Admissibility of revision for contradictory judgments where res judicata was previously analyzed on appeal

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 12 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii, să se dispună:

A) majorarea cuantumului de compensare atribuit prin decizia de compensare nr. 27811 din data de 10 iulie 2019 de la 3.627.260 puncte la numărul de puncte ce va fi stabilit în urma unei expertize, apreciind că se impune majorarea celui stabilit prin decizia de compensare cu 10.000.000 puncte suplimentare, adică până la 13.627.260 puncte, echivalent a 13.627.260 RON pentru imobilul situat în Arad, bd. x, ce a făcut obiectul notificării nr. x/2001 şi a rezultat din decizia 100 din data de 28 ianuarie 2005 P.M.B., obiect al dosarului nr. x/2017 – soluţionat prin decizia civilă 615 din data de 24 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – definitivă;

B) majorarea cuantumului de compensare atribuit prin decizia de compensare nr. 27811 din data de 10 iulie 2019 şi pentru dosarul administrativ nr. x/CC, astfel cum a fost acesta constituit şi având în vedere decizia A.A.A.S. nr. 59 din data de 2 mai 2012, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de compensare cu valoare suplimentară pentru următoarele imobile:

a. Oradea, str. x, înscris în C.F. x Oradea, nr. top x;

b. Arad, str. x, construcţii şi teren nr. topo x nr. topo x nr. topo x nr. topo x nr. topo x nr. topo x;

c. Arad, Calea x 28-32 - 8939 mp – C.F. x, C.F. x; 8813 mp teren şi 1984 construcţii – C.F. x şi x;

d. Arad, Calea 6 Vânători - teren 7286 mp – C.F. x;

e. Arad, str. x - teren 450 mp – C.F. x, topografic x; 4753, 4754, 4755;

f. Bucureşti, şos. x, sector 5 - teren 25615, 56 mp şi construcţii 1990 mp, cu o valoarea suplimentară faţă de cea de la cap. I provizorie de 96.000.000,00 puncte, echivalentul a 96.000.000,00 RON, imobile pentru care nu s-a realizat evaluarea legală, deşi dosarul nr. x C. civ. s-a soluţionat în integralitatea sa prin decizia contestată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 iunie 2020, s-a dispus disjungerea capătului 2 de cerere şi formarea unui nou dosar, cu nr. x/2020

Prin sentinţa civilă nr. 219 din data de 28 februarie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte contestaţia precizată formulată de reclamanţii A. şi B., a anulat decizia de compensare nr. 27811 din data de 10 iulie 2019 emisă de pârâtă în dosarul de despăgubiri nr. x şi a obligat-o să emită în favoarea contestatorilor, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, decizie de compensare prin 89.689.790,8 puncte din care: 62.744 puncte pentru imobilul din Oradea, str. x; 5.445.580 puncte pentru imobilul din Arad, str. x (cu excepţia ap. 5); 4.387.406,8 puncte pentru imobilul din Arad, Calea x; 2.584.546 puncte pentru imobilul din Arad, Calea 6 Vânători; 62.282 puncte pentru imobilul din Arad, str. x; 77.147.232 puncte pentru imobilul din Bucureşti, Şoseaua x.

Prin decizia civilă nr. 167A din data de 13 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 219 din data de 28 februarie 2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a obligat-o pe apelanta-pârâtă să emită în favoarea intimaţilor-contestatorilor, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, decizie de compensare prin 30.259.668,58 puncte pentru imobilele din Oradea, str. x; Arad, str. x (cu excepţia ap. 5); Arad, Calea x; Arad, Calea 6 Vânători; Arad, str. x; Bucureşti, Şoseaua x.

A păstrat restul dispoziţiilor din sentinţa civilă apelată.

