Illegality of personal data access to trade register database and temporal application of pre-GDPR data protection law

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se constate că pârâţii la data de 7 noiembrie 2017, au operat o prelucrare ilegală asupra datelor sale cu caracter personal care se aflau stocate prin efectul legii, în baza de date extinsă a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi să oblige pârâţii la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de prejudiciu, pentru fapta ilicită constând în prelucrarea ilegală a datelor personale.

Reclamanta a formulat o cerere adiţională, prin care a solicitat obligarea pârâtului C. la publicarea hotărârii, pe cheltuiala lui şi interzicerea pe viitor a pârâtului C. de a mai practica profesia de practician în insolvenţă.

Prin cererea adiţională înregistrată la data de 31.07.2019 reclamanta a solicitat obligarea pârâtului C. sa accepte de la reclamantă partea socială în valoare nominală de 10 Ron pe care a deţinut-o în cadrul D. S.R.L. şi pârâtul să devină asociat minoritar al societăţii începând cu 18 iunie 2019, precum şi obligarea acestuia să efectueze publicitatea la ONRC Tribunal Ilfov pe cheltuiala acestuia, în sensul modificării structurii societăţii prin intrarea acestui pârât în calitate de asociat minoritar. Totodată a solicitat obligarea pârâtului B. să devină administratorul D. S.R.L. începând cu 18 iunie 2019, precum şi constatarea calităţii de administrator al pârâtului B..

Prin încheierea din 6 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a IV-a civile şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de apel formulate de apelanţii-contestatori, în favoarea secţiei a VI-a civile a Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamanta A.; s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în aliniatul (2) al dispozitivului încheierii finale de dezînvestire pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 9 septembrie 2019, în sensul că se va menţiona "declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă în favoarea secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti", în loc de "declină competenţa de soluţionare a cererii de apel formulate de apelanţii-contestatori în favoarea secţiei a VI-a civile a Tribunalului Bucureşti", cum din eroare s-a menţionat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019*, la data de 26 noiembrie 2019.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1848/2020 din 14 octombrie 2020, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C..

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în totalitate a hotărârii atacate.

Prin decizia civilă nr. 1538 A din 14 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1848/2020 din 14 octombrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C..

3. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în temeiul art. 519 C. proc. civ. şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări cu titlu preliminar în interpretarea tratatelor potrivit art. 267 TFUE.

Potrivit recurentei hotărârea recurată a fost data cu aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. civ. privind aplicarea în timp a legii civile şi a prevederilor art. 5 alin. (2) lit. (f) din Legea nr. 677/2001 în sensul că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că raportul x din 07.11.2017 ar fi calificat un document public, accesibil publicului.

S-a mai arătat că decizia recurată a fost data cu aplicarea greşită a prevederilor art. 8 alin. (2) din CDFUE potrivit cărora "asemenea date trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate şi pe baza consimţământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care o privesc, precum şi dreptul de a obţine rectificarea acestora".

În acest sens, recurenta a susţinut că cei doi intimaţi pârâţi nu au dispus de niciun motiv legitim care să le fi justificat accesarea în calitatea lor de persoane fizice a datelor personale ale acesteia, respectiv CNP-ul, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, date cu caracter personal extinse ce se aflau stocate în baza de date informatizată extinsă, gestionată de către ONRC.

Sub acest aspect s-a arătat că în data de 07.11.2017, intimaţii-pârâţi au folosit user-ul şi parola într-o baza de date informatizată a ONRC, atribuite nominal pe baza prezentării unui titlu de calificare profesional, recunoscut pe piaţa muncii din România în conformitate cu Legea nr. 200/2004, deşi nu acţionau în nicio calitate profesională pentru care le fuseseră atribuite în prealabil user şi parolă de acces la baza de date extinsă informatizată/automată a ONRC.

