Tort claim for denied high-school enrollment fails on res judicata and no unlawful act; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 29 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate caracterul ilicit al faptei deduse judecăţii, săvârşită de pârât prin reprezentanţii săi legali, de natură a angaja răspunderea civilă delictuală a acestuia, întrucât imaginea publică a reclamantului a fost denigrată, prin blocarea accesului său ca elev al pârâtei, atât la deschiderea anului şcolar 2017-2018, în ziua de 11.09.2017, ora 09:00, când au asistat la această situaţie jenantă, umilitoare, în faţa unităţii de învăţământ, situată în Bucureşti, str. x, elevi ai liceului, părinţii şi rudele acestora, invitaţi, vizitatori, etc., care intrau şi ieşeau din sediul pârâtului, cât şi prin neînscrierea sa abuzivă în clasa a XII-a, pe tot parcursul anului şcolar 2017-2018 (având în vedere că a studiat timp de 15 ani la respectiva unitate de învăţământ), fiindu-i afectate demnitatea, onoarea, reputaţia, cu consecinţa ştirbirii renumelui, stimei, respectului, preţuirii şi consideraţiei de care se bucura în societate, reclamantul fiind o persoană publică; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 1.000.000 RON şi a cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 2442 din 29 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondată, acţiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti

Prin încheierea din 25 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea apelantului-reclamant de completare a probei testimoniale cu audierea martorilor indicaţi în răspunsul la întâmpinare, ca fiind tardiv formulată.

Prin încheierea 24 septembrie 2019 a fost respinsă suplimentarea probei testimoniale cu martora C..

Prin decizia civilă nr. 1496A din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei şi a încheierilor din 25 iunie 2019 şi 24 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei împreună cu cele două încheieri de şedinţă, cu consecinţa rejudecării pricinii şi admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, a solicitat casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.

A criticat reclamantul decizia şi încheierile instanţei de apel, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Cu referire la încheierile din 25 iunie 2019 şi 24 septembrie 2019, recurentul a arătat că, prin cererea de apel, a solicitat încuviinţarea unor probe, constând în înscrisuri şi martori, iar prin răspunsul la întâmpinare a reiterat această cerere, indicând martorii propuşi (secretara şi directorul unităţii de învăţământ); de asemenea, a solicitat încuviinţarea şi a altor probe a căror necesitate ar reieşi din dezbateri.

Proba cu martori s-a impus pentru lămurirea unor aspecte legate de cererea de transfer, însă instanţa de apel a respins solicitarea, cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2), art. 7, art. 476 şi art. 254 din C. proc. civ.. Mai mult, necesitatea administrării probatoriului a reieşit din cercetarea judecătorească şi nu a condus la amânarea cauzei, instanţa de apel dispunând ca până la termenul din 24.09.2019 intimatul să depună înscrisurile solicitate de apelantul-reclamant.

Or, a susţinut recurentul, instanţa de apel a respins nelegal proba cu martori, pe motiv că este tardiv formulată, argumentul privind nemenţionarea numelor martorilor în cererea de apel neavând corespondent în dispoziţiile art. 254 din C. proc. civ.

Cu referire la decizia curţii de apel, recurentul a criticat-o întrucât, pe de o parte, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, iar, pe de altă parte, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, prin aceea că s-a reţinut greşit situaţia de fapt în raport cu ordinea cronologică a hotărârilor judecătoreşti.

Dezvoltând aceste motive de recurs, reclamantul a susţinut că analiza instanţei de apel trebuia raportată la situaţia de fapt aferentă anului şcolar 2017-2018, respectiv 11.09.2017 - 25.05.2018, şi examinate hotărârile judecătoreşti definitive şi executorii pronunţate în acest interval de timp, fără a se raporta la decizia nr. 3030/20.09.2018, în care s-a reţinut că cererea reclamantului nu mai are obiect, deoarece a fost pronunţată când era student şi promovase examenul de bacalaureat.

În opinia recurentului, s-a reţinut, în mod nelegal, că a operat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3030/2018, în condiţiile în care aceasta a fost pronunţată la 20.09.2018, fiind definitivă după ce s-a încheiat anul şcolar 2017-2018.

