi în susţinerile orale apelantul inculpat A. a solicitat, în esenţă, achitarea sa pentru infracţiunea de hărţuire, în principal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (apreciind că avea un interes legitim pentru urmărirea şi supravegherea intimatei părţi civile), iar în subsidiar, potrivit art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (probatoriul administrat în cauză nefiind de natură a conduce la pronunţarea unei soluţii de condamnare).

Deopotrivă, a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, arătând că, cel puţin în ceea ce priveşte fapta din 14 noiembrie 2017, nu există probe directe care să ateste comiterea acesteia.

Nu în ultimul rând, a solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul individualizării sancţiunii, a solicitat a se opta pentru o soluţie alternativă la pedeapsă sau, în subsidiar, în eventualitatea unei soluţii de condamnare, să se dispună pedeapsa amenzii, raportat, cu precădere, la circumstanţele sale personale.

Pe latură civilă, a solicitat respingerea acţiunii civile promovate în cauză, ca şi consecinţă a pronunţării unei soluţii de achitare pentru infracţiunile de hărţuire şi, respectiv, lovire sau alte violenţe (fapta din data de 14 noiembrie 2017), iar în subsidiar, în eventualitatea menţinerii soluţiei de condamnare, obligarea sa la plata unor despăgubiri civile proporţionale cu gravitatea şi urmările faptei din 14 iulie 2017.

Apelantul S. a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul cuantumului onorariului acordat pentru asistenţa juridică din oficiu.

A arătat că, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi U.N.B.R, onorariul cuvenit avocaţilor care furnizează servicii de asistenţă judiciară din oficiu în materie penală este de 627 RON, în cadrul procedurii de cameră preliminară şi 868 RON în cursul judecăţii, pentru fiecare inculpat, rezultând un onorariu total de 1495 RON.

A menţionat că, deşi a asigurat în cauză asistenţa juridică din oficiu inculpatului A., atât în faza de cameră preliminară, cât şi în cea a judecăţii, instanţa de fond, prin sentinţa criticată, i-a acordat doar onorariul pentru cea din urmă fază, în cuantum de 868 RON, nu şi pe cel cuvenit pentru serviciile de asistenţă judiciară prestate în etapa camerei preliminare.

În consecinţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei criticate şi pronunţarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună acordarea integrală a onorariului cuvenit avocatului din oficiu, în cuantum de 1495 RON.

Pentru termenul de judecată din data de 15 octombrie 2020, acordat în prezenta cauză, apelantul S. a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat a se lua act de retragerea apelului promovat, cu menţiunea că nu se află în culpă procesuală, astfel încât nu se impune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare.

În argumentare, a precizat că, prin încheierea din data de 13 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în baza art. 278 C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale din minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 99 din 16 iunie 2020 a aceleiaşi instanţe, în sensul stabilirii cuantumului onorariului avocatului din oficiu la suma de 1495 RON, în loc de 868 RON.

I. Înalta Curte, examinând sentinţa penală atacată prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, conform art. 420 şi următoarele din C. proc. pen., constată că apelul inculpatului A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanţei de fond nu comportă critici în ceea ce priveşte expunerea stării de fapt, analiza detaliată a probelor, constatarea existenţei faptelor deduse judecăţii, a săvârşirii lor de către inculpatul A., încadrarea juridică dată faptelor, natura şi durata pedepselor principale stabilite, în raport cu criteriile prevăzute în art. 74 C. pen., natura şi durata pedepsei complementare şi a celei accesorii aplicate, soluţionarea acţiunii civile, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli.

Înalta Curte reţine că apelantul inculpat a fost trimis în judecată şi condamnat pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. (două fapte, din 14.07.2017 şi 14.11.2017) şi, respectiv, de art. 208 alin. (1) C. pen., la pedeapsa închisorii, cu suspendarea executării sub supraveghere.

Apelantul inculpat a criticat hotărârea instanţei de fond, apreciind că, în ceea ce priveşte infracţiunea de hărţuire prev. de art. 208 alin. (1) C. pen., se impune achitarea sa, în principal conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive înscrise în norma de incriminare, respectiv lipsa unui interes legitim, afirmând că era îndreptăţit să urmărească şi să supravegheze pe partea civilă C., fosta sa soţie.