De asemenea, în opinia recurentei instanţa de apel a încălcat principiul securităţii juridice, întrucât în mod greşit s-a reţinut puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 241 din 13.02.2019, pronunţată în dosarul x/2018

Potrivit recurentei, dacă s-ar menţine decizia recurată, s-ar stabili ca pentru anumite persoane fizice implicate în litigii, cum este situaţia de faţă, li s-ar interzice acestora exercitarea tuturor remediilor interne în legătură cu un litigiu în materia protecţiei datelor personale, pe motiv că ar exista o ierarhizare a profesiilor în Romania. În cauză, se arată că ierarhizarea profesiilor ar viza faptul că profesiile intimaţilor-pârâţi de practician în insolvenţă şi de economist ar fi superioare profesiei juridice de consilier juridic, în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei specifice în materia prelucrării datelor personale, în vederea asigurării unei protecţii uniforme şi consecvente a persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea şi libera circulaţie a acestor date.

În aprecierea recurentei, acţiunile intimaţilor de accesare a bazei de date informatizată a ONRC, în interes personal, reprezintă o discriminare a profesiei de consilier juridic, hotărârea recurată fiind dată şi cu încălcarea evidentă a dreptului la apărare.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în temeiul art. 519 C. proc. civ., recurenta a arătat că solicitarea vizează interpretarea şi dezlegarea unor chestiuni de drept în materia juridică a protecţiei datelor personale ale unei persoane fizice în cazul existenţei unui contract individual de muncă încheiat cu o entitate juridică de drept privat şi pentru care sunt incluse elementele obligatorii privind protejarea datelor personale, simultan cu existenţa calităţii de asociat şi de administrator al aceleaşi persoane fizice, asociate aceleiaşi entităţi juridice de drept privat, înfiinţată în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 31/1990, republicată.

S-au indicat prevederile art. 98 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016, care erau în vigoare la 18 februarie 2019, data înregistrării acţiunii pe rolul instanţei naţionale.

Chestiunile de drept pe care recurenta-reclamantă solicită să fie dezlegate se referă la drepturi fundamentale, reglementate atât la nivel constituţional, cu referire la art. 24 alin. (1) şi art. 41 din Constituţie, cât şi la nivel unional.

Recurenta-reclamantă a menţionat dreptul la apărare, dreptul la protecţia datelor personale ale persoanelor fizice, libertatea de alegere a ocupaţiei şi a dreptului la muncă, drepturi care sunt comune tuturor statelor membre. A indicat interpretarea din dreptul intern prin intermediul art. 519 din C. proc. civ. şi cea din dreptul Uniunii prin intermediul prevederilor art. 267 din TFUE care vizează aceleaşi chestiuni de drept şi implică aceleaşi drepturi fundamentale.

Chestiunile de drept solicitate de reclamantă a fi dezlegate sunt următoarele:

- Un consilier juridic, care deţine atestatul conform legilor de organizare şi exercitare a profesiei de consilier juridic, prin care i se recunoaşte acestuia capacitatea profesională de exerciţiu deplină în profesia de consilier juridic şi care este înscris în tabloul unuia dintre Colegiile Consilierilor Juridici, îşi poate exercita profesia de consilier juridic în materia juridică protecţia datelor, reglementată de Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016, la alegere, fie ca salariat, fie în mod independent;

- Exercitarea profesiei de consilier juridic în mod independent, în materia juridică protecţia datelor, reglementată în Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016, se poate realiza de către consilierul juridic fie în calitatea acestuia de persoană fizică, fie ca persoană fizică autorizată, înregistrată în prealabil la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, fie prin înfiinţarea unei societăţi, cu obiect de activitate cod CAEN 6910, astfel încât, în forma de exercitare a profesiei juridice de consilier juridic, în mod independent consilierul juridic să îşi exercite dreptul de reprezentare conferit în conformitate cu art. 80 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016 şi

- Exercitarea în concret a dreptului de reprezentare, conform art. 80 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016, implică pentru consilierul juridic care îşi exercită profesia juridică în mod independent, inclusiv sub forma unei societăţi constituite în conformitate cu Legea nr. 31/1990, cu obiect de activitate COD CAEN 6910, că acesta, atât în numele persoanei vizate care i-a acordat mandatul, cât şi independent de mandatul unei persoanei vizate, are dreptul de a depune în statul membru respectiv, o plângere la autoritatea de supraveghere care este competentă în temeiul art. 77 şi de a exercita drepturile menţionate la articolele 78 şi 79, în cazul în care consideră că drepturile unei persoane vizate în temeiul prezentului regulament au fost încălcate ca urmare a prelucrării (în acest sens, recurenta a indicat art. 80 alin. (2) teza finală din Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016).

