State land compensation claim: failure to observe dilatory nature of representative quality exception and insufficient reasoning of appellate decision

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 11 ianuarie 2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin UAT Chişineu Criş şi intervenienta Administraţia Naţională "Apele Române" Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 206.640 RON ce reprezintă echivalentul în bani al suprafeţei de teren de 3.500 mp aferent amplasamentului reconstituit autorului acesteia, B., conform titlului de proprietate nr. x/11.02.1994 şi dat în administrarea instituţiei "Apele Române", calculat în baza expertizei notariale la preţul de 12 euro/mp., categoria de folosinţă intravilan, situat administrativ în circumscripţia localităţii Chisineu-Criş, jud. Arad, obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 RON ce reprezintă prejudiciul cauzat pentru lipsa de folosinţă a terenului reconstituit în baza legilor de fond funciar; obligarea pârâtei la plata daunelor interese în cuantum de 10.000 RON, ca urmare a tergiversării şi a refuzului soluţionării diferendelor pe cale amiabilă din anul 2018 până în prezent, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, ale art. 555 C. civ., art. 44 din Constituţia României privind dreptul de proprietate privată, art. 1530 şi urm. C. civ. şi art. 17 din Protocolul CEDO.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 144 din 29 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Arad a dispus următoarele: a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a UAT Chişineu Criş în reprezentarea Statului Român; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională "Apele Române" Administraţia Bazinală de Apă Crişuri; a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin UAT Chişineu Criş şi intervenientul Administraţia Naţională "Apele Române" Administraţia Bazinală de Apă Crişuri.

Împotriva sentinţei civile nr. 144 din 29 iunie 2022, reclamanta A. a declarat apel.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă

Prin decizia civilă nr. 329 din 07 decembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 144 din 29 iunie 2022 pronunţate de Tribunalul Arad, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 329 din 07 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, reclamanta A. a declarat recurs.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 20 martie 2023, sub nr. x/2022, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 9.

I.5. Motivele de recurs

Invocând drept motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, reţinând cauza spre rejudecare, în evocarea fondului să se admită acţiunea, în sensul obligării intimatei la plata către reclamantă a sumei de 206.640 RON ce reprezintă echivalentul în bani al suprafeţei de teren de 3.500 mp aferent amplasamentului reconstituit autorului său, B., conform Titlului de proprietate nr. x/11.02.1994 şi dat în administrarea instituţiei "Apele Române", calculat în baza expertizei notariale la preţul de 12 euro/mp, categoria de folosinţă intravilan, situat administrativ în circumscripţia localităţii Chişineu-Criş, jud. Arad; de asemenea, să se dispună obligarea pârâtei la plata daunelor interese în cuantum de 10.000 RON, ca urmare a tergiversării şi a refuzului soluţionării diferendelor pe cale amiabilă din anul 2018 până în prezent.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că motivarea care stă la baza adoptării soluţiei din apel este una deficitară. Instanţa de apel nu a dat o motivare pertinentă asupra fondului corespunzător cu probatoriile administrate, mărginindu-se să enunţe o simplă frază, cu titlul de motivare:

"Este adevărat că în ceea ce o priveşte pe reclamantă procedura de restituire nu a fost finalizată atâta vreme cât aceasta nu a fost pusă în posesie cu privire la întreaga suprafaţă de teren, însă soluţia propusă de reclamantă, respectiv remiterea preţului actualizat aferent terenului imposibil de restituit, nu este cea corectă, în condiţiile în care persoanele îndreptăţite la restituire sau moştenitorii acestora pot utiliza procedura prevăzută de Legea 165/2013".

Or, în pofida trimiterii din motivarea deciziei din apel, în cauza dedusă judecăţii, dispoziţiile Legii nr. 165/2013 nu-şi regăsesc aplicabilitatea.

În privinţa motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a considerat că ambele instanţe de fond au analizat eronat condiţia calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin UAT Chişineu-Criş.

Astfel, instanţa de apel, în motivarea dată asupra primului motiv de apel, a reţinut două aspecte contradictorii, respectiv că "prima instanţă nu a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român sau a UAT Chişineu-Criş", precum şi:

"ca atare a respins cererea dând eficienţă excepţiei lipsei calităţii UAT Chişineu-Criş de reprezentant al Statului Român".

