Peremption of appeal proceedings where annulled recourse fails to interrupt the statutory six-month deadline

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Civilă sub nr. x/93/2021, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta B, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa: să dispună încuviinţarea adopţiei numitei major B, născută la data de (...), în prezent în vârstă de 41 ani, de către reclamant; să dispună ca pe viitor adoptata B să poarte numele de familie al reclamantului, şi anume acela de C; să dispună ca Serviciul de stare civilă din cadrul SPCLEP Voluntari să întocmească un nou act de naştere al adoptatei, în care aceasta să poarte numele de C, iar reclamantul să figureze în calitate de tată firesc al acesteia.

La termenul din data de 11 ianuarie 2022, reclamantul a depus o precizare privind capătul 2 din cererea introductivă, în sensul ca pe viitor adoptata să își mențină numele purtat.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 2541 din 11 octombrie 2022, Tribunalul Ilfov – Secţia civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 04 noiembrie 2022 au declarat apel atât reclamantul A, cât şi pârâta B, cererea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 17 noiembrie 2022.

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi e familie a dispus suspendarea judecării apelului, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., faţă de lipsa părţilor.

Împotriva acestei încheieri, la data de 22 martie 2023, a declarat recurs reclamantul.

Prin decizia nr. 1659 din 18 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă a anulat recursul.

La data de 24 octombrie 2023 reclamantul și pârâta au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, instanţa acordând termen la data de 30 ianuarie 2024, în vederea soluţionării acestei cereri.

La termenul din 30 ianuarie 2024, instanţa a invocat din oficiu excepţia de perimare.

Prin decizia civilă nr. 62A din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat perimat apelul formulat de apelantul-reclamant A şi de apelanta-pârâtă B, împotriva sentinței civile nr. 2541/11.10.2022 pronunţate de Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă în dosarul nr. x/93/2021.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 62A din 30 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă la data de 26 martie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie (filele 1 şi 2).

În susţinerea recursului, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că, la data de 24 octombrie 2023, după soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii de suspendare din 17 ianuarie 2023, părţile au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, însă instanţa de apel a perimat pricina, deşi recursul declarat împotriva acestei încheieri a întrerupt curgerea termenului de perimare.

A mai susţinut că ambele părţi depuseseră în dosarul instanţei de apel cereri de judecare în lipsă pentru termenul din 17 ianuarie 2023, pe motiv că nu se puteau prezenta, iar nu cerere de amânare a cauzei cum greşit a reţinut instanţa.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluționând cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi având ca finalitate anularea recursului pe temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod, instanța de recurs constată faptul că aceasta este nefondată.

În aplicarea acestei norme de drept procesual, sancţiunea nulităţii căii de atac intervine numai în situaţia în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege.

În cauză, se observă că recurentul-reclamant susţine că recursul declarat împotriva încheierii de suspendare din 17 ianuarie 2023 a întrerupt curgerea termenului de perimare, prin această critică, partea reproşând, de fapt, instanţei de apel încălcarea unor reguli de procedură, astfel că aceasta este subsumabilă motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii).

Aşadar, excepţia nulităţii recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public urmează a fi respinsă.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă”.

Pornind de la dispoziţiile legale precitate, rezultă că perimarea este o sancţiune procedurală care se bazează pe prezumţia de desistare a părţii de la cererea formulată, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Ea intervine în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, un anumit timp prevăzut de lege.

Rămânerea cauzei în nelucrare şi culpa părţii, astfel cum fără echivoc rezultă din cuprinsul primului alineat al art. 416 C. proc. civ., mai sus redat, sunt cele două elemente esenţiale care definesc perimarea ca pe o sancţiune procedurală, dar şi ca o prezumţie de desistare de la judecată.

Cu alte cuvinte, perimarea are atât caracter de sancţiune a neglijenţei părţii, cât şi caracterul unei prezumţii de desistare tacită.

Deci, pentru a opera perimarea, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii care se desprind din prevederile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., anume: învestirea instanţei cu o cerere care a declanşat o judecată în primă instanţă sau într-o cale de atac, rămânerea pricinii în nelucrare timp de 6 luni şi lăsarea în nelucrare să se datoreze culpei părţilor.

Aplicând aceste aspecte de ordin teoretic la cazul concret al speţei, se constată următoarele:

Instanţa de apel a fost învestită cu soluţionarea apelului declarat atât de reclamantul A, cât şi de pârâta B, împotriva sentinței civile nr. 2541 din 11 octombrie 2022 pronunţate de Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă în dosarul nr. x/93/2021.

