Appeal against rejection of motion to annul European arrest warrant ruling dismissed as inadmissible; appellant ordered to pay costs.

Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 228 din 11 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. . Deopotrivă, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarele:

La data de 08.11.2022, s-a înregistrat sub nr. x/2022, contestaţia în anulare formulată împotriva sentinţei penale nr. 176 din 23.08.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, de persoana condamnată A..

În cuprinsul cererii s-a arătat că, prin sentinţa penală nr. 176 din 23.08.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene şi s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. (3) şi art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoasterea pe cale incidentală a sentinţei nr. 1430/19 Reg. Gen. Trib. 698/16 RGNR 2702/14 pronunţată la data de 09.10.2019 de Tribunalul Ordinar din Trieste, definitivă la data de 28.12.2019, prin care A. a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de deţinere ilicită de bunuri, prev. de art. 110, art. 81 alin. (2) şi art. 648 C. pen. italian, care au corespondent în legea penală română în infracţiunea de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen.

S-a dispus punerea în executare a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare într-un penitenciar din România, fiind dedusă perioada executată, respectiv perioada arestării preventive din statul de condamnare, de la 20.05.2014 pana la 09.08.2014, perioada reţinerii şi arestării preventive în procedura mandatului european de arestare de la 21.07.2022 la zi.

Contestatorul a arătat că, prin sentinta penală nr. 1430/19 Reg. Gen. Trib. 698/16 RGNR 2702/14 pronunţată la data de 09.10.2019 de Tribunalul Ordinar din Trieste, definitivă la 28.12.2019, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru savârşirea a două infracţiuni de deţinere ilicită de bunuri prev. de art. 110, art. 81 alin. (2) şi art. 648 C. pen. italian, constând în aceea că, în scopul de a obţine un beneficiu ilicit, a achiziţionat de la o persoană neidentificată utilaje şi materiale agricole, faptele fiind constatate la punctul de frontieră Fernetti, fiind arestat şi bunurile sechestrate de lucrătorii de poliţie judiciară la data de 20.05.2014. De asemenea, aşa cum s-a menţionat de autorităţile italiene, a fost arestat preventiv din data de 20.05.2014 până la 09.08.2014.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a căii extraordinare de atac, contestatorul a apreciat ca fiind nelegală condamnarea survenită ca urmare a faptului că la data pronunţării acestei hotărârii judecătoreşti "existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal". Drept urmare, cazul de contestaţie în anulare invocat este cel prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., contestatorul precizând că, la momentul condamnării definitive, 28.12.2019, în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, care a stabilit că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului de prescripţiei a răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiei de la art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, confirmată ulterior prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluţia legală era aceea de constatare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi, pe cale de consecinţă, a încetării procesului penal.

Or, Curtea de Apel Craiova nu a dezbătut şi nici nu a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal.

Referitor la condiţiile prev. de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul a arătat că cererea a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere că este invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.. Cu privire la condiţia calităţii, contestatorul a apreciat că şi aceasta este îndeplinită, întrucât a avut calitatea de inculpat în dosarul în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 1430/19 Reg. Gen. Trib. 698/16 RGNR 2702/14 la data de 09.10.2019 de Tribunalul Ordinar din Trieste, sentinţa care a fost recunoscută la data de 23.08.2022 de Curtea de Apel Craiova. Cu privire la cazul de contestaţie în anulare invocat, contestatorul a apreciat că, la data condamnării definitive, respectiv 28.12.2019, existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

Pe fondul cauzei, raportat la decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, contestatorul a susţinut că a intervenit prescriptia răspunderii penale, calculată conform dispoziţiilor art. 155 din C. pen.. Astfel, de la data săvârşirii faptelor, 20.05.2014, până la data condamnării definitive de către Tribunalul Trieste, respectiv 28.12.2019, a intervenit prescripţia răspunderii penale.

S-a arătat că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, instanţa de contencios constituţional a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, deoarece respectivele dispoziţii "31. (...) sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancţionează soluţia legislativă pe care textul de lege criticat o conţinea, astfel că (...) aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezerva de interpretare, ci prin efectele pe care le produce împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau.

Date fiind efectele obligatorii ale considerentelor Deciziei nr. 358/2022, contestatorul a susţinut că decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 este una simplă/extremă. Întrucât prin această ultimă decizie s-a stabilit cu caracter obligatoriu ex nunc că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională rezultă că, începând cu data de 4 octombrie 2015, când a săvârşit infracţiunea şi până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen. din O.U.G. nr. 71/2022, textul normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

Întrucât prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. au natura unei legi penale substanţiale, este pe deplin aplicabil principiul legii penale mai favorabile, care este incident şi în cazul actelor normative declarate neconstituţionale.

Contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea sentinţei penale nr. 176/23.08.2022 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi, pe fondul cauzei, să se constate încetat procesul penal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Craiova a constatat următoarele:

La data de 22.07.2022, instanţa a fost sesizată cu semnalarea Biroului Naţional Sirene nr. x/SIRENE/DIM din data de 20.07.2022 transmisă în baza mandatului european de arestare emis la data de 23.09.2021 de autorităţile judiciare din Italia -Parchetul Public de pe lângă Curtea din Trieste în dosarul nr. x/2020, pe numele persoanei solicitate A., în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 104 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, care reglementează executarea mandatului european de arestare.

În cuprinsul semnalării s-a arătat că pe numele persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare în baza sentinţei pronunţate de către Tribunalul din Trieste la data de 09.10.2019, executorie la 28.12.2019, pentru executarea unui rest de pedeapsă de 2 ani 3 luni şi 9 zile închisoare din pedeapsa iniţială de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea a două infracţiuni de spălare a produselor provenite din infracţiuni prev. de art. 81, 110, 648, 624 din C. pen. italian.

La data de 28.07.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat mandatul european de arestare emis la data de 23.09.2021 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste în dosarul SIEP nr. x/2020 pe numele persoanei solicitate A..

În mandatul european de arestare s-a arătat că acesta se întemeiază pe mandatul de executare nr. SIEP 27/2020 emis la data de 10.09.2021 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Trieste pentru executarea pedepsei de 2 ani, 3 luni şi 9 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 1430/2019-2702/2014 RGNR- 698/2016 pronunţată la data de 09.10.2019 de Tribunalul Trieste, definitivă la 28.12.2019, pentru săvârşirea a două infracţiuni de deţinere ilicită de bunuri, prev. de art. 110, 81 alin. (2), (64)8 C. pen. italian.

Din descrierea faptelor a rezultat că persoana solicitată, în participaţie cu alte persoane, în scopul de a obţine un beneficiu ilicit, a achiziţonat sau a primit de la o persoană neidentificată utilaje şi materiale agricole, cunoscând că provin din comiterea unui furt în circumstanţe agravante. Astfel, a încărcat bunurile într-o remorcă cu numărul de înmatriculare x remorcată la autoturismul cu numărul de înmatriculare x în scopul de a ajunge în România, destinaţia finală a bunurilor furate, fiind oprit de jandarmi înainte de ieşirea din Italia. Faptele au fost constatate în punctul de frontieră Fernetti, fiind arestat şi bunurile sechestrate de lucrătorii de poliţie judiciară la data de 20.05.2014.

De asemenea, în participaţie cu alte persoane, în scopul de a obţine un beneficiu ilicit, a achiziţionat sau a primit de la o persoană neidentificată utilaje şi materiale agricole, cunoscând că provin din comiterea unui furt în circumstanţe agravante. Astfel, a încărcat bunurile la bordul unei dube de culoare alb cu numărul de înmatriculare francez, pentru a ajunge în Slovenia şi pentru a continua călătoria sa spre România, destinaţia finală a bunurilor furate. Faptele au fost constatate în punctul de frontieră Fernetti, A. fiind arestat şi bunurile sechestrate de lucrătorii de poliţie judiciară la data de 20.05.2014.

La termenul din data de 02 august 2022, cu ocazia audierii de către instanţă, persoana solicitată A. a precizat că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare italiene pentru executarea pedepsei.

S-a dispus efectuarea unei adrese către autoritatea judiciară din Italia pentru a transmite copia certificată a hotărârii de condamnare, certificatul emis conform Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI, măsurile la care a fost supusă persoana condamnată, precum şi orice alte date privind situaţia juridică a acesteia, întrucât persoana solicitată a invocat un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, învederând faptul că doreşte să execute pedeapsa în România, cu precizarea că înscrisurile solicitate sunt necesare pentru a se proceda la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârilor de condamnare, potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI.

Autorităţile judiciare italiene au comunicat sentinţa nr. 1430/2019-2702/2014 RGNR- 698/2016 pronunţată la data de 09.10.2019 de Tribunalul Trieste, definitivă la 28.12.2019, certificatul emis la data de 09.08.2022 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Trieste şi notificarea persoanei condamnate.

Prin sentinţa penală nr. 176 din 23.08.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, în temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 s-a respins cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 23.09.2021 de către autorităţile judiciare din Italia-Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste în dosarul nr. x/2020 SIEP pe numele persoanei solicitate A..

În temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. (3) şi art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută pe cale incidentală sentinţa nr. 1430/19-Reg. Gen. Trib 698/16-RGNR 2702/14 pronunţată la data de 09.10.2019 de Tribunalul Ordinar din Trieste, definitivă la 28.12.2019, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de deţinere ilicită de bunuri prev. de art. 110, art. 81 alin. (2) şi art. 648 C. pen. italian, care au corespondent în legea română în infracţiunea de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen.

S-a dispus punerea în executare a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare într-un penitenciar din România şi s-a dedus din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare perioada arestării preventive în statul de condamnare, de la 20.05.2014 până la 09.08.2014 şi perioada reţinerii şi arestării preventive în procedura mandatului european de arestare de la 21.07.2022 la zi.

