Appeal on annulment grounds succeeds; award challenge remanded for insufficient reasoning on arbitral mandate excess.

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la data de 12.07.2019, sub nr. x şi sub nr. de dosar arbitral x/2019, reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L. (liderul Asocierii), solicitând obligarea pârâtei:

(a) la plata sumei de 2.421.662,15 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de D. potrivit Acordului de asociere nr. 1959/05.10.2012 încheiat în vederea executării Contractului de achiziţie publică nr. x din data de 05.10.2012 cu Consiliul Judeţean Suceava, modificat prin Actul adiţional nr. x/15.11.2012 pentru lucrările executate şi neachitate;

(b) la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculată de la scadenţă până la data plăţii efective, în cuantum provizoriu la data depunerii cererii arbitrale de 412.279,69 RON;

(c) la plata cheltuielilor de judecată arbitrală.

La data de 27.05.2021, reclamantele şi-au precizat cererea, în sensul că solicită obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 2.421.662,15 RON (inclusiv T.V.A.) şi a dobânzii legale penalizatoare calculate de la scadenţă până la data plăţii efective a debitului principal, evaluată provizoriu la data de 27.07.2020 la suma de 674.215,02 RON, iar prin cererea precizatoare din data de 31.05.2021, a calculat şi solicitat dobânda legală penalizatoare până la data de 16.06.2021 când aceasta a fost evaluată la suma de 875.821,29 RON.

Prin răspunsul la cererea de chemare în judecată, pârâta C. S.R.L. a formulat excepţii şi a solicitat respingerea cererii reclamantelor D., iar prin cererea reconvenţională formulată împotriva reclamantelor pârâte a solicitat:

1.(i) obligarea D. la plata sumei de 2.486.479,79 RON reprezentând penalităţile pretinse de Autoritatea Contractantă (Beneficiar) pentru neîndeplinirea conformă a obligaţiilor din contractul semnat de părţi cu aceasta;

1.(ii) în subsidiar, stabilirea de către Tribunalul Arbitral a modului de împărţire între asociaţi (C. S.R.L. şi reclamantele D.) a penalităţilor de întârziere pretinse de Beneficiar, de care se face răspunzător D.;

2. obligarea D. la îndeplinirea formalităţilor pentru transferul către C. S.R.L. a sumei de 30.020,47 RON (precizată ulterior a fi de 24.527,94 RON) reprezentând cota ce îi revine din CIP 10;

3. în ipoteza admiterii cererii arbitrale, să se constate că a operat compensarea de drept cu sumele solicitate de Beneficiar (Consiliul Judeţean Suceava) în dosarul nr. x/2017 de la Asociere, prin liderul C. şi care vor fi stabilite în sarcina D.;

4. în cazul în care, ulterior operării compensării, rămân sume de plătit cu titlu de penalităţi Beneficiarului, să se dispună obligarea D. la plata acelor sume;

5. să fie obligate reclamantele la plata cheltuielilor de judecată.

În cursul judecăţii arbitrale, în urma disjungerii cererii reconvenţionale, urmată de conexarea, la cererea pârâtei şi cu acordul reclamantelor, a petitului 2 din cererea reconvenţională, Tribunalul arbitral a reţinut că, în cauză, urmează a se pronunţa pe cererea principală a reclamantelor D. şi asupra cererii reconvenţionale în privinţa capătului de cerere nr. x care a fost conexat la prezenta cauză şi a cheltuielilor de judecată ale pârâtei reclamante C..

