Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5270/2023 AI generated

Incompatibility of concurrent public police and private driving instructor roles under anti-corruption law

Case Number Decizia nr. 5270/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance decision that rejected the administrative challenge against the integrity agency’s evaluation report. The dispute concerned a challenge to an incompatibility finding under Law No. 161/2003, where a traffic police officer simultaneously worked as a driving instructor for a private driving school; the court held that this concurrent activity violated Article 96(1) because the private role was in direct connection with the public duties of monitoring and sanctioning traffic violations, creating a direct link between the two functions. The decisive legal basis was the interpretation of Article 96(1) of Law No. 161/2003, which prohibits public officials from engaging in private activities within the same domain or having a direct or indirect connection to their official responsibilities, and the clarification that "didactic" activities are restricted to those regulated by the National Education Law, excluding vocational driving instruction which inherently overlaps with regulatory enforcement duties.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 din Legea nr.176/2010, art. 132 C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 96 din Legea nr.161/2003, art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003; Incompatibility of concurrent public police and private driving instructor roles under anti-corruption law: Prin urmare, nu s-ar putea reține măcar vreo rea-credință din partea sa în interpretarea dispozițiilor art. 96 din Legea nr.161/2003, în condițiile în care superiorii săi au analizat situația și au apreciat că nu ar există incompatibilitate sau alt conflict între activitatea didactică și cea de agent de politie.

Keywords

AI generated
police officer traffic violation public officials administrative responsibility official work enforcement decision

Cited Legislation

AI generated
art. 22 din Legea nr.176/2010
art. 132 C. proc. civ
La data de 12.01.2022 prin sentința nr.59, Tribunalul București verificându-și competența, în temeiul art. 132 C.
art. 483 C. proc. civ
Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
civ., reclamantul A a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea Raportului de evaluare nr.
art. 96 din Legea nr.161/2003
Potrivit dispozițiilor art. 96 alin.
art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
Reclamantul a supus controlului de legalitate Raportul de evaluare nr.x/G/II/ 23.07.2021 prin care Agenția Națională de Integritate a reținut situația de incompatibilitate în ceea ce-l privește, prin încălcarea dispozițiilor art. 94 alin.
art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
Potrivit dispozițiilor art. 96 alin.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1. Obiectul acțiunii. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 12.08.2021 pe rolul Tribunalul București sub nr. x/3/2021, reclamantul A, în contradictoriu cu AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, în temeiul art. 22 din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice a formulat contestație, prin care a solicitat admiterea acțiunii în contencios administrativ și dispunerea anulării actului administrativ constând în raportul de evaluare înregistrat sub nr.x/G/II/23.07.2021 emis de Agenția Națională de Integritate.

La data de 12.01.2022 prin sentința nr.59, Tribunalul București verificându-și competența, în temeiul art. 132 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale și, față de împrejurarea că adresa de domiciliu a reclamantului se află în circumscripția Curții de Apel Constanța, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Curții de Apel Constanța.

1.2. Ca urmare a declinării competenței în favoarea Curții de Apel Constanța, la data de 22.02.2022 cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr.x/3/2021.

Prin Sentința civilă nr. 112 din 6 iunie 2022, Curtea a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea Raportului de evaluare nr. x/G/II/ 23.07.2021 emis de Agenția Națională de Integritate.

Apreciează că, în mod nelegal, Curtea de Apel Constanta nu a analizat înscrisurile în probațiune și nici argumentația dovedită cu privire la motivarea contestației, respingând-o ca nefondată, fără a ține cont de lipsa de intenție a petentului cu privire la încălcarea nomelor legale, în referire la desfășurarea de activității didactice de profesor legislație rutieră/instructor auto/formator, incompatibile cu calitatea de agent de politie rutieră, deoarece aceste activități au fost desfășurate cu o informare prealabilă a comenzii inspectoratului de politie cu o transparență totală în acest sens.

Pe cale de consecință, apreciază că se impune retrimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Constanta, în vederea analizării fondului cauzei, care de asemenea suscită numeroase interpretări și probleme de drept.

Apreciază că, motivarea concluziei de incompatibilitate, conform raportului de evaluare A.N.I., în sensul că cele două activități, respectiv agent de politie și cadru didactic în cadrul unei școli de conducători auto, ar fi fost în strânsă legătură este inexistentă, făcându-se doar o apreciere subiectivă a legăturii dintre activitatea de polițist și cea de profesor/formator/instructor auto. Evident, incompatibilitatea nu este exemplificată și nici motivată în mod concret prin raportul inspectorului A.N.I., deoarece nu există. Este doar o apreciere unilaterala a inspectorului de integritate.