Cererea de revizuire

Împotriva acestei ultime decizii, reclamanţii au formulat cerere de revizuire, prin care au susţinut că decizia civilă nr. 167/2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive anterioare, respectiv: decizia civilă nr. 1373R din data de 29 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2011; decizia civilă nr. 340A din data de 4 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018; decizia civilă nr. 1263 din 24 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017; decizia civilă nr. 615A din data de 24 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017; decizia civilă nr. 439A din data de 17 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019; decizia civilă nr. 274 din data de 25 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

În opinia revizuenţilor, decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor date prin deciziile anterior arătate cu privire la următoarele aspecte: regimul juridic aplicabil cauzei/a legii aplicabile cauzei; forma aplicabilă la soluţionarea cauzei; modalitatea de aplicare şi efectele asupra cauzei şi, de asemenea, cu privire la acordarea a mai mult decât s-a cerut; cu privire la limitele de analiză a unui apel.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 1234 din 14 mai 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi C., în calitate de succesor al lui B., împotriva deciziei civile nr. 167A din data de 13 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În motivare, instanţa de revizuire a reţinut că, prin întâmpinarea formulată în faza apelului (în care a fost pronunţată hotărârea atacată prin prezenta revizuire), revizuenţii, faţă de criticile formulate de către intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 219 din data de 28 februarie 2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au apărat invocând printre altele autoritatea de lucru judecat a deciziilor anterior menţionate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu privire la excepţia inadmisibilităţii pentru autoritate de lucru judecat sau putere de lucru judecat ori apărare de fond, cum au intitulat-o revizuenţii, a considerat că nu este vorba despre o veritabilă excepţie procesuală în accepţiunea art. 245 C. proc. civ. şi, prin urmare, că nu se impune unirea cu fondul, nefiind o excepţie, ci reprezintă apărări de fond care urmează să fie analizate şi tranşate la deliberare şi pronunţare.

În considerentele decizie atacate prin prezenta cerere de revizuire, instanţa de apel, înainte de a analiza fiecare motiv de apel şi apărările corespunzătoare, a evidenţiat şi a analizat aspectele vizând instituţia autorităţii de lucru judecat, luând în considerare poziţiile antagonice ale părţilor sub aspectul incidenţei sau neincidenţei în speţă a acestei instituţii.

În urma acestei analize, a reţinut că, întrucât nu există triplă identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), între prezentul dosar şi niciuna dintre hotărârile pronunţate în dosarele invocate de revizuenţi, aflându-ne în prezenţa unor obiecte diferite şi a unor cauze diferite, nu este incident efectul negativ al lucrului judecat, judecata nefiind împiedicată sub acest aspect; aşadar, ceea ce se pune în discuţie este efectul pozitiv al lucrului judecat.

În acest context, Înalta Curte a constatat că autoritatea de lucru judecat de care se prevalează revizuenţii în prezenta cale de atac a fost invocată de către aceştia în faţa instanţei de apel, care a analizat-o şi a dat o amplă dezlegare cu privire la motivul de apel respectiv.

În realitate, prin amplele motive formulate, revizuenţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată pe fondul cauzei şi de împrejurarea că instanţa de apel nu a valorificat dezlegările date prin deciziile invocate în sensul urmărit de către aceştia, tinzând să transforme calea extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanţei de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuenţii au formulat recurs.

Printr-o amplă motivare, au susţinut incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură.

Astfel, susţin recurenţii, instanţa de revizuire a adăugat la lege o condiţie care nu există, respectiv a neinvocării şi neanalizării autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, cu ocazia celei de-a doua judecăţi.

În opinia recurenţilor, soluţia pronunţată este atât nelegală prin impunerea unei condiţii sub analiza susţinută faţă de noua lege de procedură civilă, cât şi pentru că intră în flagrantă contradicţie cu restul considerentelor din decizia recurată.

S-a arătat că în principiile constituţionale şi de lege organică fundamentale nu se regăseşte dorinţa legiuitorului de a garanta legalitatea jurisprudenţei.

Recurenţii au criticat şi reţinerea potrivit căreia revizuirea ar fi inadmisibilă şi din perspectiva faptului că nu există identitate de obiect

Procedând astfel, instanţa a încălcat direct art. 1 din C. civ., art. 7 din C. proc. civ., art. 9 alin. (1) şi art. 3 din C. civ., precum şi înţelesul dat de Legea nr. 24/2000 art. 69, art. 10, art. 15, art. 20 şi art. 21 din Constituţie.

