VAT liability on inter-partner settlements in joint participation contracts due to failure to transmit required accounting deconts

S-a luat în examinare recursul declarat de SC „O” SA mpotriva sentinței civile nr.33 din 27 martie 2002 a Curții de Apel Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat: recurenta reclamantă SC „O” SA prin consilierul juridic B.C. și intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava, ambii prin consilierul juridic B.C., lipsind intimata pârâtă Administrația Financiară Rădăuți.

Procedura completă.

Consilierul juridic B.C. a susținut recursul solicitând admiterea acestuia cu referire la notele scrise.

Reprezentanta Ministerului Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Aceleași concluzii de respingere a recursului a pus și procurorul.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ sub nr.4865 din 28 august 2000, reclamanta SC „O” SA a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava, solicitând ca în contradictoriu cu aceste părți să se dispună anularea procesului verbal de control din 18 noiembrie 1999, Hotărârea nr.6/1999 emise de Administrația Financiară Rădăuți, Dispoziția nr.17/2000 și Decizia nr.1075/2000 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, acte prin care a fost obligată să vireze la bugetul de stat suma de 62.386.684 lei TVA aferent unor contracte de asociere.

Prin sentința nr.207 din 18 decembrie 2000 Curtea de Apel Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea și a anulat actele administrative, exonerând reclamanta de plata sumei de 62.386.684 lei. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în cauză greșit au stabilit TVA organele financiare pentru că fiind derulate contracte de asociere în participațiune, repartizarea profitului între asociați nu se supune TVA, ca în cazul contractului de închiriere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava, iar Curtea Supremă de Justiție – Secția contencios administrativ prin Decizia nr.3752 din 20 noiembrie 2001 a admis recursul, casat sentința și a trimis dosarul spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a introduce în cauză și emitentul actului de control, respectiv Administrația Financiară Rădăuți.

Curtea de Apel Suceava – Secția comercială și contencios administrativ a înregistrat cauza sub nr.182/2002 și respectând îndrumările din decizia de casare, a rejudecat acțiunea pronunând sentința nr.33 din 27 martie 2002, respingând acțiunea ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.512/1998 trebuiau colectate și virate TVA, după cum și situația că pentru contractele de asociere în participațiune nu a respectat prevederile regulamentului emis în aplicarea Legii nr.82/1991.

Împotriva sentinței nr.33 din 27 martie 2002 a declarat recurs reclamanta criticând soluția în sensul că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, nerespectând voința părților, care au încheiat contracte de asociere în participațiune reglementate de prevederile art.251 la 255 Cod comercial, făcând deci o interpretare nelegală a unor convenții ale părților. Al doilea motiv de recurs se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind plata TVA, atât timp cât la asociații contractului repartizarea profitului nu este supus TVA.

Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate și a prevederilor art.304 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.

Prin procesul verbal din 18 noiembrie 1999 se constată de organele financiare abilitate că reclamanta, pentru operațiunile derulate în baza contractelor de asociere în participațiune încheiate cu diverși agenți economici, nu a transmis deconturile de venituri și cheltuieli la sfârșitul perioadei de raportare.

Potrivit art.101 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității, Legea nr.82/1991, cheltuielile și veniturile determinate de operațiunile asocierilor în participațiune se contabilizează distinct de către unul din asociați, conform contractului de asociere.

La sfârșitul perioadei de raportare, cheltuielile și veniturile înregistrate pe naturi se transmit pe bază de decont fiecărui asociat în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie.

În același sens sunt și prevederile pct.11.12 din Hotărârea Guvernului nr.512/1998 prin care au fost aprobate normele de aplicare a O.G. nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, modificate și completate prin Hotărârea Guvernului nr.336/1999, din care rezultă că drepturile și obligațiile prevăzute de reglementările legale privind TVA revin asoiatului care contabilizează cheltuielile și veniturile, potrivit contractului încheiat între părți. Mai rezultă că sumele decontate între părți fără respectarea prevederilor menționate la alineatul precedent se supun taxei pe valoarea adăugată, în cotele prevăzute de lege.

Este deci de observat că organul de control ca și instanța prin sentința nr.33/2002 nu au interpretat convențiile încheiate de reclamantă, ci au constatat prin verificarea făcută că reclamant nu a respectat prevederile legale referitoare la înregistrarea în contabilitate a operațiunilor derulate conform contractelor. Nerespectând obligația de a transmite la sfârșitul perioadei de decontare deconturile de venituri și cheltuieli, cum se cere de prevederile pct.11.12 din Hotărârea Guvernului nr.512/1998, au fost supuși la plata TVA aferentă.

Reclamanta recurentă nu a respectat reglementările deja menționate, astfel că în conformitate cu prevederile art.34 din Ordonanța Guvernului nr.3/1992 ea datorează și majorări de întârziere aferente pentru TVA necalculată și neplătită la buget. Aceste obligații nu s-au stabilit prin interpretarea clauzelor contractelor de asociere, ci datorită nerespectării de către reclamanta recurentă a prevederilor legale citate.

Față de considerentele expuse, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând deci a fi respins în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de SC „O” SA împotriva sentinței civile nr.33 din 27 martie 2002 a Curții de Apel Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.