Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2118/2023 AI generated

Defective airbag and seatbelt claim upheld; defendant's appeal rejected and costs awarded.

Case Number Decizia nr. 2118/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) rejected the defendant's appeal (recurs) as unfounded, thereby affirming the Court of Appeal’s decision that partly favored the plaintiff. The Court of Appeal had previously reversed the trial court's dismissal and ordered the defendant to pay the plaintiff 10,000 RON in moral damages, 2,109.5 RON in litigation costs, and 3,311.5 RON in appeal costs, while rejecting the claims of the corporate plaintiff and other material damages. The underlying dispute involved a product liability claim under Law No. 240/2004 and civil liability provisions (Articles 1349, 1357 of the Civil Code), alleging a defect in a car’s airbag and seatbelt system that failed to deploy during a collision. The High Court held that the appellate court’s reasoning was sufficiently detailed and not contradictory, properly weighed expert testimony and legal presumptions (Articles 327, 329 of the Civil Procedure Code), did not improperly shift the burden of proof (Article 249), and correctly applied substantive law, finding no grounds for cassation under Article 488(1) points 5, 6, and 8 of the Civil Procedure Code. The Court also ordered the defendant to pay the plaintiff 2,500 RON in additional litigation costs for the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 329 C. proc. civ, art. 249 C. proc. civ, art. 295 C. proc. civ; Defective airbag and seatbelt claim upheld; defendant's appeal rejected and costs awarded: The Court of Appeal had previously reversed the trial court's dismissal and ordered the defendant to pay the plaintiff 10,000 RON in moral damages, 2,109.5 RON in litigation costs, and 3,311.5 RON in appeal costs, while rejecting the claims of the corporate plaintiff and other material damages. The underlying dispute involved a product liability claim under Law No. 240/2004 and civil liability provisions (Articles 1349, 1357 of the Civil Code), alleging a defect in a car’s airbag and seatbelt system that failed to deploy during a collision. The High Court held that the appellate court’s reasoning was sufficiently detailed and not contradictory, properly weighed expert testimony and legal presumptions (Articles 327, 329 of the Civil Procedure Code), did not improperly shift the burden of proof (Article 249), and correctly applied substantive law, finding no grounds for cassation under Article 488(1) points 5, 6, and 8 of the Civil Procedure Code. The Court also ordered the defendant to pay the plaintiff 2,500 RON in additional litigation costs for the appeal.

Keywords

AI generated
product liability civil dispute moral damages legal presumption burden of proof substantive defects

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
- Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă a invocat vicii privind motivarea deciziei recurate este nefondat.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Astfel din cuprinsul considerentelor deciziei recurate, lipsesc elementele fundamentale de natură să permită instanţei de control judiciar verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art.
art. 329 C. proc. civ
327 coroborat cu art. 329 C. proc. civ.
art. 249 C. proc. civ
Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., critica este, de asemenea, nefondată.
art. 295 C. proc. civ
Recurenta-pârâtă a mai invocat şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., susţinând că acestea nu au fost puse în discuţia părţilor, cu încălcarea principiului contradictorialităţii.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Din perspectiva motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greşită a prevederilor art.
art. 6 din Legea nr. 240/2004
civ., recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 6 din Legea nr. 240/2004, art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for the dismissal of the appeal as unfounded.

art. 451-453 C. proc. civ.

Used to impose litigation costs on the unsuccessful appellant in the form of legal fees.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 3 noiembrie 2014, reclamanţii A. S.R.L. şi B. au solicitat instanţei obligarea pârâtei x Motors Trading S.R.L. la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune materiale, 850.000 RON cu titlu de daune morale şi a cheltuielilor de judecată pe care le va efectua cu acest proces.

În drept, au fost indicate dispoziţiile Legii nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte.

Primul ciclu procesual

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 394 din 24 martie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. S.R.L. şi B. în contradictoriu cu pârâta x Motors Trading S.R.L., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat calea de atac a apelului reclamanţii A. S.R.L. şi B., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 514A din 29 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa civilă nr. 394 din 24 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Al doilea ciclu procesual

4. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 10 decembrie 2015 sub nr. x/2014*.

Prin sentinţa civilă nr. 147 din 7 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată şi l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 3.000 RON către pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1551A din 16 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2014 a admis apelul declarat de reclamanţii A. S.R.L. şi B. în contradictoriu cu intimata-pârâtă x Motors Trading S.R.L..

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:

A admis în parte cererea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 10.000 RON către reclamantul B., reprezentând daune morale; a respins cererea formulată de reclamantul B., având ca obiect daune materiale, ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. ca neîntemeiată; a obligat-o pe pârâta la plata sumei de 2.109,5 RON către reclamantul B., reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat-o pe reclamanta A. S.R.L. la plata sumei de 1.500 RON către pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamantului B. la plata cheltuielilor de judecată; a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei A. S.R.L. privind cheltuielile de judecată; a obligat-o pe intimata-pârâtă la plata sumei de 3.311,5 RON către apelantul-reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată aferente apelului.

6. Recursul exercitat în cauză

Prin recursul declarat, recurenta-pârâtă x Motors Trading S.R.L. a solicitat admiterea recursului şi casarea în totalitate a deciziei recurate, cu consecinţa respingerii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 147 din 7 februarie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, formulând următoarele critici:

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că instanţa a pronunţat o decizie lacunară şi succintă, lipsind cu desăvârşire motivele pentru care a înlăturat concluziile răspunsului asupra obiecţiunilor la raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de către experţii C., D. şi E., respectiv a apărărilor şi înscrisurilor invocate şi depuse de către recurenta-pârâtă. Astfel din cuprinsul considerentelor deciziei recurate, lipsesc elementele fundamentale de natură să permită instanţei de control judiciar verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În opinia sa, faţă de considerentele nesusţinute de probe, bazate doar pe prezumţii subiective nefondate, se impune concluzia nemotivării soluţiei pronunţate, întregul probatoriu şi argumentele şi dezvoltate în faţa instanţei fiind lăsate fără un examen judiciar complet, cu nesocotirea exigenţelor art. 397 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., care impun cercetarea procesului sub toate aspectele deduse judecăţii.

