Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 42/2025 AI generated

Cassation quashing decision for contradictory motives in action to establish Securitate worker status under OUG 24/2008

Case Number Decizia nr. 42/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice of Romania admitted the appeal and quashed the lower court's judgment, ordering a remand for retrial, thereby prevading for the National Council for the Study of Securitate Archives (CNSAS) which had challenged the dismissal of its initial claim. The dispute concerned an administrative action to establish that an individual held the status of a Securitate worker, a claim originally dismissed by the Bucharest Court of Appeal as unfounded despite the reasoning seemingly supporting admission. The cassation court found the appeal well-founded under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, holding that the appealed judgment contained contradictory motives and violated Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code by failing to provide adequate grounds for its decision, thereby preventing effective judicial control.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 11 alin. (1) din OUG nr. 24/2008, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 497 C. proc. civ; Cassation quashing decision for contradictory motives in action to establish Securitate worker status under OUG 24/2008: The dispute concerned an administrative action to establish that an individual held the status of a Securitate worker, a claim originally dismissed by the Bucharest Court of Appeal as unfounded despite the reasoning seemingly supporting admission. The cassation court found the appeal well-founded under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, holding that the appealed judgment contained contradictory motives and violated Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code by failing to provide adequate grounds for its decision, thereby preventing effective judicial control.

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil status status action article of civil procedure Securitate collaborator status action by staff

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, constatându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art.
art. 11 alin. (1) din OUG nr. 24/2008
Recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de fond, în temeiul art. 11 alin. (1) din OUG nr. 24/2008, cu soluționarea acțiunii în constatarea calității intimatului-pârât de colaborator al Securității, în temeiul art.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Procedural basis cited in the dispositive to justify the cassation court's power to quash the lower court's decision and remit the case.
art. 497 C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive to authorize the remand of the case to the same court for a new trial.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Procedural basis cited in the dispositive to justify the cassation court's power to quash the lower court's decision and remit the case.

art. 497 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to authorize the remand of the case to the same court for a new trial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 20.11.2023, sub nr. unic de dosar x/2/2023, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A, solicitând să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securității.

2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 431 din 15 martie 2024, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 431 din 15 martie 2024 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, următoarele critici:

- considerentele hotărârii recurate sunt în vădită contradicție cu dispozitivul acesteia, în sensul că, deși întreaga motivare a hotărârii conduce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. a din OUG nr.24/2008, prin dispozitiv se stabilește contrariul, fiind respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată;

- instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în sensul nerespectării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., nefiind arătate motivele care au condus la respingerea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-pârât A a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că și-a exprimat opinia prin apărările formulate la fondul cauzei și nu mai are altceva de adăugat.

5.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de fond, în temeiul art. 11 alin. (1) din OUG nr. 24/2008, cu soluționarea acțiunii în constatarea calității intimatului-pârât de colaborator al Securității, în temeiul art. 2 lit. a din OUG nr.24/2008.

Prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, însă motivarea hotărârii judecătorești cuprinde considerente în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În atare situație, Înalta Curte reține ca fiind întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ., incident în situația în care ,,hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.”

Aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: „b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Recurentul-reclamant a invocat ipoteza existenței unor motive contradictorii, în sensul că motivarea hotărârii recurate este în vădită contradicție cu dispozitivul acesteia.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta nu îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului nu a expus argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Deși întreaga motivare a sentinței prezintă considerente în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, instanța de fond apreciind că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. a din OUG nr.24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului A de lucrător al Securității, prin dispozitiv se stabilește contrariul, fiind respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În aceste condiții, este evident că hotărârea se fundamentează pe motive contradictorii, motivarea sentinței recurate nefiind aptă să furnizeze părților litigante dovada că susținerile și mijloacele de apărare au fost examinate în mod efectiv, împrejurare ce denotă, în fapt, o necercetare a fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar, atrăgând casarea sentinței atacate.

În raport de motivele reținute anterior, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant, prin raportare la apărările formulate de pârât și la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

7. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, constatându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 431 din 15 martie 2024 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre o nouă judecată la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.