Recurenta-reclamantă a menţionat normele juridice de drept intern şi de dreptul Uniunii Europene din conţinutul cărora rezultă chestiunile de drept supuse interpretării prin mecanismul juridic reglementat de art. 519 din C. proc. civ.

Cererea privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări cu titlu preliminar în interpretarea tratatelor vizează interpretarea principiului securităţii juridice aplicabil în materia juridică a protecţiei datelor personale ale persoanelor fizice şi libera circulaţie a acestor date.

Recurenta a solicitat identificarea legii aplicabile proceselor ce vizează prelucrări ilegale de date personale, în ipoteza în care faptele ilicite sunt săvârşite anterior intrării in vigoare a RUE nr. 679/2016, iar acţiunea este iniţiată după intrarea in vigoare a acestui act normativ. Sub acest aspect, recurenta a susţinut că în intervalul de la data producerii faptelor ilicite în materia prelucrării datelor personale (7.11.2017) şi până la data iniţierii acţiunii (18.02.2019), în dreptul intern s-au succedat mai multe legi speciale, respectiv Legea nr. 677/2001 şi Legea nr. 129/2018, însă normele generale unionale în materia prelucrării datelor personale au avut aceiaşi reglementare constantă, şi anume art. 7 CDFUE, art. 8 CDFUE şi art. 16 alin. (2) din TFUE.

Potrivit recurentei interpretarea vizează asigurarea unei protecţii uniforme şi consecvente a persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea şi libera circulaţie a datelor personale.

Întrebările cu titlu preliminar sunt următoarele:

- principiul securităţii juridice trebuie interpretat în sensul că sunt excluse din categoria de informaţii de interes public acele informaţii/înscrisuri pentru care accesarea acestora se face exclusiv pe baza unei autorizaţii prealabile acordate de către operatorul de date cu caracter personal, după depunerea de către solicitanţi la operator a acelor titluri de calificare profesională şi cu indicarea în concret a profesiei exercitate pe piaţa muncii din statul membru, care necesită acces la toate datele personale ale unei persoane fizice, în plus faţă de acele date personale care au fost fixate de către operator ca fiind date accesibile publicului?

- referitor la legea aplicabilă proceselor ce vizează prelucrări ilegale de date personale, în ipoteza în care faptele ilicite sunt petrecute anterior intrării în vigoare a RUE nr. 679/2016, iar acţiunea este iniţiată după intrarea în vigoare a aceluiaşi act normativ, principiul securităţii juridice trebuie interpretat în sensul că se aplică legea existentă de la data înregistrării acţiunii pe rolul instanţei naţionale?

Cauza a fost înregistrată la 6 ianuarie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

La 25 mai 2022, intimatul B. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererilor de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 26 mai 2022, recurenta a depus o completare a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind reprezentarea în justiţie a intereselor organelor de conducere şi ale organelor de administrare ale societăţii cu următoarele întrebări:

- reprezentarea în justiţie a intereselor unei societăţi, faţă de activitatea societăţii derulată conform Codului CAEN înscris la registrul comerţului din statul membru este interpretată în sensul că aceasta este echivalentă cu reprezentarea în justiţie direct a intereselor beneficiarului real al societăţii, beneficiar real al societăţii care poate fi, o persoană fizică sau o altă societate, însă întotdeauna orice beneficiar real se reduce la o persoană fizică, care este identificată exclusiv pe baza datelor cu caracter personal definite la art. 4 din RUE nr. 679/2016, regulament care se aplică în mod direct în toate statele membre începând cu 25 mai 2018?

