Res judicata bar to reopening fraudulent conveyance claims on grounds of illicit cause after definitive insolvency ruling

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la data de 17 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.R.L. prin administrator statutar D.. şi C. S.R.L. prin curator special D.., anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între reclamant în calitate de vânzător şi pârâtul B. în calitate de cumpărător având ca obiect imobilul situat în comuna Săcele, judeţul Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 520 mp, având număr cadastral x şi construcţia având număr cadastral xc1, imobil înscris în CF nr. x a localităţii Săcele.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului B. să restituie pârâtei C. S.R.L. contravaloarea imobilului de la data înstrăinării, respectiv suma de 44.127 RON şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La 11 decembrie 2017, reclamantul a depus la dosar un înscris intitulat "precizări" prin care a arătat că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 1562 din C. civ. (2009).

Totodată, a menţionat că, prin sentinţa civilă nr. 1892 din 17 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/08.04.2013 la B.N.P. E., încheiat între debitoarea C. S.R.L. şi pârâtul A. având ca obiect imobilul situat în comuna Săcele, judeţul Constanţa, compus din teren de 520 mp şi construcţie, pârâtul A. fiind obligat să restituie averii debitoarei contravaloarea imobilului de la data înstrăinării, respectiv suma de 44.203 RON.

În acest context, reclamantul din prezenta cauză a menţionat că doreşte ca instanţa să anuleze şi contractul de vânzare cumpărare subsecvent, încheiat între reclamantul A. şi pârâtul B. având ca obiect acelaşi imobil. Totodată, a menţionat că atât reclamantul, cât şi pârâtul B. au fost cumpărători de rea credinţă şi că în niciunul din contractele mai sus amintite nu a fost achitat preţul indicat în cuprinsul actelor de vânzare cumpărare. A mai arătat că societatea C. S.R.L., prin administratorul D., a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu reclamantul şi i-a solicitat să vândă mai departe imobilul cumnatului administratorului societăţii C. S.R.L., societatea urmărind astfel fraudarea intereselor creditorilor săi.

La termenul din 7 martie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a apreciat necesară stabilirea cadrului procesual pasiv corect prin prisma faptului că reclamantul a înţeles să cheme în judecată pe B., căruia i-a fost vândut imobilul şi pe C. S.R.L. prin administrator statutar şi curator special, reprezentat de aceeaşi persoană, acest cadru procesual fiind caracteristic acţiunii în anulare acte frauduloase în cadrul procedurii insolvenţei. Totodată, instanţa a adus la cunoştinţă reprezentantului convenţional al reclamantului că, în situaţia judecării cauzei pe dreptul comun, se impune chemarea în judecată a societăţii C. S.R.L. prin lichidatorul judiciar numit în cadrul procedurii insolvenţei, astfel că, în cauză, pârâţi vor fi B. şi societatea C. S.R.L. prin lichidator judiciar F.., conform dosarului de insolvenţă nr. 7825/118/2013. De asemenea, la interpelarea instanţei, reprezentantul convenţional al reclamantului a arătat că va indica în scris alt temei decât art. 1562 C. civ. (2009).

Aşadar, pentru ca reclamantul să formuleze precizări cu privire la temeiul juridic corespunzător pentru acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare, instanţa a apreciat că se impune acordarea unui nou termen de judecată, sens în care, prin încheierea din 7 martie 2018, a dispus scoaterea din citativ a pârâţilor C. S.R.L. prin curator special D.. şi C. S.R.L. prin administrator statutar D.. şi introducerea în cauză a pârâtului C. S.R.L. prin lichidator judiciar F.. şi a amânat judecarea cauzei la 4 aprilie 2018 pentru ca reclamantul să precizeze în scris temeiul juridic corespunzător pentru acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare.

La 19 martie 2018, reclamantul a indicat temeiurile de drept pe care îşi întemeiază acţiunea: art. 1236 alin. (2) şi art. 1238 alin. (2) din C. civ. (2009) (cauza ilicită şi imorală).

