Appellant's motion for annulment rejected as unfounded; prior ruling upheld for lack of procedural error.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Panel of 5 Judges) rejected as unfounded the appellant's motion for annulment, thereby upholding the prior decision (civil decision no. 152 of 9 September 2024) which had found the appeal null for lack of specific grounds challenging the lower court's dismissal of the request to refer a constitutionality exception to the Constitutional Court. The dispute arose from an electoral-law context, where the appellant challenged rulings on the admissibility of a referral to the Constitutional Court regarding local-election legislation. The Court held that under Article 503(2)(2) of the Civil Procedure Code, a motion for annulment is available only for material errors of procedure—such as wrongly dismissing an appeal as late or unstamped—not for re-examination of the merits, factual assessments, or legal interpretation; since the appellant merely reargued the correctness of the earlier ruling without showing any formal procedural mistake in the appeal stage, the motion failed. The decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 470 alin. (5) din C. proc. civ, art. 502 din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 488 din C. proc. civ; Appellant's motion for annulment rejected as unfounded; prior ruling upheld for lack of procedural error: 152 of 9 September 2024) which had found the appeal null for lack of specific grounds challenging the lower court's dismissal of the request to refer a constitutionality exception to the Constitutional Court. The dispute arose from an electoral-law context, where the appellant challenged rulings on the admissibility of a referral to the Constitutional Court regarding local-election legislation. The Court held that under Article 503(2)(2) of the Civil Procedure Code, a motion for annulment is available only for material errors of procedure—such as wrongly dismissing an appeal as late or unstamped—not for re-examination of the merits, factual assessments, or legal interpretation; since the appellant merely reargued the correctness of the earlier ruling without showing any formal procedural mistake in the appeal stage, the motion failed. The decision is final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the contestation in annulment (contestația în anulare) as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2024
Asupra contestaţiei în anulare;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare
Prin decizia civilă nr. 152 din 9 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2024.1. s-a constatat nulitatea recursului declarat de recurenta A.. împotriva încheierii din 13 mai 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2024.
În motivare, Înalta Curte a constatat că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăseşte nicio critică referitoare la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau la argumentele reţinute de instanţă în fundamentarea acestei soluţii.
Contestaţia în anulare
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, A.. contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2024.
Prin cererea formulată, s-a solicitat anularea deciziei contestate şi soluţionarea cauzei. În susţinerea cererii, contestatoarea arată că instanţa nu a procedat la verificarea îndeplinirii procedurii de comunicare a hotărârii pronunţate la fond, în termenul prevăzut de art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.
Arată că recursul a fost motivat prin chiar cererea de recurs. Astfel, consideră contestatoarea că prin soluţionarea cauzei, instanţa a încălcat garanţiile procesuale şi procedurale ale reclamantului, fără a avea în vedere principiul non reformatio in pejus prevăzut de art. 502 din C. proc. civ.
Apărările părţilor
Intimatul Biroul Electoral Central nu a depus întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată următoarele:
Înalta Curte reţine că temeiul de drept al contestaţiei în anulare, aşa cum a fost indicat în memoriul depus, este art. 503 alin. (2) din C. proc. civ.. Potrivit acestui text normativ "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale…"
În sensul dispoziţiilor anterior citate, noţiunea de "greşeală materială" reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi verificate greşeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de exemplu respingerea în mod greşit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greşit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
În oricare dintre situaţii, pretinsa greşeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluţionat prin decizia a cărei retractare se solicită şi în raport de situaţia existentă la dosar la data pronunţării acesteia.
Totodată, Înalta Curte subliniază că ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocată prin contestaţie, vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare, o reapreciere a circumstanţelor factuale sau a probelor administrate în cauză sau o verificare a modului de interpretare şi de aplicare a legii de drept substanţial sau procedural. Or în cauză nu au fost identificate erori materiale în sensul celor prezentate de contestatoare, în raport de înscrisurile existente la dosar la data pronunţării deciziei atacată pe calea prezentei contestaţii în anulare.
Verificând actele dosarului, se constată că, prin încheierea din 13 mai 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta A.. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi a Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
În motivarea acestei hotărâri, s-a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, din perspectiva relevanţei pe care soluţionarea excepţiei ar avea-o în cauză.
Împotriva încheierii din 13 mai 2024, a declarat recurs recurenta A.. împotriva încheierii din 13 mai 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători fiind înregistrat sub nr. x/2024/a1.1. În această cauză, instanţa a constatat nulitatea recursului având în vedere că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăseşte nicio critică referitoare la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau la argumentele reţinute de instanţă în fundamentarea acestei soluţii.
Prin contestaţia formulată, contestatoarea a susţinut că instanţa de fond nu a verificat îndeplinirea procedurii de comunicare a încheierii recurate pentru a putea verifica termenul de motivare a recursului. Se constată că prin încheierea recurată s-a reţinut, pe de o parte că prin referatul magistratului-asistent, recursul a fost formulat în termen iar, pe de altă parte, în cadrul susţinerilor orale din faţa instanţei, avocatul recurentei a precizat că a motivat recursul în termenul legal.
Totodată, verificând actele dosarului, se constată că recurenta a formulat recurs în termenul legal de 48 de ore de la pronunţarea asupra cererii de respingeri a sesizării Curţii Constituţionale în dosarul nr. x/2024, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 iar cererea de recurs conţine şi motivarea acestuia. După acest moment, recurenta-contestatoare nu a mai depus în cauză nicio altă cerere care să conţină motive de recurs.
Prin urmare, alegaţiile contestatoarei conform cărora instanţa de fond nu a verificat termenul de motivare a recursului prin raportare la termenul de recurs calculat de la comunicarea hotărârii sunt nefondate, având în vedere că recurenta-contestatoare nu a mai depus altă cerere.
În ceea ce priveşte susţinerea conform cărora recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, se reţine, aşa cum a constatat şi instanţa de recurs, că, în cuprinsul acesteia, nu se regăseşte nicio critică referitoare la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau la argumentele reţinute de instanţă în fundamentarea acestei soluţii. Or, Înalta Curte a reţinut că motivarea recursului implică obligaţia părţii de a arăta, în concret, în ce constă greşeala instanţei care a pronunţat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia, exigenţă care nu a fost îndeplinită în speţă, în ceea ce priveşte afirmaţiile din recurs.
Prin urmare, cum aspectele invocate de recurentă nu s-au grefat pe conţinutul deciziei atacate, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de fond, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată, şi fără a formula critici susceptibile ce cenzură în recurs, în mod corect s-a constatat că recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.
Potrivit prevederilor art. 487 din C. proc. civ.: "(1) Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, in afara de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi in recurs". Aşadar, motivele pe care se întemeiază cererea de recurs şi dezvoltarea acestora pot fi transmise ulterior declarării recursului, însă numai înăuntrul termenul legal de declarare a recursului.
Cum în cauză nu este incidentă niciuna dintre situaţiile prevăzute anterior, Înalta Curte constată că susţinerile din contestaţia în anulare sunt nefondate.
Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată că susţinerile contestatorului în cadrul prezentei căi de atac nu relevă existenţa unei erori materiale intervenite cu prilejul judecăţii realizate de către instanţa de recurs, prin decizia contestată, astfel încât contestaţia în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. apare ca nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A.. împotriva deciziei civile nr. 152 din 9 septembrie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2024.1.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A.. împotriva deciziei civile nr. 152 din 9 septembrie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2024.1.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.