Decadence for filing revision petition for contradiction of judgments beyond the one-month statutory deadline

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea recurată

Prin decizia civilă nr. 828 din 21 martie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă în dosarul nr. x/2023 s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, împotriva deciziei civile nr. 1419 din 4 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa de revizuire a constatat că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, intervenind decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat cale de atac, înregistrată la Completul de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurentul-revizuent reia susţinerile din cererea de revizuire arătând şi că, în cauză, cererea a fost formulată având în vedere situaţia de fapt a litigiului, respectiv la momentul în care s-a constatat că intimata Parohia Ortodoxă Română Brănişca va încasa sumele stabilite ca şi despăgubiri de două ori pentru aceleaşi suprafeţe de teren expropriat. Or, în opinia recurentei-revizuente acest aspect impunea formularea căii de atac şi nu semnifică nerespectarea termenului de revizuire.

Solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, a cererii de revizuire.

3. Apărările părţilor

La 22 octombrie 2024, intimata Parohia Ortodoxă Română Brănişca a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului şi obligarea recurentului la plata de cheltuieli de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

A. Asupra excepţiei nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, pentru considerentele arătate în continuare.

Aşa cum rezultă din expunerea cererii de recurs – pct. 3 din prezenta decizie – se constată că recurentul formulează critici cu privire la faptul că în mod greşit instanţa de revizuire nu a stabilit că nu a fost respectat momentul de la care curge termenul legal pentru exercitarea căii de atac a revizuirii.

Înalta Curte notează că prin cererea de recurs au fost formulate critici care pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. care vizează situaţia în care, prin hotărârea pronunţată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Or, se constată că, prin motivele recursului, susţinerile recurentului se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în cauză, nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la neîncadrarea în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

B. Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Având în vedere că prin cererea de recurs au fost formulate critici care pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte notează că sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reţine că, recurentul-revizuent a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a deciziei nr. 1419 din 4 mai 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021, întrucât aceasta este potrivnică sentinţa civile nr. 272/2021 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 16/2022 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia I civilă, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2019.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul-revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 1419 din 4 mai 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

În consecinţă, data pronunţării deciziei nr. 1419 din 4 mai 2023 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 4 mai 2023 şi s-a împlinit la 4 iunie 2023, astfel cum s-a arătat mai sus.

Înalta Curte constată că, potrivit actelor dosarului, cererea de revizuire a fost formulată la 27 iunie 2023, conform ştampilei poştale de pe plicul aflat la dosarul de revizuire al Curţii de Apel Alba Iulia – secţia I Civilă.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depăşit termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 4 mai 2023 şi s-a împlinit la 4 iunie 2023.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 27 iunie 2023, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte mai reţine că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că va respinge, ca nefondate, alegaţiile recurentului referitoare la faptul că nu i-a fost comunicată hotărârea pronunţată în recurs.

Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reţine că recurentul-revizuent nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală – formularea în termenul legal a cererii de revizuire – pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi conţinutul hotărârii, în condiţiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar şi nu face distincţiile de care se prevalează recurenta.

Înalta Curte reţine, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 416/2022, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Totodată, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012, nr. 655/2014, nr. 722/2021, nr. 823/2022), a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată şi faptul că intimata Parohia Ortodoxă Română Brănişca a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, iar cheltuielile de judecată efectuate în faza procesuală a recursului au fost dovedite prin chitanţa nr. x din 04 noiembrie 2024, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul, ca parte căzută în pretenţii, la plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei nr. 828 din 21 martie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara la plata către intimata Parohia Ortodoxă Română Brănişca a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.