- beneficiarul real al unei societăţi trebuie interpretat ca fiind organul de administrare al societăţii, pentru care este îndeplinită condiţia publicităţii la registrul comerţului din statul membru, sau organul de conducere al societăţii pentru care este de asemenea îndeplinită condiţia publicităţii la registrul comerţului, sau poate fi un terţ (o alta persoana fizica sau societate), pentru care însă s-a făcut dovada publicităţii la registrul comerţului, în sensul că terţul este beneficiarul real al întregului rezultat al activităţilor economice derulate în cadrul societăţii, conform codului CAEN menţionat la registrul comerţului?

- reprezentarea în justiţie a intereselor economice ale beneficiarului real al unei societăţi, a intereselor economice ale organelor de administrare şi ale organelor de conducere ale societăţii trebuie interpretată în sensul că se realizează fie direct de către beneficiarul real al societăţii, fie prin intermediul consilierului juridic al societăţii?

În lămurirea celor trei întrebări cu titlu preliminar recurenta susţine că reprezentarea în justiţie a intereselor unei societăţi este asimilată cu reprezentarea interesului economic al beneficiarului/beneficiarilor reali ai societăţii, în ipoteza în care beneficiarul real este o persoană fizică, identificată exclusiv pe baza datelor cu caracter personal definite la art. 4 din RUE nr. 679/2016.

Ori, beneficiar real poate fi inclusiv consilierul juridic, în speţă recurenta, care îndeplinea şi funcţia de administrator si asociat în data de 07.11.2017, în cadrul societăţii D. S.R.L..

Prin încheierea din 26 mai 2022 s-a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind acordat termen la data de 6 octombrie 2022.

Examinând cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că se impune a fi respinsă, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede posibilitatea unei instanţe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii. În cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, instanţa este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare, prevăzută de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene poate fi declanşată numai în situaţia în care, în cursul unui litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării dreptului Uniunii sau a validităţii actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii, instanţa naţională fiind cea care stabileşte relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol şi dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

În ceea ce priveşte întrebarea care se poate adresa de către instanţa naţională, aceasta vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

Prin întrebările formulate de recurenta-reclamantă în susţinerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a solicitat lămurirea următoarelor aspecte: dacă datele de identificare ale persoanei fizice din cuprinsul raportului de furnizare informaţii emis de ONRC sunt informaţii de interes public, legea civilă aplicabilă în timp situaţiei deduse judecăţii şi reprezentarea în justiţie a intereselor unei societăţi prin raportare la beneficiarul real.

Din modalitatea de formulare a cererii deduse judecăţii, se constată că recurenta-reclamantă nu a invocat o problemă de interpretare în legătură cu aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene sau să conteste validitatea normelor comunitare, ci a criticat aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii privind informaţiile de interes public, aplicarea în timp a legii civile şi reprezentarea în justiţie a unei societăţi.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se impune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate raportat la criticile formulate şi la regulile de drept aplicabile, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei privind încălcarea dreptului la apărare pentru neîncuviinţarea probelor solicitate şi a principiului securităţii juridice sub aspectul greşitei aplicări a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a celor dezlegate prin sentinţa civilă nr. 241 din 13.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Acest motiv de casare instituie condiţia existenţei unei neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea potrivit art. 174 din C. proc. civ. sau a încălcării unor principii ale procesului civil.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare al acesteia, întrucât a respins proba privind comunicarea de către ONRC a persoanei căreia i-au fost atribuite datele de autentificare la E. şi care a accesat baza de date în data de 07.11.2017.

Înalta Curte constată că, prin încheierea din apel de la 23.09.2021, instanţa de apel a apreciat ca nefiind utilă soluţionării cauzei cererea de încuviinţare a probei constând în emiterea unei adrese către ONRC pentru comunicarea datelor de acces la platforma online de furnizare a informaţiilor.