În concret, a susţinut că urmărirea sau supravegherea unui soţ de către celălalt, chiar şi atunci când, justificat sau nu, provoacă o stare de temere, nu constituie infracţiune, întrucât operează în baza unui interes legitim a cărui eventuală exercitare abuzivă poate face obiectul examinării de către organele competente cu emiterea ordinelor de protecţie.

A învederat că soţii sunt titulari ai unui interes legitim de a se urmări sau supraveghea unul pe celălalt, iar consimţământul lor în acest sens se naşte din însăşi încheierea căsătoriei (care impune o restrângere voluntară şi naturală a libertăţii, rezultată din asumarea obligaţiilor reciproce de fidelitate), eventualele abuzuri de drept ale soţilor care în acest mod "cauzează o stare de temere" - urmarea imediată prevăzută în textul de incriminare - fiind reprimate pe calea ordinului de protecţie, nicidecum prin angajarea răspunderii penale, care constituie ultima ratio.

Cum faptele (chiar eronat reţinute) s-au petrecut în timpul căsătoriei dintre inculpat şi partea civilă, subzistenţa interesului legitim de-a lungul întregii căsătorii îl exclude pe inculpat din sfera subiecţilor infracţiunii de hărţuire.

Prin urmare, chiar dacă ar fi existat acţiuni de urmărire sau de supraveghere, incidenţa interesului legitim al soţului în continuarea căsătoriei sau în discutarea problemelor ce ţin de exercitarea în comun a autorităţii părinteşti suprimă tipicitatea infracţiunii de hărţuire.

Deopotrivă, apelantul inculpat a arătat că se impune a fi achitat, pentru aceeaşi faptă, şi în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea), instanţa de fond dispunând condamnarea sa pentru infracţiunea de hărţuire, fără a exista la dosarul cauzei niciun mijloc de probă obiectiv care să fundamenteze o astfel de soluţie.

Se remarcă, aşadar, apărarea contradictorie a apelantului inculpat cu privire la această infracţiune, iniţial susţinându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care se solicită achitarea (prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.), pentru ca, ulterior, să se susţină un alt temei de achitare, care, pentru a fi incident, presupune existenţa faptei de natură penală, astfel cum a fost reţinută, lipsind însă proba care să-l indice pe inculpat drept autor al infracţiunii (art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.).

Cu privire la infracţiunea de hărţuire, instanţa de apel reţine că, potrivit art. 208 alin. (1) C. pen., fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

Conform probatoriului administrat în cauză, respectiv declaraţiile părţii civile, declaraţiile martorilor D., E., F., H. şi I., a rezultat că, în perioada 25.08.2017 - 23.01.2018, în mod repetat, inculpatul A. a urmărit-o pe soţia sa din acea perioada, C., fără drept sau fără a avea un interes legitim, la locul de muncă al acesteia - Centrul de Informare pentru Cetăţeni al Primăriei Sectorului 3 Bucureşti, situat în Bucureşti, str. x, Sector 3 (unde a şi supravegheat-o), respectiv sediul Primăriei Sector 3 Bucureşti din Calea x, Sector 3 şi pe traseul urmat de aceasta către domiciliul din Bucureşti, Calea x, cauzându-i o stare de temere.

Înalta Curte reţine că infracţiunea de hărţuire este o infracţiune de obicei (valoarea socială ocrotită fiind libertatea psihică a persoanelor) ce poate fi comisă atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă şi nu presupune existenţa unui scop special. Scopul special este un element constitutiv din latura subiectivă a infracţiunii, definit în doctrină ca finalitatea urmărită prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, obiectivul propus şi reprezentat de făptuitor ca rezultat al conduitei sale. Chiar dacă urmarea imediată, respectiv crearea unei stări de temere, ar putea fi, în anumite situaţii, scopul cu care acţionează autorul, care urmăreşte crearea unei stări de temere persoanei vătămate, aceasta nu este o cerinţă de tipicitate a infracţiunii, nefiind prevăzută în norma de incriminare.

În speţa de faţă, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, elementul material al laturii obiective a infracţiunii este reprezentat de acţiunile inculpatului de supraveghere a locului de muncă al persoanei vătămate şi a traseului său până la domiciliu, inculpatul manifestând o atitudine turbulentă şi provocându-i acesteia o stare de temere, îndeosebi în condiţiile exercitării agresiunilor fizice asupra sa.

