Revision for contradictory findings on delimitation protocol status and prescription bars

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita – secţia civilă, la data de 13 octombrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, în contradictoriu cu pârâţii UAT Municipiul Gheorgheni, UAT Comuna Bicaz Chei, A. S.R.L., UAT Judeţul Neamţ, Instituţia Prefectului Judeţului Harghita, Instituţia Prefectului Judeţului Neamţ, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Harghita şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ, a solicitat anularea Procesului-verbal de delimitare având ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ pe porţiunea comună Gheorgheni – Tulgheş – Bicaz şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 472 din 27 aprilie 2023, Tribunalul Harghita a admis excepţia prescripţiei/tardivităţii introducerii acţiunii, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat (efectul pozitiv) şi a respins acţiunea formulată de reclamantul UAT Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, împotriva pârâţilor UAT Municipiul Gheorgheni, UAT Comuna Bicaz Chei, A. S.R.L., UAT Judeţul Neamţ, Instituţia Prefectului Judeţului Harghita, Instituţia Prefectului Judeţului Neamţ, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Harghita şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ.

Totodată, reclamanta a fost obligată să îi plătească pârâtei UAT Comuna Bicaz Chei 12.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 396/R din 9 octombrie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de UAT Judeţul Harghita împotriva sentinţei civile nr. 472/27.04.2023 pronunţată de Tribunalul Harghita, a casat, în parte, sentinţa atacată şi în rejudecare a menţinut soluţia primei instanţe cu privire la admiterea excepţiei prescripţiei/tardivităţii introducerii acţiunii şi a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamantul UAT Judeţul Harghita, a înlăturat din sentinţa atacată dispoziţiile referitoare la admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat (efectul pozitiv) şi cele cu privire la fondul cauzei.

Cererea de revizuire

Împotriva acestei ultime decizii, recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 454/25.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 2459 din 25 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de U.A.T. Judeţul Harghita-prin Consiliul Judeţean Harghita împotriva Deciziei nr. 396/R din 9 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022.

În motivare, s-a arătat că pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative: hotărârea supusă revizuirii (cea din urmă) să fie pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susţină şi să conducă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic, spre soluţia pronunţată şi, de asemenea, aceste considerente să tranşeze asupra unei chestiuni litigioase identice cu problema dedusă judecăţii.

Instanţa a constatat că aceste cerinţe nu sunt îndeplinite. Astfel, în cea de-a doua decizie, Curtea de Apel Târgu-Mureş, valorificând jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, a indicat motivul pentru care nu a putut ţine cont de dezlegarea dată prin Decizia Curţii de Apel Ploieşti şi considerentele pentru care a apreciat că în cauză nu poate opera efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Din perspectiva presupusei încălcări a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, instanţa a arătat că se impune existenţa unor dezlegări date asupra unor puncte litigioase ale procesului care să se opună cu putere de lucru judecat, faţă de a doua hotărâre, a cărei revizuire a fost solicitată, care prin considerente sau dispozitiv i-a dat o rezolvare contrară, conducând astfel la adoptarea unor soluţii care nu se pot concilia şi, în final, care nu pot fi puse în executare.

Aşadar, finalitatea instituirii efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat de către legiuitor este împiedicarea adoptării unor soluţii care nu se pot concilia şi, în final, care nu pot fi puse în executare.

În cazul de faţă, a reţinut instanţa, nu se regăseşte o astfel de situaţie, deoarece prima hotărâre a tranşat fondul litigiului şi a respins acţiunea de anulare a procesului-verbal de delimitare, întemeiată pe anumite critici de nelegalitate, în care revizuentul a avut calitatea de intervenient, iar cea de-a doua hotărâre a respins o acţiune similară, întemeiată însă pe alte critici de nelegalitate, declanşată de data aceasta chiar de revizuentul ce a pierdut primul proces, în calitate de intervenient, acţiune respinsă însă în final ca fiind prescrisă.

Consecinţa ambelor demersuri judiciare a fost în final menţinerea procesului-verbal de delimitare, nefiind pronunţate două hotărâri ale căror dispozitive să nu poată fi puse în executare.