În baza sentinţei nr. 176/2022 a fost emis la data de 23.08.2022 mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 185/2022.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Craiova a constatat că este inadmsibilă contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Contestaţia în anulare, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi exercitată în cazurile prevăzute strict şi limitativ de art. 426 din C. proc. pen. şi doar împotriva hotărârilor penale menţionate în mod expres de legiuitor.

Curtea de Apel Craiova a reţinut că atunci când este invocat cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. pot face obiectul căii de atac hotărârile penale defintive pronunţate de prima instanţă sau de instanţa de apel prin care se rezolvă acţiunea penală/civilă.

În cauză, contestatorul a formulat calea extraordinară de atac împotriva unei sentinţe prin care a fost recunoscută pe cale incidentală o hotărâre de condamnare pronunţată de instanţele din Italia, nefiind, astfel, o hotărâre prin care s-a soluţionat acţiunea penală/civilă, susceptibilă de a face obiectul contestaţiei în anulare.

Mai mult, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 156 alin. (3) raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, rezultă că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce ţin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta, întrucât, aşa cum în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004 statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne), cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute în procedura contestaţiei în anulare prerogative suplimentare de reanalizare a fondului soluţiei.

Prin urmare, nefiind contestată o hotărâre prin care instanţa să se fi pronunţat cu privire la acţiunea penală sau civilă exercitată într-o cauză penală, în baza art. 431 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 176/2022 a Curţii de Apel Craiova.

Împotriva sentinţei penale nr. 228 din 11 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a formulat apel condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 28 noiembrie 2022.

La termenul din data de 06 decembrie 2022, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, având în vedere că a fost formulată împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o contestaţie în anulare. S-a precizat că împotriva unei astfel de hotărâri nu se poate exercita o cale de atac, aceasta putând fi exercitată doar împotriva hotărârii prin care se soluţionează pe fond contestaţia în anulare.

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, s-a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 228 din 11 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 176/2022 a Curţii de Apel Craiova, iar prin această din urmă hotărâre a fost respinsă cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene şi s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. (3) şi art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşterea pe cale incidentală a sentinţei nr. 1430/19 Reg. Gen. Trib. 698/16 RGNR 2702/14 pronunţată la data de 09.10.2019 de Tribunalul Ordinar din Trieste, definitivă la data de 28.12.2019, prin care a fost condamnat A. la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de deţinere ilicită de bunuri, prev. de art. 110, art. 81 alin. (2) şi art. 648 C. pen. italian, care au corespondent în legea penală română în infracţiunea de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen.. Sentinţa împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare a rămas definitivă prin necontestare.

Din examinarea ansamblului dispoziţiilor procedurale aplicabile contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine că felul hotărârii prin care se soluţionează această cale extraordinară de atac este în directă legătură cu instanţa competentă să o judece.

Fiind o cale de atac retractare, competenţa aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea în legătură cu care se invocă anumite erori de procedură dintre cele expres prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 429 din C. proc. pen., competenţa de soluţionare aparţine fie instanţei de apel, fie celei de fond, în raport cu motivul de contestaţie în anulare invocat şi, în unele cazuri, modul în care hotărârea a rămas definitivă. Contestaţia în anulare întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. a), c)-h din C. proc. pen. se judecă întotdeauna de către instanţa de apel, iar cea întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) şi i) din C. proc. pen. este de competenţa primei instanţe (dacă hotărârea a rămas definitivă prin neapelare) sau a instanţei de apel (cu menţiunea că, în cazul prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen. raportarea se face la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre).

Este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Or, prin sentinţa apelată, Curtea de Apel Piteşti a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate împotriva unei sentinţe, definitivă prin necontestare, prin care a fost a fost respinsă o cerere de executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile italiene şi s-a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a sentinţei nr. 1430/19 Reg. Gen. Trib. 698/16 RGNR 2702/14 pronunţată la data de 09.10.2019 de Tribunalul Ordinar din Trieste, definitivă la data de 28.12.2019, prin care a fost condamnat A. la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de deţinere ilicită de bunuri, prev. de art. 110, art. 81 alin. (2) şi art. 648 C. pen. italian, care au corespondent în legea penală română în infracţiunea de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen.

Potrivit C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului. În acest sens, se observă că dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate (Î.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 5/2015).

Ca atare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, respectiv instanţa de fond (hotărârea rămânând definitivă prin necontestare), s-a pronunţat prin sentinţă, iar aceasta este definitivă.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., urmează să respingă, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 228 din 11 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Având în vedere circumstanţele cauzei, respectiv caracterul inadmisibil al căii de atac declarată de apelantul A., cuantumul onorariului cuvenit avocatului desemnat din oficiu va fi cel prevăzut de art. 5 lit. k) din Protocolul din 17 iunie 2022 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală.

Drept urmare, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 228 din 11 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 decembrie 2022.