Recovery of damages from a judicial guarantee deposited to secure a suspension of payment obligations pending final arbitration decision.

Şedinţa publică din data de 07 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 10 iulie 2018 sub nr. x/2018 reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar Consorţiul format din B. şi C., a chemat în judecată pe pârâta D. S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 585.000 RON, cu titlu de despăgubire parţială, sumă ce urmează a fi reţinută din cauţiunea consemnată de pârâtă în dosarul nr. x/2018, format pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Soluţia primei instanţe:

Prin sentinţa civilă nr. 1070 din 22 aprilie 2019 Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a civilă a respins excepţiile lipsei de obiect, a lipsei de interes şi inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocate de pârâtă: a respins, totodată, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.

Apelul:

Sentinţa de fond a fost apelată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar, criticile sale vizând atât situaţia de fapt, cât şi greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept incidente.

Calea devolutivă de atac a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub acelaşi număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 155/A din 1 februarie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Recursul:

Decizia de apel, precum şi încheierea de dezbateri din 11 ianuarie 2021 au fost recurate de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar, care a solicitat, admiterea căii extraordinare de atac cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

După expunerea situaţiei de fapt şi a parcursului procesual, recurenta-reclamantă a arătat că îşi intemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., criticând încheierea de dezbateri şi decizia de apel sub următoarele aspecte:

Din perspectiva motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat considerentul din decizia de apel care menţionează "desfiinţarea cauţiunii", arătând că acest aspect nu a fost pus în discuţia părţilor, fiind încălcate, astfel, prevederile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (2) şi (6) C. proc. civ., fiind încălcate, totodată şi principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea (pct. 5 - încălcarea unor norme de procedură). A mai arătat că nelegalitatea deciziei de apel rezultă şi din reţinerea greşită a scopului măsurii provizorii, aceasta fiind solicitată pentru suspendarea obligaţiilor de plată ce reveneau intimatei-pârâte, iar nu pentru suspendarea executării contractului, aşa cum s-a reţinut (pct. 6 - motive străine de natura cauzei).

A mai susţinut încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 17 din 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, în care s-a reţinut că desfiinţarea măsurilor provizorii luate de arbitrul de urgenţă nu conduce la desfiinţarea cauţiunii.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat considerentele deciziei de apel sub aspectul scopului pentru care se constituie cauţiunea; redând pasaje din hotărârea criticată, a arătat că măsura provizorie a fost încuviinţată, contrar celor afirmate în decizia de apel, care face confuzie între luarea măsurii şi desfiinţarea încheierii prin care a fost dispusă aceasta; a subliniat greşita apreciere în ceea ce priveşte lipsa relevanţei motivelor pentru care măsura provizorie nu a fost admisă, arătând că art. 1064 alin. (2) C. proc. civ. nu distinge motivele pentru care măsura luată de instanţă a fost desfiinţată. A subliniat, totodată, scopul cauţiunii, respectiv acela de garanţie pentru asigurarea despăgubirii părţii care a suferit o daună ca urmare a unor măsuri dispuse de instanţă sau executor, la solicitarea părţii adverse. A mai arătat că, sub acelaşi aspect, instanţa de apel face simple afirmaţii referitoare la netranşarea fondului disputei dintre părţi, susţinând că o asemenea cerinţă nu este prevăzută în mod exclusiv de art. 1064 C. proc. civ., acesta menţionând două situaţii alternative, rămânerea definitivă a hotărârii sau data încetării efectelor măsurii. Or, în opinia sa, desfiinţarea măsurii prin hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti atrage incidenţa art. 1.064 în varianta încetării efectelor măsurii.

În continuare, fără a distinge în raport de motivele de casare invocate, recurenta-reclamantă expune susţinerile apărătorului intimatei-pârâte în cursului litigiului vizând luarea măsurii provizorii, criticând astfel un alt considerent al deciziei recurate.