În ce priveşte măsura de respingere ca neutilă a cererii de emitere a unei adrese către ONRC, Înalta Curte învederează că, potrivit art. 255 alin. (1) C. proc. civ. "probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului".

Prin urmare, în măsura în care se constată că proba nu este pertinentă sau concludentă, neavând legătură cu obiectul procesului ori purtând asupra unor împrejurări care nu sunt de natură să conducă la rezolvarea cauzei, judecătorul va respinge solicitarea de încuviinţare a probei, fără ca o astfel de măsură să reprezinte o încălcare a dreptului la apărare al părţii care a propus proba respectivă.

Această facultate este recunoscută şi în favoarea instanţei de apel, care "poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri", neadministrate în faţa primei instanţe, fără a fi obligată să procedeze astfel, conform art. 478 alin. (2) din C. proc. civ.

Modul concret în care alege să procedeze instanţa de prim control judiciar, în calitate de instanţă superioară de fond, constituie o problemă de fapt, lăsată la libera ei apreciere, care excede controlului de legalitate pe care instanţa de recurs este îndreptăţită să îl efectueze, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin urmare, criticile recurentei-reclamante privind încălcarea dreptului la apărare prin raportare la respingerea de către instanţa de apel a probei menţionate nu sunt critici de nelegalitate prin care sunt relevate încălcarea unor aspecte de ordin procedural, ci vizează modalitatea de apreciere a instanţei asupra probelor solicitate, aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea de atac extraordinară a recursului.

În egală măsură, nici critica privind încălcarea art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. privind efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al celor dezlegate prin sentinţa civilă nr. 241 din 13.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, nu este fondată.

În raport de această critică, Înalta Curte subliniază că potrivit art. 431 din C. proc. civ., "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Aşadar, prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în temeiul căruia oricare parte procesuală are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, trebuie totuşi să existe o identitate de chestiune litigioasă verificată între aceleaşi părţi, fapt care obligă instanţa sesizată cu al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

Verificând decizia recurată se constată că instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. în ceea ce priveşte chestiunea litigioasă a faptei ilicite imputate intimatului-pârât C..

Prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 reclamanta a solicitat constatarea caracterului ilicit al faptelor săvârşite de pârâţii F.. şi G. S.R.L. prin accesarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal ale reclamantei şi obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata prejudiciului material în cuantum de 100.000 Euro.

Prin sentinţa civilă nr. 241 din 13.02.2019, tribunalul a reţinut că fapta imputată pârâtei F.. prin actele reprezentantului legal C. nu are caracter ilicit, întrucât accesarea bazei de date a E. a fost efectuată în temeiul contractului încheiat cu ONRC, iar datele personale ale reclamantei erau cunoscute publicului în baza calităţii sale de asociat şi persoană împuternicită a societăţii D. S.R.L.

În prezentul dosar, instanţa a fost învestită cu cererea reclamantei de constatare a prelucrării ilegale a datelor cu caracter personal ale acesteia de către pârâţii C. şi B. şi obligarea acestora la plata unor despăgubiri în cuantum de 300.000 RON.

Înalta Curte constată că, deşi în cele două dosare nu figurează aceleaşi părţi, chestiunea dezlegată în dosarul nr. x/2018 vizează aceeaşi faptă de accesare a bazei de date E. din data de 07.11.2019.

Aşadar, se constată că aspectele dezlegate în dosarul menţionat privind lipsa caracterului ilicit al faptei de accesare a bazei de date a E. au avut legătură cu soluţionarea dosarului pendinte, instanţa de apel aplicând în mod corect dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Nu poate fi primită nici critica recurentei privind faptul că sentinţa civilă nr. 241 din 13.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost schimbată în totalitate prin decizia civilă nr. 46 din 20.01.2022, pronunţată în acelaşi dosar, astfel că în mod greşit a fost reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.

Înalta Curte subliniază faptul că autoritatea de lucru judecat nu este legată exclusiv de hotărârile definitive, ci acest efect se produce de la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti potrivit art. 430 alin. (1) din C. proc. civ.. Prin urmare, în situaţia în care hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie, urmând a se consolida în funcţie de soluţia pronunţată în calea de atac.

Or, Înalta Curte constată că în cauză, la data pronunţării decizie recurate, apelul împotriva sentinţei civile nr. 241 din 13.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, nu a fost soluţionat, astfel că în mod just instanţa de apel a reţinut puterea de lucru judecat provizorie a chestiunilor dezlegate prin această sentinţă.

În considerarea celor prezentate, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate norme de procedură sau principii de drept procesual a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, susţinerile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind fondate.

De asemenea, nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material procedură civilă nu sunt fondate.

Potrivit recurentei-reclamante instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C. civ. privind aplicarea legii civile.

În cauză, se constată că instanţa de judecată a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală pentru săvârşirea pretinselor fapte ilicite de accesare şi prelucrare a datelor cu caracter personal.

Verificând decizia recurată, se constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut incidenţa Legii nr. 677/2001, iar nu a Legii nr. 129/2018 şi a Regulamentului UE nr. 679/2016, prin raportare la data săvârşirii faptei ilicite, respectiv 07.11.2017.

Din dispoziţiile legale prevăzute la art. 6 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. rezultă că legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare şi că ea nu are putere retroactivă, fiind consfinţite două reguli fundamentale de aplicare în timp a legii civile care, în materialitatea lor, prezidează soluţionarea conflictelor de legi civile.

Prima regulă impune neretroactivitatea legii civile noi, în sensul că trecutul juridic (facta praeterita) scapă acţiunii acesteia, iar a doua regulă circumscrie aplicarea imediată a legii civile tuturor actelor şi faptelor juridice încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, efectelor acestora, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

Având în vedere faptul că Legea nr. 129/2018 a intrat în vigoare la 24 iunie 2018, iar Regulamentul UE nr. 679/2016 la 25 mai 2018, raportat la data săvârşirii pretinsei fapte ilicite din 07.11.2017, aceste acte normative nu sunt aplicabile în speţa dedusă judecăţii.

Aşadar, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (5) din C. civ., reţinând că în raport de data săvârşirii pretinsei fapte ilicite era aplicabilă Legea nr. 677/2001.

În continuare, recurenta a invocat aplicarea greşită a art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 şi a art. 8 alin. (2) CDFUE, în sensul că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că nu este necesar consimţământul reclamantei pentru accesarea datelor personale ale acesteia, întrucât raportul ONRC de furnizare a informaţiilor este accesibil publicului.

Verificând decizia recurată se constată că instanţa de apel a analizat criticile reclamantei privind aplicarea în timp a legii şi a constatat că faţă de data săvârşirii faptelor ilicite imputate intimaţilor-pârâţi este aplicabilă Legea nr. 677/2001.

De asemenea, au fost analizate criticile referitoare la încălcarea art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. privind efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al celor dezlegate prin sentinţa civilă nr. 241 din 13.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în ceea ce priveşte fapta ilicită imputată intimatului C..

Totodată, instanţa de prim control judiciar a analizat fapta ilicită imputată intimatului B. privind diseminarea raportului de furnizare a informaţiilor prin emailul trimis recurentei şi a constatat că nu constituie o prelucrare a datelor cu caracter personal potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 677/2001

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin criticile recurentei-reclamante privind aplicarea greşită a art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 şi art. 8 alin. (2) CDFUE nu se contestă raţionamentul logico-juridic care a stat la baza soluţiei instanţei de respingere a apelului acesteia, nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale împotriva hotărârii ce formează obiectul recursului.

Aşadar, aceste critici nu vor fi analizate, deoarece recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Întrucât instanţa supremă constată că nu se confirmă criticile de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor invocate de recurenta-reclamantă, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1538 A din 14 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1538 A din 14 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022.