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuenta U.A.T. Judeţul Harghita-prin Consiliul Judeţean Harghita a formulat recurs, ce a fost întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că intenţia legiuitorului a fost de a supune revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul. Astfel, prin Decizia nr. 396/2023 a Curţii de Apel Târgu-Mureş a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât actul administrativ contestat nu a fost calificat ca un act administrativ cu caracter normativ, astfel cum a procedat Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 454/2020. Deci soluţiile sunt contrare, iar considerentele decizorii s-au referit la calificarea actului administrativ contestat.

Prin urmare, susţine recurenta, dacă autoritatea de lucru judecat vizează şi considerentele deciziei, iar cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă şi la acele hotărâri judecătoreşti definitive care nu evocă fondul, atunci calea de atac a revizuirii întemeiată pe aceste dispoziţii este fondată chiar şi în ipoteza în care soluţiile pronunţate pe fondul cauzei nu sunt neapărat contradictorii.

Din această perspectivă, motivarea reţinută de instanţa de revizuire cu privire la lipsa unor hotărâri definitive potrivnice care nu pot fi puse în executare nu este întemeiată şi, mai mult, adaugă la lege în cazul de revizuire invocat; revizuirea este admisibilă pentru că este vorba de o contrarietate între considerentele decizorii ale unor hotărâri judecătoreşti.

În hotărârea recurată s-a reţinut că cea de-a doua instanţă a soluţionat prin respingere excepţia autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, dar o astfel de excepţie nu a fost invocată ca atare de recurentă, ci doar ca efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Un ultim motiv de recurs se referă la incidenţa pct. 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din acelaşi act normativ, în sensul că Înalta Curte nu s-ar fi pronunţat prin dispozitiv asupra excepţiei inadmisibilităţii, deşi chiar la începutul considerentelor a tratat şi motivele de inadmisibilitate, aceasta reprezentând încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare a trage sancţiunea nulităţii.

Recurenta a făcut referire la fondul cererii de revizuire, apreciind că prin decizia pronunţată Curtea de Apel Târgu-Mureş a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 454 a Curţii de Apel Ploieşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta a criticat decizia prin care a fost respinsă cererea de revizuire atât din perspectiva incidenţei pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., cât şi a pct. 8 al aceluiaşi text de lege.

Înalta Curte reţine că ceea ce se reproşează instanţei este, pe de-o parte aplicarea greşită a art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., iar pe de altă parte, că a încălcat prevederile art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., când a reţinut că nu există chestiune litigioasă interpretată diferit de cele două instanţe de judecată, care să necesite retractarea în temeiul salvgardării prezumţiei de lucru judecat.

Înalta Curte apreciază că motivele invocate de recurentă cu referire la aplicarea greşită a art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ. se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susţine că instanţa de revizuire a aplicat/interpretat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire privind efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se constată următoarele:

Acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum şi a celor stabilite în interesul exclusiv al părţilor, pretinsele neregularităţi invocate de recurentă nu se circumscriu aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.

Potrivit art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

La rândul său, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

În cauză de faţă, instanţa de judecată a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, dar nu ca o excepţie de fond, în sensul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., mai sus citatat, ca o veritabila excepţie de fond a cărei admitere ar face inutilă cercetarea litigiului.

În realitate, în practica instanţelor de judecată, se întâlneşte situaţia în care, învestită cu soluţionarea unei cererii de revizuire, instanţa pune în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele expres prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 - 11 din C. proc. civ., în sensul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din acelaşi act normativ.

De altfel, în considerentele hotărârii, susţinerile revizuentei au fost analizate prin raportare la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., constatându-se că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri.

În concluzie, criticile recurentei pe aspectul incidenţei pct. 5 al art. 488 din Codul de procedură se vor respinge, ca nefondate.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., se constată următoarele:

Înalta Curte reţine că cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispoziţiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept menţionate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În acest context, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Aşadar, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, şi anume aceea de excepţie procesuală (conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.).

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure - din nevoia de ordine şi stabilitate juridică - evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.