Apelantul inculpat a susţinut că cerinţa vizând lipsa unui drept sau interes legitim nu este îndeplinită în cauză, motivaţia pentru acţiunile sale de urmărire şi supraveghere a fostei soţii fiind încercarea de a continua căsătoria, precum şi faptul că, având împreună un copil minor, dorea să discute cu partea civilă despre acesta.

Astfel cum în mod just a reţinut însă şi prima instanţă, acţiunile inculpatului au fost săvârşite fără drept, neexistând o dispoziţie legală care să îi permită desfăşurarea acţiunilor de urmărire şi supraveghere şi, de asemenea, fără existenţa unui interes legitim privat (realizarea unui drept subiectiv) ori public (respectarea ordinii publice).

Încheierea unei căsătorii nu dă dreptul soţului să urmărească sau să supravegheze partenerul de viaţă, ci se bazează pe încredere şi respect reciproc, valori ce derivă din sentimentele pe care şi le poartă soţii.

Desigur că dorinţa de a se împăca cu soţia sa şi interesul pentru creşterea şi educarea propriului copil justifică atitudinea inculpatului de a discuta cu celălalt părinte, de a se prezenta la locul de muncă al părţii civile, dar, în niciun caz, nu poate legitima acţiunile şicanatoare la care o supunea pe partea civilă, acţiuni care, de altfel, au indus acesteia o accentuată stare de temere, ce a determinat-o să solicite şi să obţină chiar un ordin de restricţie împotriva inculpatului.

Urmarea imediată principală a infracţiunii constă în încălcarea libertăţii persoanei, în împiedicarea desfăşurării unei vieţi normale din partea victimei, iar legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi această urmare rezultă din însăşi săvârşirea faptei (ex re).

De altfel, inculpatul, avocat de profesie, a avut reprezentarea faptelor sale, fiind conştient că, prin acţiunile întreprinse, produce o stare de temere persoanei vătămate, fapta fiind comisă cu intenţie directă.

Constatând, aşadar, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de hărţuire, fapta fiind dovedită cu declaraţiile părţii civile, dar şi ale martorilor anterior menţionaţi, din care rezultă că, în mod repetat, inculpatul se prezenta la locul de muncă al soţiei, urmărind-o şi având un comportament necorespunzător, context în care partea civilă prezenta o stare de temere, stare specifică acestei infracţiuni, prima instanţă în mod corect a dispus condamnarea inculpatului.

În ceea ce priveşte infracţiunile de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la datele de 14 iulie 2017 şi 14 noiembrie 2017, inculpatul a agresat-o fizic pe soţia sa de la acel moment, numita C., strângând-o de gât de mai multe ori, lovind-o cu palmele, cu pumnii şi cu picioarele, în diferite zone ale corpului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat, în cazul primei fapte, 1-2 zile de îngrijiri medicale şi, respectiv, 3-4 zile de îngrijiri medicale în cazul celei de a doua fapte, apelantul a susţinut că nu există probe directe care să-l incrimineze, condamnarea sa pentru aceste fapte fiind fundamentată pe probe indirecte.

Instanţa de apel constată că incidentul din data de 14 iulie 2017 a fost înregistrat video cu camerele de supraveghere amplasate în scara blocului, iar din vizionarea acestora a rezultat că, în timpul dialogului purtat cu inculpatul, partea civilă este bruscată de mai multe ori de către inculpat, care a strâns-o de gât, a tras-o de mâini şi de gât şi a lovit-o cu piciorul în zona dorsală, fapta fiind comisă în prezenţa fiicei lor minore, care a şi încercat să intervină între părinţii săi.

Astfel, proba directă a vinovăţiei inculpatului există, indicându-l pe acesta drept autorul agresiunilor comise asupra părţii civile.

Mai mult, înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere amplasate în scara imobilului se coroborează cu declaraţiile părţii civile, ale martorilor J., K., D. şi E., dar şi cu raportul de expertiză medico-legală nr. x emis de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" la data de 31.07.2017, raport care atestă realitatea traumatismului, mecanismul de producere, natura agentului traumatic, data probabilă şi gravitatea traumatismului exprimată prin criteriul numărului de zile de îngrijire medicală necesare pentru vindecare.

