State liability for pension deductions under unconstitutional decree limited to interest and inflation indexation after statutory restitution of principal

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, la data de 28.12.2022, sub nr. de dosar x/59/2022, reclamanta A a chemat în judecată, pe pârâții Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea tuturor actelor administrative emise de către pârâți pentru aplicarea în practică a dispozițiilor art. XXIV pct. 14,16 și 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021 privind reținerea din pensia de serviciu de care beneficiază, a contribuțiilor la asigurările de sănătate de 10% din ceea ce depășește limita de 4.000 lei, începând cu data de 1.01.2022 și până la data sistării reținerilor;

- obligarea pârâților la repararea prejudiciului produs ca urmare a aplicării dispozițiilor susmenționate, prin obligarea lor la plata unei sume egale cu totalul sumelor reținute lunar, începând cu data de 1.01.2022 și până la data sistării reținerilor, indexate cu rata inflației;

- obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții la asigurările de sănătate, calculate de la data primei rețineri și până la data acoperirii integrale a prejudiciului;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, conform art. 453 C. proc. civ.

1.2. Completarea la acțiune

Prin înscrisul intitulat „Completare la acțiune”, depus la dosarul cauzei la data de 25.01.2023, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, admiterea acțiunii, obligarea pârâților la plata sumei de 1.642 lei reprezentând diferența pensiei cuvenite, constând în contravaloarea sumelor egale cu cele reținute din pensia sa cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate începând cu luna ianuarie 2022, sume indexate cu rata inflației de la plata plății și a dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la data plății efective, așa cum a arătat în acțiunea principală și cheltuieli de judecată.

1.3. Chemarea în garanție de către pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș

La data de 27.01.2023, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș a formulat cerere de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, solicitând ca, în cazul în care instanța va admite cererea reclamantei, chemații în garanție să fie obligați la restituirea sumelor reținute din pensia acesteia în perioada 01.01.2022 - 27.12.2022, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate și virate de Casa Județeană de Pensii Timiș la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, potrivit solicitării reclamantei A, precum și la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

1.4. Renunțarea reclamantei la judecarea capătului nr. 1 din acțiunea principală:

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de 17.03.2023, față de Decizia Curții Constituționale a României nr. 650/15.12.2022, reclamanta a învederat instanței de fond că renunță la judecata cu privire la primul punct din acțiunea principală, menținând restul punctelor din acțiune.

2. Hotărârea instanței de fond

2.1. Prin încheierea de ședință din data de 14 martie 2023, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Guvernul României și excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României¸ a respins în principiu cererea Casei Județene de Pensii Timiș de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a admis în principiu cererea Casei Județene de Pensii Timiș de chemare în garanție a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș și a amânat pronunțarea hotărârii la data de 21 martie 2023.

2.2. Prin sentința civilă nr. 128 din data de 21 martie 2023, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Casa Județeană de Pensii Timiș și Casa Națională de Pensii Publice;

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice, Casa Județeană de Pensii Timiș și Casa Națională de Asigurări de Sănătate;

a dispus obligarea pârâților Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Timiș la despăgubiri constând în plata către reclamantă a sumelor reținute din pensii, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate, sumele urmând a fi indexate cu rata inflației;

a dispus obligarea pârâților Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Timiș la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute din pensiile reclamantei cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului;

a dispus anularea actelor emise de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș în aplicarea O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-a dispus reținerea din pensia reclamantei a sumelor reprezentând contribuția pentru asigurări sociale de sănătate;

a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de anulare a tuturor actelor administrative emise de către pârâți pentru aplicarea în practică a dispozițiilor art. XXIV pct. 14,16 și 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021 privind reținerea din pensia de serviciu de care beneficiază reclamanta, a contribuțiilor la asigurările de sănătate de 10% din ceea ce depășește limita de 4.000 lei, începând cu data de 1.01.2022 și până la data sistării reținerilor;

a respins în rest cererea de chemare în judecată;

a admis cererea pârâtei Casa Județeană de Pensii Timiș de chemare în garanție a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș;

a dispus obligarea chematei în garanție Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș la plata către pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș a sumelor pe care pârâta le va plăti reclamantei în temeiul prezentei hotărâri cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, sume virate în baza O.U.G. nr. 130/2021 de Casa Județeană de Pensii Timiș la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, potrivit solicitării reclamantei A, precum și la plata cheltuielilor de judecată;

