Revision for contradictory judgments held tardy; appeal dismissed upholding one-month deadline from finality of judgment

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 2489 din 22 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva Sentinței penale nr. 23/05.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia — Secția Penală în dosarul nr. x/54/2016.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 452 alin. (1) și art. 453 alin. (2) C. proc. pen., reținând că termenul de revizuire este de o lună și, în cazul prevăzut de punctul 8 al art. 509 alin. (l) C. proc. civ., curge de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate cu calea extraordinară de atac.

S-a arătat că hotărârea atacată cu revizuire, Sentința penală nr. 23/05.04.2021, este pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia — Secția Penală ca primă instanță, iar potrivit art. 551 pct. 4 C. proc. pen., „Hotărârile primei instanțe rămân definitive la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestația”; totodată, conform art. 552 alin. (l) din același cod „Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de ape.”

Instanța a avut în vedere că, în apel, sentința atacată cu revizuire a fost desființată în parte prin Decizia nr. 72/A/12.04.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția Penală, care a menținut dispozițiile privind obligarea revizuentului, în solidar cu alți doi inculpați, la plata sumelor de 252.260 lei, respectiv de 739.560 lei și a reformat, cu referire la latura civilă a cauzei, numai omisiunea stabilirii datei de la care se calculează accesoriile, ca și omisiunea obligării inculpaților, în solidar, la plata sumelor ce reprezintă obligații fiscale accesorii obligațiilor principale.

În aceste circumstanțe, Sentința penală nr. 23/05.04.2021 a rămas definitivă la 12.04.2022, data pronunțării Deciziei nr. 72/12.04.2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția Penală, iar termenul de revizuire, calculat în acord cu art. 181 alin. (l) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la 12.05.2022.

Promovarea de către revizuent a căii de atac la 21.04.2023, prin transmiterea electronică a cererii către Curtea de Apel Alba Iulia, s-a făcut cu depășirea termenului legal, atrăgând sancțiunea prevăzută de art. 185 C. proc. civ.

Cererea de recurs

Împotriva deciziei menționate anterior, revizuentul A a declarat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (l) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond, învestită ulterior declinării cu cererea de revizuire, nu a analizat excepția autorității de lucru judecat ridicată, pentru că, din aceasta perspectivă, calea revizuirii era admisibilă; în cursul judecății celui de-al doilea proces, dosar nr. x/54/2016, nu a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, aceasta având prioritate față de celelalte excepții în cauza, instanța fiind ținută să se pronunțe prin încheiere interlocutorie.

Recurentul a făcut o prezentare a situației de fapt și un istoric al relațiilor dintre părți, arătând că prin Sentința nr. 23/05.04.2021 a Curții de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x /51/2016, s-a admis acțiunea civilă și s-a antrenat răspunderea civilă pentru suma de 9911.820 lei. Prin aceasta, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 44/13.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/101/2013 1, în sensul în care s-a ajuns la o situație de îmbogățire fără just temei, fiind dublată răspunderea patrimonială pentru tranzacțiile efectuate.

Așa fiind, recurentul a precizat că înțelege să invoce autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 447/13.11.2019, pronunțată definitiv de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/101/2013/al, cu directă referire la dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Ca urmare, A a fost chemat de două ori în judecată, în aceeași calitate; în dosarul nr. x/101/2012/al, în calitate de pârât, solicitându-i-se și antrenându-i-se răspunderea patrimonială, iar în dosarul nr. x/54/2016, în temeiul aceleiași cauze (tranzacțiile dintre B și C) a fost chemat a doua oară în judecată, fiind inculpat și obligat la despăgubiri civile, urmare a acelorași tranzacții.

Cu privire la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că nu a fost verificată pe fond cererea de revizuire a laturii civile a sentinței și deciziei penale pronunțate în dosarul nr. x/54/2016.

