Constitutional referral for discrimination between party member expulsion and radiation regarding judicial review of mandate termination

Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 13 octombrie 2022 pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/103/2022, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul B, a solicitat să se dispună constatarea caracterului nul al lucrărilor din cadrul şedinţei Biroul Politic Local și Biroul Politic Județean din 01.04.2022, anularea deciziei nr. 7 a Biroului Politic Local al B Piatra Neamţ şi a Deciziei nr. 11 a Biroul Politic Județean B Neamţ , repunerea sa în situaţia anterioară, respectiv în calitatea de membru al B cu funcţia de preşedinte al Ligii Aleșilor Locali B Neamţ și totodată în funcţia de consilier judeţean al Consiliului Judeţean Neamţ.

Prin încheierea pronunţată la 6.10.2022 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a Secţiei a II-a civile a Tribunalului Neamţ şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei I civile a Tribunalului Neamţ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, Secţia I civilă şi de contencios administrativ la 13.10.2022, sub nr. x/103/2022*.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 12/10.01.2023, Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă şi de contencios administrativ, a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimatul B-Filiala Neamţ, și a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

3. Hotărârea pronunțată în apel

Învestită cu soluţionarea apelului exercitat împotriva sentinţei civile mai sus menţionate, la 22 noiembrie 2023 Curtea de Apel Bacău a înregistrat.

Cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 și art. 16 din Legea nr. 14/2003.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/103/2022*, Curtea de Apel Bacău, Secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 și art. 16 din Legea nr. 14/2003.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din 17 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia I civilă în dosarul nr. x/103/2022*, a declarat recurs reclamantul, înregistrat pe rolul Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 02 februarie 2024.

În expunerea motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate, recurentul a învederat următoarele aspecte:

În mod greşit, curtea de apel a statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 14/2003 este inadmisibilă, având în vedere că acestea încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, din perspectiva în care limitează accesul la o instanţă imparţială şi independentă şi se creează o situaţie discriminatorie între persoanele cărora le încetează calitatea de membru prin excludere, cu titlu sancționator, şi cele care îşi pierd această calitate prin radiere, cum este cazul în speţa dedusă judecăţii.

Or, având în vedere că deşi contestată decizia de radiere, în mod nelegal şi inechitabil, aceasta a fost respinsă, ca nefiind adresată organului competent din cadrul partidului, ceea ce demonstrează nerespectarea dreptului la apărare si la soluţionarea diferendului ivit, în conformitate cu principiile democratice, în mod imparţial.

Prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate creează o situaţie discriminatorie între membrii de partid. Astfel, dacă în privinţa sancţiunii cu excluderea din partid, membrul nemulţumit de decizie are posibilitatea de a se adresa unei instanţe imparţiale şi independente în orice moment de la emiterea deciziei de excludere şi înainte de soluţionarea cauzei de către comisia de arbitraj, excluderea din partid fiind tot o sancţiune disciplinară ca şi celelalte sancţiuni disciplinare prevăzute de statutul partidului politic, membrul de partid care a fost exclus prin radiere, pentru neplata cotizaţiei, nu beneficiază de această posibilitate de acces la o instanţă imparţială şi independentă care să verifice legalitatea şi respectarea normelor statutare de către cei ce aplică măsura radierii din partid.

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013, a constatat că dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece cererea membrului de partid căruia i s-a aplicat sancţiunea excluderii din partid, sancţiune ce are ca efect juridic încetarea mandatului de consilier local, rezultat din alegeri, nu putea fi examinată, în mod efectiv, de un judecător imparţial şi independent, sub aspectul respectării regulilor procedurale.

Or, în contextul în care radierea pentru neplata cotizaţiei, are acelaşi efect ca şi excluderea din partid, raţionamentul juridic al Curţii Constituţionale se aplică, mutatis mutandis, şi în cauza dedusă judecăţii, finalitatea radierii fiind aceeaşi, pierderea calităţii de membru și, implicit, încetarea mandatului de consilier judeţean. Astfel, se impune sancţionarea prevederii legale care exclude controlul judecătoresc cu privire la respectarea normelor statutare privind stabilirea şi aplicarea sancţiunii radierii din partid şi la asigurarea efectivă a dreptului părţii la apărare şi la o instanţă imparţială.

4. Apărările intimaților

Intimații nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în examinarea cererii de recurs, prezintă relevanţă decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, în conformitate cu care: „24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii.”

Relativ la motivele de casare invocate în cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte, valorificând argumentele instanţei de contencios constituţional, reţine că recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este o cale de atac cu fizionomie proprie în cadrul căreia nu este impusă respectarea cerinţei specifice recursului în materie civilă de a conţine şi de a dezvolta motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul căii de atac prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa verifică, sub toate aspectele, legalitatea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate reglementate de alin. (1)-(3) ale aceluiaşi articol, calea de atac nefiind limitată la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Într-un prim aspect procedural, relativ la instituirea şi nerespectarea termenului legal pentru formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale, fiind invocate de către instanţa de apel dispozițiile art. 470 și art. 478 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul lor nelegal.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”.

