Disciplinary sanction against judge quashed and remanded for failure to verify legality of inspection investiture

Asupra recursului de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară, înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sub nr.x/J/2024 din 18.01.2024, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea față de pârâtul A, judecător în cadrul Curții de Apel X, a uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a și lit. m din același act normativ.

2. Încheierile pronunțate în cauză

Prin încheierea din 28 februarie 2024, pronunțată de Consiliului Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2024, s-a amânat cauza la solicitarea Inspecției Judiciare pentru pregătirea apărării. La acest termen pârâtul A a solicitat ca autoarea acțiunii disciplinare să precizeze, în scris, numele și funcția persoanelor care au avizat și aprobat actele întocmite de inspectorul judiciar B în lucrarea disciplinară nr. 23-1735.

Prin încheierea pronunțată în același dosar, în camera de consiliu din 27 martie 2024, Consiliului Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară a respins cererea de recuzare formulată împotriva domnului judecător C, membru al Secției pentru judecători în materie disciplinară.

Prin încheierea pronunțată în ședință publică din 27 martie 2024 de Consiliului Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2024 s-a admis cererea de amânare a cauzei formulată de reclamanta Inspecția Judiciară pentru a da posibilitatea acesteia de a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosar de pârâtul judecător.

Prin încheierea din 8 mai 2024 pronunțată de Consiliului Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul anterior menționat s-a stabilit că toate motivele de nulitate invocate de pârât reprezintă apărări de fond. De asemenea, la acest termen de judecată Inspecția Judiciară a depus la dosar dovada de repartizare aleatorie a lucrării disciplinare, instanța a luat susținerile părților asupra fondului cauzei și, la cererea reclamantei, a amânat pronunțarea pentru a se depune concluzii scrise.

Prin încheierea din 22 mai 2024 pronunțată de Consiliului Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2024 s-a dispus, din nou, amânarea pronunțării asupra cauzei pentru data de 5 iunie 2024.

3. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

Prin hotărârea nr. 9J din 5 iunie 2024 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr.x/J/2024, cu majoritate, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A - judecător în cadrul Curții de Apel X și în baza art. 273 alin. (l) lit. b din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor și s-a aplicat pârâtului sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 1 an” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a și lit. m din același act normativ.

A fost exprimată și o opinie separată în sensul respingerii acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva domnului judecător A pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a și lit. m din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată.

Referitor la situația de fapt, Secția a reținut că prin încheierea din data de 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel X - Secția I penală în dosarul nr.x/3/2015, completul de judecată compus din domnii judecători A și D a dispus trimiterea sesizării formulate de apelantul-inculpat E la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, competentă să efectueze urmărirea penală, cu privire la procurorul F sub aspectul săvârșirii infracțiunii de obstrucționarea justiției prevăzută de art. 271 lit. b C. pen. și cu privire la judecătorul G sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen.

Sesizării i-au fost atașate, în copie, actele depuse de avocatul inculpaților, încheierea de ședință din data de 30.04.2014 pronunțată în dosarul nr.x/3/2014 al Tribunalului București, precum și o copie a încheierii de ședință din data de 14.11.2018, pentru verificarea aspectelor semnalate, din perspectivă penală.

Ca urmare a acestei sesizări a fost constituit la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul nr.x/P/2018.

La data de 14.01.2019, domnul judecătorul A a depus la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o cerere prin care a solicitat ca, în lucrarea de mai sus, să fie audiat în calitate de martor sau în orice calitate procesuală se consideră oportun, arătând că face parte din completul de judecată învestit cu soluționarea apelului declarat în dosarul nr.x/3/2015, din care a făcut parte și judecătorul G.

La data de 12.02.2021, domnul judecător A a solicitat Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție informații privind sesizarea penală, pe care a transmis-o unității de parchet și confirmarea faptului că s-a început urmărirea penală în cauză, în caz contrar, comunicarea motivelor pentru care nu s-a dispus începerea urmăririi penale.

Cererea a fost reiterată de domnul judecător la datele de 03.11.2021 și 11.01.2022.

Ulterior, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică s-a format dosarul nr.x/P/2022, dosar constituit ca urmare a preluării dosarului nr.x/P/2018 al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

La data de 07.10.2022, domnul judecător A a formulat plângere împotriva tergiversării cercetărilor în lucrarea nr. x/P/2022, susținând că are calitatea de denunțător/persoană vătămată în dosarul menționat.

La aceeași dată, domnul judecător A, atribuindu-și calitatea de denunțător/persoană vătămată, a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică reunirea cauzei la o altă cauză privind pe judecătorul G.

La data de 31.10.2022, domnul judecător A a formulat cerere de primire în audiență la Procurorul General al României, iar la 15.11.2022 a formulat contestație privind durata procesului penal, cu referire la dosarul nr.x/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.x/1/2022.

Prin încheierea nr. 7 din 10.01.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală a respins, ca inadmisibilă, contestația privind durata procesului penal, cu referire la dosarul nr.x/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, reținând, în esență, că domnul A nu poate avea calitate de persoană vătămată întrucât plângerea penală a fost formulată de inculpatul E.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a ) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, instanța disciplinară a reținut, cu majoritate, că demersurile succesive inițiate de domnul judecător pentru soluționarea cu celeritate a dosarului nr. x/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică (fost dosar nr. x/P/2018 la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție), dosar constituit ca urmare a plângerii penale formulate de inculpatul E, reprezintă acțiuni de sprijinire a persoanei care a formulat sesizarea în dosarul menționat anterior și care se afla în faza de urmărire penală.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m ) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, instanța disciplinară a reținut, cu majoritate, că fapta domnului judecător care, în susținerea demersurilor inițiate pentru soluționarea cu celeritate a dosarului nr.x/P/2022 (fost dosar nr. x/P/2018), a menționat funcția deținută, respectiv cea de judecător la Curtea de Apel X, precum și notorietatea de care se bucură ca urmare a dosarelor soluționate și a pedepselor mari aplicate, a reprezentat o acțiune de folosire a funcției deținute în sensul obținerii unui tratament favorabil din partea organelor de urmărire penală.

Așadar, după analiza situației de fapt și a normelor incidente, instanța disciplinară, cu majoritate, a constatat că în cauză s-a făcut dovada întrunirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a și m) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

4. Recursul exercitat împotriva hotărârii Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii

Împotriva încheierilor de ședință din 28 februarie 2024, 27 martie 2024, 8 mai 2024 și 22 mai 2024 și împotriva hotărârii nr. 9J din 5 iunie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2024, a formulat recurs pârâtul A, înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2024 din 28.06.2024.

Prin memoriul de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară sau admiterea recursului și anularea sau respingerea acțiunii disciplinare, ca nefondată.

I. În primul rând, prin memoriul de recurs, recurentul invocă incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct.5 C. proc. civ., întrucât hotărârea nr. 9J din data de 5 iunie 2024 a Secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum și încheierile de ședință din 28 februarie 2024, 27 martie 2024, 8 mai 2024 și 22 mai 2024 au fost pronunțate cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, de către o instanță alcătuită nelegal.

Susține că hotărârile atacate au fost pronunțate de judecătorii Consiliului Superior al Magistraturii cu încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (2) C. proc. civ., întrucât cei menționați se aflau în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind părți în dosarele nr. x/2/2024 și nr. x/2/2022 ale Curții de Apel X, instanța la care recurentul este judecător.

În susținerea acestui motiv de recurs invocă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv încheierea pronunțată la 23 iunie 2023 în dosarul nr.x/42/2017*, prin care s-a admis cererea de abținere formulată de toți judecătorii din cadrul Curții de Apel Galați, cerere întemeiată în drept pe cazul de incompatibilitate prevăzut de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și în fapt pe împrejurarea că autorii abținerii aveau calitatea de parte în dosarele nr. y/2/2022, nr. z/2/2022, nr. x/2/2021, aflate pe rolul Curții de Apel X, instanța la care recurentul era judecător.

Mai arată că în același sens este și practica Curții de Apel Pitești, a Curții de Apel Galați sau a Curții de Apel Constanța, dar și a altor instanțe care au admis cererile judecătorilor care s-au abținut de la soluționarea unor cauze, fiind invocat cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct.5 C. proc. civ.

Recurentul consideră că noțiunea de „instanță” trebuie interpretată în sensul larg al acesteia și nu doar referitor la secție sau complet deoarece ar însemna încălcarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

II. Al doilea motiv de recurs se referă la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât, prin hotărârea nr. 9J pronunțată la data de 5.06.2024 de Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr.x/J/2024, a fost admisă în mod nelegal acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară în lucrarea nr. 23-1735, deși toate actele acesteia erau nule pentru că încălcau Legea nr. 361/2022 privind avertizorul de integritate, dar și art. 51 și art. 21 din Constituția României, art. 3 art. 6 art. 8 art. 10 si art. 34 din Convenția E.D.O., art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE coroborate cu Decizia 2006/928.

Așadar, subsumat acestui motiv de recurs, recurentul susține, prin recurs, mai multe critici prin care invocă faptul că atât rezoluția nr.23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară, cât și toate actele din lucrarea de inspecție judiciară nr. 23-1735 sunt nule. Astfel:

II.1. Rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară și toate actele lucrării nr. 23-1735 sunt nule pentru că au fost întocmite de inspectorul judiciar B cu încălcarea Legii nr.361/2022 privind avertizorul de integritate, în scop de răzbunare și pentru reprimarea/hărțuirea sa pentru că a dovedit, în dosarul nr. x/46/2023 al Curții de Apel Pitești, faptul că a comis acte abuzive, pentru a favoriza un inculpat pe care îl condamnase pe fond și care se află în faza judecații de apel.

Recurentul face referire la jurisprudența CEDO și arată că drepturile de avertizor de integritate se aplică obligatoriu și în această cauză disciplinară.

Arată că începând cu data de 22.09.2023 și până la 4.01.2024, inspectorul judiciar B a efectuat verificări prealabile și acte de cercetare disciplinară față de recurent, deși îl denunțase în fața unei instanțe de judecată pentru faptul că, în lucrarea nr. 22-3205/nr. 22-3205/a1, a efectuat acte abuzive împotriva sa, în scopul favorizării inculpatului H.

Astfel, învederează că inspectorul judiciar B a emis acte în care a inserat critici tendențioase și aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la modul în care a motivat hotărârea pronunțată în cauza nr.y/2/2021 a Curții de Apel X.

Afirmă că actele emise în lucrarea nr. 22-3205/nr. 22-3205/a1 au fost trimise de inspectorul judiciar B inculpatului H care le-a și folosit în dosarul nr. y/2/2021 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în încercarea de a desființa hotărârea de condamnare pronunțată de recurent arătând că nu ar fi fost un judecător corect și imparțial.

Face referire la sentința nr. 121/17.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/46/2023, prin care a fost admisă acțiunea sa și a fost desființată dispoziția din rezoluția nr. 296/20.03.2023 emisă de inspectorul B în lucrarea nr. 22-3205/a1, reținându-se faptul că acesta a acționat cu „depășirea competențelor inspectorului judiciar care și-a arogat atribuțiile Inspecției Judiciare prevăzute în mod expres de art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr 676/2007.”

Deși, așa cum învederează recurentul, a făcut dovada provenită de la o instanță a abuzurilor săvârșite de inspectorul judiciar B și a faptelor acestuia de favorizare a unui inculpat pentru corupție, cu toate acestea inspectorul judiciar a efectuat, în lucrarea nr. 23-1735, acte interzise expres de art. 22 din Legea nr. 361/2022 privind avertizorul de integritate, în scopul de a-l pedepsi și hărțui pe magistrat printr-o acțiune disciplinară care să îi lezeze reputația, dar și viața profesională.

II.2. Rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară și toate actele lucrării nr. 23-1735 sunt nule pentru că au fost întemeiate pe Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr.51/2021, act juridic contrar art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE coroborate cu Decizia 2006/928.

Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51/2021, prin care au fost aprobate normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, este lovit de nulitate deoarece prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 11.05.2023, în cauza C-817/21, s-a stabilit că art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE coroborate cu Decizia 2006/928, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care conferă directorului unui organ competent să efectueze cercetările și să exercite acțiunea disciplinară împotriva judecătorilor și a procurorilor competența de a adopta acte normative și acte individuale privind, printre altele, organizarea acestui organ, selecția agenților săi, evaluarea acestora, executarea lucrărilor lor sau desemnarea unui director adjunct.

În aceste condiții, în opinia recurentului, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii trebuia să constate că actele efectuate în lucrarea nr. 23-1735, inclusiv rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară, erau întemeiate pe Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51/2021, motiv pentru care trebuiau anulate.

II.3. Rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară și toate actele lucrării nr. 23-1735 sunt nule pentru că dau naștere unei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune și de control politic asupra activității recurentului judecător.

II.3.a. Sub un prim aspect, recurentul învederează că prin actele Inspecției judiciare s-au produs împotriva sa și a mamei sale mai multe abuzuri.

Recurentul afirmă că prin plângerile, memoriile și sesizările făcute a arătat abuzurile ce au fost comise împotriva sa pentru că, în calitate de judecător al Curții de Apel X, a soluționat cauze complexe precum redeschiderea dosarului 10 august sau unele dintre cele mai importante dosare de mare corupție în care a dispus pedepse severe pentru inculpați, precum și obligarea acestora la plata a zeci de milioane de euro către România, toate fiind reflectate în media națională.

Aceste aspecte fuseseră menționate nu doar în cuprinsul cererilor, plângerilor și petițiilor adresate P.Î.C.C.J., ci și în plângerea depusă de recurent în cauza nr. x/2022, A c. România, sau în memoriile pe care le-a înmânat sau trimis inspectorului judiciar B, în lucrarea nr. 22-3205 sau nr.22-3205/a1.

Cu toate că, la primirea acestor memorii, inspectorul judiciar B nu a văzut vreo abatere pe care să o fi comis prin invocarea activității profesionale a recurentului sau a expunerii mediatice a acestuia, inspectorul judiciar a început în lucrarea nr.23-1735 cercetarea disciplinară și a exercitat acțiunea disciplinară cu privire la conținutul plângerilor, petițiilor și cererilor prin care a sesizat organele de urmărire penală cu privire la aspectele susmenționate.

Or, în opinia recurentului, actele efectuate în lucrarea nr.23-1735 sunt lovite de nulitate întrucât îi încalcă dreptul la petiționare și dreptul de acces la justiție, ocrotite de art. 51 și art. 21 din Constituția României, de art. 3 art. 6 art. 10 și art. 34 din CEDO, precum și drepturile conferite de Legea nr. 361/2022 privind avertizorul de integritate.

Precizează faptul că infracțiunile și abuzurile comise de inspectori ai Inspecției Judiciare, precum și de I, împotriva sa și a mamei sale pentru care a formulat plângerile penale în dosarele nr. x/P/2022 al P.I.C.C.J. - S.U.P.C. (fost nr. x/P/2018 al P.I.C.C.J. - S.I.I.J.) și nr. y/P/2022 (fost nr.x/P/2020 al S.I.I.J.), au fost dovedite prin decizia nr. 5896 pronunțată la 24 noiembrie 2021 de Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de contencios administrativ în dosarul nr. x/44/2018, sentința civilă nr. 35 din 03.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/44/2018*, definitivă prin nerecurare, sentința nr.3122 pronunțată la 29.06.2018 de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2/2018, sentința nr. 982 pronunțată la 13.12.2019 de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2/2019, decizia definitivă nr. 4526 pronunțată la 7.10.2021 de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2/2019, Hotărârea nr. 20J pronunțată la 16 iulie 2019 de Secția pentru judecători a C.S.M. în materie disciplinară în dosarul nr. x/J/2019 sau sentința nr. 177 pronunțată la 20.12.2022 de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. y/46/2022.

În continuare, prin cererea de recurs, sunt prezentate mai multe situații pe care recurentul le apreciază ca fiind abuzuri ale inspectorului-șef I asupra sa și a mamei sale deoarece s-a dorit îndepărtarea recurentului judecător de la judecarea anumitor dosare.

Abuzurile comise de I, în calitate de inspector-șef al Inspecției Judiciare, au fost recunoscute prin hotărârile judecătorești definitive reprezentate de sentința civilă nr. 3122 din 29.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2/2018 (definitivă prin nerecurare) și sentința civilă nr. 982 din 13.12.2019 pronunțată în cauza nr. x/2/2019 a Curții de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 4526 pronunțată de Î.C.C.J. la 7.10.2021 în dosarul nr. x/2/2019.

II.3.b. Sub un al doilea aspect, arată că, procedura de numire a inspectorului judiciar șef a fost nelegală și face referire la hotărârea Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată la 18 mai 2021 în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19șiC-397/19, prin care s-a stabilit că procedura de numire a inspectorului-șef I la conducerea Inspecției Judiciare, prin O.U.G. nr. 77/2018, a fost una contrară art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE.

Învederează faptul că demersurile efectuate de Inspecția Judiciară împotriva recurentului, alături de alte încălcări flagrante ale dreptului său la viața privată și la un proces echitabil, fac obiectul cauzelor nr. x/21 și nr. x/2022 A c. România.

II.4. Mai susține recurentul că rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară și toate actele lucrării nr. 23-1735 sunt nule pentru că au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, nefiind avizate/confirmate de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, J sau de directorul Direcției pentru Judecători a Inspecției Judiciare, K.

Arată că declarațiile de abținere formulate de J și K întemeiate pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. au rămas nesoluționate, astfel că cei doi inspectori judiciari erau obligați sa avizeze/confirme actele lucrării nr.23-1735. Întrucât nu au făcut-o, toate actele lucrării nr.23-1735 sunt nule, fiind încălcate art. 51 din C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție.

De altfel, arată că Inspecția Judiciară a refuzat să arate persoanele care au avizat/confirmat actele lucrării nr. 23-1735 în locul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare - J și a directorului Direcției pentru judecători a Inspecției Judiciare, K.

Prin urmare, întrucât actele lucrării nr. 23-1735 nu au fost confirmate/ avizate de către inspectorului-șef al Inspecției Judiciare - J și de către directorul Direcției pentru judecători a Inspecției Judiciare - K, Secția pentru judecători în materie disciplinară trebuia să anuleze acțiunea disciplinară exercitată prin rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024, dar și toate actele lucrării menționate.

II.5. O altă critică a recurentului se referă la faptul că inspectorul judiciar B a efectuat față de recurent verificările și cercetarea disciplinară în lucrarea nr. 23-1735, cu încălcarea cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct.5 C. proc. civ., deoarece era parte în dosarul nr. x/42/2022 al Curții de Apel X, instanța la care recurentul este judecător.

Învederează recurentul că situația inspectorului judiciar B este similară cu cea a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, J și a directorului Direcției de Inspecție pentru judecători din cadrul Inspecției Judiciare - K despre care s-a apreciat că sunt incompatibili, fiind incident cazul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ..

Or, având în vedere că toate cazurile prevăzute de art. 42 alin. (1) din Codul de procedură civilă au aceeași valoare juridică și trebuie să primească același efect, respectiv îndepărtarea celui incompatibil de la efectuarea actelor în cauză, astfel că nici inspectorul judiciar B care se află în stare de incompatibilitate nu poate efectua cercetarea disciplinară.

II.6. Se mai afirmă că rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară și toate actele lucrării nr.23-1735 sunt nule pentru că nu a fost asigurată imparțialitatea inspectorului judiciar prin repartizarea aleatorie a lucrării.

Astfel au fost încălcate dispozițiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 și nu au fost respectate dispozițiile art. 6 și 7 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, potrivit cărora sesizarea adresată Inspecției Judiciare trebuia repartizată de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, J.

De asemenea, arată că nu există pe vreo viză de repartizare a sesizării din dosarul nr.23-1735, privitor la recurent, semnătura inspectorului judiciar-șef J și nici nu rezultă din actele dosarului cine ar fi semnat pentru repartizarea sesizării către inspectorul B.

În plus, repartizarea aleatorie trebuie să poată fi verificată, iar dovada acesteia ar trebui să existe la dosar. Mai arată că, atunci când lucrarea nr. 23-1735 a plecat de la Inspecția Judiciară la Consiliul Superior al Magistraturii nu conținea dovada repartizării aleatorii. Or, în lipsa dovezii certe, verificabile, repartizarea aleatorie nu există.

În consecință, având în vedere că nu a fost asigurată imparțialitatea inspectorului judiciar, din perspectiva respectării principiului repartizării aleatorii a lucrării de inspecție, Secția pentru judecători în materie disciplinară trebuia să anuleze acțiunea disciplinară exercitată prin rezoluția nr.23-1735/a1 din 04.01.2024 și toate actele acestei lucrări.

II.7. Rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară și toate actele lucrării nr. 23-1735 sunt nule pentru că au fost întemeiate pe Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr.51/2021, act juridic care a ieșit din vigoare pentru că a expirat termenul de 90 de zile de la adoptarea Legii nr. 304/2022.

Ordinul nr. 51/14.06.2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție a fost abrogat și nu mai putea produce efecte ulterior datei de 16.03.2023, astfel că verificările prealabile și cercetarea disciplinară s-au făcut în baza unor norme abrogate.

În consecință, Secția pentru judecători în materie disciplinară trebuia să anuleze acțiunea disciplinară exercitată prin rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024 și toate actele acestei lucrări.

II.8. Totodată se susține că rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară și toate actele lucrării nr. 23-1735 sunt nule pentru că au fost întemeiate pe regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr.51/2021, act juridic care nu există pentru că nu a fost publicat în Monitorul Oficial, prevedere obligatorie potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

Nepublicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr.51/14.06.2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare face ca verificarea prealabilă și cercetarea disciplinară să fie nule, efectuate în baza unui regulament care nu a intrat în vigoare. Așadar, cu privire la acest aspect, recurentul a invocat excepția nulității verificărilor prealabile și a cercetării disciplinare.

Arată că nu a putut verifica dacă efectuarea verificărilor prealabile și a cercetării disciplinare au respectat regulamentul și nici care au fost garanțiile procesuale.

Prin urmare, verificările prealabile și cercetarea disciplinară s-au efectuat ilegal, împrejurare față de care Secția pentru judecători trebuia să anuleze acțiunea disciplinară exercitată prin rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024, dar și toate actele acestei lucrări.

În plus, consideră că nepublicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr.51/14.06.2021 al inspectorului șef al Inspecției Judiciare reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, motiv pentru care invocă excepția încălcării dreptului la apărare și, pe cale de consecință, anularea cercetării disciplinare și a verificărilor prealabile.

II.9. Rezoluția nr.23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară este nulă pentru că a fost întocmită cu încălcarea dispozițiilor art. 27 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, potrivit cărora inspectorul judiciar exercită acțiunea disciplinară sau respinge sesizarea în cel mult 10 zile de la data finalizării cercetării disciplinare, prin rezoluție.

Astfel, în lucrarea nr.23-1735 a Inspecției Judiciare, inspectorul B a terminat cercetarea disciplinară la data de 12.12.2023 și a exercitat acțiunea disciplinară la data de 4.01.2024, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 27 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție.

Prin urmare, Secția pentru judecători trebuia să anuleze acțiunea disciplinară exercitată prin rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024.

II.10. Rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară este nulă întrucât, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m din Legea nr. 303/2022 nu există o sesizare valabilă, fiind depășite limitele sesizării Inspecției Judiciare realizată prin adresa nr.x/C/2023 din 20.09.2023 a Procurorului General al României și fiind astfel încălcate dispozițiile art. 13 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al Inspecției Judiciare.

Arată că dispoziția din rezoluția emisă la data de 20.10.2023, în lucrarea nr.23-1735, privind începerea cercetării disciplinare pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 271 lit. m din Legea nr. 303/2022, este lovită de nulitate întrucât este emisă cu încălcarea art. 13 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr.51/2021. Aceasta cauză de nulitate determină și nulitatea celorlalte acte întocmite ulterior în lucrarea nr.23-1735, inclusiv a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare.