a dispus obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

3.1. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României

Împotriva încheierii de ședință din data de 14 martie 2022 și a sentinței civile nr.128 pronunțată la data de 21.03.2023 de Curtea de Apel Timișoara - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.x/59/2022 a declarat recurs pârâtul Guvernul României, apreciind ca fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentului-pârât, soluția pronunțată de prima instanță, atât în ceea ce privește respingerea excepției necompetenței sale materiale, prin încheierea de ședință din data de 14 martie 2022, cât și admiterea, în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, este nelegală deoarece contravine dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, întrucât, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată. Or, în speță, în mod eronat s-a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimata-reclamantă, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau să fie obligate autoritățile pârâte la „emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative", conform condițiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5) din lege.

Consideră că admisibilitatea unei cereri de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni vizând anularea unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată. În speța dedusă judecății, instanța de contencios a fost investită în mod nelegal cu o cerere având un obiect pur patrimonial, prin care s-a solicitat exclusiv repararea prejudiciului, iar instanța de fond și-a însușit susținerile sale netemeinice, pronunțând o soluție care nu satisface exigența textului art. 9 din Legea nr. 554/2004.

A mai arătat recurentul-pârât că prima instanță a stabilit nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului fără a verifica îndeplinirea condițiilor unei răspunderi civile delictuale a autorității pârâte și făcând abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamantă reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare a drepturilor de pensie.

Astfel, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantei drepturile de pensie, iar dreptului reclamantei la restituirea unor sume reținute nelegal din pensie îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui aceste sume. Instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Printr-un alt set de critici, recurentul-pârât a mai arătat că, instanța de fond în mod eronat a dispus în sarcina Guvernului României obligația de a plăti către reclamantă despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata sumei, având în vedere lipsa capacității juridice civile și corelativ, a calității procesuale pasive a Guvernului României.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, în virtutea unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului.

Raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere, ce apar în sfera relațiilor sociale reglementate de normele dreptului administrativ, ramură a dreptului public, iar nu raporturi juridice civile guvernate de norme și instituții ale dreptului privat.

În plus, lipsa capacității civile a Guvernului este confirmată, în prezent, și prin dispozițiile art. 187 și următoarele din Legea nr. 287/2009. De asemenea, aceleași argumente au fost reținute și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I Civilă în motivarea Deciziei nr.363 din 4 februarie 2014, argumente ce rămân valabile chiar dacă dispozițiile Legii nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor au fost între timp abrogate prin art. 597 din O.U.G. nr.57/2019.

Neavând capacitate juridică civilă, în situația în care Guvernul României va cădea în pretenții și va fi obligat să restituie reclamantei sumele de bani reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire tocmai din lipsa capacității juridice civile.

Mai mult decât atât, Guvernul României nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate și nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entitățile care plătesc venituri din pensii.

Recurentul-pârât a mai arătat că la data de 17 februarie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.138, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, în considerarea Deciziei CCR nr. 650/2022. Odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantei este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023 transpune obligația dispusă în sarcina pârâtului prin titlul executoriu, neputându-se susține că solicitarea de către reclamantă a penalităților ar mai avea obiect.

Recurentul-pârât a criticat și soluția primei instanțe de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, având în vedere, pe de-o parte, adoptarea OUG nr. 4/2023, și pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Consideră astfel că, în temeiul dispozițiilor antereferite, partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat, regula fiind că dovada acestora se face cu acte, documente, înscrisuri justificative. Dispozițiile normative arătate conțin reglementări exprese și imperative în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, în sensul că acestea se suportă de partea care a căzut în pretenții, însă în măsura în care este dovedită efectuarea acestora în speța în care se pretind a fi efectuate.De asemenea, conform dispozițiilor art. 453 Cod proc. civilă, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, pentru aceasta, partea trebuie să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli, aspecte care nu se pot reține în sarcina pârâtului, mai ales în contextul reglementărilor conținute de O.U.G. nr.4/2003.

3.2. Recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș

Prevalându-se de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Timiș a solicitat casarea în parte a sentinței civile nr. 128 din data de 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii promovate de reclamanta A, în ceea ce privește indexarea cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente sumelor care urmează a fi restituite reclamantei; anularea actelor emise de Casa Județeană de Pensii Timiș în aplicarea OUG nr. 130/2021, prin care s-a dispus reținerea din pensia reclamantei a sumelor reprezentând contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, precum și a cererii de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei.