Reiterând aceleaşi motive de casare - art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ. - fără a distinge criticile în raport de aceste motive, recurenta-reclamantă citează un alt paragraf din decizia de apel, după care susţine prejudiciul încercat prin efectuarea unor cheltuieli în litigiul vizând măsura suspendării provizorii a executării obligaţiilor de plată ale intimatei-pârâte (deşi în paragraful citat nu se face referire la asemenea cheltuieli); reiterează dispoziţia din sentinţa de anulare a încheierii arbitrului de urgenţă, susţinând că prin efectele suspendării dispuse, până la desfiinţarea încheierii, a suferit prejudicii, prin faptul că intimata-pârâtă a folosit bunurile date în regim de leasing, fără a achita ratele corespunzătoare.

Sub imperiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., de asemenea, fără a identifica criticile care se subsumează motivelor invocate, recurenta-reclamantă a criticat menţinerea de către instanţa de apel a soluţiei date de instanţa de fond în ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de partea adversă, asupra cărora prima instanţă nu a aplicat o reducere.

În final, invocând art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat încheierea de şedinţă din 11 ianuarie 2021, arătând că în mod nelegal instanţa de apel a respins cererea de amânare a cauzei, deşi era primul termen de judecată, era prima cerere formulată în acest sens, fiind depuse şi înscrisuri care să dovedească imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales, în condiţiile stării de insolvenţă în care se află.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat, în principal, anularea recursului, apreciind că criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat astfel: considerentele semnalate de recurenta-reclamantă vizând o desfiinţare a cauţiunii nu prezintă relevanţă pe fondul cererii în despăgubire ce formează obiectul prezentului litigiu; în acelaşi sens sunt şi susţinerile referitoare la obiectul măsurii provizorii solicitate în faţa arbitrului de urgenţă; nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 17 din 7 martie 2019, nefiind în prezenţa triplei identităţi; criticile vizând considerentele deciziei de apel referitoare la scopul consemnări cauţiunii nu pot fi încadrate în motivele de casare; corecta apreciere de către instanţa de apel a imposibilităţii de apreciere asupra despăgubirilor solicitate, în condiţiile nesoluţionării definitive a litigiului dintre părţi; corecta apreciere de către instanţa de apel asupra cadrului procesual în care se pot solicita ratele de leasing, respectiv doar pe tărâm contractual, iar nu în cadrul unei acţiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală; corecta apreciere de către instanţa de apel asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond; legalitatea încheierii din 11 ianuarie 2021, instanţa de apel dispunând, urmare a respingerii cererii de amânare a judecării cauzei, amânarea pronunţării, dând posibilitatea depunerii de concluzii scrise.

Părţile nu au administrat proba cu înscrisuri noi în această fază procesuală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13 mai 2021, sub acelaşi număr unic.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, ce a fost comunicat părţilor, acestea depunând la dosar punctele de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În şedinţa din 27 ianuarie 2022, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, apreciind că pot fi identificate critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a admis în principiu recursul şi a acordat termen pentru judecata în fond a recursului la 7 aprilie 2022, cu citarea părţilor.

Motivarea recursului:

Prealabil expunerii considerentelor prezentei hotărâri, Înalta Curte semnalează modalitatea nesistematizată a prezentării criticilor aduse deciziei de apel prin memoriul de recurs, prin indicarea fără circumstanţiere a unor motive de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. în legătură cu pasaje extins preluate din decizia recurată.

Se observă, totodată, caracterul supraabundent atât al unor critici de recurs, cât şi al unor considerente din decizia de apel, cu menţiunea că în ceea ce priveşte considerentele deciziei de apel, acestea sunt destinate să răspundă cât mai complet criticilor formulate în calea devolutivă de atac, în considerarea prevederilor art. 477 C. proc. civ.

Problema de drept care este pusă în discuţie plecând de la cele statuate de judecătorul fondului este aceea a posibilităţii acordării unor despăgubiri din cauţiunea consemnată în vederea luării unei măsuri provizorii de suspendare în cadrul procesual complex dintre părţi.

În acest context, vor fi analizate criticile recurentei-reclamante, precum şi apărările intimatei-pârâte.

