Daily allowance claims against prosecutors’ offices rejected; appeal inadmissible under labour-dispute exclusion.

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor - Secția I Civilă, sub nr. x/111/2022, la 21 noiembrie 2022, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, a solicitat obligarea pârâților la alocarea și plata către reclamant a sumelor reprezentând diurnă, conform dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, respectiv 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, aferente perioadei 1 decembrie 2019 - prezent, precum și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare, cu actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată calculate, începând cu data scadenței și până la plata efectivă a sumelor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 912/LM din 18.10.2023, pronunțată Tribunalului Bihor - Secția I Civilă, acțiunea reclamantului a fost respinsă, ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentințe reclamantul A a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 499/2024-Ap din 10 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția I Civilă, apelul reclamantului a fost respins, ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii reclamantul A a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 22 octombrie 2024, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimații-pârâți, ca neîntemeiate.

4. Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, avându-se în vedere dispozițiile art. 499 C. proc. civ. privind motivarea hotărârii, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Obiectul litigiului îl reprezintă obligarea pârâților la alocarea și plata către reclamant a sumelor datorate cu titlu de diurnă, conform dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, astfel că decizia recurată este o hotărâre dată în materia conflictelor de muncă, care conține și mențiunea caracterului său definitiv.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., ,,Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind (...) conflictele de muncă și asigurări sociale (...)”. De asemenea, art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevede că ,,nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului.”

În egală măsură, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că „sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs”, iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol „hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării”.

Înalta Curte amintește că obligația instanței este de a analiza căile de atac în limitele și în condițiile impuse de legiuitor, cu respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ”.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din legea fundamentală stabilind că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie realizată în condițiile legii.

Respectarea principiului legalității este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv a materiei juridice aplicabile litigiului pendinte, Înalta Curte constată că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind suprimat în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 499/2024-Ap din 10 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Oradea - Secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 499/2024-Ap din 10 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Oradea - Secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2024.