În susținerea recursului promovat, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la dispozițiile OUG nr. 4/2023 care reglementează procedura administrativă de restituire, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii, a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

Așadar, există temei legal în baza căruia să fie restituite sumele reținute din pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile care depășesc 4.000 de lei, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 de lei, aferente perioadei 01.01.2022 - 27.12.2022, iar obligarea instituției recurente la plata sumelor constând în indexarea cu rata inflației, a dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată este total nejustificată.

A mai arătat că, prin sentința recurată, prima instanță a dispus anularea actelor emise de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș în aplicarea OUG nr. 130/2021, prin care s-a dispus reținerea din pensia reclamantei a sumelor reprezentând contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, însă aceste acte nu există, reținerea menționată făcându-se ope legis. În plus, prin aceeași sentință, instanța de fond a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de anulare a tuturor actelor administrative emise de către pârâți pentru aplicarea în practică a dispozițiilor art. XXIV pct. 14,16 și 18-19 din OUG nr. 130/2021 privind reținerea din pensia de serviciu de care beneficiază reclamanta, a contribuțiilor la asigurările de sănătate de 10% din ceea ce depășește limita de 4.000 lei, începând cu data de 01.01.2022 și până la data sistării reținerilor.

3.3. Recursul declarat de intervenienta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș

Prin memoriul de recurs, recurenta-intervenientă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței civile nr. 128 din data de 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă Casa Județeană de Pensii Timiș, ca neîntemeiată și nefondată, a respingerii acțiunii intimatei-reclamante ca netemeinică și nefondată, precum și a exonerării recurentei-pârâte de la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 258 alin. (1), art. 277 alin. (1), art. 281 art. 302 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, republicata, cu modificările si completările ulterioare; art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu modificările si completările ulterioare; art. 1 alin. (2) din Ordinul CNAS nr. 1.549/2018, art. 2 din O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, art. 22 alin. (1), art. 425 art. 451 C. proc. civ.

În opinia sa, prima instanță avea obligația de a arăta în sentința recurată temeiul legal al obligării CJAS Timiș de a transfera sumele pretinse de reclamanta către pârâtele CNPP si CJP Timiș la solicitarea acestora, desi art. 2 din OUG nr. 4/2023 prevede expres modalitatea restituire a acestora. În lipsa îndepliniriii acestei obligații, sentința recurată nu respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., nefiind clare rațiunile avute în vedere de către instanța de fond, precum și elementele de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul modalității în care instanța de fond a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

Instanța de fond în mod greșit a admis cererea pârâtei Casa Județeană de Pensii Timiș de chemare în garanție a instituției CJAS Timiș, invocând prevederile art. 2 alin. (2) si (3) din OUG nr. 4/2023, deși în actul normativ nu este menționată obligația casei județene de asigurări de sănătate de a transfera sumele reținute din pensii cu titlu de contribuții de sănătate către CNPP si CJP Timiș.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș este o instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, iar bugetul de venituri și cheltuieli al instituției este aprobat de către ordonatorul principal de credite -președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate art. 277 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. În aplicarea art. 258 alin. (1) din același act normativ, CJAS Timiș perfectează cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale contracte pentru furnizarea de servicii și pentru plata acestora, urmărind realizarea echilibrului financiar.

Prima instanța nu a ținut cont aceste dispoziții legale, astfel că cererea de chemare a recurentei-pârâte în garanție se impune a fi respinsă, întrucât aceasta nu poate avea calitate procesuală în cauză.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă CAS Timiș nu este emitenta unui act administrativ în ceea ce o privește pe reclamanta, prin care să fi dispus reținerea contribuțiilor din pensia acesteia, neexistând identitate între persoana chemată în garanție (C.A.S. Timiș) și persoana obligată în raportul dedus judecății, condiție obligatorie în justificarea calității procesuale pasive, aspect de care instanța de fond nu a ținut cont.

Recurenta-pârâtă a făcut trimitere și la dispozițiile art. 453 C. proc. civ., arătând că nu i se poate imputa vreo culpă procesuală, cu consecința obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în contextul reglementărilor art. 2 alin. (2) si (3) din OUG nr. 4/2023.