În această cauză, adresa nr. x/C/2023 din 20.09.2023 a Procurorului General al României se referă la faptul că recurentul a încălcat prevederile legale referitoare la incompatibilități și interdicții întrucât a desfășurat activități care potrivit legii se realizează de avocat.

Însă, prin rezoluția emisă la data de 20.10.2023 în lucrarea nr. 23-1735, s-a dispus începerea cercetării disciplinare și pentru săvârșirea de către recurent a abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. m din Legea nr. 303/2022, privind folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.

Or, în dosar, nu există, anterior emiterii rezoluției de începere a cercetării disciplinare pentru săvârșirea de către recurent a abaterii prevăzute de art. 271 lit. m din Legea nr. 303/2022, niciun proces verbal de sesizare din oficiu, act obligatoriu conform art. 13 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51/2021.

Prin urmare, Secția pentru judecători trebuia să anuleze acțiunea disciplinară exercitată prin rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024, dar și toate actele lucrării menționate.

II.11. Rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară și actele de cercetare disciplinară efectuate în lucrarea nr. 23-1735 sunt nule pentru că au fost efectuate cu încălcarea dreptului la apărare.

Consideră că inspectorul judiciar B i-a încălcat dreptul la apărare pentru că nu a atașat lucrării de inspecție dosarele nr. x/P/2022 (fost nr. x/P/2018 al P.Î.C.C.J. - S.I.I.J.) și nr. y/P/2022 (fost nr. x/P/2020 al S.I.I.J.) ale P.Î.C.C.J.- S.U.P.C, în legătură cu care formulase cereri și memorii, deși recurentul a cerut în scris atașarea acestor dosare, atât prin memoriul trimis în luna noiembrie 2023, cât și prin cel pe care i l-a înmânat la data de 12.12.2023.

Consideră că se impunea atașarea dosarelor penale susmenționate la dosarul lucrării nr. 23-1735 a Inspecției Judiciare mai ales că, din cuprinsul adresei nr. x/P/2018 din 12.01.2021 a P.Î.C.C.J.- S.I.I.J., rezultă că acest dosar a fost deschis ca urmare a sesizării semnate de recurent, în care erau relevate aspecte de natură penală care au reieșit în urma cercetării judecătorești pe care o realizase în dosarul nr. x/3/2015 (x/2017).

Prin urmare, Secția pentru judecători trebuia să anuleze acțiunea disciplinară exercitată prin rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024, dar și toate actele lucrării menționate.

II.12. Rezoluția nr. 23-1735/a1 din 04.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară și toate actele lucrării nr. 23-1735 sunt nule pentru că au fost întocmite de inspectorul judiciar B cu încălcarea art. 45 alin. (2) din Legea nr. 305/2022.

Recurentul apreciază că sesizarea Inspecției Judiciare în lucrarea nr. 23-735 trebuia clasată pentru că nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 45 alin. (2) din Legea nr. 305/2022 și de art. 4 alin. (3) și (4) din Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecție aprobat prin Ordinul nr. 51/14.06.2021, fiind făcută și depusă de domnul L fără a avea atașată dovada calității de reprezentant al Ministerului Public-P.Î.C.C.J., astfel că nu putea fi considerată act de sesizare valabilă din punct de vedere juridic.

Totodată, adresa nr. x/C/2023 din 20.09.2023 a Procurorului General al P.Î.C.C.J este nemotivată în fapt astfel că, în opinia recurentului, nu poate angaja Ministerul Public în actul de sesizare a Inspecției Judiciare.

Pentru a fi în prezența unei sesizări a Ministerului Public ar fi fost necesar să existe un act (ordonanța/rezoluție) motivat în fapt prin care Procurorul General al P.Î.C.C.J. să se fi pronunțat asupra propunerii făcute prin referatul nr.x/II/7/2023 din 19.09.2023.

În lipsa unui astfel de act (ordonanța/rezoluție), o simplă adresă nemotivată în fapt de către Procurorul General al P.Î.C.C.J. este lovită de nulitate și nu poate angaja responsabilitatea Ministerului Public.

În plus, arată că nu există niciun act prin care Procurorul General să îi fi delegat procurorului M vreo competență de a reanaliza dosarul nr.x/P/2022 sau aspecte din acest dosar. Or, referatul nr. x/11/7/2023 din 19.09.2023, semnat de M, propune, fără a dispune, sesizarea de către Ministerului Public a Inspecției Judiciare.

Însă, în aprecierea recurentului, atâta vreme cât propunerea din referatul nr.x/II/7/2023 din 19.09.2023 a P.Î.C.C.J.-S.U.P.C. nu a fost aprobată de Procurorului General al P.Î.C.C.J., printr-un act motivat în fapt, aceasta nu poate angaja Ministerul Public în sesizarea valabilă a Inspecției Judiciare.

În plus, procurorul M a atașat referatului nr. x/II/7/2023 din 19.09.2023, acte din dosarul nr. y/P/2022 (fost nr. x/P/2020 al S.I.I.J.) ce era în lucru, dar și actele întocmite de Procurorul General al României, N, cu prilejul primirii recurentului în audiență în noiembrie 2022, acte în cuprinsul cărora recurentul descria infracțiunile comise de inspectori ai Inspecției Judiciare, precum și de inspectorul-șef I împotriva sa.

Așadar, arată că nu există temei legal sau ordin scris care să îi fi permis, în septembrie 2023, procurorului M să aibă acces la actele întocmite de Procurorul General al României, N, cu prilejul primirii recurentului în audiență în noiembrie 2022.

Or, actele atașate de M referatului nr.x/II/7/2023 din 19.09.2023 au fost trimise de P.Î.C.C.J., anexat adresei nr. 1692/C/2023 din 20.09.2023, la Inspecția Judiciară, deși dosarul penal se afla în faza de urmărire penală care are caracter nepublic potrivit art. 285 alin. (2) C. proc. pen..

Astfel, în opinia recurentului, potrivit principiului general fraus omnia corrumpit, deoarece domnul procuror a acționat ilegal, se impune anularea sesizării Inspecției Judiciare prin adresa nr. x/C/2023 din 20.09.2023 a Procurorului General al României și, pe cale de consecință, a cercetării disciplinare în lucrarea nr.23-1735.

Dovada faptului că nici adresa nr.x/C/2023 din 20.09.2023 a Procurorului General al României și nici referatul nr. x/11/7/2023 din 19.09.2023 al P.Î.C.C.J.-S.U.P.C. nu sunt sesizări valabile din punct de vedere juridic, care să stea la baza dosarului nr. 23-1735 al Inspecției Judiciare și a cercetării disciplinare a recurentului este întâmpinarea depusă de P.Î.C.C.J. la dosarul nr. x/109/2023 al Tribunalului Argeș în care se arată că referatul și adresa nu au fost emise în regim de putere publică, în aplicarea legii sau în baza legii și nu dau naștere, nu modifică și nu sting raporturi juridice.

Astfel, adresa nr. x/C/2023 din 20.09.2023 și referatul nr.x/II/7/2023 din 19.09.2023 nu sunt acte care să angajeze răspunderea P.Î.C.C.J., astfel încât nu pot fi considerate sesizări ale Inspecției Judiciare.

Or, nulitatea verificărilor prealabile atrage nulitatea cercetării disciplinare prealabile și a exercitării acțiunii disciplinare, ca nulități derivate.

Recurentul apreciază ca fiind o situație care naște suspiciuni că după 10 luni de la ultimul memoriu pe care l-a trimis la P.Î.C.C.J.- S.U.P.C., referitor la cauzele nr. x/P/2022 (fost nr. x/P/2018 al P.Î.C.C.J.-S.I.I.J.) și nr.y/P/2022 (fost nr. x/P/2020 al S.I.I.J.), doi procurori (L și M), au făcut o sesizare prin care au reclamat la Inspecția Judiciară faptul că recurentul s-a adresat P.Î.C.C.J. prin cereri și memorii în care făcea cunoscute faptele penale comise de judecătorul G și de inspectorul șef al Inspecției Judiciare I.

Așadar, acțiunea disciplinară exercitată împotriva recurentului de inspectorul judiciar B în lucrarea nr.23-1735 este ilegală în raport cu caracterul ilegal al adresei de sesizare nr.1692/C/2023 din 20.09.2023, nemotivată de Procurorul General al P.I.C.C.J., reprezentând continuarea unor eforturi ale Inspecției Judiciare conduse de I în direcția acordării unei impunități vădit nelegale judecătorului G, pentru faptul că a refuzat mai bine de 9 termene să se abțină de la soluționarea cauzei nr.x/3/2015 a Curții de Apel X, deși era incompatibil.

De asemenea, apreciază a fi foarte grav faptul că, pentru a abate atenția de la faptele penale comise de judecătorul G, în ordonanța de clasare a cauzei nr. x/P/2022 a P.I.C.C.J.- S.U.P.C. (fosta nr. x/P/2018 a S.I.I.J) au fost inserate pasaje în care recurentului i se rețin culpe și abateri de la lege în condițiile în care se învederează că, în cauza respectivă, nu avea nicio calitate procesuală și, deci, nu putea să se apere sau să atace ordonanța. Mai mult, consideră că i s-a întocmit un adevărat rechizitoriu, fiind acuzat că prin cererile și memoriile sale, a urmărit să-i ajute pe inculpații din cauza nr. x/3/2015 a Curții de Apel X.

Însă, a mai arătat că prin ordonanța de clasare a cauzei nr. x/P/2022 a P.I.C.C.J.-S.U.P.C, judecătorul G este exonerat de răspundere penală, deși acesta îi favorizase pe inculpați prin efectuarea de acte lovite de nulitate, din cauza incompatibilității sale.

Astfel, în cauza nr. x/3/2015 a Curții de Apel X, în care au fost trimiși în judecată ofițerii S.R.I. E și O, de către Direcția Naționala Anticorupție, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații, judecătorul G era incompatibil în condițiile în care acesta fusese judecător de drepturi și libertăți în faza de urmărire penală, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 30.04.2014 pe care o pronunțase în dosarul nr. x/3/2014 al Tribunalului București și participă la judecata în apel de 9 luni de zile, (8 termene), lucru interzis expres de art. 64 alin. (4) și art. 3 alin. (3) din Codul de procedura penală și sancționabil cu nulitatea absolută, potrivit Deciziei C.C.R. nr. 501/2016, pct 18.

Deși știa că este incompatibil, judecătorul G s-a abținut abia la al 9-lea termen din cauza nr. x/3/2015. Or, faptul că judecătorul G s-a abținut din cauza recurentului rezultă chiar din conținutul cererii sale de abținere pe care a formulat-o la al 9-lea termen de judecată în cauza nr.x/3/2015 a Curții de Apel X.

Arată că a pus în discuție incompatibilitatea domnului judecător G, iar dacă ar fi rămas în pasivitate ar fi săvârșit mai multe infracțiuni: divulgarea informațiilor secrete prevăzută de art. 303 C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Dacă nu punea în discuție incompatibilitatea judecătorului G, acesta ar fi ajuns să cunoască documente clasificate (strict secret) menționate în adresa nr. 001012981 din 5.01.2016 a S.R.I.-UM 0198, aspect cu relevanță penală, mai ales în contextul în care acest magistrat era deja urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și divulgarea informațiilor secrete de serviciu conform încheierii nr. 128 din 26.02.2018, pronunțată de Secția Penală a Î.C.C.J. în dosarul nr. x/1/2017, abuz în serviciu prevăzut de art. 297 C. pen., pentru că făcea, alături de judecătorul G, acte de procedură nule absolut, din cauza incompatibilității acestuia, acte care ar fi trebuit refăcute, cu costuri financiare și procesuale importante, precum reluarea a 2 ani de judecată în apel și prescrierea răspunderii penale pentru unele din infracțiunile deduse judecații. De asemenea, ar fi putut exista perturbări ale contactelor diplomatice ale României întrucât trebuia refăcută comisia rogatorie internațională efectuată în cauza nr. x/3/2015, în Liban, cu sprijinul acordat pe o perioadă de mai bine de 1 an de M.A.E. și M.J.

Arată că potrivit art. 2 și art. 8 C. proc. pen., în calitate de judecător, avea obligația să efectueze actele de procedură cu respectarea legii. Or, acestea nu se puteau realiza prin participarea judecătorului G la judecarea cauzei, deoarece la dosar existau probe privind incompatibilitatea acestuia.