Aşadar, cererea de revizuire nu este inadmisibilă procedural dintr-un motiv fundamental; în mod nelegal instanţa a reţinut că inadmisibilă şi aceasta pentru că nu trebuie să fie judecată, cu încălcarea tuturor textelor de procedură civilă anterior menţionate.

Recurenţii au detaliat cum instanţa de revizuire a procedat la o interpretare nelegală a art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că a adăugat la lege condiţia ca autoritatea de lucru judecat să nu fi fost analizată prin hotărârea supuse revizuirii.

În susţinerea acestei critici, recurenţii fac o amplă comparaţie între prevederile din noul C. proc. civ. şi cele din vechiul C. proc. civ., cu privire la ceea ce s-a prevăzut legat de revizuire, de recurs precum şi de autoritatea de lucru judecat.

În memoriul de recurs au fost prezentate aspecte din jurisprudenţa instanţei supreme cu privire la autoritatea de lucru judecat, în susţinerea argumentaţiei, în sensul că cererea de revizuire este admisibilă, hotărârea judecătorească a cărei anulare o solicită încalcă autoritatea de lucru judecat a celorlalte hotărâri judecătoreşti menţionate.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurenţilor privind contrarietatea considerentelor se impun a fi analizate din perspectiva pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., iar cele referitoare la admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva pct. 7 al aceluiaşi text de lege, pentru că se face referire la autoritatea de lucru judecat, iar nu la aplicarea greşită a unui text de lege materială.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în ansamblul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

În cauză, recurenţii au susţinut incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva existenţei unor considerente contradictorii pe care instanţa şi-a argumentat soluţia pronunţată asupra cererii de revizuire.

Înalta Curte reţine că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contrarietatea dintre dispozitiv şi considerente.

Din aceasta perspectivă, raportat la motivul de recurs invocat, la considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, câtă vreme prin decizia recurată instanţa a constatat că nu este întrunită condiţia prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât prin actul de procedură "întâmpinare" depus în dosarul nr. x/2020, recurenţii de astăzi au invocat autoritatea de lucru judecat a aceloraşi decizii care sunt menţionate în cererea de revizuire.

Această chestiune a fost amplu analizată de instanţa de apel, care a apreciat excepţia ca fiind una de fond, de care a ţinut cont la pronunţarea deciziei a cărei anulare se solicită prin calea extraordinară de atac a revizurii.

În urma acestei analize, curtea de apel a reţinut că, întrucât nu există triplă identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), între prezentul dosar şi niciuna dintre hotărârile pronunţate în dosarele invocate de revizuenţi, fiind vorba atât de obiecte diferite cât şi de cauze diferite, nu este incident efectul negativ al lucrului judecat, judecata nefiind împiedicată sub acest aspect; aşadar, ceea ce se pune în discuţie este efectul pozitiv al lucrului judecat.

Analizând toate susţinerile părţilor, instanţa a constatat că în absolut niciunul dintre dosarele invocate de către revizuenţi nu s-a analizat incidenţa art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, susţinerile acestora fiind contrazise flagrant de conţinutul fiecărei hotărâri judecătoreşti; singurul dosar în care s-a invocat tangenţial de către intimată incidenţa art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost dosarul nr. x/2019, de la Curtea de Apel Timişoara, când obiecţiunea intimatei privind incidenţa art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost calificată de către instanţă ca nefiind o obiecţiune, urmând să se aprecieze dacă această critică se subsumează motivelor de apel, conform încheierii de şedinţă din 7 iunie 2022, după care instanţa nu a mai dispus în niciun fel, adică nu a analizat efectiv această critică.