3.4. Recursul declarat de pârâta Casa Națională de Pensii Publice

Împotriva Sentinței civile nr.128 pronunțată la data de 21.03.2023 de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.x/59/2022,

a declarat recurs și pârâta Casa Națională de Pensii Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii Publice și a lipsei de interes a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Printr-un prim set de critici, recurenta-pârâtă a arătat că sentința recurată este vădit nemotivată, întrucât instanța de fond nu oferă nicio analiză efectivă a argumentelor prezentate de către Casa Națională de Pensii Publice, limitându-se la a cita dispozițiile OUG nr. 4/2023, fără o analiză a calității procesuale pasive a C.N.P.P. în temeiul acestui act normativ.

Print-un alt rând de critici, recurenta-pârâtă a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 și art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și a dispozițiilor legii nr. 263/2010, precum și a OUG nr. 4/2023.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, a precizat că în acțiunea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, calitatea de pârât o are Statul român reprezentat prin Guvern, ca autoritate emitentă a ordonanței, autoritățile publice emitente ale actelor administrative - tipice sau asimilate - ce au avut ca temei ordonanța neconstituțională și, după caz, persoanele care au contribuit la elaborarea sau adoptarea ordonanței și a actelor administrative, în condițiile prevăzute în art. 16 din aceeași lege. Întrucât obiectul acțiunii reglementate de art. 9 este reprezentat de „despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului", nu se poate reține existența unei răspunderi solidare a Casei Naționale de Pensii Publice, instituție care nu a fost implicată în niciun fel în adoptarea ordonanței și care a acționat numai subsecvent pentru aplicarea sa, însă nu în formele prevăzute de art. 9 prin emiterea unui act administrativ anulabil sau prin neemiterea unui asemenea act sau nerealizarea unei operațiuni administrative.

Atribuțiile privind stabilirea/plata drepturilor de pensie revin exclusiv caselor teritoriale de pensii, instituții cu personalitate juridică, care de altfel au și întreaga documentație care stă la baza emiterii deciziilor de pensie, documente ce nu sunt deținute de către recurenta-pârâtă. În continuare, a făcut trimitere la dispozițiile art. 139 lit. d din Legea nr. 263/2010 și art. 18 lit. e, i) din Statutul CNPP, aprobat prin H.G. nr. 118/2012, arătând, totodată, că, în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, hotărârea pronunțată nu ar putea fi pusă în executare față de recurenta-pârâtă, ci doar față de casele teritoriale de pensii care au competențe legale privind activitatea de administrare a creanțelor provenind din contribuții de asigurări sociale.

Cu privire la lipsa de interes a reclamantei în susținerea demersului judiciar, recurenta-pârâtă a arătat că, prin OUG nr. 4/2023, s-a instituit o modalitate efectivă de

restituire a prejudiciilor cauzate prin declararea neconstituționalității dispozițiilor OUG nr.130/2021, astfel că, o hotărâre judecătorească prin care se dispune obligarea sa la plata sumelor reținute din pensii cu titlu de CASS, în baza OUG nr. 130/2021 este lipsită de un folos practic și se află în imposibilitatea de a pune în executare respectiva hotărâre.

A mai susținut recurenta-pârâtă cu privire la obligarea sa la despăgubiri constând în plata către reclamantă a sumelor reținute din pensii și la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute din pensiile reclamantei cu titlul de CASS, că, nici CNPP și nici instituțiile subordonate nu sunt debitori ai obligației bănești, casele teritoriale de pensii doar au calculat și virat sumele cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate către bugetul asigurărilor de sănătate, în considerarea simplului fapt că sunt plătitoare a drepturilor de pensie.

Totodată, apreciază că soluția de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 de lei este nelegală. Obligația de plată a cheltuielilor de judecată are ca temei culpa procesuală a părții care a provocat cheltuielile, însă în prezenta cauză nu se poate reține culpa recurentei-pârâte.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A a depus la dosarul cauzei întâmpinari față de recursurile declarate de către recurenții-pârâți Guvernul României, Casa Județeană de Pensii Timiș, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate, precum și obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor deduse judecății

