Influence-peddling conviction upheld; execution challenge attacking res judicata merits rejected as inadmissible.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2024

Asupra contestaţiei de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 305 din data de 26 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 291 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 303.118 RON şi echivalentul în RON, la cursul BNR de la data punerii în executare, a sumei de 30.000 euro, prin obligarea acestuia la plata către stat a acestor sume.

A menţinut măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din 09.06.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei- până la concurenţa sumei de 435.823 RON.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 18.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 15.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală, iar 3000 RON în faza de cercetare judecătorească.

În baza art. 217 alin. (7) C. proc. pen., a dispus plata din cauţiunea în valoare de 150.000 RON, instituită prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din 04.05.2016, cu raportare la ordonanţa de luare a măsurii controlului judiciar pe cauţiune nr. 961/P/2015 din 25.04.2016, depusă pe numele inculpatului A. la B. – Agenţia Braşov, în contul curent nr. x, a cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 18.000 RON.

Conform art. 217 alin. (6) C. proc. pen., a restituit din cuantumul cauţiunii suma de 132.000 RON către inculpat.

În baza art. 274 alin. (1) teza ultimă C. proc. pen., a dispus ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 RON, să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.

Prin decizia penală nr. 85 din data de 25 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în dosarul nr. x/2018 a fost admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 305 din data de 26 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2016, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând a fost înlăturată din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g), k) din C. pen.

A fost înlăturată dispoziţia privind confiscarea de la inculpat a sumei de 30.000 euro.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din data de 09.06.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, până la concurenţa sumei de 303.118 RON.

A fost înlăturată dispoziţia privind plata cheltuielilor judiciare din cauţiunea în valoare de 150.000 RON, instituită prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din 04.05.2016, cât şi dispoziţia privind restituirea sumei de 132.000 RON din cuantumul cauţiunii.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada executată de la data de 28 iunie 2018 la 19 decembrie 2018.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor din sentinţa apelată care nu sunt contrare deciziei.

De asemenea, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe, iar cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat prezenta contestaţie la executare condamnatul A., contestaţie întemeiată pe cazul prevăzut de dispoziţiile art. 598 lit. c) teza I C. proc. pen.

În motivarea contestaţiei la executare, condamnatul A. a susţinut, în esenţă, că infracţiunea pentru care a fost condamnat a fost comisă în cursul anului 2012, iar instanţa de apel în mod greşit a reţinut ca moment al comiterii infracţiunii de trafic de influenţă anul 2014.

În acest sens, a arătat că instanţa de apel în mod greşit reţine un moment al consumării infracţiunii, în cursul anului 2012, la data actului initial de pretindere a unui procent de 5% din valoarea contractului ce urma a fi incheiat, şi un moment al epuizării, în luna iunie 2014, odată cu primirea ultimei tranşe de bani din comisionul de 5% pretins, apărarea susţinând că infracţiunea de traffic de influenţă este o infracţiune de consumare anticipată astfel încât simpla pretindere de bani sau beneficii ori acceptarea de promisiuni este suficientă pentru a se consuma infracţiunea.

Or, în raport de situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, a susţinut că termenul de prescriptie a răspunderii penale s-a împlinit la începutul lunii octombrie 2022 astfel încât se impunea pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal.

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază contestaţia la executare ca fiind inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare este un procedeu jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătoreşti, fără a se putea, însă, modifica soluţia pronunţată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Regimul juridic al contestaţiei la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Aşadar, prin contestaţia la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

Totodată, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (Cauza Brumărescu împotriva României).

Prin decizia nr. 260 din 26 mai 2020, Curtea Constituţională a statuat că "în cadrul contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunţată hotărârea judecătorească."

Astfel, instanţa de contencios constituţional a statuat că "procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii (Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, paragraful 15; Decizia nr. 155 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 5 martie 2009; Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005; Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007)."

În motivarea contestaţiei la executare s-a susţinut că există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, întrucât în decizia penală nr. 85 din data de 25 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în dosarul nr. x/2018, s-a reţinut în mod greşit data săvârşirii infracţiunii, termenul de prescripţie a răspunderii penale fiind împlinit la data pronunţării deciziei contestate.

În această ordine de idei, Completul de 5 Judecători reţine că nelămurirea invocată antamează fondul cauzei, astfel că nu poate fi circumscrisă vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută, în înţelesul dat acestei sintagme prin dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

În esenţă, susţinerile contestatorului vizează modul în care prin decizia contestată s-a tranşat o chestiune de drept – momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, respectiv momentul săvârşirii infracţiunii. Or, statuarea instanţei de apel sub acest aspect se impune cu autoritate de lucru judecat, nefiind susceptibilă a face obiectul unei contestaţii la executare.

De altfel, aceste chestiuni privind momentul consumării infracţiunii, momentul epuizării şi momentul de la care curge termenul de prescripţie a răspunderii penale au fost invocate de către condamnat în faza procesuală a apelului fiind analizate de către instanţa de apel, care a antamat şi posibila incidenţă a prescripţiei răspunderii penale, inclusiv momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, prin prisma modalităţii de săvârşire a faptei, astfel cum rezultă din considerentele deciziei contestate, în final stabilind că nu se impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal.

În consecinţă, Completul de 5 Judecători constată că motivul de contestaţie la executare a fost invocat pur formal, prezenta contestaţie la executare, deşi întemeiată în drept pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., care se referă în mod concret la nelămuriri privind hotărârea ce se execută, face referiri la aspecte ce ţin de fondul cauzei, atribuind contestaţiei la executare caracterul unei căi de atac ce vizează fondul cauzei.

Or, aceste aspecte nu pot fi repuse în discuţie şi analizate pe calea prezentei proceduri întrucât ele nu reprezintă în sine aspecte ce ţin de eventuale lămuriri cu privire la executarea pedepsei pe care o are de executat condamnatul.

Pentru toate aceste considerente, constatând că prin contestaţia la executare promovată nu sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, Completul de 5 Judecători, în baza art. 597 alin. (4) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 85 din data de 25 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 85 din data de 25 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2024.