Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4405/2004 AI generated

Sustaining pre-trial detention for organized vehicle smuggling and customs fraud during continued criminal investigation

Case Number Decizia nr. 4405/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeals of three defendants, upholding the Ploiești Court of Appeal's decision to extend their pre-trial detention by 30 days each. The defendants challenged the extension of preventive arrest measures imposed while they faced criminal investigation for organized crime, specifically the trafficking of luxury vehicles stolen from abroad, which involved the use of forged documents and corruption of customs and identity verification officials to evade import duties. The court held that the extension complied with Articles 143 and 148 of the Code of Criminal Procedure, as the offenses constituted serious crimes with high social danger that threatened public order if the defendants were released, and consequently ordered the dismissal of the appeals under Article 385(15)(b) of the Code of Criminal Procedure, assessing each defendant with 600,000 lei in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 148 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Sustaining pre-trial detention for organized vehicle smuggling and customs fraud during continued criminal investigation: Verificând recursurile declarate de inculpați, în raport de actele și probele dosarului și de dispozițiile art. 1491, art. 143 și art. 148 C. proc. pen., se constată că măsura arestării preventive a inculpaților și măsura prelungirii arestării preventive a fost luată în conformitate cu dispozițiile legale.

Keywords

AI generated
pre-trial detention costs of investigation code of criminal procedure customs fraud fraud extension of detention deportation

Cited Legislation

AI generated
art. 148 C. proc. pen art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 august 2004, pronunțată în Camera de consiliu de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 6656/2004, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților S.V.N., Itu. C., S.C.I., cu 30 de zile pentru fiecare.

A motivat instanța că, Parchetul a solicitat prelungirea arestării preventive, întrucât se află în cercetări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reținându-se că în perioada 1998 – 2001, au făcut parte dintr-un grup organizat în traficul de mașini de lux furate din străinătate și pentru înmatriculare, s-au folosit acte false ca aparținând R.A.R. și formațiunilor de Evidența Informatizată a Persoanei, Birourilor vamale din teritoriu, folosindu-se și de funcționari din cadrul acestor structuri. Prin manopere și mijloace frauduloase, inculpații au reușit să introducă în țară mai multe autoturisme de lux, care au fost vândute cu sume mult inferioare valorii de piață a acestora, fiind prejudiciat bugetul de stat prin neîncasarea sau diminuarea taxelor vamale.

În urma verificării probelor instanța a stabilit că în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților și se impune prelungirea măsurii arestării preventive a acestora, pentru continuarea urmăririi penale, respectiv audierea de martori, efectuarea de noi confruntări, cercetarea și altor persoane, care au legătură cu grupul infracțional.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații S.V.N., S.I.C. și Itu C., care au solicitat casarea încheierii și respingerea cererii formulate de parchet, privind prelungirea arestării preventive.

Verificând recursurile declarate de inculpați, în raport de actele și probele dosarului și de dispozițiile art. 1491, art. 143 și art. 148 C. proc. pen., se constată că măsura arestării preventive a inculpaților și măsura prelungirii arestării preventive a fost luată în conformitate cu dispozițiile legale.

Sunt îndeplinite condițiile, prevăzute de art. 143 și art. 148 C. proc. pen., iar pe de altă parte, faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt grave, au un grad ridicat de pericol social, iar judecarea lor în stare de libertate poate constitui o încurajare pentru membrii colectivității la încălcarea normelor de drept penal, constituind din acest punct de vedere pericol pentru ordinea publică.

În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați.

Recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.V.N., S.I.C. și Itu C., împotriva încheierii din 23 august 2004, pronunțată în dosarul nr. 6656/2004 al Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 600.000 lei fiecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2004.