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de criticile de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată că recursurile deduse judecății sunt fondate, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Din circumstanțele particulare ale cauzei, rezultă că reclamanta A a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune formulată în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii Timiș, prin care a solicitat, în esență, repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare a art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, urmând ca aceste sume să fie actualizate cu indicele de inflație și cu plata dobânzii legale penalizatoare, precum și anularea tuturor actelor administrative emise de către pârâți pentru aplicarea în practică a dispozițiilor art. XXIV pct. 14,16 și 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021 privind reținerea din pensia de serviciu de care beneficiază, a contribuțiilor la asigurările de sănătate de 10% din ceea ce depășește limita de 4.000 lei, începând cu data de 1.01.2022 și până la data sistării reținerilor, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

De asemenea, în cauză, în fața instanței de fond, Casa Județeană de Pensii Timiș a formulat cerere de chemare în garanție a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Casa Județeană de Pensii Timiș și Casa Națională de Pensii Publice; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice, Casa Județeană de Pensii Timiș și Casa Națională de Asigurări de Sănătate; a dispus obligarea pârâților Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Timiș la despăgubiri constând în plata către reclamantă a sumelor reținute din pensii, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate, sumele urmând a fi indexate cu rata inflației; a dispus obligarea pârâților Guvernul României, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Timiș la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute din pensiile reclamantei cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului; a dispus anularea actelor emise de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș în aplicarea O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-a dispus reținerea din pensia reclamantei a sumelor reprezentând contribuția pentru asigurări sociale de sănătate; a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de anulare a tuturor actelor administrative emise de către pârâți pentru aplicarea în practică a dispozițiilor art. XXIV pct. 14,16 și 18-19 din O.U.G. nr. 130/2021 privind reținerea din pensia de serviciu de care beneficiază reclamanta, a contribuțiilor la asigurările de sănătate de 10% din ceea ce depășește limita de 4.000 lei, începând cu data de 1.01.2022 și până la data sistării reținerilor; a respins în rest cererea de chemare în judecată; a admis cererea pârâtei Casa Județeană de Pensii Timiș de chemare în garanție a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș; a dispus obligarea chematei în garanție Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș la plata către pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș a sumelor pe care pârâta le va plăti reclamantei în temeiul prezentei hotărâri cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, sume virate în baza O.U.G. nr. 130/2021 de Casa Județeană de Pensii Timiș la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, potrivit solicitării reclamantei A, precum și la plata cheltuielilor de judecată; a dispus obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 14 martie 2023, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Guvernul României, a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României¸ a respins în principiu cererea Casei Județene de Pensii Timiș de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a admis în principiu cererea Casei Județene de Pensii Timiș de chemare în garanție a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș și a amânat pronunțarea horărârii la data de 21 martie 2023.

Atât încheierea de ședință menționată anterior, cât și sentința civilă nr. 128 din data de 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal au fost criticate, pentru nelegalitate, de către pârâtul Guvernul României, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva aceleiași sentințe, au promovat recursuri și pârâtele Casa Județeană de Pensii Timiș și Casa Națională de Pensii Publice, precum și intervenienta- chemată în garanție Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș.

În continuare, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate, ordinea soluționării recursurilor urmând a fi stabilită prin raportare la efectele pe care o eventuală admitere a acestora le-ar produce.

Soluționând cu prioritate recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva încheierii de ședință din data de 14 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara- Secția contencios administrativ și fiscal, ce vizează soluția de respingere a excepției necompetenței materiale a primei instanțe, Înalta Curte constată că acțiunea introductivă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, intitulat "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", care la alin. (1) prevede că: "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță."

Prin urmare, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, acțiunea a fost în mod corect introdusă pe rolul instanței de contencios administrativ, în speță nefiind vorba de stabilirea sau plata unor drepturi de pensiei, ci de acordarea de despăgubiri, compuse din sumele reținute, pe de o parte, iar pe de altă parte, din dobânda legală și actualizarea cu rata inflației, pentru vătămarea suferită din cauza unor dispoziții dintr-o ordonanță de guvern declarate neconstituționale.

În acest context, competența de soluționare a cauzei se stabilește conform art. 10 alin. (1) (raportat la alin. (3), în ceea ce privește competența teritorială) din Legea nr. 554/2004, și nu în raport cu normele de dreptul muncii sau de dreptul asigurărilor sociale.

