Tort liability for unauthorized property occupation: failure to examine tort elements, limitation defenses, and duplicate valuation of land and structures.

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, la 28.02.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată Centrul Militar Judeţean Bacău, reprezentat prin Ministerul Apărării Naţionale solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 143.028 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de 3.200 mp teren şi pentru suprafaţa de 865 mp construcţii, respectiv pentru ocuparea abuzivă în perioada 01.01.2011 - 01.10.2013 a imobilului, proprietatea reclamantei, situat în Bacău, judeţul Bacău.

Suma solicitată de reclamantă a fost defalcată astfel: 53.484 euro pentru anul 2011, 50.916 euro pentru anul 2012 şi 38.628 euro pentru anul 2013 (aferentă perioadei 01.01.2013-01.10.2013).

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 555, 1349, 1357, 1381 alin. (1), (13)85 alin. (1) - (3) şi art. 1386 alin. (1) C. civ., coroborate cu prevederile H.G. nr. 1886/2006 şi ale Legii nr. 351/2001, precum şi pe dispoziţiile art. 430-431 C. proc. civ.

Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca reprezentant legal al Centrului Militar Judeţean Bacău (U.M. 02420 Bacău) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Centrului Militar Judeţean Bacău, precum şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011.

2. Hotărârea pronunţată, în primă instanţă, de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 585 din 15 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Bacău a fost admisă excepţia puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3460/05 aprilie 2012, a deciziei civile nr. 92/8.04.2013 şi a deciziei civile nr. 1771/0.12.2013 pronunţate în dosarul nr. x/2010 şi a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Centrului Militar Judeţean Bacău. Totodată, a fost admisă excepţia prescripţiei extinctive şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâul Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale şi chematul în garanţie Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Bacău, prin preşedintele Consiliului Judeţean Bacău având ca obiect plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului situat în municipiul Bacău, judeţul Bacău, compus din construcţie (865mp) şi terenul aferent acesteia în suprafaţă de 3200 mp, pentru perioada 01.01.2011 - 01.10.2013, ca fiind prescris dreptul material la acţiune.

A fost respins, ca devenită fără interes, cererea de chemare în garanţie a Judeţului Bacău, prin Consiliul Judeţean Bacău formulată de pârâtul Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 1.870 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul expertului B..

Împotriva încheierilor din 11 mai 2018 şi 15 iunie 2018 şi sentinţei civile nr. 585/15 iunie 2018 a declarat apel reclamanta A..

3. Hotărârea pronunţată, în apel, de curtea de apel.

Prin decizia nr. 230 din 4 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia 1 civilă a admis apelul formulat de reclamanta A., a anulat, în parte, sentinţa civilă nr. 585 din 15 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Bacău, cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive; a respins excepţia prescripţiei şi a admis, în parte, acţiunea, reclamantei, dispunând obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 595.665 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, pentru perioada 01.01.2011 - 30.09.2013. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanţie şi s-a dispus obligarea chematului în garanţie să asigure pârâtului fondurile necesare plăţii sumei susmenţionate, restul dispoziţiilor referitoare la soluţionarea excepţiei puterii de lucru judecat şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Centrului Militar Judeţean Bacău fiind menţiunute. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost admisă, în parte, în sensul că pârâta şi chemata în garanţie au fost obligate să plătească reclamantei suma de 14.039 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bacău au declarat recurs reclamanta A., prin mandatar C., pârâtul Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale şi pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Bacău, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău.

1. Recurenta-reclamantă A., în cuprinsul cererii de recurs, a formulat următoarele critici:

Hotărârea instanţei de fond este eronată în ceea ce priveşte suma acordată cu titlul de lipsă de folosinţă, întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra obiecţiunilor pe care le-a formulat, pentru termenul din 16.02.2018, aflându-se, astfel, în imposibilitate de a critica, prin motivele de apel, aspecte asupra cărora instanţa de fond nu s-a pronunţat. În această situaţie, susţine că instanţa de apel s-a aflat într-o confuzie, soluţionând cauza doar prin raportare la criticile intimatului-pârât.

În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Recurentul-pârât Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale,în cuprinsul cererii de recurs, a formulat următoarele critici:

- Instanţa de apel nu a examinat toate motivele invocate de pârât, prin întâmpinarea depusă în apel, aspect care atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Astfel, a arătat că instanţa de apel nu a examinat şi nu s-a pronunţat cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011, invocată prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Bacău şi reiterată, prin întâmpinare, în apel.