La 3 aprilie 2018, a formulat cerere de intervenţie principală F.., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/01.10.2014 la B.N.P.A. E. şi G., încheiat între A. în calitate de vânzător şi B. în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în com. Săcele, judeţul Constanţa; obligarea pârâtului B. la plata către C. S.R.L. a sumei de 44.127 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în comuna Săcele jud. Constanţa, precum şi obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În drept, a fost invocat art. 84 din Legea nr. 85/2006.

La termenul din 4 aprilie 2018, instanţa a constatat că, în cauză, cererea principală este formulată pe dreptul comun, însă cererea de intervenţie principală conţine temeiuri juridice specifice legii insolvenţei. Totodată, a dispus amânarea cauzei la 2 mai 2018 pentru a se discuta admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie principală.

Prin încheierea din 2 mai 2018, instanţa a respins, în principiu ca inadmisibilă, cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta F.., stabilind, totodată, termen pentru continuarea judecăţii la 30 mai 2018. Soluţia nu a fost atacată.

Prin încheierea din 19 septembrie 2018, instanţa a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Constanţa. Prin încheiere s-a reţinut că, urmare a respingerii ca inadmisibilă a cererii de intervenţie formulată de lichidatorul judiciar, acesta a formulat pe cale separată, în dosarul de insolvenţă, o acţiune în anularea actului fraudulos reprezentat de contractul de vânzare cumpărare încheiat între reclamant în calitate de vânzător şi pârâtul B. în calitate de cumpărător având ca obiect imobilul situat în comuna Săcele jud. Constanţa, cauza făcând obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Constanţa. Întrucât în acea cauză se solicită anularea aceluiaşi contract de vânzare cumpărare, dar pe temeiuri specifice legii insolvenţei, instanţa a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Constanţa.

La 11 noiembrie 2019, reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, precizând faptul că, în dosarul nr. x/2018, instanţa a respins definitiv acţiunea formulată de F.., în calitate de lichidator al societăţii C. S.R.L.

Prin încheierea din 8 ianuarie 2020, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol având în vedere că a fost soluţionat definitiv dosarul nr. x/2018.

Prin sentinţa nr. 352/2020 din 17 martie 2020, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a Civilă a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L. prin lichidator judiciar F..; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/01.10.2014 la B.N.P.A. E. şi G..

A dispus repunerea în situaţia anterioară prin obligarea pârâtului B. la restituirea către averea debitoarei C. S.R.L., în insolvenţă, a sumei de 44.127 RON reprezentând contravaloarea imobilului dobândit prin actul anulat. Totodată, a obligat pârâtul B. să plătească reclamantului A. suma de 1929 RON cheltuieli de judecată (taxă de timbru aferentă prezentei acţiuni).

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B. a declarat apel, criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând excepţia lipsei de interes a reclamantului A. în promovarea acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 389 din 2 noiembrie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul promovat de apelantul pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 352/17.03.2020 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. şi cu intimata pârâtă C. S.R.L. - prin lichidator judiciar F..; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată şi a obligat intimatul reclamant către apelantul pârât la plata sumei de 964,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 389 din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea în tot a deciziei recurate şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 352/17.03.2020 pronunţată de Tribunalul Constanţa, prin care i-a fost admisă cererea de chemare în judecată.

În motivare, recurentul a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

A mai arătat că, în cauză, instanţa de apel a apreciat ca fiind incident efectul puterii de lucru judecat dat de decizia civilă nr. 535/28.10.2019, astfel că nu mai poate hotărî în sens contrar în ceea ce priveşte plata preţului de către subdobânditorul B., pentru că s-ar încălca principiul puterii de lucru judecat, primirea preţului vânzării rezultând de altfel din contract.

În continuare, recurentul susţine că, deşi instanţa a stabilit că subdobânditorul B. a achitat în faţa notarului preţul convenit dobânditorului A., în speţă, plata preţului nu este dovedită, întrucât în contractul de vânzare cumpărare nu s-a menţionat documentul şi data plăţii preţului. Mai mult, chiar dacă preţul ar fi fost plătit, recurentul susţine că actul este fraudulos prin faptul că pârâtul B. şi reprezentantul societăţii debitoare, D., au urmărit să prejudicieze creditorii.

