Cassation appeal dismissed: administrator convicted for tax evasion and fraudulent use of company credit despite delegation argument

Şedinţa publică din data de 28 aprilie 2021

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 115/30.06.2020 pronunţată de Tribunalul Maramureş, în dosarul nr. x/2016, a fost condamnată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea cu rea-credinţă a creditului unei societăţi, prevăzută de art. 272 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., după schimbarea încadrării juridice a faptei din prevederile art. 272 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 C. pen. anterior.

S-au aplicat inculpatei pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, iar, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 396 alin. (1) raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., după schimbarea încadrării juridice a faptei din prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatei A. sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON.

S-a constatat că prejudiciul cauzat Statului român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - A.J.F.P. Maramureş a fost recuperat.

A fost obligată inculpata să plătească părţii civile S.C. B. S.R.L. suma de 277.898,74 RON şi contravaloarea în RON a sumei de 3450 euro, reprezentând despăgubiri civile.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpata A. şi părţile civile ANAF prin DGRFP Cluj şi AJFP Maramureş.

Prin decizia penală nr. 1312/A din 13 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2016, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata A. şi partea civilă ANAF DGRFP Cluj-Napoca, AJFP Maramureş împotriva sentinţei penale nr. 115/30.06.2020 a Tribunalului Maramureş.

A fost obligată apelanta inculpată la plata, în favoarea, statului a sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul părţii civile, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 22.12.2020, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpata A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 15.01.2021, sub nr. x/2016.

Prin cererea de recurs în casaţie, recurenta A. a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea pentru infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., considerând că sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În esenţă, recurenta inculpată A. a prezentat ca motive, în susţinerea recursului în casaţie, faptul că prin decizia pronunţată în apel a fost condamnată pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (3) C. proc. pen.., a solicitat şi desfiinţarea hotărârii primei instanţe, respectiv a sentinţei penale nr. 115 din 30.06.2020 pronunţate de către Tribunalul Maramureş, secţia Penală, considerând că subzistă aceleaşi încălcări de lege, ca în decizia recurată.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpata a invocat că, deşi a solicitat achitarea pentru ambele infracţiuni, prin decizia atacată nu au fost analizate chestiunile privind delegarea, în tot, a atribuţiilor administratorului de drept către martorul C., director general, care a exercitat, în fapt, toate atribuţiile administratorului de drept, atât în ceea ce priveşte activitatea economică a firmei, cât şi organizarea, conducerea şi controlul contabilităţii, toate aceste atribuţii rezultând din procura notarială autentificată de BNP Asociaţi D. - E., sub nr. x din 21 iulie 2010 (dosar instanţă, f. x şi f. x), din care rezultă mandatul special acordat martorului C., în sensul că i-au fost acordate drepturile necesare pentru a acţiona în numele său şi al societăţii, cu puteri depline de administrare şi dispoziţie, fără nicio limită.

Recurenta inculpată a mai precizat că, acceptând toate obligaţiile impuse prin procură, martorul C. a devenit administratorul de fapt, îndeplinind legal, toate atribuţiile administratorului de drept, asumându-şi toate consecinţele delegării legale de drepturi şi obligaţii ale administratorului de drept, respectiv drepturile şi obligaţiile ce-i reveneau inculpatei, conform legii, în calitate de administrator de drept. Astfel, în cazul dat, recurenta a susţinut că exclusiv martorul C. poate fi subiectul activ al infracţiunilor reţinute în sarcina sa, fiind îndeplinite toate cerinţele legale în acest sens.

A mai învederat că, martorul C. a deţinut toată evidenţa tehnico-operativă a firmei, refuzând în mod expres să o predea, la momentul în care inculpata, interesându-se organelor fiscale, a constatat încălcări flagrante ale dispoziţiilor legale în activitatea firmei, iar martorul i-a condiţionat predarea evidenţei tehnico-operative a societăţii de restituirea unui (pretins) împrumut, pentru care nu a produs nicio dovadă plauzibilă.

Prin urmare, recurenta a apreciat că, răspunzător (atât penal, cât şi civil) pentru infracţiunile ce i s-au imputat, este administratorul de fapt, respectiv martorul C., întrucât acesta a îndeplinit, prin delegare legală, toate drepturile şi obligaţiile (atribuţiile administratorului de drept) în administrarea societăţii, martorul fiind subiect activ al infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Deopotrivă, recurenta a făcut menţiunea că, în ceea ce priveşte calitatea de subiect activ al administratorului de fapt (şi nu a administratorului de drept, când acesta îşi deleagă atribuţiile) s-a pronunţat atât doctrina, cât şi jurisprudenţa.