Curtea de Apel a ignorat dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, norme incidente în speţă, în conformitate cu art. 6 alin. (4) din C. civ., potrivit cărora prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

- Instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la susţinerile sale referitoare la inexistenta unei fapte culpabile săvârşite de Centrul Militar Judeţean Bacău, la faptul că vinovăţia aparţine în totalitate Consiliului Judeţean Bacău, nefiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru ca pârâtul să fie obligat la despăgubiri. Consideră greşită susţinerea reclamantei potrivit căreia Centrul Militar Judeţean Bacău şi-ar fi desfăşurat activitatea în imobilul în discuţie "fără nicio bază legală" şi, că, pârâtul s-ar face vinovat de săvârşirea vreunei fapte culpabile, constând în ocuparea abuzivă a imobilului litigios. Arată că, vinovăţia, ca element al răspunderii civile delictuale, aparţine, în totalitate Consiliului Judeţean Bacău, întrucât acesta a emis Dispoziţia nr. 138/17.05.2007 fără, însă, a pune la dispoziţie un spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea activităţii Centrul Militar Judeţean Bacău, deşi avea această obligaţie legală, potrivit art. 35 din Legea nr. 45/1994 şi art. 77 din Legea nr. 446/2006. De asemenea, nu a demarat nici lucrările de reabilitare şi amenajare a imobilului în care a funcţionat fosta Policlinică Militară Bacău, transmisă în administrarea Consiliului Judeţean Bacău, prin H.G. nr. 975/2009, cu destinaţia de sediu al Centrului Militar Judeţean Bacău, lucrări care au fost realizate abia la data de 03.10.2012. Or, considerentele hotărârii instanţei de apel nu fac nicio referire la aceste apărări ale pârâtului, arătate în cuprinsul întâmpinării.

- Hotărârea atacată este nelegală, întrucât la stabilirea sumei acordate pentru lipsa de folosinţă, instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la faptul că prin Raport de expertiză, întocmit de expertul B., astfel cum a fost refăcut conform obiecţiunilor admise de instanţa de judecată, s-a calculat valoarea lipsei de folosinţă a terenului separat de valoarea lipsei de folosinţă a construcţiilor, pentru ca, apoi, în mod greşit, aceste valori să fie cumulate, în condiţiile în care imobilul formează un tot unitar.

- Instanţa de apel nu precizează concret modul de calcul al sumei acordate pentru lipsa de folosinţă, ceea ce face imposibilă verificarea cuantumului acesteia. Instanţa de apel precizează doar că, la stabilirea cuantumului contravalorii lipsei de folosinţă, "(...) va reţine valorile stabilite în raportul de expertiză tehnică judiciară, refăcut conform obiecţiunilor admise de instanţa de judecată-întocmit de expert B. cu referire la valorile menţionate la capitolul concluzii" şi că "(...) din valoarea stabilită de expert pentru lipsă folosinţă teren, instanţa va înlătura valoarea ce vizează lipsa de folosinţă a terenului de 865 mp pe care se află construcţiile deoarece acest teren este inclus în suprafaţa de 3.200 mp".

- Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a respins greşit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu de instanţa de fond, apreciind că ocuparea de către pârât a imobilului "(...) este o acţiune continuă, situaţie în care pentru fiecare activitate producătoare de prejudicii se naşte un termen de prescripţie distinct".

Instanţa de apel se contrazice, afirmând, pe de o parte, că acţiunea este continuă, deci unică, iar, pe de altă parte, că fiecare activitate producătoare de prejudicii naşte un termen de prescripţie distinct, de unde rezultă că ar exista mai multe activităţi producătoare de prejudicii, pe care instanţa nu le precizează şi nici nu arată data de la care curge termenul de prescripţie pentru fiecare dintre acestea.

Susţine că dreptul la acţiune al reclamantei, vizând repararea pagubei pricinuite prin pretinsa faptă ilicită a pârâtului Centrul Militar Judeţean Bacău, este supus unei termen unic de prescripţie de 3 ani, reglementat de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe să curgă de la data când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Cu privire la data de la care a început să curgă acest termen, aşa cum corect a observat prima instanţă, reclamanta a cunoscut persoana care răspunde de producerea pagubei încă din momentul la care i-a fost comunicată Dispoziţia nr. 138/17.05.2007, emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Bacău. La aceeaşi dată, reclamanta a luat la cunoştinţă de faptul că avea obligaţia de a menţine afectaţiunea imobilului pentru un termen de 3 ani, iar faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, de la data expirării acestui termen, 17.05.2010, reclamanta avea posibilitatea de a solicita obligarea persoanei pretins vinovate de producerea prejudiciului la repararea acestuia, astfel că termenul de 3 ani era împlinit la data introducerii acţiunii, 28.02.2014.

Consideră greşită aprecierea instanţei de apel potrivit căreia instanţa de fond nu ar fi invocat corect prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada de după 01.10.2011. În conformitate cu dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. "Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit", în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 6 alin. (4) din C. civ. potrivit cărora prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

În speţă, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, dreptul la acţiune este supus unei termen unic de prescripţie de 3 ani, termen care începe să curgă de la data de 17.05.2010, anterioară intrării în vigoare a C. civ. vil, 01.10.2011. În sensul celor arătate sunt evocate statuările Deciziei nr. 1/17.02.2014 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că "prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011". Instanţa de apel trebuia să aibă în vedere situaţia concretă în care imobilul a fost restituit reclamantei în temeiul unei legi speciale, precum şi faptul că aceasta a cunoscut persoana care răspunde de producerea pretinsei pagube, adică din momentul la care i-a fost comunicată Dispoziţia nr. 138/17.05.2007, emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Bacău.