Prin urmare, recurentul susţine că instanţa de apel nu a făcut decât să analizeze exclusiv aspectul legat de preţ, fără a analiza intenţia reală a părţilor.

În acest sens, arată că împrejurarea constând în faptul că actul de înstrăinare a fost încheiat în faţa unui notar nu înseamnă că acesta nu poate fi contestat sub aspectul seriozităţii preţului sau a intenţiei reale a părţilor, recurentul susţinând că respectivul contract de vânzare-cumpărare are o cauză ilicită şi imorală deoarece vânzarea nu a fost reală, scopul urmărit fiind acela de a scoate bunul din patrimoniul societăţii debitoare.

Totodată, susţine că intenţia de fraudare a intereselor creditorilor de către reprezentantul societăţii debitoare, D. şi de către însuşi autorul recursului a fost dovedită în dosarul civil nr. x/2015, dosar în care s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/08.05.2013, contract încheiat între societatea C. S.R.L. şi A. având ca obiect imobilul situat în comuna Săcele, str. x, jud. Constanţa, cumpărătorul A. fiind obligat la restituirea sumei de 44.203 RON.

Având în vedere că deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea C. S.R.L. a fost dispusă la data de 23.09.2013, iar după aproximativ un an recurentul a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu afinul (cumnatul) administratorului societăţii debitoare, recurentul susţine ca fiind evident faptul că pârâtul B. a cunoscut atât situaţia imobilului, cât şi starea de insolvabilitate a societăţii debitoare.

De asemenea, mai arată că legiuitorul a stabilit o prezumţie simplă de fraudă pentru situaţia în care subdobânditorul este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv al debitorului - art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, astfel încât, în opinia sa, în cauză, poate fi folosită prezumţia prevăzută la art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

În continuare, evocând dispoziţiile art. 1237 şi art. 1238 alin. (2) din C. civ. (2009), recurentul afirmă că pârâtul B. cunoştea situaţia imobilului în virtutea relaţiilor de afinitate cu administratorul societăţii din patrimoniul căreia a fost iniţial înstrăinat, dar şi din prisma faptului că pârâtul a fost şi angajatul societăţii debitoare, astfel că acesta cunoştea situaţia financiară a firmei. În acest sens, arată că această împrejurare a fost dovedită prin depunerea la dosar a copiilor actelor de stare civilă din care rezultă că sora pârâtului era căsătorită cu administratorul societăţii debitoare D..

De asemenea, recurentul învederează că pârâtul a fost citat pentru a se prezenta la interogatoriu, iar neprezentarea acestuia la interogatoriu a condus la aplicarea dispoziţiilor art. 358 din C. proc. civ., conform cărora dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.

Mai arată că este inechitabil şi nelegal să se anuleze doar primul act de vânzare-cumpărare, iar cel de al doilea act de vânzare-cumpărare să rămână valabil în condiţiile în care subdobânditorul B. şi administratorul societăţii debitoare au urmărit să fraudeze interesele creditorilor.

În încheiere, recurentul solicită ca, după ce va fi analizată intenţia reală a părţilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată având în vedere că restituirea contraprestaţiilor părţilor nu mai este posibilă având în vedere că imobilul a fost înstrăinat către alte persoane.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 22 iulie 2021, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune şi dovezi în acest sens. Totodată, a invocat excepţia nulităţii recursului arătând, în esenţă, că susţinerile recurentului prezentate drept motive de recurs nu răspund exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. care impun invocarea unor critici susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din Cod.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 7 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Prin încheierea completului de filtru din 11 octombrie 2022, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât B. prin întâmpinare şi a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 389 din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, stabilind termen de judecată la 22 noiembrie 2022, ora 10:00, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.10.2014, încheiat cu intimatul-pârât B., în calitate de cumpărător, invocând cauza ilicită şi imorală, prin aceea că intenţia reală a părţilor a fost de fraudare a intereselor creditorilor societăţii debitoare C. S.R.L.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, deşi instanţa de apel a reţinut că, în cauză, este incident efectul puterii de lucru judecat conferit de cele statuate prin decizia nr. 535 din 28 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, referitor la plata preţului de către subdobânditorul B., aceasta s-a limitat doar la aspectul legat de preţul contractului, fără a analiza intenţia reală a părţilor de la momentul încheierii contractului. În acest sens, arată că intenţia de fraudare a intereselor creditorilor a fost dovedită în dosarul nr. x/2015, în care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea C. S.R.L. şi recurent, astfel încât instanţa trebuia să anuleze şi actul subsecvent pentru aceleaşi motive.