Instanţa de apel a concluzionat, în sensul că în absolut niciunul dintre dosarele invocate de către revizuenţi nu s-a analizat aplicabilitatea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, iar alegaţiile revizenţilor în sensul incidenţei efectului pozitiv al lucrului judecat sunt străine de realitatea factual-juridică şi contrazise de conţinutul fiecărei hotărâri judecătoreşti; în absolut nicio hotărâre judecătorească nu s-a analizat aplicabilitatea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, neavând nicio relevanţă în prezenta cauză motivele pentru care instanţele care au soluţionat dosarele invocate de către revizenţi nu au analizat textul legal antemenţionat.

În acest context, în deplin acord cu instanţa de revizuire, Completul de 5 judecători reţine, la rândul său că autoritatea de lucru judecat de care se prevalează revizuenţii în prezenta cale de atac a fost invocată de către aceştia în faţa instanţei de apel, care a analizat-o şi a dat o amplă dezlegare cu privire la motivul de apel respectiv.

Aşa fiind, se constată că decizia recurată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., se are în vedere că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, întrucât scopul motivării este acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

În esenţă, principala critică din recurs vizează faptul că instanţa de revizuire a realizat o adăugare la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prin faptul că a reţinut, în analiza revizuirii întemeiate aceste prevederi legale, o condiţie neprevăzută de lege, şi anume ca, în litigiul în care a fost pronunţată a doua hotărâre, să nu fi fost invocată ori instanţa să fi omis a analiza autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispoziţiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept menţionate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În acest context, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

În jurisprudenţa referitoare la acest motiv de revizuire [a se vedea, cu titlu de exemplu, Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători nr. 329 din 11 decembrie 2017, nr. 120 din 20 mai 2019, nr. 6 din 17 ianuarie 2022 publicate pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – www.x.ro – în secţiunea de jurisprudenţă], s-a reţinut că una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice este ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces ori, în ipoteza în care a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acesteia.

Este adevărat că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu reglementează expressis verbis o asemenea condiţie de admisibilitate, însă această condiţionare derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive.

În cauză, revizuenta susţine că decizia civilă nr. 167 din data de 13 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă încalcă autoritate de lucru judecat a hotărârilor definitive anterioare, respectiv: decizia civilă nr. 1373R din data de 29 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2011; decizia civilă nr. 340A din data de 4 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018; decizia civilă nr. 1263 din 24 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017; decizia civilă nr. 615A din data de 24 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017; decizia civilă nr. 439A din data de 17 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019; decizia civilă nr. 274 din data de 25 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Se constată, însă, că, pronunţând decizia civilă nr. 167 din data de 13 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a Civilă a procedat la analizarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat.

Astfel, instanţa a arătat că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat, pentru că nu există triplă identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), între prezentul dosar şi niciuna dintre hotărârile pronunţate în dosarele invocate de intimaţi (D. x/2018 – contestaţie decizie de invalidare 11633/20.10.2016; D. x/2017 – contestaţie decizie de compensare nr. 23899/19.12.2018; x/2018 – obligaţie de a face, CNCI să soluţioneze dosarul nr. x C. civ. prin emiterea unei decizii de compensare prin puncte raportat la Decizia nr. 59 din 3 mai 2012 a AVAS, pentru imobilele pentru care s-au formulat notificările nr. x, imobile situate în Oradea, str. x, în Arad, str. x, în Arad, Calea x, în Arad, Calea 6 Vânători, în Arad, str. x, şi în Bucureşti, Şoseaua x, sector 5; D. x/2019 – contestaţie decizie de compensare nr. 27811/10.07.2019, pentru imobilul situat în Arad, Bd. x nr. 97 ce a făcut obiectul notificării x/2001, notificare soluţionată prin Dispoziţia Primarului Municipiului Arad nr. 100/28.01.2005 (alt imobil decât cele ce formează obiectul prezentului dosar); D. x/2019 – contestaţie decizie de compensare nr. 23899/19.12.2018; D. x/2018 - obligarea pârâtei la soluţionarea dosarului nr. x C. civ., prin emiterea deciziei de compensare, prin puncte şi pe cale de consecinţă validarea Dispoziţiei nr. 3232/24.09.2009, referitoare la notificările nr. x, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare, raportat la valoarea ce se va stabili prin hotărâre judecătorească), aflându-ne în prezenţa unor obiecte diferite şi a unor cauze diferite, nu este incident efectul negativ al lucrului judecat, judecata nefiind împiedicată sub acest aspect.