Şi în ipoteza în care s-ar admite că instanţa de fond nu ar fi fost îndreptăţită să invoce prescripţia dreptului la acţiune, pentru perioada de după 01.10.2011, pentru perioada anterioară datei de 01.10.2011, chiar instanţa de apel recunoaşte că aceasta a fost invocată corect, situaţie în care, raportat la data introducerii acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune trebuia admisă, pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011. Soluţia se impunea cu atât mai mult cu cât excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011, a fost invocată de pârât, prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Bacău şi reiterată, prin întâmpinare, în apel.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a acordat greşit despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, într-un cuantum mult mai mare decât prejudicial suferit, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 1385 din C. civ.. Instanţa a utilizat Raportul de expertiză refăcut de expertul B., fără a da eficienţă criticilor formulate de Ministerul Apărării Naţionale, atât prin obiecţiunile depuse la instanţa de fond, cât şi prin întâmpinarea formulată în apel, prin care se arăta că, deşi imobilul este un tot unitar, expertul a calculat valoarea lipsei de folosinţă a terenului separat de valoarea lipsei de folosinţă a construcţiilor, pentru ca, apoi, să cumuleze aceste valori. S-a ajuns, astfel, la dublarea sumei acordate, fără niciun temei legal. Reclamanta nu poate pretinde o sumă mai mare decât prejudiciul efectiv şi nu poate să beneficieze şi de lipsa de folosinţă a terenului atât timp cât acesta nu se poate închiria separat.

Solicită admiterea recursul, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, cu consecinţa respingerii apelului, ca nefondat.

3. Recurenta chemata în garanţie Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Bacău, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău arată că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente prezentei cauze.

Apreciază soluţia instanţei de apel ca fiind netemeinică şi nelegală prin raportare la dispoziţiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, reţinută în sarcina pârâtului - C.M.J. prin M.A.P.N, cât şi a normelor invocate ca temei al obligării chematului în garanţie la asigurarea către pârât a sumei de 595.665 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, pentru perioada 01.01.2011 - 30.09.2013, precum şi la plata, în comun, cu pârâtul a sumei de 14.039 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Consideră că admiterea cererii de chemare în garanţie este nelegală, întrucât legea nu poate fi reţinută drept izvor al obligaţiei de garanţie. Prevederile legale, reţinute de instanţa de apel, nu stabilesc obligaţia consiliilor judeţene de a plăti pentru lipsa de folosinţă a imobilului, această obligaţie fiind în sarcina locatarului, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Mai mult decât atât, Consiliul Judeţean Bacău nu poate fi obligat la plata lipsei de folosinţă atât timp cât justifică efectuarea tuturor demersurilor pentru a asigura o altă locaţie, temporară, Centrului Militar Judeţean, iar acesta a refuzat, nejustificat, mutarea în noul spaţiu. Cun în sarcina Consiliului Judeţean Bacău nu poate fi reţinută nicio culpă cu privire la îndeplinirea obligaţiilor privind asigurarea spaţiului pentru desfăşurarea activităţii Centrului Militar Judeţean, apreciază că autoritatea publică locală nu poate fi ţinută la îndeplinirea obligaţiei de a asigura pârâtului fondurile necesare plăţii sumei de 595.665 RON, obligaţie ce incumbă pârâtului, precum şi de a plăti, împreună cu aceasta, cheltuieli de judecată, în sumă de 14.039 RON.

Apreciază că nu poate fi reţinută nici existenţa vreunei garanţii convenţionale între Consiliul Judeţean Bacău şi Centrul Militar Judeţean, potrivit căreia ar fi obligat cu privire la plata unor eventuale cheltuieli datorate de pârât, cu titlu de lipsă de folosinţă. Pretinde, astfel, că nu poate fi chemat în instanţă în calitate de garant, nici legal şi nici convenţional, astfel încât solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în garanţie, ca nefondată.

5. Apărările formulate în cauză.

La 12 iunie 2019, pârâtul Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanta A. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cu privire la recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Bacău, a solicitat respingerea, ca nefondat.

La 08 iulie 2019, recurenta reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat a recursului.

Pârâtul Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale, a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 9 iulie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta A., prin procurator C., de pârâtul Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale, şi de chemata în garanţie Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Bacău, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, împotriva deciziei nr. 230 din 4 martie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată a recursurilor la 15 octombrie 2020, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate, susceptibile de încadrare în art. 488, alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursurile declarate sunt întemeiate, având în vedere considerentele care succed:

1. Relativ la recursul declarat de reclamanta A. (în prezent decedată şi continuat de moştenitorul D.):

În cuprinsul cererii de recurs reclamanta a susţinut nelegalitatea deciziei atacate, întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra obiecţiunilor formulate pentru termenul de judecată din 16.02.2018, situaţie ce a determinat imposibilitatea de a critica, prin motivele de apel, aspecte asupra cărora instanţa de fond nu s-a pronunţat. Întrucât instanţa de apel s-a aflat într-o confuzie şi a soluţionat cauza doar prin raportare la criticile intimatului-pârât, apreciază că se impune casarea hotărârii atacate, pentru motivul de nelegalitate înscris în art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., ceea ce impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Critica formulată vizează încălcarea normelor de procedură civilă, fiind susceptibilă de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. (şi nu în pct. 8 din acelaşi cod, indicat de reclamantă în cererea de recurs) şi se vădeşte a fi întemeiată.