În mod contradictoriu şi nelegal, deşi instanţa de apel a arătat expres în considerente că a înţeles să valorifice raportul de expertiză realizat de experţii tehnici E., C. şi D., a ignorat în totalitate concluziile finale ale acestui raport, fără însă a explica de ce a ajuns totuşi la o concluzie contrară celor stabilite prin acesta. Prin ignorarea răspunsului asupra obiecţiunilor, deşi afirmă că preia concluzia celor trei experţi, instanţa a ajuns la o concluzie contrară.

În continuare, recurenta-pârâtă a expus ample consideraţii privind concluziile cuprinse în rapoartele de expertiză, precum şi răspunsul la obiecţiunilor formulate în apel, concluzionând că instanţa s-a limitat la a extrage din cuprinsul rapoartelor de expertiză efectuate doar unele paragrafe, fără a avea în vedere concluziile finale exprimate de către experţi şi fără a oferi vreun argument pentru maniera în care a înţeles să valorifice aceste probe.

A concluzionat în sensul că întreaga motivare a deciziei recurate este străină naturii cauzei, ceea ce echivalează în fapt unei situaţii de nemotivare.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 327, art. 329, art. 249, art. 293, art. 295, art. 264 alin. (1), art. 14 alin. (5) şi (6) şi art. 22 alin. (1), (2) şi (7) C. proc. civ., precizând că i s-a produs o vătămare gravă a drepturilor procesuale la apărare şi la un proces echitabil.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, printr-o primă critică a învederat că instanţa de apel a ignorat în totalitate cele concluzionate de către experţii judiciari şi reliefate de înscrisurile existente la dosar, pronunţând o soluţie bazată pe susţinerile nefondate ale apelantei-reclamante şi presupuse prezumţii judiciare subiective şi nesusţinute de opiniile tehnice multiple administrate în cauză.

S-a invocat faptul că instanţa a apelat la mai multe prezumţii prin care a determinat rolul condensatorilor şi a dedus că cel puţin unul dintre aceştia nu ar fi funcţionat, ceea ce ar fi condus la imposibilitatea declanşării sistemului airbag-SRS. În mod evident, aceste prezumţii sunt de natură tehnică şi nu juridică, neîndeplinind exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 327 coroborat cu art. 329 C. proc. civ.

Fără un argument tehnic, instanţa de apel a apreciat că energia de rezervă pentru declanşarea airbag-urilor ar fi fost asigurată de cel puţin unul dintre condensatori, însă acesta nu a funcţionat la momentul accidentului. Simpla existenţă a celor şase condensatori nu este suficientă, în aprecierea recurentei-pârâte, pentru a da naştere unor prezumţii judiciare. Instanţa de apel trebuia să dea eficienţă principiului in dubio pro reo, iar nu unor prezumţii judiciare subiective şi nesusţinute de opiniile tehnice exprimate în cauză.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 249, art. 292, art. 293, art. 295, art. 264 alin. (1), art. 14 alin. (5) şi (6) şi art. 22 alin. (1), (2) şi (7) C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a apreciat în mod nelegal reaua sa credinţă.

În ceea ce priveşte aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a reţinut greşit că pârâta este cea care ar fi trebuit să facă dovada privind existenţa unor presupuşi condensatori cu rolul de a furniza energie de rezervă în cazul defectării bateriei de acumulatori a autoturismului.

Recurenta-pârâtă a mai invocat şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., susţinând că acestea nu au fost puse în discuţia părţilor, cu încălcarea principiului contradictorialităţii. Din această perspectivă, a arătat că din documentele înregistrate la dosar la 22 iunie 2018 rezultă că a depus toate înscrisurile solicitate, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 21/1992. De asemenea, a menţionat că, la termenul din 12 octombrie 2020, reprezentantul său a arătat expres că acei condensatori asigură transmiterea energiei electrice de la sursă până la mecanismul pe care îl servesc, fără a avea funcţia suplimentară de a furniza energie de rezervă în cazul defectării bateriei de acumulatori a autoturismului. În susţinerea acestei critici a redat considerentele din încheierea de şedinţă din 12 octombrie 2020.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 6 din Legea nr. 240/2004, art. 1.349, art. 1.350 şi art. 1.357 din C. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de casare a susţinut că, în urma unei analize superficiale a probatoriului administrat şi cu încălcarea dispoziţiilor procedurale incidente, în mod nelegal instanţa de apel a stabilit că ar fi îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii sale.

Recurenta-pârâtă a argumentat că, din moment ce impactul nu s-a resimţit deloc asupra structurii de rezistenţă frontale a automobilului (rămasă neavariată), senzorul sistemului de airbag nu a recepţionat o deceleraţie necesară pentru declanşare.

În aprecierea sa, este incident cazul fortuit, fără a putea fi reţinută culpa sa, întrucât condiţiile tehnice confirmă imposibilitatea declanşării sistemului airbag faţă de circumstanţele producerii accidentului. S-a reţinut de către experţi, în mod unanim, inexistenţa unui impact frontal, moderat sau puternic, care să transmită senzorului o forţă de intensitatea necesară pentru activarea sistemului de airbag.

De asemenea, a subliniat că, având în vedere constatările concordante ale tuturor experţilor cu privire la componentele avariate şi la dinamica producerii accidentului, prin coroborare cu înscrisurile administrate, se impune concluzia potrivit căreia sistemul de airbag nu s-a declanşat ca urmare a neafectării structurii de rezistenţă (nefiind resimţit un şoc suficient la impact), cât şi ca urmare a desprinderii firelor de alimentare de la senzorul airbag stânga, prin contact material cu elementele deplasate sau deformate ale caroseriei remorcii şi/sau ale autoturismului.

