Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 136/2025 AI generated

Recusal request dismissed for non-payment of mandatory judicial stamp duty on appeal

Case Number Decizia nr. 136/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as untimely, thereby upholding the appellate court’s prior decision that had rejected the defendant’s recusal motion, leaving the original trial court’s judgment on the merits intact. The dispute arose from a procedural challenge where the defendant, a limited liability company, sought to recuse two judges on appeal who had previously ruled on a related summary order between the same parties, alleging they had prejudged the case; the appellate court had initially dismissed the recusal request as moot because the judges did not participate in the subsequent hearing. The High Court’s decision was based strictly on the default of the appellant to pay the mandatory judicial stamp duty, finding that the appeal was null and void under Articles 32 and 33 of O.U.G. 80/2013 and Articles 486 and 494 of the Code of Civil Procedure, which require prepayment of fees for appeals on non-monetary claims and impose nullity for failure to attach proof of payment.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) C. proc. civ; Recusal request dismissed for non-payment of mandatory judicial stamp duty on appeal: Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Keywords

AI generated
untimely recusal request payment of stamp duty civil judgment order to pay procedural nullity procedural duty

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte, analizând cu prioritate chestiunea timbrajului, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art.
art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013
32 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, reține următoarele:
art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013
Totodată, dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, iar art.
art. 486 alin. (2) C. proc. civ
Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin.
art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
32 și art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și prevederilor art.
art. 197 C. proc. civ
494, coroborat cu art. 197 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Din examinarea actelor din dosar, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 26 iunie 2024, sub număr unic de înregistrare x/63/2024, reclamanta A a formulat, în contradictoriu cu pârâtul B P.F.A., cerere de chemare în judecată, având ca obiect ordonanță președințială, solicitând instanței ca, vremelnic, pe perioada 26.06.2024-31.07.2024, să încuviințeze de urgență, fără somație și fără trecerea vreunui alt termen, ridicarea de la pârât a bunului cooperativei, reprezentat de combina marca (...) împreună cu accesoriile, în vederea efectuării lucrărilor de recoltat pentru orz și grâu de către membrii cooperativei care au nevoie urgentă de aceasta.

Prin sentința nr. 71 din 9 iulie 2024, pronunțată de Tribunalul Dolj – Secția a II-a Civilă în dosar nr. x/63/2024, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A, având ca obiect ordonanță președințială; a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 2.100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta.

Prin cererea formulată oral, în ședința publică din 23 iulie 2024, pârâtul B P.F.A., prin apărător ales, a învederat faptul că înțelege să le recuze pe doamnele judecător C și D, ce au făcut parte din componența completului x - comercial, la acest termen de judecată, invocând că au mai soluționat un litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr. y/63/2024, pronunțând decizia nr. 268 din 14 mai 2024.

La data de 29 august 2024, cererea de recuzare a fost depusă și în scris.

Prin încheierea nr. 30 din 6 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă, în dosar nr. x/63/2024, a fost respinsă cererea de recuzare.

Împotriva acestei încheieri, petentul a declarat recurs.

În motivare, recurentul arată că a formulat cerere de recuzare împotriva doamnelor judecător D și C, motivat de faptul că doamnele judecător, prin decizia nr. 268 din 6 august 2024, și-au spus părerea în cauză.

Recurentul susține că încheierea atacată este nelegală, întrucât a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect de un complet de judecată care a mai judecat o cerere de ordonanță președințială între părți.

Deși a apreciat instanța că cererea de recuzare a rămas fără obiect, dat fiind faptul că la termenul din 6 august 2024, cele două doamne judecător nu au mai participat la judecata cererii, potrivit recurentului, deoarece motivul de recuzare exista la data formulării cererii, aceasta trebuia admisă, magistrații recuzați neformulând declarație de abținere.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei la 20 septembrie 2024, iar aceasta nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate chestiunea timbrajului, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (2) teza II, coroborat cu art. 32 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, reține următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Totodată, dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 alin. (2) teza II din O.U.G. nr. 80/2013, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei.

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauză, a fost stabilită în sarcina recurentului obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, conform art. 24 alin. (2) teza II din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, recurentului i s-a pus în vedere prin adresa comunicată la 20.09.2024, potrivit dovezii existente la fila 9 din dosar, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru de 100 lei.

Recurentul nu a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru datorată în cauză.

Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză recurentul nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce îi revenea până la acest termen de judecată și că nu operează scutirea legală de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32 și art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și prevederilor art. 494, coroborat cu art. 197 C. proc. civ. și să dispună anularea recursului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B P.F.A. împotriva încheierii nr. 30 din 6 august 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția a II-a Civilă, în dosar nr. x/63/2024, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2025.