A mai susţinut recurentul că instanţa de apel nu a analizat înscrisurile în ordine cronologică, în condiţiile în care existau hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, respectiv decizia nr. 3504A/2017 lămurită prin decizia nr. 1037/23.03.2018, pronunţate în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, prin care s-a dispus înscrierea reclamantului în clasa a XII-a la B., anul şcolar 2017-2018, până la soluţionarea dosarului de fond (dosar soluţionat definitiv la 20.09.2018, după ce a promovat bacalaureatul şi a devenit student), fiind evident refuzul pârâtului de a pune în executare hotărârea până la încheierea anului şcolar.

Instanţa de apel a reţinut în mod nelegal că reclamantul "nu mai avea calitatea de elev al intimatei, motiv pentru care apelantul nu avea niciun drept să aibă acces în incinta şcolii şi niciun drept de a participa la festivitatea de deschidere a anului şcolar", fără a face referire la cele două decizii nepuse în executare până la 25.05.2018, când s-a încheiat anul şcolar 2017-2018. Mai mult decât atât, s-a considerat greşit şi că la data de 11.09.2017 acesta nu era elevul intimatului, în condiţiile în care dispoziţiile legale în domeniu sunt clare. Astfel, la 11.09.2017 când s-a înscris la liceu, recurentul era elevul intimatului, conform Ordinului MENCS nr. 5079/2016, iar la această dată, nu exista nicio hotărâre definitivă, iar dosarele se aflau pe rolul instanţelor de judecată.

A mai arătat recurentul că instanţa de apel nu a reţinut situaţia de fapt, în ordine cronologică, astfel cum a fost expusă de către acesta la paginile 5-8 din memoriul de recurs, în cuprinsul cărora au fost redate detalii vizând situaţia de fapt, raporturile cu unitatea de învăţământ, precum şi litigiile părţilor, afirmând că o serie de aspecte nu au fost lămurite întrucât a fost respinsă proba cu martori.

S-a apreciat greşit, în opinia recurentului, şi faptul că imaginea sa publică nu a avut de suferit, în condiţiile în care s-a reţinut că erau multe persoane la sediul liceului, la începerea anului şcolar.

O altă critică se grefează pe reţinerea greşită că reclamantul nu a administrat un "probatoriu pertinent, prin care să dovedească veridicitatea afirmaţiilor", în condiţiile în care nici nu avea cum să probeze susţinerile, din moment ce i-a fost respinsă proba cu martori.

În virtutea rolului activ, instanţa de apel ar fi trebuit să pretindă intimatului să depună înregistrarea video de la poarta principală a liceului, din ziua de 11.09.2017, în raport de apărarea acestuia.

În continuare, recurentul a susţinut că instanţa de apel a omis să răspundă motivelor de apel III şi IV, nu s-a pronunţat cu privire la apărările sale, astfel că nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil. Instanţa de apel a rupt echilibrul impus de principiul egalităţii armelor, câtă vreme reclamantul nu a obţinut o "satisfacţie echitabilă", întrucât s-a omis a fi analizate motivele de apel şi toate apărările sale, contrar art. 6 din Convenţia Europeană.

Sub o ultimă critică, recurentul a susţinut că în mod greşit curtea de apel a reţinut că acesta nu a probat condiţiile răspunderii civile delictuale.

Invocând dispoziţiile art. 72 alin. (1), (25)2, 253, 1349, 1357 şi urm., art. 1381, 1385,1386 din C. civ., recurentul a afirmat că a dovedit toate elementele răspunderii civile delictuale, arătând că există o faptă ilicită comisivă, săvârşită prin atitudinea pârâtei de a-l discredita în faţa celor care se aflau în faţa liceului precum şi a prietenilor, rudelor şi a vecinilor săi care au auzit de acest incident, prin care s-a lăsat impresia ca ar fi un "infractor".

În privinţa prejudiciului, acesta este cert, nu a fost reparat şi este unul nepatrimonial, ca urmare a ştirbirii reputaţiei din cauza acţiunii desfăşurate în spaţiul public. Fiind neşcolarizat, acesta a fost nevoit să se transfere tranzitoriu la Liceul Teoretic "D.", peste voinţa sa, şi astfel să plece dintr-un colectiv în care era integrat de 15 ani, lucru care i-a afectat viitorul, întrucât schimbarea a survenit în an terminal şi nu s-a putut integra în alt sistem de învăţământ, cu o altă programă şi un alt stil de învăţământ şi de pregătire.