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că acest motiv de recurs se circumscrie şi prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. ca efect al contradictorialităţii motivării deciziei de apel.

A mai susţinut că alte instanţe de judecată, în acelaşi tip de acţiuni, au apreciat că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă. Acesta poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea legilor de reparaţie numai în situaţia de excepţie, şi anume numai atunci când unitatea deţinătoare nu poate fi identificată, astfel că, în celelalte situaţii juridice generate de aplicarea acestei legi, Statul reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, nefiind incidente dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954.

Situaţia părţilor care nu au putut beneficia de despăgubiri pe o perioadă mare de timp, din cauza faptului că s-au eliberat titluri de proprietate, însă punerea în posesie nu s-a realizat din culpa UAT Chişineu-Criş, care a reconstituit un teren afectat de digul Apelor Române fără consultarea acestei unităţi, combinată cu lipsa vreunui demers din partea autorităţilor în vederea atribuirii unei alte suprafeţe, reprezintă o lipsire de proprietate, o veritabilă expropriere, fără temei legitim, ce face incidentă a doua normă a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

Lipsirea de proprietate, în lumina celei de-a doua norme, poate fi justificată numai dacă a intervenit pentru o cauză de utilitate publică, a avut un temei legal şi a existat un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Nu există nici un fel de despăgubire justă şi prealabilă din partea celor două intimate pentru suprafaţa de teren afectată.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că justul echilibru nu există atunci când persoana în cauză suportă o sarcină specială şi exorbitantă.

Or, intervalul mare de timp în care părţile nu au putut beneficia de despăgubiri şi imposibilitatea în care s-au aflat de a accelera mecanismul de funcţionare a sistemului de plată, din cauza lipsei unei proceduri previzibile, echivalează cu o sarcină excesivă impusă acestora, de natură a rupe justul echilibru dintre atingerea adusă dreptului de proprietate şi scopul legitim urmărit.

Prin urmare, raportul juridic dedus judecăţii este stabilit între reclamantă şi Statul Român, ca debitor al obligaţiei pozitive de a organiza un mecanism funcţional care să asigure respectarea tuturor obligaţiilor internaţionale asumate, printre care şi obligaţia respectării dreptului de proprietate garantat de Convenţie, astfel încât acesta poate fi obligat la acordarea de despăgubiri.

Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin recursul în interesul legii formulat, a susţinut că Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are calitatea procesuală pasivă în cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii potrivit titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, indiferent dacă aceste cereri sunt formulate pe calea dreptului comun sau pe cale subsidiară, în cadrul contestaţiei îndreptate împotriva dispoziţiei administrative, întemeiată pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

S-a considerat că soluţia este justificată de faptul că regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către Stat este prevăzut de dispoziţiile legii speciale, respectiv titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Stabilind calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin recunoaşterea unui alt raport juridic de despăgubire bănească decât cel reglementat prin legea specială, instanţele judecătoreşti au nesocotit prevederile legii speciale conform căreia persoanele îndreptăţite îşi pot valorifica dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent recunoscut în cadrul procedurii prevăzute de legile de reparaţie.

În plus, acţiunea directă îndreptată împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în care se pretinde obligarea acestuia la plata unor despăgubiri băneşti pentru imobilele ce fac obiectul unor legi speciale de reparaţie, nu poate avea temei în dispoziţiile art. I din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece în acest caz reclamanţii nu se pot prevala de un "bun" în sensul Convenţiei.

Recurenta-reclamantă a susţinut că posibilitatea valorificării pe calea dreptului comun a unor pretenţii care fac obiect de reglementare al legii speciale, conform principiilor ce se degajă din jurisprudenţa C.E.D.O., "bunul actual" presupune existenţa unei decizii administrative sau judecătoreşti definitive prin care să se recunoască direct ori indirect dreptul de proprietate, astfel că recurentei-reclamante i-a fost eliberat Titlul de proprietate nr. x/11.02.1994, însă îi lipseşte atributul posesiei, aceasta fiind culpa organului administrativ local, nu a Ministerului de Finanţe.

Raţionamentul este identic cu cel expus de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009, decizie prin care a fost analizată admisibilitatea acţiunilor în revendicare întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În prezenta cauză se analizează posibilitatea pe care o au persoanele îndreptăţite de a beneficia de despăgubiri în alte condiţii şi în altă procedură decât cea instituită de legea specială.