Situația era cu atât mai gravă cu cât prin încheierea nr. 128 din 26.02.2018, pronunțată de Secția Penală a Î.C.C.J. în dosarul nr. x/1/2017, fusese desființată soluția de clasare pentru infracțiunile de abuz în serviciu și divulgarea informațiilor secrete de serviciu imputate judecătorului G, dosarul nr. x/P/2017 fiind trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea completării urmăririi penale.

Consideră că nu se poate vorbi de exces de putere în condițiile în care Inspecția Judiciară îi reproșează, sub pretextul că ar fi vrut să avantajeze alte persoane, faptul că a expus în cuprinsul memoriilor pe care le-a trimis la dosarul nr. x/P/2022 al P.I.C.C.J.-S.U.P.C. (fost nr. x/P/2018 a S.U.J), problemele penale ale lui G. Aceasta deoarece: i) prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 02.07.2020 în dosarul nr. x/1/2019, a fost desființată Ordonanța din 10.01.2019 pronunțată în dosarul y/P/2018 al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție și a fost trimisă cauza la procuror pentru a începe urmărirea penală față de G, ii) prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 13.01.2022, în dosarul nr.x/42/2021, s-a confirmat redeschiderea urmăririi penale față de G, redeschidere dispusă prin ordonanța Procurorului șef S.U.J. iii) prin ordonanța nr. x/P/2018 din 14.03.2019 a S.U.J., s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de obstrucționarea justiției prevăzută de art. 271 C. pen., abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 C. pen., comise de judecătorul G în dosarul nr. x/3/2015, în care recurentul a pus în discuție incompatibilitatea sa, fapta pentru care Inspecția Judiciară cere sancționarea recurentului în prezenta cauză.

În concluzie, Secția pentru judecători în materie disciplinară a C.S.M. trebuia să cenzureze modul nelegal în care Inspecția Judiciară a efectuat verificările prealabile, prin anularea acțiunii disciplinare.

III. Un alt motiv de recurs subsumat de recurent cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la faptul că hotărârile recurate încalcă prevederile art. 426 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 6 din CEDO și la Decizia nr. 33/2018 a Curții Constituționale, întrucât au fost motivate de către persoane din Biroul Grefă a Secțiilor C.S.M. și nu de către judecătorii care au semnat minuta, contrar dispozițiilor art. 426 C. proc. civ.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acesta fiind motivul pentru care Curtea Constituțională a constatat că, prin motivarea unei hotărâri de către o persoană care nu a participat la deliberare, se încalcă garanțiile dreptului la un proces echitabil, dar și art. 124 și art. 126 din Constituție, care consacră independența și imparțialitatea justiției.

Pentru aceste considerente, hotărârea nr. 9J pronunțată de Secția pentru judecători a C.S.M. la data de 5.06.2024, în dosarul nr. x/J/2024, dar și încheierile de ședință pronunțate în cauza menționată sunt nule, impunându-se admiterea recursului și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond.

IV. Printr-un alt motiv de recurs subsumat de recurent cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susține nelegalitatea Hotărârii nr. 9J pronunțată de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 5.06.2024, în dosarul nr. x/J/2024, întrucât a fost dată cu încălcarea art. 252 alin. (1) din C. muncii care prevede că aplicarea sancțiunii disciplinare nu se poate face mai târziu de 6 luni de la data săvârșiri faptei.

În acest sens, recurentul arată că faptele ce i-au fost imputate, ca abateri disciplinare, sunt anterioare lunii noiembrie 2022, iar sancțiunea disciplinară i-a fost aplicată de Secția pentru judecători a C.S.M. prin hotărârea nr. 9J la data de 05.06.2024, la momentul sancționării fiind depășit termenul maxim în care se poate aplica sancțiunea disciplinară, potrivit art. 252 alin. (1) din C. muncii.

Respectarea termenului de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 252 alin. (1) din C. muncii, în care se poate aplica sancțiunea disciplinară, este obligatorie deoarece în legislația specială privind răspunderea magistraților nu există un termen maxim sau un termen de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare.

În aceste condiții, este obligatorie aplicarea dreptului comun în materia răspunderii disciplinare, care este reprezentat de C. muncii, în al cărui art. 252 alin. (1) se prevede că aplicarea sancțiunii disciplinare nu se poate face mai târziu de 6 luni de la data săvârșiri faptei.

Consideră că Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu trebuia să facă nicio referire în hotărârea nr. 9J pronunțată la data de 5.06.2024, în dosarul nr. y/J/2024, la cereri și memorii trimise de recurent la S.I.I.J., cu mai mult de doi ani de zile anterior datei de 4.01.2024, când s-a exercitat acțiunea disciplinară, întrucât pentru aceste fapte nu se mai putea exercita acțiunea disciplinară, conform art. 46 alin. (7) din Legea nr.317/2004 [actual art. 47 alin. (7) în Legea nr. 305/2022].

În plus, cererile/memoriile pretins trimise la S.I.I.J. cu mai mult de doi ani de zile anterior datei de 04.01.2024, nu sunt semnate de recurent, astfel încât nu poate da explicații cu privire la acestea.

V. Prin memoriul de recurs, recurentul învederează și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, fiind ignorate argumentele și apărările esențiale ale recurentului. Or, astfel cum învederează recurentul, potrivit jurisprudenței dezvoltată de Curtea E.D.O. în baza art. 6 din Convenție, argumentele esențiale invocate de parte trebuie analizate de judecător pentru a fi garantat dreptul la un proces echitabil.

VI.a. În

nu a întreprins niciuna din activitățile avocațiale prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995 în dosarul nr. x/P/2022 al P.I.C.C.J.-S.U.P.C. (fost nr. x/P/2018 al S.I.I.J.), așa cum i s-a imputat prin hotărârea atacată.

Arată că cererile și memoriile pe care recurentul le-a trimis referitor la acest dosar au fost formulate în numele său și pentru sine nu în numele altor persoane.

Conținutul cererilor expediate de recurent este suficient pentru a demonstra faptul că nu a acționat ca avocat, în numele altei persoane, în reprezentarea vreunei alte persoane, în interesul altei persoane sau cu solicitarea de a se acorda ceva unei alte persoane.

Conținutul cererilor și memoriilor trimise de recurent la P.I.C.C.J.- S.U.P.C, P.I.C.C.J.-S.I.I.J., la Procurorului General al României sau la Î.C.C.J. demonstrează că acestea reprezintă o manifestare a drepturilor la petiționare, la acces la justiție, precum și a celor conferite de Legea nr. 361/2022 privind avertizorul de integritate.

Contrar celor susținute în hotărârea nr. 9J pronunțată de Secția pentru Judecători a C.S.M. la data de 5.06.2024, recurentul arată că a formulat cereri și memorii în mod legal în dosarul nr. x/P/2018 al P.Î.C.C.J.-S.I.I.J., devenit ulterior nr. x/P/2022 al P.I.C.C.J.-S.U.P.C, întrucât acesta fusese constituit ca urmare a unei sesizări semnate de el și avea ca obiect aspecte de natură penală care au reieșit în urma cercetării judecătorești pe care recurentul o realizase, în dosarul x/3/2015, astfel cum rezultă din adresa nr. x/P/2018 din 12.01.2021 a P.I.C.C.J.-S.I.I.J., din actele întocmite pentru și cu ocazia primirii recurentului în audiență la Procurorul General al României, N, dar și din adresa din 5.12.2022, emisă de P, șefa Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul P.I.C.C.J. (a se vedea paginile 1-5 din anexa cu înscrisuri pe care a depus-o la data de 26.03.2024, ora 13.44, la dosarul acestei cauze nr. x/J/2024 a C.S.M.)

VI.b. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m din Legea nr. 303/2022, recurentul arată, în esență, că reținerea săvârșirii acestei abateri este nelegală întrucât nu și-a folosit funcția deținută pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.

Consideră că menționarea calității de judecător trebuia făcută în adresele trimise pentru că în memoriile sau cererile adresate P.Î.C.C.J. -S.U.P.C, P.Î.C.C.J. - S.I.I.J., sau Procurorului General al României s-a referit la cauzele nr.x/P/2022 (fost nr. x/P/2018 al P.Î.C.C.J. - S.I.I.J.) și nr. y/P/2022 (fost nr.x/P/2020 al S.I.I.J.) ale P.Î.C.C.J. - S.U.P.C, susținând că a perceput infracțiunile reclamate în desfășurarea activității de judecător sau din cauza acesteia.

Recurentul apreciază că nu a afectat încrederea oamenilor în justiție, în condițiile în care, așa cum rezultă și din studierea cererilor și memoriilor trimise de recurent la P.Î.C.C.J.- S.U.P.C, P.Î.C.C.J.- S.I.I.J., la Procurorului General al României sau la Î.C.C.J., nu a făcut decât să își exercite dreptul la petiționare si dreptul de acces la justiție, ocrotite de art. 51 și art. 21 din Constituția României, precum și drepturile conferite de Legea nr.361/2022 privind avertizorul de integritate.

5. Apărările părților

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la motivul de recurs constând în pronunțarea hotărârii de către magistrați aflați în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat.

În ceea ce privește criticile referitoare la neaplicarea de către Inspecția Judiciară și de către instanța disciplinară a dispozițiilor Legii nr. 361/2022, privind protecția avertizorilor de interes public, apreciază că în mod judicios s-a reținut ca magistratul nu intră în categoria persoanelor care beneficiază de protecția Legii nr. 361/2022, deoarece dispozițiile acestui act normativ nu sunt incidente în prezenta cauză, domeniul de aplicare al protecției acordate avertizorului în interes public fiind menționat expres de dispozițiile art. 2 din lege și care nu fac referire la autoritatea judecătorească și la magistrați.

Susținerile referitoare la întocmirea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare de inspectorul judiciar B în scop de răzbunare și pentru hărțuirea/reprimarea magistratului reprezintă deducții raportate la situații de fapt sau analogii la împrejurări care nu se verifică în cauză, astfel că nu aveau aptitudinea de a pune în discuție cele susținute de magistrat.

Referitor la motivul de recurs constând în nulitatea rezoluției de începere a cercetării disciplinare și de exercitare a acțiunii disciplinare ca efect al lipsei unei reglementări legale și convenționale a procedurii disciplinare prin prisma Hotărârii din 11.05.2023 a Curții de Justiție Europene, pronunțate în cauza nr. C-817/21, acesta nu poate fi reținut.

Prin urmare, nefiind vorba despre o procedură îndreptată împotriva inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, respectiv împotriva emitentului actului administrativ hotărârea invocată este inaplicabilă și din această perspectivă.

Astfel, cercetarea disciplinară a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legii și cu asigurarea garanțiilor procesuale, Ordinul inspectorului-șef nr.51/2021 de aprobare a Normelor privind efectuarea lucrărilor de inspecție fiind un act administrativ, emis în vederea aplicării legii și pentru executarea în concret a acesteia, scopul fiind acela de a detalia procedura de efectuare a operațiunilor specifice.

În ceea ce privește motivul de recurs constând în împrejurarea că actele efectuate în lucrarea nr. 23-1735 îi încalcă recurentului dreptul la petiționare, consideră că aceasta este o apărare ce vizează conținutul constitutiv al abaterii disciplinare reținute în sarcina acestuia.

Magistratului i se impută faptul că a efectuat mai multe demersuri pentru soluționarea cu celeritate a unui dosar (dosar nr. x/P/2022) în care acesta nu avea nicio calitate, dosar ce a fost constituit ca urmare a plângerii penale formulate de inculpatul E, acțiuni ce reprezentau în concret un sprijin acordat persoanei ce a formulat sesizarea în dosarul anterior menționat.

În realitate, demersurile formulate de magistrat se îndepărtează de scopul avut în vedere de legiuitor prin instituirea acestui drept, iar prin intermediul acestora magistratul a urmărit să sprijine poziția procesuală a persoanei care a formulat plângerea penală.