A arătat recurentul că a întreprins toate demersurile legale pentru a fi soluţionată situaţia pe cale amiabilă, înainte de începerea anului şcolar, astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului.

Însă, în opinia recurentului, intimatul a refuzat cu rea-credinţă punerea în executare a deciziei nr. 3504A/2017, în care au fost constatate de către Tribunalul Bucureşti abuzurile la care a fost supus, lucru care i-a afectat imaginea publică. În condiţiile în care hotărârea judecătorească trebuia pusă în aplicare până la terminarea anului şcolar, respectiv 25.05.2017, refuzul intimatului de a se conforma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii încalcă dispoziţiile din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Chiar dacă nu avea un contract, reclamantul trebuia să fie înscris de drept în clasa a XII-a la B., conform deciziilor nr. 3504A/2017 şi nr. 1037/2018 şi a legislaţiei în vigoare, deoarece promovase clasa a XI-a la această unitate de învăţământ. Refuzul intimatului contravine şi deciziilor Curţii Constituţionale nr. 972/2012 şi 460/2013, în care se statuează în sensul că "a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei.’’

În privinţa vinovăţiei, s-a susţinut că vătămarea deosebit de gravă produsă este una ireversibilă, deoarece anul şcolar s-a încheiat pentru cei din clasa a-XII-a la 25.05.2018, iar intimatul a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile stabilite printr-un titlu executoriu, ce vizează respectarea dreptului reclamantului de a studia la o unitate de învăţământ particulară pentru care a optat, conform art. 2 alin. (1) din Legea învăţământului nr. 1/2011. Mai mult decât atât, intimatul a declanşat o acţiune care s-a desfăşurat la stradă, cu intenţia vădită de a-l denigra în mod public, prin blocarea accesului ca elev, atât la deschiderea anului şcolar, cât şi prin neînscrierea abuzivă în clasa a XII-a.

A existat şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, în mod evident fapta comisivă a intimatului determinând prejudiciul moral şi personal suferit de reclamant.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul B. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimatul a arătat, în ceea priveşte încheierea din 25.06.2019, că soluţia de respingere a solicitării de audiere a martorilor C., E., F. şi G. a fost justificată de instanţa de apel în raport de faptul că aceste probe nu au fost cerute prin cererea de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 470 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 470 alin. (4) din C. proc. civ.

În ceea priveşte încheierea din 24.09.2019, termen la care a fost audiat singurul martor propus de recurent prin cererea de apel, H., cererea recurentului de suplimentare a probatoriului cu martorul C., pentru a se stabili data la care au fost comunicate acestuia o serie de înscrisuri privind transferul, a fost respinsă de instanţa de apel ca nefiind concludentă, pertinentă şi utilă cauzei, în condiţiile în care pretenţiile deduse judecăţii au ca izvor două fapte ilicite pretins săvârşite de intimat, respectiv aşa-zisa blocare a accesului în ziua de 11.09.2017 şi neînscrierea în clasa a XII-a în anul şcolar 2017-2018.

În ceea priveşte decizia civilă nr. 1496A/2019, instanţa de apel a procedat, similar primei instanţe, la o analiză a îndeplinirii cerinţelor legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în raport de faptele ilicite invocate de recurent. Pe cale de consecinţă, a concluzionat că sunt neîntemeiate pretenţiile deduse judecăţii prin acţiune.

6. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 ianuarie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Raportul întocmit în cauză a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10 decembrie 2020 recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen, pentru soluţionarea pe fond a căii de atac, la 25 februarie 2021, termen preschimbat pentru data de 11 martie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

II.1. Asupra legalităţii încheierilor de şedinţă din 25 iunie 2019 şi 24 septembrie 2019

Fiind încheieri premergătoare preparatorii, controlul de legalitate al acestora era susceptibil a fi realizat odată cu recursul exercitat împotriva deciziei instanţei de apel, potrivit art. 494 raportat la art. 466 alin. (4) din C. proc. civ.

