Decizia nr. 1988/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia a II-a civilă
Legislator summary
AI generatedLa 22.09.2020, în cadrul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, având ca obiect recursul declarat de A. şi B. împotriva deciziei nr. 236/08.05.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, recurenţii au formulat o cerere de recuzare a doamnei judecător C., întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
Legislator headnote
AI generatedart. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 420 alin. (1) C. proc. civ; Decizia nr. 1988/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia a II-a civilă: În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu şi-a prezentat punctul de vedere.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
La 22.09.2020, în cadrul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, având ca obiect recursul declarat de A. şi B. împotriva deciziei nr. 236/08.05.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, recurenţii au formulat o cerere de recuzare a doamnei judecător C., întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
Prin încheierea nr. 66/07.10.2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins cererea.
Împotriva acestei încheieri, A. şi B. au declarat recurs.
Recurenţii nu au formulat nicio critică de nelegalitate, însă au menţionat că vor depune motivele de recurs ulterior, după ce vor lua cunoştinţă de încheierea recurată.
La 03.02.2021 S.C. D. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului; în măsura respingerii acesteia, intimata a arătat că cererea de recurs nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază; în continuare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că recurenţii nu au prezentat nicio situaţie care să se circumscrie ipotezei prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi nici nu au invocat în concret elemente care să genereze îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului recuzat.
Intimata E. S.A. nu a formulat întâmpinare.
La 16.03.2021 şi la 18.03.2021 recurenţii au depus la dosar o cerere de renunţare la judecata recursului.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu şi-a prezentat punctul de vedere.
La 06.10.2021, Înalta Curte, în complet de filtru, a respins excepţia netimbrării şi a admis în principiu recursul, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., stabilind termen, în vederea citării părţilor, la 24.11.2021, când judecata recursului a fost suspendată, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni."
În accepţiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancţiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului.
Reglementată pentru a asigura soluţionarea cauzei cu celeritate în vederea respectării dreptului părţilor la un proces echitabil, dar şi pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părţilor din proces, perimarea operează de drept la împlinirea unui termen de 6 luni, calculat de la rămânerea cauzei în nelucrare, instanţa putând să o constate şi din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ.
În speţă, ultimul act de procedură îndeplinit a fost la 24.11.2021, când judecata recursului a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar de la această dată părţile nu au mai efectuat niciun demers în vederea continuării judecăţii.
Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din lipsa de stăruinţă a părţilor mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condiţiile art. 417 şi art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), rap. la art. 421 alin. (2) C. proc. civ., va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurenţii A. şi B. împotriva încheierii nr. 66/07.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.