Este aşadar evidentă similitudinea problemei de drept în discuţie, singura deosebire constând în natura măsurii reparatorii solicitate de reclamant.

Relativ la procedura de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent/despăgubiri persoanelor îndreptăţite, în cazul imposibilităţii restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, instanţele au motivat că acestea se stabilesc şi se acordă în cadrul procedurii prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, în cadrul căreia Statul Român este reprezentat prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, procedură aflată sub controlul instanţei de contencios administrativ. Însă, în cauza pendinte nu poate fi aplicabil acest act normativ dacă instanţele de fond şi apel ar fi analizat întreg probatoriul, din care ar fi observat că autorului reclamantei i s-a emis Titlul de Proprietate în anul 1994 şi, mai mult, terenul preluat abuziv este însă înscris în cartea funciară pe numele autorului B..

Este lesne de înţeles că decizia recurată este fundamental greşită chiar prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când instanţa de apel a dat o greşită aplicare prevederilor Legii nr. 165/2013.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante sunt fundamentate pe raţionamentul logico-juridic şi nu pe argumente contradictorii şi străine de natura cauzei cum sunt motivele adoptate de instanţa de apel. Astfel, a considerat că îndrumarea instanţei de apel cu privire la utilizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 165/2013 nu se grefează pe un suport legal, fiind tardivă iniţierea unei proceduri în prezent, mai ales că viciul posesiei nu se circumscrie unor astfel de proceduri.

Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare admiterea acţiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisuri (copiile colilor de cartea funciară in extenso din care rezultă dreptul tabular al autorului recurentei-reclamante înscris în cartea funciară).

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

I.6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-intervenientă Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate.

A susţinut că terenul în discuţie reprezintă digul mal stâng al râului Crişul Alb şi se află în patrimoniul public al Statului Român şi în administrarea intimatei-interveniente, înregistrat cu nr. de inventar x.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, neputând fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.

Aşadar, a învederat faptul că stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor proprietate publică nu poate fi făcută decât dacă s-ar încălca prevederile legale incidente în materie.

Intimatul-pârât Statul Român prin UAT Chişineu-Criş nu a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta-reclamantă.

I.7. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-intervenientă, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, fără o justă şi prealabilă despăgubire, astfel că intimaţilor le revine obligaţia de a îndrepta deposedarea injustă prin plata contravalorii terenului, având în vedere că autorului său i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, însă a fost lipsit de atributul posesiei.

A mai susţinut că admisibilitatea recursului formulat rezultă şi din corelarea dispoziţiilor art. 36 alin. (5) cu art. 33-35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, întrucât legea exproprierii nu exclude posibilitatea acordării de despăgubiri care să se cumuleze cu cele obţinute pe calea legilor fondului funciar sau al Legii nr. 10/2001.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a învederat acest aspect în mai multe decizii de speţă.

Pentru considerentele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi înlăturarea apărărilor intimatei-interveniente ca nefondate.

I.8. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 11 ianuarie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 26 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 14 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea instanţei de apel pe motiv că a fost analizată eronat condiţia calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin UAT Chişineu-Criş, precum şi că - în esenţă - motivarea deciziei recurate este una deficitară, incompletă şi contradictorie.

Înalta Curte urmează a analiza o parte din ansamblul criticilor din recurs din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., calificare corectă realizată de instanţa de recurs prin prisma art. 489 C. proc. civ.

Astfel, sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 80 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară.

De asemenea, sub denumirea marginală "Temeiul reprezentării", art. 1295 C. civ. prevede că puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic ori dintr-o hotărâre judecătorească, după caz.

Excepţia lipsei calităţii de reprezentant este o excepţie procesuală dilatorie, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 82 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţii care reprezintă sediul materiei pentru soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant:

"Art. 82. - (1) Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată".

În procesul civil, calitatea de reprezentant nu poate fi prezumată, părţile având obligaţia de a indica calitatea în care participă la activitatea judiciară.

Însă, aşa cum anterior s-a arătat, excepţia lipsei calităţii de reprezentant este o excepţie dilatorie, ceea ce înseamnă că instanţa este obligată să acorde un termen pentru împlinirea unei atare deficienţe procedurale, atât în virtutea dispoziţiilor procesuale enunţate, cât şi în virtutea obligaţiei sale procesuale de rol activ în aflarea adevărului, consacrată de art. 22 C. proc. civ., Aşadar, doar dacă această cerinţă nu este acoperită până la termenul acordat, instanţa de judecată va putea proceda la anularea cererii.

