Legality of preventive detention maintenance and summons procedure for imprisoned appellants in attempted homicide cases

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 30 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 901/P/2005, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului C.I., în temeiul prevederilor art. 3022 C. proc. pen., combinat cu art. 160b alin. (1) și (3) din același cod.

Pentru a pronunța astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.

Împotriva încheierii sus-arătate a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.I. care, prin apărătorul ales, a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare întrucât nu a fost legal citat.

De asemenea, a solicitat punerea în libertate întrucât nu există nici un temei care să justifice menținerea sa în stare de arest.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3899 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Prin sentința penală nr. 285 din 25 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Cluj, inculpatul C.I. a fost condamnat, în temeiul art. 20 raportat la art. 174 C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

S-a reținut că, în ziua de 4 noiembrie 2004, inculpatul C.I. a lovit cu o bâtă de basseball pe partea vătămată M.T., cauzându-i leziuni traumatice corporale ce au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul C.I., cauza care formează obiectul dosarului nr. 901/P/2005 al Curții de Apel Suceava.

Prin încheierea din 30 iulie 2005, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, instanța de apel a menținut starea de arest a inculpatului.

Privitor la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Este adevărat că potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.

În aceleași texte însă, sunt înscrise totodată și excepția de la regula generală sus-menționată.

Astfel, în art. 5, paragraful 1 lit. e) din C.A.D.O.L.F., ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Pe de altă parte, art. 20 din Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte”, iar „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.

Rezultă (așadar) că reglementările cuprinse în art. 5, paragraful 3 din Convenție sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.

În raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de arestarea preventivă, s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Reiese așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept [(art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului C.I.

Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave (tentativă de omor), lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.

Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Faptul că a fost pronunțată hotărârea de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Apărătorul ales al inculpatului a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 21, susținând că instanța de apel nu l-a citat pe inculpatul C.I., aflat în stare de arest, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 177 și art. 178 C. proc. pen. În aceste condiții a solicitat casarea încheierii și trimiterea dosarului spre rejudecare.

Nici această critică nu poate fi primită.

Astfel, potrivit art. 175, alin. (1) „chemarea unei persoane în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată se face prin citație scrisă.

Citarea se poate face și prin notă telefonică sau telegrafică.

De asemenea, conform art. 177 alin. (6) C. proc. pen., deținuții se citează la locul de deținere, prin administrația acestuia.

La dosarul nr. 901/P/2005 al Curții de Apel Suceava există adresa prin care inculpatul C.I. a fost citat pentru termenul de 30 iulie 2005, se află dovada transmiterii prin fax către conducerea Penitenciarului Gherla a adresei respective, astfel că procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având în vedere cele arătate mai sus, este justificată dispoziția instanței de apel de a menține arestarea preventivă a inculpatului.

Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii din 30 iulie 2005 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. 901/P/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 60 lei (600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 august 2005.