Prin sentinţa arbitrală nr. 78 din 10.09.2021, pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2019, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins excepţia lipsei de interes, invocată de reclamantele-pârâte, a petitului 2 al cererii reconvenţionale conexate la prezentul dosar şi care are ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la îndeplinirea formalităţilor pentru transferul din contul comun al Asocierii a sumei de 24.527,94 RON şi, totodată, a respins, ca neîntemeiate, cererea principală a reclamantelor-pârâte D. şi cererea reconvenţională, urmând ca părţile să suporte fiecare propriile cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L. au formulat acţiune în anulare, prin care au solicitat anularea în tot a sentinţei arbitrale şi, în rejudecarea cererii principale, să se dispună: obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata, către reclamante, a sumei de 2.421.662,15 RON (inclusiv T.V.A.) reprezentând contravaloare lucrări executate de D. potrivit Acordului de Asociere nr. 1959/05.10.2012 încheiat pentru executarea Contractului de achiziţie publică nr. x din data de 05.10.2012 încheiat cu Consiliul Judeţean Suceava, modificat prin Actul adiţional nr. x/15.11.2012, lucrări rămase neachitate de C. S.R.L., a dobânzii legale penalizatoare aferente, calculată de la scadenţă până la data plăţii efective, în cuantum provizoriu, la data de 16.06.2021, de 875.821,29 RON; obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata cheltuielilor arbitrale ocazionate reclamantelor de soluţionarea prezentului litigiu; obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantelor cu prezentul demers judiciar.

Ulterior, prin concluziile orale şi cele scrise, petentele au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral în situaţia admiterii acţiunii.

În drept, acţiunea în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f), g) şi h) şi art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 10 din 7 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L., împotriva sentinţei arbitrale nr. 78/10.09.2021, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.

Totodată, a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L., prin avocat, au declarat, în termen legal, recurs, prin care, în temeiul art. 613 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din acelaşi Cod, au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei civile nr. 10/07.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi, în rejudecarea acţiunii, să se dispună admiterea acţiunii în anularea sentinţei arbitrale nr. 78/10.09.2021 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2019, astfel cum a fost formulată.

În motivare, autoarele prezentului demers judiciar au susţinut că:

Sentinţa recurată nu adresează argumentele concrete invocate de reclamante în paginile 15-18/22 ale acţiunii în anulare privind incidenţa art. 608 alin. (1) lit. h) coroborat şi cu art. 608 alin. (1) lit. f) din C. proc. civ.

Detaliind, recurentele au susţinut că, prin acţiunea în anulare formulată împotriva sentinţei arbitrale, au solicitat instanţei de judecată să constate incidenţa în cauză a art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., apreciind că au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute de art. 9 şi 14 din C. proc. civ.

În acest sens, învederează că, în cuprinsul paginilor 13-22 ale acţiunii în anulare, au arătat că Tribunalul Arbitral a nesocotit obiectul cu care a fost învestit, indicând remedii alternative reclamantelor, contra dispoziţiilor imperative ale art. 35 din C. proc. civ. care obligă reclamantele să formuleze acţiune în realizare, şi nu o acţiune în constatare.

Totodată, arată că au argumentat faptul că, invocând "principiul disponibilităţii", Tribunalul Arbitral a refuzat să judece ceea ce i s-a cerut de fapt, reţinând limite neprevăzute nici de Regulile de procedură arbitrală, şi nici de C. proc. civ., pentru că nici art. 21 din Acordul de Asociere şi nici art. 13.2 lit. b) din Actul adiţional nr. x nu impun o altă cale decât acţiunea în realizare cu care Tribunalul Arbitral a fost învestit.

În acest sens, arată că Tribunalul Arbitral nu putea refuza în mod legal interpretarea dispoziţiilor contractuale invocate de către părţi în cauză, nefiind necesară o învestire expresă pentru ca Tribunalul învestit cu diferendul izvorât din Acordul de Asociere să analizeze prevederile contractuale şi, astfel, să le şi interpreteze.

Prin urmare, împrejurarea că în art. 13.2 lit. b) din Actul adiţional nr. x se indică şi "inclusiv orice litigiu privind validitatea, înţelesul, efectul sau încheierea sa" nu înseamnă că Tribunalul Arbitral nu mai interpretează şi nu mai aplică prevederile contractuale în soluţionarea acţiunii în realizare privind executarea Acordului de Asociere, interpretarea arbitrilor din cuprinsul sentinţei arbitrale nr. 78/10.09.2021 reprezentând, în fapt, un refuz de a judeca.

