Inadmissibility of appeal against final decision on transfer of jurisdiction and of unconstitutionality challenge lacking substantive legal basis

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 148/F din data de 04 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, printre altele, în baza art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca vădit nefondată, cererea de strămutare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Braşov.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinţei penale nr. 148/F din data de 04 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a declarat apel petentul A..

La termenul din data de 23 noiembrie 2021, apelantul a transmis la dosar, prin Serviciul Registratură, o cerere prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.

Prealabil, referitor la cererea formulată de apelantul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., instanţa reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr- o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată, iar din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerinţe:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi 3, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată, anterior menţionate, nu trebuie însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanţele judecătoreşti au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când se urmăreşte o completare sau o modificare a actului normativ.

Obligaţia instanţei de a examina şi această condiţie implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate formulate cu nerespectarea competenţei sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată (mutatis mutandis, deciziile Curţii Constituţionale nr. 35 din 20.01.2011; nr. 284 din 24.02.2011; nr. 187 din 6.03.2012; nr. 378 din 26.06.2014).

Din perspectiva considerentelor anterior menţionate, Înalta Curte constată că, în speţă, excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală (dosarul nr. x/2021), de către o parte din proces (apelantul A.) şi vizează dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare (art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.), iar textele criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Cu toate acestea, instanţa constată că apelantul A. nu a formulat critici referitor la prevederile care nu ar fi conforme cu legea fundamentală. În cuprinsul cererii depuse la dosar, apelantul foloseşte cuvinte şi expresii ireverenţioase cu privire la diferite persoane şi instituţii, precum "denunţător al corupţiei instituţionale şi interinstituţionale din România, al terorismului fiscal şi terorismului juridic/judiciar şi al torţionarilor din instanţele Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public şi alţi complici torţionari" sau expresii precum "liber la publicare. Citeşte şi dă mai departe", solicită audierea unor angajaţi din cadrul unor instituţii publice precum şi a reprezentanţilor anumitor autorităţi publice.

Cu toate că apelantul A. susţine că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 1, art. 2, art. 4, art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. 1şi 2, art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21, alin. (1), (2) şi 3, art. 23, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 52 alin. (1), (2) şi 3, art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146, art. 148 din Constituţia României, acesta nu şi-a fundamentat criticile dintr-o perspectivă care să respecte exigenţele unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate, petentul tinzând, în realitate, la o modificare a dispoziţiilor legale criticate, neurmărind armonizarea normelor a căror neconstituţionalitate a invocat-o cu dispoziţiile legii fundamentale.

O astfel de solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului (a se vedea în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 176/2012, nr. 187/2012, nr. 378/2014).

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.

În continuare, examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauza de faţă, petentul A. a formulat apel împotriva sentinţei penale nr. 148/F din data de 04 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care, în baza art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca vădit nefondată, cererea de strămutare formulată de acesta în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Braşov.

Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea de strămutare prin sentinţă. În alin. (6) al art. 74 din C. proc. pen. se prevede că "Sentinţa prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac."

Drept urmare, în privinţa sentinţei penale nr. 148/F din data de 04 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, care este definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării căii ordinare de atac a apelului.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 148/F din data de 04 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte soluţia privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 148/F din data de 04 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Obligă apelantul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 noiembrie 2021.