Admissibility of cassation in nullity against procedural decisions on inadmissible appeals rather than final substantive judgments

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 107 din 09 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 103/F din data de 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că sentinţa penală nr. 103/F din data de 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Braşov este o hotărâre definitivă, care, astfel, nu poate fi supusă verificării controlului ierarhic prin nicio cale de atac. Cum, potrivit art. 4251 C. proc. pen., contestaţia se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile acestui articol fiind aplicabile când legea nu stabileşte altfel, s-a apreciat că petentul a declarat o cale de atac inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 11 februarie 2021, au formulat contestaţie în anulare contestatorii A. şi B., arătând, în esenţă, că judecata la termenul din 09 februarie 2021 s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a principiilor recunoscute de Constituţia României şi de C.E.D.O., iar persoanele vinovate de aceasta trebuie să răspundă în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Analizând actele dosarului şi examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în raport cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorii A. şi B. este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Astfel, potrivit art. 426 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse reformării, prin intermediul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, hotărârile judecătoreşti definitive, în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Se observă, aşadar, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 426 alin. (1) C. proc. pen., prin noţiunea de "hotărâre penală definitivă" din cuprinsul acestui text de lege se înţelege o hotărâre prin care a fost dezlegat raportul juridic de drept substanţial, prin pronunţarea unei soluţii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, interpretare ce rezultă din modalitatea în care au fost reglementate de legiuitor cazurile de contestaţie în anulare, folosindu-se termeni precum "judecata în apel", "inculpatul", "faptă", "dezbaterea pe fond a procesului".

Deopotrivă, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., în vederea stabilirii admisibilităţii în principiu, instanţa examinează dacă cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, iar, când constată neîndeplinirea acestor condiţii, dispune respingerea căii extraordinare de atac, ca inadmisibilă.

Examinând actele dosarului, se constată că hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv decizia penală nr. 107 din 09 februarie 2021 a instanţei supreme, a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, într-o cale de atac promovată împotriva unei hotărâri definitive date într-o contestaţie în anulare şi anume sentinţa penală nr. 103/F din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală. De asemenea, din istoricul hotărârilor pronunţate în cauză, se observă că hotărârea iniţială, de care au fost nemulţumiţi cei doi contestatori a fost dată, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., în dosarul nr. x/2020, având ca obiect plângerile formulate de petenţii B. şi A. împotriva ordonanţei procurorului din 27.11.2019 dată în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

Aşadar, hotărârea atacată (prin care s-a respins ca inadmisibilă calea de atac promovată împotriva unei hotărâri date într-o contestaţie în anulare), deşi este o definitivă, nu a fost pronunţată în calea de atac a apelului şi nici nu a vizat aspecte legate de fondul cauzei, astfel că nu se încadrează în dispoziţiile art. 426 alin. (1) C. proc. pen.

Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare şi împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care nu a fost dezlegat un raport juridic de drept substanţial, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

De altfel, prin cererea formulată, contestatorii nici nu au indicat vreunul din cazurile de contestaţie în anulare enumerate de art. 426 C. proc. pen., nefiind suficiente, sub acest aspect, menţiunile din cerere în sensul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită şi că părţile nu s-au prezentat, de vreme ce în practicaua hotărârii atacate s-a arătat expres că cele două persoane au fost prezente, fiind redate şi concluziile formulate cu acel prilej.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 426 C. proc. pen. şi art. 431 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 107 din 09 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În atare condiţii, faţă de culpa lor procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 107 din 09 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2021.