Commercial lease dispute: Validity of contractual jurisdiction clause under private law competence norms
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by determining that the Braila District Court was the exclusive competent forum, thereby reversing the declination of jurisdiction made by both the initial Braila court and the subsequently seized Bucharest court. The dispute involved a corporate tenant seeking payment for rental obligations under a commercial lease agreement, where the plaintiff invoked a contractual jurisdiction clause designating the courts at the lessor's headquarters location. Relying on the civil procedure code's provisions permitting parties to derogate from standard territorial competence via agreement (except for exclusive statutory competence), the Court held that the contractual clause validly conferred exclusive jurisdiction on the Braila court, rendering the initial filing legally vested and superior to the defendant's statutory domicile argument.
Legislator headnote
AI generatedart. 1350 C. civ, art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 126 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Commercial lease dispute: Validity of contractual jurisdiction clause under private law competence norms: Pentru a hotărî astfel, a evocat dispoziţiile art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi a reţinut, în esenţă, că sediul pârâtei se află în sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, iar din contract nu rezultă că Brăila ar fi locul prevăzut pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 martie 2021
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, secţia Civilă la 23.12.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.552 RON, reprezentând contravaloarea prestaţiilor, conform contractului de închiriere nr. x/16.04.2019, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1350 C. civ.
Pârâta, prin administrator judiciar, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.
Prin sentinţa civilă nr. 4712/29.09.2020, Judecătoria Brăila, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, a evocat dispoziţiile art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi a reţinut, în esenţă, că sediul pârâtei se află în sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, iar din contract nu rezultă că Brăila ar fi locul prevăzut pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă la 05.11.2020.
Prin sentinţa civilă nr. 11905/04.12.2020, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că cererea reclamantei se întemeiază pe contractul de închiriere nr. x/16.04.2019, care la art. 11.3 cuprinde o clauză atributivă de competenţă în favoarea instanţelor de la sediul proprietarului (reclamantei), aflat în satul Muchea, judeţul Brăila.
Prin urmare, reclamanta a ales instanţa competentă potrivit art. 116 C. proc. civ., respectiv Judecătoria Brăila, în baza art. 126 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât competenţa acestei instanţe a devenit exclusivă.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine următoarele:
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, în cauză nefiind incidente dispoziţii procedurale care să reglementeze, sub aspectul competenţei teritoriale, reguli de ordine publică.
Înalta Curte constată că, în speţă, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, astfel încât vor fi avute în vedere reguli generale în materia competenţei teritoriale.
Una dintre caracteristicile competenţei de ordine privată o reprezintă posibilitatea derogării prin acordul părţilor de la norma care o stabileşte.
Astfel, potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.
În speţă, instanţa supremă constată că la art. 11.3 din contractul încheiat de părţi, acestea au stabilit că soluţionarea diferendelor neconciliabile revine instanţelor de judecată competente de la sediul proprietarului utilajelor închiriate, respectiv Comuna Siliştea, Judeţul Brăila.
Dând efect clauzei atributive de competenţă convenite prin contract, reclamanta a înţeles să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Brăila.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa sesizată iniţial a fost legal învestită cu soluţionarea cauzei şi a devenit singura competentă.
Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Brăila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.