Appeal against rejection of plea in nullity at admission stage is inadmissible

Şedinţa publică din data de 05 octombrie 2022

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 541 din data de 13 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. cu privire la decizia penală nr. 375 din 06.04.2022 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosar nr. x/2021.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reţinut că prin sentinţa penală nr. 97 din data de 23.02.2021, pronunţată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr. x/2016, a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2500 RON amendă penală (250 zile-amendă înmulţite cu 10 RON - suma corespunzătoare unei zile-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prevăzută de art. 268 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

I s-a pus în vedere inculpatei A. prevederile art. 63 din C. pen., potrivit cărora în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale în cuantum de 2500 RON, instanţa va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa de 250 zile închisoare.

Potrivit art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 1349 alin. (1) şi (2) din C. civ., au fost admise, în parte, acţiunile civile şi a fost obligată inculpata A. să plătească părţilor civile: B. suma de 4.000 RON, reprezentând daune morale; C. suma de 4.000 RON, reprezentând daune morale; părţii civile D. suma de 4.000 RON, reprezentând daune morale; E. suma de 10.000 RON, reprezentând daune morale.

S-a luat act că persoanele vătămate F., G., H., I. şi J. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea persoanei vătămate B. privind obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare pe care pretinde că le-a făcut în procesul penal.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., inculpata a fost obligată A. la plata sumei de 4500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1200 RON este aferentă fazei de urmărire penală.

Prin decizia penală nr. 375 din data de 06.04.2022 a Curţii de Apel Suceava, a fost admis apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale sus-menţionate, care a fost desfiinţată, în parte, şi, în rejudecare, au fost reduse cuantumurile daunelor morale acordate părţilor civile B., C. şi D. la câte 1000 RON pentru fiecare (în loc de 4000 RON) şi părţii civile E. la suma de 3.000 RON (în loc de 10000 RON).

Totodată, a fost redus cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligată inculpata A. de la suma de 4500 RON la suma de 2000 RON (din care suma de 1200 RON în cursul urmăririi penale).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu erau contrare deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 375 din data de 06.04.2022 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021, condamnata A. a formulat contestaţie în anulare la data de 21.04.2022.

În fapt, contestatoarea a arătat, în esenţă, că a fost condamnată la o pedeapsă cu amendă penală, deşi în cauză existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, cu referire la prescripţia răspunderii penale pentru faptele deduse judecăţii, dacă ar fi fost adevărate, în contextul în care toate probele au fost falsificate de organele judiciare şi a lipsei plângerilor penale ale aşa-ziselor victime ale căror semnături, a susţinut că, au fost falsificate. În cuprinsul cererii şi a memoriului depus la dosar, contestatoarea şi-a expus punctul de vedere şi nemulţumirile legate atât de modul de derulare a procesului penal, în toate fazele procesuale, urmărire penală, cameră preliminară şi judecată, în fond şi apel, cât şi în legătură cu probatoriul adminitrat şi soluţia pronunţată.

În drept, contestatoarea A. a invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Examinând contestaţia în anulare formulată în cauză, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, reţinând că este o cale extraordinară de atac prin care se urmăreşte eliminarea unor erori conţinute de hotărârile judecătoreşti definitive, în condiţiile art. 426 C. proc. pen.. Fiind o cale extraordinară de atac, aceasta poate fi utilizată doar în acele situaţii în care, pentru restabilirea legalităţii şi pentru asigurarea drepturilor esenţiale ale părţilor din proces, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti trebuie "sacrificată".

Principiul stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive nu trebuie să sufere atingeri decât în cazurile în care garanţiile acordate de lege părţilor au fost încălcate, astfel încât judecata nu poate fi considerată ca reprezentând o justă stabilire a adevărului.

Prin urmare, determinarea precisă a ipotezelor şi a condiţiilor în care poate fi utilizată contestaţia în anulare constituie o garanţie că această cale extraordinare de atac nu va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecăţii şi nu o va transforma într-o posibilitate - la îndemâna oricui şi oricând - de anihilare a efectelor principiului lucrului judecat şi al stabilităţii hotărârilor definitive.

Relativ la examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, Curtea a constatat că o astfel de cerinţă este impusă de prevederile art. 431 din C. proc. pen., în cameră de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului.

S-a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., cererea de contestaţie în anulare este admisibilă atunci când a fost făcută în termenul prevăzut de lege, când motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426, iar în sprijinul contestaţiei s-au depus ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar. Cu alte cuvinte, admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate.

Pe de altă parte, prin decizia nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - s-a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acelei cauze.

S-a menţionat în considerentele deciziei pentru dezlegarea chestiunii de drept că, faţă de specificul căilor extraordinare de atac, în raport cu deosebirea fundamentală, de necontestat, între căile ordinare şi căile extraordinare de atac, cu respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, dar şi a premisei prezumţiei de legalitate a soluţiilor pronunţate de instanţele de apel, că orice element care a fost pus în discuţia instanţei de apel şi cu privire la care aceasta s-a pronunţat în mod definitiv, nu mai poate constitui temei al contestaţiei în anulare, conform art. 426 lit. (b) din C. proc. pen.