Nici motivul de recurs potrivit căruia actele din lucrarea nr. 23-1735 dau naștere unei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității magistratului prin raportare la Hotărârea Marii Camere a CJUE pronunțată la data de 18 mai 2021 în cauzele conexate C83/19, C217/19, C195/19, C291719, C355/19 Șl C397/19 nu poate fi reținut prin raportare la Decizia nr. 15/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care a fost admisă sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 24 noiembrie 2021.

În ceea ce privește motivul de recurs constând în încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, întrucât rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare și actele efectuate nu au fost avizate și nici confirmate de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare și nici de directorul Direcției pentru judecători, acesta este nefondat.

Arată că la data de 20.10.2023, doamna judecător J, inspector-șef al Inspecției Judiciare și domnul judecător K, director al Direcției de inspecție pentru judecători au formulat declarație de abținere, (filele 4-5 din lucrarea nr.23-1735/al), situație în care devin incidente dispozițiile art. 3 alin. (5) din Ordinul inspectorului-șef nr.51/2021 de aprobare a Normelor privind efectuarea lucrărilor de inspecție (aplicabil în cauză în raport de data sesizării) care prevăd că „în caz de imposibilitate de exercitare a atribuțiilor ori de incompatibilitate, avizarea și confirmarea actelor se realizează de înlocuitorii desemnați prin ordin al inspectorului-șef”.

Prin Ordinul nr.154/20.12.2022 privind continuitatea conducerii Inspecției Judiciare s-au stabilit, nominal, persoanele care îndeplinesc atribuțiile specifice funcției în caz de absență sau imposibilitate de exercitare a funcției atât a funcției de către inspectorul-șef, respectiv de către directorul Direcției de inspecție pentru judecători.

Referitor la motivul de recurs privind constatarea nulității Rezoluției nr.631/30.05.2023 de exercitare a acțiunii disciplinare, întrucât după 90 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii actele de efectuare a cercetării disciplinare nu mai puteau fi întemeiate pe dispozițiile vechilor norme, apreciază că este nefondat.

Astfel, împrejurarea că Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție nu a fost adoptat în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a legii, nu atrage nulitatea actelor de cercetare efectuate în temeiul normelor anterioare, de vreme ce în conformitate cu prevederile art. 96 alin. (3) din același act normativ: „Până la adoptarea actelor prevăzute la alin. (2) regulamentele și actele normative subsecvente rămân în vigoare în măsura în care nu contravin prezentei legi.”

Un alt argument ce susține acest punct de vedere este cuprins și în art. 97 alin. (2) din Hotărârea nr. 164/2023 pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, publicată în Monitorul Oficial nr.1070/28.11.2023, ce prevede că: „lucrările înregistrate în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 305/2022 și data intrării în vigoare a prezentului regulament se efectuează potrivit dispozițiilor prevăzute de Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51/20214, în măsura în care nu contravin Legii nr.305/2022.”

Referitor la susținerea potrivit căreia Regulamentul nu a fost publicat în Monitorul Oficial, menționează că Ordinul inspectorului-șef prin care a fost adoptat Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, a fost emis în temeiul art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată. Arată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, ci prevederile alin. (5) al aceluiași art. potrivit căruia „Celelalte acte normative se publică după ce au fost semnate de emitent.”

Precizează că în aplicarea prevederilor legale anterior menționate Regulamentul privind efectuarea lucrărilor de inspecție era accesibil publicului pe site-ul Inspecției Judiciare. Acestea puteau fi accesate în integralitate pe site-ul al Inspecției Judiciare http://www.inspectiajudiciara.ro.

În ceea ce privește nerespectarea termenului prevăzut de art. 27 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție pentru exercitarea acțiunii disciplinare, arată că potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii acțiunea disciplinară poate fi exercitată de către inspectorul judiciar în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare prealabile, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită.

Așadar, în lucrarea nr.23-1735, cercetarea disciplinară a fost finalizată la data de 12.12.2023, iar acțiunea disciplinară a fost exercitată la data de 04.01.2024, cu respectarea termenului de 30 zile prevăzut de lege.

Referitor la motivul de recurs în sensul că au fost încălcate dispozițiile art. 13 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51/2021 întrucât nu există proces-verbal de sesizare din oficiu pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m din Legea nr. 303/2022, din actele dosarului reiese că sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție face referire la o situație de fapt care rezultă cu evidență din cuprinsul actului menționat anterior, astfel că verificările prealabile și cercetarea disciplinară au vizat toate aspectele ce au reieșit din cuprinsul acestei sesizări.

În raport de abaterile disciplinare invocate de petent prin sesizare și de situația de fapt reținută, față de prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, analiza se va raporta la faptele sesizate, iar nu la conținutul abaterilor disciplinare invocate în sesizare, întrucât, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, „aspectele semnalate” potrivit alin. (1) și (2) al art. menționat sunt supuse verificărilor prealabile, iar nu încadrarea juridică invocată ce petent.

Analiza existenței/inexistenței indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, pe baza rezultatului verificărilor prealabile efectuate cu privire la aspectele care fac obiectul sesizării, ceea ce presupune, în prealabil, stabilirea situației de fapt și, ulterior acesteia, o operațiune de încadrare juridică a faptelor (privite lato sensu) reținute, în vederea argumentării soluției date sesizării.

Așadar, dat fiind cadrul legal al verificărilor, petentul are obligația de a prezenta indicii concrete cu privire la situația de fapt, inspectorul judiciar fiind cel îndrituit de lege a proceda la calificarea juridică adecvată a stării de fapt rezultate din verificări.

Cu privire la motivul de recurs în sensul că recurentului i s-a încălcat dreptul la apărare, intimata face referire la dispozițiile art. 25 alin. (2) din Normele lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef nr.51/2021, referitoare la administrarea probelor pe care le consideră necesare inspectorul judiciar.

Or, în opinia intimatei, împrejurarea că inspectorul judiciar nu a atașat dosarele nr. x/P/2022 al P.I.C.C.J.-S.U.P.C. (fost nr. x/P/2018 al P.I.C.C.J. - S.I.I.J.) și nr. y/P/2022 (fost nr. x/P/2020 al S.I.I.J.), în legătură cu care judecătorul cercetat formulase cereri și memorii, nu atrage nulitatea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară, în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef nr.51/2021.

Referitor la susținerea recurentului în sensul că au fost încălcate dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, învederează că sesizarea îndeplinea elementele prevăzute de lege.

În cuprinsul sesizării este prezentată o situație de fapt la care petentul face referire, astfel că verificările prealabile și cercetarea disciplinară au vizat toate aspectele ce au reieșit din actul de sesizare și care priveau activitatea desfășurată de domnul judecător A.

În ceea ce privește motivul de recurs constând în împrejurarea că încheierile și hotărârea recurate încalcă prevederile art. 426 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 6 din CEDO și la Decizia nr. 33/2018 a Curții Constituționale întrucât au fost motivate de către persoane din Biroul Grefa Consiliului și nu de către judecătorii care au semnat minuta, arată că acesta este nefondat având în vedere că prevederile art. 426 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt compatibile cu dispozițiile referitoare la procedura disciplinară cuprinse în Legea nr. 305/2022.

Referitor la motivul de recurs potrivit căruia hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 252 alin. (1) din C. muncii care prevede că aplicarea sancțiunii disciplinare nu se poate face mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei, apreciază că acesta este nefondat în raport cu prevederile art. 47 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 (anterior art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004) prin care au fost stabilite două termene ce trebuie respectate pentru exercitarea acțiunii disciplinare, respectiv un termen de 30 zile de la finalizarea cercetării disciplinare și un termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.

Sub acest aspect, arată că termenul de prescripție, potrivit dispozițiilor legii aplicabile, începea să curgă de la data când faptele ar fi fost săvârșite de judecător și care, în cazul în speță, s-ar raporta cel mai târziu, la data săvârșirii faptelor de către magistrat, respectiv perioada 04.01.2022-04.01.2024, acțiunea disciplinară fiind exercitată, în cauză, în termen legal.

Susținerile referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor Codului muncii cu privire la prescripția răspunderii disciplinare a judecătorului nu pot fi primite întrucât profesia de judecător este exercitată în cadrul unui raport juridic de numire în funcție, în privința căruia sunt aplicabile prevederile cuprinse în Legea nr.303/2022 și Legea nr.305/2022 derogatorii de la dreptul comun în materia raporturilor de muncă, în sens larg, nefiind incidente prevederile din Codul muncii.

În acest sens, sunt elocvente prevederile art. 50 lit. d din C. muncii, conform cărora contractul individual de muncă se suspendă de drept pe perioada exercitării unei funcții în cadrul unei autorități judecătorești.

În raport cu aceste dispoziții, rezultă fără echivoc faptul că rațiunea legiuitorului este în sensul că raportului juridic specific funcțiilor din cadrul autorității judecătorești îi sunt aplicabile dispozițiile speciale referitoare la funcția respectivă, iar nu cele referitoare la contractul individual de muncă.

În ceea ce privesc argumentele referitoare la o pretinsă imprescriptibilitate a răspunderii, acestea ar putea fi reținute în situația în care nu ar fi reglementat un termen de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare, iar persoana vizată ar fi împiedicată să obțină în justiție clarificarea situației sale. În cauză, însă, art. 47 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 [anterior art. 46 alin. (7) din Legea nr.317/2004] reglementează termenul de prescripție a dreptului de exercitare a acțiunii disciplinare, astfel că nu se constată existența unei situații care să atragă imprescriptibilitatea răspunderii disciplinare a magistratului.

Potrivit considerentelor Deciziei Înaltei Curți de Casație își Justiție nr.14/2008, „magistrații își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voință (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturi”, iar „activitatea magistraților nu se desfășoară în baza unui contract individual de muncă.”

Așadar, în cauză, în condițiile în care faptele au fost săvârșite în perioada 04.01.2022-04.01.2024, se constată că acțiunea disciplinară a fost exercitată cu respectarea termenului de 2 ani de la data săvârșirii faptei, prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 pentru exercitarea acțiunii disciplinare.

Referitor la critica potrivit căreia instanța disciplinară nu trebuia să facă vreo referire în hotărârea recurată la cererile și memoriile pretins trimise de recurent anterior datei de 04.01.2022 apreciază că aceasta este nefondată întrucât în cuprinsul hotărârii se menționează în mod expres că fac obiectul analizei doar acțiunile demarate de magistrat în perioada 04 01.2022-04.01.2024.

Pe fondul cauzei, referitor la prima abatere reținută, intimata învederează că demersurile inițiate de recurentul judecător în dosarul penal nr. x/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, dosar penal ce avea ca obiect plângerea penală formulată de numitul E, inculpat în dosarul nr. x/3/2015 al Curții de Apel X, se circumscriu unor activități de susținere, din punct de vedere juridic, a poziției procesuale a persoanei care a formulat plângerea penală, această activitate fiind specifică profesiei de avocat.

Mai susține intimata, contrar afirmațiilor recurentului, că prin încheierea nr. 7/10 01.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că acesta nu avea calitatea de persoană vătămată întrucât plângerea penală a fost formulată de inculpatul din dosarul nr.x/3/2015, iar încheierea reprezintă o hotărâre judecătorească lato sensu care produce efecte juridice de vreme ce aceasta nu a fost desființată, împrejurare în raport de care pretinsele neregularități invocate de recurent nu pot fi reținute în cadrul prezentei proceduri.

Prin urmare, printr-o hotărâre judecătorească s-a reținut că magistratul nu avea niciun temei legal care să justifice demersurile întreprinse de acesta pentru desfășurarea activităților de susținere, din punct de vedere juridic, a poziției procesuale a persoanei care a formulat plângerea penală.

În ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 alin. (1) lit. m din Legea nr. 303/2022, arată că nu se pot reține susținerile recurentului în sensul că au fost necesare referirile pe care acesta le-a făcut cu privire la calitatea de judecător întrucât scopul magistratului a fost acela de a acorda credibilitate susținerilor sale și de a influența soluția pe care organele de urmărire penală ar fi trebuit să o dispună în dosarul cu a cărui soluționare au fost învestite în condițiile în care acesta nu avea calitatea de parte în dosarele respective.

