Revision of Final Judgment for Contradiction: Start of One-Month Deadline from Finality vs. Communication

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea recurată

Prin decizia civilă nr. 3252 din 12 iunie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023 s-a admis excepţia tardivităţii invocată din oficiu şi s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 5753 din 29 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulată.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa de revizuire a constatat că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, intervenind decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat cale de atac, înregistrată la Completul de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurentul-revizuent susţine că în mod greşit instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii introducerii cererii de revizuire, neintrând pe fondul cauzei, în condiţiile în care, cererea de revizuire cuprindea două motive prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cazuri în care, termenul de revizuire de o lună curge diferit. Astfel, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. l din C. proc. civ., termenul de o lună curge de la momentul comunicării hotărârii, astfel că cererea de revizuire este depusă în termen, chiar în ultima zi de recurs, respectiv 08 decembrie 2023, având în vedere că recurentul a primit hotărârea pronunţată de instanţa de revizuire la 08 noiembrie 2023.

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează că prin cererea de recurs au fost formulate critici care pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. care vizează situaţia în care, prin hotărârea pronunţată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, care reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reţine că, recurentul-revizuent a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a deciziei nr. 5753 din 29 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, întrucât aceasta ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 4573 din 23 septembrie 2020 prin care a fost menţinută sentinţa civilă nr. 699 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul-revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 5753 din 29 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

În consecinţă, data pronunţării deciziei nr. 5753 din 29 noiembrie 2022 din este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 29 noiembrie 2022 şi s-a împlinit la 30 decembrie 2022, astfel cum s-a arătat mai sus.

Înalta Curte constată că, potrivit actelor dosarului, cererea de revizuire a fost formulată la 6 decembrie 2023, conform datei adresei de poştă electronică de la dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depăşit termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 29 noiembrie 2022 şi s-a împlinit la 30 decembrie 2022.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 6 decembrie 2023, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte mai reţine că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că va respinge, ca nefondate, alegaţiile recurentului referitoare la faptul că nu i-a fost comunicată hotărârea pronunţată în recurs.

Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reţine că recurentul-revizuent nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală – formularea în termenul legal a cererii de revizuire – pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi conţinutul hotărârii, în condiţiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar şi nu face distincţiile de care se prevalează recurenta.

Înalta Curte reţine, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 416/2022, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Totodată, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012, nr. 655/2014, nr. 722/2021, nr. 823/2022), a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 3252 din 12 iunie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.