Examinând, în consecinţă, recursul reclamantului, încadrabil în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din perspectiva încălcării principiilor şi a regulilor de drept în materie de probaţiune, consacrate de art. 7, art. 22 alin. (2), art. 254 şi art. 476 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile de nelegalitate prin care, în esenţă, s-a susţinut greşita respingere a probei cu martori, solicitată în faza de judecată a apelului.

Pornind de la rolul activ al judecătorului în materie de probaţiune, astfel cum este conturat de dispoziţiile art. 22, art. 254 alin. (5) şi art. 479 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere că, într-adevăr, dreptul reclamantului-apelant de a formula critici de netemeinicie, adică de a contesta modul în care prima instanţă a stabilit situaţia de fapt, nu ar fi putut fi exercitat în mod efectiv dacă invocarea acestor motive nu ar fi fost însoţită şi de posibilitatea de a dovedi în faţa instanţei de apel susţinerile formulate prin cererea de apel.

De altfel, şi instanţa de contencios al drepturilor omului, într-o bogată jurisprudenţă (cu titlu de exemplu, cauza Albina c. României, cauza Virgil Ionescu c. României), a reţinut că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr "auzite", adică dacă se procedează la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probatoriu ale părţilor.

În cauză, prin încheierea de şedinţă din 25 iunie 2019, cu referire la măsura vizată de criticile recurentului, a fost încuviinţată proba cu martorul I., propusă prin cererea de apel de către reclamantul-apelant, şi respinsă ca tardivă, în raport de dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din C. proc. civ., solicitarea de audiere a altor 3 martori, propuşi prin răspunsul la întâmpinarea intimatului-pârât, iar nu prin cererea de apel cum era corect.

Prin încheierea de şedinţă din 24 septembrie 2019 i-a fost respinsă reclamantului-apelant solicitarea de completare a probei testimoniale, cu audierea martorei C. (secretara unităţii de învăţământ), întrucât mijlocul de probă nu a fost apreciat ca fiind util pentru soluţionarea cauzei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.

Reproşând instanţei de apel caracterul pretins nelegal al măsurii de respingere a solicitării de completare a probei testimoniale, recurentul argumentează că, pe de o parte, proba a fot propusă prin răspunsul la întâmpinare, iar, pe de altă parte, necesitatea administrării a rezultat din dezbateri şi nu ar fi condus la amânarea judecăţii.

Construcţia argumentativă propusă de recurent ignoră, însă, regulile comune şi speciale în materie de propunere şi încuviinţare a probelor în apel, prevăzute de art. 254-258, art. 470, art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., sub aspectul termenului imperativ stabilit pentru propunerea probelor şi al sancţiunii decăderii, incidentă în caz de nerespectare a acestuia.

Ca atare, deplin legal a reţinut instanţa de apel sancţiunea decăderii reclamantului-apelant din dreptul de a propune suplimentarea probei cu martori, în contextul în care mijlocul de probă nu a fost propus în condiţiile prescrise de art. 478 alin. (2) teza I din C. proc. civ., prin cererea de apel, ci mai târziu, prin răspunsul la întâmpinare, iar partea adversă s-a opus, invocând sancţiunea decăderii.

Pe de altă parte, teza susţinută de recurent, privitoare la aplicabilitatea situaţiilor de excepţie, care permit depăşirea termenului prevăzut de lege în cazurile în care necesitatea suplimentării probei testimoniale ar fi rezultat din dezbateri, ori administrarea acesteia nu ar fi condus la amânarea judecăţii apelului, Înalta Curte are a observa că aceasta a fost examinată de curtea de apel, cu garantarea efectivităţii principilor fundamentale ale procesului civil, precum legalitatea, dreptul la apărare, contradictorialitatea şi rolul judecătorului în aflarea adevărului, consacrate de art. 7, 13, 14 şi 22 din C. proc. civ.

Aceasta întrucât, teza probatorie a vizat stabilirea contextului factual în care s-a realizat comunicarea către reclamant a unor înscrisuri privitoare la transferul la o altă unitate de învăţământ, iar curtea de apel, raportându-se la obiectul probei şi la cel al judecăţii, a apreciat că nu este utilă pentru soluţionarea apelului completarea probei testimoniale.

