Applicability of statutory damage calculation ordinance to contractual forestry liability and characterization of control records as non-contractual acts

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 mai 2018 pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia Civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea pârâtului la plata sumei de 240.206,06 RON reprezentând prejudiciu cauzat de către pârâtă prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale rezultate din Contractul de servicii silvice nr. 1/31.01.2017, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate conform art. 11 din Contractul de servicii silvice nr. 1/31.01.2017, de la data scadenţei - 21.10.2017 şi până la data plăţii integrale a prejudiciului şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 664 din 6 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Sălaj, s-a admis în parte acţiunea reclamantei A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B.. A fost obligat pârâtul B. la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 42.923,3 RON contravaloare prejudiciu şi penalităţi contractuale de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra acestei sume, începând cu data de 21.10.2017, până la achitarea integrală a debitului. A fost obligată pârât la plata către reclamantă a sumei de 11.002 RON cheltuieli de judecată parţiale. A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată parţiale. Au fost compensate cheltuielile de judecată şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul B. la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 6.002 RON cheltuieli de judecată parţiale rămase după compensare.

Împotriva acestei sentinţe au formulat cereri de apel reclamanta A. şi pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 664/2021 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 664 din 6 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Sălaj, care a fost schimbată în tot şi, în consecinţă, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B..

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 240.206,06 RON, reprezentând debit principal şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi aferente debitului principal, începând cu data de 21.10.2017 şi până la data achitării integrale a sumei.

A fost obligat B. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 29.542,20 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă, şi suma de 10.702,07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

S-a respins apelul declarat de apelantul B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., pârâtul B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 664/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

În argumentarea recursului, a susţinut, în esenţă, că soluţia şi considerentele reţinute de instanţa de apel sunt nelegale, fiind reţinute cu aplicarea şi încălcarea greşită a normelor de drept material prevăzute la art. 1350, art. 1385 alin. (1), art. 1530, art. 1531, art. 1266, art. 1268 alin. (2), art. 2267 C. civ., O.U.G. nr. 85/2006, H.G. nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier Ordinul 1323/2015 privind aprobarea metodelor dendrometrice pentru evaluarea volumului de lemn destinat valorificării şi valorile necesare calculului volumului de lemn destinat valorificării.

În opinia recurentului, în mod greşit şi cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2267 C. civ., care reglementează tranzacţia, instanţa de apel a reţinut că părţile ar fi tranzacţionat cu privire la pretinsul prejudiciu suferit de intimata-reclamantă, urmare a aşa zisei încălcări a obligaţiei pârâtului de asigurare a pazei fondului forestier. Procesele-verbale de control încheiate ca urmare a controalelor de fond efectuate în teren, nu reprezintă şi nici nu ar fi catalogate ca acte juridice private, convenţii ale părţilor prin care acestea stabilesc pe cale convenţională prejudiciul, ulterior producerii lui.

A apreciat recurentul că instanţa de apel a pierdut din vedere natura juridică a controalelor de fond, dispoziţiile legale care obligă şi reglementează efectuarea acestor controale, inclusiv natura juridică şi standardul proceselor-verbale încheiate, urmare a controalelor.

Efectuarea controlului de fond şi încheierea proceselor-verbale de control la finalizarea controlului de fond, sunt demersuri obligatorii ce privesc disciplina silvică, mai exact respectarea atribuţiilor de serviciu privind paza pădurii de către personalul silvic (persoanele fizice) însărcinat în acest sens, conţinutul acestora fiind determinat de legiuitor potrivit Anexei 4 la Regulamentul de pază a fondului forestier aprobat prin H.G. nr. 1076/2009.

Procesele-verbale nu au fost semnate de pârât în calitate de parte contractantă în Contractul de prestări servicii, ci au fost semnate, în aplicarea şi executarea dispoziţiilor Regulamentului de pază a fondului forestier, în calitate de instituţie de utilitate publică învestită cu asigurarea pazei fondului forestier. Procesele-verbale au fost semnate de angajatul recurentului-pârât în calitate de organ de control.

Împrejurarea că la efectuarea controlului de fond, a participat şi un reprezentant din partea proprietarului, intimata reclamanta, întocmai cum de altfel se şi prevede în Regulamentul de pază a fondului forestier, semnând astfel, în această calitate (împuternicit din partea proprietarului), nu transformă procesul-verbal de control, într-o convenţie a părţilor cu privire la prejudiciu.

Sub un alt aspect, a apreciat că instanţa de apel a omis să facă distincţia între raportul juridic de drept public izvorât din lege (Codul silvic, H.G. nr. 1076/2009) care are ca obiect exercitarea controlului de fond prin care se verifică respectarea unor deziderate imperative de ordine publică, precum asigurarea pazei şi integrităţii fondului forestier (a se vedea că în contractul de prestări servicii nu se face nici o menţiune cu privire la exercitarea vreunui control de fond asupra fondului forestier. Acesta din urmă a fost exercitat strict în temeiul legii), şi raportul juridic de drept privat izvorât din contractul de prestări servicii încheiat de părţi, raport juridic în cadrul căruia, atât timp cât părţile nu au stabilit o clauză penală şi nu au încheiat o tranzacţie, se impune a fi determinat cuantumul aşa zisului prejudiciu, pe baza probelor în acord cu regulile de cuantificare a prejudiciului prevăzute de C. civ. (repararea integrală a prejudiciului fără a se ajunge la o supra îndestulare).

