Negative jurisdictional conflict resolved: appeal and deadline reinstatement go to Court of Appeal.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by establishing that the Timișoara Court of Appeal is competent to hear the case, favoring that court, and ordered the case file to be sent to it; the judicially appointed defense counsel's fee remains borne by the state, and the decision is final. The dispute arose after the Timișoara First Instance Court had reclassified a petitioner's filing—initially labeled as an extraordinary "motion to annul" a final criminal judgment—as an appeal with a request for reinstatement of the appeal deadline, and referred the case to the Court of Appeal, which in turn declined jurisdiction, holding that the motion to annul should be examined by the first-instance court under Articles 426–432 of the Romanian Code of Criminal Procedure. The High Court, noting the petitioner's explicit oral statements at the hearings declaring an appeal and seeking reinstatement of the deadline, applied Articles 38(2) and 51(6) of the Code of Criminal Procedure—which vest appeals against first-instance judgments of courts of first instance in the court of appeal—and determined that the Court of Appeal is the competent forum to hear the reclassified appeal and reinstatement request.
Legislator headnote
AI generatedart. 50 din C. proc. pen, art. 51 din C. proc. pen, art. 429 alin. (1) din C. proc. pen, art. 411 din C. proc. pen, art. 51 alin. (1) din C. proc. pen, art. 51 alin. (2) din C. proc. pen; Negative jurisdictional conflict resolved: appeal and deadline reinstatement go to Court of Appeal: The dispute arose after the Timișoara First Instance Court had reclassified a petitioner's filing—initially labeled as an extraordinary "motion to annul" a final criminal judgment—as an appeal with a request for reinstatement of the appeal deadline, and referred the case to the Court of Appeal, which in turn declined jurisdiction, holding that the motion to annul should be examined by the first-instance court under Articles 426–432 of the Romanian Code of Criminal Procedure. The High Court, noting the petitioner's explicit oral statements at the hearings declaring an appeal and seeking reinstatement of the deadline, applied Articles 38(2) and 51(6) of the Code of Criminal Procedure—which vest appeals against first-instance judgments of courts of first instance in the court of appeal—and determined that the Court of Appeal is the competent forum to hear the reclassified appeal and reinstatement request.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the court's decision to establish jurisdiction in favor of the Court of Appeal Timișoara in resolving the negative conflict of competence.
Basis for the court's decision that judicial expenses remain borne by the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 05 iulie 2022
Deliberând asupra conflictului de competenţă de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 507 din data de 23.02.2022 pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia penală, a fost calificată cererea formulată de petentul A. în apel împotriva sentinţei penale nr. 3072 din 12.11.2021, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2020.
S-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Timişoara în vederea soluţionării cererii, astfel cum a fost formulată şi precizată, inclusiv sub aspectul solicitării de repunere în termen a apelului, în condiţiile prevăzute de lege.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Judecătoria Timişoara având în vedere precizările făcute de către reprezentanta contestatorului petent, dar şi conţinutul cererii înregistrate pe rolul judecătoriei la data de 31.12.2021 cu obiectul contestaţie în anulare, a constată că, în fapt, se invocă faptul că termenul de apel nu a început să curgă, invocându-se faptul că nu s-a comunicat niciun act procedural referitor la dosarul nr. x/2020, astfel încât sentinţa penală nr. 3072/12.11.2021 a Judecătoriei Timişoara nu este încă definitivă.
Ţinând cont de această împrejurare, precum şi de faptul că din actele din dosarul nu rezultă că petentul ar fi formulat apel, precum şi de solicitarea expresă de repunere în termenul de apel, judecătoria a constatat că se impune calificarea cererii ca fiind una de apel, prin care se solicită inclusiv repunerea în termenul de apel şi, prin urmare, se impune scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Timişoara în vederea soluţionării cererii, astfel cum a fost formulată şi precizată, inclusiv sub aspectul solicitării de repunere în termen a apelului, în condiţiile prevăzute de lege.
Prin decizia penală nr. 628/A din data de 22.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 50 din C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
În baza art. 51 din C. proc. pen., s-a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu conflictul negativ de competenţă.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că petentul A. a formulat o cerere de contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale nr. 3072 pronunţată la data de 12.11.2021 de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 09.12.2021 şi că raportat la dispoziţiile art. 429 alin. (1) din C. proc. pen., Judecătoria Timişoara era instanţa competentă să se pronunţe pe cererea de contestaţie formulată.