Aşadar, măsura criticată este consecinţa aprecierii instanţei de prim control judiciar asupra caracterului îndestulător al probatoriului dosarului, pentru lămurirea în întregime a procesului.

Prin urmare, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat o atare concluzie intră în domeniul procesului de apreciere a probatoriului încuviinţat şi administrat în fazele procesuale anterioare, astfel că, în chip firesc, iese din sfera controlului de legalitate permis instanţei de recurs.

În alţi termeni, Înalta Curte are a conchide că măsurile dispuse prin încheierile premergătoare preparatorii, în sensul respingerii solicitării de completare a probei cu martori, au fost date cu respectarea întocmai a regulilor procesuale în materie de probaţiune, anterior analizate, motivul de recurs fiind nefondat.

II.2. Asupra legalităţii deciziei atacate

Recursul reclamantului este încadrabil în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., criticile concrete de nelegalitate putând fi structurate şi sintetizate astfel: nemotivarea hotărârii; nesocotirea succesiunii logice fireşti a efectelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte două litigii anterioare purtate între părţi, în sensul aplicării eronate a efectului autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2017 şi al greşitei neaplicări a efectului executoriu al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2017; reţinerea greşită a neîndeplinirii condiţiile legale privitoare la antrenarea răspunderii civile delictuale a unităţii de învăţământ intimate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte are în vedere că demersul judiciar declanşat de reclamantul A. urmăreşte, pe tărâmul acţiunii în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, obligarea pârâtului B. la plata daunelor morale pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat, pe de o parte, prin refuzul abuziv de a îl înscrie pe reclamant în clasa a XII-a, pe tot parcursul anului şcolar 2017-2018, iar, pe de altă parte, prin denigrarea publică a acestuia produsă în ziua de 11.09.2017, când i-a fost blocat accesul, în calitate de elev, în curtea şcolii, la festivitatea de deschidere a anului şcolar, fiindu-i încălcat dreptul la respectarea demnităţii, onoarei şi reputaţiei.

Cu referire la cele două litigii anterioare purtate între părţi şi finalizate cu hotărârile judecătoreşti enunţate în memoriul de recurs, în raport cu care recurentul susţine că au fost examinate şi reţinute greşit efectele procesuale constând în autoritatea de lucru judecat şi executorialitatea respectivelor hotărâri judecătoreşti, prezintă relevanţă pentru examinarea criticilor recurentului aspectele expuse în cele ce succed.

Astfel, la data de 10.08.2017, anterior începerii anului şcolar de referinţă, 2017-2018, reclamantul a declanşat, simultan, două procese înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, care au format obiect al dosarelor civile nr. x/2017 şi nr. y/2017

În primul proces, obiect al dosarului nr. x/2017, judecata s-a purtat în contradictoriu cu pârâtul B. şi intervenientul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a avut ca obiect obligarea pârâtului la înscrierea reclamantului în anul şcolar 2017-2018 în clasa a XII-a, precum şi suplinirea acordului necesar pentru încheierea contractului de şcolarizare.

Acţiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă nr. 1543 din 19.02.2018, în ale cărei considerente s-au reţinut, în esenţă, inexistenţa unei obligaţii legale sau contractuale de natura celei pretinse de reclamant şi caracterul justificat al refuzului de a încheia un nou contract de şcolarizare, ca urmare a neîndeplinirii standardelor educaţionale minime impuse prin regulamentul intern, dreptul constituţional la învăţătură fiind respectat prin aceea că reclamantul a putut opta pentru un transfer la Liceul Teoretic "D." din Bucureşti, la data de 6.09.2017, anterior începerii anului şcolar.

Sentinţa primei instanţe a rămas definitivă prin decizia nr. 3030 A din 20.09.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin care s-a respins ca nefondat apelul reclamantului, cu motivarea că, în timpul judecării apelului, acesta absolvise deja clasa a XII-a la un alt liceu şi era înscris la învăţământul superior, urmând cursurile unei universităţi, astfel că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

În cel de-al doilea proces, obiect al dosarului nr. x/2017, judecata s-a realizat în procedura ordonanţei preşedinţiale şi a avut ca obiect dispunerea, până la rezolvarea în fond a litigiului anterior enunţat, a următoarelor măsuri vremelnice: obligarea pârâtului la înscrierea reclamantului în clasa a XII-a, în anul şcolar 2017-2018; obligarea pârâtului să îi permită reclamantului accesul şi să îi elibereze/reîncarce cardurile de acces în complex; obligarea pârâtului să încheie contractul de şcolarizare pentru perioada 1.09.2017-31.08.2018.