Totodată, arată că, reţinând condiţii neprevăzute de acordul de voinţă al părţilor, Tribunalul Arbitral a modificat obiectul cauzei şi limitele învestirii şi s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu i s-au cerut nici măcar prin apărările formulate de C. S.R.L., fără ca cele tranşate să fie puse în discuţia părţilor, astfel încât au apreciat că, în cauză, sunt incidente atât art. 608 alin. (1) lit. f), cât şi art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. (aspecte detaliate în paginile 18/22 din acţiunea în anulare), sens în care solicită instanţei de recurs să constate că sentinţa recurată nu respectă art. 425 C. proc. civ., aceasta neadresând în paginile 16-17/18, argumente concrete privind incidenţa motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin urmare, cu toate că judecătorul cauzei nu trebuie să se pronunţe punctual asupra fiecărui argument invocat de părţi, recurentele susţin că acestuia îi revine obligaţia de a analiză, în concret, toate motivele invocate de părţi în anularea sentinţei arbitrale.

Or, în accepţiunea recurentelor, Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat criticile din cuprinsul paginilor 15-18/22 privind nesocotirea obiectului cu care Tribunalul Arbitral a fost învestit, în cauză, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Altfel spus, în opinia recurentelor, sentinţa recurată nu este motivată în ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de acţiune în anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. coroborat cu art. 608 alin. (1) lit. f), soluţia primei instanţe fiind pronunţată cu încălcarea art. 425 din acelaşi Cod.

În concret, recurentele arată că prima instanţă a analizat criticile din paginile 13-18/22 în cuprinsul paginii 16/18 a sentinţei recurate exclusiv prin raportare la art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., cu toate că, în cuprinsul respectivei secţiuni, au invocat două motive de acţiune în anulare.

Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, pentru că Tribunalul Arbitral a avut în vedere limite inexistente, limitându-le accesul la justiţie, recurentele afirmă că acesta s-a pronunţat asupra a ceea ce nu i s-a cerut, soluţia din dispozitiv fiind tocmai consecinţa nesocotirii principiului disponibilităţii în sensul indicat anterior, motiv pentru care solicită casarea sentinţei recurate, fiind deopotrivă incidente art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

În continuare, printr-o altă critică, recurentele au susţinut că:

Sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea şi interpretarea greşită a art. 9 şi 14 C. proc. civ.

Detaliind, recurentele au învederat că, în cuprinsul paginii 17/18 a sentinţei recurate, analizând exclusiv argumentele acestora de la paginile 18-19/22 ale acţiunii în anulare formulate, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu ar fi fost încălcate principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii.

În concret, acestea au arătat că, pe de-o parte, prima instanţă a reţinut în mod incorect faptul că motivele respingerii acţiunii în anulare au corespondent în apărările pârâtei, pârâta neinvocând art. 13.2 lit. b) din Actul adiţional nr. x, în sensul existenţei unei alte acţiuni decât cea formulată de reclamante.

În acest sens, recurentele susţin că cele reţinute de Tribunalul Arbitral în sensul existenţei unui alt remediu de care D. ar fi trebuit să uzeze şi apărările pârâtei privind natura obligaţiei sale, sunt două împrejurări distincte, ce nu se confundă.

Prin urmare, faptul că, în viziunea Curţii de Apel Bucureşti, ambele împrejurări ar fi putut determina respingerea acţiunii arbitrale este lipsit de relevanţă, cât timp existenţa unui alt remediu decât cel folosit de societăţile D. nu a fost pusă în discuţia părţilor de Tribunalul Arbitral pentru a se putea conchide că s-ar fi respectat principiul contradictorialităţii.

Astfel, au susţinut că, atâta timp cât a apreciat că Tribunalul Arbitral nu ar fi trebuit să pună în discuţie calificarea cererii deduse analizei sale şi existenţa unui alt remediu ce ar fi determinat respingerea acţiunii arbitrale formulată de societăţile D., prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 14 C. proc. civ., încălcând astfel aceste dispoziţii.

Totodată, au învederat că incidenţa unei alte căi nu reprezintă un argument suplimentar apărărilor C., ci o cu totul altă apărare care, potrivit art. 14 alin. (5) C. proc. civ., trebuia supusă discuţiei părţilor pentru a putea să reprezinte temei al sentinţei arbitrale, conform art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

De asemenea, faptul că instanţa arbitrală ar fi făcut referire la probe şi ar fi inclus mai multe motive în cuprinsul sentinţei arbitrale nu schimbă împrejurarea esenţială că premisa reţinută de arbitri este diferită de apărările C. şi că nu a fost supusă ca atare dezbaterii contradictorii a părţilor.