Precizează că prin semnarea proceselor-verbale de control, pârâtul nu a "recunoscut pretenţiile beneficiarului", iar părţile nu au stabilit, pe cale convenţională şi cu forţă obligatorie, pretinsul prejudiciu suferit de intimata reclamantă, ulterior producerii lui.

Totodată, considerentele instanţei de apel sunt reţinute cu greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 85/2006.

Aria de incidenţă a O.U.G. nr. 85/2006 privind evaluarea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, a fost clar stabilită şi determinată de legiuitor, atât în cuprinsul actului normativ (preambul, art. 1, art. 6, art. 7), cât şi în nota de fundamentare a acestuia, unde a fost explicată raţiunea adoptării acestui act şi sfera lui de aplicare.

Aplicabilitatea actului normativ strict şi exclusiv în cazul pagubelor produse de personalul silvic cu atribuţii de pază, rezultă şi din dispoziţiile exprese ale art. 6 din O.U.G. nr. 85/2006, unde se precizează exact ce tip de răspundere este vizată de acest act normativ si cine anume este titularul obligaţiei de reparare a pagubei evaluate calculate potrivit dispoziţiilor acestui act normativ.

Acest act normativ, O.U.G. nr. 85/2006, nu se aplică şi nu are nicio legătură cu raportul juridic privat contractual izvorât dintr-un contract de prestări servicii încheiat de un ocol silvic şi un proprietar. Evaluarea prejudiciului dintr-un astfel de contract nu poate fi efectuată pe baza modalităţii de calcul prevăzute de O.U.G. nr. 85/2006, din simplul considerent că însuşi legiuitorul a exclus aplicabilitatea acestui actului normativ în această situaţie, limitând aplicabilitatea lui la evaluarea pagubei produse de personalul silvic cu atribuţii de paza rezultată din "tăierea, degradarea, distrugerea, scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor, tăierea crăcilor arborilor în picioare, urmate ori nu, de însuşirea acestora, în condiţii ilegale".

Astfel, recurentul mai susţine că modalitatea de calcul a pagubei, prevăzută de acest act normativ nu vizează şi nu se aplică oricărei pagube produsă de personalul silvic cu atribuţii de pază care şi-a încălcat obligaţiile, ci doar pagubei care rezultă din "tăierea, degradarea, distrugerea, scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor, tăierea crăcilor arborilor în picioare, urmate ori nu de însuşirea acestora în condiţii ilegale".

Subliniază că nu orice pagubă se evaluează potrivit dispoziţiilor acestui act normativ, ci doar cele care rezultă din săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 107 Cod silvic (tăierea arborilor).

Or, în speţă, pretinsa faptă ilicită imputată recurentului a vizat încălcarea obligaţiei contractuale de asigurare a pazei pădurii, nicidecum săvârşirea infracţiunii de tăiere de arbori.

Prin urmare, consideră că instanţa de apel a recunoscut incidenţa şi a dat aplicare unui act normativ care nu era aplicabil în speţă şi nu putea sta la baza calculării prejudiciului în sarcina recurentului.

Recurentul a criticat decizia atacată şi sub aspectul greşitei interpretări a voinţei părţilor, respectiv greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 1266 şi art. 1268 alin. (2) C. civ.

De asemenea, în opinia sa, instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 1350, art. 1385 alin. (1), art. 1530, art. 1531 C. civ., dispunând obligarea recurentului, la plata unei sume care depăşeşte cu mult paguba concret suferită de intimata-reclamantă. În acest sens, menţionează că recurentul nu a fost obligată doar la "repararea în integralitate a prejudiciului" cauzat intimatei, astfel cum prevede C. civ., ci a fost obligată la mult mai mult decât atât, ajungându-se la o supra îndestulare a creanţei rezultate din prejudiciul suferit, aspect care rezultă în mod clar din probele administrate în cauză, probe care, deşi se regăseau la dosarul cauzei, au fost ignorate de instanţa de fond.

În speţă, repararea integrală a prejudiciului impunea determinarea acestuia în concret, pe baza prevederilor Ordinului nr. 1323/2015 privind aprobarea metodelor dendrometrice pentru evaluarea volumului de lemn destinat valorificării şi valorile necesare calculului volumului de lemn destinat valorificării, cum de altfel a procedat dl. expert.

A subliniat că o determinare reală şi precisă a limitelor întinderii prejudiciului impune evaluarea lui prin raportare la prevederile Ordinul 1323/2015.