Cererea de ordonanţă preşedinţială a fost respinsă, în primă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 9280 din 06.09.2017, hotărârea fiind schimbată în parte prin decizia nr. 3504A din 20.10.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul admiterii în parte a cererii reclamantului şi al obligării pârâtului "să înscrie pe elevul A. în clasa a XII-a în anul şcolar 2017-2018 în cadrul B., să îi permită accesul şi să îi elibereze/reîncarce cardurile de acces în complex, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017".

Luând în examinare criticile recurentului aduse modalităţii în care instanţa de apel a făcut aplicabilitatea celor două importante şi distincte efecte procesuale ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiile anterioare - autoritatea de lucru judecat şi puterea executorie - Înalta Curte are a observa că, în esenţă, recurentul susţine, în raport de prima faptă pretins ilicită şi prejudiciabilă (neînscrierea abuzivă în clasa a XII-a pe tot parcursul anului şcolar 2017-2018), că în mod greşit a reţinut curtea de apel autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în litigiul de fond, rămasă definitivă ulterior încheierii anului şcolar de referinţă, în vreme ce a fost ignorat cu desăvârşire efectul executoriu al hotărârii judecătoreşti pronunţate în litigiul judecat pe cale de ordonanţă preşedinţială şi soluţionat în favoarea sa, la scurt timp după începerea anului şcolar.

Criticile sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte fondul procesului (…) are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată", iar conform alin. (4) al aceluiaşi articol "Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie".

În speţă, chestiunea litigioasă a neînscrierii reclamantului în clasa a XII-a a fost tranşată pe fond, în sensul reţinerii refuzului justificat al unităţii de învăţământ pârâte, printr-o hotărâre judecătorească care s-a bucurat de autoritate de lucru judecat provizorie încă de la pronunţare, moment plasat temporal în interiorul anului şcolar de referinţă (sentinţa nr. 1543/19.02.2018), iar acest efect al lucrului judecat s-a consolidat ulterior, în calea de atac a apelului (decizia nr. 3030A/20.09.2018), printr-o decizie dată, într-adevăr, după încheierea anului şcolar, fără însă ca acest aspect să înlăture, în vreun fel, consecinţele ataşate în mod firesc acestor hotărâri judecătoreşti, din perspectiva dispoziţiilor art. 430 şi 431 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, recurentul-reclamant a beneficiat de o hotărâre executorie (decizia nr. 3504 A/20.10.2017), prin care s-a stabilit măsura provizorie a obligării la înscrierea acestuia în clasa a XII-a.

Atributul executorialităţii a fost ataşat acestei măsuri vremelnice, potrivit dispoziţiilor art. 997 alin. (2) din C. proc. civ., încă de la momentul pronunţării, moment plasat în interiorul perioadei anului şcolar, mai înaintea celui care marchează tranşarea fondului litigiului, printr-o hotărâre care se bucura de autoritate de lucru judecat provizorie.

Însă, executorialitatea ordonanţei preşedinţiale nu poate fi, nicidecum, confundată cu autoritatea de lucru judecat, chiar şi provizorie, distincţia dintre cele două importante efecte procesuale ale hotărârilor judecătoreşti fiind unanim admisă în plan doctrinar şi jurisprudenţial.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 1002 alin. (2) din C. proc. civ., ordonanţa preşedinţială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului.

Ca atare, contrar susţinerilor recurentului, măsura provizorie ordonată anterior tranşării pe fond a naturii şi efectelor juridice ale refuzului manifestat de unitatea de învăţământ pârâtă nu avea aptitudinea să înlăture autoritatea de lucru judecat (provizorie iniţial, iar mai apoi consolidată prin soluţia din apel) a hotărârii judecătoreşti prin care a fost dezlegat fondul dreptului afirmat, reţinându-se caracterul legitim, justificat, al respectivului refuz şi, în consecinţă, absenţa ilicităţii faptei imputate unităţii de învăţământ.

