Admissibility of revision for contradictory res judicata when the appellate court expressly adjudicated the authority of the prior judgment

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea recurată

Prin decizia civilă nr. 4842 din 26 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022 s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 5330 din 10 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Instanţa de revizuire a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind îndeplinită condiţia ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat existenţa primei hotărâri, ori, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să discute excepţia autorităţii de lucru judecat, în sensul de a nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuenta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă invocă incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6-8 din C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Arată că cererea de revizuire este admisibilă fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă reiterează că, deşi a respins cererea ca inadmisibilă reţinând că instanţa s-a pronunţat şi a analizat excepţia autorităţii de lucru judecat invocată, în fapt, învederează că instanţa de recurs nu a făcut referire la aspectele soluţionate în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 1525 din 13.03.2017 a Tribunalului Bucureşti din dosarul nr. x/2016, deşi a invocat excepţia şi a depus la dosar sentinţa definitivă.

Arată că, în cauză, respectiv în dosarul nr. x/2016 a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat dar instanţa a omis să se pronunţe asupra acesteia aspect în raport de care decizia civilă nr. 5330 din 10.11.2022 şi sentinţa civilă nr. 1525 din 13.03.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 pronunţate asupra aceluiaşi litigiu conţin dispoziţii potrivnice.

3. Apărările părţilor

Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.

Recurenta S.C. A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare prin care indică jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Tribunalului Bucureşti, dar şi a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României referitoare la aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat.

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a hotărârii recurate.

La data de 2.12.2024, după rămânerea în pronunţare a dosarului, recurenta S.C. A. S.R.L. a depus la dosar concluzii scrise prin care reia susţinerile din cererea de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători

Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Criticile recurentei cu privire la greşita apreciere de către instanţa de revizuire a incidenţei art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Totodată, se constată că recurenta a invocat în mod formal incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6-8 din C. proc. civ., având în vedere că prin cererea de recurs nu pot fi identificate critici care să se subsumeze acestor motive de recurs.

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia, motivele fiind expres şi limitativ prevăzute de lege, impunând pentru fiecare parte, îndeplinirea unor condiţii specifice.

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: "există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Contrar celor susţinute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal este conformă dispoziţiilor procedurale incidente.

Înalta Curte reţine că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării condiţiilor de admisibilitate anterior menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect". În schimb, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă". În timp ce efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, efectul pozitiv implică existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi, ce nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor erori comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale şi motivele specifice admise de legiuitor. O extindere a acestor cazuri şi motive dincolo de domeniul lor de aplicare nu se înscrie în voinţa legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securităţii juridice întrucât deschide căi de desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti definitive acolo unde legiuitorul nu a făcut-o.

Având în vedere că litigiul de bază a fost înregistrat pe rolul primei instanţe la 12 mai 2016, modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, nu sunt aplicabile în cauză.

Anterior acestei modificări, ca şi în contextul vechiul C. proc. civ. s-a stabilit că acest caz de revizuire oferă un remediu doar în cazul încălcării efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, înlăturând hotărârile pronunţate asupra unui litigiu deja soluţionat irevocabil/definitiv de către instanţele judecătoreşti într-o cauză anterioară. În acest caz era necesară întrunirea triplei identităţi de obiect, părţi, cauză.

Instanţa de control judiciar observă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, aşa cum a reţinut şi instanţa de revizuire, că autoritatea de lucru judecat pretinsă a exista prin cererea de revizuire fusese invocată şi în etapa anterioară a recursului şi dezlegată în recursul respectiv prin sentinţa civilă nr. 5330 din 10.11.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016.

Instanţa de recurs reţine, în acord cu instanţa de revizuire, faptul că revizuenta S.C. A. S.R.L., în faţa instanţei de recurs în dosarul nr. x/2016, în combatarea recursului formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, a invocat, printre alte argumente, şi cele reţinute prin sentinţa civilă nr. 1525 din 13.03.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016, susţinând că operaţiunea de stingere a creanţelor prin compensare a fost făcută de ANAF-DGAMC cu ignorarea dispoziţiilor legale şi că în mod corect şi legal Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti au apreciat că pârâta a dat o interpretare greşită a dispoziţiilor pct. 2 alin. 1I Anexa nr. 5 din OPANAF nr. 2202/15.08.2015. De asemenea, a solicitat instanţei de recurs să constate că Tribunalul Bucureşti a dispus restituirea sumei ce constituie obiectul Legii nr. 209/2015, deci inclusiv a sumei ce constituie obiectul cererii de revizuire în cuantum de 1.306.789 RON, pentru diferenţa de 216.124 RON (accesorii) fiind emisă o decizie de anulare în temeiul aceluiaşi act normativ, Legea nr. 209/2015.