Plecând de la această premiză, şi stabilind o ordine firească de analiză, Înalta Curte apreciază ca nefiind fondată critica recurentei-reclamante, încadrată în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând nelegalitatea încheierii din 11 ianuarie 2021 din perspectiva măsurii de respingere a cererii de amânare a cauzei, pentru imposibilitatea prezentării apărătorului ales al recurentei-reclamante (apelante în faza devolutivă de atac). Instanţa supremă reţine că măsura dispusă de instanţa de apel este legală, fiind respectate prevederile art. 222 C. proc. civ., amânarea judecării cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului uneia dintre părţi nefiind obligatorie pentru instanţă, în condiţiile în care textul legal menţionează că o asemenea măsură poate fi dispusă numai în mod excepţional, instanţa în faţa căreia s-a formulat o asemenea cerere fiind îndrituită să aprecieze care anume cazuri se înscriu în ipoteza legală. Se observă, totodată, că instanţa de apel, respingând cererea de amânare a judecării cauzei, a dispus amânarea pronunţării, dând posibilitatea părţii să prezinte concluziile faţă de calea de atac exercitată. De asemenea, se reţine că prin cererea de apel partea nu a solicitat alte probe decât înscrisurile aflate deja la dosar, precum şi cele ataşate cererii de apel, iar partea adversă nu a solicitat alte probe, pentru a fi în prezenţa unei eventuale încălcări a principiilor procesului civil.

Critica recurentei-reclamante vizând pretinsa încălcare de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 17 din 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 este formulată omisso medio. Înalta Curte reţine că în faţa instanţei de apel, atât prin memoriul depus, cât şi prin concluziile scrise formulate, recurenta-reclamantă nu a invocat hotărârea judecătorească a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde că ar fi fost ignorată. În consecinţă, în condiţiile în care o asemenea apărare nu a fost invocată în faza devolutivă de atac, ea nu mai poate fi invocată în recurs, în considerarea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Este nefondată şi critica recurentei-reclamante, ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1064 C. proc. civ.

Sub un prim aspect se reţine lipsa de relevanţă a criticilor recurentei-reclamante în ceea ce priveşte considerentele din decizia de apel vizând efectele desfiinţării măsurii dispuse de arbitrul de urgenţă prin hotărârea pronunţată în acţiunea în anulare. Lipsa de relevanţă este determinată de faptul că aceste considerente nu sunt decizorii în cadrul litigiului de faţă ce vizează exclusiv acordarea despăgubirilor pretins suferite de parte ca urmare a măsurii provizorii de suspendare a executării unor obligaţii de plată, în acest cadru procesual instanţa nefiind abilitată să analizeze decât posibilitatea mai întâi a acordării acestor despăgubiri, iar apoi întinderea lor. Aspectele semnalate referitoare la scopul şi existenţa cauţiunii puteau fi tranşate fie în cadrul acţiunii în anulare (în măsura în care se solicita, în acel litigiu să se dispună eventuala restituire a cauţiunii în condiţiile art. 1.064 alin. (4) C. proc. civ. - cerere ce nu a fost formulată), fie în cadrul unei solicitări distincte de restituire a cauţiunii (cale procesuală uzitată şi care a primit o dezlegare definitivă din partea instanţelor judecătoreşti).

Se subliniază că acele considerente criticate în recurs de către recurenta-reclamantă au fost expuse de instanţa de apel ca urmare a modului deficitar al susţinerii căii devolutive de atac de către parte, care a impus instanţei de apel să răspundă prin decizia pronunţată, în condiţiile în care acele aspecte nu erau de esenţă în raport cu obiectul cu care fusese investită prima instanţă.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a criticat aceste considerente din perspectiva nelegalităţii deciziei de apel, cu solicitarea de casare a hotărârii recurate, fără a formula o solicitare din perspectiva recursului la considerente. În consecinţă, reţinând caracterul supraabundent al acestor considerente, instanţa supremă apreciază lipsa de relevanţă a criticilor cu privire la acestea, ele nefiind de natură a atrage casarea deciziei de apel.