În speţă, urmare a obiecţiunilor formulate de către pârâtul - intimat Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale şi a admiterii acestora, de către instanţa de fond, raportul de expertiză întocmit de expert B. a fost refăcut, iar împotriva acestui din urmă reclamanta, la termenul de judecată din 16.02.2018, a formulat obiecţiuni prin care a arătat, pe de o parte, că valoarea lipsei de folosinţă, pentru terenul în suprafaţă de 216 mp, este rezultatul unei erori materiale, iar, pe de altă parte, că evaluarea lipsei de folosinţă pentru teren s-a efectuat prin aplicarea nejustificată a 3 corecţii negative: pentru marjă negociere estimată, localizare şi condiţii de piaţă, iar în privinţa evaluării lipsei de folosinţă, pentru construcţii, s-a pretins că expertul a aplicat, nejustificat, coeficienţi negativi, pentru ecartul între ofertă şi tranzacţie, pentru gradul de neocupare şi pentru condiţii de piaţă.

Relativ la obiecţiunile formulate de reclamantă, instanţa de fond a apreciat, la termenul de judecată din 02.03.2018, că acestea vor fi avute în vedere cu ocazia dezbaterilor orale asupra fondului şi, ulterior, vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei pe fond, însă la termenul din 11.05.2018 cauza a fost repusă pe rol pentru a fi discutată excepţia puterii lucrului judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2010 şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport de art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Acordând cuvântul asupra acestor incidente procedurale, Tribunalul Bacău, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 585/15.06.2018, a admis excepţia puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3460/5.04.2012, a deciziei civile nr. 92/8.04.2013 şi a deciziei civile nr. 1771/0.12.2013 pronunţate în dosarul nr. x/2010, a admis excepţia prescripţiei extinctive şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei A., ca fiind prescris dreptul material la acţiune.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin decizia civilă nr. 230/04.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, sentinţa apelată fiind anulată, în parte, cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive. Astfel, urmare a respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, Curtea de Apel a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 595.665 RON, cu titlu de lipsă de folosinţă, pentru perioada 01.01.2011- 30.09.2013. Totodată, a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat chematul în garanţie să asigure pârâtului fondurile necesare plăţii sumei la care pârâtul a fost obligat.

Întrucât cauza a fost soluţionată, în primă instanţă, prin admiterea excepţiilor, ca efect al admiterii apelului şi a anulării sentinţei atacate, probele au fost evaluate pentru prima dată în faţa instanţei de apel.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel, soluţionând în fond acţiunea în despăgubiri, a avut în vedere, la stabilirea cuantumul contravalorii lipsei de folosinţă a imobilelor ocupate de pârâtă, valorile stabilite în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert B., astfel cum a fost refăcut conform obiecţiunilor admise de instanţa de judecată şi a apreciat, relativ la susţinerile reclamantei în legătură cu corecţiile aplicate de expert la stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă, că acestea nu pot fi reţinute, atât timp cât expertul a avut în vedere aceste critici şi a corectat valorile raportului de expertiză iniţial, în raportul de expertiză refăcut.

Cum, obiecţiunile formulate de reclamantă, la raportul de expertiză refăcut, nu au fost analizate de instanţa de fond, neregularitate pe care recurenta nu a avut posibilitatea de a o invoca prin motivele de apel, în raport de soluţia pronunţată de prima instanţă, şi, întrucât, instanţa de apel a reţinut eronat că obiecţiunile reclamantei au fost avute în vedere la raportul de expertiză refăcut, deşi la întocmirea acestuia din urmă au fost avute în vedere doar obiecţiunile intimatului-pârât, care au stat la baza refacerii raportului iniţial de expertiză, rezultă că soluţia criticată în recurs a avut drept consecinţă o limitare nejustificată a dreptului reclamantei de a supune analizei instanţei de apel, în stabilirea valorii despăgubirilor, aceste mijloace de apărare ce sunt hotărâtoare pentru soluţionarea cererii care face obiectul demersului său judiciar. Or, această neregularitate procedurală a produs recurentei o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea hotărârii astfel pronunţate, ceea ce denotă întrunirea, în cauză, a cerinţelor motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Drept urmare, pentru argumentele expuse, în baza art. 496 şi 497 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi admis şi, ce efect al casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, instanţa de trimitere va avea în vedere aspectele reţinute deja de instanţa de recurs şi expuse în considerentele prezentei decizii.

2. Relativ la recursul declarat de pârâtul Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale:

Evocând motivul de recurs înscris în art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., pârâtul a susţinut nelegalitatea deciziei atacate, întrucât instanţa de apel nu a examinat şi nu s-a pronunţat cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 01.01.2011-28.02.2011, pe care a invocat-o prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Bacău şi reiterată, prin întâmpinare, în apel.