De altfel, acelaşi caracter executoriu este recunoscut de lege şi în privinţa hotărârii nefavorabile de prima instanţă obţinută de reclamant în procedura ordonanţei preşedinţiale, anterior începerii anului şcolar, plierea ambelor părţi la executorialitatea sentinţei nr. 9280/06.09.2017 fiind evidenţiată de împrejurarea că, la aceeaşi dată, 06.09.2017, a fost solicitat transferul la o altă unitate de învăţământ, iar reclamantul a fost înscris în clasa a XII-a, astfel cum rezultă din situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe de fond şi care nu mai poate fi reevaluată în prezenta cale de atac.

În egală măsură, decizia curţii de apel, obiect al recursului de faţă, nu putea fi dată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive anterioare (sentinţa nr. 1543/19.02.2018, definitivă prin decizia nr. 3030A/20.09.2018), relevanţă prezentând, sub aspectul luat în analiză, numai chestiunea litigioasă tranşată definitiv, nu şi poziţionarea în timp a momentului rămânerii definitive în raport cu data încheierii anului şcolar, cum pretinde fără temei recurentul.

Prin urmare, curtea de apel în mod corect a realizat necesara corelare între efectele procesuale ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiile anterioare ale părţilor, astfel încât criticile recurentului, subsumabile motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 7 din C. proc. civ. sunt vădit nefondate.

Examinând, în continuare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., prin care se invocă pronunţarea deciziei instanţei de apel, cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 72 alin. (1), (25)2, 253, 1349, 1357 şi următoarele, art. 1381, 1385, 1386 din C. civ., Înalta Curte reţine ca fiind neîntemeiate şi aceste critici de nelegalitate.

Recurentul-reclamant a reiterat, prin cererea de recurs, nemulţumirile supuse deja controlului judiciar anterior, referitoare la îndeplinirea tuturor condiţiilor legate de antrenare a răspunderii civile delictuale, pe care însă curtea de apel le-a examinat în cadrul unui silogism judiciar expus corect şi detaliat, fiind stabilită situaţia de fapt pe baza aprecierii probatoriului administrat (inclusiv proba testimonială) şi aplicate normele de drept incidente, cu consecinţa respingerii cererii de obligare la plata daunelor morale.

Astfel, instanţa de apel a analizat susţinerile şi apărările părţilor referitoare la existenţa/inexistenţa faptelor ilicite reclamate şi a concluzionat pe baza probelor administrate că nu este îndeplinită această condiţie legală, în absenţa căreia nu s-a mai impus analizarea şi a celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, cerute a fi întrunite cumulativ.

Cu referire la prima faptă pretins ilicită (neînscrierea în clasa a XII-a), curtea de apel a reţinut corect efectul autorităţi de lucru judecat al hotărârilor pronunţate în litigiul de fond prin care s-a statuat definitiv asupra refuzului legitim al unităţii de învăţământ pârâte de a-l înscrie pe reclamant în anul şcolar 2017-2018.

În egală măsură, a reţinut corect corelaţia dintre cele două proceduri, din perspectiva prevederilor art. 1002 C. proc. civ., în sensul că ordonanţa preşedinţială nu are autoritate de lucru judecat faţă de hotărârile pronunţate în litigiul pe fondul dreptului. Tot astfel, în mod judicios a observat curtea de apel aspectul că efectele ordonanţei preşedinţiale au subzistat până la soluţionarea definitivă a litigiului de fond şi că ele nu mai pot fi opuse în litigiul pendinte, de vreme ce în faza judecării apelului exista deja o hotărâre definitivă prin care s-a tranşat caracterul refuzului, în care este obiectivată fapta pretins ilicită şi prejudiciabilă imputată pârâtului-intimat.

Cu referire la cea de-a doua faptă pretins ilicită (blocarea accesului la festivitatea de deschidere a anului şcolar în ziua de 11.09.2017), curtea de apel a reţinut, pe de o parte, că măsura a fost justificată de împrejurarea că reclamantul era deja înscris la o altă unitate de învăţământ şi că ordonanţa preşedinţială prin care i s-a recunoscut, vremelnic, accesul în unitatea de învăţământ pârâtă a fost pronunţată ulterior deschiderii anului şcolar, iar, pe de altă parte, a apreciat pe baza probatoriului dosarului că nu a fost dovedită pretinsa denigrare publică, de natură a afecta demnitatea, onoarea şi reputaţia reclamantului.