În speţa pendinte, însuşindu-şi raţionamentul juridic expus de instanţa de fond ca fiind unul corect, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român sau a UAT Chişineu-Criş, ci a ajuns la concluzia, pe care a apreciat-o corectă, că în prezenta cauză, date fiind obiectul cererii de chemare în judecată şi cauza, pe de o parte, şi în lipsa indicării de către reclamantă a unui temei de drept, Statul Român nu poate fi reprezentat de unitatea administrativ teritorială, astfel că prima instanţă a respins cererea dând eficienţă excepţiei lipsei calităţii UAT Chişineu-Criş de reprezentant al Statului Român.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că în cauză nu este în discuţie sub acest aspect calitatea procesuală pasivă a Statului Român, ci doar calitatea de reprezentant al acestuia.

Or, în situaţia în care instanţa de judecată aprecia că reclamanta nu a indicat corect reprezentantul pârâtului Statul Român, atunci, pentru asigurarea tuturor garanţiilor dreptului fundamental la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO, trebuia cel puţin să-i pună în vedere acesteia să identifice persoana care ar trebui să stea în judecată în reprezentarea Statului Român, respectând astfel regimul juridic obligatoriu enunţat anterior al excepţiei procesuale a lipsei calităţii de reprezentant.

În cazul de faţă, însă, instanţa de judecată nu a pus în vedere apelantei-reclamante să indice reprezentantul pârâtului Statul Român, neacordând nici un termen în acest sens (a se vedea încheierea de şedinţă din 22 iunie 2022), ci s-a limitat doar la a constata că Statul Român nu poate fi reprezentat de UAT Chişineu-Criş, admiţând excepţia, instanţa de apel păstrând similar soluţia Tribunalului de admitere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a acestei unităţi administrativ-teritoriale.

Or, a respinge acţiunea părţii reclamante împotriva pârâtului Statul Român - pârât a cărui lipsă de calitate procesuală pasivă nu a fost constatată până în prezent în cauză, pentru neindicarea reprezentantului acestuia, fără însă, a se cere în prealabil părţii reclamante, astfel cum dispoziţiile legale enunţau, să deceleze, potrivit normelor juridice aplicabile cauzei, persoana juridică având calitatea de reprezentant al pârâtului atras în judecată, echivalează cu negarea dreptului de acces la instanţă, componentă esenţială a dreptului fundamental la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.

În acest context, instanţa de prim control judiciar, menţinând soluţia pronunţată de judecătorul fondului, a ignorat la rândul său, caracterul legal dilatoriu al excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, prerogativă recunoscută de lege părţilor procesuale în scopul garantării dreptului lor fundamental la un proces echitabil.

Aşadar, din această perspectivă enunţată în paragrafele precedente, criticile arondate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. sunt apreciate de Înalta Curte a fi fondate.

În plus faţă de cele anterior reţinute, se observă că motivarea instanţei de apel este şi deficitară şi contradictorie, aşa cum corect subliniază şi recurenta-reclamantă din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte notează că instanţa de apel a reţinut:

"Contrar susţinerilor reclamantei din cererea de apel, prima instanţă a analizat cele două capete de cerere atât din perspectiva condiţiilor răspunderii civile delictuale cât şi a celor care vizează îmbogăţirea fără justă cauză, însă prin raportare la atribuţiile "Administraţiei Naţionale Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, a ajuns în mod corect la concluzia că aceasta din urmă nu are calitate procesuală pasivă în cauză", pentru ca în finalul deciziei sale recurate, să constate:

"În ceea ce priveşte alegaţiile reclamantei din cererea de apel referitoare la fondul cauzei, curtea apreciază că acestea nu sunt pe deplin întemeiate. Este adevărat că în ce o priveşte pe reclamantă procedura de restituire nu a fost finalizată atâta vreme cât aceasta nu a fost pusă în posesie cu privire la întreaga suprafaţă de teren, însă soluţia propusă de reclamantă, respectiv remiterea preţului actualizat aferent terenului imposibil de restituit nu este cea corectă, în condiţiile în care persoanele îndreptăţite la restituire sau moştenitorii acestora pot utiliza procedura prevăzută de Legea 165/2013".