În continuare, Înalta Curte va proceda la examinarea motivului de ordine publică invocat din oficiu, privind admisibilitatea acțiunii îndreptate împotriva pârâților Casa Județeană de Pensii Timiș și Casa Națională de Pensii Publice, motiv ce se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar reține că, în litigiul pendinte, intimata-reclamantă s-a considerat vătămată în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative aduse de OUG nr. 130/2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu, sens în care a formulat o acțiune în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Punctual, prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct.11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f ind. 2 C.fiscal], pct.12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h C.fiscal sintagma „de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv”], pct.13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a ind. 1) C.fiscal], pct.14 [cu referire la sintagma „venituri din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C.fiscal], pct.16 [cu referire la art. 157 ind. 3 C.fiscal], pct.17 [cu referire la sintagma „precum și al veniturilor din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C.fiscal], pct.18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f ind. 2, alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 ind. 3 și alin. (7) ind.1 C.fiscal] și pct.19 [cu referire la alin. (1) lit. a în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f ind. 2 C.fiscal] și art.XXV alin. (1) lit. c [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 C.fiscal și pct. 19] din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că OUG nr.130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.

Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată OUG nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de lei în temeiul prevederilor OUG nr.130/2021, declarate neconstituționale.

Potrivit art. 1 din OUG nr.4/2023 ,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de lei. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023”.

Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului”, conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), „poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”.

Înalta Curte are în vedere că acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanta.

Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod greșit că se impune obligarea Casei Județene de Pensii Timiș la plata despăgubirilor solicitate de către reclamantă, în condițiile în care aceasta, prin reținerile efectuate din pensiile intimatei-reclamante, a procedat doar la aplicarea O.U.G. nr. 130/2021, act emis de către Guvernul României, în calitatea sa de legiuitor delegat.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamantă, au fost efectuate de Casa de Pensii Timiș, aflate în subordinea Casei Naționale de Pensii Publice, nu instituie răspunderea patrimonială a acestor entități în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamantă și casa județeană de pensii, referitor la atribuțiile conferite acesteia de lege, ci, așa cum s-a arătat, obiectul cauzei de față îl reprezintă despăgubiri pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe, de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere a acesteia la îndeplinire.

Nici faptul că prin OUG nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute în temeiul ordonanței declarate neconstituționale se face prin intermediul acelorași case de pensii nu schimbă datele problemei, cu atât mai mult cu cât obiectul nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat.

Înalta Curte subliniază așadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța (de urgență) declarată neconstituțională, astfel de acțiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri. Pe lângă Guvern, ca emitent al actului vătămător, ar mai putea sta în judecată în contenciosul administrativ emitenții actelor administrative emise în baza ordonanței, a căror anulare s-ar cere, sau autoritățile publice în privința cărora s-ar solicita să fie obligate la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, ceea ce nu este cazul în speță, dreptul de pensie originar aparținând domeniului asigurărilor sociale.

În aceste condiții, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă „acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului”, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care prin aplicarea unei ordonanțe / ordonanțe de urgență a Guvernului, ce ar fi neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă. În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine să recurgă la acțiunea de drept comun/ dreptul muncii sau al asigurărilor sociale/ contencios administrativ, etc, prevăzută de lege, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, de natura juridică a raportului litigios și de calitatea părților, cadru procesual în care va putea formula o excepție de neconstituționalitate în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituționalitate.

Or, astfel cum s-a arătat anterior, pretențiile în litigiu vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar, în raport cu acestea, Casa Județeană de Pensii Timiș și Casa Națională de Pensii Publice nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce i-au fost cauzate intimatei-reclamante prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparținea emitentului, în speță, Guvernului României.

Drept urmare, față de cauza juridică a acțiunii și de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile de către reclamantă, Înalta Curte va dispune reformarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii Timiș și Casa Națională de Pensii Publice, ca inadmisibilă.

În aceste condiții, nu mai este necesară o analiză a celorlalte motive de casare/ nelegalitate invocate de recurente prin cererile de recurs formulate, verificarea acelor critici având un caracter subsidiar.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, formulată de către Casa Județeană de Pensii Timiș, în fața instanței de fond, în condițiile în care instanța de recurs a reținut inadmisibilitatea acțiunii introductive formulate în contradictoriu cu însăși titulara cererii de chemare în garanție, Înalta Curte constată că această din urmă cerere va rămâne fără obiect.

În continuare, Înalta Curte va proceda la examinarea recursului declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinței civile nr. 128 din data de 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.