A mai susţinut că trebuie înlăturată concluzia instanţei de apel în sensul că din probele administrate s-ar putea deduce existenţa unui defect de fabricaţie al autovehiculului x, constând în aceea că cel puţin unul din cei şase condensatori identificaţi în structura sistemului airbag-SRS, era menit să asigure energia de rezervă pentru declanşarea airbag-urilor, însă că acesta nu a funcţionat la momentul accidentului. Pe de-o parte, această concluzie a pornit de la premisa eronată conform căreia ar fi fost îndeplinite condiţiile dinamice de declanşare a airbag-urilor, iar, pe de altă parte, au fost aplicate în mod nelegal prezumţiile judiciare.

Având în vedere ansamblul argumentelor dezvoltate în cele ce preced, prin raportare la probatoriul administrat, a precizat că se impune concluzia absenţei oricăror defecte de fabricaţie ale autoturismului marca x, neexistând nicio probă care să susţină o asemenea teză.

Suplimentar, recurenta-pârâtă a mai invocat faptul că lipsa oricărui defect de fabricaţie atrage, în mod evident, absenţa oricărui presupus prejudiciu şi implicit a vreunui raport de cauzalitate, privite drept condiţii imperative pentru angajarea răspunderii sale.

Printr-o ultimă critică, a susţinut că dispoziţiile art. 1.349, art. 1.350, art. 1.357 din C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 240/2004 au fost aplicate în mod nelegal, întrucât nu există nicio probă din care să rezulte existenţa unui defect al produsului şi, prin urmare, nu există niciun temei pentru acordarea unor daune morale sau materiale reclamanţilor apelanţi.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

7. Apărările formulate

Intimaţii A. S.R.L. şi B. au formulat întâmpinare în termenul legal, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de către x Motors Trading S.R.L. ca nefondat.

De asemenea, cu titlu prealabil, au invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că susţinerile din cererea de recurs nu pot fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

8. Procedura de filtrare a recursului

Prin încheierea din camera de consiliu din 4 mai 2023, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii A. S.R.L. şi B., fiind admis în principiu recursul declarat de pârâta x Motors Trading S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1551A din 16 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. S-a stabilit termen de judecată la 9 noiembrie 2023, în vederea soluţionării recursului, termen preschimbat la 15 noiembrie 2023 prin încheierea din 23 octombrie 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat potrivit considerentelor expuse în cele ce succed.

În prealabil, Înalta Curte reţine că, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar în condiţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere doar pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege. Aceste cazuri de casare au în vedere doar ipoteze de nelegalitate procedurală, respectiv de nelegalitate substanţială a hotărârii recurate, nefiind posibil ca pe calea recursului să fie reexaminată situaţia de fapt stabilită în mod suveran de instanţele de fond (prima instanţă şi cea de apel, ambele îndreptăţite şi obligate să judece întreaga cauză sub toate aspectele, de fapt şi de drept).

Aşa fiind, criticile prin care se tinde la stabilirea altei situaţii de fapt decât cea reţinută în mod suveran de instanţele devolutive sunt critici de netemeinicie, care excedează dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., rămânând ca pe parcursul analizei să fie arătate punctual susţinerile care nu vor primi un răspuns din partea instanţei de recurs, deoarece nu se încadrează în motivele de casare.

Demersul judiciar are ca obiect antrenarea răspunderii delictuale a pârâtei x Motors Trading S.R.L. pentru pagubele generate de comercializarea unui autoturism marca x cu defecte la sistemul de siguranţă, în temeiul dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 240/2004 raportat la prevederile generale în materia răspunderii civile delictuale, stipulate de art. 1.357 din C. civ.. Defectul reclamat de către reclamanţi priveşte modulul airbag frontal şi sistemul de retractare a centurii de siguranţă de pe partea conducătorului auto, care nu s-au activat în urma impactului dintre autoturismul marca x condus de reclamantul B., care circula regulamentar, şi remorca tractorului condus de F..

Prin sentinţa pronunţată de tribunal, în al doilea ciclu procesual, a fost respinsă acţiunea în răspundere civilă delictuală, constatându-se inexistenţa unui defect la sistemul de siguranţă al autoturismului x.

Examinând apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe, curtea de apel a constatat, sub un prim aspect, că parametrii dinamici ai impactului îndeplinesc condiţiile pentru declanşarea sistemului de airbag-uri frontale SRS, apoi a reţinut că a existat un defect al acestui sistem, care a împiedicat declanşarea sa după desprinderea, din cauza impactului, a firelor de alimentare de la senzorul airbag-uri stânga.

- Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă a invocat vicii privind motivarea deciziei recurate este nefondat.

Verificând respectarea exigenţelor de motivare a hotărârii judecătoreşti, reglementate de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată cuprinde considerente din care reies raţionamentele de ordin factual şi juridic care au determinat admiterea apelului declarat de reclamanţi, anularea sentinţei şi admiterea în parte a cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte daunele morale solicitate de reclamantul B.. Soluţia instanţei de apel se fundamentează pe un raţionament juridic corect, logic şi convingător, iar nicidecum afectat de motivarea insuficientă sau contradictorie.

Instanţa de apel a oferit dezlegare juridică chestiunilor deduse judecăţii, exercitând întocmai prerogativele jurisdicţionale, întrucât a analizat punctual concluziile experţilor şi a argumentat de ce a reţinut ori, după caz, le-a înlăturat (art. 264 C. proc. civ.) prin raportare la motivele de apel ale reclamanţilor şi la apărările formulate de pârâtă.