Pentru început, Înalta Curte reţine că, prin decizia recurată, instanţa de apel a procedat la analiza cauzei raportat la criticile din apel ale intimatului-pârât referitoare la încălcarea de către instanţa de fond a puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 535 din 28 octombrie 2019, prin care s-a statuat că subdobânditorul B. a achitat dobânditorului A. preţul integral al imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/01.10.2014.

Dosarul nr. x/2018 în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 535 din 28 octombrie 2019 a avut ca obiect solicitarea lichidatorului judiciar al debitoarei C. S.R.L. de anulare, în baza dispoziţiilor speciale din materia insolvenţei, a actului subsecvent reprezentat de contractul de vânzare cumpărare contestat în prezenta cauză.

Cât priveşte cauza unui contract, se reţine că articolul 1239 din C. civ. (2009) reiterează, într-o formulare diferită, dispoziţiile art. 967 C. civ. (1864) şi stipulează două prezumţii: prezumţia de existenţă a cauzei şi prezumţia de valabilitate a cauzei.

Alineatul (2) al art. 1239 din C. civ. (2009) prezumă în mod relativ caracterul licit şi moral al cauzei contractului, astfel încât cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei va avea sarcina probei, operaţiune care poate fi produsă, de principiu, cu orice mijloc de probă.

În privinţa contractelor sinalagmatice, aşa cum este şi cel din litigiul pendinte, cauza fiind reprezentată de obligaţiile asumate reciproc, partea care invocă fie lipsa cauzei, fie o cauză ilicită şi imorală are de demonstrat inexistenţa prestaţiei cocontractantului.

În conţinutul contractului a cărui anulare s-a solicitat, este menţionat faptul că vânzătorul (recurentul din prezentul litigiu) a primit integral preţul vânzării anterior autentificării actului. Prin urmare, în condiţiile în care acest element a fost stipulat în contract, îi revenea recurentului obligaţia de a demonstra, în contra termenilor contractuali, atât împrejurarea că preţul nu a fost plătit, cât şi intenţia reală a părţilor (în speţă, de fraudare a intereselor creditorilor debitoarei).

Cum acestea reprezintă chestiuni de fapt care sunt analizate numai în etapele devolutive ale procesului, pe baza probelor administrate de către instanţele de fond, autorul prezentului demers judiciar trebuia să facă în dosarul nr. x/2018 toate apărările necesare în vederea răsturnării prezumţiei relative a caracterului licit şi moral al respectivului contract de vânzare cumpărare încheiat cu intimatul-pârât din prezenta cauză.

Prin urmare, având în vedere că, prin apelul declarat în dosarul nr. x/2018, autorul prezentului demers judiciar a solicitat anularea aceluiaşi contract, acesta susţine fără temei faptul că instanţa de apel din prezentul litigiu a făcut o analiză incompletă a cauzelor de nulitate invocate, în condiţiile în care în litigiul aferent dosarului nr. x/2018, soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 535 din 28 octombrie 2019, faţă de care s-a reţinut puterea de lucru judecat, acesta avea posibilitatea de a administra toate probele pe care le aprecia necesare pentru a dovedi caracterul fraudulos al actului (contractului) dedus judecăţii.

În concluzie, pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 389 din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 389 din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.