De asemenea, a mai reţinut că contestaţia în anulare, este o cale de atac extraordinară de retractare supusă la anumite condiţii, motive şi procedură, potrivit art. 426-432 din C. proc. pen., iar repunerea în termenul de apel, este o altă procedură, prealabilă soluţionării pe fond a cererii de apel, care urmează alte condiţii şi se supune unei alte proceduri, potrivit art. 411 din C. proc. pen.
Examinând în formă şi conţinut cerere depusă de petent, Curtea de Apel Timişoara a constatat că acesta nu a formulat o cerere de repunere în termenul de apel, astfel că Judecătoria Timişoara, a schimbat în mod nelegal obiectul cererii, determinând o altă competenţă materială de soluţionare a cauzei, deşi cererea de repunere în termenul de apel şi ulterior de apel, are o reglementare aparte şi în care conţinutul cererii în discuţie nu se încadrează.
Potrivit opiniei Curţii de Apel Timişoara, Judecătoria Timişoara avea obligaţia conform art. 2 şi 431 din C. proc. pen. să se pronunţe pe admiterea în principiu a cererii de contestaţie în anulare formulată de petent şi nu să decline cererea acestuia în urma unei recalificări a demersului său procesual întrucât o asemenea posibilitate nu este prevăzută de legea procesual penală.
Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Timişoara, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.
Potrivit art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.
Prioritar, Înalta Curte menţionează că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă îl reprezintă calificarea juridică a căii de atac declarate de petent împotriva sentinţei penale nr. 3072 pronunţată la data de 12.11.2021 de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2020, în sensul că aceasta este o contestaţie în anulare, aşa cum a intitulat-o petentul în scris, sau apel, astfel cum a precizat petentul oral.
Înalta Curte constată că împotriva sentinţei penale nr. 3072 pronunţată la data de 12.11.2021 de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat contestaţie în anulare, invocând faptul că la data de 20.12.2021 a fost contactat telefonic de poliţişti din cadrul SIC pentru a se prezenta la sediul acestora, lucru pe care l-a făcut împreună cu mama sa, unde i s-a adus la cunoştinţă de existenţa mandatului de executare a pedepsei închisorii. Petentul a menţionat că nu i-a fost comunicat rechizitoriul şi nici nu a avut cunoştinţă despre termenul de cameră preliminară sau termenul de judecată şi nici nu a primit sentinţa penală nr. 3072 pronunţată la data de 12.11.2021 care a rămas definitivă prin neapelare.
La termenul de judecată din data de 23.02.2022, în faţa Judecătoriei Timişoara, petentul şi-a precizat cererea formulată, învederând că solicită repunerea în termenul de apel întrucât nu i s-a comunicat niciun act procedural referitor la dosarul nr. x/2020 la adresa din jud. Timiş şi prin urmare cererea pe care înţelege să o formuleze este una de apel prin care solicită inclusiv repunerea în termenul de apel.
Mai mult, la termenul de judecată din data de 05.07.2022, prezent fiind prin videoconferinţă din Penitenciarul Arad, petentul A., la interpelarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat că declară apel împotriva sentinţei penale nr. 3072 pronunţată la data de 12.11.2021 de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2020 şi că în acelaşi timp solicită şi repunerea în termenul de apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din C. proc. pen. "Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi de tribunale".
În situaţia concretă din cauză, Înalta Curte constată că petentul A. a formulat o cerere de apel împotriva sentinţei penale nr. 3072 pronunţată la data de 12.11.2021 de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2020 şi o cerere de repunere în termenul de apel.
Astfel, în condiţiile concrete ale speţei, raportat la voinţa declarată a petentului, devin incidente dispoziţiile art. 38 alin. (2) din C. proc. pen. şi prin urmare, competenţa instanţei de a soluţiona cauza aparţine curţii de apel, în speţă Curtea de Apel Timişoara.
Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Curţii de Apel Timişoara, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Curţii de Apel Timişoara, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 iulie 2022.