Apărările pârâtei evocă două argumente pentru care nu îi poate fi imputată nedeclanşarea sistemului de airbag: în primul rând, dinamica producerii accidentului nu a fost de natură a imprima şocul necesar pentru ca senzorul să activeze sistemul şi, în al doilea rând, în ipoteza unui impact frontal, din cauza desprinderii firelor de alimentare, nu a fost posibilă furnizarea cu energie electrică a sistemului, întrucât în componenţa acestuia nu există niciun condensator sau dispozitiv suplimentar care să îl susţină independent, explicaţii care, în opinia sa, atrag incidenţa cazului fortuit.

Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă a conturat viciul nemotivării susţinând că lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate concluziile răspunsului asupra obiecţiunilor la raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de către experţii C., D. şi E., apărările formulate şi înscrisurile pe care le-a depus.

Aceste critici nu pot atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esenţă, iar nu de volum, astfel că această obligaţie a instanţei nu înseamnă că trebuie prezentat un răspuns detaliat pentru fiecare argument invocat de părţi, fiind suficient ca din cuprinsul hotărârii să rezulte că a răspuns implicit acestor argumente. Este adevărat că instanţa de judecată trebuie să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii, să analizeze efectiv motivele şi apărările părţilor care sunt înlăturate, condiţii care, în cauza de faţă, sunt îndeplinite. Noţiunea "proces echitabil" presupune ca o instanţă de judecată să fi examinat, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi, fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al părţilor, această obligaţie presupune, totuşi, ca partea interesată să poată aştepta un răspuns specific şi explicit la mijloacele decisive pentru soluţionarea procedurii în cauză (Cauza Albina contra România, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra România).

În aceste coordonate, pentru a răspunde punctual criticilor pârâtei, Înalta Curte constată că opera de valorizare a materialului probator administrat, care susţine întrunirea condiţiei privind existenţa defectului la sistemul de siguranţă al autoturismului marca x, a fost transpusă de instanţa de apel în cadrul unor ample şi elocvente considerente .

Astfel, se observă că a fost redat raţionamentul prin prisma căruia instanţa a dat prevalenţă constatărilor de fapt ale experţilor tehnici E., C. şi D., în detrimentul concluziilor din raportul de expertiză întocmit în primă instanţă de expertul G. (impact produs pe partea laterală), precum şi faţă de opinia expertului H. în sensul neîndeplinirii condiţiilor dinamice care să ducă la declanşarea airbag-urilor frontale ale autoturismului, care, de altfel, coincid cu apărările pârâtei. Ca atare, este evident că pentru aceleaşi motive au fost înlăturate apărările pârâtei, din moment ce acestea au fost infirmate de raportul de expertiză valorificat de către instanţa de apel.

Printr-un prim silogism, care are la bază constatările de fapt din raportul de expertiză menţionat, în sensul că a existat un impact axial (frontal), necentrat (excentric pe limita a 300-400 mm a părţii laterale stânga), raportat la analiza tuturor avariilor şi a urmelor de frânare (consemnate în procesul-verbal de constatare întocmit de IPJ Brăila), fiind exclusă ipoteza impactului oblic faţă de axa de simetrie a autoturismului, curtea de apel a stabilit că au fost întrunite condiţiile pentru declanşarea sistemului de airbag-uri frontale.

De asemenea, a subliniat că experţii au analizat şi exclus argumentat toate cele trei cazuri de nedeclanşare a airbag-ului prezentate în cartea tehnică a autoturismului, inclusiv pe cea a glisării autoturismului sub remorcă, întrucât autoturismul a lovit, dislocat, rupt, smuls şi proiectat axa spate a remorcii, prinsă solid de şasiu, care se află la nivelul părţii frontale, adică al celei mai joase înălţimi a autoturismului, ci nu deasupra capotei.

Nefondată este şi critica referitoare la valorificarea greşită de către instanţa de apel a raportului de expertiză.

Raportul de expertiză efectuat de experţii tehnici E., C. şi D. a fost finalizat, în pofida afirmaţiei recurentei-pârâte, prin depunerea răspunsului la obiecţiuni şi a suplimentelor de expertiză, expertul E. fiind înlocuit cu expertul H. prin încheierea curţii de apel din 11 martie 2019, altfel cum a solicitat inclusiv avocatul recurentei-pârâte. Conform art. 337 C. proc. civ., dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză ori dacă există o contradicţie între părerile experţilor, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor, poate solicita experţilor, la primul termen după depunerea raportului, să îl lămurească sau să îl completeze. Aşadar, în ipoteza în care sunt necesare clarificări, explicaţii sau informaţii suplimentare cu privire la constatările sau concluziile experţilor, precum şi atunci când între părerile acestora există contradicţii, instanţa poate dispune lămurirea raportului de expertiză din oficiu sau la solicitarea părţilor. Această ipoteză este cunoscută în practica judiciară sub denumirea "întregirea expertizei". În schimb, completarea expertizei (pentru care în practică se foloseşte şi sintagma "supliment de expertiză") va fi dispusă atunci când experţii nu au răspuns la toate obiectivele fixate de instanţă, precum şi atunci când este necesar să se răspundă la noi întrebări (obiective), rezultate din raportul de expertiză depus la dosar ori din cercetarea judecătorească. Ca atare, este nereală susţinerea potrivit căreia motivarea instanţei de apel ar fi bazată pe constatările unui raport provizoriu/nefinalizat.

Recurenta-pârâtă face distincţie între opinia primară şi concluzia finală a experţilor tehnici, susţinând că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere că, prin răspunsul la obiecţiuni (parte integrantă a raportului de expertiză) s-a procedat la rectificarea concluziilor iniţiale ale raportului de expertiză, în sensul că nu au fost întrunite condiţiile de declanşare a airbag-urilor.