Totodată, contrar celor reţinute de Curte în pagina 17/18 a sentinţei, recurentele arată că nu au solicitat ca fiecare argument al instanţei să fie pus în discuţia contradictorie a părţilor, ci ca premisa ce a stat la baza respingerii acţiunii arbitrale, existenţa unui alt remediu, să fi fost pusă expres, punctual şi concis în discuţia contradictorie a părţilor. De altfel, Curtea de Apel Bucureşti nu a identificat unde şi când o asemenea împrejurare ar fi fost pusă în discuţia părţilor.

Prin urmare, consideră că sentinţa recurată este viciată ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a art. 14 C. proc. civ., dar şi a încălcării acestor prevederi, precum şi de o motivare insuficientă faţă de criticile invocate de D., recurentele apreciind astfel că, în cauză, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Pe de altă parte, arată că au reclamat faptul că Tribunalul Arbitral nu s-a pronunţat asupra obiectului pe care D. l-a dedus judecăţii, ci s-a raportat la alte împrejurări decât cele solicitate.

În acest sens, arată că modificarea obiectului cererii deduse judecăţii rezultă din însăşi analiza Tribunalului Arbitral, iar o motivare mai detaliată (cum reţine Curtea de Apel Bucureşti) nu acoperă viciul încălcării principiului disponibilităţii.

Totodată, se mai arată că respectarea principiului disponibilităţii impune respectarea limitelor trasate prin cererile şi apărările părţilor, acesta nefiind respectat dacă se neagă în concret soluţionarea cererii arbitrale deduse judecăţii prin adăugarea unor condiţii la clauza compromisorie clară a părţilor.

Or, criticarea nesocotirii acestor limite nu înseamnă că reclamantele D. au criticat stabilirea voinţei părţilor.

Mai arată că Tribunalul Arbitral nu a stabilit voinţa părţilor, ci s-a pronunţat asupra altor aspecte decât cele deduse judecăţii, reţinând remedii alternative a căror admisibilitate este discutabilă prin raportare la art. 35 C. proc. civ.

Prin urmare, criticarea încălcării principiului disponibilităţii, doar pentru că se raportează la ceea ce s-a solicitat, nu se confundă cu contestarea unor împrejurări de fapt în temeiul probatoriului administrat în cauză.

Reţinând caracterul imperativ al celor două principii, raportat la situaţia concretă a evoluţiei litigiului arbitral, recurentele apreciază că, în cauză, s-au nesocotit cele două principii, iar analiza Curţii de Apel Bucureşti se bazează pe nesocotirea celor două principii anterior menţionate.

Pe cale de consecinţă, recurentele solicită instanţei de recurs să reţină că sentinţa recurată are la bază o greşită interpretare şi aplicare a art. 9 C. proc. civ. raportat la art. 14 din acelaşi Cod, dar şi încălcarea acestor norme, motivele reţinute fiind străine de criticile concrete ale D., care nu au criticat modul de stabilire a voinţei părţilor, sens în care afirmă că, în cauză, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Printr-o ultimă critică, recurentele au susţinut că:

Sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea art. 608 alin. (1) lit. g) raportat la art. 425 C. proc. civ. şi art. 46 alin. (1) lit. e) din Regulile de procedură arbitrală.

Detaliind, recurentele au arătat că, prin acţiunea în anulare formulată, au criticat sentinţa arbitrală din perspectiva unei motivări insuficiente. Cu toate acestea, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că sentinţa arbitrală ar cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv că argumentele reclamantelor ar viza în esenţă netemeinicia, şi nu motivarea hotărârii atacate.

Mai arată că instanţa reţine o condiţie neprevăzută de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., respectiv absenţa totală a motivării. Însă, în opinia recurentelor, art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. este similar art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi Cod, în sensul sancţionării lipsei motivelor. Or, lipsa motivelor nu presupune absenţa totală a acestora, fiind sancţionată inclusiv motivarea insuficientă.

Aşadar, consideră că, întrucât dispoziţia legală nu circumstanţiază, nici interpretul ei nu poate să o facă, astfel încât, atât timp cât motivarea este insuficientă, hotărârea arbitrală pronunţată este nelegală.

