Contestation for procedural delay dismissed for lack of pending proceeding and inapplicability to public interest appeals under Art. 522 CPC

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, contestatorul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului, arătând că solicită să se ia măsurile legale pentru a i se respecta dreptul la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil.

În motivare, contestatorul face referire la un teren cumpărat de părinţii săi în anul 1930, învederând că din anul 2000 şi până în prezent numita B. i-a ocupat o suprafaţă de 3.422 mp din teren.

Se arată că la data de 11.06.2003 i-a chemat în judecată pe B. şi pe C., solicitând să fie obligaţi să îi lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren situată în pct. numit "Dealul Mare" din extravilanul judeţul Mehedinţi.

În continuare face referire la istoricul litigiilor şi arată că dacă instanţele judecătoreşti s-au pronunţat irevocabil asupra cauzelor în care a avut calitate procesuală, nu se mai pot pune în discuţie eventuale aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie în raport cu aceste cauze în afara unui cadru legal şi a unei corecte învestiri, întrucât s-ar încălca principiul independenţei judecătorilor şi cel al autorităţii de lucru judecat.

Se face referire şi la dosarul nr. x/2017, arătând că a fost atacată decizia 2784 din 24 octombrie 2017, pronunţată în revizuire de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Totodată, acesta face referire la faptul că a formulat o cerere de recurs în interesul legii la data de 24 august 2020, iar instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil.

Mai arată că a anexat la cererea de recurs în interesul legii hotărârile judecătoreşti irevocabile.

Contestatorul a ataşat la contestaţia privind tergiversarea procesului raportul privind admisibilitatea recursului întocmit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, încheierea de închidere dosar din 06.12.2018, dată de executorul judecătoresc D. în dosarul nr. x/2017, încheierea de închidere dosar din 10.01.2019, dată de executorul judecătoresc D. în dosarul nr. x/2018, recipisă de depunere la Oficiul Poştal din data de 24.08.2020, precum şi chitanţă ce atestă achitarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 40 RON.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 522 alin. (4) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 235/30.01.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2784 din 24 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 522 C. proc. civ. reglementează posibilitatea formulării de către oricare din părţi, precum şi de către procurorul care participă la şedinţă, a unei contestaţii prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să se solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

La alin. (2) al articolului menţionat sunt prevăzute cazurile în care poate fi făcută contestaţia, motivele vizând atât culpa instanţei, cât şi atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare, respectiv: 1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; 2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege; 3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege; 4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Astfel, ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte, sau, mai grav, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.

Înalta Curte constată însă că situaţia contestatorului nu se circumscrie niciunei ipoteze din cele descrise anterior, în sensul că, potrivit menţiunilor existente în sistemul informatic de evidenţă a dosarelor instanţelor judecătoreşti (aplicaţia Ecris), dosarul nr. x/2017, având ca obiect recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2784 din 24 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă a fost soluţionat prin decizia nr. 235/30.01.2020.

Astfel, contestatorul nu mai are calitatea de parte într-un proces pendinte, care să se afle în curs de soluţionare pe rolul instanţei şi în legătură cu care să se invoce tergiversarea, ţinând cont şi de consecinţa ce poate interveni în ipoteza în care instanţa apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, de luare a măsurilor necesare înlăturării situaţiei care a provocat tergiversarea judecăţii.

În ceea ce priveşte nemulţumirea contestatorului, cu referire la împrejurarea că a formulat o cerere pentru promovarea unui recurs în interesul legii, nu se încadrează în cazurile în care se poate face contestaţie privind tergiversarea procesului, prevăzute de art. 522 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de cele arătate, rezultă că argumentele expuse în contestaţia privind tergiversarea procesului nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 522 C. proc. civ., astfel încât nu pot fi primite.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul A. privind dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Cu drept de a formula plângere în termen de 3 zile de la comunicare, care se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 524 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2021.