Aplicând aceste considerente teoretice cauzei, se constată că prin cererea de revizuire, s-a susţinut că Decizia nr. 396/R din 9 octombrie 2023 a Curţii de Apel Târgu-Mureş ar încălca autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 454 din 25 iunie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, cu privire la caracterul de act normativ a procesului-verbal în litigiu, în sensul că poate fi atacat oricând şi că nu îi sunt aplicabile prevederile prescripţiei extinctive.

Înalta Curte reţine că dosarul nr. x/2011 a avut ca obiect cererea formulată de reclamantul Municipiul Gheorgheni, în contradictoriu cu pârâţii Comuna Bicaz Chei, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Harghita şi S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a procesului-verbal având ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ pe porţiunea comuna Gheorgheni – Tulgheş - Bicaz.

În acest dosar, prin încheierea din 24 martie 2014 Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta Primăria Bicaz-Chei prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

În motivare, tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal având ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ pe porţiunea comună Gheorghieni-Tulgheş-Bicaz, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 953-954 C. civ..

Prin sentinţa civilă nr. 541 din 25 mai 2010, Judecătoria Gheorgheni a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Harghita, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinându-se că litigiul este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Asupra calificării acţiunii s-a pronunţat irevocabil şi Înalta Curte de Casaţie şi Justişie, când a admis cererea de strămutare şi a trimis cauza spre soluţionarea Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ.

Având în vedere cele două hotărâri care au stabilit, în mod irevocabil, că prezenta cauză este de competenţa instanţelor de contencios administrativ şi, implicit, că actul contestat este un act administrativ, hotărâri de care instanţa este ţinută în baza efectului autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti, rezultă că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Decretului-lege nr. 167/1958 ce reglementează regimul prescripţiei extinctive, ci dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Cauza a fost soluţionată în fond, prin sentinţa nr. 856 din 12 iunie 2019, prin care Tribunalul Prahova–Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de Municipiul Gheorgheni, în contradictoriu cu pârâţii Comuna Bicaz Chei, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara Harghita şi S.C. A. S.R.L., şi intervenienţii Consiliul Judeţean Harghita, Instituţia Prefectului Judeţului Neamţ, Judeţul Neamţ, Consiliul Judeţean Neamţ, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ, Prefectul Judeţului Harghita şi terţul interesat Consiliul Judeţean Harghita, a anulat procesul-verbal având ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ, emis în anul 1998, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Consiliul Judeţean Harghita, a stabilit linia de hotar dintre teritoriul administrativ al oraşului Gheorgheni şi teritoriul administrativ al comunei Bicaz – Chei.

Împotriva sentinţei de fond s-a promovat recurs, iar prin Decizia nr. 454 din 25 iunie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti au fost admise recursurile formulate de pârâţii Comuna Bicaz Chei, prin Primar, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ, intervenienţii Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Neamţ, Consiliul Judeţean Neamţ, Instituţia Prefectului Judeţului Neamţ împotriva sentinţei nr. 856 din 12 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Prahova–Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a încheierii de şedinţă din data de 24.03.2014, ambele pronunţate de Tribunalul Prahova–Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ.

Sentinţa a fost modificată şi, în rejudecare, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, admise cererile de intervenţie accesorie formulate de Instituţia Prefectului Judeţului Neamţ, Oficiul De Cadastru Şi Publicitate Imobiliară Neamţ, Consiliul Judeţean Neamţ, respinse cererile de intervenţie accesorie formulate de Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita şi Prefectul Judeţului Harghita, ca neîntemeiate. De asemenea, au fost respinse recursurile formulate împotriva încheierii de şedinţă din data de 24.03.2014 pronunţate de Tribunalul

La rândul său, dosarul nr. x/2012 a avut ca obiect acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, prin care s-a solicitat anularea Procesului-verbal de delimitare având ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ pe porţiunea comună Gheorgheni - Tulgheş – Bicaz.

În cauză, a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat, prin raportare la Decizia nr. 454/25.06.2020 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. x/2011, atât de către intimata UAT Comuna Bicaz Chei, cât şi de intimata UAT Neamţ, prin întâmpinările depuse.