Critica recurentului se vădeşte a fi întemeiată.

Garanţia procesuală a motivării hotărârii judecătoreşti este stipulată atât în cuprinsul art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care reglementează ansamblul garanţiilor procesuale privind desfăşurarea procesului civil, inclusiv motivarea hotărârii judecătoreşti, aspecte care conturează conţinutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil, cât şi în dispoziţiile de drept intern, înscrise în art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., care statuează, cu valoare de principiu, că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi arătarea atât a motivelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Prin urmare, în cazul în care hotărârea nu cuprinde examinarea cererilor şi mijloacelor de apărare invocate de părţile litigante ori nu se arată de ce acestea au fost înlăturate, hotărârea este supusă cazului de casare înscris în art. 488 alin 1 pct. 6 C. proc. civ., cu consecinţa reluării judecăţii.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale la plata sumei de 143.028 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de 3.200 mp teren şi suprafaţa de 865 mp construcţii, respectiv pentru ocuparea abuzivă de către pârât, în perioada 01.01.2011 - 01.10.2013, a imobilului proprietatea reclamantei, situată în Bacău, judeţul Bacău.

Prin întâmpinarea formulată la instanţa de fond, pârâtul Centrul Militar Judeţean Bacău (U.M. 02420 Bacău), prin reprezentant legal Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Centrului Militar Judeţean Bacău, precum şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011.

Prin încheierea din 11.05.2018, Tribunalul Bacău a repus cauza pe rol pentru a se formula concluzii asupra excepţiei puterii lucrului judecat, precum şi asupra excepţiei dreptului material la acţiune, invocată de instanţă din oficiu, faţă de dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Relativ la chestiunea privind prescripţia dreptului material la acţiune, prin sentinţa civilă nr. 585 din 15.06.2018, Tribunalul Bacău a admis excepţia prescripţiei extinctive şi, în consecinţă, a respins, ca prescrisă, acţiunea reclamantei A. având ca obiect plata despăgubirilor, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului litigios, pentru perioada 01.01.2011 - 01.10.2013.

Apreciind greşit modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive, Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 230/04.03.2019, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanţei de fond şi anulând, în parte, sentinţa atacată a respins excepţia prescripţiei şi a admis, în parte, acţiunea reclamantei, dispunând obligarea pârâtului Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale la plata sumei de 595.665 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 01.01.2011 - 30.09.2013. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanţie şi a obligat chematul în garanţie să asigure pârâtului fondurile necesare plăţii sumei menţionate.

În cuprinsul deciziei pronunţate, instanţa de apel a stabilit că ocuparea de către pârât a imobilului litigios este o acţiune continuă, situaţie care generează prescripţii succesive pentru fiecare activitate producătoare de prejudicii, fiecare prescripţie fiind supusă normelor în vigoare la momentul când a început să curgă. Astfel, sub aspectul determinării legii aplicabile, prin raportare la dispoziţiile înscrise în art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. şi art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., precum şi decizia nr. 1/2014 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a stabilit că prescripţiile succesive care au început să curgă în perioada 01.01.2011 - 01.10.2013 sunt supuse dispoziţiilor noului C. civ. (art. 2500-2512).

Stabilind legea aplicabilă prescripţiei extinctive, sub aspectul verificării modului de soluţionarea a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de apel a reţinut greşita soluţionare a excepţiei în raport de regimul juridic de invocare a prescripţiei extinctive stabilit de noul C. civ., al cărei specific constă în aceea că prescripţia nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată doar de partea interesată.

Aşadar, reţinând greşita invocare, din oficiu, prin încheierea din 11.05.2018, a excepţiei prescripţiei de către instanţa de fond, Curtea de Apel a apreciat că apelul formulat este întemeiat, se impune a fi admis, cu consecinţa respingerii excepţiei. În urma examinării cauzei în fond, instanţa de apel a admis, în parte, acţiunea reclamantei, obligând pârâtul la despăgubiri, reprezentând lipsa de folosinţă, pentru perioada 01.01.2011-30.09.2013.

În considerentele deciziei recurate, deşi sunt semnalate apărările şi excepţiile formulate de pârât, expuse în cuprinsul întâmpinării şi se reţine îndreptăţirea reclamantei la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel admite acţiunea în despăgubiri formulată de reclamantă pentru întreaga perioadă solicitată prin cererea de chemare în judecată, fără a face vreo referire la despăgubirile solicitate pentru perioada 01.01.2011-28.02.2011 în legătură cu care pârâtul-intimat a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Se constată, aşadar, contrar susţinerilor intimatei-reclamante, că intimatul-pârât, prin întâmpinare, a formulat apărări împotriva criticilor din cuprinsul cererii de apel, prin care reclamanta contesta atât dreptul instanţei de a invoca, din oficiu, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cât şi soluţia pronunţată asupra excepţiei, cadru procesual ce impunea instanţei de apel obligaţia procesuală de a examina şi răspunde, motivat, susţinerilor ce i-au fost ridicate atât în cuprinsul motivelor de apel, cât şi a apărărilor formulate de intimat, prin întâmpinare, în scopul de a lămuri toate aspectele cauzei care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe.