În ceea ce priveşte incidentul din data de 14 noiembrie 2017, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit fapta, autorul şi vinovăţia acestuia pe baza probelor constând în certificatul medico-legal nr. x/2017 emis de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" la data de 05.12.2017, din care rezultă că partea civilă a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale, declaraţiile părţii civile şi ale martorilor J., K. şi D., fiind avut în vedere, deopotrivă, şi raportul de expertiză criminalistică întocmit la data de 14.12.2018 de către D.G.P.M.B - Serviciul criminalistic - Laboratorul de psihologie criminalistică.

Cu referire la critica apelantului inculpat în sensul că ar fi fost condamnat exclusiv în baza unor probe indirecte, Înalta Curte constată că prima instanţă a avut în vedere atât probele directe, cât şi pe cele indirecte, din a căror coroborare a rezultat comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prezentând în mod clar modul în care şi-a elaborat raţionamentul juridic pornind de la probele din dosar, nefiind vorba despre un raţionament arbitrar, de natură să vicieze examinarea generală a probelor şi analiza pe fondul cauzei.

Astfel, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, rezultă săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, în forma şi modalitatea descrise.

Apelantul inculpat a mai solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen. şi, drept consecinţă a admiterii acestei cereri, reindividualizarea pedepsei.

Potrivit art. 193 alin. (2) C. pen., fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

Forma tip a infracţiunii, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., prevede ca lovirea sau orice acte de violenţă să aibă drept consecinţă doar cauzarea de suferinţe fizice, fără să fie necesare zile de îngrijiri medicale.

Având în vedere că probele administrate în cauză au dovedit faptul că, în urma agresiunilor fizice exercitate asupra părţii civile, de către inculpat, aceasta a suferit leziuni traumatice care au necesitat, în ambele situaţii, zile de îngrijiri medicale, instanţa de apel urmează să respingă cererea formulată de inculpat.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, instanţa de apel constată că această operaţiune s-a realizat în mod judicios de către prima instanţă - care a dat eficienţa cuvenită criteriilor de individualizare prevăzute de lege - reflectându-se în natura şi durata pedepselor principale aplicate inculpatului.

Conduita procesuală a inculpatului, elemente precum lipsa antecedentelor penale sau profesia acestuia, au fost evaluate corespunzător de instanţa de judecată, prin raportare la valorile sociale prevăzute de norma de incriminare, dar şi la modalitatea de comitere a faptelor, astfel încât nu se impune modificarea pedepselor, nici sub aspectul cuantumului şi nici în ceea ce priveşte modalitatea de executare.

În raport cu circumstanţele reale ale faptelor şi cele personale ale inculpatului, instanţa de apel apreciază că pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen., este proporţională cu gravitatea încălcării normelor de drept penal, neexistând temei pentru amânarea aplicării pedepsei sau pentru stabilirea unei pedepse mai blânde.

De asemenea, nu pot fi primite nici criticile formulate de apelantul inculpat pe latură civilă, Înalta Curte apreciind, şi din această perspectivă, că soluţia pronunţată, în sensul obligării sale la plata daunelor morale către partea civilă, în cuantumul stabilit de instanţa de fond, este legală şi temeinică.

II. În ceea ce priveşte apelul declarat de apelantul S., Înalta Curte reţine că, prin cererea formulată şi transmisă la dosarul cauzei pentru termenul din data de 15 octombrie 2020, acesta a solicitat a se lua act de retragerea căii de atac promovate, urmare a împrejurării că, prin încheierea din data de 13 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în baza art. 278 C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale din minuta şi dispozitivul sentinţei penale apelate, în sensul stabilirii cuantumului onorariului avocatului din oficiu la suma de 1495 RON, în loc de 868 RON.

Astfel fiind, Înalta Curte va avea în vedere, pe de o parte, cererea apelantului în sensul retragerii căii de atac, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voinţă, iar pe de altă parte, împrejurarea că promovarea în instanţă a oricărei cereri este guvernată de principiul disponibilităţii, partea care a formulat respectiva cerere putând să o retragă până la închiderea dezbaterilor.

Pe cale de consecinţă, având în vedere prevederile art. 415 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat, dar şi dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., aplicabile potrivit dispoziţiilor art. 2 din acelaşi cod şi în procesul penal, se va lua act de manifestarea de voinţă a apelantului S., în sensul retragerii căii de atac exercitate.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 99 din 16 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Va lua act de retragerea apelului declarat de apelantul S. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat A. şi apelantul S. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 99 din 16 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Ia act de retragerea apelului declarat de apelantul S. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă apelantul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelantul S. la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2021.