Prin sentinţa nr. 472 din 27 aprilie 2023, Tribunalul Harghita a admis excepţia prescripţiei/tardivităţii introducerii acţiunii, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat (efectul pozitiv), şi a respins acţiunea formulată de reclamantul UAT Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita.

Prin Decizia nr. 396R din 9 octombrie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureş a admis recursul formulat de UAT Judeţul Harghita împotriva sentinţei civile nr. 472/27.04.2023 pronunţată de Tribunalul Harghita, a casat în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, a menţinut soluţia primei instanţe cu privire la admiterea excepţiei prescripţiei/tardivităţii introducerii acţiunii şi în consecinţă a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamantul UAT Judeţul Harghita; a înlăturat din sentinţa atacată dispoziţiile referitoare la admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat (efectul pozitiv) şi cele cu privire la fondul cauzei.

Prin cererea de recurs, revizuenta a arătat că soluţia instanţei de revizuire este greşită, pentru că cele doua litigii anterior evocate ar fi soluţionat contradictoriu chestiunea litigioasă privind caracterul de act normativ a procesului-verbal în litigiu, în sensul că poate fi atacat oricând şi că nu îi sunt aplicabile prevederile prescripţiei extinctive.

Înalta Curte constată că la pronunţarea celei de-a doua hotărâri, respectiv a Deciziei nr. 396/R/2023, Curtea de Apel Târgu-Mureş a avut în vedere cele stabilite prin Decizia nr. 454/2020 a Curţii de Apel Ploieşti, aspecte ce i-au fost invocate pe calea excepţiei autorităţii de lucru judecat, mai precis că procesul-verbal de delimitare a hotarelor administrative are caracter de act administrativ.

Cu toate acestea, Curtea de apel Târgu-Mureş s-a raportat la jurisprudenţa constată a Curţii Constituţionale, cu referire la deciziile astfel invocate, în care s-a reţinut că procesul-verbal de delimitare a hotarelor având ca obiect stabilirea hotarului administrativ nu are caracter de act administrativ, argumentele instanţei de contencios administrativ raportându-se la art. 1 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 11 din Legea nr. 7/1996, în sensul că documentaţiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, care a fost finalizat, prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor reprezintă o operaţiune prealabilă, pur tehnică, efectuată în vederea delimitării teritoriale, care ulterior se efectuează printr-un act normativ.

În deplin acord cu instanţa de revizuire, Înalta Curte constată că este legală atât interpretarea dată prevederilor art. 430 din C. proc. civ., cât şi măsura de a nu ţine cont de considerentele Deciziei nr. 454/25.06.2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2011 prin care, fără să ofere niciun argument legal, instanţa a atribuit actului atacat caracter de act administrativ normativ.

Din această perspectivă, nu se poate reţine încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, câtă vreme prima hotărâre a tranşat fondul litigiului şi a respins acţiunea de anulare a procesului-verbal de delimitare, întemeiată pe anumite critici de nelegalitate, în care revizuentul a avut calitatea de intervenient, iar cea de-a doua hotărâre a respins o acţiune similară, întemeiată însă pe alte critici de nelegalitate, declanşată de data aceasta chiar de revizuentul ce a pierdut primul proces, în calitate de intervenient, acţiune respinsă însă în final ca fiind prescrisă.

Aşadar, sunt nefondate criticile recurentei pe aceste aspecte, câtă vreme soluţia în ambele litigii invocate a fost de menţinere procesului-verbal de delimitare a hotarului, nefiind pronunţate două hotărâri ale căror dispozitive să nu poată fi puse în executare.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că este legală concluzia instanţei de revizuire, în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neexistând o chestiune litigioasă, interpretată diferit de cele două instanţe de judecată şi care să necesite retractarea în temeiul salvgardării prezumţiei de lucru judecat .

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători reţine că, din această perspectivă, este edificatoare jurisprudenţa CEDO în care s-a arătat, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61).

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei.

Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […].

O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Ca urmare, se observă că în mod corect instanţa de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanţele cauzei, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta U.A.T. Judeţul Harghita-prin Consiliul Judeţean Harghita împotriva Deciziei nr. 2459 din 25 aprilie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2024.