Susținerea recurentului în sensul că cererile și memoriile transmise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost formulate în nume propriu și în exercitarea dreptului constituțional la petiționare este nefondată, întrucât dreptul la petiționare trebuie exercitat în condițiile art. 57 din Constituția României care prevede expres că „cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile altora.”

În acest context, recurentul nu poate beneficia de protecția conferită dreptului la petiționare, de vreme ce demersurile succesive inițiate de acesta, într-un dosar penal în care nu avea nicio calitate, se îndepărtează de scopul avut în vedere de legiuitor prin instituirea acestui drept.

În concluzie, apreciază că motivele invocate de către recurent sunt nefondate și că hotărârea atacată este legală întrucât cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept material și procesual, motiv pentru care solicită respingerea recursului.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care arată că susținerile intimatei nu combat pertinent și argumentat motivele din memoriul de recurs, astfel că, în opinia recurentului, se impune admiterea recursului.

În continuare, prin răspunsul la întâmpinare, recurentul reia punctual aspecte din cererea de recurs.

Asociația 21 Decembrie 1989 București a depus amicus curiae prin care arată că susține poziția procesuală a recurentului, astfel că solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

La termenul de judecată din 14 octombrie 2024, a fost încuviințată pentru recurent solicitarea de probe constând în obligația stabilită în sarcina intimatei de a indica numele persoanelor care au avizat/confirmat actele de cercetare disciplinară exercitate împotriva magistratului recurent.

La data de 6.01.2025, recurentul a depus la dosar un memoriu și înscrisuri.

La data de 20.01.2025, recurentul a depus la dosar o sinteză a motivelor de recurs.

La data de 21.01.2025, intimata a depus la dosar concluzii scrise și, atașat acestora, a depus Ordinul nr. 154/20.12.2022 privind continuitatea conducerii Inspecției Judiciare, Ordinul nr. 97/29.06.2023 pentru modificarea ordinului nr. 95/2023 privind delegarea de atribuții legale, Ordinul nr. 145/28.09.2023 pentru modificarea ordinului nr. 95/2023, Ordinul nr. 146/28.09.2023 pentru modificarea ordinului nr. 154/20.12.2022 și Decretul Președintelui României nr. x/(...) privind eliberarea din funcție a unui judecător.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători:

Examinând hotărârea recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurent și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că recursul este fondat, pentru motivele și argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurentul a invocat, într-o ordine aleatorie, un număr semnificativ de critici, atât de nelegalitate, cât și de netemeinicie, pentru care consideră că hotărârea atacată este viciată, susțineri care pot fi grupate după cum urmează:

motive privind legea de procedură aplicabilă judecății disciplinare (inclusiv sesizării instanței disciplinare);

motive prin care se invocă nelegala alcătuire a instanței disciplinare;

motive în legătură cu legala învestire a instanței disciplinare;

motive cu privire la legalitatea hotărârii instanței disciplinare din perspectiva redactorului acesteia;

motive vizând nelegalitatea hotărârii instanței disciplinare pentru nemotivarea corespunzătoare a acesteia;

motive vizând nelegalitatea procedurii disciplinare;

motive referitoare la legea substanțială aplicabilă abaterilor disciplinare;

motive referitoare la netemeinicia hotărârii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară.

Având în vedere efectele pe care le produce eventuala constatare a caracterului fondat al unuia dintre motivele de recurs, după cum anterior au fost ierarhizate, Înalta Curte va proceda la analiza criticilor recurentului în succesiunea evidențiată în precedent, cercetarea susținerilor subsecvente fiind subordonată găsirii nefondate a afirmaților subsumate motivelor de recurs anterioare conform ordinii mai sus determinate.

A. Referitor la motivele de recurs privind legea de procedură aplicabilă judecății disciplinare (inclusiv sesizării instanței disciplinare):

1. Astfel, printr-o primă categorie de critici care se regăsesc disparate în susținerile din cererea de recurs la punctele II.A.4, II.A.7, II.A.8 și II.A.9(respectiv pct.II.4, pct.II.7, pct.II.8 și pct.II.9 din sinteza motivelor de recurs de mai sus), detaliate în precizările depuse la dosar la 06.01.2025, respectiv 20.01.2025 - pct. III și pct. VI), deși nu într-o manieră explicită, recurentul susține, totuși, nelegalitatea sesizării instanței disciplinare din perspectiva dispozițiilor procedurale aplicabile, pretinzând, pe de o parte, că Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr.51/14.06.2021 nu ar fi în vigoare ori nu ar exista din punct de vedere juridic la data exercitării acțiunii disciplinare, iar pe de altă parte, că exercitarea acțiunii disciplinare prin rezoluția nr.23-1735/a1 din 04.01.2024 s-ar fi făcut cu încălcarea art. 3 alin. (1) și art. 27 din aceste norme, rezoluția fiind emisă în afara termenului legal și fără a fi confirmată de inspectorul șef al Inspecției Judiciare.

2. Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte consideră că o asemenea chestiune se impune a fi lămurită cu caracter prealabil întrucât determinarea legii procedurale aplicabile influențează atât examinarea unora dintre motivele de recurs invocate, precum și, corelativ, aprecierea legalității încheierilor și hotărârii recurate în raport de aceste motive.

3. În fapt, din analiza actelor dosarului, Înalta Curte reține că prin rezoluția nr.23-1735 din data de 20.10.2023 s-a dispus începerea cercetării disciplinare prealabile față de recurentul judecător A din cadrul Curții de Apel X Secția I penală, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a și lit. m din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

4. Cercetarea disciplinară prealabilă s-a finalizat la data de 12.12.2023, iar prin rezoluția din data de 04.01.2024 s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare împotriva domnului judecător A pentru săvârșirea abaterilor disciplinare anterior arătate și sesizarea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pentru judecarea acțiunii, dosarul fiind înaintat instanței disciplinare cu adresa nr.23-1735/a1 din 04.01.2024.

5. Totodată, se constată că asupra acestor aspecte părțile nu sunt în divergență.

6. La data începerii cercetării disciplinare prealabile față de recurent în vigoare era Legea nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii care reglementează aspecte vizând cercetarea și judecata disciplinară a magistraților, în principal, în Capitolul III - secțiunea a 4-a(art. 44 – art. 55

7. Din perspectiva reglementărilor infralegale, Înalta Curte reține că, atât la data intrării în vigoare a Legii nr.305/2022, cât și la data începerii cercetării disciplinare aplicabile erau Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr.51/14.06.2021.

8. Potrivit art. 96 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr.305/2022 „(2) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se adoptă sau, după caz, se modifică ori se completează regulamentele și actele normative subsecvente care nu sunt în acord cu prezenta lege. (3) Până la adoptarea actelor prevăzute de alin. (2) regulamentele și actele normative subsecvente rămân în vigoare în măsura în care nu contravin prezentei legi.”

9. Totodată, potrivit art. 97 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.164/2023, publicată în Monitorul Oficial nr.1070/28.11.2023 „Lucrările înregistrate în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 305/2022 și data intrării în vigoare a prezentului regulament se efectuează potrivit dispozițiilor prevăzute de Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51/2021, în măsura în care acestea nu contravin Legii nr. 305/2022.”

10.Prin urmare, se reține că procedurii disciplinare de față îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.305/2022, precum și Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr.51/2021, în măsura în care acestea din urmă nu sunt în dezacord cu prevederile Legii nr. 305/2022.

11.În acest context al analizei, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticii recurentului (numerotată II.A.7 în cererea de recurs, respectiv II.7 în sinteza motivelor de recurs de mai sus) prin care se susține că întrucât Consiliul Superior al Magistraturii nu a adoptat în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr.305/2022 noul regulament referitor la lucrările de inspecție, vechile reglementări se consideră abrogate la 16.03.2023. Interpretarea susținută de petent nu poate fi primită pentru că, pe de o parte, natura juridică a termenului de 90 de zile prevăzut la art. 96 alin. (2) din Legea nr.305/2022 este aceea a unui termen de recomandare, iar pe e altă parte, interpretarea propusă de recurent ar lipsi de efectele juridice avute în vedere de legiuitor dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol. Aceasta și pentru că obligația de adoptare, respectiv modificare vizează doar actele normative subsecvente care nu sunt în acord cu legea și doar în măsura în care contravin Legii nr.305/2022.

12.Nefondată apare și critica recurentului (numerotată II.A.8 în cererea de recurs, respectiv II.8 în sinteza motivelor de recurs de mai sus) vizând inexistența juridică a Ordinului inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr.51/14.06.2021 întrucât acesta nu a fost publicat în Monitorul Oficial. În acest sens, în acord cu statuările instanței disciplinare, Înalta Curte constată că, din perspectiva analizată, nu au incidență dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr.24/2000, astfel cum pretinde petentul, ci prevederile art. 11 alin. (5) din același act normativ potrivit cărora cerința publicității nu presupune, în mod necesar, publicarea în Monitorul Oficial.

13.Referitor la legea incidentă judecății disciplinare propriu-zise, în raport de dispozițiile art. 2 C. proc. civ. care consacră caracterul de lege procedurală comună, cu aplicabilitate generală, inclusiv din perspectiva aplicării în timp a normelor de procedură, Înalta Curte reține că procedurii de judecată desfășurată în fața Secției pentru judecători îi sunt aplicabile, în principal, normele cuprinse în Legea nr.305/2022 în vigoare la data sesizării secției care se vor completa cu dreptul procedural comun în vigoare la același moment, în condițiile art. 49 alin. (14) din actul normativ special arătat în precedent.

B. Cu privire la motivele de recurs prin care se invocă nelegala alcătuire a instanței disciplinare:

1.Printr-o altă categorie de critici (numerotate cu numărul I, atât în cererea de recurs, cât și în sinteza motivelor de recurs de mai sus), recurentul invocă incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 C. proc. civ., întrucât hotărârea nr. 9J din data de 5 iunie 2024, precum și încheierile de ședință din 28 februarie 2024, 27 martie 2024, 8 mai 2024 și 22 mai 2024 ale Secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au fost pronunțate de o instanță alcătuită nelegal.

2.Astfel, susține recurentul că hotărârile recurate au fost pronunțate de judecătorii Q, R, S, T, U și V, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii cu încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (2) C. proc. civ., întrucât se aflau în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind părți în dosarele nr. x/2/2024 și nr. x/2/2022 ale Curții de Apel X, instanța la care recurentul este judecător.

3. Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători va respinge aceste susțineri ca nefondate.

4. În acest stadiu al analizei, Înalta Curte reține că, deși recurentul a încadrat aceste argumente în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct.1 și pct.5 C. proc. civ., cum aspectele semnalate vizează exclusiv nereguli privind alcătuirea instanței disciplinare, cu referire la incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct.5 C. proc. civ. în privința a șase dintre membrii acesteia, acestea vor fi examinate din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a cărui incidență nu se verifică în cauză, în raport de criticile analizate, după cum se va arăta în continuare.

5. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. are în vedere situațiile în care instanța a cărei hotărâre se atacă nu a respectat dispozițiile legale privind compunerea completului de judecată sau constituirea instanței, în sensul că, de exemplu, la judecată nu a participat numărul de judecători prevăzut de lege ori din completul de judecată a făcut parte un judecător incompatibil sau instanța nu a fost constituită prin participarea procurorului, deși legea prevedea obligativitatea concluziilor acestuia.

6. Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că, în speța dedusă judecății, au fost respectate toate prevederile legale incidente privind alcătuirea instanței.

7. Cu titlu prealabil, se reține că, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituție „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică.”

8. La nivel infraconstituțional, atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în materia răspunderii disciplinare a magistraților, ca și procedura de urmat în această situație, sunt reglementate și detaliate prin Legea nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii

9. Astfel, în raport de dispozițiile art. 134 alin. (2) din Constituție, atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii este o instanță extrajudiciară, iar nu o instanță judecătorească, în sensul art. 126 alin. (1) din Constituție coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

10. Prin urmare, Consiliul Superior al Magistraturii este un organ administrativ-jurisdicțional, modalitatea de constituire a acestuia nefiind una similară completurilor de judecată.

