Murder conviction upheld; rejection of appeal challenging legal qualification and sentence individualization without aggravating circumstances

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 210 din 17 iunie 2004, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul D.N. la 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 13 lit. b), art. 1 și art. 4 din Legea 217/2003, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară, interzicându-i drepturile, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., conform art. 65 C. pen. și a dedus prevenția de la 23 februarie 2004, menținând starea de arest.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că la data de 18 ianuarie 2002 a ucis-o pe concubina sa, B.C., aplicându-i cu intensitate multiple lovituri cu pumnii și picioarele.

Atât inculpatul cât și victima consumau în mod frecvent băuturi alcoolice, iar starea de ebrietate determina scandaluri între cei doi, scandaluri ce degenerau de cele mai multe ori în acte de violență din partea inculpatului.

Victima B.C. se refugia la familia C.F. și C.P., singurele persoane din comuna Movila Banului sat Limpeziș, cu care cei doi aveau relații mai apropiate.

La data de 18 ianuarie 2002, fiind în stare de ebrietate și incitat de faptul că și concubina sa era în aceeași stare, inculpatul D.N. a lovit-o și alungat-o din locuință.

Ca de obicei, aceasta s-a refugiat la familia C., unde la puțin timp a venit și inculpatul manifestându-se deosebit de violent, lovind victima cu pumnii și picioarele.

La insistența celor doi, B.C. a plecat acasă, iar la puțin timp după ea și inculpatul, care a continuat să o lovească provocându-i grave leziuni ce ulterior au determinat decesul.

Autopsia efectuată a relevat că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu, posibil și de corpuri dure și planuri dure și au legătură de cauzalitate directă, necondiționată, cu decesul.

S-a constatat un traumatism cranio frontal, toracic și de membre cu facturi costale bilaterale și de claviculă stângă, contuzie pleuro-pericardică și pulmonară, ceea ce atestă lovirea repetată cu intensitate a victimei, inculpatul acceptând moartea victimei, chiar dacă nu a urmărit-o și dorit-o.

Apelul declarat de inculpatul D.N. a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 339 din 4 august 2004, numai sub aspectul încadrării juridice, dispunând înlăturarea art. 75 lit. b), art. 1 și art. 4 din Legea 217/2003, menținând pedeapsa de 10 ani aplicată.

Împotriva deciziei, inculpatul a declarat recurs, solicitând înlăturarea art. 75 lit. b) C. pen. și redozarea pedepsei susținând, în ultimul cuvânt că nu este autorul infracțiunii, motive prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen.

Recursul declarat este neîntemeiat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de omor la data de 18 ianuarie 2002, asupra victimei B.C.

Vinovăția inculpatului rezultă din declarațiile martorilor C.F. și C.P., procesele verbale de cercetare la fața locului și actele medico legale și declarațiile martorilor R.C. și D.S.

Probele atestă faptul că inculpatul a lovit victima după ce au plecat din locuința familiei C., prezența acestuia în locuința comună fiind sesizată de R.C. și D.S.

Susținerea inculpatului că nu este autorul infracțiunii nu corespunde astfel probelor administrate în cauză.

Cu privire la înlăturarea art. 75 lit. b) C. pen., este de observat că prin decizia curții de apel, în mod corect, nu s-a reținut agravanta inaplicabilă în cauză.

Referitor la pedeapsa de 10 ani aplicată, se constată că acesta a fost individualizată, conform art. 72 C. pen., având în vedere limitele pedepsei, pericolul social al infracțiunii, urmările acesteia, fiind în măsură să asigure caracterul general și special preventiv.

În consecință, nu se impune reconsiderarea pedepsei.

Din examinarea dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele, prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul inculpatului.

Se va deduce prevenția de la 23 februarie 2004 la 27 septembrie 2004, iar recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului și onorariu apărător din oficiu, conform art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N., împotriva deciziei penale nr. 339 din 4 august 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 februarie 2004 la 27 septembrie 2004.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2004.