Răspunsul experţilor la obiecţiuni trebuie privit din perspectiva analizei efectuate de experţi, a legăturii dintre obiecţiune şi răspuns. Curtea de apel a încuviinţat obiecţiunile formulate de apelanţii-reclamanţi şi intimata-pârâtă prin încheierea din 5 februarie 2018 . Ca atare, opinia experţilor din răspunsul la obiecţiuni nu poate fi scoasă din context, rolul său fiind de a oferi lămuriri cu privire la obiecţiuni, fără a reveni asupra constatărilor de fapt ale experţilor, de care a ţinut seama instanţa de apel, care conturează parametrii dinamici necesar a fi întruniţi pentru declanşarea sistemului airbag sau asupra analizei celor trei cazuri de nedeclanşare a airbag-urilor, astfel cum au fost consemnate pe larg în raportul de expertiză. Rezultă, în aceste condiţii, că nu se poate reţine vreo contradicţie în conţinutul raportului de expertiză, din a cărui componenţă face parte şi răspunsul la obiecţiuni.

În absenţa unei asemenea contradicţii, pretenţia pârâtei echivalează cu omologarea unei alte concluzii decât cea avută în vedere, în mod efectiv, de către instanţa de apel. O asemenea susţinere, având ca premisă existenţa unei contradicţii între valoarea probatorie dată de instanţă raportului de expertiză şi concluzia experţilor din răspunsul la obiecţiuni, nu poate fi validată în sensul dorit de partea recurentă.

Prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ. consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forţei probante a materialului probatoriu încuviinţat, iar forţa probantă a expertizei administrate în cauză nu poate fi examinată în recurs, întrucât, faţă de configurarea recursului, reglementată de art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aprecierile instanţei de fond asupra probei nu se circumscriu unor motive de nelegalitate, fiind inadmisibile criticile sub acest aspect. Scopul recursului constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului recursului.

Reiese astfel că aceste susţineri nu au vocaţie critică din perspectiva motivului de casare invocat, întrucât reprezintă interpretarea dată de recurenta-pârâtă asupra semnificaţiei/înţelesului respectivei concluzii expuse de comisia de experţi în cadrul răspunsului la obiecţiuni, care este însă lipsită de fundament faţă de argumentele deja prezentate.

În circumstanţele arătate, concluziile experţilor fiind lăsate de legiuitor la libera apreciere, nu poate fi reproşat instanţei de apel că însuşirea acestora nu a fost precedată de examinarea conţinutului concret al lucrării, de coroborarea cu celelalte mijloace de probă. Aşadar, Înalta Curte observă că opiniile experţilor nu au fost preluate mecanic, ci au fost trecute prin filtrul raţionamentului instanţei, apoi cenzurate şi coroborate cu restul probelor.

Nici răspunsul la obiecţiuni nu a fost ignorat de instanţa de apel, astfel cum pretinde recurenta-pârâtă, dovada în acest sens fiind considerentele care înfăţişează analiza situaţiei generate de desprinderea firelor de alimentare electrică de la senzorul airbag-uri stânga ca urmare a impactului.

Important de remarcat este că o asemenea situaţie a fost apreciată a avea deosebit de mare probabilitate în cazul accidentelor violente, cu consecinţa nedeclanşării airbag-ului într-un număr mare de cazuri, raţionament juridic care exclude incidenţa cazului fortuit invocat în apărare de recurenta-pârâtă, întrucât dispoziţiile art. 1.351 alin. (3) din C. civ. definesc această cauză exoneratoare de răspundere drept "un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs".

Astfel, validând concluzia curţii de apel, însăşi lipsa unei surse electrice alternative (de rezervă) de alimentare a sistemului airbag într-o astfel de ipoteză evidenţiază vicii de concepere a sistemului. Drept urmare, acest argument al curţii de apel are rolul de a înlătura apărarea recurentei-pârâte potrivit căreia în componenţa sistemului de protecţie airbag al autoturismului nu există niciun condensator sau dispozitiv suplimentar care să acumuleze energie electrică sau să susţină independent sistemul.

În dezacord cu alegaţiile părţii recurente, se observă că instanţa de apel a explicat şi raţiunea pentru care a prezumat că autoturismul în cauză era dotat cu cel puţin un condensator cu rolul de a furniza energie electrică de rezervă, însă acesta nu a funcţionat la momentul accidentului.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanţa de apel a analizat sumar probele administrate, recurenta-pârâtă îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de concluzia la care a ajuns instanţa, respectiv că este întrunită prima condiţie impusă de art. 6 din Legea nr. 240/2004 pentru angajarea răspunderii sale, respectiv existenţa defectului produsului furnizat. Nemulţumirea acesteia faţă de modul în care a fost stabilită situaţia de fapt în raport cu probele administrate nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi nu justifică incidenţa acestui caz de casare. De asemenea, faptul că instanţa a interpretat elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de recurentă nu echivalează cu o nemotivare.

Concluzionând asupra criticilor relative la viciile de motivare, Înalta Curte reţine că decizia recurată este amplu motivată prin raportare la întregul probatoriu administrat în cauză (înscrisuri, raportul de expertiză astfel cum a fost lămurit prin răspunsul la obiecţiuni şi completat prin suplimentul de expertiză), iar nu doar prin prisma prezumţiilor judecătoreşti. Prin urmare, prezumţiile nu reprezintă unicele probe decisive care au determinat instanţa de apel să pronunţe decizia contestată. De asemenea, considerentele sunt raportate la circumstanţele litigiului şi relevă, fără sincope, silogismele care converg către soluţia finală - angajarea răspunderii pârâtei pentru defectul produsului, cercetarea procesului privind toate aspectele deduse judecăţii.