În esență, pârâtul Guvernul României a formulat critici de nelegalitate, circumscrise motivului de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la (i) greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 în locul dispozițiilor Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale, (ii) lipsa capacității juridice civile; (iii) lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; (iv) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes, (v) acordarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte observă că soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și cea prin care s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de anulare a tuturor actelor administrative emise pentru aplicarea în practică a disp. art. XXIV, pct. 14, 16, 18 și 19 din OUG nr. 130/2021 privind reținerea din pensia de serviciu de care beneficiază reclamanta, a contribuțiilor la asigurările de sănătate de 10% din ceea ce depășește limita de 5000 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2022 și până la data sistării reținerilor, nu au fost recurate. Prin urmare, acestea nu fac obiectul învestirii instanței de control judiciar, căpătând caracter definitiv, astfel că vor fi menținute.

Cu privire la motivul de casare invocat de către recurentul-pârât Guvernul României, instanța de control judiciar amintește că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Înalta Curte observă că, în ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul-pârât Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Deși recurentul-pârât apreciază ca fiind incidente în cauză dispozițiile speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale, Înalta Curte reiterează faptul că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamantă în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Cum pretențiile reclamantei nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător. Așadar, pârâtul Guvernul României justifică participarea în proces prin raportare la calitatea de emitent al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituțional, care a produs reclamantei o vătămare a drepturilor și intereselor lor legitime.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte observă că recurentul-pârât Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantei sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului”, oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), „poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanta.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamantă, au fost efectuate de casa județeană de pensie, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională.

Astfel cum s-a arătat anterior, acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamantă și casa județeană de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Înalta Curte constată însă că, prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

Astfel, restituirea sumelor se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii, iar casele de pensii au demarat procedura de restituire, conform acestei ordonanțe. Reclamanta se încadrează în situațiile de restituire vizate de actul normativ amintit, perspectivă din care condiția interesului său procesual nu se mai verifică.

Potrivit art. 33 C. proc. civ., „interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual”. Deși justificarea condiției interesului judiciar vizează, în principal, momentul sesizării instanței, această condiție trebuie să subziste pe tot parcursul judecății, în caz contrar nemaiputându-se vorbi despre caracterul „actual” al acestuia.

Cum legiuitorul a recunoscut îndreptățirea reclamantei la restituirea sumelor reținute pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, Înalta Curte constată că nu se mai justifică interesul acesteia în promovarea petitului prin care a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor constând în plata unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În consecință, constatând că soluția de obligare a pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor aferente sumelor reținute cu titlu de de asigurări sociale de sănătate este dată cu greșita aplicare a art. 33 C. proc. civ., raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 4/2023, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va casa această soluție a sentinței și, în rejudecare, va respinge petitul privind debitul principal ca rămas fără interes.

Nu poate fi primită critica Guvernului României potrivit căreia, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, actul normativ neavând în vedere asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului, reprezentat nu numai de pierderea efectivă (damnum emergens), ci și de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), constând în dobânda legală, la care se adaugă actualizarea cu rata inflanției, pentru conservarea valorii reale a obligațiilor bănești.

În concret, prin ordonanța menționată, nu s-a dispus repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamantă prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului. Astfel, prejudiciul cauzat reclamantei prin OUG nr.130/2021, constând în lipsirea sa de folosința sumelor de bani ce i-au fost reținute din pensie și care îi vor fi restituite eșalonat, dă dreptul la reparație, potrivit art. 1.381 C. civ., iar reparația trebuie să fie integrală, conform art. 1.385 C. civ., așadar să cuprindă nu doar pierderea efectiv suferită, reprezentată în speță de chiar sumele reținute în mod necuvenit, dar și de actualizarea lor cu indicele de inflație, ce este menită a asigura conservarea valorii lor reale, având în vedere timpul scurs între reținere și restituirea ce se va realiza potrivit OUG nr.4/2023, ci și beneficiul nerealizat, cuantificat, în cazul obligațiilor bănești, la nivelul dobânzii legale, potrivit art. 1.381 alin. (3) rap. la art. 1.535 C. civ.

