Parish’s restitution challenge assigned to Bucharest Court of Appeal; lower declination quashed

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

asupra conflictului de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la 17 iulie 2019, reclamanta Parohia Cărămidarii de Jos, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 8568/24.04.2019 emisă de pârâtă, solicitând anularea deciziei şi admiterea cererii nr. x/17.11.2005, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii menţionate.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 457 din 19 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, competenţa de soluţionare a acţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile Legii 165/2013, iar din cuprinsul acestor dispoziţii legale, reiese că cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România intră în sfera de aplicare a Legii 165/2013, astfel că deciziile emise în soluţionarea cererilor pot fi contestate la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul.

Aşadar, prevederile art. 35 alin. (1) şi alin. (11) stabilesc instanţa competentă atât din punct de vedere material (secţia civilă a tribunalului) cât şi din punct de vedere teritorial (tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul).

În cauză, imobilul care face obiectul deciziei nr. 8568/24.04.2019 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România se află în Bucureşti astfel că instanţa competentă este Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 1521 din 9 octombrie 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că obiectul prezentei cauze este reprezentat de contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 8568/24.04.2019 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, iar, prin raportare la dispoziţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 2 alin. (1) lit. f), art. 10 lit. f) din Legea 554/2004 competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prezentul conflict negativ de competenţă a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe cu privire la normele legale care reglementează competenţa de soluţionare a pricinii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal dând eficienţă dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a făcut aplicarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Parohia Cărămidarii de Jos, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 8568/24.04.2019 emisă de pârâtă, solicitând anularea deciziei, admiterea cererii nr. x/17.11.2005 şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii menţionate.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, se reţine că potrivit art. 3 alin. (6) şi (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "(6) Comisia specială de retrocedare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială...(7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora...", iar potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel

Trebuie observat că, prin acţiunea formulată, reclamanta solicită anularea deciziei şi admiterea cererii nr. x/17.11.2005, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii menţionate, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, Comisiei speciale de retrocedare, situaţie care nu se circumscrie ipotezelor reglementate de art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013.

Este adevărat că prin art. 35 alin. (11) din Legea nr. 165/2013, se prevede că:

"Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiuni", însă nu se poate ignora faptul că norma specială de competenţă reprezentată de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 nu a fost abrogată, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 24/2000.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

"Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres."

În consecinţă, este posibilă abrogarea implicită a unei norme speciale sau cuprinse într-un act normativ special printr-o lege generală ulterioară dacă există o dispoziţie legală expresă în acest sens, fiind aplicabil principiul lex posterior derogat priori.

Or, este indubitabil că O.U.G. nr. 94/2000 îşi găseşte incidenţa în materia imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, în timp ce dispoziţiile Legii nr. 165/2013 cu modificările ulterioare, reprezintă un act normativ cu aplicabilitate generală în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.

Ca urmare, O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o lex specialis, astfel că, pentru a opera abrogarea implicită a art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, era necesar ca Legea nr. 212/2018, prin care a fost modificată Legea nr. 165/2013, să cuprindă o manifestare de voinţă expresă a legiuitorului care să vizeze efectele normei speciale.

Pe de altă parte, în cauza de faţă, reclamanta contestă o decizie emisă de Comisia specială la care face trimitere art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, aflată chiar în sfera acţiunilor care atrag competenţa de soluţionare a instanţei prevăzute de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin urmare, în cazul contestaţiei împotriva deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, competenţa de soluţionare revine instanţei de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.

Întrucât imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/17.11.2005 este situat din punct de vedere administrativ în municipiul Bucureşti, str. x nr. 2, arondat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, aceasta este instanţa competentă să judece prezentul litigiu, sens în care Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2021.