În plus, pentru a atrage casarea hotărârii se impune ca nemotivarea să fie una evidentă, importantă, esenţială, în sensul că instanţa ignoră total susţinerile sau apărările părţii, astfel încât acesteia îi este imposibil să cunoască în ce măsură judecătorul a "ascultat" partea şi a reflectat cu privire la cele afirmate de aceasta. Or, în cazul invocat de recurentă nu se verifică nicio astfel de omisiune consistentă, fiind evident că instanţa de apel s-a preocupat de argumentele părţii şi a răspuns acestora, explicit sau implicit, aşa cum s-a evidenţiat deja.

- Criticile subsumate motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează mai multe aspecte de nelegalitate, fiind nefondate după cum se va arăta în cele ce urmează.

Prima chestiune se referă la aplicarea dispoziţiilor art. 327 şi art. 329 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţinând că instanţa de apel şi-a format convingerea pe baza unor prezumţii de natură tehnică, iar nu juridică, care nu îndeplinesc exigenţele acestor dispoziţii legale. În dezvoltarea acestei critici a arătat că au existat două rapoarte de expertiză tehnică judiciară şi două suplimente de expertiză, prin care nu s-a determinat cu certitudine rolul celor şase condensatori, respectiv existenţa unui defect în funcţionarea acestora sau a sistemului airbag-SRS, motiv pentru care este evident că nu se poate discuta despre utilizarea rezonabilă a prezumţiei judiciare, prezumţia folosită fiind lipsită de greutate, astfel că se impune înlăturarea acesteia ca fiind nelegală.

Înalta Curte reţine că prezumţia este deopotrivă un raţionament judiciar, dar şi probă, care permite stabilirea unei situaţii de fapt a cărei dovadă directă ar fi greu de realizat. În cazul prezumţiilor simple (judiciare), care au fost aplicate în cauză, deplasarea obiectului probei de la faptul de dovedit la fapte conexe cu acesta se face de către judecător, care are deplina libertate de apreciere asupra puterii doveditoare. Instanţei îi este permis să tragă concluzii pornind de la datele probatorii existente, spre un fapt necunoscut, dar care este un fapt probator direct, care conduce la concluzia existenţei sau inexistenţei raportului juridic dedus judecăţii sau unui element al său.

Se observă că din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 327 şi art. 329 C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte nu antamează neregularităţi de ordin procedural care ar putea fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci reprezintă nemulţumiri cu privire la temeinicia soluţiei pronunţate de curtea de apel.

Cu toate că au fost indicate dispoziţiile art. 329 C. proc. civ., nu au fost deduse analizei instanţei de recurs critici privind admisibilitatea prezumţiei judiciare utilizate de instanţă. Este real că acest text de lege stabileşte două condiţii în ceea ce priveşte admisibilitatea acestei probe (prezumţia să aibă greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins" şi să fie admisibilă proba prin declaraţiile martorilor), precum şi că recurenta-pârâtă reproşează prin motivele de recurs tocmai lipsa de greutate a prezumţiei utilizate.

Cu toate acestea, prima condiţie stipulată de textul de lege are în vedere temeinicia raţionamentului logico-judiciar. În cazul prezumţiei judiciare nu există o probabilitate implicită, ci se pune problema evaluării probabilităţii: judecătorul trebuie să aprecieze probabilitatea ca un anumit fapt să fie adevărat, bazându-se pe "luminile şi înţelepciunea" sa. Cercetarea şi aprecierea acestei chestiuni de temeinicie revine exclusiv instanţelor de fond, fiind sustrasă cenzurii instanţei de recurs, care efectuează un control al conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Instanţa de recurs învestită cu prezentul control de legalitate poate însă aprecia cu privire la semnificaţia juridică a unor chestiuni de fapt deja stabilite.

În concret, pe temeiul constatărilor de fapt din cuprinsul raportului de expertiză, instanţa a stabilit cele două premise care stau la baza prezumţiei judecătoreşti, îngăduite magistratului de prevederile art. 329 C. proc. civ.: existenţa celor şase condensatori în componenţa sistemului airbag SRS şi definiţia condensatorului (dispozitiv ce stochează energia electrică şi o eliberează atunci când este necesar). Acestea sunt faptele vecine şi conexe cunoscute de instanţă, în baza cărora a fost dedus faptul necunoscut şi dificil de probat, respectiv rolul concret al condensatorilor în funcţionarea sistemului airbag SRS.

Din acest unghi de analiză, circumstanţele factuale reţinute de instanţa de apel au semnificaţia unor elemente certe care permit prezumţia existenţei cel puţin unui condensator care avea rolul de a asigura energie de rezervă pentru declanşarea airbag-urilor în ipoteza deteriorării conductorilor de alimentare electrică la senzorii airbag, însă acesta nu a funcţionat la momentul accidentului.

Simpla existenţă a celor şase condensatori nu este suficientă, în aprecierea recurentei-pârâte, pentru a da naştere unor prezumţii judiciare, astfel că instanţa de apel trebuia să dea eficienţă principiului in dubio pro reo.

Această critică nu poate fi validată în cauză, întrucât dispoziţiile C. proc. civ. nu reglementează regula in dubio pro reo, care constituie o garanţie a prezumţiei de nevinovăţie şi reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat la art. 5 din C. proc. pen., este aplicat în materia probaţiunii în procesul penal. Standardul relevant în procesul civil este formarea convingerii instanţei în sensul că faptul alegat există sau nu există, iar convingerea se referă la o probabilitate foarte mare, vecină cu certitudinea, de natură nu a exclude orice dubiu, ci de a exclude dubiile rezonabile, serioase.

Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., critica este, de asemenea, nefondată. Potrivit textului de lege, "Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege." Reiese astfel că nu doar reclamantului îi revine obligaţia de a proba faptele generatoare ale raportului juridic, adică faptele pe care le expune în motivarea cererii de chemare în judecată şi care sunt de natură a-i susţine pretenţiile, ci şi pârâtului îi incumbă sarcina probei apărărilor formulate, prin care tinde să dovedească netemeinicia pretenţiilor formulate.