Cu referire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1535 C. civ. şi art. 1280 C. civ., în ceea ce priveşte momentul de la care sunt datorate penalităţi de întârziere, a susţinut, în esenţă, că momentul "constatării pagubelor", al certitudinii, lichidităţii şi exigibilităţii creanţei nu poate fi decât cel al rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în prezentul litigiu. Doar de la acest moment, va fi stabilită întinderea prejudiciului şi odată cu acesta, şi scadenţa obligaţiei recurentului de reparare a prejudiciului.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat, iar recurentul-pârât B. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului declarat de recurentul-pârât B..

Prin încheierea din 22 iunie 2022 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, prin încheierea de la acea dată, a admis în principiu recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 664/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi a stabilit termen pentru soluţionarea recursului, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor". Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual, iar părţile o pot critica doar pentru motivele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că, deşi recurentul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicarea acestuia are un caracter pur formal, întrucât pârâtul nu a arătat care ar fi regulile de procedură încălcate, criticile invocate putând fi circumscrise pct. 8 al articolului menţionat, dar se constată ca fiind nefondate, pentru considerentele care succed.

Sub un prim aspect se impune sublinierea faptului că textul legal al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, însă fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Cu alte cuvinte, criticile recurentei prin care se urmăreşte stabilirea unei alte situaţii de fapt sau o apreciere diferită a probelor decât cea conferită de instanţa de apel nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul suveran al instanţelor devolutive.

Din această perspectivă, Înalta Curte reaminteşte că doar susţinerile care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu şi cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt vor fi examinate, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă dincolo de criticile de nelegalitate spre cele de netemeinicie, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată că instanţa de control judiciar a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1266 şi următoarele C. civ., fiind vorba despre o convenţie sinalagmatică, cu titlu oneros de tip comutativ, fiind corect stabilit temeiul acţiunii intimatei-reclamante ca fiind reprezentat de art. 1350 C. civ., care reglementează răspunderea civilă contractuală.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că în cauză nu sunt incidente prevederile H.G. nr. 1076/2009, cât timp acest act normativ reglementează răspunderea personalului silvic pentru pagubele produse fondului forestier prin exercitarea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu, or, în speţă, se opune în discuţie atragerea răspunderii contractuale a administratorului de fond forestier, care a exercitat necorespunzător obligaţia asumată contractual şi, ca urmare, s-a produs un prejudiciu reclamantei.

Instanţa de control judiciar a reţinut ca fiind esenţiale în determinarea valorii reale a prejudiciului constatările făcute în actele de control parţiale nr. 1651 şi 1652 din 21.09.2017), înscrisuri care emană de la B., fiind însuşite de acesta prin semnare de către reprezentanţii săi.

Prin urmare, raportat la prevederile art. 1266 alin. (2), coroborat cu art. 1268 alin. (2) C. civ., instanţa de apel a reţinut în mod legal că art. 10 din Contractul nr. x/31.01.2017 poate fi interpretat în sensul că prejudiciul rezultat din tăierile ilegale de arbori se va determina prin aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 85/2006.

În mod greşit recurentul se prevalează de o pretinsă încălcare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2267 C. civ., care reglementează tranzacţia, întrucât hotărârea atacată nu a avut în vedere împrejurarea că părţile ar fi tranzacţionat cu privire la prejudiciul suferit.

De altfel, motivul referitor la încălcarea şi aplicarea greşită a art. 2267 C. civ. a fost invocat pentru prima oară în recurs, omisso medio, aşa încât el nu poate fi primit, căci se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

S-a mai susţinut de către recurentul-pârât greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1350, art. 1385 alin. (1), art. 1531, art. 1535 C. civ. şi art. 1280 C. civ., în ceea ce priveşte momentul de la care sunt datorate penalităţi de întârziere, în sensul că momentul "constatării pagubelor", al certitudinii, lichidităţii şi exigibilităţii creanţei nu poate fi decât cel al rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în prezentul litigiu, urmând ca doar de la acest moment, să fie stabilită întinderea prejudiciului şi odată cu acesta, şi scadenţa obligaţiei recurentului de reparare a prejudiciului.

Apelul prin efectul său devolutiv, a reţinut cu justeţe că societatea reclamantă, beneficiară a serviciilor este pe deplin îndreptăţită la repararea integrală a prejudiciului cauzat de conduita culpabilă a Ocolului Silvic Stejarul Zalău, acesta din urmă fiind, de asemenea, pasibil de plata unor daune-interese, astfel cum prevede art. 1530 C. civ., nivelul penalităţilor fiind stabilit convenţional printr-o clauză penală inserată la art. 11 din contractul nr. x/31.01.2017, având un cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pentru sumele neachitate beneficiarului în termen de 30 de zile de la constatarea acestora, data de 21.10.2017.

Nu în ultimul rând, întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de apel a interpretat şi a aplicat corect legea.

Aşa fiind, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 664/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, menţinând hotărârea Curţii de Apel Cluj, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurentului în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentului-pârât B. la plata sumei de 10055,04 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 664/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 10055,04 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2022.