Recurenta a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., întrucât faptele ce i se impută nu sunt prevăzute de legea penală, infracţiunile fiind comise cu vinovăţie de altă persoană. În consecinţă, a solicitat respingerea acţiunii civile.

Prin încheierea din 17 februarie 2021 Înalta Curte, secţia penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta inculpată A., reţinând că în cuprinsul cererii a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi au fost indicate motivele pe care recurenta şi-a fundamentat cazul de casare, dintre care prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare indicat, chestiunile privind calitatea de subiect activ al infracţiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 272 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, infracţiuni cu privire la care recurenta inculpată a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Faţă de circumstanţele cauzei, instanţa a considerat necesare anumite observaţii în raport de cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal), în concret, având în vedere soluţia de achitare solicitată de recurenta inculpată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 - cu privire la care s-a pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal, conţinutul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (invocat expres de recurentă) care se referă la condamnare, precum şi motivele care justifică admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie vizând calitatea subiectului activ al infracţiunii de evaziune fiscal.

Într-o asemenea situaţie, instanţa a reţinut că solicitarea de achitare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., poate fi examinată pe calea recursului în casaţie, ţinând seama că motivele evocate de recurentă se referă la elementele de tipicitate ale infracţiunii, iar încetarea procesului penal a fost dispusă ca efect al achitării prejudiciului de către inculpată, care a determinat aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, instanţa de fond constatând existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzute de lege, potrivit art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.. În mod cumulativ, s-a considerat că inculpata a solicitat continuarea procesului penal, atât timp cât instanţa de apel a analizat motivele prin care aceasta a cerut achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen.., pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că devine incident implicit cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., ţinând cont de temeiul de drept al soluţiei de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală, solicitarea continuării procesului penal valorificată în calea de atac a apelului, pe de-o parte, şi, pe de altă parte, motivele recursului în casaţie formulat de inculpată prin care se antamează chestiunea neprevederii de legea penală a faptei.

În consecinţă, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, s-a constatat că cererea formulată de recurenta inculpată A. îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.., recursul în casaţie urmând a fi examinat prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen.

De asemenea, faţă de motivele recursului în casaţie, s-a mai precizat că, pe calea extraordinară a recursului în casaţie nu se poate reinterpreta probatoriul, reexamina conţinutul mijloacelor de probă, nu se poate verifica existenţa ori suficienţa probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare, examinarea conformităţii hotărârii recurate cu regulile de drept fiind posibilă numai în cadrul cazurilor expres şi limitativ prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpata A. prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen.. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că "în esenţă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune" (decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014 şi decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019 ale ÎCCJ, secţia Penală).

În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

În speţă, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, respingând apelul inculpatei A., a reţinut că faptele pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, în materialitatea lor, se circumscriu infracţiunilor de folosire cu rea-credinţa a creditului societăţii în formă continuată, prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea 31/1990 cu aplicarea art. 42 alin. (1) şi art. 5 C. pen., precum şi infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. (pentru această din urmă infracţiune, a fost menţinută soluţia primei instanţe de încetare a procesului penal).

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2004, constituie infracţiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Analizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, se constată că subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală nu este calificat, fapta putând fi săvârşită atât de către administrator, cât şi de orice altă persoană care are atribuţii de evidenţiere în actele contabile a operaţiunilor comerciale derulate şi a veniturilor realizate şi că sub aspectul laturii subiective, fapta se săvârşeşte cu intenţie directă, calificată prin scop, acela al sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Conform art. 272 alin. (1) pct. b din Legea nr. 31/1990, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere ori al directoratului sau reprezentantul legal al societăţii care, foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;

În cazul acestei infracţiuni elementul material este constituit de acţiunea de a folosi bunurile sau creditul societăţii într-un scop contrar acesteia, sau în interes propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care subiectul activ are interese direct sau indirect, iar subiectul activ este unul calificat, în sensul că nu poate avea această calitate decât fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere ori al directoratului sau reprezentantul legal al societăţii.

Înalta Curte constată că, în fapt, prin decizia recurată s-a reţinut, în primul rând că, S.C. B. S.R.L a fost înfiinţată de martorul C., care a deţinut calitatea de asociat unic şi administrator, până la data de 24.08.2009, când a intrat în societate ca asociat unic şi administrator inculpata A..