11. Pornind de la aceste premise, Înalta Curte reține că prin incompatibilitate, în contextul analizat, se înțelege acea situație în care un membru al Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii este oprit să ia parte la judecarea acțiunii disciplinare pentru motivele expres prevăzute de lege.

12. Invocând nelegalitatea încheierilor și a hotărârii disciplinare, în analiză, recurentul pretinde că acestea sunt viciate întrucât la judecata acțiunii disciplinare au participat șase membri ai Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care se aflau într-o situație de incompatibilitate pentru aceea că sunt părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel X, instanță la care și recurentul activează.

13. Potrivit art. 49 alin. (14) din Legea nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sub incidența căreia s-a desfășurat judecata disciplinară, procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta.

14. Așadar, în raport de conținutul normativ al reglementării de trimitere în analiză, dispozițiile Codului de procedură civilă, ca norme procedurale generale, nu devin incidente în mod automat și plenar, ci aplicabilitatea lor este subordonată verificării condiției compatibilității acestora cu cele ale Legii nr.305/2022, ca norme speciale.

15. Or, cazurile de incompatibilitate a membrilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii atunci când acestea judecă în materie disciplinară sunt expres și limitativ reglementate în cuprinsul Legii nr.305/2022.

16. Astfel, potrivit art. 49 alin. (6) din acest din urmă act normativ, cererea de recuzare a membrilor secțiilor în materie disciplinară este admisibilă numai în următoarele situații: a) în cazul în care acțiunea disciplinară îi vizează pe aceștia, soțul sau rudele lor până la gradul al IV-lea, inclusiv; b) ori de câte ori, față de calitatea persoanei vizate de acțiunea disciplinară, imparțialitatea acestora ar putea fi afectată; c) în caz de conflict de interese.

17. Prin urmare, raportat la aceste exigențe legale, având în vedere situația diferită a procedurii disciplinare în fața secțiilor CSM, față de situațiile de drept comun și ținând seama că numărul membrilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară este stabilit de art. 133 alin. (2) lit. a din Constituție, neexistând posibilitatea înlocuirii lor, cazurile de incompatibilitatea a acestora sunt exclusiv cele reglementate de dispoziția legală anterior enunțată, neputându-li-se reproșa, în acest context, membrilor Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii omisiunea de a se abține de la judecarea acțiunii disciplinare cu care secția din care aceștia fac parte a fost învestită.

18. Pe de altă parte, în ceea ce privește asigurarea tuturor garanțiilor dreptului la un proces echitabil în cadrul procedurii disciplinare a magistraților, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii(de exemplu Decizia nr.381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.634 din 20 iulie 2018 sau Decizia nr.524 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1101 din 15 noiembrie 2022), reținând că, în ce privește câmpul de aplicare a dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, Van Leuven și De Meyere împotriva Belgiei, a statuat că procedurile disciplinare intră sub incidența art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială.

Astfel, garanțiile dreptului la un proces echitabil implică dreptul părților de a lua cunoștință de toate aspectele litigiului (Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei) și presupun respectarea principiului contradictorialității (Hotărârea din 18 februarie 2010, pronunțată în Cauza Baccichetti împotriva Franței). Totodată, la paragraful 22 al Deciziei nr.381 din 31 mai 2018, referitor la competența unor organisme profesionale de a judeca acțiuni disciplinare, Curtea Constituțională a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a arătat că, în numeroase state ale Consiliului Europei, abaterile disciplinare sunt de competența acestor structuri, iar o asemenea atribuire de competență nu este contrară dispozițiilor Convenției, care impune totuși unul dintre următoarele sisteme: fie jurisdicțiile organismelor profesionale îndeplinesc exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenție, fie ele nu le îndeplinesc, și atunci legea națională trebuie să permită accesul la o instanță judecătorească ce prezintă toate garanțiile dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunțată în Cauza Albert și Le Compte împotriva Belgiei, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza Bryan împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 20 mai 1998, pronunțată în Cauza Gautrin și alții împotriva Franței, Hotărârea din 16 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Frankowicz împotriva Poloniei, și Hotărârea din 29 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Chaudet împotriva Franței).

19. Având în vedere acestea, Curtea Constituțională a concluzionat(la paragraful 30 al Deciziei nr.381 din 31 mai 2018) că recursul este singura cale de acces la o instanță judecătorească, în materie disciplinară, a judecătorilor și a procurorilor, această cale de atac împotriva hotărârilor secțiilor CSM trebuie să fie una efectivă, devolutivă, care să asigure toate garanțiile dreptului de acces la instanță și al unui proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, acesta fiind și sensul art. 134 alin. (3) din Constituție.

20. Ținând cont de această jurisprudență a instanței de contencios constituțional, precum și de ansamblul reglementărilor privind procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, cuprinse de Legea nr. 305/2022, Înalta Curte constată că soluția legislativă a normării limitate și exhaustive a cazurilor de incompatibilitate a membrilor secțiilor CSM atunci când acestea exercită atribuții de instanțe disciplinare nu este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil atâta vreme cât, potrivit art. 51 alin. (4) din actul normativ anterior menționat, recursul declarat împotriva hotărârilor secțiilor CSM pronunțate în materie disciplinară este o cale devolutivă de atac care se soluționează cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale ale dreptului la un proces echitabil.

21. În raport de cele anterior arătate, Înalta Curte reține că, în principiu, activitățile jurisdicționale, cărora le sunt asimilate activitățile instanței disciplinare prevăzute de Legea nr.305/2022, pot fi desfășurate doar de organisme independente ai căror membri îndeplinesc cerința privitoare la imparțialitate, cerință de natură să garanteze desfășurarea unei proceduri echitabile care protejează atât interesele publice, cât și cele private ale persoanelor implicate.

22. În ceea ce privește Consiliul Superior al Magistraturii, factorii ce asigură independența și imparțialitatea acestui organ de jurisdicție îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului și inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum și existența unei protecții adecvate împotriva presiunilor exterioare.

23. Incompatibilitatea, indiferent de motivele invocate, nu operează ope legis, ci numai ope judicis, instanța de judecată, după caz, instanța disciplinară, având a statua în raport cu situațiile de fapt dovedite și cu privire la care se susține că ar fi de natură să justifice îndoiala în legătură cu imparțialitatea persoanei vizate.

24. Or, în cauză, motivul de incompatibilitate susținut de recurent este nefondat, având în vedere că aspectele invocate nu se circumscriu unei situații care să afecteze independența și imparțialitatea membrilor instanței disciplinare și nu este de natură să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea acestora cât privește activitatea pe care o desfășoară ca membri ai instanței disciplinare.

25. În acest sens, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte consideră că nu se poate prezuma existența vreunui interes direct sau indirect al membrilor Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii indicați de petent de natură să afecteze obiectivitatea acestora în soluționarea acțiunii disciplinare de față, simplul fapt că cei șase judecători au un litigiu pe rolul instanței la care magistratul cercetat este judecător, la o altă secție decât cea la care acesta din urmă activează efectiv, neavând aptitudinea de a susține o asemenea prezumție.

C. Referitor la motivele de recurs în legătură cu legala învestire a instanței disciplinare:

1. Printr-o altă categorie de critici (numerotate II.A.9 și II.A.4 în cererea de recurs, respectiv pct.II.4 și pct.II.9 în sinteza motivelor de recurs de mai sus), subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susține nelegalitatea Hotărârii nr.9J pronunțată de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară la 05.06.2024 din perspectiva legalei învestiri a instanței disciplinare cu judecata acțiunii disciplinare.

2. Astfel, sub un prim aspect, recurentul invocă faptul că exercitarea acțiunii disciplinare a fost făcută cu încălcarea termenului prevăzut de art. 27 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr.51/14.06.2021.

3. Referitor la termenul în care poate fi exercitată acțiunea disciplinară de către inspectorul judiciar, se constată că potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr.305/2022 acesta este de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare prealabile, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită. Prin contrast, potrivit art. 27 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr.51/14.06.2021, termenul pentru exercitarea acțiunii disciplinare este de 10 zile de la finalizarea cercetării disciplinare prealabile.

4. Prin urmare, evidentă fiind diferența de conținut normativ al celor două reglementări analizate, față de dispozițiile art. 96 alin. (3) din Legea nr.305/2022, sub aspectul termenului în care inspectorul judiciar trebuie să exercite acțiunea disciplinară, aplicabile vor fi exclusiv dispozițiile Legii nr.305/2022.

5. Or, în cauza de față, asemenea instanței disciplinare și în acord cu apărările intimatei, Înalta Curte constată că cercetarea disciplinară a fost finalizată la 12.12.2023, iar rezoluția pentru exercitarea acțiunii disciplinare este datată la 04.01.2024 (așadar, înăuntrul termenului de 30 de zile), critica analizată vădindu-se, așadar, ca fiind nefondată.

6. Pe de altă parte, printr-o altă susținere, circumscrisă aceluiași caz de nelegalitate, recurentul pretinde vicierea hotărârii instanței disciplinare din perspectiva regularității sesizării acesteia pentru judecarea acțiunii disciplinare afirmând că rezoluția pentru exercitarea acțiunii disciplinare nu a fost întocmită cu respectarea tuturor cerințelor legale neavând astfel aptitudinea de a constitui un act valabil de sesizare a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii ca instanță disciplinară.

7.Sub aspectul de interes în analiză, respectiv sesizarea instanței disciplinare, potrivit art. 3 alin. (1) din Normele anterior menționate „(1)Referatele, rezoluțiile, notele și rapoartele întocmite de inspectori în lucrările de inspecție repartizate, denumite în continuare „acte”, se avizează ori se confirmă, după caz, potrivit Legii nr.317/2004 și prezentului regulament.”

8.În ce privesc rezoluțiile emise de inspectorul judiciar la finalizarea cercetării disciplinare, indiferent de soluție, acestea sunt supuse avizării directorului direcției de inspecție corespunzătoare și confirmării de inspectorul șef, potrivit art. 27 alin. (4) din Normele aprobate prin Ordinul nr.51/2021.

9.Totodată, conform art. 48 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr.305/2022 „(1) După efectuarea cercetării disciplinare prealabile, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) respingerea sesizării, în cazul în care constată, în urma efectuării cercetării disciplinare prealabile, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. (2) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune, în scris și motivat, una dintre soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a sau b) ori completarea cercetării disciplinare prealabile de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef. După completarea cercetării, inspectorul-șef poate dispune, în scris și motivat, una dintre soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a sau b).”

10. Analizând comparativ dispozițiile Legii nr.305/2022 și cele ale Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr.51/14.06.2021, Înalta Curte constată că acestea nu sunt în contradicție în ce privește condiția confirmării de către inspectorul șef a rezoluției inspectorului judiciar de exercitare a acțiunii disciplinare, subsecvent avizării acesteia de către directorul direcției de inspecție corespunzătoare(art. 74 alin. (1) lit. l coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. g ambele din Legea nr.305/2022).

11. În acest context al analizei, din examinarea coroborată a dispozițiilor art. 48 alin. (1) și alin. (2) art. 74 alin. (1) lit. l și art. 76 alin. (1) lit. g toate din Legea nr.305/2022, respectiv art. 3 alin. (1) și art. 27 alin. (4) din Normele aprobate prin Ordinul nr.51/2021, Înalta Curte reține că pentru a constitui un act valabil de învestire a instanței disciplinare, rezoluția prin care inspectorul judiciar decide admiterea sesizării și exercitarea acțiunii disciplinare trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: a) să fie emisă în formă scrisă; b) să fie motivată; c) să fie avizată de directorul direcției de inspecție corespunzătoare; d) să fie confirmată de inspectorul șef al Inspecției Judiciare.

12. Toate aceste cerințe trebuie îndeplinite la momentul exercitării acțiunii disciplinare care, în principiu, corespunde datei menționată în cuprinsul rezoluției prin care inspectorul judiciar a decis sesizarea instanței disciplinare. În acest sens, se impune a se observa și adresa de transmitere către Consiliul Superior al Magistraturii, care poartă aceeași dată, anume 4.01.2024.