Instanţa de apel a analizat şi efectul pozitiv al acesteia, reţinând că nici acesta nu se verifică în cauză, câtă vreme sentinţa civilă nr. 2140/30.11.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2011, invocată de către intimaţi, a fost casată prin decizia civilă nr. 1373R/29.06.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2011.

În rejudecarea pricinii în dosarul nr. x/2011 după casare, prin sentinţa civilă nr. 139/29.01.2013, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia împotriva Deciziei AVAS nr. 62/30.03.2011, ca neîntemeiată, dar prin decizia civilă nr. 2095R/05.12.2013, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a Civilă a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa civilă nr. 139/29.01.2013, în sensul că a respins, ca rămasă fără obiect, contestaţia împotriva Deciziei AVAS nr. 62/30.03.2011, întrucât s-a emis o nouă decizie, respectiv Decizia AVAS nr. 59/03.05.2012, prin care s-a revocat Decizia AVAS nr. 62/30.03.2011.

Ca urmare, s-a concluzionat în sensul că decizia civilă nr. 1373R/29.06.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2011 are aptitudinea fie de a beneficia de efectul opozabilităţii hotărârii în favoarea intimaţilor şi împotriva apelantei care nu a făcut dovada contrară celor statuate prin decizia antemenţionată, respectiv necesitatea de a exista identitate de părţi pentru a se putea invoca efectul pozitiv al lucrului judecat, fie de efectul pozitiv al lucrului judecat, fiind suficient ca o parte să figureze în cel dintâi proces finalizat pentru a putea invoca în al doilea proces în care este parte efectul pozitiv al lucrului judecat împotriva unei părţi care nu a avut această calitate şi în primul proces.

Or, prin decizia civilă nr. 1373R/29.06.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a Civilă s-a statuat cu privire la existenţa şi întinderea dreptului, precum şi la calitatea de persoană îndreptăţită, iar apelanta nu a făcut proba contrară, în ipoteza în care ne-am afla în prezenţa opozabilităţii, iar nu a obligativităţii de care se bucură efectul pozitiv al lucrului judecat.

Aşa fiind, în deplin acord cu instanţa de revizuire, Înalta Curte reţine la rândul său că autoritatea de lucru judecat de care se prevalează revizuenţii în cauză a fost invocată de către aceştia în faţa instanţei de apel, care a analizat-o şi a dat o amplă dezlegare cu privire la motivul de apel respectiv.

Pentru aceste considerente, nu pot fi primite criticile expuse de recurenţi în sensul că în mod nelegal s-a reţinut în hotărârea atacată că cererea de revizuire ar îndeplini condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Din această perspectivă, este edificatoare jurisprudenţa CEDO în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

În lumina acestei jurisprudenţe, nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la un remediu efectiv şi a principiului securităţii raporturilor juridice, invocate prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 din Constituţie, art. 6 coroborat cu art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât repunerea în discuţie, fie pe calea revizuirii, fie pe calea recursului exercitat în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., a unei chestiuni de drept soluţionate prin hotărâre judecătorească definitivă ar presupune o nouă examinare a cauzei în fond, ceea ce contravine securităţii juridice, care "implică respectul pentru principiul res judicata", ataşat caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti.

În acelaşi sens, se reţine că, în actualul stadiu procesual, în cadrul căruia instanţa de recurs este limitată la verificarea modului în care instanţa de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competenţa de a analiza fondului raportului juridic dedus judecăţii, nu pot forma obiectul examinării criticile din recurs referitoare la majorarea obiectului deciziilor de compensare ce au format obiectul litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice în opinia revizuentei.

În concluzie, se observă că în mod corect instanţa de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanţele cauzei, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii A. şi C., în calitate de succesor al lui B., împotriva Deciziei nr. 1234 din 14 mai 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I Civilă în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2024.