Deopotrivă, s-a arătat în cuprinsul deciziei recurate că, în perioada noiembrie 2009 - iunie 2012, S.C. B. S.R.L. a derulat relaţii comerciale cu mai mulţi agenţi economici, de la care a încasat diverse sume de bani.

Astfel, instanţa de apel a constatat că S.C. B. S.R.L. a emis către F. S.R.L. Catania - Italia, 3 facturi fiscale seria x nr. x/04.04.2012 în valoare de 5.599,68 euro, nr. 03/13.04.2012 în valoare de 6.922,08 euro, ambele reprezentând avans vânzare masă lemnoasă şi nr. 01/28.06.2012 în valoare de 6.666,59 euro reprezentând "grinzi de răşinoase prelucrate pe patru laturi". S-a reţinut că din totalul facturat de 19.188,35 euro, s-a încasat suma de 18.612,68 euro în contul bancar deschis la G. la datele de 12.04.2012, 30.04.2012 şi 04.07.2012, iar materialul lemnos a provenit din achiziţiile efectuate de S.C. B. S.R.L. de la S.C. H. S.R.L. Dorna Arini, jud. Suceava.

Conform facturilor fiscale seria x nr. x/04.04.2012, nr. y/13.04.2012, nr. z/28.06.2012 şi CMR-urilor, care atestă transporturile efectuate, agentului economic din Italia, F. S.R.L. i-au fost livrate "grinzi de răşinoase prelucrate pe patru laturi", reieşind că, pentru înregistrarea în contabilitate, au fost predate facturile de avans, iar beneficiarului F. S.R.L. i-au fost predate facturile de livrare efectivă, livrare reală argumentată de CMR-uri. Conform balanţei de verificare de la finele anului 2012, F. S.R.L. Italia figurează ca şi client creditor al S.C. B. S.R.L. cu suma de 54.240 RON, iar veniturile din exploatare atestate conform declaraţiei privind impozitul pe profit aferentă anului 2012 sunt doar în sumă de 29.733 RON (echivalentul a 6.666,59 euro).

Aşadar, S.C. B. S.R.L. a obţinut din vânzarea de grinzi răşinoase către F. S.R.L., venituri în sumă de 19.188,35 euro, din care a evidenţiat în actele contabile doar suma de 6.666,59 euro aferentă facturii fiscale seria x nr. x/28.06.2012, iar veniturile realizate în sumă de 12.521,76 euro (54.793,27 RON) aferente facturilor fiscale seria x nr. x/04.04.2012 în valoare de 5.599,68 euro şi nr. 03/13.04.2012 în valoare de 6.922,08 euro nu au fost evidenţiate în actele contabile, producându-se astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 8.767 RON, constând în impozit pe profit.

Instanţa de apel a mai reţinut din declaraţia martorului C. - fost administrator şi director în cadrul S.C. B. S.R.L. că până în luna martie 2013, când a demisionat, a întocmit la dispoziţia administratorului societăţii facturi fiscale, fiindu-i dictate sau trimise pe e-mail datele necesare întocmirii facturilor, fără a cunoaşte în ce au constat relaţiile comerciale derulate de societate şi fără a primi acte doveditoare ale tranzacţiilor (...). Curtea de Apel Cluj a arătat că aspectele prezentate de acest martor se coroborează atât cu documentele contabile ale societăţii din perioada iulie 2009 - iunie 2013, cât şi cu rulajele conturilor în RON şi valută deschise la I. S.A., J. S.A. şi G. S.A., aparţinând S.C. B. S.R.L. şi ale administratorului A., precum şi cu înscrisuri extracontabile (...).

Totodată, în cuprinsul deciziei recurate s-a mai notat că, din contul societăţii B. S.R.L. în perioada 2010-2012 au fost retrase sume de bani de către C. şi K. şi au intrat în casieria societăţii (...). În total sumele ieşite din contul societăţii şi intrate în casierie fără documente justificative au fost în valoare de 75.093,39 euro.

În mod cumulativ, Curtea a reţinut că, în privinţa sumei de 16.420 euro (...) reţinută în rechizitoriu ca reprezentând retrageri de numerar din contul societăţii B. S.R.L. deschis la G., rezultă că suma a fost ridicata în perioada aprilie- august 2012 cu titlu de "Avansuri deplasare externă" de către martorul C. şi inculpata A. astfel: inculpata a retras suma de 3.450 euro, iar martorul C. a retras suma de 12,970 euro. Această sumă a fost înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii B. S.R.L. în contul 542 "Avansuri de trezorerie", valoarea transformată in moneda naţională fiind de 71.676 RON, însă nu s-au depus documente justificative pentru cheltuirea ei.