13. Prin urmare, Înalta Curte constată că atât avizarea, cât și confirmarea rezoluției prin care inspectorul judiciar decide exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii pentru judecarea acțiunii reprezintă cerințe legale imperative pentru valabilitatea actului de învestire a instanței disciplinare, neîndeplinirea cărora constituie cauze de nulitate a acestuia.

14. În speță, problema de drept în raport de care urmează a fi analizată soluția dată prin hotărârea atacată asupra excepției nulității actului de sesizare a instanței disciplinare(calificată apărare de fond) vizează în esență, legalitatea avizării și confirmării rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare față de un judecător de către alți inspectori judiciari, atunci când îi înlocuiesc în exercitarea acestor atribuții pe inspectorul-șef al Inspecției Judiciare și pe directorul Direcției de inspecție pentru judecători din cadrul Inspecției Judiciare. Altfel spus, validitatea actului de sesizare este condiționată de existența la data exercitării acțiunii disciplinare, în favoarea persoanei (inspector judiciar) care procedează, după caz, la avizarea sau confirmarea acelei rezoluții, a unei atribuții în acest sens.

15. În cauză, se reține că, în mod constant, atât prin întâmpinarea depusă față de acțiunea disciplinară, cât și cu ocazia judecății de către instanța disciplinară, precum și prin cererea de recurs în analiză, recurentul a susținut faptul că rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare nu a fost avizată de directorul Direcției de inspecție pentru judecători din cadrul Inspecției Judiciare și nici nu a fost confirmată de către inspectorul șef al Inspecției Judiciare, pretinzând că aceste acte au fost efectuate de persoane care nu aveau calitatea necesară.

16. Totodată, se reține că la 20.10.2023 domnul judecător K, director al Direcției de inspecție pentru judecători și doamna judecător J, inspector-șef al Inspecției Judiciare au formulat declarație de abținere de la avizarea, respectiv confirmarea actelor din lucrarea de inspecție nr.23-1735 (filele 4-5 din lucrarea nr.23-1735/al).

17. Având în vedere imposibilitatea de a aviza ori confirma actele inspectorului de caz de către directorul Direcției de inspecție pentru judecători și inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, devin incidente dispozițiile art. 76 alin. (2) art. 74 alin. (2) și 3 din Legea nr.305/2022 și art. 3 alin. (5) din Normelor privind efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef nr.51/2021, dispoziții normative care prevăd că în caz de imposibilitate de exercitare a atribuțiilor ori de incompatibilitate, avizarea și confirmarea actelor se realizează de alți inspectori care îi înlocuiesc, de drept ori ca urmare a desemnării prin ordin al inspectorului-șef, pe cei doi inspectori cu funcții de conducere.

18. De asemenea, se reține că în speță nu este contestat faptul că inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, doamna judecător J, și domnul judecător K – director al Direcției de inspecție pentru judecători, au formulat cereri de abținere, întemeiate pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct.13 C. proc. civ., motiv pentru care rezoluția prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară și a fost sesizată Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii ca instanță disciplinară a fost avizată, respectiv confirmată, de alți inspectori judiciari, în calitate de înlocuitori.

19. Prin memoriul de recurs, recurentul afirmă, în primul rând, că rezoluția prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară și a fost sesizată instanța disciplinară trebuia avizată și confirmată de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare - J și de Directorul Direcției pentru judecători a Inspecției Judiciare, K, de vreme ce declarațiile de abținere sau de incompatibilitate formulate de cei doi au rămas nesoluționate, nici o altă persoană din cadrul Inspecției Judiciare nepronunțându-se asupra lor.

20. Înalta Curte constată că aceste apărări sunt nefondate întrucât procedurii derulate în cursul cercetării disciplinare nu îi sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă din perspectiva invocată, iar în lipsa unor norme specifice care să reglementeze modul de soluționare a declarațiilor de abținere formulate de inspectorii judiciari de la efectuarea actelor de verificare a activității și conduitei judecătorilor și procurorilor, acestea determină retragerea inspectorului de la efectuarea actului prin simpla invocare a cazului de incompatibilitate fără a fi necesară examinarea declarațiilor de abținere de către un al inspector.

21. În al doilea rând, prin memoriul de recurs, recurentul judecător a susținut că rezoluția prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară a fost avizată și confirmată de persoane care nu aveau această atribuție, iar intimata a refuzat să-i comunice numele inspectorilor care au avizat, respectiv confirmat rezoluția de referință.

22. În acest context, Înalta Curte reține că în dosarul disciplinar nr.x/J/2024, la filele 2-7, se află rezoluția de admitere a sesizării și de exercitare a acțiunii disciplinare din 4.01.2024, aceasta fiind semnată de inspectorul judiciar B, și având o semnătură de confirmare pentru inspectorul-șef J și o semnătură de avizare pentru directorul Direcției de inspecție pentru judecători, K.

23. La termenul de judecată din 14 octombrie 2025, instanța de recurs a stabilit în sarcina intimatei obligația de a depune la dosar numele inspectorilor judiciari care au avizat și confirmat rezoluția prin care a fost sesizată Secția pentru judecători cu acțiunea disciplinară în lucrarea din speța de față.

24. Inspecția Judiciară a indicat prin adresa (fila 194 dosar) depusă la dosar la termenul de judecată din 2.12.2024 care au fost inspectorii judiciari care au avizat și confirmat rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, respectiv doamna inspector judiciar W în locul directorului Direcției de inspecție pentru judecători, K și doamna inspector judiciar X în locul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, J, intimata arătând constant că temeiul în baza căruia cei doi inspectori au avizat și confirmat rezoluția de sesizare a instanței disciplinare îl constituie Ordinul nr.154/20.12.2022 al inspectorului șef al Inspecției Judiciare.

25. Se reține că prin Ordinul nr.154/20.12.2022 privind continuitatea conducerii inspecției Judiciare (fila 45 din lucrarea nr. 23-1735/al) s-au stabilit, explicit, chiar nominal, persoanele care îndeplinesc atribuțiile specifice funcției în caz de absență sau imposibilitate de exercitare a funcției, atât de către inspectorul-șef, cât și de către directorul Direcției de inspecție pentru judecători.

26. Văzând conținutul Ordinului nr. 154/20.12.2022, avut în vedere și de instanța disciplinară pentru soluționarea cauzei din perspectiva legalei sale învestiri, care a fost depus din nou la dosar la 21.01.2025, atașat concluziilor scrise (filele nr. 233-239), se constată că acesta prevede că:

„Art. 1 - Pentru asigurarea conducerii Inspecției Judiciare, în caz de absență sau imposibilitate de exercitare a funcției de către inspectorul șef, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 75 lit. e din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Art. 2 - În caz de absență sau imposibilitate de exercitare a funcției atât de către inspectorul-șef cât și de către inspectorul-șef adjunct, continuitatea conducerii Inspecției Judiciare urmează să fie asigurată, în ordine, de domnul K, director Direcția de inspecție pentru judecători, respectiv, de domnul Y, director Direcția de inspecție pentru procurori.

Art. 3 - În caz de absență sau imposibilitate de exercitare a funcției de către directorul Direcției de inspecție pentru judecători, atribuțiile specifice funcției se îndeplinesc, în ordine de doamna Z, domnul B, doamna AA, respectiv doamna AB, inspectori judiciari la Direcția de inspecție pentru judecători.”

27. Totodată, din actele dosarului, rezultă următoarele:

La data de 6.01.2025, recurentul a depus la dosar un memoriu prin care învederează că înscrisul depus la termenul de judecată din 2.12.2024 de intimată dovedește faptul că rezoluția nr. 23-1735/a1 din 4.01.2024 prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară este nulă pentru că a fost întocmită cu încălcarea art. 3 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, nefiind avizată de directorul Direcției de inspecție pentru judecători, K și nici confirmată de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, J.

De asemenea, la data de 21.01.2025, atașat concluziilor scrise, pentru justificarea calității persoanelor care au avizat și confirmat rezoluția privind exercitarea acțiunii și sesizarea instanței disciplinare în cauza de față, intimata a depus la dosar: i) Ordinul nr. 97/29.06.2023 pentru modificarea Ordinului nr.95/2023 privind delegarea de atribuții legale; ii) Ordinul nr. 145/28.09.2023 pentru modificarea aceluiași ordin, prin care s-a delegat atribuția de a îndeplini acte în situațiile prevăzute de art. 74 alin. (2) și (3) din Legea nr. 305/2022; iii) Ordinul nr. 146/28.09.2023 pentru modificarea ordinului nr.154/20.12.2022 privind continuitatea conducerii Inspecției Judiciare, în caz de absență sau imposibilitate de exercitare a funcției de către directorul Direcției de inspecție pentru judecători; iv) Decretul nr. x din (...).2024 al Președintelui României privind eliberarea din funcție a doamnei judecător AA.

28. Or, se constată că asupra acestor chestiuni Secția pentru judecători în materie disciplinară nu s-a pronunțat, respectiv instanța disciplinară nu a avut în vedere aspectele referitoare la persoanele care au semnat rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare și de sesizare a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară, în raport de actele enumerate în precedent la paragraful 27.

29. Totodată, Înalta Curte notează că, deși recursul pendinte nu este o cale extraordinară de atac, ci o cale devolutivă, așa cum rezultă din dispozițiile art. 51 alin. (4) din Legea nr.305/2022 și după cum s-a statuat de instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, iar acest fapt ar permite instanței supreme să poată soluționa cauza atât sub aspectul legalității hotărârii instanței disciplinare, cât și al temeiniciei acuzațiilor aduse persoanei cercetate disciplinar, cu respectarea garanțiilor atașate dreptului la apărare al părților litigante, cu toate acestea se reține că, relevant analizei de față este și faptul că prin cererea de recurs recurentul invocă incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. căruia îi subsumează criticile de referință.

30. Or, instanța învestită cu cererea de recurs nu poate efectua nici controlul de temeinicie, dar nici de legalitate asupra hotărârii atacate, lipsind părțile de un eventual grad de jurisdicție asupra unui aspect esențial nedezlegat de instanța disciplinară în primă fază procesuală, ca urmare a neîncuviințării apărărilor recurentului vizând comunicarea numelor inspectorilor judiciari care au confirmat și avizat cercetarea sa disciplinară și, mai departe, a ordinelor în baza cărora aceștia au acționat.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 51 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va admite recursul declarat de A, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

32. În raport cu situația de fapt din speță, cu ocazia rejudecării instanța disciplinară va examina, cu prioritate, legalitatea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare și de învestire a Secției pentru judecători în materie disciplinară din perspectiva condițiilor legale necesare pentru validitatea acestui act procedural disciplinar, astfel cum au fost acestea evidențiate în cuprinsul prezentei decizii la paragrafele C.11 - C.13 prin raportare la documentele invocate de Inspecția Judiciară și evidențiate la paragraful C.27 din decizia de față, urmând ca subsecvent, după caz, în raport de soluția la care va ajunge, să procedeze la analizarea celorlalte apărări ale recurentului în măsura în care acestea nu au fost dezlegate prin prezenta decizie.

33. Referitor la criticile recurentului vizând nelegalitatea, respectiv netemeinicia hotărârii recurate, evidențiate supra la lit. D - lit. H acestea nu vor mai fi analizate de către instanța de recurs.

În acest sens, față de argumentele pentru care au fost găsite întemeiate motivele de recurs grupate sub lit. C din cuprinsul deciziei de față, respectiv neanalizarea de către instanța disciplinară a legalei sale învestiri cu judecata acțiunii disciplinare, iar această constatare are aptitudinea de a afecta actele de procedură efectuate de instanța disciplinară ulterior acestui moment, Înalta Curte constată că nu poate proceda ea însăși la verificarea celorlalte critici ale recurentului, atât timp cât instanța disciplinară nu a clarificat aceste aspecte, prin neîncuviințarea apărărilor formulate de judecătorul cercetat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Admite recursul declarat de recurentul A împotriva încheierilor de ședință publică din 28 februarie 2024, 27 martie 2024, 8 mai 2024 și 22 mai 2024 și a hotărârii nr. 9J din 5 iunie 2024 pronunțate de Consiliului Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2024.

Casează hotărârea și încheierile de ședință publică recurate.

Trimite cauza spre rejudecare Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ.