Jurisdiction of High Court versus Court of Appeal for transfer of case based on legitimate suspicion rather than public safety

Asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 decembrie 2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă sub dosar nr. x/1/2024, petenta A a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/284/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Răcari, în temeiul dispoziţiilor art. 141 alin. (2) C. proc. civ.

În motivare, petenta a arătat că a înregistrat în anul 2018 o cerere de chemare în judecată pe rolul Judecătorie Răcari iar pentru câştigarea litigiului care face obiectul dosarului nr. x/284/2018 i-a fost solicitată de către registratorul B în mod repetat sume de bani.

De asemenea, a mai învederat că deşi a solicitat în mod repetat instanţei verificarea modului în care dosarul nr. x/284/2018 a fost repartizat aleatoriu spre soluţionare, această cerere este refuzată.

În acest context, arată că aspectele relevate probează bănuiala legitimă dar şi existenţa unei tulburări publice.

La 4 februarie 2025 petenta a depus precizări la cererea de strămutare, prin care a arătat că este supusă unor agresiuni fizice şi ameninţări din partea pârâţilor care îi pun viaţa în pericol, conturându-se astfel, în opinia sa, elemente ale existenţei pericolului social cu repercusiuni asupra siguranţei publice care atrag competenţa Înaltei Curţi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de strămutare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 „(1) cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În cazul cererilor de strămutare întemeiate pe motivul de bănuială legitimă vizând calitatea părţii de judecător la o instanţă din circumscripţia curţii de apel competente, precum şi a celor vizând calitatea de parte a unei instanţe din circumscripţia aceleiaşi curţi, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.”

În cauză, petenta nu a formulat susţineri care ar putea fi circumscrise unor motive de siguranţă publică, iar motivul de bănuială legitimă invocat nu se raportează la calitatea uneia dintre părţi de judecător la o instanţă din circumscripţia curţii de apel competente, de natură să atragă competenţa de soluţionare a cererii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest sens, Înalta Curte reţine că deși petenta face trimitere la dispoziţiile art. 140 alin. (3) C. proc. civ., învederând instanţei, atât în scris, cât şi prin concluziile orale, că înţelege să invoce motivul de strămutare privind siguranţa publică, acesta nu este incidentă în cauză pentru următoarele considerente:

Pe lângă faptul că titularul acestui motiv de strămutare nu poate fi, în condiţiile art. 141 alin. (2) C. proc. civ., decât procurorul general ce activează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este de observat că argumentele pe care petenta le expune în susţinerea cererii de strămutare nu se circumscriu motivului invocat, ci vizează, în realitate, aspecte ce ţin de motivul de bănuială legitimă (în raport de care, având în vedere instanţa de unde se solicită strămutarea, respectiv Judecătoria Răcari, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Ploiești, iar nu Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Astfel, legiuitorul a definit bănuiala ca fiind legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor, circumstanţele procesului, calitatea părţilor, existenţa unor relaţii conflictuale locale. Bănuiala legitimă naşte o suspiciune de imparţialitate a judecătorilor instanţei, de natură să ducă la încălcarea principiului judecării cauzei în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, iar mecanismul strămutării are rolul de a proteja părţile, restabilind încrederea în actul de justiţie şi în instanţa de judecată.

Or, aspectele reclamate de către petentă privind pretinsa încălcare, de către autorităţile locale (magistraţi, poliţie, notar, experţi, etc.), a dreptului la justiţie, la un proces echitabil, la o instanţă imparţială şi stabilită de lege, relaţiile conflictuale existente între petentă şi avocatul părţii adverse, despre care arată că o hărţuieşte în mod repetat şi o jigneşte în spaţiul public şi privat, circumstanţele în care se derulează litigiul (faptul că sunt formulate plângeri penale, cereri de strămutare, solicitări de informaţii la diverse autorităţi publice despre care petenta afirmă că nu îi sunt puse la dispoziţie, etc.) reprezintă elemente ce pot fi subsumate, în măsura în care vor fi apreciate şi dovedite cu prilejul soluţionării la instanţa competentă, motivului de strămutare de bănuială legitimă, iar nu celui de siguranţă publică.

Referirile petentei la noţiuni precum pericol social sau tulburarea liniștii publice, nu pot fi luate ca atare şi nu conduc în mod automat la conturarea unei situaţii privind siguranţa publică (în ipoteza căreia petenta, aşa cum deja s-a arătat, nici măcar nu ar fi avut calitate procesuală activă), ci trebuie apreciate de către instanţă în contextul argumentelor deduse judecăţii care, în speţă, conturează nemulţumiri legate de bănuiala legitimă şi care atrag o altă competenţă de soluţionare a cererii de strămutare, respectiv aceea a curţii de apel în circumscripţia căreia se află instanţa pe rolul căreia se află dosarul a cărei strămutare se solicită.

Prin urmare, întrucât motivele deduse judecăţii în cadrul cererii de strămutare vizează bănuiala legitimă ca posibil impediment în soluţionarea imparţială a litigiului, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia…”.

Prin urmare, reţinând invocarea de către petentă a unor motive de bănuială legitimă, având în vedere că dosarul a cărui strămutare se solicită este înregistrat pe rolul Judecătoriei Răcari, instanţă aflată în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Ploiești, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 raportat la art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenței materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii de strămutare în favoarea Curţii de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii formulată de petenta A privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/284/2018 al Judecătoriei Răcari, în favoarea Curţii de Apel Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunţată astăzi, 05 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.