Or, o condiţie impusă pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. Se vor respinge ca nefondate susţinerile recurentei referitoare la faptul că deşi a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în dosarul nr. x/2016, instanţa a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Înalta Curte învederează faptul că nu se mai poate reitera, pe calea revizuirii, aceeaşi excepţie, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepţia puterii de lucru judecat.

Înalta Curte reţine că în faţa instanţei de recurs a fost analizată cuprinzător problema autorităţii de lucru judecat, această chestiune constituind, de altfel, motiv de recurs formulat de recurenta A. S.R.L..

Se reţine că prin cererea de revizuire, revizuenta a subliniat faptul că, deşi în dosarul nr. x/2016 a invocat autoritatea de lucru judecat cu privire la suma de 1.522.911 RON, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, a admis recursul şi pe fond i-a respins acţiunea, în condiţiile în care asupra acestor obligaţii fiscale s-ar fi pronunţat Trbiunalul Bucureşti în mod definitiv.

Astfel, se constată că, prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanţa de recurs a analizat argumentele intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. cu referire la cele reţinute prin sentinţa civilă nr. 1525 din 13.03.2017 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Concret, instanţa de control judiciar a apreciat că nu este de natură a conduce la o altă concluzie, în ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei de soluţionare a contestaţiei emise la 21.01.2016, faptul că, ulterior emiterii Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 57/21.01.2016 de către DGRFP Galaţi, prin sentinţa nr. 1525 din 13.03.2017 a Tribunalului Bucureşti s-a constatat că suma de 1.522.911 RON reprezintă obligaţii fiscale supuse anulării conform Legii nr. 209/2015. Prin decizia de soluţionare a contestaţiei nu s-a constatat faptul că obligaţiile fiscale în sumă de 1.306.789 RON nu formau obiectul Legii nr. 209/2015, aspect stabilit ulterior, ci exclusiv faptul că, la acea dată, 21.01.2016, nu erau anulate în baza acestui act normativ.

Or, prin cererea de revizuire, revizuenta S.C. A. S.R.L. a reluat aceleaşi argumente, care, însă, au fost analizate de instanţa de recurs şi au fost respinse.

În concluzie, este corectă soluţia primei instanţe în sensul inadmisibilităţii revizuirii în care se invocă o pretinsă contrarietate de hotărâri, în condiţiile în care a fost examinată excepţia autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea dosar, anume de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs, întrucât, odată verificată această chestiune, calea revizuirii urmăreşte în realitate să supună unei alte instanţe discutarea aceloraşi aspecte cu privire la care o instanţă anterioară s-a pronunţat deja, ceea ce ar conduce la o încălcare a autorităţii de lucru judecat a considerentelor reţinute prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.

De asemenea, nu este admisibilă exercitarea simulată a unui recurs împotriva unei decizii definitive pronunţate în recurs, prin care partea nemulţumită de o hotărâre judecătorească încearcă de fapt să obţină desfiinţarea acelei hotărâri, uzitând de mecanismul invocării unui motiv de revizuire pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac.

Cum scopul revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este acela de a înlătura din ordinea juridică o hotărâre pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, atunci când acestea sunt potrivnice, admisibilitatea unei asemenea cereri este condiţionată de împrejurarea ca judecătorul cauzei care a pronunţat cea de-a doua hotărâre să fi omis să se pronunţe asupra autorităţii de lucru judecat ce a fost invocată în cel de-al doilea dosar, condiţie care, aşa cum s-a arătat, nu este îndeplinită în cauză.

Întrucât toate cerinţele de admisibilitate a căii extraordinare de atac trebuie îndeplinite în mod cumulativ, absenţa uneia determină pronunţarea unei soluţii de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulate de S.C. A. S.R.L.

De altfel, cerinţa ca a doua instanţă să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat izvorăşte chiar din natura juridică a instituţiei revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare şi nu o cale de reformare, instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, instanţei de revizuire nu îi este permis să cenzureze modalitatea în care judecătorul s-a pronunţat în recurs cu privire la valorificarea autorităţii de lucru judecat.

În aceste condiţii, nu poate fi primit motivul de casare/nelegalitate dezvoltat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 4842 din 26 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.