Late supplementation bid barred by 15-day deadline; bid to reopen decision rejected

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2023

Deliberând asupra cauzei, reţine următoarele:

În ceea ce priveşte repunerea pe rol a cauzei, petenta a susţinut că se impune această măsură motivat de necesitatea discutării cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată în combaterea excepţiei tardivităţii, cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată oral în şedinţă şi cererii de suspendare a judecăţii în temeiul art. 244 pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, până la soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru respectarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil.

În conformitate cu prevederile art. 150 din C. proc. civ. de la 1865, când instanţa se va socoti lămurită, preşedintele va declara dezbaterile închise, iar art. 151 din acelaşi cod stipulează expres în sensul că "Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri."

Aşadar, legea reglementează posibilitatea redeschiderii dosarului prin repunerea cauzei pe rol, însă o atare măsură se poate dispune doar dacă instanţa constată că unele împrejurări de fapt sau de drept au rămas nelămurite.

Înalta Curte constată că aspectele supuse judecăţii sunt pe deplin lămurite, precum şi că susţinerile invocate de petentă în cuprinsul concluziilor scrise nu reclamă lămuriri suplimentare, care să determine repunerea pe rol a cauzei, motiv pentru care cererea formulată în acest sens de către petenta A. urmează a fi respinsă.

Analizând cererea de completare, în conformitate cu art. 137 din C. proc. civ. de la 1865, cu prioritate prin prisma excepţiei tardivităţii, invocată din oficiu, constată următoarele:

Cererea de completare dedusă analizei priveşte decizia nr. 421 din 24 februarie 2022, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 260A din 16 februarie 2021 şi a încheierilor din 3 septembrie 2019, din 26 noiembrie 2019, din 25 februarie 2020, din 5 noiembrie 2020 şi din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie în dosarul nr. x/2008, obligând-o pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 7.564,20 RON către intimaţii-intervenienţi B. şi C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prevederile art. 2812 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865 stipulează astfel: "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare."

Din cuprinsul normei juridice redate rezultă că legiuitorul a reglementat în mod expres procedura completării pentru hotărârile care sunt susceptibile de apel sau recurs, precum şi pentru hotărârile date în fond după casarea cu reţinere, fiind diferit termenul în care poate fi formulată această cerere. Legiuitorul nu a prevăzut însă termenul înăuntrul căruia trebuie formulată cererea de completare în cazul hotărârii prin care a fost respins recursul.

În acord cu susţinerile petentei, această dispoziţie nu poate fi interpretată în sensul că ar exclude posibilitatea părţii de a formula cerere de completare a dispozitivului în situaţia hotărârii de respingere a recursului, prin simplul fapt că fixează un termen pentru exercitarea acestui drept în cazul hotărârilor ce pot face obiectul apelului sau recursului şi al celor date în fond după casarea cu reţinere.

În scopul aplicării normei legale în cazul dedus judecăţii, Înalta Curte reţine că termenul de 15 zile de la pronunţarea deciziei a cărei completare se solicită, prevăzut de art. 2812 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, este aplicabil în cauză, chiar dacă textul de lege face referire doar la hotărârile date în fond după casarea cu reţinere, întrucât în ambele situaţii este vorba despre hotărâri date în recurs, irevocabile conform art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod, care nu sunt susceptibile de apel sau recurs.

În cauză, aşa cum arată şi petenta, hotărârea a cărei completare a solicitat-o are caracter irevocabil, fiind pronunţată în recurs, şi nu face parte din categoria hotărârilor care se comunică părţilor, astfel cum reiese din prevederile art. 261 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865. De asemenea, caracter irevocabil, fiind pronunţată în recurs, are şi o hotărâre dată în fond după casarea cu reţinere (ipoteza reglementată), motiv pentru care, în temeiul aceluiaşi text legal, şi această hotărâre este exceptată de la procedura comunicării. Prin urmare, în ambele ipoteze este vorba despre hotărâri date în recurs (irevocabile), care nu se comunică.

Dacă în cazul hotărârii date în fond după casarea cu reţinere legiuitorul a prevăzut un termen limită de 15 zile pentru formularea cererii de completare, care curge de la pronunţare, justificat de asigurarea celerităţii în soluţionarea cauzei, înseamnă că, prin utilizarea procedeului analogiei legii, bazat pe identitatea de raţiune (ubi eadem ratio, ibi idem ius), fiind vorba despre o situaţie similară nereglementată în mod expres prin lege, pentru hotărârea a cărei completare se solicită în cauză (prin care a fost respins recursul) reiese că este aplicabil acelaşi termen de formulare a cererii de completare.

Aceasta, întrucât în conformitate cu prevederile art. 3 din C. civ. de la 1864: "Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau ca este întunecată sau neîndestulatoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate."

Astfel, în situaţiile în care legea nu prevede ori este incompletă sau neclară, judecătorul nu poate să refuze să judece, ci va căuta soluţia în alte norme de drept asemănătoare sau în principiile generale ale dreptului, deci va recurge la analogia legii sau la analogia dreptului.

Contrar susţinerilor petentei, nu sunt incidente prevederile art. 10 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, în vigoare de la 1 octombrie 2011, care reglementează limitele aplicării legii civile prin analogie.

De altfel, prin interpretarea normei în discuţie (art. 2812 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865) în cauza dedusă judecăţii nu se restrânge exerciţiul unor drepturi civile şi nici nu se aplică o sancţiune civilă, în sensul textului de lege, ci se apelează la o dispoziţie legală privitoare la o situaţie asemănătoare pentru a determina cadrul exercitării unui drept de natură procedurală, care nu este unul absolut, exercitarea acestuia fiind susceptibilă de a fi supusă anumitor cerinţe constând în necesitatea respectării unor reguli procedurale specifice, de natură să organizeze şi să confere eficienţă actului de justiţie.

Nu poate fi validată nici susţinerea în sensul că, în ipoteza în care norma menţionată ar reglementa un termen pentru formularea cererii de completare, în cauză acesta nu ar fi putut să curgă decât de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunţarea sa, în condiţiile în care prevederile art. 261 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865 exclud de la comunicare hotărârea a cărei completare se solicită.

Totodată, întrucât soluţia dată unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se regăseşte în dispozitivul hotărârii, petenta nu a fost împiedicată să efectueze acest demers procedural, atâta vreme cât hotărârea vizată a fost rezultatul unui proces desfăşurat în condiţiile îndeplinirii legale a procedurii de citare, la care partea a fost reprezentată, prezumându-se că a avut cunoştinţă de parcursul procesual, finalizat cu momentul pronunţării hotărârii.

În cauză, Înalta Curte reţine că, în aplicarea dispoziţiilor art. 2812 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, faţă de data pronunţării hotărârii a cărei completare se solicită, respectiv 24 februarie 2022, termenul pentru formularea cererii de completare a dispozitivului hotărârii, calculat potrivit regulilor prescrise de art. 101 alin. (1) şi (5) pentru termenele statornicite pe zile, s-a împlinit la 14 martie 2022 (zi de luni). Prin urmare, cererea a fost formulată la 24 februarie 2023, la 1 an de la data pronunţării deciziei, peste termenul prevăzut de art. 2822 din C. proc. civ. de la 1865.

Conform dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, "Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei." Articolul redat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge, ca tardivă, cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 421 din 24 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2008, formulată de petenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de petenta A.

Respinge, ca tardivă, cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 421 din 24 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2008, formulată de petenta A..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2023.