Employer liability for unlawful execution: statute of limitations commencement for tort claims based on debit date versus final knowledge of damages

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 09.02.2018, reclamanta ELECTROCENTRALE BUCUREŞTI S.A., prin administrator special A. şi prin administrator judiciar B.. a chemat în judecată pârâţii C., D., E., F. şi G., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să-i oblige pe pârâţi, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 4.813.062.44 RON, reprezentând prejudiciu, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 368/14.02.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 49/17.01.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În motivare, a arătat că instanţa de apel în mod neîntemeiat a reţinut ca moment al începerii cursului prescripţiei data de 25.03.2014, dată la care i-a fost debitat contul, ca urmare a executării silite prin poprire de către H. S.R.L., cu ignorarea argumentelor sale.

Evocând prevederile art. 2.523 şi ale art. 2.528 alin. (1) C. civ., recurenta-reclamantă a subliniat că în cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită sunt prevăzute două momente alternative de la care prescripţia începe să curgă, respectiv data la care păgubitul a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde, fie data la care trebuia, după împrejurări, să cunoască aceste elemente.

În acest context, recurenta a solicitat instanţei supreme să reţină ca termen de începere a cursului prescripţiei dreptului la acţiune cel mai devreme data de 11.02.2015 (raportat la întinderea prejudiciului) şi cel mai târziu data de 20.11.2017 (raportat la cunoaşterea persoanelor vinovate de producerea prejudiciului) şi să constate că acţiunea nu este prescrisă, faţă de data introducerii acesteia, respectiv 09.02.2018.

Evidenţiind faptul că pe rolul instanţelor de judecată a existat un litigiu purtat cu H. S.R.L., care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, soluţionat definitiv prin decizia nr. 436/11.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, recurenta a afirmat că până la data de 11.02.2015 prejudiciul nu era cert determinat ca sumă, întrucât H. S.R.L. a solicitat sume suplimentare faţă de cele deja acordate de prima instanţă, existând posibilitatea obţinerii unei alte soluţii juridice sub aspectul măririi întinderii prejudiciului.

Totodată, a mai relevat aspecte legate de incidentul procedural referitor la comunicarea deciziei civile nr. 522/25.06.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi soluţia de tardivitate dată recursului său prin decizia nr. 436/11.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi de modalitatea în care a fost încheiat contractul de asistenţă juridică privind reprezentarea societăţii reclamante.

Cu privire la persoanele vinovate de producerea prejudiciului, recurenta a arătat că nu avea încă lămurită această chestiune, dată fiind plângerea penală pe care o formulase împotriva administratorilor societăţii H. S.R.L., înregistrată sub nr. x/05.03.2015 şi în care a fost emisă ordonanţa de clasare la data de 20.11.2017, în dosarul nr. x/18.03.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 Bucureşti.

În acest context, a arătat că 20.11.2017 este data la care a cunoscut persoanele responsabile de prejudiciul produs societăţii, în conformitate cu art. 2.528 alin. (1) C. civ., ca urmare a reanalizării situaţiei şi în raport cu sentinţa civilă nr. 7345/20.12.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Potrivit recurentei, toate aceste aspecte învederate în faţa instanţelor de fond au fost ignorate.

În continuare, recurenta a dezvoltat argumente în combaterea susţinerilor părţilor adverse cu privire la presupusa pasivitate a sa în procedura de executare silită, subliniind că a avut o altă conduită şi că a epuizat remediile puse la dispoziţie de legiuitor, formulând contestaţie la executare, înregistrată sub nr. x/2014 la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Totodată, recurenta a mai invocat practica judiciară a instanţei supreme şi aspecte privitoare la fondul litigiului.

În drept, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimaţii-pârâţi E., C., D. şi F. au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 14.12.2020 recurenta a răspuns la întâmpinări.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea de şedinţă din data de10 noiembrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.

Analizând decizia atacată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta critică decizia atacată apreciind că instanţa de apel a ignorat susţinerile sale în ce priveşte momentul de la care curge termenul de prescripţie, cu referire la dispoziţiile în materia prescripţiei extinctive prevăzute de art. 2.523 şi art. 2.528 alin. (1) C. civ.

Analiza deciziei pronunţate în apel infirmă însă o atare teză, deoarece instanţa de prim control judiciar a expus, într-o manieră exhaustivă, motivele pentru care a înlăturat susţinerile titularului cererii de apel.

În justificarea demersului său judiciar, reclamanta a invocat decizia nr. 35/27.10.2015 emisă de Curtea de Conturi, prin care a fost obligată să stabilească persoanele vinovate de producerea pagubei şi să urmărească recuperarea ei, ca urmare a înregistrării nejustificate a unor debite în sumă totală de 4.813.062,44 RON, în sarcina unor persoane, şi executării sale silite, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 7345/20.12.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012.

Prin această hotărâre, reclamanta a fost obligată la plata către H. S.R.L. a sumei de 4.678.349,79 RON, cu titlu de daune-interese pentru executarea cu întârziere a deciziei nr. 4349/14.12.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2009, şi modul în care s-au desfăşurat evenimentele legate de finalizarea unei licitaţii.

Dreptul subiectiv civil pretins de reclamantă este cel de a obţine suma de 4.813.062.44 RON, imputată pârâţilor cu titlu de prejudiciu, în contextul în care aceştia, în calitate de membrii ai consiliului de administraţie, sunt răspunzători, în opinia recurentei, de producerea pagubei.

Având în vedere obiectul acţiunii, prin care se tinde la repararea unui prejudiciu cauzat printr-o pretinsă faptă ilicită a intimaţilor, Înalta Curte constată că instanţa de apel a identificat şi aplicat în mod corect norma legală incidentă în determinarea momentului de început al cursului prescripţiei extinctive, respectiv prevederile art. 2.528 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".

Începutul cursului prescripţiei extinctive este, într-adevăr, marcat de două momente, unul subiectiv, al cunoaşterii tuturor elementelor cerute de lege, şi unul obiectiv, la care păgubitul trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, a cărui stabilire se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi recuperarea acesteia.

Instanţa de apel nu a făcut nicio confuzie, sub acest aspect, autoarea recursului criticând decizia recurată din perspectiva determinării concrete a datei la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii deduse judecăţii, care ar fi, în opinia acesteia, cel mai devreme 11.02.2015 (raportat la întinderea prejudiciului) şi cel mai târziu 20.11.2017 (raportat la cunoaşterea persoanelor vinovate de producerea prejudiciului).

Or, stabilirea momentului de la care partea prejudiciată a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel răspunzător de ea impune verificarea unor aspecte factuale ale cauzei, verificare care a fost realizată de instanţele de fond.

Sub acest aspect, Instanţa supremă constată că, în etapele anterioare ale cauzei, s-a reţinut că pentru determinarea efectivă a momentului de început al prescripţie nu are relevanţă data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 7345/20.12.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, de vreme ce această hotărâre era executorie de la data pronunţării ei, iar procedura de punere în executare a hotărârii demarată de H. S.R.L. nu a fost suspendată până la soluţionarea căilor de atac exercitate.

Astfel, susţinerile reclamantei, în sensul că nu avea posibilitatea de a cunoaşte cuantumul prejudiciului, ca urmare a solicitării de către H. S.R.L. a unor sume suplimentare, nu au fost primite, în contextul în care întinderea prejudiciului a fost cunoscută la data la care a fost instituită înfiinţarea popririi asupra conturilor reclamantei şi debitat contul acesteia, respectiv 25.03.2014.

Totodată, s-a reţinut că nu are relevanţă nici data la care a fost emisă ordonanţa de clasare în dosarul penal nr. x/P/18.03.2015, respectiv 20.11.2017, în condiţiile în care plângerea penală îi viza pe administratorii societăţii H. S.R.L., şi nu pe intimaţii-pârâţi, astfel că modul de soluţionare a acesteia nu avea efect suspensiv al termenului de prescripţie.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că autoarea căii de atac trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea la momentul la care i-a fost debitat contul, în urma înfiinţării popririi, 25.03.2014, în procedura de executare silită demarată de creditoare, în considerarea sentinţei civile nr. 7345/20.12.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care reclamanta a fost obligată la plata de daune-interese, data comunicării titlului executoriu fiind, de altfel, momentul la care puteau fi cunoscute persoanele vinovate de producerea pagubei.

Faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, este evident că Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor administrate pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei extinctive, chiar dacă, formal, criticile au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Celelalte chestiuni vizând aspecte legate de litigiul purtat sub nr. x/2012 excedează prezentei cauze, astfel că nu pot fi analizate.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. ELECTROCENTRALE BUCUREŞTI S.A. prin administrator special A. şi administrator judiciar I.. împotriva deciziei civile nr. 49 din 17 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2022.