În concret, recurentele susţin că respectivul caracter insuficient/viciat al motivării rezultă tocmai din ignorarea Facturii Seria x nr. x/22.03.2017 şi a Acordului înregistrat de Consiliul Judeţean Suceava sub nr. x/06.11.2017, de către Tribunalul Arbitral. Astfel, arată că, deşi cele două mijloace de probă au fost prezentate ca esenţiale în soluţionarea cauzei, ele nu au fost adresate prin sentinţa arbitrală pronunţată, ceea ce, în opinia recurentelor, confirmă caracterul viciat al hotărârii arbitrale.

Totodată, afirmă că acestea nu vizează temeinicia sau netemeinicia cauzei, cum inexact s-a reţinut în pagina 16/18 a sentinţei recurate.

Or, prima instanţă nu a analizat criticile, apreciind ab initio că acestea nu se subsumează ipotezei legale, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Apreciind, aşadar, că interpretarea restrictivă a Curţii de Apel Bucureşti nu este în acord cu dispoziţiile art. 608 alin. (1) pct. g) C. proc. civ. prin raportare la rigorile impuse hotărârii arbitrale/judecătoreşti de art. 425 din acelaşi Cod şi de art. 46 din Regulile de procedură arbitrală, recurentele solicită casarea sentinţei recurate, susţinând că, în cauză, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 27 mai 2022, intimata-pârâtă, prin avocat, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, iar la 16 iunie 2022, recurentele-reclamante au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei sau când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Printr-o primă critică, subsumată motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurentele au susţinut, în esenţă, că sentinţa recurată nu este motivată în ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de acţiune în anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., sens în care au învederat că sentinţa recurată nu respectă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a analizat criticile dezvoltate la paginile 13-18/22 din acţiunea în anulare exclusiv prin raportare la art. 608 alin. (1) lit. f) din C. proc. civ., cu toate că, în cuprinsul respectivei secţiuni, au invocat două motive de acţiune în anulare.

Analizând motivele acţiunii în anulare şi răspunzând, totodată, criticii formulate, se constată că, deşi, în aparenţă, recurentele au abordat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. doar în Secţiunea 2.3 (pag. 20-21 din acţiunea în anulare), în realitate, argumentele corespunzătoare acestui motiv al acţiunii în anulare sunt dezvoltate şi în cuprinsul Secţiunii 2.1 din acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, chiar dacă par a fi subsumate exclusiv motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) din C. proc. civ.

Astfel, cu toate că în Secţiunea 2.1 din acţiunea în anulare, autoarele acţiunii în anulare au subsumat motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. şi argumente corespunzătoare motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în realitate, instanţa nu a analizat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. (de la Secţiunea 2.3 din acţiunea în anulare), în raport de criticile concrete care se regăsesc la Secţiunea 2.1 a acţiunii în anulare.

Prin urmare, având în vedere că toate argumentele amintite succint la Secţiunea 2.3 din acţiunea în anulare se regăsesc dezvoltate la Secţiunea 2.1 din acelaşi act procesual, în cauză, se constată că lecturarea sentinţei atacate nu permite decelarea considerentelor necesare care au fundamentat soluţia de respingere a motivului de anulare reglementat de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., constând în nesocotirea dispoziţiilor imperative ale legii prin hotărârea arbitrală, ca o consecinţă a încălcării principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii, neanalizarea litigiului în limitele învestirii, cu nesocotirea obiectului cu care Tribunalul arbitral a fost învestit.

Aşadar, având în vedere că prima instanţă nu a analizat criticile concrete din acţiunea în anulare corespunzătoare motivului de anulare reglementat de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., astfel cum acestea se regăsesc nu numai la Secţiunea 2.3 din acţiunea în anulare, ci şi la Secţiunea 2.1 din acelaşi act procesual, Înalta Curte reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care sancţionează nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din cod, ce impun instanţelor obligaţia de a oferi răspunsuri precise la toate capetele de cerere şi la toate apărările formulate, pe baza probelor administrate în cauză, a principiilor şi a regulilor de drept material şi procesual.