Cum excepţia procesuală este şi rămâne, în toate circumstanţele unui litigiu, un mijloc procesual, prin care se valorifică o apărare, ce tinde la întârzierea sau chiar împiedicarea judecăţii, rezultă, astfel, din acest regim juridic al apărărilor din proces, că instanţa de judecată era datoare a examina şi a se pronunţa, în soluţionarea litigiului, asupra apărărilor formulate de pârâtul-intimat pe calea excepţiei procesuale.

Intimata-reclamantă a pretins că susţinerea recurentului, referitoare la omisiunea pronunţării instanţei de apel asupra excepţiei sale, nu putea fi invocată în prezentul recurs, întrucât instanţa de fond s-a pronunţat doar asupra excepţiei prescripţiei invocată din oficiu, nu şi în privinţa celei invocată de pârât, context în care o asemenea neregularitate nu putea fi invocată prin întâmpinarea depusă în apel, ci doar pe calea unui apel incident, pe care pârâtul nu l-a promovat.

Apărarea intimatei nu va putea fi primită, întrucât Tribunalul Bacău, prin sentinţa civilă nr. 585/15.06.2018, a respins acţiunea reclamantei, ca fiind prescris dreptul material la acţiune, pentru întreaga perioada solicitată prin cererea de chemare în judecată, inclusiv pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011, în privinţa căreia pârâtul, prin întâmpinare, a formulat apărări, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Aşadar, în contextul în care instanţa de fond a admis excepţia în discuţie pentru întreaga perioada solicitată prin acţiune, un eventual apel incident ar fi fost lipsit de interes, întrucât recunoaşterea dreptului părţii de a recurge la apelul incident este realizat în scopul de a obţine reformarea hotărârii, ipoteză care nu se regăseşte în cauză, atât timp cât, în raport cu dispozitivul hotărârii, ce fusese apelat de reclamantă, pârâtului i-a fost dată o deplină satisfacţie, în sensul că excepţia examinată fusese încuviinţată în legătură cu exercitarea dreptului reclamantei de a solicita despăgubiri pentru întreaga perioada indicată în acţiune, inclusiv în privinţa celei în legătură cu care pârâtul a formulat apărări, opunând excepţia în discuţie, hotărârea judecătorească fiind, astfel, favorabilă pârâtului. Cum instanţa de apel a reformat sentinţa apelată, stabilind obligaţia pârâtului-recurent de a plăti despăgubiri reclamantei, rezultă îndreptăţirea recurentului de a supune analizei critica de faţă ce tinde la reformarea deciziei nefavorabile, pronunţate de instanţa de apel.

În concluzie, cum instanţa de apel a omis a se pronunţa asupra excepţiei formulate, pârâtul aflându-se în imposibilitate de a-şi exercita dreptul la apărare asupra celor stabilite în faza apelului, în legătură cu problema în discuţie, iar analiza excepţiei nu poate fi realizată direct în recurs astfel încât, în absenţa acestor verificări, nu poate fi exercitat controlul judiciar, de prezenta instanţă, în privinţa soluţiei pronunţate de Curtea de Apel, Înalta Curte urmează a casa decizia atacată şi, ca efect al admiterii recursului declarat de pârât, cauza va fi trimisă, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, care va proceda efectiv la o examinare critică a tuturor susţinerilor şi apărărilor formulate în cauză, raportat la cele arătate în prezenta decizie.

Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate înscris în art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat în legătură cu apărările dezvoltate în legătură cu neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru a putea fi obligat la despăgubirile solicitate prin acţiune.

Atât în faţa instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel, pârâtul-recurent a formulat apărări prin care a contestat existenţa vreunei fapte ilicite în sarcina sa şi a pretins că vinovăţia aparţine Consiliului Judeţean Bacău, ocazie cu care a combătut susţinerea reclamantei referitoare la împrejurarea că activitatea desfăşurată de Centrul Militar Judeţean Bacău în imobilul litigios s-ar fi realizat fără nicio bază legală, sens în care a făcut referire la o serie de înscrisuri, cum ar fi: decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Bacău nr. 1141/1961, precum şi contractul de administrare, înregistrat cu nr. x din 22.10.2004, încheiat cu Consiliul Judeţean Bacău, înscrisuri în baza cărora imobilul i-a fost transmis în administrare. De asemenea, a mai pretins că nu i se poate reţine nicio faptă culpabilă, deoarece vinovăţia aparţine Consiliul Judeţean Bacău, atât timp cât acesta a emis Dispoziţia nr. 138/17.05.2007, fără a-i pune la dispoziţie un spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea activităţii sale, deşi această obligaţie îi revenea potrivit art. 35 din Legea nr. 45/1994 şi art. 77 din Legea nr. 446/2006 şi nici nu a demarat lucrările de reabilitate a imobilului ce i-a fost transmis în administrare, decât la 03.10.2012, astfel cum rezultă din ordinul de începere a lucrărilor.