În etapa procesuală a apelului, judecata a fost suspendată la data de 17 ianuarie 2023, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Împotriva acestei încheieri de suspendare apelanţii au formulat recurs la data de 22 martie 2023, acesta fiind anulat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă prin decizia nr. 1659 din 18 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/93/2021/a1, instanţa supremă reţinând că nu este motivată calea de atac declarată, nefiind posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

La data de 24 octombrie 2023, ambele părţi au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, instanţa de apel stabilind termen pentru soluţionare la data de 30 ianuarie 2024.

La termenul din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat perimat apelul, apreciind că judecata cererii de apel a fost împiedicată de părţi, întrucât de la data suspendării pricinii, 17 ianuarie 2023, şi până la data depunerii cererii de repunere pe rol, 24 octombrie 2023, părţile nu au efectuat niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării, cererea de recurs formulată la data de 22 martie 2023 neintrând în categoria actelor ce suspendă cursul perimării, întrucât sancţiunea anulării dispusă de Înalta Curte o lipseşte de orice efecte juridice, iar cererea de repunere pe rol a fost depusă ulterior momentului împlinirii termenului de perimare.

Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a criticat decizia instanţei de apel, pe motiv că, deşi la data de 24 octombrie 2023, după soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii de suspendare din 17 ianuarie 2023, părţile au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, instanţa de apel a perimat pricina, deşi recursul formulat întrerupea termenul de perimare.

Referitor la această critică, respectiv că recursul împotriva încheierii de suspendare întrerupe termenul de perimare, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, este corect a recunoaște un atare efect al declarării căii de atac – ca act de procedură efectuat cu scopul continuării judecăţii suspendate – însă cu condiția ca respectiva cale de atac să fie valabil întocmită, pentru că un act nul nu poate produce niciun efect.

Dar, în speță, astfel cum s-a reţinut supra, recursul declarat împotriva încheierii de suspendare nu a respectat cerințele de formă prevăzute de lege, fiind, deci, un act care nu putea produce niciun efect juridic, întrucât este lovit de nulitate.

Din această perspectivă devin aplicabile prevederile art. 179 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care „Actul de procedură nul sau anulabil este desfiinţat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii lui.”, nulitatea operând retroactiv, cu consecinţa că se consideră că actul nul nu a existat.

În ceea ce priveşte cererea de repunere a cauzei pe rol formulată la data de 24 octombrie 2023, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel faptul că aceasta a fost depusă după ce a operat sancţiunea perimării.

În acest sens, instanţa de recurs reţine că cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.

Însă, în speţa pendinte, cererea de repunere pe rol, astfel cum susţine şi recurentul-reclamant prin cererea de recurs, a fost depusă la dosar la data de 24 octombrie 2023, după soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii de suspendare din 17 ianuarie 2023.

Or, această solicitare de repunere a cauzei pe rol trebuia să fie efectuată înăuntrul termenului de perimare, respectiv între momentul suspendării (17 ianuarie 2023) şi data la care s-a împlinit termenul de perimare (17 iulie 2023), întrucât orice act de procedură îndeplinit, de părţi sau de instanţă, după împlinirea termenului de perimare, nu poate produce efectul întreruptiv/suspensiv, împlinirea termenului de perimare operând ope legis.

Astfel, cererea de repunere a cauzei pe rol nu avea aptitudinea de a produce efectul specific unui astfel de act procedural, şi anume reluarea cursului judecăţii, atâta vreme cât termenul de perimare era împlinit.

Or, prin simpla împlinire a termenului legal de perimare, calea de atac se perimă, independent de momentul la care instanța stabilește termen pentru constatarea acesteia.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-reclamant în sensul că ambele părţi au solicitat judecarea cauzei în lipsă pentru termenul din 17 ianuarie 2023, însă, cu toate acestea, instanţa de apel a suspendat pricina, Înalta Curte constată că măsura suspendării nu poate fi cenzurată pe calea prezentului recurs. Acest aspect putea fi cenzurat exclusiv în cadrul recursului formulat împotriva încheierii de suspendare, însă, după cum s-a arătat, respectiva cale de atac nu a fost valabil întocmită, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În consecinţă, reţinând că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., în mod legal instanţa de apel, prin decizia recurată, văzând că termenul de perimare reglementat de acest text de lege a început să curgă la data de 17 ianuarie 2023 - data suspendării pricinii pentru lipsa părţilor - şi s-a împlinit la data de 17 iulie 2023, a constatat că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părţilor, care nu au stăruit în continuarea judecăţii prin îndeplinirea vreunui act de procedură valabil, de natură a întrerupe cursul perimării.

Din perspectiva tuturor acestor elemente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat, reţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre judecătorească legală, susţinerile recurentului-reclamant nefiind fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva deciziei nr. 62A din 30 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2024.