Criticile recurentului-reclamant tind, în realitate, la reaprecierea probelor şi la schimbarea situaţiei de fapt, aspecte care prezintă valenţele unui veritabil control judiciar de temeinicie, incompatibil cu structura recursului.

Mai mult decât atât, recurentul critică lipsa rolului activ al instanţei de apel care nu a solicitat pârâtului-intimat să depună înregistrarea video de la poarta liceului, însă o atare critică de nelegalitate nu poate fi primită, în raport de prevederile art. 254 alin. (6) din C. proc. civ., care statuează în sensul că omisiunea instanţei de a dispune din oficiu completarea probelor sau administrarea unor probe noi nu poate fi sancţionată în căile de atac.

În strânsă legătură cu analiza motivelor de nelegalitate evocate anterior, Înalta Curte apreciază că sunt, de asemenea, nefondate şi criticile vizând nemotivarea hotărârii curţii de apel, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Se cuvine a aminti că motivarea hotărârii judecătoreşti este supusă atât exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cât şi principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, ca atare, trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, fiind de esenţa hotărârii, înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar.

Înţeleasă ca un silogism judiciar de natură a explica şi fundamenta hotărârea pronunţată, motivarea nu poate, însă, avea semnificaţia unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere/critică din calea de atac, fiind unanim recunoscut aspectul potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci una de conţinut, de substanţă.

În cauză, ca instanţă de prim control judiciar, curtea de apel era ţinută a verifica, potrivit art. 479 din C. proc. civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă şi, în consecinţă, a realiza un examen propriu al criticilor apelantului şi al apărărilor părţilor, precum şi al tuturor elementelor esenţiale ce i-au fost supuse verificării.

Or, aşa cum rezultă cu forţa evidenţei din considerentele expuse în cele ce preced, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, faptul că decizia curţii de apel respectă exigenţele referitoare la claritatea, precizia, consecvenţa şi, în final, la necontradictorialitatea motivării, cuprinzând un răspuns specific şi explicit la motivele de apel, astfel că instanţa de recurs a putut realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită.

Contrar susţinerilor recurentului, curtea de apel a răspuns motivelor de apel III şi IV. În esenţă, aceste motive de apel se referă la aprecierea probatoriului (înscrisuri şi declaraţia martorului J.), la afectarea imaginii publice în calitatea sa de sportiv de înaltă performanţă, precum şi la efectele hotărârilor judecătoreşti date în procedura execuţională a titlului executoriu constând în ordonanţa preşedinţială pronunţată la 20.10.2017.

Reamintind considerentul de principiu potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate avea semnificaţia unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părţii care sprijină o critică din apel, Înalta Curte are în vedere că, în cauză, curtea de apel a răspuns şi motivelor de apel anterior evocate, în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, prezentate la pag. 19 (paragraful final dedicat situaţiei de fapt), pag. 20 (paragraful final, teza a doua) şi pag. 21-22 (partea dedicată evaluării probatoriului, realizată prin aprecierea individuală şi de ansamblu a mijloacelor de probă administrate în proces).

Celelalte nemulţumiri din memoriul de recurs, cu referire la condiţiile răspunderii delictuale, reprezintă fie critici invocate pur formal, în sensul că nu sunt arătate nemulţumiri concrete cu privire la decizia recurată care să poată fi încadrabile în vreun motiv de nelegalitate, fie critici ce aduc în discuţie împrejurări de fapt stabilite pe baza aprecierii mijloacelor de probă, aspecte care, după cum s-a arătat deja, prezintă valenţele unui veritabil control judiciar de temeinicie, incompatibil cu structura recursului.

Pentru toate considerente expuse, reţinând că sunt neîntemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., în baza art. 496 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

În absenţa dovezilor privitoare la cheltuielile de judecată suportate de intimatul-pârât în faza procesuală a recursului, solicitarea cu acest obiect urmează a fi respinsă, conform dispoziţiilor art. 452 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1496A din 22 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2021.