Criminal revision denied for failure to prove new facts, despite disproportionate sentence claim
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as unfounded, thereby upholding the appellate decision that had rejected the revision petition as inadmissible, and ordered the appellant to pay 8,000,000 lei in judicial expenses. The dispute concerned a request for revision of a criminal conviction and sentence for a prison term of 23 years, where the convict argued the penalty was disproportionate to his degree of guilt. The court held that the revision request was legally insufficient because it merely sought a re-evaluation of existing evidence and a reduction of the sentence, rather than establishing new facts or circumstances expressly required by Article 394 and Article 403 of the Code of Criminal Procedure, which strictly limit the grounds for revision.
Legislator headnote
AI generatedart. 403 C. proc. pen, art. 394 C. proc. pen; Criminal revision denied for failure to prove new facts, despite disproportionate sentence claim: Prin cererea inițială și apoi în căile de atac, condamnatul nu propune dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, ci solicită prelungirea probatoriului referitor la fapta reținută în sarcina sa, aspecte cunoscute și verificate de instanță, astfel că motivul invocat nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 681 din 19 mai 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul V.N. cu obligarea acestuia la 300.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că revizuientul în cererea sa a solicitat redozarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 741 din 14 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, pe care o consideră prea severă în raport de gradul său de nevinovăție.
Analizând actele și probele din dosarul cauzei în raport de cele invocate de condamnat tribunalul a constatat că motivele invocate nu se încadrează între cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, aceste aspecte fiind cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza și nu au fost evidențiate fapte sau împrejurări noi, așa cum prevăd dispozițiile art. 394 și art. 403 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel condamnatul V.N., solicitând reindividualizarea pedepsei și audierea a doi martori care pot relata împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Prin decizia penală nr. 489 din 29 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2067/2004 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul V.N.
Nemulțumit de această hotărâre, acesta, în termen legal, a formulat recurs pe care l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
El reiterează motivele din cerere și din apel, susținând că în raport de fapta comisă, pedeapsa de 23 ani închisoare aplicată este prea mare.
Recursul declarat este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Prin cererea inițială și apoi în căile de atac, condamnatul nu propune dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, ci solicită prelungirea probatoriului referitor la fapta reținută în sarcina sa, aspecte cunoscute și verificate de instanță, astfel că motivul invocat nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul V.N. împotriva deciziei penale nr. 489 din 29 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă pe recurentul revizuient să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2004.