Se observă aşadar, pe de o parte, că argumentul curţii de apel relativ menţinerii dispoziţiei primei instanţe de judecată referitoare la lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtei Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri reprezintă din punct de vedere logico-juridic, doar o concluzie, întrucât nu sunt prezentate în concret argumentele determinate ale instanţei de apel care confirmă concluzia tribunalului sub acest aspect, neilustrându-se nici măcar minimal de către instanţa de apel atribuţiile concrete ale pârâtei intimate care ar fi incompatibile cu calitatea procesuală în cauza pendinte şi lipsind astfel, instanţa de recurs de posibilitatea de a verifica legalitatea raţionamentului juridic al instanţei de apel sub acest aspect.

Pe de altă parte, considerentele redate în finalul deciziei de apel, anterior citate, vin în contradicţie cu faptul că decizia recurată confirmă sentinţa primei instanţe prin care acţiunea a fost respinsă faţă de pârâta intimată Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, iar faţă de pârâtul intimat Statul Român, pentru lipsa calităţii de reprezentant a UAT Chişineu Criş. Astfel, deşi soluţia menţinută a fost pronunţată în temeiul unor excepţii procesuale prealabile dezbaterii fondului, cu toate acestea în finalul deciziei recurate, curtea de apel dezbate însuşi fondul cauzei. Acest aspect este de natură a ilustra o contradicţie între considerentele deciziei pronunţate, cu încălcarea astfel a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Or, cu privire la obligaţia instanţelor judecătoreşti de a motiva hotărârile pronunţate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atât doctrina, cât şi jurisprudenţa sunt constante în a aprecia că motivarea unei hotă­râri judecătoreşti trebuie să fie clară, coerentă şi completă, să constituie pentru părţi o garanţie puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

Însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa constantă care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiţiei, a statuat că instanţele naţionale trebuie să indice suficient de clar şi coerent motivele pe care se întemeiază, astfel încât justiţiabilul să-şi poată exercita în mod util dreptul de recurs de care dispune (cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei şi cauza Boldea împotriva României).

În consecinţa acestor considerente, este aşadar fondat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta reclamantă, motiv de recurs ce vizează o motivare necorespunzătoare a deciziei recurate, cu aceeaşi consecinţă a admiterii recursului şi casării deciziei recurate.

Recurenta-reclamantă mai critică hotărârea instanţei de apel şi prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor Legii nr. 165/2013, atunci când a îndrumat partea să utilizeze procedura prevăzută de această lege specială, deşi iniţierea în prezent a unei astfel de proceduri ar fi tardivă, mai ales că viciul posesiei nu se circumscrie unor astfel de proceduri.

Acest grup de critici referitoare la modalitatea greşită în care instanţa de apel ar fi făcut aplicarea normelor de drept material reprezentate de prevederile Legii nr. 165/2013, nu poate face însă, obiect de analiză în prezentul recurs, faţă de soluţia care s-a impus în raport de aspectele de nelegalitate a deciziei recurate apreciate ca fiind întemeiate, potrivit considerentelor anterior expuse (referitoare la cadrul procesual pasiv al judecăţii şi la motivarea necorespunzătoare), aspecte care determină admiterea recursului promovat şi casarea deciziei recurate. Acest grup de critici urmează aşadar, a fi evaluat în rejudecare, în măsura în care instanţele devolutive ale fondului cauzei vor ajunge la judecata asupra fondului cauzei.

În aceste coordonate, se constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, atât din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât şi din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ultimele rap. la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care instituie garanţia procesuală a motivării corespunzătoare a hotărârilor judecătoreşti, ceea ce determină casarea hotărârii recurate, în cadrul impus de dispoziţiile art. 496-497 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul argumentelor expuse şi potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. rap. la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în referire la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, devenind inutilă în raport de soluţia configurată, analiza celorlalte critici din recurs, critici care urmează a fi evaluate - laolaltă cu apărările contrapuse lor - de instanţa de rejudecare, cu respectarea tuturor normelor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 329 din 07 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Unitatea Administrativ Teritorială Chişineu Criş şi intimata-intervenientă Administraţia Naţională "Apele Române" Administraţia Bazinală de Apă Crişuri.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.