Sintetizând, instanţa de apel a reţinut că, în baza probelor testimoniale şi ştiinţifice ataşate dosarului, s-a stabilit că inculpata A. a cauzat societăţii un prejudiciu în valoare totală de 277.898,74 RON, compus din suma de 88.986,92 RON reprezentând ridicări de numerar efectuate de către inculpată cu cardul deţinut de aceasta aparţinând societăţii, suma de 89.016,87 RON (20.000 euro) ce i-a fost expediată de către martorul C., prin serviciul L., dar şi depuneri de numerar în valoare de 180.912 RON (40.850 euro) în contul deţinut de inculpată la I..

Raportat la această bază factuală, Înalta Curte constată că recurenta inculpată A. a indicat în argumentarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., o situaţie de fapt diferită de cea reţinută, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, susţinând, în esenţă, că ar fi fost condamnată pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală întrucât societatea S.C. B. S.R.L. a fost administrată de martorul C., numit legal prin contract director general, căruia i-au fost delegate legal atribuţii atât în ceea ce priveşte activitatea economică a firmei, cât şi organizarea, conducerea şi controlul contabilităţii, astfel că singurul răspunzător (atât penal, cât şi civil) este acest martor.

Însă, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, prin decizia din apel, recurentei i se impută faptul că, în calitate de administrator al B. S.R.L., în luna aprilie 2012 s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin neevidenţierea în contabilitate a veniturilor în sumă de 12.521,76 euro, realizate din vânzarea de grinzi către F. S.R.L., aferente unui număr de 2 facturi fiscale, cauzând astfel bugetului de stat o pagubă de 8.767 RON, iar în perioada 2010-2012, în calitate de administrator, al S.C. B. S.R.L. a folosit cu rea-credinţă şi în scop personal, o parte din fondurile societăţii, prejudiciul total cauzat societăţii fiind de 277.898,74 RON şi 3.450 euro.

Înalta Curte constată că recurenta inculpată A. a avut calitatea de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală întrucât, aşa cum s-a reţinut cu caracter definitiv ca situaţie de fapt, deşi a existat o procură prin care inculpata şi-a delegat atribuţiile de administrator către martorul C., în realitate, inculpata a controlat activitatea financiar-contabilă a societăţii şi a stabilit operaţiunile comerciale şi veniturile care urmau a fi evidenţiate în actele contabile, omiţându-le pe cele ce au format obiectul judecăţii în prezenta cauză. Încetarea procesului penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală a intervenit numai ca efect al achitării de către inculpată a prejudiciului cauzat, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, independent de întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală.

Deopotrivă, din situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel rezultă că recurenta inculpată, în calitate de administrator, a folosit cu rea-credinţă şi în scop personal, o parte din fondurile societăţii comerciale, cauzând societăţii un prejudiciu material (prin ridicări de numerar efectuate de către inculpată cu cardul deţinut de aceasta aparţinând societăţii comercile, prin sume expediate de către martorul C., prin serviciul L., dar şi prin depuneri de numerar în contul deţinut de inculpată la I.), astfel că sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) pct. b din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, faptele inculpatei A. se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, iar prin criticile aduse hotărârii definitive, recurenta nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnată nu sunt prevăzute de legea penală, fiind neîntemeiată solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Cât priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., acesta nu are incidenţă, în contextul particular al cauzei, întrucât nu este aplicabil cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. în raport de infracţiunea de evaziune fiscală. Numai dacă se impunea achitarea pentru neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, atunci s-ar fi justificat desfiinţarea soluţiei de încetare a procesului penal dispusă în cauză pentru intervenirea cauzei de nepedepsire prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005, ca efect al acoperirii prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Referitor la solicitările recurentei vizând latura civilă a cauzei, Înalta Curte notează că acestea pot fi examinate strict ca o consecinţă a unei eventuale modificări a laturii penale a cauzei, în baza cazului de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Condiţionarea înlăturării greşitei soluţionări a laturii civile de stabilirea unuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., rezultă, în mod evident, din dispoziţiile art. 448 alin. (2) C. proc. pen.

Cum în cauză, faţă de cele prezentate anterior, nu au operat modificări sub aspectul laturii penale, nu se justifică a fi analizate solicitările recurentei A. pe latură civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1312/A din 13 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1312/A din 13 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2021.