Alin. (2) al art. 29 din aceeaşi lege prevede că „excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial”, precum şi de către procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

În conformitate cu art. 29 alin. (4) din aceeaşi lege, „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi”.

Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale”.

Prin urmare, procedura jurisdicțională aplicabilă cererilor de sesizare a instanței de control constituțional este consacrată la nivel normativ de Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale nr. 47/1992.

Rezultă, așadar, că legiuitorul român a înțeles să reglementeze printr-o procedură aparte, specială, soluționarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, care, în raport de prevederile din Codul de procedură civilă, se vor aplica prioritar, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant.

Din conținutul acestor norme rezultă, în mod evident, că legiuitorul nu a stabilit un termen, in limine litis, în care părțile se pot adresa instanței cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, acestea putând fi formulate oricând pe durata procedurii derulate în fața instanței judecătorești, inclusiv în căile de atac, ordinare sau extraordinare, contrar celor reținute de curtea de apel care a apreciat că cererea formulată de sesizare a Curții Constituționale a fost formulată după expirarea termenului legal de apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reamintește că înlăturarea de la aplicare a legii generale ori de câte ori există o dispoziţie specială într-o materie dată, nu trebuie să fie expresă, fiind de la sine înţeleasă, fiind o consecinţă directă a principiului anterior amintit.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în mod nepermis instanţa de apel a apreciat că se impune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva nesocotirii de către recurentul-reclamant a prevederilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., în contextul în care, așa cum s-a reliefat anterior, sesizarea Curții Constituționale poate fi formulată și în căile de atac, fără ca aceasta să poată fi asimilată unui motiv, cereri sau mijloace de apărare vizate de norma procesual civilă amintită.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluția de respingere a sesizării Curţii Constituţionale, reținându-se, ca fine de neprimire, nefinalizarea procedurii jurisdicționale interne stabilită de art. 29 din Statutul intimatului-pârât B, Înalta Curte reţine următoarele:

Incidentul procedural relativ la neconstituționalitatea art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 14/2003, a fost invocat din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, prin limitarea accesului la o instanţă imparţială şi independentă şi crearea unei situaţii discriminatorii între persoane cărora le încetează calitatea de membru al partidului prin excludere, cu titlu sancționator, şi cele care îşi pierd calitatea de membru prin radiere, cum este cazul recurentului reclamant.

Contrar celor statuate de către instanţa de apel, Înalta Curte reţine că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) ale Legii nr. 47/1992, întrucât excepția a fost invocată în cursul unei litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, în apel, are ca obiect o dispoziție cuprinsă într-o lege, iar prevederile art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 14/2003 nu au fost declarate neconstituționale prin decizii anterioare ale Curții Constituționale (Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013 a Curţii Constituţionale a vizat exclusiv alin. (3) a ). De asemenea, și ultima condiție este îndeplinită, întrucât de aceste prevederi s-au prevalat instanțele de fond atunci când au statuat că acțiunea recurentului-reclamant este inadmisibilă, aspect criticat în faza procesuală a apelului în care a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, prima instanță a reținut că și în ipoteza în care pricina este soluționată de o instanță de drept comun, se vor aplica cu prioritate prevederile din legea specială, respectiv art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 14/2003, iar formularea unei cereri în anularea actelor emise de partid, independent de parcurgerea procedurilor speciale interne obligatorii, nu este posibilă.

Raționamentul primei instanţe a fost validat de instanţa de apel care, răspunzând criticilor formulate de reclamant prin cererea de apel, a statuat că accesul la instanță este condiționat de parcurgerea procedurilor de jurisdicție proprii structurii asociative, în termenele și condițiile reglementate prin statutele și regulamentele proprii.

În atare situaţie, condiţia de admisibilitate referitoare la ,,legătura cu soluţionarea cauzei” ce presupune atât aplicabilitatea textelor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, este întrunită în speţa de faţă, ţinând cont de circumstanţele particulare ale cauzei.

Înalta Curte va lăsa la aprecierea Curţii Constituţionale controlul de constituţionalitate al textului de lege care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, în raport de jurisprudența sa anterioară.

Faţă de cele prezentate, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul declarat de petentul A împotriva încheierii din 17 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia I civilă în dosarul nr. x/103/2022*, va casa încheierea recurată şi, rejudecând, va admite cererea și va dispune, în temeiul art. 29 alin. (4) din aceeaşi lege, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 și art. 16 din Legea nr. 14/2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de petentul A împotriva încheierii din 17 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia I civilă în dosarul nr. x/103/2022*.

Casează încheierea recurată şi, pe fond, admite cererea de sesizare formulată de petent.

Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 și art. 16 din Legea nr. 14/2003.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.