Prin urmare, nu s-ar putea reține măcar vreo rea-credință din partea sa în interpretarea dispozițiilor art. 96 din Legea nr.161/2003, în condițiile în care superiorii săi au analizat situația și au apreciat că nu ar există incompatibilitate sau alt conflict între activitatea didactică și cea de agent de politie.

3. Apărările formulate

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, analizând sentința atacată, actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, în raport cu argumentele invocate prin recurs și prin întâmpinare, apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul a supus controlului de legalitate Raportul de evaluare nr.x/G/II/ 23.07.2021 prin care Agenția Națională de Integritate a reținut situația de incompatibilitate în ceea ce-l privește, prin încălcarea dispozițiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenire și sancționarea corupției, întrucât, în perioada 10.04.2017-01.05.2020, a deținut și a exercitat, simultan funcția publică cu statut special de agent de poliție având și calitatea de polițist rutier în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție X și a celei de instructor auto în cadrul B S.R.L.

În cadrul recursului se invocă, în esență, interpretarea greșită a probatoriului și a dispozițiilor incidente, nemotivarea raportului de către instituția pârâtă, recurentul apreciind că predarea face parte din excepțiile legale, privind personalul didactic.

Înalta Curte constată că prima instanță a verificat argumentele reclamantului, pe care acesta le-a reiterat și în recurs, a interpretat și aplicat corect dispozițiile normelor de drept material incidente, verificând raportul de evaluare nr.x/G/II/23.07.2021 sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă și legalitate.

Potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (2) din Legea nr.161/2003, funcționarii publici pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului.

În ceea ce privește calificarea de către recurentul – reclamant a activității desfășurate la societatea comercială ca fiind una didactică, Înalta Curte precizează că sunt activități didactice doar cele reglementate de Legea nr.1/2011, în cadrul sistemului de învățământ, preuniversitar și superior.

În mod corect judecătorul fondului a arătat că, deși legea nu definește în mod explicit domeniul didactic, activitățile didactice trebuie să fie realizate în cadrul reglementat de Legea nr. 1/2011 a educației naționale, care dedică un titlu distinct statutului cadrelor didactice și, în contextul asigurării transparenței în funcțiile publice și prevenirii corupției, activitățile didactice sunt limitate la cele prevăzute de Legea educației naționale.

În cauză, aspect necontestat, recurentul-reclamant, în perioada 10.04.2017 - 01.05.2020, a exercitat simultan funcția de polițist rutier în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean X și funcția de instructor auto.

Din interpretarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 rezultă că aceasta impune două condiții pentru existența stării de incompatibilitate, respectiv activitatea privată să se desfășoare în același domeniu de activitate, iar între funcția deținută în celălalt domeniu de activitate reținut și atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public, stabilite prin fișa postului, să existe o legătură directă sau indirectă.

Așadar, pentru depistarea unei legături directe sau indirecte între activitățile desfășurate de un funcționar public, în exercitarea funcției publice, și a unei activități conexe, în mediul privat, se vor avea în vedere, spre comparație atribuțiile din fișa postului de funcționar public și cele din domeniul/domeniile de activitate din sfera privată.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că există o legătură directă între cele două activități atâta vreme cât din fișa postului depusă la dosarul de fond a rezultat că reclamantul derula în perioada de referință atribuții grefate pe activitatea în domeniul aplicării/controlului respectării prevederilor legale privind normele de circulație rutieră, supravegherea, îndrumarea și controlul, în condițiile legii, a participanților la traficul rutier, atribuții ce au o potențială relaționare cu atribuțiile exercitate de acesta în calitate de instructor auto la școala de șoferi, circumscrise activității de predare a normelor privind legislația rutieră și instruire în vederea susținerii examenului de obținere a permisului auto.

Așadar, a fost demonstrată fără putință de tăgadă existența unei legături între aceste două activități, în condițiile în care activitatea de agent de poliție însărcinat cu verificări în trafic presupune constatarea și aplicarea de sancțiuni chiar și a acelor conducători auto pe care, eventual, i-a îndrumat ca instructor școlar.

În aceste condiții, contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, reținând în mod corect că activitățile desfășurate în cadrul privat al școlii de șoferi fiind în legătură cu atribuțiile prevăzute în fișa de post a funcției publice.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu sunt apte a dovedi incidența motivului de casare invocat, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind pronunțată și motivată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul A împotriva Sentinței civile nr. 112 din 6 iunie 2022 a Curții de Apel Constanța – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.