Apreciază ca nu putea formula cererea de revizuire decât după ce lua la cunoștință de motivarea instanței; ca urmare a soluției date de Înalta Curte, solicită și repunerea în termenul de declarare a căii de atac a revizuirii.

În motivarea acestei cereri, arată că la data la care a reținut instanța că a început să curgă termenul de declarare a căii extraordinare de atac, era privat de libertate, urmare a executării unui mandat european de arestare, în Suedia. Așadar, a aflat de existența hotărârii doar după ce ANAF a demarat executarea asupra imobilelor sale.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație si Justiție – Completul de 5 judecători

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurentul și-a întemeiat criticile formulate pe art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Având în vedere soluția pronunțată de instanța de revizuire, analiza criticilor urmează a fi făcută din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură, întrucât este criticată calcularea termenului de declarare al revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, așadar criticile au în vedere norme de procedură civilă.

În esență, recurentul a criticat soluția instanței, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susținând că termenul legal pentru formularea căii extraordinare de atac este cel de o lună, care curge de la comunicarea hotărârii, fiind necesar să se cunoască considerentele deciziei, cu referire la art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, revizuentul a solicitat și repunerea sa în termenul de declarare al căii extraordinare de atac a revizuirii.

Cu privire la această cerere, Înalta Curte reține că formularea ei în fața prezentei instanțe nu poate produce efectele juridice pe care le urmărește recurentul, deoarece această instanță (Completul de 5 judecători) este învestită cu calea extraordinară de atac a recursului formulată împotriva unei decizii prin care s-a respins ca tardivă o cerere de revizuire.

Așadar, solicitarea de repunere în termen ar fi trebuit să fie formulată în fața instanței de revizuire și, în cazul în care ar fi fost respinsă, soluția să fie criticată prin memoriul de recurs.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte reține că recurentul nu a formulat o astfel de cerere, prin care să solicite repunerea în termenul de declarare al căii extraordinare de atac a revizuirii; or, de vreme ce instanța de revizuire a respins deja cererea de revizuire ca tardivă, solicitarea de repunere în termen nu mai poate fi valorificată prin intermediul criticilor din recurs.

Referitor la criticile din memoriul de recurs, se constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, prin cererea de revizuire, s-a susținut că Sentința penală nr. 23/5.04.2021 a Secției Penale a Curții de Apel este potrivnică Deciziei civile nr. 447/13.11.2019 a Curții de Apel Alba Iulia.

Ultima hotărâre judecătorească a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este Sentința penală nr. 23/5.04.2021 a Curții de Apel Alba Iulia.

Potrivit art. 551 pct. 4 C. proc. pen., „Hotărârile primei instanțe rămân definitive la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestația”; totodată, conform art. 552 alin. (1) din același cod „Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel”.

În cauză, în calea de atac a apelului, sentința atacată cu revizuire a fost desființată în parte prin Decizia nr. 72/A/12.04.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, care a menținut dispozițiile privind obligarea revizuentului, în solidar cu alți doi inculpați, la plata sumelor de 252.260 lei, respectiv de 739.560 lei și a reformat, cu referire la latura civilă a cauzei, numai omisiunea stabilirii datei de la care se calculează accesoriile, ca și omisiunea obligării inculpaților, în solidar, la plata sumelor ce reprezintă obligații fiscale accesorii obligațiilor principale.

În aceste circumstanțe, Sentința penală nr. 23/05.04.2021 a rămas definitivă la 12.04.2022, care este data pronunțării Deciziei nr. 72/A/12.04.2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, iar termenul de revizuire, calculat în acord cu art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la 12.05.2022.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 21 aprilie 2023, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac.

Or, se reține că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală și anume formularea în termenul legal a cererii de revizuire, pentru că a înțeles să dea o interpretare proprie termenului de declarare al căii extraordinare de atac, în raport de temeiul de drept indicat în cererea sa, susținând că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, câtă vreme textul de procedură civilă nu face aceste distincții.

Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5, C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A împotriva Deciziei nr. 2489 din 22 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/57/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2025.