Negative conflict of jurisdiction in labor dismissal: alternative territorial competence based on plaintiff's choice between domicile and workplace under Law No. 62/2011

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin cererea înregistrată la data de 04.05.2020, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei să dispună anularea deciziei de concediere nr. 43/01.04.2020, cu reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior şi plata tuturor drepturilor salariale indexate, majorate, actualizate; obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON prejudiciu moral, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3275/21.07.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a dispus declinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Covasna.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că domiciliul reclamantei se află pe raza teritorială a Tribunalului Covasna iar în speţă nu s-a invocat, nici nu s-a dovedit incidenţa celei de a doua teze din dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Cererea reclamantei a fost înregistrată, în urma declinării de competenţă, pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă la data de 09.09.2020.

La primul termen de judecată reclamanta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Covasna, secţia civilă în soluţionarea litigiului.

Prin sentinţa nr. 827 din 15 octombrie 2020 Tribunalul Covasna, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei şi în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus, în temeiul art. 134 C. proc. civ. suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Instanţa a reţinut că soluţionarea litigiilor de muncă este de competenţa exclusivă a instanţei în circumscripţia teritorială a căreia se află domiciliul sau locul de muncă al reclamantului. Art. 210 din Legea dialogului social completează art. 269 alin. (2) din Codul muncii, astfel, deşi domiciliul reclamantei se află în Sfântu Gheorghe, locul de muncă unde a prestat obligaţiile rezultate din contractul individual de muncă încheiat cu pârâta, a fost în Bucureşti. Din acest considerent reclamanta a ales să introducă acţiunea la Tribunalul Bucureşti, înţelegând să folosească acest criteriu pentru alegerea instanţei competente teritorial în exercitarea dreptului său de opţiune conferit de lege.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 6 octombrie 2020.

Înalta Curte, fiind sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constată că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, motiv pentru care va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii" alin. (2) ai aceluiaşi articol stipulează în sensul că "Cererile referitoare ia cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a caret circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa".

Conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul." Art. 216 din acelaşi act normativ prevede că "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..'"

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Din coroborarea textelor legale mai sus enunţate rezultă că, în materia conflictelor de muncă competenţa teritorială este alternativă, fie cea de la locul unde reclamantul îşi are domiciliul, fie cea de la locul său de muncă, reclamantul având alegerea între aceste instanţe deopotrivă competente, opţiune care se manifestă prin învestirea uneia dintre aceste instanţe cu soluţionarea cererii de chemare în judecată.

În cauză, prin cererea de chemare înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta a solicitat instanţei să dispună anularea deciziei de concediere nr. 43/01.04.2020, cu reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior şi plata tuturor drepturilor salariale indexate, majorate, actualizate; obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON prejudiciu moral.

Potrivit menţiunilor din cererea de chemare în judecată, precum şi din cuprinsul contractului individual de muncă, aflat în copie la dosarul cauzei, domiciliul reclamantei este în Sfântu Gheorghe iar locul de muncă se află în Bucureşti.

Faţă de aspectele mai sus expuse, rezultă că, atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Tribunalul Covasna sunt instanţe deopotrivă competente să soluţioneze cauza, în sensul prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Cum reclamanta, la data sesizării instanţei, avea locul de muncă în municipiul Bucureşti, aceasta a ales sa introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Bucureşti.

În raport cu această opţiune procesuală, manifestată în sensul dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, raportate la cele ale art. 210 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011, situaţie faţă de care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti.

Faţă de considerentele expuse şi de dispoziţiile legale evocate, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2021.