Or, în cauza dedusă judecăţii, toate aceste aspecte esenţiale nu au fost analizate, în concret, de către instanţa de apel, ceea ce conduce la concluzia că nu au fost lămurite pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, iar reţinerea doar a împrejurării că pârâta a ocupat, fără acordul reclamantei, imobilele proprietatea acesteia din urmă, nu echivalează cu o examinare a apărărilor prin care pârâtul a contestat fapta ilicită imputată şi vinovăţia sa, ca elemente ale răspunderii civile delictuale, ce se impun a fi stabilite în persoana pârâtului, astfel încât, din perspectiva celor expuse, decizia recurată transpare a fi deficitară, atât timp cât omisiunea cercetării de către instanţa de apel a aspectelor menţionate, care sunt determinante pentru stabilirea elementelor de fapt ale judecăţii, împiedică exercitarea controlului judiciar cu referire la criticile subsumate aspectelor de fond ale judecăţii.

Cum o astfel de hotărâre face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii soluţiei pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, ceea ce impune soluţia de casare cu trimitere, astfel încât criticile propriu-zise din recursul pârâtului, prin care se contestă legalitatea soluţiei prin care a fost antrenată răspunderea sa delictuală, pentru inexistenţa faptei culpabile şi a vinovăţiei, se circumscriu unor aspecte de fapt care nu pot fi analizate în recurs, urmând a fi examinate de instanţa de trimitere, care va analiza şi apărările intimatei-reclamante referitoare la efectele juridice determinate de hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Bacău.

În acelaşi sens, reţinând incidenţa aceluiaşi temei de casare, instanţa de recurs observă că se vădesc a fi întemeiate şi susţinerile recurentului vizând neanalizarea, de către instanţa de apel, a susţinerilor ce au fost formulate în privinţa modului de determinare a cuantumului valorii stabilite pentru lipsa de folosinţă a imobilului, determinare realizată în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul B., astfel cum acesta a fost refăcut, ca urmare a obiecţiunilor admise în cursul judecăţii, desfăşurate la instanţa de fond.

În legătură cu determinarea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru lipsa de folosinţă a imobilului litigios, pârâta a susţinut că valoarea determinată pentru teren a fost calculată separat de cea stabilită pentru contravaloarea lipsei de folosinţă a construcţiilor, cu toate că suprafaţa de teren ce reprezentă alei de acces şi curtea imobilului nu ar putea fi închiriată separat de cea construită, iar suprafaţa terenului, raportat la suprafaţa construită, nu ar fi suficient de mare, pentru a justifica un calcul separat. S-a pretins, astfel, că s-a realizat o cumulare greşită a valorilor, în condiţiile în care imobilul constituie un tot unitar. Totodată, pârâtul a mai susţinut că acest mod de stabilire a despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a imobilului, compus din construcţii în suprafaţă de 865 mp şi 3200 mp teren, a condus la includerea în algoritmul de calcul utilizarea terenului de două ori, respectiv o dată la determinarea lipsei de folosinţă a acestuia, iar, a doua oară, la includerea acestuia în preţul chiriei construcţiilor, de vreme ce calculul chiriei pentru construcţii a fost realizat prin raportare la oferte pentru imobile, care au în compunere şi teren, procedeu care a determinat dublarea sumei stabilite.

Cu toate acestea, cuprinsul considerentelor deciziei pronunţate denotă că instanţa de apel s-a limitat a expune că determinarea cuantumului contravalorii lipsei de folosinţă a imobilelor ocupate de pârâtă s-a realizat în funcţie de valorile stabilite în raportul de expertiză tehnică judiciară refăcut de expert B., fără însă a se examina şi explica raţiunea pentru care apărările formulate de pârâtul-intimat referitoare la modalitatea de determinare a cuantumul prejudiciului, stabilit în cuprinsul raportului de expertiză, astfel cum acesta a fost refăcut, nu s-ar circumscrie particularităţilor apreciate a fi relevante, din această perspectivă, în raport cu situaţia de fapt existentă în cauză.

În consecinţă, în lipsa unui răspuns specific şi explicit la aceste apărări formulate în cauză, se vădeşte a fi întemeiată critica recurentului, ce va atrage incidenţa motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Printr-un alt motiv de recurs, pârâtul a susţinut, în temeiul art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., nelegalitatea deciziei recurate, întrucât instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. S-a pretins că instanţa de apel a respins greşit excepţia dreptului material la acţiune, invocată de instanţa de fond din oficiu, apreciind că ocuparea de către pârât a imobilului este o acţiune continua, situaţie în care pentru fiecare activitate producătoare de prejudicii se naşte un termen de prescripţie distinct. Afirmând că acţiunea este continuă, deci unică, instanţa de apel se contrazice atunci când reţine că fiecare activitate producătoare de prejudicii naşte un termen de prescripţie distinct, de unde ar rezulta că, în opinia instanţei, există mai multe activităţi producătoare de prejudicii pe care, însă, instanţa de apel nu le precizează şi nu determină data de la care curge termenul de prescripţie pentru fiecare dintre acestea.