În mod nereal s-a susţinut că instanţa de apel ar fi deplasat sarcina probei de la reclamant la pârâtă. Contrar acestei susţineri, întrucât în cauză s-a dovedit tocmai existenţa celor şase condensatori în computerul/unitatea de comandă airbag-SRS din dotarea autoturismului condus de reclamant, în acord cu instanţa de apel, se constată că pârâtei îi revenea obligaţia de a asigura aparatura necesară decodificării datelor stocate de computerul/unitatea de comandă a sistemului airbag-SRS.

Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă a susţinut că, nerespectând dispoziţiile art. 292, art. 293 C. proc. civ. şi principiul contradictorialităţii, instanţa de apel a reţinut refuzul său de a depune la dosar anumite înscrisuri şi reaua sa credinţă.

Criticile sunt nefondate.

Considerentele prin care instanţa de apel face trimitere la obligaţiile ce îi reveneau pârâtei în temeiul prevederilor art. 292 şi art. 293 C. proc. civ. au rolul de a justifica legalitatea prezumţiei judiciare utilizate, care are particularitatea de a permite tocmai stabilirea unei situaţii de fapt a cărei dovadă este greu de realizat, care în cauză a fost generată de conduita lipsită de bună-credinţă a pârâtei. Asupra acestui fapt psihologic, de vreme ce nu poate fi dovedit direct, instanţa de apel a dedus din modul în care pârâta, în calitate de persoană asimilată producătorului autoturismului, a înţeles să îşi îndeplinească obligaţia legală, stipulată de art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 21/1992 care se completează cu dispoziţia procedurală din art. 293 C. proc. civ., concluzionând că atitudinea acesteia a fost de a împiedica lămurirea rolului concret al condensatorilor în funcţionarea computerului airbag.

Cu ocazia dezbaterilor consemnate în încheierea din 12 octombrie 2020, instanţa de apel a pus în discuţie cererea formulată de reclamanţi privind obligarea pârâtei să pună la dispoziţie experţilor documentele solicitate, respectiv documentaţia tehnică a producătorului, întemeiată pe dispoziţiile art. 290 şi art. 293 C. proc. civ., respectând astfel principiul contradictorialităţii [art. 14 alin. (5) C. proc. civ..] Raportat la conţinutul acestei încheieri, nu se verifică susţinerea potrivit căreia instanţa de apel ar fi reţinut că pârâta şi-a îndeplinit toate obligaţiile în ceea ce priveşte depunerea înscrisurilor solicitate de către partea adversă, ci se constată că nu s-a dat curs solicitării apelanţilor-reclamanţi, în sensul de obligare a pârâtei să mai înfăţişeze instanţei alte acte, întrucât avocatul pârâtei a susţinut atât că nu mai există alte documente pe care să le pună la dispoziţie, cât şi că a fost îndeplinită obligaţia de a depune întreaga documentaţie, conform înscrisurilor depuse la fila x şi următoarele din vol. II al dosarului.

Chiar dacă pârâta a susţinut că a depus întreaga documentaţie tehnică, astfel cum rezultă din dezbaterile de la termenul din 12 octombrie 2020, se impunea ca o asemenea alegaţie să fie verificată în cadrul operaţiunii de evaluare a probelor administrate, realizată cu respectarea art. 264 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanţa examinează probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor. În urma interpretării probelor, instanţa de apel a constatat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a deţine şi depune la dosar documentaţia tehnică a componentelor autoturismului implicate în funcţionarea sistemului airbag-SRS, deşi a depus sute de pagini de înscrisuri lipsite de relevanţă în cauză şi a pretins că această documentaţie este completă.

Modalitatea de apreciere a probelor face parte din raţionamentul instanţei de judecată, contribuind la formarea convingerii judecătorului cu privire la existenţa sau inexistenţa faptelor pretinse, şi nu este supusă dezbaterii părţilor, astfel cum pretinde în mod nejustificat recurenta-pârâtă, care a putut să prefigureze că procesul psihic de încredinţare cu privire la realitatea tezelor probatorii afirmate se va raporta la conţinutul probelor.

În dezacord cu opinia recurentei-pârâte, din raţionamentul instanţei de apel, rezultat în urma deliberărilor şi reflectat în considerentele deciziei recurate, nu reiese că a fost aplicată prezumţia legală facultativă reglementată de art. 295 C. proc. civ. în cazul constatării refuzului părţii de a prezenta înscrisul, prin urmare nu se pune problema încălcării principiului contradictorialităţii nici în această privinţă.

Curtea de apel a utilizat mecanismul prezumţiei judiciare, prevăzut de art. 329 C. proc. civ., pentru a reţine că, în mod rezonabil, cel puţin unul dintre condensatori avea rolul de a asigura energie de rezervă pentru declanşarea airbag-urilor în ipoteza deteriorării conductorilor de alimentare electrică la senzorii airbag. În considerentele precedente a fost deja analizat modul în care a fost aplicată prezumţia judiciară, astfel că nu se impune reluarea acestora.

Din această perspectivă, se observă că au fost respectate prevederile art. 14 alin. (6) C. proc. civ., hotărârea fiind motivată pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. Recurenta-pârâtă a avut ocazia de a-şi susţine punctul de vedere inclusiv cu privire la această prezumţie în cadrul dezbaterilor de la termenul din 12 octombrie 2020, când curtea de apel a pus în discuţie împrejurarea că "experţii au afirmat că este posibil ca un condensator sau mai mulţi să fi avut rolul de a furniza energie de rezervă în cazul defectării bateriei de acumulator a autoturismului".