Se reţine caracterul formal corect al criticii recurentei-reclamante vizând obiectul măsurii provizorii dispuse de arbitrul de urgenţă care, însă, nu este de natură a trage casarea deciziei de apel pentru nelegalitate. Într-adevăr, în considerentele deciziei de apel se observă o exprimare deficitară în ce priveşte obiectul măsurii provizorii, acesta fiind, aşa cum susţine şi recurenta-reclamantă şi cum rezultă şi din încheierea din 19 februarie 2018 pronunţată de arbitrul de urgenţă, suspendarea obligaţiilor de plată ce reveneau intimatei-pârâte şi a executări garanţiilor constituite de aceeaşi parte, iar nu suspendarea executării contractului, aşa cum apare în decizia recurată.

Acest aspect, formal întemeiat, nu este de natură a atrage, aşa cum s-a menţionat, casarea deciziei de apel, pentru considerentele ce urmează:

Reţinând legalitatea deciziei de apel sub aspectul corectei interpretări şi aplicări a prevederilor art. 1.064 C. proc. civ., Înalta Curte observă că solicitarea adresată arbitrului de urgenţă de către intimata-pârâtă a vizat suspendarea obligaţiilor sale de plată, precum şi a executării garanţiilor constituite până la soluţionarea litigiului arbitral în care se dezbătea exact aspectul existenţei acestor obligaţii.

În acest context, în mod legal a apreciat instanţa de apel că sunt incidente prevederile art. 1.064 alin. (1) prima teză, în sensul că măsura provizorie a fost solicitată până la soluţionarea litigiului de fond dintre părţi.

Nu poate fi reţinută critica recurentei-reclamante în sensul că ar fi incidentă teza a doua textului legal anterior menţionat, întrucât "încetarea efectelor măsurii pentru care cauţiunea a fost depusă" are în vedere cauţiunea depusă pentru luarea unor măsuri asigurătorii sau provizorii astfel cum sunt acestea reglementate în Titlul IV C. proc. civ. Or, în speţă, cererea intimatei-pârâte nu se circumscrie măsurilor provizorii sau asigurătorii, ci vizează exclusiv suspendarea obligaţiilor de plată până la soluţionarea definitivă a litigiului arbitral în care se discută existenţa obligaţiei de plată.

În consecinţă, nu este fondată critica recurentei-reclamante în sensul că fiind încetată măsura suspendării, urmare a desfiinţării pe calea acţiunii în anulare, a încheierii din 19 februarie 2018 pronunţate de arbitrul de urgenţă, ar fi întrunite condiţiile legale pentru acordarea despăgubirilor pretins cauzate prin luarea măsurii de suspendare. În acord cu cele statuate de judecătorul fondului şi menţinute de instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu are deschisă calea acţiunii în despăgubire, în condiţiile nefinalizării definitive a litigiului de fond dintre părţi.

Se observă că recurenta-reclamantă critică decizia de apel susţinând că se face o simplă afirmaţie în legătură cu nefinalizarea litigiului de fond dintre părţi, dar atât în faza devolutivă de atac, cât şi în faţa instanţei de apel nu face dovada unei asemenea finalizări, prin depunerea hotărârii definitive în acel litigiu.

Criticile vizând natura despăgubirilor solicitate nu vor fi analizate de Înalta Curte, în considerarea prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul presupune examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile. Raportat la dispoziţia legală enunţată, instanţa supremă reţine că prin modul de formulare al criticilor se tinde la reevaluarea situaţiei de fapt, aspect nepermis în calea extraordinară de atac.

Din aceeaşi perspectivă, nu vor fi analizate nici criticile referitoare la dispoziţia din decizia apel referitoare la menţinerea nivelului cheltuielilor de judecată acordate în faza judecării fondului cauzei. Se observă că recurenta-reclamantă nu indică motivul de casare ce ar fi incident în legătură cu aceste critici, iar dezvoltarea existentă în memoriul de recurs nu permite încadrarea lor în prevederile art. 488 C. proc. civ. Simpla nemulţumire a recurentei-reclamante cu privire la nivelul acestor cheltuieli de judecată, menţinute de instanţa devolutivă de atac nu pot determina analizarea acestor critici din perspectiva nelegalităţii deciziei de apel.

Având în vedere considerentele expuse, raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar CONSORŢIUL FORMAT din B. şi C. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2021 şi a deciziei civile nr. 155/A din 01 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2022.