Critica recurentului, ce va fi examinată din perspectiva incidenţei motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (şi nu a pct. 8 din acelaşi articol, cum eronat susţine recurentul) se vădeşte a fi fondată.

În speţă, acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune în răspundere civilă delictuală, pentru paguba pretins cauzată prin fapta ilicită a pârâtului Centrul Militar Judeţean Bacău, reprezentat de Ministerul Apărării Naţionale, reclamanta solicitând despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosinţă pentru imobilul compus din suprafaţa de 3200 mp teren şi suprafaţa de 865 mp construcţii, respectiv pentru ocuparea abuzivă, în perioada 01.01.2011-01.10.2013, a imobilului proprietatea reclamantei, situat în Bacău, judeţul Bacău.

Plecând de la premisa că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune în repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, ce este reprezentată de ocuparea abuzivă a imobilului litigios, reiese cu claritate că daunele materiale solicitate în cauză sunt aferente încălcării dreptului de folosinţă a imobilului proprietatea reclamantei. Prin urmare, dreptul subiectiv civil valorificat în cauză este un drept de creanţă, evaluabil în bani, având o natură patrimonială, ceea ce reclamă, din perspectiva examinării prescripţiei dreptului material la acţiune, stabilirea duratei termenului de prescripţie şi a datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie.

Referitor la soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, din cuprinsul considerentelor deciziei pronunţate, rezultă că instanţa de apel a apreciat că ocuparea de către pârât a imobilului litigios, proprietatea reclamantei, fără acodul acesteia, constituie o faptă cu caracter continuu, situaţie care a generat prescripţii succesive, cu termene distincte, pentru fiecare activitate producătoare de prejudicii.

Acţiunea ilicită continuă cauzatoare de prejudicii, constând în ocuparea unui bun imobil, presupune existenţa unei acţiuni unice, ce se prelungeşte în timp şi care este supusă unui termen unic de prescripţie de 3 ani şi nu unor prescripţii distincte, succesive, care reclamă existenţa unor fapte ilicite distincte.

Reţinând, pe de o parte, existenţa unei fapte ilicite cu caracter continuu, iar, pe de altă parte, existenţa unor prescripţii succesive, specifice identificării unor fapte ilicite individuale, Înalta Curte constată, sub acest aspect, maniera contradictorie în care au fost formulate aprecierile instanţei de apel care au stat la baza determinării legii aplicabile şi regimul juridic de invocare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Se impune, astfel, a se clarifica, din perspectiva modalităţii de săvîrşire a faptei ilicite imputate în cauză, dacă fapta are caracter continuu, ipoteză în care se impune a fi clarificată legea aplicabilă şi regimul juridic de invocare a prescripţiei, ocazie cu care se va proceda la identificarea momentului de la care termenul de prescripţie începe să curgă, prin raportare la perioada în care imobilul a fost ocupat fără drept, ţinând cont, evident, de data introducerii acţiunii.

În ipoteza în care se va aprecia asupra existenţei mai multor "activităţi producătoare de prejudicii", adică existenţa unor fapte ilicite distincte, ce implică prescripţii succesive, se va determina regimul juridic aplicabil prescripţiilor succesive, ceea ce presupune, de asemenea, stabilirea legii aplicabile şi regimul de invocare a excepţiei prescripţiei, în funcţie de momentul de început al curgerii prescripţiei pentru fiecare dintre faptele ilicite.

Relativ la critica care vizează lipsa evidenţierii, de către instanţa de apel, a modului de calcul a sumei la care a fost obligat pârâtul cu titlu de daune acordate pentru lipsa de folosinţă, Înalta Curte va avea în vedere că susţinerea recurentului nu poate fi analizată distinct în această fază procesuală, întrucât chestiunea întinderii prejudiciului constituie un aspect subsidiar examinării şi constatării îndeplinirii, de către instanţa de rejudecare, a elementelor răspunderii civile delictuale care pot conduce la obligarea pârâtului la despăgubiri.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 497 raportat la art. 488, alin. (1), pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanta A. (în prezent decedată, demers continuat de moştenitorul D.) şi de pârâtul Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, pentru rejudecare, la aceeaşi curte de apel, instanţă ce va ţine seama de cele reţinute în prezenta decizie şi va soluţiona cauza prin analizarea tuturor chestiunilor omise anterior, astfel cum au fost identificate de Înalta Curte, în raport şi de susţinerile şi apărările părţilor.

Drept consecinţă a soluţiei de admitere a recursurilor declarate de reclamantă şi de pârât şi a casării deciziei nr. 230 din 4 martie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, Înalta Curte urmează, în baza art. 497 C. proc. civ., să admită şi recursul declarat de chemata în garanţie Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Bacău, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, întrucât examinarea cererii de chemare în garanţie este condiţionată de modalitatea de soluţionare a acţiunii principale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A., în prezent decedată, şi continuată de moştenitorul D., de pârâtul Centrul Militar Judeţean Bacău, prin Ministerul Apărării Naţionale, şi de chemata în garanţie Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Bacău, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, împotriva deciziei nr. 230 din 4 martie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2021.