Drept urmare, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reține că, în speță, sunt întrunite condițiile angajării răspunderii administrative patrimoniale a Guvernului, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1.349 C. civ., respectiv: fapta ilicită a Guvernului constă în emiterea OUG nr.130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, conform celor constatate de Curtea Constituțională prin decizia nr.650/2022; prejudiciul material constă în lipsirea reclamantei de folosința sumelor ce i-au fost reținute în baza OUG nr.130/2021 și care le vor fi restituite conform OUG nr.4/2023, însă doar în cuantum nominal, neactualizat cu indicele de inflație și fără dobânda legală aferentă; legătura de cauzalitate este evidentă, reținerile fiind realizate în mod direct în baza OUG nr.130/2021; vinovăția este prezumată pe baza calității Guvernului de emitent al actului neconstituțional.

Astfel, pierderea efectiv suferită, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului cauzat reclamantei, este remediată prin actualizarea cu rata inflației a sumelor ce urmează a-i fi restituite conform art. 1 din OUG nr.4/2023, iar beneficiul de care este lipsită, al doilea element constitutiv al prejudiciului, este remediat prin acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) și alin. (3) și art. 6 din OG nr.13/2011, posibilitatea cumulării acestor două remedii fiind stabilită prin decizia nr.2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Pe cale de consecință, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la legalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipsei de interes/obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții. Împrejurarea că, prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a exonera pârâtul de răspundere, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

Cu alte cuvinte, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor județene sau sectoriale de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantei de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantei, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate.

În fine, Înalta Curte reține că și critica vizând soluția dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată este nefondată, în examinarea acesteia urmând a se raporta la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct 5 C. proc. civ., care, în esență, permit reformarea deciziei recurate pentru încălcarea normelor procedurale.

Potrivit prevederilor art. 453 C. proc. civ., partea care cade în pretenții este obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă. Temeiul obligației de plată a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care pierde procesul. Pârâtul este în culpă procesuală când cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte ori dacă își execută obligațiile pe parcursul procesului și cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect/fără interes. Respingerea acțiunii ca rămasă fără interes nu presupune că cererea reclamantei a fost considerată ca neîntemeiată, atât timp cât culpa procesuală în declanșarea procesului de față a aparținut pârâtului.

În acest context, Înalta Curte constată că, asupra obligației de plată a cheltuielilor de judecată nu prezintă relevanță împrejurarea adoptării OUG nr. 4/2023, instanța de fond dispunând în mod corect obligarea pârâtului la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, aceasta fiind partea care a pierdut procesul în urma admiterii acțiunii introductive.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele prezentate, observând art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite va admite recursurile declarate de recurentele Casa Județeană de Pensii Timiș, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu, va casa sentința recurată și în rejudecare, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii Timiș, Casa Națională de Pensii Publice, ca inadmisibilă și va respinge cererea de chemare în garanție a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, ca rămasă fără obiect.

Totodată, va admite și recursul declarat de pârâtul Guvernul României, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare: va respinge ca rămas fără interes capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor egale cu sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate și va menține sentința recurată în ceea ce privește soluția de obligare a pârâtului Guvernul României la plata către reclamantă a unor despăgubiri egale cu dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor ce i se cuvin, potrivit art. 1 din OUG nr.4/2023, anume sumele ce i-au fost reținute conform OUG nr.130/2021 din veniturile din pensii diminuate cu impozitul pe venit datorat la acesta, dobândă calculată de la data reținerilor realizate și până la restituire în condițiile OUG nr.4/2023, precum și cu actualizarea cu indicele de inflație, la momentul restituirii, a respectivelor sume ce i-au fost reținute, soluția de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată, soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și cea prin care s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de anulare a tuturor actelor administrative emise pentru aplicarea în practică a disp. art. XXIV, pct. 14, 16, 18 și 19 din OUG nr. 130/2021 privind reținerea din pensia de serviciu de care beneficiază reclamanta, a contribuțiilor la asigurările de sănătate de 10% din ceea ce depășește limita de 5000 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2022 și până la data sistării reținerilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Casa Județeană de Pensii Timiș, Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș împotriva Sentinței civile nr. 128 din data de 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata către reclamanta a unei despăgubiri egale cu sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct.13 din OUG 130/2021, începând cu data primei rețineri și până la încetarea acesteia, ca rămasă fără interes.

Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii Timiș și Casa Națională de Pensii Publice, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de chemare în garanție a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, formulată de către pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, ca rămasă fără obiect.

Menține obligația de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei doar în sarcina pârâtului Guvernul României.

Menține în rest sentința recurată.

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Încheierii din data de 14 martie 2023 pronunțate de aceeași instanță, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.