Prin urmare, având în vedere că exigenţele motivării presupun ca hotărârea atacată să cuprindă considerente suficiente care să fundamenteze soluţia pronunţată, să răspundă motivelor şi apărărilor părţilor, de natură a permite acestora şi instanţei de control judiciar să verifice argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate, Înalta Curte reţine că, prin neanalizarea criticilor concrete din acţiunea în anulare corespunzătoare motivului de anulare reglementat de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., sentinţa recurată este viciată prin aceea că a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cât priveşte criticile prin care autoarele prezentului demers judiciar au susţinut că sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea şi interpretarea greşită a art. 9 şi art. 14 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, prin criticile formulate, recurentele susţin o pretinsă încălcare şi interpretare greşită a principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii de către prima instanţă, care nu a validat criticile recurentei din cuprinsul acţiunii în anulare formulate în acest sens în privinţa hotărârii pronunţate de Tribunalul arbitral.

Întrucât aceste critici interferează cu cele care vizau motivul de anulare reglementat de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., în privinţa căruia s-a reţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs nu le va mai analiza având în vedere considerentele precedente, prin care s-a reţinut că sentinţa recurată este viciată tocmai prin aceea că prima instanţă nu şi-a fundamentat soluţia de respingere a incidenţei motivului de anulare reglementat de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., întrucât nu a făcut o analiză pertinentă a criticilor concrete ale recurentelor din acţiunea în anulare, care vizau şi încălcarea principiilor mai sus amintite.

Aşa fiind, verificarea motivelor constând în încălcarea şi interpretarea greşită a art. 9 şi art. 14 din C. proc. civ. devine inutilă în prezentul recurs, urmând a fi realizată de Curtea de apel în rejudecare.

Procedând, în continuare, la analiza ultimei critici, prin care s-a arătat că sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea art. 608 alin. (1) lit. g) raportat la art. 425 C. proc. civ. şi art. 46 alin. (1) lit. e) din Regulile de procedură arbitrală, prin aceea că instanţa a reţinut o condiţie neprevăzută de art. 608 alin. (1) lit. g), respectiv absenţa totală a motivării, Înalta Curte constată că, întemeindu-se pe această ipoteză, recurenta supune cenzurii instanţelor de judecată caracterul insuficient/viciat al motivării de către Tribunalul Arbitral care rezultă tocmai din ignorarea Facturii Seria x nr. x/22.03.2017 şi a Acordului înregistrat de Consiliul Judeţean Suceava sub nr. x/06.11.2017, cu toate că cele două mijloace de probă au fost prezentate ca esenţiale în soluţionarea cauzei.

Înalta Curte reţine că dispoziţia cuprinsă în art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. nu îngăduie atacarea unei hotărâri arbitrale pe calea acţiunii în anulare decât dacă nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri.

Dintre omisiunile la care se referă textul, recurenta invocă lipsa motivării, însă Înalta Curte subliniază că art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. are în vedere lipsa oricăror considerente care fac ca hotărârea arbitrală să fie total nemotivată. Or, sentinţa arbitrală cuprinde, aşa cum a reţinut şi curtea de apel, motivele pe care se sprijină, context în care nemulţumirea părţii ori aprecierea sa, în sensul că motivarea ar fi deficitară prin aceea că Tribunalul Arbitral a ignorat două mijloace de probă prezentate ca esenţiale în soluţionarea cauzei, nu constituie argumente valide care să justifice desfiinţarea hotărârii arbitrale, din perspectiva acestui motiv de anulare.

În concluzie, având în vedere că ipoteza vizată de norma de drept arătată presupune lipsa totală a considerentelor, iar nu aspecte privind caracterul insuficient al motivării şi câtă vreme hotărârea arbitrală conţine raţionamentul propriu al tribunalului arbitral, nu poate fi reţinută incidenţa art. 608 alin. (1) lit. g) din C. proc. civ., acest text de lege sancţionând lipsa oricărei motivări, iar nu o motivare apreciată de parte ca insuficientă.

Având în vedere argumentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496-497 şi art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe, care va analiza motivat criticile din acţiunea în anulare referitoare la incidenţa motivului reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., cu menţiunea că, în funcţie de soluţia pronunţată, instanţa va avea în vedere şi cheltuielile de judecată solicitate, care nu au putut fi acordate în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.A. şi B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 10 din 7 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează sentinţa civilă nr. 10 din 7 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.