Având în atenţie aceste dispoziţii, cât şi temeiul de drept invocat de către contestatoare în susţinerea contestaţiei în anulare, art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a constatat că motivele încadrate de către contestator în temeiul de drept de la lit. b) au fost invocate şi cu ocazia judecăţii apelului şi au fost analizate de către instanţa de control judiciar.

Astfel, Curtea a constatat, în analiza admisibilităţii prezentei contestaţii în anulare, că instanţa de apel a examinat şi motivat lipsa incidenţei cazului de încetare a procesului penal. Numai în situaţia în care instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra cauzei pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluţia de încetare a procesului penal se putea constata o eroare de procedură, adică o nepronunţare imputabilă instanţei care, prejudiciind interesele legitime ale părţii, îi dădeau dreptul să formuleze contestaţie în anulare.

În fine, atâta timp cât punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 268 din C. pen. nu este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, deşi formal contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., nu a indicat, în concret, vreun caz de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen.

Pe de altă parte, s-a arătat că, din lecturarea motivelor redate mai sus, reiese că această contestatoare urmăreşte în realitate o rejudecare pe fond a cauzei sale, cel mai probabil pentru a invoca lipsa probelor care să conducă la reţinerea vinovăţiei sale, situaţie ipotetică care ar fi impus o soluţie de achitare şi nicidecum de încetare a procesului penal, astfel că motivele în fapt invocate şi dovezile indicate nu converg în sprijinul cazului de contestaţie în anulare menţionat, respectiv art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Cât priveşte incompatibilitatea judecătorilor care au pronunţat decizia contestată, caz de contestaţie în anulare care aparent s-ar încadra la art. 426 lit. d) din C. proc. pen., însă neinvocat în drept de către contestatoare, Curtea a observat că A., în calitate de inculpată apelantă, a formulat cereri repetate de recuzare împotriva magistraţilor investiţi cu soluţionarea cauzei în apel, întemeiate pe dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cereri respinse prin încheierile din 06.12.2021, 10.01.2022, 18.01.2022, 11.03.202, 15.03.202, 29.03.2022,05.04.2022 şi 06.04.2022.

Din examinarea încheierilor la care s-a făcut referire mai sus rezultă că, în esenţă, criticile inculpatei cu privire la judecătorii recuzaţi au vizat măsurile dispuse de aceştia, modul de administrare a probatoriului şi aprecieri personale cu privire la cei menţionaţi.

Având în vedere prevederile art. 68 alin. (7) C. proc. pen.., conform cărora "Încheierea prin care se soluţionează abţinerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac", cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în sensul menţionat prin decizia nr. 242/2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (5) teza I şi alin. (7) C. proc. pen.., parag. 27 privitoare la lipsa oricărei căi de atac cu privire la încheierea prin care se soluţionează recuzarea, fără a distinge între încheierea de admitere, respectiv de respingere a recuzării, Curtea a constatat că în acest cadrul procesual nu mai poate analiza temeinicia sau netemeinicia soluţiilor de respingere a cererilor de recuzare formulate împotriva judecătorilor care au soluţionat cauza în apel, în condiţiile în care nu sunt date cazurilor de nulitate absolută prevăzute de legea procesual penală.

Împotriva deciziei penale nr. 541 din data de 13 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat apel contestatoarea A..

Examinând excepţia inadmisibilităţii invocată de reprezentatul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatoarea A. a declarat apel împotriva deciziei penale prin care s-a respins contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 375 din 06.04.2022 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosar nr. x/2021.

Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

De asemenea, potrivit art. 431 din C. proc. pen., cu denumirea marginală admiterea în principiu: (1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. (2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.

Din examinarea sistematică şi coroborată a dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen. şi art. 432 din acelaşi cod, rezultă că hotărârea prin care se respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, în procedura admiterii în principiu, este definitivă.

În acelaşi sens este şi decizia nr. 5/HP din 4 martie 2015 (publicată în M.Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a statuat că:

"În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive nesupuse căii de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 C. proc. pen.: a) dispoziţiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate; b) spre deosebire dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4), potrivit cărora «Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă», sunt integrate în economia acestui text de lege. Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu".

Dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea contestaţiei a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.

Prin urmare, rezultă caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.

Aşadar, împotriva hotărârii pronunţate în procedura admisibilităţii în principiu, respinsă, ca inadmisibilă, legea nu prevede posibilitatea exercitării niciunei căi de atac (apel sau contestaţie), calea de atac fiind dată de lege.

În aceste condiţii, în coordonatele mai sus dezvoltate, dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile speţei de faţă, nefiind depăşit momentul procesual al admisibilităţii în principiu, aşa încât prezenta cale de atac este inadmisibilă.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 541 din data de 13 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 541 din data de 13 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 octombrie 2022.