Territorial competence for forced execution approval: foreign debtor and creditors with only a procedural address in Romania

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița, la data de 5 noiembrie 2024, sub numărul x/290/2024, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A, s-a solicitat, la cererea creditoarelor B MBH şi C Limited, încuviinţarea executării silite a debitoarei D, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 1310650010031 din data de 13 februarie 2006 emis de E S.A., actuala BNP F S.A. Paris, privind recuperarea sumei de 2.337,95 lei reprezentând debit principal şi accesorii calculate conform dispoziţiilor legale, sumă ce va fi actualizată potrivit dispoziţiilor art. 628 alin. (3) C. proc. civ., în funcţie de rata inflaţiei, până la recuperarea integrală, la care se adaugă valoarea dobânzilor, comisioanelor şi alte costuri, calculate până la data recuperării integrale a creanţei; 20 lei taxă timbru executare şi 277,27 lei onorariu executor judecătoresc (TVA inclus), prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, în dosarul de executare silită nr. x/2024.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 666 C. proc. civ.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 6476 din data de 15 octombrie 2024, Judecătoria Reșița a admis excepţia necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Reșița a făcut aplicarea art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., reţinând că, în urma verificărilor efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D., rezultă că debitoarea D are statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate, fără domiciliu în România, respectiv anterior sesizării executorului judecătoresc cu cererea de executare silită.

De asemenea, a constatat că, din actele dosarului rezultă că sediul creditoarelor B MBH şi C Limited este în București, b-dul. (...), Sector 1, motiv pentru care a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în sensul că, întrucât domiciliul debitoarei D nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul creditoarelor B MBH şi C Limited.

I.2.2. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 10817 din data de 9 decembrie 2024, a admis excepţia necompetenței sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă teritorială şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

În esenţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a stabilit instanţa competentă a soluţiona cauza prin aplicarea art. 651 alin. (1) teza finală, reţinând că, în speţă, nici debitoarea nu are domiciliul în România şi nici creditoarele nu au sediile în România (acestea indicând sediile în cererea de executare silită; sediul indicat în Sectorul 1 reprezintă doar sediul ales, ce nu poate fi avut în vedere).

Prin urmare, a apreciat că instanţa de executare este Judecătoria Reșița, judecătorie în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditoare.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Reșița şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la sediile creditoarelor şi, ca atare, cu privire la norma de competenţă incidentă în cauză.

Astfel, în contextul în care ambele instanţe au reţinut că debitoarea nu are domiciliul în România, Judecătoria Reșița a constatat că sediile creditoarelor sunt în Bucureşti, sectorul 1 şi a apreciat că este incident art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a observat că sediile creditoarelor nu se află în România, ci doar sediul procesual ales al acestora, şi a făcut aplicarea art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă cererea privind încuviinţarea executării silite, este aplicabil art. 666 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „în termen de maxim 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare”.

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ.: „Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.”

În ceea ce priveşte sediile creditoarelor, se reţine că, din cuprinsul cererii de încuviinţare a executării silite (fila 7 din dosarul Judecătoriei Reșița), rezultă că B MBH are sediul în Germania, iar C Limited are sediul în Cipru, ambele creditoare alegându-şi sediul procesual în vederea comunicării actelor de procedură în Bucureşti, b-dul (...), sectorul 1.

Însă, sub aspectul stabilirii instanţei competente teritorial să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite, nu prezintă nicio relevanţă sediul procesual ales al creditoarelor, neputând produce efecte juridice în planul competenţei, întrucât competenţa nu se determină în funcţie de voinţa uneia dintre părți, ci conform criteriilor stabilite expres de către legiuitor. Sediul ales reprezintă doar un mijloc prin care partea înţelege să-şi exercite drepturile procesuale, neputând determina competenţa.

Din moment ce nici domiciliul debitoarei şi nici sediile creditoarelor nu se află în România, rezultă că instanţa competentă teritorial se determină conform prevederilor art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., aceasta fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de către creditoare.

Având în vedere că sediul Biroul Executorului Judecătoresc A se află în Reșița, rezultă că instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta cerere de încuviinţare a executării silite este Judecătoria Reșița, iar nu Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află doar sediul procesual ales al creditoarelor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.