Deci, nu se poate reţine că, în cauză, curtea de apel ar fi nerespectat cele două reguli procedurale (dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii), în mod corect modalitatea de apreciere a probelor fiind arătată direct în considerentele deciziei atacate. De altfel, pretenţia recurentei-pârâte sub acest aspect, ar fi constituit o antepronunţare a instanţei asupra soluţiei ce urma a fi dată, ceea ce raportat la principiul imparţialităţii, este interzisă de dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

De asemenea, faţă de cele arătate nu poate fi validată nici critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1), (2) şi (7) C. proc. civ.

- Nici criticile subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite.

În esenţă, pârâta a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 6 din Legea nr. 240/2004 şi ale art. 1.349, 1.350 şi art. 1.357 din C. civ., în mod nelegal instanţa de apel reţinând că este îndeplinită condiţia privind existenţa faptei ilicite. Pretinzând că instanţa de apel a apreciat greşit asupra existenţei unui defect la sistemul airbag al autoturismului x, recurenta-pârâtă a reiterat situaţia factuală a pricinii, arătând că elementele de fapt şi probele administrate în cauză ar fi trebuit să conducă instanţa la o altă concluzie, respectiv aceea că este incident cazul fortuit, fără a putea fi reţinută culpa sa, întrucât condiţiile tehnice confirmă imposibilitatea declanşării sistemului airbag faţă de circumstanţele producerii accidentului. A arătat că experţii au constatat, în mod unanim, inexistenţa unui impact frontal, moderat sau puternic, care să transmită senzorului o forţă de intensitatea necesară pentru activarea sistemului de airbag.

Înalta Curte reţine că verificarea legalităţii hotărârii, sub aspectul pretins, al întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situaţia de fapt, aşa cum a fost ea determinată de instanţele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Aceasta pentru că, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat doar atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluţia este în contradicţie cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecăţii iar înlăturarea acestei contradicţii se impune în raport cu faptele şi temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite în cauză.

Prin urmare, subsumat acestui motiv de nelegalitate, care se referă la cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa de control judiciar nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale ce reglementează acţiunea în răspundere civilă delictuală, susţinerile care vizează situaţia de fapt şi modul de interpretare a acesteia şi a probelor neputând forma obiect de analiză în recurs, întrucât nu constituie motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie, care depăşesc cadrul restrictiv impus de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitată şi soluţionată calea extraordinară de atac a recursului.

Procedând la cenzurarea legalităţii hotărârii recurate, din perspectiva interpretării şi aplicării normelor legale ce guvernează răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, pe baza probelor administrate, au fost aplicate corect dispoziţiile art. 1.349, art. 1.357 şi art. 6 din Legea nr. 240/2004 pentru a antrena răspunderea pârâtei. Astfel, pe baza concluziei că a existat un defect al sistemului airbag-SRS la momentul accidentului în care a fost implicat autoturismul marca x, care a împiedicat declanşarea sa, deşi condiţiile erau îndeplinite, s-a reţinut că reclamantul B. a suferit un prejudiciu moral, constând în atingerea adusă dreptului său la integritate fizică şi psihică. Având în vedere dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 240/2004, precum şi rolul airbag-urilor de a atenua/împiedica impactul indus de accident între pasager şi părţile dure ale autovehiculului, curtea de apel a constatat îndeplinită şi condiţia raportului de cauzalitate dintre defect şi prejudiciul suferit de reclamant, evaluând daunele morale în mod echitabil şi rezonabil la suma de 10.000 RON.

Nemulţumirea recurentei-pârâte faţă de concluzia instanţei de apel în sensul că din probele administrate s-a dedus existenţa unui defect de fabricaţie al autovehiculului x nu deduce examinării o critică de nelegalitate a deciziei recurate, deoarece în acest sens a apreciat că instanţa de apel a pornit de la premisa eronată conform căreia ar fi fost îndeplinite condiţiile dinamice de declanşare a airbag-urilor, precum şi că au fost aplicate în mod nelegal prezumţiile judiciare. Temeinicia concluziei la care instanţa de apel a ajuns prin prisma probelor nu poate fi supusă verificărilor instanţei de recurs, după cum s-a explicat deja. Aşadar, aceste susţineri nu pot fi primite. Cât priveşte legalitatea prezumţiilor judiciare utilizate de curte, aceasta a făcut obiectul analizei prezentei instanţe în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la normele de procedură care reglementează această probă.

În ceea priveşte incidenţa cazului fortuit, recurenta-pârâtă a argumentat sub aspectul netemeiniciei că nu ar fi fost îndeplinite condiţiile dinamice de declanşare a airbag-urilor, contrar concluziei la care a ajuns curtea de apel în urma aprecierii asupra probelor administrate în cauză. Prin urmare, această susţinere nu poate fi primită în recurs, întrucât nu antamează o chestiune de legalitate, din perspectiva aplicării art. 1.351 alin. (3) din C. civ.

Recurenta-pârâtă a indicat şi încălcarea dispoziţiilor art. 1.350 din C. civ. care reglementează răspunderea contractuală, însă pretenţia dedusă judecăţii a fost întemeiată pe răspunderea pentru produsele defectuoase, reglementată de Legea nr. 240/2004, care este o răspundere delictuală, de natură obiectivă. Ca atare, cum prevederile art. 1.350 din C. civ. nu au fost aplicate de către instanţa de apel, susţinerea recurente-pârâte nu vizează considerentele deciziei recurate, ceea ce face inutilă examinarea sa.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte privind nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva constatării existenţei faptei ilicite, condiţie obligatorie pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, astfel că acestea vor fi înlăturate, cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nefiind incident.

În consecinţă, reţinând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

Faţă de soluţia ce va fi dispusă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 451-453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă x Motors Trading S.R.L. la plata sumei de 2.500 RON către intimatul-reclamant B., reprezentând cheltuieli de judecată dovedite prin chitanţa de la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta x Motors Trading S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1551A din 16 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurenta-pârâtă x Motors Trading S.R.L. la plata sumei de 2.500 RON către intimatul-reclamant B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2023.